Carte, dezvoltare personala, Psihologie
Mai bun decat parintii tai
Decizia de a deveni parinte este, in mare masura, egoista si are de-a face cu ceea ce ne dorim noi de la viata, afirma autorul Janet Woititz. In sprijinul acestei afirmatii aduce o serie de motive care pun in prim plan implinirea personala a parintelui, cum ar fi: sa aiba un obiect al iubirii (mame si tati devoratori de copii, imi permit sa adaug), sa-si urmeze glasul asurzitor al ceasului biologic, sa-si perpetueze genele, sa-si modifice (eventual) propriul destin prin contributia copilului, sa-si repare copilaria traumatizanta etc.
Totusi, este de bun simt sa admitem ca aducem pe lume copii pentru ei insisi iar noi, ca parinti, avem menirea de a-i creste sanatos din punct de vedere fizic si emotional si de a-i ghida responsabil spre o viata implinita. Acest lucru este posibil, daca parintele insusi vine dintr-o familie sanatoasa. Dar daca acest lucru nu se intampla, ce este de facut?
Autorul ofera in carte cateva solutii de constientizare a modelelor parentale disfunctionale si o alternativa sanatoasa de educatie pentru proprii copii. Stradania de a rupe cercul vicios al disfunctionalitatii vine la pachet cu propria vindecare si intelegere a problemelor personale, ceea ce este un dublu castig, atat pentru parinte, cat si pentru copil. Iata de ce recomand cartea, mai ales acelor parinti care se vor regasi in descrierea familiilor nesanatoase, din lista urmatoare:
- Intr-o familie sanatoasa, treaba parintilor este sa aiba grija de copii. Intr-o familie nesanatoasa, treaba copiilor este sa aiba grija de parinti.
- Intr-o familie sanatoasa, mesajele sunt clare si usor de inteles. In caz contrar, ele pot fi chestionate si lamurite. Intro familie nesanatoasa, mesajele sunt vagi si interpretabile, ceea ce duce la confuzie si presupuneri.
- Intr-o familie sanatoasa, copilul este intotdeauna iubit, chiar daca purtarea sa este inacceptabila. Intr-o familie nesanatoasa, copilul este umilit, comportamentul sau fiind confundat cu persoana sa.
- Intr-o familie sanatoasa, granitele personale sunt clare si respectate intotdeauna. Intro familie disfunctionala, granitele personale sunt neclare, fiind frecvent incalcate.
- Intr-o familie sanatoasa, toate emotiile si sentimentele sunt tolerate. Intr-o familie nesanatoasa, trairile emotionale si sentimentele sunt adesea contestate si, in consecinta, reprimate.
- Intr-o familie sanatoasa, parintele este profesor si indrumator. Intr-o familie nesanatoasa, copilul se educa singur, cum poate mai bine.
- Intr-o familie sanatoasa, exista structura si limite rezonabile. Intr-o familie nesanatoasa exista, ori haos, ori extrema rigiditate.
- Intr-o familie sanatoasa, copilul e solicitat corespunzator cu varsta si nivelul sau de intelegere si dezvoltare. Intr-o familie nesanatoasa, copilului i se cere sa demonstreze pseudomaturitate sau, dimpotriva, este infantilizat.
- Intr-o familie sanatoasa, copilul e sustinut in mod regulat si neconditionat. Intr-o familie nesanatoasa, copilul e facut sa se simta nedemn de iubire si fara valoare.
- Intr-o familie sanatoasa, exista organizare si planificare, precum si abilitatea de a reactiona in caz de criza. Intr-o familie nesanatoasa, membrii ei o duc dintr-o criza in alta, iar atunci cand nu exista nicio criza, o genereaza ei.
Aceste caracteristici constituie scheletul cartii lui Woititz si o momeala suficient de atractiva, sper eu, ca sa te determine sa gusti din consistenta ei si sa-ti iei de acolo exact ce ai nevoie. Lectura vindecatoare!
- Dr. Janet G. Woititz este Doctor in Educatie, Scriitor, Terapeut si Profesor la Rutgers University din New Jersey. Inca de la inceputul carierei sale a fost preocupata de psihologia adultilor care au crescut intr-o familie cu un alcoolic, fiind considerata parintele miscarii “Copiii Adulti ai Alcoolicilor”. Cercetarile pe care le-a realizat de-a lungul timpului au aratat aceeasi dinamica ce afecteaza familiile de alcoolici si in cazul sistemelor familiale disfunctionale …
amintiri, dezvoltare personala, Povesti despre oameni, Psihologie
Care este numele femeii de serviciu?
Studentii unui colegiu din Statele Unite vor tine minte toata viata testul pe care l-au primit la sfarsitul primului an de studiu, de la unul dintre profesorii lor. Intrebarea de final suna destul de ciudat: care este numele femeii de serviciu din scoala? Studentii au crezut ca este o intrebare facultativa, poate o capcana si s-au grabit sa-l intrebe pe profesor daca raspunsul avea sa conteze in vreun fel. Sigur ca da, cine stie numele femeii va primi 5 puncte, care se adauga la nota de final.
Rostul acestei intrebari extra-curiculare este usor de intuit. Profesorul a vrut sa le dea studentilor sai o lectie pretioasa de viata, spunandu-le in acest fel ca fiecare om este important si ca oricine merita atentia, recunosterea si respectul lor.
Am mai citit istorioara asta in trecut dar acum, cand am dat din nou peste ea intr-una din cartile lui John Maxwell, a fost diferit. M-am gandit la oamenii care, dupa standardele noastre au ocupatii neinsemnate: femei de serviciu, gunoieri, portari, lustruitori de pantofi, vanzatori de ziare, bilete, suveniruri, mancare, s.m.d. Nu cumva ii privim (sau nici macar nu-i privim) ca pe niste roboti, care trebuie sa ne serveasca repede, frumos si atent, pe noi astia care facem munci mai importante? Nu cumva credem ca ni se cuvin amabilitatea, serviabilitatea si rabdarea lor, uitand sa fim la randul nostru amabili, intelegatori si recunoscatori celor care ne fac diverse servicii, fie ele si contra-cost?
