Drumul catre libertate

Nu gresesc daca afirm ca aceasta carte contine una dintre cele mai cumplite povesti de viata pe care le-am citit vreodata. Ca sa fiu si mai convingatoare trebuie sa spun ca istoria m-a impresionat pana la lacrimi. De fapt m-am lasat cuprinsa de emotie de la primele file si am tinut-o tot asa pana i-am inchis copertile.

Povestea este despre o lume cu reguli si prescriptii clare. Este despre dictatura si oameni oprimati care se uita la alti oameni ca la niste zei. Este despre supravietuire si compromis. Despre viata si moarte, despre stigmat si despre etichete, greu de desprins de pe un “ambalaj” care nici nu conteaza cu adevarat. Dar este, mai ales, despre curaj, despre lupta, speranta si visuri implinite. Si despre libertate, chiar daca pretul acesteia este platit uneori cu mari sacrificii si chiar cu moarte.

Eroina noastra, Yeonmi Park avea 13 ani cand a ales calea pribegiei fugind impreuna cu mama si sora ei din Coreea de Nord spre Coreea de Sud, prin China si Mongolia. O face din cauza foamei dar si a groazei pe care o simte la vederea cadavrelor presarate in drumul ei spre scoala. Alege calea exilului si pentru ca incepuse sa vada dincolo de cortina de fier a dictaturii in care se nascuse, o lume libera care putea sa-i ofere un destin mai bun.

Insa pana sa simta gustul libertatii la care visa mai era cale lunga. Mai intai avea de traversat fluviul inghetat Yalu din China, pacalind vigilenta granicerilor si infruntand foame, oboseala si boala. Apoi avea sa dea piept cu traficantii de persoane care i-au negociat valoarea introducand-o intr-o lume la fel de brutala si periculoasa ca cea pe care o lasase in urma. Intr-un tarziu, intra in custodia unei asociatii crestine care ii ofera asistenta spirituala dar si idei despre cum ar putea ajunge in Coreea de Sud, urmand stelele, pe un traseu intortocheat si plin de pericole, prin desertul Gobi.

Dupa zile istovitoare la capatul carora credea ca va muri, calca hotarele tarii promise. Aici trebuie sa convinga autoritatile sud coreene ca merita statutul de refugiat. Este purtata apoi prin tot felul de locuri de tranzit, interogata si umilita cu remarci devalorizatoare. In ciuda tuturor piedicilor si a nedreptatilor suferite, Yeonmi reuseste sa-si ia cetatenia sud-coreeana, isi definitiveaza studiile liceale si se inscrie la una din cele mai prestigioase universitati din Seul.

Ca sa faca fata noilor provocari citeste asiduu (scapa astfel de accentul de nordist si intelege noua cultura), invata limba engleza, atragand atentia prin perseverenta si seriozitate. Printr-o conjunctura favorabila este aleasa invitat permanent la doua emisiuni TV despre emigranti si accepta sa colaboreze cu presa in speranta ca-si va gasi sora, plecata si ea pe drumul libertatii si de care nu mai stia nimic de 7 ani.

Incet dar sigur devine o voce a femeilor nord coreene traficate in China. Este numita ambasador al ONU pentru refugiatii din aceasta tara si raspunde sutelor de invitatii la radio si TV. Toate acestea in timp ce este urmarita, avertizata si vanata de serviciile secrete din tara de bastina.

Avea doar 21 de ani cand a inceput sa-si scrie memoriile. O parte din viata traita intens, cu experiente relatate dureros de sincer, o spovedanie despre trecutul trist, pe alocuri compromitator, dar si o marturie despre dragostea pentru familie si despre pretul libertatii pe care noi, cei din tari democrate, nu-l vom cunoaste niciodata.

Iata cateva ganduri ale autoarei pe care le socotesc tot atatea lectii de viata:

Nu am stiut niciodata ca libertatea poate fi ceva atat de crud si dificil. Imi dau seama ca trebuie sa gandesc tot timpul si asta ma oboseste…

Cunoasterea poate fi o sursa de fericire! Cu cat citeam mai mult cu atat gandeam mai profund, aveam o viziune mai larga si emotii mai putin superficiale… Cand ai mai multe cuvinte ca sa descrii lumea, iti dezvolti o gandire complexa.

Am invatat ca daca pot avea compasiune pentru altii, as putea incepe sa am compasiune si pentru mine. Incepeam sa ma vindec.

Daca vrei ca viata ta sa conteze, trebuie sa faci ceva mai presus de tine!

Fiecare dintre noi are desertul lui. Poate ca nu este acelasi desert ca al meu dar toti trebuie sa-l traversam pentru ca viata noastra sa aiba un scop si sa fim liberi.

Imediat ce m-am hotarat sa-mi dezvalui secretul (in China facuse video chat o perioada, ca sa supravietuiasca), m-am simtit pentru prima oara libera.  

In sfarsit aveam o viata fara limite!