Carte
Drumul catre libertate
Nu gresesc daca afirm ca aceasta carte contine una dintre cele mai cumplite povesti de viata pe care le-am citit vreodata. Ca sa fiu si mai convingatoare trebuie sa spun ca istoria m-a impresionat pana la lacrimi. De fapt m-am lasat cuprinsa de emotie de la primele file si am tinut-o tot asa pana i-am inchis copertile.
Povestea este despre o lume cu reguli si prescriptii clare. Este despre dictatura si oameni oprimati care se uita la alti oameni ca la niste zei. Este despre supravietuire si compromis. Despre viata si moarte, despre stigmat si despre etichete, greu de desprins de pe un “ambalaj” care nici nu conteaza cu adevarat. Dar este, mai ales, despre curaj, despre lupta, speranta si visuri implinite. Si despre libertate, chiar daca pretul acesteia este platit uneori cu mari sacrificii si chiar cu moarte.
Eroina noastra, Yeonmi Park avea 13 ani cand a ales calea pribegiei fugind impreuna cu mama si sora ei din Coreea de Nord spre Coreea de Sud, prin China si Mongolia. O face din cauza foamei dar si a groazei pe care o simte la vederea cadavrelor presarate in drumul ei spre scoala. Alege calea exilului si pentru ca incepuse sa vada dincolo de cortina de fier a dictaturii in care se nascuse, o lume libera care putea sa-i ofere un destin mai bun.
Insa pana sa simta gustul libertatii la care visa mai era cale lunga. Mai intai avea de traversat fluviul inghetat Yalu din China, pacalind vigilenta granicerilor si infruntand foame, oboseala si boala. Apoi avea sa dea piept cu traficantii de persoane care i-au negociat valoarea introducand-o intr-o lume la fel de brutala si periculoasa ca cea pe care o lasase in urma. Intr-un tarziu, intra in custodia unei asociatii crestine care ii ofera asistenta spirituala dar si idei despre cum ar putea ajunge in Coreea de Sud, urmand stelele, pe un traseu intortocheat si plin de pericole, prin desertul Gobi.
Dupa zile istovitoare la capatul carora credea ca va muri, calca hotarele tarii promise. Aici trebuie sa convinga autoritatile sud coreene ca merita statutul de refugiat. Este purtata apoi prin tot felul de locuri de tranzit, interogata si umilita cu remarci devalorizatoare. In ciuda tuturor piedicilor si a nedreptatilor suferite, Yeonmi reuseste sa-si ia cetatenia sud-coreeana, isi definitiveaza studiile liceale si se inscrie la una din cele mai prestigioase universitati din Seul.
Ca sa faca fata noilor provocari citeste asiduu (scapa astfel de accentul de nordist si intelege noua cultura), invata limba engleza, atragand atentia prin perseverenta si seriozitate. Printr-o conjunctura favorabila este aleasa invitat permanent la doua emisiuni TV despre emigranti si accepta sa colaboreze cu presa in speranta ca-si va gasi sora, plecata si ea pe drumul libertatii si de care nu mai stia nimic de 7 ani.
Incet dar sigur devine o voce a femeilor nord coreene traficate in China. Este numita ambasador al ONU pentru refugiatii din aceasta tara si raspunde sutelor de invitatii la radio si TV. Toate acestea in timp ce este urmarita, avertizata si vanata de serviciile secrete din tara de bastina.
Avea doar 21 de ani cand a inceput sa-si scrie memoriile. O parte din viata traita intens, cu experiente relatate dureros de sincer, o spovedanie despre trecutul trist, pe alocuri compromitator, dar si o marturie despre dragostea pentru familie si despre pretul libertatii pe care noi, cei din tari democrate, nu-l vom cunoaste niciodata.
Iata cateva ganduri ale autoarei pe care le socotesc tot atatea lectii de viata:
Nu am stiut niciodata ca libertatea poate fi ceva atat de crud si dificil. Imi dau seama ca trebuie sa gandesc tot timpul si asta ma oboseste…
Cunoasterea poate fi o sursa de fericire! Cu cat citeam mai mult cu atat gandeam mai profund, aveam o viziune mai larga si emotii mai putin superficiale… Cand ai mai multe cuvinte ca sa descrii lumea, iti dezvolti o gandire complexa.
Am invatat ca daca pot avea compasiune pentru altii, as putea incepe sa am compasiune si pentru mine. Incepeam sa ma vindec.
Daca vrei ca viata ta sa conteze, trebuie sa faci ceva mai presus de tine!
Fiecare dintre noi are desertul lui. Poate ca nu este acelasi desert ca al meu dar toti trebuie sa-l traversam pentru ca viata noastra sa aiba un scop si sa fim liberi.
Imediat ce m-am hotarat sa-mi dezvalui secretul (in China facuse video chat o perioada, ca sa supravietuiasca), m-am simtit pentru prima oara libera.
In sfarsit aveam o viata fara limite!
Psihologie
Problema poate fi solutie
Susan avea 28 de ani si 185 de kilograme cand a intrat intr-un program de slabit, coordonat de doctorul Vincent Felitti, intr-o clinica de Medicina Preventiva din San Diego, SUA. 51 de saptamani mai tarziu cantarea 60 de kg. Susan era fericita de noul ei look, doctorul mandru de programul pe care il implementase, cu rezultate dintre cele mai spectaculoase. Din pacate povestea nu se termina aici. La doar cateva luni distanta, doctorul o intalneste din nou pe Susan si constata ca aceasta se ingrasase mai mult decat credea el ca ar fi posibil din punct de vedere biologic. Ce se intamplase?