Nu stiu daca e din cauza zilelor magice pe care le parcurgem, dar eu am sentimentul ca acesti oameni chiar merita celebrati din cand in cand. Si am de gand sa trec la fapte. Mi-am propus sa-i cumpar un buchet de flori femeii care face curat pe scara blocului unde locuiesc, sa-i aflu numele, s-o intreb de sanatate, spunandu-i in acest fel multumesc. Am toate motivele sa-i fiu recunoscatoare. Dupa plecarea ei, totul straluceste de curatenie (in special usa din sticla e atat de curata incat se intampla des ca cei care vin la noi in vizita sa plece cu ochii vineti), aerul este proaspat si parfumat iar asta imi da o stare de bine si sentimentul ca locuiesc intr-un loc minunat.
Tu stii numele femeii care face curat la serviciu, la scoala/facultate sau acolo unde te simti bine pentru ca e curat, cald si confortabil? Ii zambesti celui care te serveste la magazin? Ai scris unei persoane obisnuite, o scrisoare de recunostinta? I-ai multumit vreunui neinsemnat pentru un gest marunt care trebuia oricum facut? Ai aplaudat pe cineva umil, cu voce tare? Daca nu, ai timp sa recuperezi. Zilele acestea ar putea fi magice pentru toata lumea, inclusiv pentru femeile de serviciu de pe Planeta…
P.S. Numele femeii de serviciu din Scoala Generala era Coca, o tanti bruneta, mica de statura si rotofee, care tinea loc si de bodyguard. Mai departe memoria imi joaca feste. Daca as fi primit un test in liceu sau in facultate care sa contina intrebarea din titlu, l-as fi picat dar as fi invatat o lectie importanta de viata, un pic mai devreme…
dezvoltare personala, Psihologie
Cea mai importanta persoana din viata mea
In copilarie dar si mai tarziu, pana mi-am luat zborul din cuib, mama era cea mai importanta persoana din viata mea. Realizam asta, de fiecare data cand ma intorceam acasa din preumblarile zilnice. Daca nu se itea in prag, incepeam cercetarile, asteptand aparitia ei ca pe intoarcerea reginei la palat. Si intr-adevar EA avea/are o bagheta magica cu care continua sa aseze emotii, lucruri, evenimente la locul lor. Si astazi cand ma intorc la casa parinteasca, EA trebuie sa fie acolo, sa umple spatiul si sufletul tuturor cu emotie si semnificatie.
Mai tarziu a fost EL, alesul, un tanar ambitios si optimist, care transmitea in jur entuziasm, caldura si siguranta. Faptul ca l-am asteptat atatia ani cu nerabdare sa se intoarca acasa de la munca sau din calatorie, spune ceva despre cat de binecuvantata am fost/sunt prin prezenta lui.
La un moment dat a aparut puiul de om, de care m-am legat cu toate firele posibile si imposibile, pentru ca este pretios, cel mai minunat cadou pe care l-am primit de la viata. Mai am si alti pretiosi prin preajma, pentru care nu pot fi decat recunoscatoare…
Si totusi, daca ma intrebi astazi, care este cea mai importanta persoana din viata mea, o sa te surprind spunandu-ti ca EU insami sunt aceasta. Si nu, nu e vorba de egoism sau de aroganta aici, ci de maturitate emotionala. Cateva ratiuni pentru care ma aleg astazi pe mine, sunt urmatoarele:
- Cand imi implinesc nevoile, sunt capabila sa raspund si nevoilor altor oameni.
- De fiecare data cand am grija de sanatatea mea, pot sa ma ingrijesc si de sanatatea celor din preajma (fie si prin puterea exemplului, daca nu altfel).
- Daca ma iubesc pe mine, pot sa-i iubesc si pe cei de langa mine. Il voi iubi pe aproapele meu tot atat cat ma iubesc pe mine. Cel putin asta am inteles eu din porunca biblica, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti!
- Am observat ca atunci cand sunt bine cu mine, sunt bine si in relatie cu altii. Si ceilalti observa asta 🙂
- Cand sunt multumita cu ce am dar mai ales cu cine sunt, pot avea un spirit multumitor, si nu voi fi nevoita sa pun masti sau zambete false. Mai mult de atat, in loc de critica sau judecata, voi impartasi cu altii bucurie si seninatate.
- Voi adauga valoare in viata altora, atata timp cat continui sa invat, sa cresc si sa ma dezvolt eu insami. Nu pot oferi altora ceea ce eu n-am dobandit inca.
- Cand ma respect pe mine, ii voi respecta si pe altii, indiferent cine si cum sunt acestia (gen, culoare, religie, natie etc).
- Aleg sa-mi traiesc viata cu bucurie, lasandu-i copilului meu cea mai pretioasa mostenire: bucuria de a trai
- Pentru ca muncesc si pun prêt pe rezultatele muncii mele, voi aprecia implicit stradania si investitia altora. Voi intelege ca pentru darurile primite, am nevoie sa fiu recunoscatoare.
- Cand ma aleg pe mine, decid sa ma opresc din cand in cand din vartejul indatoririlor zilnice si a constrangerilor de rol. Voi dori sa ma recompensez si sa celebrez viata, prin crearea unor momente speciale, acasa sau in vacantele pe care le petrec impreuna cu cei dragi.
Ar mai fi si alte motive pentru care EU sunt o prioritate pentru mine dar ma opresc aici. Dar tu, TU pe cine investesti cu putere si importanta in viata ta? Pe cine iubesti cel mai mult? Pe cine celebrezi din cand in cand? Raspunsurile tale conteaza mai ales pentru tine dar sunt interesante si pentru mine si cititorii mei, asa ca te invit sa lasi un comentariu, aici sau pe FB. Multumesc
dezvoltare personala, Psihologie
Ceea ce sunt il invata pe copil mai mult decat ceea ce-i spun
Daca exista vreun domeniu la care se pricepe toata lumea, acesta este parenting-ul. Toti stim zeci de teorii despre educatie si ne grabim sa dam sfaturi, ca si cum ele ar avea valoare absoluta. Fa asta si vei rezolva cutare problema, daca urmezi metoda cealalta, sigur vei avea rezultatele dorite. Daca citesti cartea asta, vei avea copii de nota 10 s. a. m.d. Tipul acesta de gandire transforma cresterea copiilor intr-o competitie in care vrem sa stim cat mai mult, sa demonstram, sa aplicam, sa masuram, crezand ca asa vom avea copii mai buni.
Adevarul este ca nu exista nicio metoda perfecta de educare a copiilor si nu avem nicio garantie ca facem lucrurile cum trebuie, in ciuda stradaniilor noastre. Dar stiti ceva? Nici nu trebuie atata osteneala, pentru ca cine suntem si cum ne raportam la lume sunt predictori mai buni ai felului in care se vor descurca copiii nostri la varste adulte, decat cunostintele noastre de parenting. Cel putin asta pretinde Brené Brown, cercetatoarea care a introdus sub lupa si acest domeniu.
Potrivit enuntului formulat de Brené, intrebarea cheie nu este: iti educi copiii dupa cea mai buna metoda, cat mai degraba, esti adultul care ti-ai dori sa fie copiii tai cand vor fi mari? Intrebarea este legitima atat vreme cat ceea ce suntem il invata pe copil mai mult decat ceea ce-i spunem (Joseph Chilton Pearce). Daca acceptam paradigma propusa de Brené, ar trebui sa fim preocupati de propria noastra dezvoltare, inainte de a avea copii sau, in cazul in care déjà ii avem, sa ne straduim sa crestem impreuna cu ei.
In cartea Curajul de a fi vulnerabil, Brené Brown enumera cateva caracteristici ale oamenilor fericiti. Ca sa traiasca din plin (deplin), acestia ar trebui:
- Sa aiba sentimentul propriei valori in tot ceea ce fac. Sa stie ca sunt iubiti si demni de iubire.
- Sa nutreasca un profund sentiment de iubire si compasiune pentru ei insisi dar si pentru ceilalti.
- Sa aiba un simt al autenticitatii si apartenentei adanc inradacinat inauntrul lor, nu sa le caute in lucruri exterioare (bunuri).
- Sa-si accepte vulnerabilitatile si imperfectiunile.
- Sa pretuiasca munca, perseverenta si respectul.
- Sa iasa in arena fara teama si sa intampine dificultatile cu speranta.
- Sa fie adaptabili la lumea noastra in continua schimbare, primind tot ce se intampla cu rezilienta si curaj.
Privind la lista de mai sus, ar trebui sa ma intreb inca o data: oare sunt adultul care mi-as dori sa fie copilul meu cand va fi mare?
dezvoltare personala, Psihologie
Despre bucuria rau prevestitoare
Am simtit-o pe propria-mi piele, mai ales in anul in care am ramas insarcinata. Cred ca in perioada aceea am trait cea mai intensa bucurie dar am experimentat si cele mai mari temeri. Eram atat de fericita incat incepusem sa-mi fac griji ca ceva rau are sa se abata asupra mea si, mai grav, asupra copilului. Slava Domnului ca fricile irationale erau doar in capul meu…
Acum stiu pe cine sa dau vina, am identificat dusmanul care umbreste fericirea omului. Este bucuria rau prevestitoare. Chiar daca n-ai auzit pana acum de doamna asta, i-ai simtit (probabil) respiratia in ceafa, de fiecare data cand te-ai aflat in al 9-lea cer, in toiul veseliei, atunci cand nu-ti mai incapeai in piele si ti se parea ca esti usor ca un fulg ratacitor prin aer. Hmm, dar asta chiar nu miroase-a bine!?
Adevarul este ca traim intr-o cultura a nemultumirii in care nu ne simtim niciodata in siguranta si suficient de increzatori in noi insine. Intr-o astfel de lume, bucuria ni se pare un fel de inscenare, sustine Brene Brown. Adica ne trezim dimineata si gandim cam asa: copiii sunt sanatosi, eu ma simt in forma, casa este in ordine, la serviciu lucrurile merg bine, urmeaza sa plec in vacanta cu familia. E nasol de tot, simt ca ma paste un pericol…
Conform cercetarilor facute de Brown, 80% dintre oameni cunosc emotia bucuriei rau-prevestitoare. Unii dintre acestia tin degetele incrucisate sau cumpara talismane pentru a indupleca bucuria sa mai ramana o clipa.
Cine ne saboteaza bucuria?
In cultura populara romana se face vorbire despre o mama care-si vede copilul strivit de un drob de sare, asezat neinspirat deasupra pruncului adormit. Asta poate fi o socoteala prosteasca dar la fel de bine ilustreaza bucuria rau prevestitoare. Daca mai adaugam superstitiile si mistica suferintei purificatoare, intelegem de ce noi romanii nu intram defel in statisticiile natiilor fericite…
Dar nici alte culturi nu sunt scutite de spectrul prevestirilor sumbre. Asteptam cu totii sa pice si celalalt papuc. In primii ani ai secolului XX, cand imigrantii si cei din zonele rurale asaltau orasele, locuind claie peste gramada in blocuri cu pereti subtiri, puteai sa-l auzi pe vecinul de deasupra scotandu-si papucii inainte de culcare. Odata ce auzeai zgomotul facut de primul papuc, asteptai sa cada si al doilea, ca abia apoi sa te duci linistit la culcare.
Desi lumea s-a schimbat intre timp, inca asteptam sa cada al doilea papuc: un atac terorist, un dezastru natural, o epidemie, un cancer, o concediere etc. Ca si cum, modul cel mai bun de a trece prin viata este sa te astepti la ce-i mai rau. In felul asta, daca se intampla un dezastru esti pregatit, iar daca nu se intampla esti placut surprins. O logica paradoxala care te indeamna sa suprimi orice bucurie, ca sa ai parte de mai putina durere.
Bucuria rau prevestitoare si vulnerabilitatea
In realitate bucuria rau-prevestitoare n-are legatura cu logica ci cu scenariile sumbre care ni se vantura zi de zi la stiri, cu credintele limitative, cu religiozitatea prost inteleasa, poate cu experientele triste din copilarie si, surprinzator sau nu, cu vulnerabilitatea.
In studiile despre vulnerabilitate, Brene Brown a ajuns la o concluzie interesanta. Pentru a te bucura de momentele fericite pe care ti le aduce viata, e nevoie sa fii vulnerabil. Cu alte cuvinte, este necesar sa recunoastem ca nu putem controla totul, ca nu avem certitudini pentru toate lucrurile, ca suntem uneori tematori si nesiguri. In ciuda acestor variabile, suntem capabili de momente frumoase, de bucurie autentica.
De ce nu ne putem bucura pe deplin de momentele frumoase? Pentru ca nu vrem sa fim luati prin surprindere de suferinta. Nu vrem ca durerea sa ne gaseasca cu pieptul gol. Pentru orice eventualitate, garda trebuie sa fie la locul ei. Preferam dezamagirea dar nu suntem dispusi sa luptam cu suferinta.