S-a dovedit ca noua Susan a atras atentia unui coleg de serviciu, care a inceput sa flirteze cu ea si sa-i faca avansuri sexuale. Susan n-a fost, nici pe departe, flatata de acest lucru. In acea zi a plecat acasa si a inceput sa manance. A mancat toata ziua, chiar si noaptea, trezindu-se special pentru asta, de cateva ori. A continuat apoi sa manance si zilele urmatoare, prinsa in ghearele unei compulsii alimentare mult prea puternice pentru a i se opune. Intrebata cum isi explica aceasta reactie extrema, Susan a marturisit ca a avut un istoric de abuz sexual in copilarie. Felitti a inteles imediat ca obezitatea femeii era o adaptare creativa sau/si un mecanism de aparare, pe care il dezvoltase in legatura cu aceasta trauma timpurie. Pentru ca mai intalnise un astfel de caz in trecut, doctorul a decis sa investigheze toti pacientii aflati in programe de slabit, din clinica. Rezultatul l-a socat chiar si pe Felitti: aproape toti pacientii pe care ii trata de obezitate fusesera abuzati sexual in copilarie.
Descoperirea l-a motivat pe Felitti sa inceapa un studiu mult mai amplu, numit al experientelor adverse din copilarie (ACE), aplicat pe o populatie generala. In cadrul acestui studiu sunt intervievati anual 50 000 de pacienti carora li se adreseaza 10 intrebari care acopera toate categoriile experientelor adverse: abuz fizic, sexual, neglijare, divort, boli psihice, dependenta, delincventa etc. Rezultatele sunt ingrijoaratoare: exista mult mai multe evenimente traumatice in copilarie decat credem sau intuim; experientele adverse sunt interconectate; efectele traumei isi arata coltii in periada scolara dar continua sa puna probleme in viata de adult a victimelor. Cu cat scorul ACE este mai mare (3+) cu atat efectele sunt mai devastatoare: boli, depresie, dependente, ideatii suicidare, alte comportamente de mare risc cum ar fi: obezitatea, sarcina accidentala, parteneri sexuali multipli, boli cu transmisie sexuala etc.
Cateva implicatii ale acestei realitati:
Nu te incurajez sa imbratisezi ideea ca orice persoana obeza a fost abuzata in copilarie, asa cum, de altfel, studiul lui Felitti o demostreaza. Totusi, am motive sa spun ca atunci cand mananci emotional/compulsiv, pansezi de fapt un disconfort, o durere, o rana sau chiar o trauma si ca asta este solutia pe care ai gasit-o la indemana pentru a face fata acesteia/acestora!?
Daca ai un copil care este dependent de internet sau de retelele sociale si crezi ca aceasta este o mare problema, intreaba-te daca nu cumva asta este solutia de supravietuire la lipsa conectarii emotionale, a acceptarii si suportului familial/social!?
Daca partenerul tau a devenit distant emotional si petrece mult timp la serviciu, ai putea sa treci dincolo de problema secundara a dependentei de munca si sa vezi solutia la o eventuala anestezie emotionala, o fuga de disconfortul creat acasa, o teama de intalnire cu sine etc.
Inainte de a judeca un parinte alcoolic sau fumator inrait, intreaba-te daca nu cumva aceste probleme sunt solutiile la durerile pe care le-a tot indesat in interior si pe care nici macar nu stie sa le identifice sau defineasca!?
Atentie! In cazul in care confunzi solutia cu problema ce trebuie eliminata, acesta nu doar ca nu va disparea, asa cum se intampla adeseori in cadrul programelor pentru dependenti (alcool, tutun, jocuri de noroc, pornografie), dar este posibil sa apara alte probleme. In cazul lui Susan au aparut ideatiile suicidare, astfel ca a avut nevoie de mai multe interventii cu electrosocuri pentru a evita gestul fatal…
Concluzie!? Este paradoxal si greu de acceptat dar, in unele cazuri va trebui sa admitem ca problema este de fapt, solutia! Tot atat de adevarat este si faptul ca, problema vizibila nu reprezinta, de multe ori decat un marcator pentru adevarata problema, de lunga durata si ascunsa de rusinea, secretul si uneori chiar de amnezia persoanei …
De acord sau nu? Cum suna asta pentru tine?
Observatii:
Aceste idei mi-au incoltit in minte in cadrul terapiilor cu diversi clienti dar nu aveam argumente pentru ele. Iata ca le-am gasit, in cartea “Corpul isi aminteste” scrisa de reputatul doctor psihiatru si psiholog, specialist in traume, Bessel Van Der Kolk. Cartea este unul din cele mai bune manuale despre trauma, pe care le-am citit pana acum. O recomand mai ales psihoterapeutilor dar si cititorilor obisnuiti, intrucat limbajul este accesibil iar discursul are coerenta si relevanta practica.
Sigur ca solutiile de tip “problema” sunt solutii de compromis sau/si de tranzitie. Este de dorit sa alegem adevaratele solutii si anume: identificarea problemei/problemelor reale, investigarea cauzelor si angajarea intr-un proces terapeutic, ghidat de specialist.
psihocalorii
Terapie
Cat de minunat este sa ai pe cineva langa tine atunci cand firele gandurilor si ale emotiilor tale sunt incalcite!? Este ca in acest tablou in care terapeutul da coerenta si sens gandurilor pacientului sau.
Psihologie
Copilul mesianic II
Inainte de nasterea unicului meu copil aveam cateva idei cu privire la sexul, infatisarea, numele si chiar cariera pe care ar trebui s-o urmeze. Conform acestor proiectii, copilul trebuia sa fie baiat, sa semene cu mine, sa studieze pianul (daca va avea inclinatii muzicale) si sa urmeze o cariera pe latura umanista, la fel ca majoritatea celor din familia noastra extinsa. In plus, numele lui avea sa fie cel al imparatului roman Tiberius, simbol al unui destin nobil …
A-mi imagina 9 luni de zile felul in care va arata si ce anume va deveni copilul meu este un demers normal, pana la punctul in care acesta va trebui sa urmeze, in mod strict, prescriptiile stabilite apriori de catre mine. Chiar daca nu constientizam aceste proiectii, in multe cazuri ele devin obligatorii, ceea ce poate duce la consecinte dramatice, atat pentru parinti dar, mai ales, pentru copil/copii. Este ceea ce remarca si psihoterapeutul transgenerational, Chantal Rialland, in cartea Ma dor stramosii, de Patrice van Eersel si Carherine Maillard.
“Indiferent daca am fost doriti sau nu, suntem mai intai copii imaginari,” sustine acesta. Asa se face ca, din momentul conceptiei, in mod inconstient, parinții nostri se asteapta sa le dam un sens vietii. Cu alte cuvinte, copilul este investit cu suma fantasmelor parintilor, precum si ale bunicilor, unchilor, matusilor …
Familia extinsa va proiecta asupra copilului dorinte de ordin sexual, corporal, afectiv, intelectual etc. Inconstient, i se va cere sa ducă la bun sfarsit visurile pierdute ale familiei, sa reuseasca acolo unde altii au dat gres sau/si sa perpetueze modelele pozitive existente.”
Este ceea ce, in limbaj comun, parintii rostesc cu voce tare, cand si cand: “vezi sa nu ne faci de rusine! Vrem să fim mandri de tine. Noi am investit, ne-am sacrificat pentru ca tu sa inveti si sa ajungi departe in viata etc.”
“Aceste proiectii pun o mare presiune pe copil, determinandu-l sa traiasca viata parintilor/stramosilor lui, și nu propria cale, diferita de a altora. Este uimitor sa descoperim cat de fideli suntem proiectiilor parintilor nostri, in ciuda faptului ca ne-am dorit sa fim altceva,” conchide Rialland …
Jocuri proiective intergenerationale
Autorii care studiaza fenomenul Copilului Salvator vorbesc despre adevarate jocuri proiective intergenerationale, cu impact major asupra urmasilor. Acestia vor plonja in lume cu anumite prescriptii, mai mult sau mai putin constientizate, care le vor marca destinul. Cea mai des intalnita prescriptie este aceea de a avea succes in viata. Dar asta este o generalitate care poate lua diferite forme, suficient de concrete incat sa fie intelese si respectate ad literam. Astfel, copilul va trebui sa intre, fie in rolul intelectualului, fie al artistului ori al antreprenorului de succes, in functie de ceea ce parintele valorizeaza ca fiind important …
De asemenea, a fi baiat nu este totuna in conditiile in care parintii isi doresc o fata si a fi fata poate fi amenintator atunci cand parintii viseaza la un baiat. Cand proiectiile cu privire la sex sunt foarte puternice ele sunt transmise copilului in diverse forme, mai ales verbal. Astfel, fetita poate fi alintata cu apelativul, baiatul mamei sau invers, in cazul unui baiat, acesta sa fie fata tatei, sensibilul lu’ mama etc. Cunosc cateva cazuri de fetite baietoi si de baieti care trebuiau sa fie fetite iar acest lucru i-a marcat puternic pe fiecare …
Cand apare copilul, proiectiile corporale ale familiei incep sa fie verbalizate, in sensul ca fiecare are o perspectiva proprie asupra noului venit. Ia te uita ce bine seamana cu tata-sau. Este leit maica-sa, spun ei. Sau are ochii unchiului Ion, nasul matusii Elena, urechile bunicului Sandu s.a.m.d. In felul acesta familia se recunoaste in corpul copilului, atribuindu-si bucatele din el. Aici asteptarea ar fi sa semene cu cei care sunt cel mai reusiti din punct de vedere fizic.
Corpul psihogenealogic va influenta evolutia copilului in masura in care acesta isi va introiecta proiectiile celorlalti. De exemplu, propozitia, aparent inofensiva: ai grija sa nu te ingrasi ca bunica, ar putea duce la simptome grave, in conditiile in care copilului ii este greu sa mentina aceasta dorinta la nivel practic sau o poate obtine dar cu eforturi uriase.
Cuvinte de acest gen sau asteptarile induse vor influenta in mare masura viata emotionala, intelectuala, sociala si sexuala a celor carora le sunt destinate, pana acolo incat ele pot traversa generatii la rand. Iata de ce este nevoie de constientizare si abandonare a acestor proiectii, care nu fac altceva decat sa transforme copilul intr-un instrument al propriei fericiri.
Cand esti comparat inseamna ca nu ai un loc al tau
Proiectiile pot deveni de-a dreptul impovaratoare, in cazul copilului unic. Acesta nu are voie sa greseasca, nici sa esueze, din cauza ca nu mai are cine repara sau duce mai departe istoria familiala. Pe umerii sai va sta, deci, toata povara familiei extinse care are asteptari, indiferent de ce este sau poate copilul, in plan concret.