Cheama bucuria inapoi
Cei care s-au intalnit cu durerea reala spun ca experienta traita este cu totul altfel decat si-au imaginat-o cand asteptau sa cada al doilea papuc. Moartea cuiva drag de exemplu, ar putea insemna regretul ca nu ai trait suficiente momente de bucurie alaturi de acesta, ca nu ati petrecut mai mult timp impreuna, ca fricile de tot felul au curmat veselia si jocul, ca timpul a trecut prea repede…
Dar nu despre durere am vrut sa vorbesc astazi, ci despre bucurie. Bucuria lipsita de prevestiri sumbre, bucuria intreaga care-ti da aripi si te umple de energie si optimism. O bucurie care iti aminteste ca esti vulnerabil dar, in egala masura, fericit…
Bibliografie: Brené Brown, Curajul de a fi vulnerabil, Curtea veche publishing, Bucuresti 2016
dezvoltare personala, Psihologie
De ce sa nu intrebi de ce
Scapat de sub observatie cateva clipe, Tiberiu a apucat sticla de ulei si a rasturnat continutul peste tot, inclusiv pe hainele si pe papucii lui. Cand am ajuns la locul faptei, lichidul galbui ameninta sa iasa din bucatarie si sa-si continue nestingherit drumul prin toata casa. Ingrozita de ce vedeam, l-am intrebat taios: de ce-ai facut asta? Copilul a ramas blocat, uitandu-se la mine cu ochi rugatori. Apoi a deschis bratele timid ca pentru o imbratisare.
M-a topit acest raspuns fara vorbe si sigur c-am inteles intr-o clipa de ce facuse acea isprava. Treaba lui, la nici 2 ani cati avea atunci, era sa experimenteze. Jobul meu era sa-i asigur un cadru securizant, inclusiv sa tin sticla de ulei astupata si la locul ei.
Inca de pe atunci intuiam ca e ceva in neregula cu acest de ce. Acum am si cateva certitudini. In sens psihologic, de ce este:
- o intrebare intruziva, de-a dreptul brutala. Ea vine la pachet cu frustrarea celui care o pune, cu nerabdarea si chiar cu furia lui. Efectul este de blocare dar si de indepartare. Pozitiile nu mai sunt egale iar ce se petrece poate fi preambulul unei drame.
- inutila. Adevarul este ca, de cele mai multe ori, nu stim de ce nu suntem atenti, de ce ne purtam aspru, de ce ne-am patat hainele, de ce ne-am imbracat in halul ala etc. Si-atunci de ce sa intrebi de ce?
- rechizitorie deoarece il trimite pe celalalt direct in boxa acuzatilor. Luat prin surprindere, faptasul este fortat sa intre in defensiva. De regula armele sale sunt primitive si ineficiente.
- naste umilinta si rusine. Cand il intrebi pe un copil de ce-a facut o boacana, el intelege ca ceva nu este in regula cu el, ca este nedemn de iubire. El va creste cu sentimentul ca este rau si-i va fi rusine ori de cate ori nu se ridica la nivelul asteptarilor celorlalti.
- creeaza masti si mai ales armuri. Dupa multiple asalturi cu intrebari de acest tip, victima va invata sa le faca fata prin mecanisme de aparare care ii vor ascunde eul real. Isi va croi masti dar mai ales armuri care sa-l apere de inadecvare si vulnerabilitate.
Raspunsul corect la intrebarile de tip DE CE este: NU STIU! Asta pentru ca faptele sunt uneori irationale si au cauze ascunse si multiple. Nu suntem pregatiti sa-i spunem altuia ce nici noi n-am aflat inca despre noi.
Terapeutii de tip gestalt evita sa puna pacientului lor intrebarea de ce. Ei stiu ca raspunsul se afla in fantanile adanci ale sufletului, intr-o zona unde nu poti intra fara o pregatire temeinica. De aceea isi lasa clientii sa descrie fapte, intamplari, experiente precum si semnificatiile acestora, evitand blocajul, minciuna sau folosirea inutila a armurii.
Inainte de a intreba de ce, intreaba-l ce face, cum se simte, la ce se gandeste, unde se afla, care ii sunt grijile si nevoile. Abia dupa ce ai primit raspuns la toate aceste intrebari, poti sa incerci pe final un de ce.
Chiar asa? De ce fac eu asta in felul asta, de ce ma gandesc la asta si nu la ailalta, de ce actionez numai asa si nu altfel etc. Intrebarea asta ar trebui sa ma poarte in adancimile fiintei mele si sa scoata la lumina adevarul. Pentru ca, de ce in sens psihologic este o intrebare reflexiva…
dezvoltare personala, Psihologie
Un cordon ombilical va rog!
Exista in popor o vorba care indeamna oamenii mari sa-si taie cordonul ombilical care ii tine legati de parinti. Zicerea pare logica, utila si imperios necesara. Daca insa ne gandim la tema din spatele acestui indemn popular, adica la atasament, lucrurile capata nuantari. Asta pentru ca atasamentul nu este o dependenta a copilariei pe care o depasim pe masura ce crestem ci este o nevoie pe care o avem pe tot parcursul vietii. Tinta atasamentului este sa obtii si sa mentii o relatie intima cu persoane semnificative. Asta nu inseamna ca trebuie sa continui sa traiesti cu mama si tata (desi unii o fac tocmai pentru ca se simt in siguranta in acest fel) dar te poti intoarce la ei, daca nu ai o baza solida de atasament in prezent si parintii ar putea sa ti-o ofere…
Atasamentul este important, uneori vital
Teoreticienii care s-au aplecat asupra subiectului spun ca atasamentul este innascut dar felul in care acesta se manifesta depinde de relatia timpurie a copilului cu ingrijitorii sai, in special cu mama.
- Atasamentul este vital. Functia comportamentului de atasament este biologica si are legatura cu contactul fizic dintre mama si copil. Bebelusii care nu sunt tinuti in brate si mangaiati atunci cand plang, nu mai cresc. O echipa de cercetatori americani de la Universitatea Duke a ajuns la aceasta concluzie studiind cazurile bebelusilor nascuti prematur care, in ciuda ingrijirilor primite (oxigen, hrana, temperatura ideala), nu luau in greutate. Prevederile stricte ale medicilor cer personalului auxiliar sa nu atinga bebelusii din incubatoare, indiferent cat de tare ar plange acestia. Profesorul Schonberg si echipa lui au pornit de la situatia creata de o asistenta medicala care a incalcat normele spitalicesti si i-a mangaiat pe spate pe acei micuti care plangeau foarte mult. Dupa acest tratament, bebelusii au inceput sa ia in greutate. Pentru a confirma teoria, cercetatorii au refacut experimentul in laborator folosind pui de sobolan. Astfel au reusit sa dovedeasca un fapt surprinzator: celulele corpului nu se pot dezvolta in absenta contactului fizic. Acea parte a genomului responsabila cu producerea de enzime pentru crestere se opreste din functionare si intra intr-o forma de hibernare. Cu toate acestea, e nevoie doar de cateva mangaieri ca productia enzimatica a celuleor puilor de sobolan sa reinceapa. Asadar, confortul de contact este un important factor de crestere.