Dar jocurile proiective devin din ce in ce mai complexe odata cu succesiunea nasterilor. Sa ne imaginam o familie cu trei copii in care cel mare este inteligent (cu proiectia de a avea un viitor profesional stralucit), mijlociul este sociabil (va dezvolta relatii de calitate) iar mezinul este frumos (va ajunge fotomodel). Aceste asteptari pot naste adevarate drame, prin efectul lor pervers. De pilda, intelectualul ar putea fi nefericit si se va crede urat; mijlociul ar putea incerca mai multe relatii dar sa esueaze mereu; mezinul se va simti natang si va prefera sa taca, chiar si atunci cand a vorbi este obligatoriu pentru el…
Copilul se identifica cu aceste proiectii, incercand sa mentina natura speciala a legaturii cu genitorii/ursitorii sai. Chiar in cazul unei rebeliuni cu schimbare de scenariu, copilul va fi rupt intre dorinta parintilor si propriile visuri cu privire la sine. Rezultatul poate fi aceasta sfasiere intre fidelitatea fata de parinti si fata de sine dar si lipsa de incredere in sine si incapacitatea de a-si gasi locul si rolul in viata. Cand esti comparat inseamna ca nu ai un loc al tau!
Happy end ?
Copilul meu este baiat, asa cum mi-am dorit dar nu seamana (numai) cu mine. Chiar daca a urmat cursuri de pian, prefera chitara. Iubeste sportul si consuma multa carne (ceea ce eu nu agreez). S-a orientat profesional spre economie si marketing, in ciuda dorintei mele de a deveni avocat sau medic.
Aceasta schimbare de scenariu m-a ajutat sa inteleg faptul ca al meu copil este ceea ce alege el sa fie, in ciuda bunelor mele intentii. Am mai inteles ca menirea mea ca parinte este sa fiu acolo pentru el, sa-i accept unicitatea, sa-l provoc sa-si cunoasca abilitatile, sa-i permit sa le dezvolte, fiindu-i ghid si sustinator intru a deveni ceea ce el doreste sa fie.
P.S. Am dezbatut acest subiect in emisiunea Provocarile vietii de la Speranta TV. Gasiti inregistrarea aici.
Psihologie
Povestea omului fara voce
A fost odata un copil care isi dorea sa fie puternic la fel ca tatal lui. De aceea spunea NU la tot ce-i propuneau “uriașii” din preajma. Aceștia l-au etichetat imediat ca un copil rau care trebuie sa se indrepte după reguli si standarde bine definite. Resemnat, copilul a inceput sa se conformeze si sa spuna DA, iar toata lumea parea multumita si fericita.
Ajuns la adolescenta, vocea i-a revenit pentru o vreme, insa a fost inghitita de aceleasi reguli si, mai ales, de spaima de a nu fi iubit, daca nu le face pe plac altora. Si uite-asa copilul din poveste ajunge adultul fara voce, incapabil sa spuna ce simte, ce crede despre sine si despre altii, nepriceput in a-si apara cauza sau a-si exprima opinia in legatura cu diverse lucruri de care depind viata si bunastarea lui.
Desi nu-i place situatia, continua sa-si inghita cuvintele si odata cu ele gandurile, emotiile si visurile. Sinele lui este inabusit iar cand incearca, totusi, sa spuna ceva, vorbele-i sunt sterse, moi, nesigure, ragusite, minore. Constata ca nu il aude/vede nimeni iar asta ii aduce multa tristete si durere.
Acum stie ca este un adult fara voce dar ramane la fel de sensibil la zgomotul vocilor din jurul lui. Il dor, mai ales, vocile acute ale parintilor sai, care se intreaba uimiti, de ce copilul lor nu se descurca in viata, cum de nu stie sa ia decizii, lasandu-se purtat de vremuri si imprejurari, unde a invatat neputinta si conformismul sau de ce n-are curajul sa o ia de la capat!?
Putina teorie
Specialistii care se ocupa de psihologia dezvoltarii (vezi stadiile dezvoltarii la Jean Piaget, de exemplu) au ajuns la concluzia ca, intre trei si cinci ani copilul traverseaza etapa opozitiei. Asta inseamna ca este centrat pe sine si nonconformist. A spune NU si a face contrariul a ceea ce se asteapta de la el este o regula, aproape fara exceptie. El are nevoie de aceasta etapa pentru a se imputernici. Cu alte cuvinte, copilul testeaza daca este in stare sa faca ceea ce isi doreste/vrea, cu de la sine putere.
Parintii care nu cunosc teoria (validata cat se poate de stiintific) incep sa se ingrijoreze si sa-l indrepte pe copil dupa schemele de gandire acceptate social, fapt care dauneaza, indiferent de turnura pe care o iau lucrurile. In acest caz, copilul, fie va intari comportamentul opozitionist, primind atentie negativa, fie va deveni un conformist, inabusindu-si Sinele si depersonalizandu-se.
Mai tarziu, in adolescenta va adopta comportamente de rebeliune care pot lua chiar forme extreme (fuga de acasa, autoflagelare, adictii) sau va fi retras, izolat, complexat, depresiv, continuand sa se conformeze, in speranta ca va fi iubit daca va face ceea ce ii prescriu altii.
In ambele cazuri, simptomele arata ca ceva nu a functionat si ca modelul educational ales (mai degraba perpetuat) de parinte nu s-a potrivit nevoilor copilului. Desi uneori este tarziu sa mai indreptam lucrurile, faptul de a constientiza eroarea si de a incerca o alternativa sanatoasa, constituie un avantaj.
Cum dam voce copiilor nostri ?
Mai intai va trebui sa ne asiguram ca-i iubim si ca le vrem binele (lor, nu pe al nostru). Apoi este important sa tinem cont de sensibilitatile si nevoile lor, inclusiv cele emotionale. Dar cel mai mult, va trebui sa gestionam corect etapa opozitiei. Asta nu inseamna ca vom spune DA la toate propunerile (irationale) ale copilului ci ca vom fi acolo sa-l ghidam pentru imputernicire.
Ca sa intelegem cum putem ghida corect copilul opôzitionist am sa ma folosesc de un exemplu tipic, lesne de aplicat. De pilda, daca copilul nu doreste sa se imbrace cu ceea ce ii propui, il poti lasa sa aleaga intre 3 variante posibile (nu deschidem usa dulapului sa-si aleaga din multimea hainelor, una potrivita deoarece s-ar putea sa avem surprize). Alegand singur cu ce sa se imbrace/manance/joace, copilul va repurta o mica victorie si va castiga si un gram de putere care se traduce in importanta si incredere in sine. In sens psihologic, vocea lui a contat.
De aici si pana la contextele cele mai complexe, parintele care vrea sa dea voce copilului sau va face tot posibilul sa-l provoace sa-si exprime dorintele, sa aleaga, sa propuna, sa argumenteze, sa greseasca, supôrtand el insusi consecintele, sprijinindu-l neconditionat si empatic, in acelasi timp …
Daca esti un adult fara voce,
Trebuie sa stii ca nu esti o victima. Tu poti sa-ti recuperezi vocea, indiferent cat de inabusita sau stinsa ar fi, imputernicindu-te prin constientizare si asumare. Prin munca si perseverenta cu sine. Prin incercare si eroare. Prin cultivarea unor hobby-uri (cunosc persoane a caror voce revine subit cand vorbesc despre pasiunile lor). Prin arta (artistii se exprima metaforic si puternic prin pictura, muzica, desen). Prin spiritualiate (credinta si sensul iti pot readuce speranta, inclusiv prin revenirea la voce) Prin psihoterapie (obiectivul ar fi reimputernicirea cu ajutorul resurselor personale) etc.
P.S. Am scris aceste ganduri inspirata de terapia cu un client care a pus punctul pe I, spunadu-mi cu subiect si predicat faptul ca nu (mai) are voce. Am lucrat la acest aspect si am constatat cum, putin cate putin, vocea i-a revenit. Si a mea este mai tonica, atunci cand vad minuni, de genul acesta, intamplandu-se …
media
Copilul mesianic
Deși credem că ne dorim copii pentru a le dărui iubire și a-i face fericiți, în realitate avem și alte motive (conștiente sau nu) pentru care îi aducem pe lume. Care sunt acestea, ce proiecții așezăm pe umerii copiilor, în ce fel riscăm să-i transformăm în salvatori și cum putem să-i direcționăm pe drumul lor, am încercat să răspund în emisiunea “Provocările vieții” de la Speranța Tv.
Mulțumesc Adina Tomoioaga pentru provocare.
Click aici http://www.sperantatv.ro/web/provocarile-vietii-copilul-mesianic-invitat-valeria-roman-28-05-2019/
Carte
Ma dor stramosii
Cartea autorilor Patrice van Eersel si Carherine Maillard contine o colectie de interviuri cu cei mai importanti reprezentanti ai unui curent, relativ nou in psihologie, dar in plina ascensiune, numit psihogenealogie. Aceasta se ocupa cu studiul zestrei psihologice ce se transmite din generatie in generatie.
Ipoteze:
Promotorii acestui curent sustin ca o parte semnificativa a nevrozelor si problemelor cu care ne confruntam, repeta nevrozele si problemele altor membri ai familiei: parinti, unchi, bunici sau chiar stramosi mai indepartati.
Ei subliniaza importanta nespusului, a fantomelor si a secretelor de familie care creaza probleme urmasilor, de-a lungul a mai multor generatii. O fantoma sau un secret de familie este tot ce contravine normelor sociale si este resimtit stigmatizant si rusionos. Poate fi o boala, o moarte prin sinucidere, un viol, un copil nelegitim etc. Chiar daca nu se vorbeste despre ele, secretul/fantoma continua sa ne bantuie deoarece, in realitate este cunoscut/a si intuit/a de toti membrii familiei. Dramatic este ca, atunci cand un eveniment sau comportament este ascuns/ocultat el se repeta, inevitabil deoarece a fost absorbit de inconstient si va sfarsi prin a iesi la suprafata. Se repeta din generatie in generatie, contradictiile nerezolvate de catre parinti sau conflictele la care nu s-a gasit o solutie. Lucrurile despre care nu vorbim ni se imprima in subconstient, se repeta si ajung sa se manifeste prin dureri…
Exista o memorie transgenerationala, pe care o preluam inconstient si care poate crea urmasilor, scenarii repetitive, compensatorii, spun autorii. De exemplu, daca un membru al familiei a fost exclus sau expulzat, mai tarziu, cineva din familie se va simti implicat in destinul acelui om si isi va insusi aceasta excludere, fara sa o inteleaga. Numeroase tulburari emotionale pot avea ca sursa faptul ca strabunii nostri, inainte sa moara, nu s-au putut elibera de traume, de suferinte sau/si iluzii. In felul acesta stramosii se amesteca in propriul nostru destin. Oriunde vei ajunge, istoria familiei tale te va urmari si te va readuce constant in trecut, facandu-te sa repeti la nesfarsit acelasi scenariu…
Demonstratii!?