- Atasamentul este sanatos. Persoanele cu atasament sanatos vor alege cativa oameni (ideal 3) cu care sa aiba relatii foarte stranse. Capacitatea de a alege (discrimina) si relationa cu alti oameni este baza sanatatii mintale a unei persoane. Cand oamenii din viata cuiva dispar, putem vorbi despre anorexie emotionala si de aparitia surogatelor de tip alcool, substante psihotrophe sau/si depresie, anxietate, etc.
- Atasamentul este salvator. In situatii de criza, comportamentul de atasament se activeaza, ceea ce inseamna ca suntem pregatiti sa cerem ajutor/suport persoanelor semnificative din preajma.
- Atasamentul este util. Cand avem o baza de siguranta afectiva, ne simtim bine cu noi insine si demni de iubire. In aceste conditii, suntem dispusi sa fim creativi, sa exploram, sa experimentam, sa crestem.
- Atasamentul este maleabil. Aceasta caracteristica a reiesit din studiile facute de Mary Ainsworth si reprezinta o veste buna pentru cei care n-au avut parte de atasament securizant in periaoda copilariei. Prin constientizare si terapie acesti oameni pot sa-si modifice comportamentele si atutudinea fata de apropiati, mergand pana la dobandirea unui atasament sanatos.
Atasamentul sanatos securizeaza copilul mic pentru tot restul vietii
Pe la 2-3 luni bebelusul este capabil sa se ataseze de o figura zambitoare. Activarea comportamentului de atasament se face insa la 5-6 luni de viata, cand copilul isi face o harta a prezentei parintelui. Asta inseamna ca simte cand parintele lipseste si cand se intoarce. Intre 9-12 luni copilul se indeparteaza de ingrijitor dar verifica din cand in cand daca acesta este prezent. Intre 1-2 ani, copilul isi cauta mama cand este in preajma strainilor. Intre 2-3 ani, copilul accepta si substitute in persoana de atasament. Concluzia specialistilor este ca pana la 3 ani, copilul ar trebui sa aiba o baza securizanta de atasament. Aceasta securitate emotionala isi va pune amprenta asupra vietii lui intr-o masura foarte mare. Increderea in sine, reusita personala, relatiile sociale pe care copilul le va stabili ulterior tin de baza de siguranta (atasare) dezvoltata in copilaria mica.
Tipuri de atasament
Cel care s-a ocupat initial de teoria atasamentului a fost psihanalistul John Bowlby. Acesta a subliniat impactul ingrijitorului primar (mama) asupra copilului precum si importanta contactului fizic mama-copil. In anii 50, psihologul american Hary Harlow a efectuat un studiu (supranumit studiul iubirii) privind atasamentul, folosind puii de maimute rhesus. Acestia au fost izolati timp de 24 de luni, timp in care erau hraniti artificial de o mama surogat si mangaiati/linistiti de o alta, confectionata din carpa moale. Evident ca puii au preferat compania mamei din carpe, mai ales in situatiile de stres. Marie Aisworth a continuat studiul in aceasta directie, initiind un alt experiment cunoscut ca Strange Situation, la care au participat 76 de copii, in urma caruia a descoperit 4 tipuri diferite de atasament. O alta cercetatoare, Mary Main si-a adus contributia in domeniu, stabilind tipurile clasice de atasament, dupa cum urmeaza:
- Atasamentul securizant (autonom). In cazul acestui tip de atasament, parintele este prezent, disponibil si raspunde nevoilor copilului. Il iubeste neconditionat. Nu critica ci incurajeaza copilul. Ii respecta alegerile/parerile. Ii fixeaza limite rezonabile. Este empatic. Este previzibil si constant in decizii. Rezultatele acestui comportament securizant se regasesc la copil in sensul in care are incredere in sine, se simte in siguranta cu sine si in lume. Devine comunicativ si cooperant. Invata autonomia si curajul. Invata sa exploreze mediul si sa experimenteze. Este vesel, relaxat, fericit.
- Atasamentul insecurizant de tip evitant. In acest caz, parintele iubeste conditionat (daca copilul este cuminte), este ostil, rigid, critic, invaziv, exigent, cu aversiune pentru contactul fizic. Copilul acestui tip de parinte se va simti respins, va fi nesigur, neaga nevoia de relatii, nu poate fi empatic. Invata sa se autocontina, fara sa impartaseasca cuiva trairile sale.
- Atasamentul ambivalent. Parintele este anxios, agitat, critic, hiperprotectiv, imprevizibil,inconsecvent. Copilul va creste nesigur, obedient, confuz, manipulator, minciunos. Va fi irascibil, agitat, furios si va ramane centrat pe propria persoana si propriile nevoi.
- Atasamentul dezorganizat (marcat de trauma). In cadrul acestui tip de atasament parintele este infricosat, ostil, periculos, abuzator, poate suferi de o boala psihica. Copilul este agitat, cu tendinte agresive. Ingheata fizic si emotional, are tendinta de izolare. Strategia copilului reflecta un colaps. El este ingrozit si simte ca este in pericol dar ramane fara solutii.
Atasamentul la maturitate ne intoarce in copilarie
Nu mai este o noutate faptul ca prima copilarie (0-6 ani) este hotaratoare pentru destinul uman. Perioada atasamentului este chiar mai scurta (0-3 ani), cu urmari deosebit de importante, mai ales in plan emotional. Asta inseamna ca tipul de atasament pe care il avem ne permite sau nu sa avem relatii semnificative cu alti oameni, inclusiv cu partenerul de viata. Iata modelele intalnite la adulti, asa cum ni le propune David Wallin:
- Stilul securizant caracterizeaza persoanele cu stima de sine ridicata, care intra usor in relatii cu semenii, care nu se tem de intimitate, abandon, respingere sau singuratate. In termenii analizei tranzactionale formula relationala in acest caz ar fi: EU SUNT OK, TU ESTI OK.