Greu de acceptat si digerat aceste enunturi, mai mult sau mai putin, oculte. Si totusi, psihologii genealogi ies la inaintare cu propria cazuistica. De exemplu, tulburarile de respiratie ale unui pacient au fost rezolvate in momentul cand a aflat ca unul dintre bunici s-a sufocat in transee, din cauza armelor chimice folosite de germani in Primul Razboi Mondial. O femeie de 35 de ani, bolnava de cancer a realizat in terapie ca mama ei murise de cancer la aceeasi varsta. Intr-un anume fel, invizibil se autoprogramase la moarte, prin ceea ce specialistii numesc vulnerabilizare din anul aniversar. Prin intermediul terapiei, scenariul ei de viata avea sa fie schimbat, in sensul ca a supravietuit acelei boli drastice. Intr-un alt caz, femeile se imbolnaveau de leucemie si mureau la fiecare 3 generatii, in luna Mai. Intr-o alta familie, femeile deveneau bulimice la varsta de 13 ani. In alt caz, barbatii faceau accident de masina in prima zi de scoala a primului copil. Un tanar inteligent care nu reusea sa-si ia examenul de bacalaureat a realizat ca 14 dintre verii lui nu treacusera acest examen. In unele genealogii intalnim aceleasi date de nastere, acelasi numar de casatorii, de copii legitimi si naturali, de copii morti la nastere, decese premature la aceeasi varsta, fenomene numite in literatura de specialitate, sindroame de aniversare.
Sa fie acestea doar simple sincronicitati? Putin probabil, spun transgenealogii. Dincolo de cazurile clinice, care pot fi socotite cercetari calitative, psihologii transgenealogi vin cu argumente teoretice si chiar teologice. Iata cateva dintre acestea:
- Este vadit faptul ca nu toata lumea intra in depresie cand trece printr-o criza. De aici intelegem ca modul in care reactioneaza fiecare este un ecou al propriei istorii: psihice, familiale si relationale.
- Psihanalistii sustin ca activitatea mentala primara, cea cu care am venit pe lume este cea care ne determina starea de sanatate sau tulburarile psihice.
- Psihicul individual se contureaza in jurul varstei de 3 ani. Pana atunci bebelusul traieste intr-un psyche comunitar/familial care ii permite sa fie el insusi dar si celalalt. (Didier Dumas)
- Din punct de vedere antropologic, transmiterea vietii este generata de un ciclu de trei generatii succesive.
- In Biblie gasim bazele patriarhatului, cu rolul acestora de a transmite valorile si morala, succesorilor. Mai mult, potrivit Bibliei, greselile parintilor se transmit mai departe, la trei sau patru generatii. Eu pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam si ma indur pana la al miilea neam de cei ce ma iubesc si pazesc poruncile Mele. (Exod 20, 5-7)
- Repetarea unor evenimente, date sau varste care compun romanul familial al descendentei noastre este pentru noi o modalitate de a fi loiali parintilor, bunicilor si strabunilor. E un mod de a continua traditia familiei si de a trai in conformitate cu ea. Pe de alta parte exista o tensiune intre nevoia de loialitate socio-familiala si nevoia de diferentiere si aspiratia catre un alt statut. Acest conflict de distantare intre ceea ce suntem si ceea ce ne dorim, este numit de catre psihosociologul, Vincent de Gaulejac, nevroza de clasa.
Misiunea Terapiei Transgenerationale
O prima misiune a terapiei transgenerationale este de a ne ajuta sa exploram inconstientul familial: sa identificam loialitatile invizibile si identificarea inconstienta care ne obliga sa platim datoriile strabunilor nostri si sa repetam misiunile intrerupte, atata vreme cat ele nu sunt incheiate. Constientizarea faptului ca printr-o loialitate inconstienta fata de familie de origine putem face alegeri care nu ne apartin intru totul, este o descoperire eliberatoare, sustine psiho-sociologul Vincent de Gaulejac. Drept dovada, aduce in discutie cazurile unor clienti care si-au gasit linistea/vindecarea, dupa ce, in terapie, au aflat istorii secrete despre stramosii lor.
Nu putem schimba trecutul dar putem schimba in noi, sechelele acestuia, promit terapeutii transgenerationali. Familia ta isi duce existenta inauntrul tau. Depinde insa de tine sa o alegi!
Vindecarea apare atunci cand istoria noastra personala dobandeste un sens. Cand am descoperit sensul vietii noastre, le vom transmite mai putine lucruri toxice copiilor nostri.
Metode si tehnici ale Terapiei Trangenerationale
- Constelatia familiala. Este o metoda inventata de Bert Hellinger, care a lucrat mai intai ca misionar in Africa de Sud. In sens etimologic, constelatia se refera la asezarea familiei in spatiu. In fapt este o dramatizare a unei situatii in care perceptia fenomenologica are loc printr-o comunicare spontana, de la suflet la suflet … Am participat la o astfel de procedura terapeutica dar nu m-a castigat foarte tare.
- Transferul. Este o metoda psihanalitica prin care clientul va proiecta asupra terapeutului imaginea parintelui, stramosului care ii ascunde ceva sau va fi el insusi acel stramos iar terapeutul va intra in rolul clientului.
- Genograma este construita pe baza evenimentelor importante din familie. Ideal este sa cuprinda 4 – 8 generatii. Prin intermediul acestei scheme/harti, clientul va vedea paterrnurile relationale, sincronicitatea, sindrom de aniversare, boli etc. Mi-am facut propria genograma si pot spune ca am descoperit lucruri uimitoare despre mine si familia mea. Recomand metoda si chiar o aplic in lucrul cu clientii.
- Romanul familial se refera la reconstructia povestii de viata, ca idealizare a propriei familii sau/si a recadrarii evenimentelor de viata.
- Psihodrama este o metoda psihoterapeutica de grup dezvoltata de Jacob Levi Moreno, care exploreaza problemele pacientului prin dramatizare sau reprezentare scenica. Are ca obiectiv accesarea emotiilor, intr-o maniera organizata si creativa, astfel incat pacientul sa descopere si sa exploreze propriile conflicte si/sau disfunctii, pentru ca apoi sa le proceseze si sa faca schimbarile necesare. In abordarea transgenerationala se foloseste cu succes sculptura familiei, metoda pe care o recomand, dupa ce am testat-o, cu succes, pe propria-mi familie.
Cam asta este teoria, tesuta, din punctul meu de vedere, la limita stiintei cu speculatia si ocultismul. In concluzie, ceea ce am citit m-a intrigat, m-a provocat la critica dar m-a si pus pe ganduri. Daca cumva port cu mine poveri ce nu-mi apartin? Este posibil sa mostenesc anumite metehne, doar pentru ca am avut ghinionul sa fac parte din primele trei generatii de dupa un eveniment traumatic sau o boala ascunsa a stramosilor mei? Ar putea un secret de familie sa ma bulverseze si sa ma bantuie, doar pentru ca nu a fost imbracat, la timp, in cuvinte? Voi ce parere aveti?
PS. Recomand cartea psihologilor si teoreticientilor din domeniul socio-uman. Chiar daca teoriile raman controversate, este benefic sa stim ca ele exista, se opereaza cu ele si ca produc efecte in plan practic …
Carte
Dansul furiei
Harriet Lerner este un autor care m-a cucerit de la prima lectura (vezi Dansul fricii si De ce (nu) vrem iertarea?). De data am citit Dansul furiei, o carte despre furia femeilor, manifestata in relatiile lor semnificative. Un demers curajos dar necesar, in conditiile in care doamnele furioase sunt etichetate in fel si chip, fara sa fie intelese si ajutate sa iasa din cercul vicios al frustrarii si neputintei. Cartea vine cu o astfel de abordare clarificatoare si vindecatoare. Este, asa cum insasi autoarea o defineste, un ghid practic pentru femeile care vor sa schimbe tiparul propriilor relatii.
Femeile furioase sunt considerate nefeminine, fiind etichetate ca: vrajitoare, isterice, scorpii, catele, castratoare, frustrate etc. In schimb, femeile calme, pacifiste, care nu se infurie (aparent) sunt numite cumsecade. Ele cedeaza intotdeauna si fac ce vor altii, reprimandu-si mania si neconstientizandu-i sursele.
Desi am fi tentati sa credem ca femeile calme sunt ok, nici una dintre cele doua categorii nu are o relatie sanatoasa cu sine si cu ceilalti. Calea de mijloc in relatie cu furia tine de clarificarea EUL-ui, de valorile, dorintele si idealurile personale, precum si de dorinta de schimbare a paternurilor care creaza dificultati. Dar, mai intai, sa aflam
De ce se infurie femeile ?
Din cauza deconectarii de sine, sustine Lerner. Deconectarea de sine inseamna ca, sub presiunile relatiei, o parte prea mare a Sinelui (ganduri, dorinte, credinte, idealuri etc) devine negociabila sau chiar reprimata. In acest caz, femeia acumuleaza o mare cantitate de furie reprimata si este deosebit de vulnerabila la depresie si la alte probleme emotionale. Sau isi poate exprima furia dar in momente nepotrivite, invitandu-i pe ceilalti sa creada ca este nebuna sau sa o ignore, pur si simplu.
Deconectarea de sine atrage dupa sine o serie de efecte cum ar fi, subfunctionarea. Cercetarile au demonstrat ca atunci cand se formeaza cuplurile, cei doi parteneri se afla cam la acelasi nivel de independenta si/sau maturitate emotionala. Ei vor crea un balansoar relational in care sub-functionalitatea unuia permite supra-functionalitatea celuilalt. De exemplu, daca sotia este vulnerabila, slaba, dependenta, sotul ei isi va nega aceste insusiri din sinele sau, folosindu-si energia emotionala pentru a reactiona la problemele sotiei, decat sa le identifice sau sa i le impartaseasca pe ale sale.
Subfunctionalii si suprafunctionalii se provoaca reciproc si isi intaresc reciproc comportamententele, astfel incat balansoarul devine in timp, tot mai greu de echilibrat. Cu cat femeia evita mai mult sa-si demonstreze competenta si puterea, cu atat mai mult va tinde sotul ei sa aiba sentimentul de competenta si putere. Daca punem la socoteala regulile culturale potrivit carora, femeia este un vas mai slab, asta s-ar putea traduce in prescriptie de rol, cam asa: Invatam sa ne comportam ca si cum am fi slabe, pentru a-i ajuta pe barbati sa se simta mai puternici si pentru a-i intari, renuntand la propria noastra putere. Subfunctionarea poate fi deci protectiva, dar si subtila (renunt la cariera pentru familie) si devine o matrice relationala, constienta sau nu, care alimenteaza furia.
Dar si suprafunctionarea este o capcana producatoare de furie. Asta izvoraste din credinta ca femeile sunt salvatorii emotionali ai lumii. De aici vine supra-responsabilizarea si folosirea energiei proprii pentru a rezolva problemele altora si a-i lecui de nefericire. In realitate, supra-functionarea este un simptom al relatiilor fuzionale de familie …
Un alt efect al deconecatarii de sine este divortul emotional care se intampla cand intr-o relatie este prea mult EU si prea putin NOI. Mai multe despre acest subiect am scris aici.
Cum folosim energia furiei?