- Stilul preocupat-anxios. este specific persoanelor care nu se simt confortabil in interactiunea cu alti oameni, din teama de a nu gresi sau dezamagi. Desi isi doresc intimitate si relatii de calitate, raman la distanta sau devin sufocante. Formula prezenta aici este: EU NU SUNT OK, TU ESTI OK.
- Stilul evitant-respingator li se potriveste persoanelor care neaga nevoia de relatie cu ceilalti din neincredere si teama de autodezvaluire. Formula tranzactionata este: EU SUNT OK, TU NU ESTI OK.
- Stilul traumatic este regasit la persoanele solitare care refuza intimitatea cu alti oameni. O caracteristica importanta aici este independenta. Ei prefera sa nu depinda de altii si nici altii sa nu depinda de ei. EU NU SUNT OK, TU NU ESTI OK, este esenta acestui stil pseudo-relational.
Trei teste simple referitoare la atasament
Daca copilul tau prescolar nu-ti simte lipsa si se indeparteaza de tine interactionand cu strainii, nu inseamna ca este independent sau sociabil, ci arata ca nu este conectat suficient cu mama (ingrijitorul) si in consecinta, ii lipseste atasamentul securizant.
Daca in viata de tanar sau adult, nu reusesti sa construiesti relatii intime cu nici o persoana din preajma, sau daca nu poti mentine relatii semnificative (gratificante) cu apropiatii, inseamna ca ai un stil de atasament evitant-nesigur.
Daca n-ai macar un umar pe care sa-ti pleci capul cand treci prin dificultati si crize, daca ti-e frica de intimitate, esti fie anxios, fie depresiv si lipsit de empatie fata de ceilalti, intreaba-te daca nu cumva ai un atasament dezorganizat de tip traumatic, care te impiedica sa ai relatii apropiate/suportive cu alti oameni.
Din fericire exista si solutii
Preventiv, copilul mic ar trebui sa ramana in contact (inclusiv fizic) cu mama, cel putin in primii 3 ani de viata. Este important ca mama sa fie prezenta in viata copilului nu doar pentru acoperirea nevoilor de baza (hrana, ingrijire) ci si in sens psihologic/emotional. Asta presupune sa-i raspunda cu blandete si dragoste, sa iubeasca neconditionat, sa-l incurajeze, sa stabileasca limite rezonabile, sa fie empatica si constanta in decizii si comportamente.
Terapia adultului incepe cu constientizarea unei probleme legata de atasament. In functie de tipul de atasament disfunctional dobandit, terapia se focalizeaza pe repararea acestuia. Asta presupune asumarea riscului in relatie, dispozitia de reparare si nu de repetare. Un terapeut bun va stii ce este de facut, in functie de particularitatile fiecarui caz.
Doar o vorba sa-ti mai spun
Cordonul ombilical capata sens psihologic, daca il folosim ca metafora pentru atasament. In acest caz va trebui sa-l folosim in sfarsit pentru legaturi invizibile, dar semnificative pentru bunastarea noastra fizica, psihica si mintala…
Bibliografie:
- Atasamentul in psihoterapie, David Walin, traducere Mihaela Dumitrescu, Bucuresti, editura TREI, 2014.
- Angela Carr, psihoterapeut integrativ, Note de curs
dezvoltare personala, Psihologie
Cine are carte, n-are parte
In anul III de facultate mi-am facut un test de inteligenta la finalul caruia am constatat ca IQ-ul meu se incadreaza in limitele inteligentei medii. Am acceptat verdictul fara sa intru in depresie ca-mi lipsesc cativa neuroni din cei aproximativ 100 de miliarde, cat se crede ca ar avea creierul uman. Poate si datorita faptului ca tocmai il descoperisem pe Gardner si teoria sa asupra inteligentelor multiple. Asta ar putea oare sa ma ajute sa-mi depasesc mediocritatea!?
Epoca de aur a IQ-ului
Inainte de teoria lui Gardner, decenii la rand a domnit in lume IQ-ul. Daca aveai un scor bun la testele standard care masurau nivelul inteligentei, aveai sanse mai mari sa urmezi o facultate, apoi sa ai un serviciu bine platit si un statut privilegiat. IQ-ul facea/face diferenta intre genii, supradotati, mediocrii si prostanaci. In perioada Primului Razboi Mondial, IQ-ul a cucerit America, in urma testarii in masa a populatiei active. Atunci 2 milioane de americani au fost considerati destepti in urma unui test inventat de Wiliam Stern in 1912. Alfred Binet a dezvoltat mai apoi masuratorile standard iar ani la rand, variante ale testului Stanford-Binet au fost aplicate in institutii de invatamant dar si la nivelul companiilor din intreaga lume, in momentul angajarii de personal. Testele de inteligenta sunt populare si astazi, desi intelegerea cu privire la inteligenta umana a cunoscut in ultima vreme, transformari substantiale.
Principalul neajuns al IQ-ului este faptul ca masoara nivelul inteligentei lingvistice si al celei logico-matematice, aptitudini care ajuta individul in pregatirea lui academica, mai putin in viata de zi cu zi. O serie de studii au pus in evidenta faptul ca inteligenta la invatatura nu garanteaza succesul in viata. De pilda, doar 1 din 4 cei mai buni studenti ai promotiei 1981 de la Universitatea din Ilinois, atinsesera succesul, un deceniu mai tarziu. Multi dintre ei nu se descurcasera prea grozav. Alte studii au evidentiat ca nu exista diferente majore de reusita intre cei care obtinusera rezultate academice f bune si colegii lor cu rezultate mai slabe. De aici putem trage concluzia ca un IQ ridicat nu este o garantie a prosperitatii, prestigiului si fericirii in viata. O serie de alte caracteristici ce tin de inteligenta emotionala/sociala au o pondere mult mai importanta in acest sens. De fapt, IQ-ul contribuie cu 20% la factorii care determina reusita in viata, fapt care ii lasa pe ceilalti 80% prada altor forte (Howard Gardner). Dar care sa fie acele caracteristici care sa conteze intr-o proportie covarsitoare la reusita si bunastarea unui individ?