Fie ca vrem sau nu sa recunoastem, furia exista pûr si simplu. Felul in care o folosim s-ar putrea sa nu fie tocmai productiv, ca in exemplele de mai jos, familiare, de altfel:
- Sa-l schimbam pe celalalt!? Asta este o dorinta puternica la fiecare dintre noi, desi este clar contrariul, si anume: putem sa ne indepartam de certurile ineficiente numai daca renuntam la fantezia de a-l schimba sau de a-l controla pe celalalt. Ba mai mult, atunci cand incercarile noastre de a schimba credintele, sentimentele, reactiile sau comportamentele celuilalt nu functioneaza, putem continua sa facem acelasi lucru, reactionand in moduri previzibile, tipice, care nu fac altceva decat sa agraveze tocmai problemele de care ne plangem.
- In conflict deschis. Desi cearta poate clarifica o problema, atunci cand este insotita de invinovatire, nu faciliteaza schimbarea ci o blocheaza. Dar nici pacea cu orice prêt nu este o solutie. Nu merita sa ma cert pentru asta este o fraza familiara care ne protejeaza de multe ori de provocarea pe care o presupune schimbarea propriului comportament. In relatie poate sa fie pace, dar sa lipseasca apropierea emotionala.
- Invinovatindu-l pe celalalt. Preocuparea aici este: Cine a inceput primul? A cui este problema? Cine este responsabil si pentru ce?
- Punand diagnostice celui gresit/defect. Cand faci acest lucru manifesti superioritate, avand pretentia ca stii ce gandeste, simte sau doreste celalalt si, mai ales, ce ar trebui sa simta, sa gandeasca sau sa faca acesta.
- Urmarind sau/si retragandu-ne in ceea ce numim, dansul circular din cuplu. Aceste strategii de urmarire si retragere sunt specifice partenerilor cu atasament insecurizant (anxios si évitant) al caror comportement mentine si provoaca cearta. Tiparul anxiosului este cel de urmarire (de obicei, femeia reactioneaza) iar al evitantului, de retragere in tacere (de obicei, barbatul).
Toate acestea sunt strategii gresite. Furia poate fi un bun ghid daca …
- O constientizezi, fara frica de pierdere sau/si separare. Asta presupune sa fi depasit fricii de potentialul distructiv al furiei, precum si anxietatea de separare, atunci cand iti manifesti autonomia cu fermitate.
- O stapanesti, transformand-o in « mesaje de tip EU ». De pilda, in loc sa spui tu nu stii sa asculti, poti spune: eu simt ca nu sunt ascultata. Acest mic detaliu evita blocajul in comunicare si iti faciliteaza un dialog civilizat, eventual empatic si eficient.
- Recunosti lipsa de claritate. E posibil ca datorita furiei si a subiectivitatii sa nu(mai) vezi lucrurile f clar. Preocuparea aici ar fi de a obtine un grad mai inalt de claritate asupra problemei care te deranjeaza si o reactivitate emotionala redusa.
- Cunosti mostenirea pe care ai preluat-o din arborele tau genealogic. S-ar putea sa ai de rezolvat niste treburi de familie care nu au legatura cu cel pe care-l consideri vinovat de furia ta.
- Adopti o pozitie ferma. Chiar daca nu-l putem schimba pe celalalt, este important sa clarificam cu acesta, ce este si ce nu este acceptabil/dezirabil pentru noi.
- Pui piciorul in prag! Daca idealurile, dorintele, valorile tale sunt constant incalcate, pacea nu mai este o solutie. Va trebui sa adopti o pozitie radicala de tipul: ori pleci tu, ori eu!
- O folosesti ca un vehicul pentru dezvolatare personala. Cand prezentul este inacceptabil din cauza frustrarii si a maniei care o provoaca, este timpul pentru schimbare. Acest drum te poate duce de la durere si confuzie la eliberare asumare si impacare cu sine.
Sa recapitulam:
Daca doresti sa gestionezi furia folosind-o ca ghid, iata ce ai de facut:
- Intrerupe dansul circular, de urmarire sau retragere, de supra-functionare sau sub-functionare, iesi din triangulare (despre asta am scris aici) si din tiparele disfunctionale mostenite transgenerational.
- Defineste-ti Sinele astfel incat sa-ti cunosti valorile, competenta si puterea. Adopta o pozitie congruenta cu propriile credinte si valori!
- Fereste-te de rupturi in relatiile tale intime/de familie. Oamenii nu rezista pe termen lung daca sunt separati de radacinile lor. Aminteste-ti ca o retragere din a rezolva problemele cuiva drag, nu inseamna si retragere emotionala!
- Pregateste-te sa intampini rezistenta celorlalti care vor dori sa te schimbi la loc dar si propria rezistenta la schimbare.
- Exprima-te atunci cand ai in vedere o chestiune importanta pentru tine si familia ta. In caz contrar si de dragul pacii, s-ar putea sa pierzi conectarea cu celalalt si sa inmultesti accesele la furie.
- Ai curajul de a pune intrebari clarificatoare, in ciuda faptului ca anumite subiecte sunt delicate.
- Cand esti furioasa, asteapta sa-ti limpezesti gandurile prin distantare temporara. Bate fierul cat e cald nu este o solutie!
- Inainteaza incet, in etape mici! Avand in vedere ca mania se propulseaza prin actiune rapida, este important sa stabilesti scenarii constructive inainte ca un stimul sa declanseze accesele de furie etc.
Nota: Aceasta nu este o recenzie in adevaratul sens al cuvantului. Am extras din carte cele mai valoroase idei, cu scopul de a transmite cateva informatii utile despre furie, celor interesati de subiect. Pentru o mai buna claritate si aprofundare a temei propuse, recomand lectura cartii.
Spor la citit si succes in lupta cu furiile de toate zilele!
Ultimele comentarii