Inteligenta multipla – proiectul Spectrum
Intrebarea si-a gasit ecou intr-un proiect initiat de Howard Gardner, psiholog la Harvard School of Education. Acesta a formulat o programa de invatamant, denumita Spectrum cu ajutorul careia si-a propus sa descopere alte tipuri de abilitati, in afara celor masurate cu ajutorul testelor IQ. In urma unor studii ample efectuate in unitati de invatamant (mai ales in gradinitele din America), Gardner aduna concluziile intr-o carte, Frames of Mind in care demonstreaza ca nu exista un singur tip de inteligenta care sta la baza reusitei in viata ci un spectru larg de inteligente cu 7 posibilitati. Acestea au inclus cele doua tipuri clasice de inteligenta, cea verbala si logico-matematica, dar si altele noi ca: inteligenta sociala (interpersonala), inteligenta emotionala (intrapsihica), inteligenta spatiala, inteligenta artistica, inteligenta chinestezica. Mai mult, Gardner foloseste in dreptul inteligentei termenul de multiplu, ceea ce extinde explorarea talentelor umane la un numar variabil de posibilitati. Teoria inteligentelor multiple a lui Gardner anunta astfel sfarsitul epocii de glorie a IQ-ului.
Curiozitati legate de inteligenta umana
- Coeficientul mediu de inteligenta al unui om este 100.
- Albert Einstein avea un nivel al IQ-ului intre 160-190 si a fost considerat genial. Cu toate acestea, au existat persoane care au inregistrat un scor mai mare decat cel obtinut de Einstein la testele de IQ.
- Cel mai mare scor IQ obtinut de un om este de peste 240 puncte si-i apartine lui William James Sidis, nascut in New York la data de 1 aprilie 1898. Sidis avea abilitati extraordinare la matematica si lingvistica. La varsta de 11 ani, Sidis a urmat cursurile la Harvard si a obtinut masteratul in mai multe limbi straine. Imediat dupa moartea sa, sora lui a sustinut ca nivelul IQ-ului acestuia era de peste 250.
- Potrivit statisticilor Institutului Roman de Studii si Cercetări Avansate Giftel Education, in Romania numarul copiilor supradodati este peste media mondiala, iar 1 din 4 copii are coeficientul de inteligenta de peste 130. Asta inseamna ca sunt capabili de performante ridicate. Din pacate, putini dintre acestia au si sansa unei educatii care sa le valorifice potentialul. Cei care o fac totusi sunt tentati sa plece in afara tarii pentru studiile universitare si apoi sa-si construiasca acolo o cariera mai profitabila.
- Un studiu international coordonat de Adrian Furnham de la University College, Londra, a descoperit că barbatii isi supraestimeaza inteligenta. In schimb, femeile iși subestimeaza IQ-ul cu aproximativ 5 puncte (în medie).
- Primele trei tari ale caror locuitori sunt cei mai inteligenti de pe Planeta ar fi SUA, Japonia si Coreea de Sud. Romania s-ar afla pe locul 13, potrivit altor surse.
- O cercetare publicată în revista Intelligence arată ca in cele mai multe colturi ale lumii, coeficientul de inteligenta se afla in crestere. Autorii au analizat datele din 405 de studii vechi, comparand rezultatele obtinute la testele de inteligenta a 200.000 de participanti din 84 de tari pe o perioadă de 64 de ani. Studiul arată ca media inteligentei a crescut din 1950 cu 20 puncte de IQ. Aceasta crestere nu este omogena, o sporire mai accentuată fiind inregistrata in statele dezvoltate, unde accesul la educatie si conditii de viata mai bune este mai larg.
- Cu toate acestea, la nivel individual, IQ-ul ramane constant pe tot parcursul vietii, fiind un dat natural care poate fi, cel mult exploatat. Acesta este o veste rea pe care o contrabalansez cu una buna. Celelalte tipuri de inteligenta definite de Gardner pot fi ameliorate/dezvoltate pe tot parcursul vietii.
Carte, dezvoltare personala, Psihologie
Prietenia intre oportunitate si responsabilitate
Se spune adesea ca iubirea este totul in viata caci, daca dragoste nu e, nimic nu e. Cred insa ca exista pe lume ceva mai trainic si mai pretios decat dragostea. Este vorba despre prietenie. In timp ce dragostea poate scadea in intensitate cu timpul sau se poate pierde cu totul, prietenia adevarata este pe viata si continua sa aduca implinire in toate aspectele vietii unui om.
E drept ca astazi termenul a devenit ambiguu, un reper generic. Cineva ti se adreseaza cu apelativul acesta, desi relatia voastra este in realitate, formala. Tu insuti te poti raporta la o persoana pe care o pretuiesti, ca la un prieten dar sa constati ca aceasta te numeste amic (adica ceva mai putin decat un prieten). Dincolo de cuvinte se afla insa fondul. Cine are prieteni adevarati (o constructie pleonasmica?) este un om fericit.
Am in biblioteca o carte pe care am citit-o candva si pe care am rasfoit-o din nou pentru articolul de fata. Se numeste Prieteni esentiali si este scrisa de americanul Tom Rath, autor de carte si presedinte al grupului de Cercetare si Consultanta Gallup pentru lideri din intreaga lume. Tom a coordonat la un moment dat studii ample (sute de mii de subiecti chestionati si intervievati) si de durata (circa 10 ani) pe tema prieteniei, realizand un istrument de lucru cu ajutorul caruia a evaluat relevanta prieteniilor. Ce primim si ce oferim intr-o relatie? Cat de important este acest schimb? Cati prieteni ar fi de dorit sa avem ?
In urma acestor cercetari, analize si meta-analize, autorul a constatat ca pentru a ne simti protejati si impliniti avem nevoie de, cel putin, 4 prieteni. Acestia ar trebui sa joace diferite roluri (8 la numar), astfel incat impactul in viata noastra sa fie maxim. Iata care sunt tipurile de prieteni care garanteaza satisfactia si implinirea personala a oricarui om:
Opt prieteni esentiali:
- Constructorul mai poate fi numit si Motivatorul. El este cel care te incurajeaza sa investesti in dezvoltarea ta personala, care te ajuta sa-ti gasesti punctele forte si sa devii eficient si productiv.
- Suporterul este prietenul care te pune in valoare, iti asigura spatele, te accepta asa cum esti. El este alaturi de tine cand treci prin dificultati dar este la fel de prezent cand ai succes, bucurandu-se de realizarile si fericirea ta.
- Colaboratorul este acea persoana cu care impartasesti valori si interese similare: un hobby, aceeasi pasiune pentru sport, religie, profesie, orientare politica, carti, muzica, etc. Poti gasi in colaborator un prieten de cursa lunga.
- Camaradul este o persoana care se afla tot timpul langa tine, indiferent de circumstante. Daca esti intr-o situatie neplacuta sau ai un eveniment important, cauta-ti camaradul…
- Mediatorul este un fauritor de punti care te ajuta sa cresti, mijlocind relatia ta cu persoane noi. Ai nevoie de un job nou, un doctor, un instalator, mediatorul te indreapta in directia potrivita.
- Optimistul este prietenul caruia i-a suras soarele in ciuda faptului ca nu-l vede pe cer. Optimistii te invioreaza, iti transmit energie, buna dispozitie, dragoste de viata etc
- Mentorul este persoana care te ajuta sa-ti extinzi orizontul gandirii, sa cunosti oameni, culturi, idei noi. El stie sa puna intrebari semnificative, sa te faca sa vezi lucrurile intr-o lumina noua. Dialogul cu mentorul te va imbogati si-ti va oferi perspectiva imaginii de ansamblu.
- Ghidul intervine in situatiile dificile, cand te afli la o rascruce de drumuri si nu nu stii ce decizie sa iei. O privire obiectiva, o analiza pro si contra, te vor ajuta sa depasesti cu succes momentul si sa te indrepti spre destinatia potrivita.
Prietenul cel mai bun, un mit?
De regula asteptam ca prietenul nostru cel mai bun sa intruneasca toate aceste 8 roluri. Ar fi ideal, nu neaparat de dorit. Diversitatea si unicitatea persoanei sunt atribute care ne fac sa venim cu picioarele pe pamant. E clar, prietenii nu sunt perfecti iar prietenul cel mai bun este mai degraba, cel preferat. Cheia aici este sa cunoastem zonele in care prietenii nostri detin cel mai mare potential. Vom sti atunci ce rol joaca in viata noastra si ce asteptari putem avea de la ei…
Pe de alta parte, sa nu uitam ca asteptarile sunt reciproce. Prietenul suporter, camarad sau mentor, are nevoie la randul lui de tot atatia prieteni care sa-i fie aproape. A da si a primi reprezinta un schimb de energie si resurse care se inmultesc pe masura investitiei. Asadar prietenia este oportunitate dar si responsabilitate…
Ceva practic pe final
Identifica prietenii din viata ta. Sunt 4 sau mai multi? Regasesti in ei rolurile esentiale descoperite de studiile lui Rath? Dar tu, ce fel de prieten esti? Ce rol dintre cele enumerate mai sus, ti se potriveste mai bine?
Pentru iubitorii de carte: Prieteni esentiali a vazut lumina tiparului in 2006 la New York. In 2008 a fost tradusa in romaneste la editura ALFA din Bucuresti. Autorul cartii este Tom Rath, presedinte al grupului de Cercetare si Consultanta Gallup, membru in comitetul VHL.org, o organizatie dedicata cercetarilor din domeniul cancerului si ajutorarii pacientilor. Tom Rath este si autorul bestseller-ului How full is your bucket, tradus si in romaneste sub titlul, Cat de plina ti-e galeata?
dezvoltare personala, Psihologie
Vorbeste-mi dar eu am dreptul sa te ignor
Norus s-a nascut odata cu nevoia mea de a fi in siguranta. A venit deghizat sub diverse forme si chipuri, soptindu-mi vorbe cunoscute. A insistat sa-l bag in seama si sa-l ascult, sustinand sus si tare ca el lupta pentru mine ca nimeni altcineva. Cu timpul a devenit indispensabil si continua sa-mi ofere ajutor si astazi, ori de cate ori ma paste vreun pericol. Acum ca l-am identificat si i-am dat un nume, stiu sigur ca si-a facut bine job-ul. Asta in ciuda faptului ca i-am opus rezistenta si chiar l-am provocat la duel din cand in cand.
Cine este Norus?
Daca ar fi sa-l descriu intr-o sintagma i-as spune ca in manuale, sabotorul intern. Daca il privesc mai de aproape ii gasesc niste prenume mai ordinare: frica, neincrederea, timiditatea, amanarea, ignoranta, lenea, scuza, nepasarea, etc. Personajul nostru devine cameleonic si vine spre noi cu mesaje linistitoare!?…
Cand ti-e lumea mai draga iti pune pe limba cate-o butada: asa sunt eu, seman cu mama sau asta este o trasatura de familie. Poate fi chiar mai convingator: zodia din care fac parte este de vina. N-am de gand sa ma schimb acum la batranete, etc. Atunci cand te asteapta vreo provocare, vocea lui prinde viata prin intermediul gandurilor de genul: nu am timp acum, poate mai tarziu; n-o sa reusesc, am mai incercat doar; nu sunt pregatit pentru asta; mi-e rusine; e prea greu; nu sunt suficient de pregatit/bun; nu merit asta si lista continua…
Asadar sabotorul foloseste orice mijloace pentru a te mentine in zona de confort. Face alianta cu stima slaba de sine, cu lipsa comunicarii asertive, cu erorile de gandire (distorsiuni cognitive, credinte limitative). Si ca sa te scape de anxietatea anticipatorie (de tip n-o sa ma descurc, o sa fie ingrozitor), iti promite linistea. O liniste a carei prêt se regaseste in stagnare, mediocritate, rutina, platitudine… Daca nu-ti plac etichetele de mai sus, poate te gandesti sa reconsideri relatia ta cu propriul sabotor. Dar mai intai de ce si cand a aparut? Cum ar trebui sa te raportezi la vocea lui?
Sabotorul in teorie
Conceptul de sabotor intern ii apartine psihanalistului Fairbairn, care il descrie ca pe o instanta ce suprima si controleaza sinele autentic (vulnerabil). Datorita mediului, in timp se produce o scindare a ego-ului care duce la aparitia sinelui adaptat (zilnic). Sabotorul se afla intre cele doua parti ale ego-ului pe care le mentine in conflict intrapsihic pentru a pastra asemanarea cu persoanele de atasament (parintii) si reprezinta adaptarea noastra creativa la lume (Little, 2001).
Cu cat experientele negative din copilarie sunt mai numeroase, cu cat reprimam mai multe emotii si nevoi, cu atat devine mai puternic sabotorul si cu atat mai slab devine sinele autentic. Copilul va incerca si mai mult sa mentina partea vulnerabila ascunsa, protejandu-se totodata de noi evenimente dureroase. Din acest motiv am putea spune ca sabotorul capata conotatiile felului in care am reusit sa construim toleranta, impacare cu lumea din jurul nostru, inclusiv cu parintele critic. In acest context numele sabotorului isi pierde din consistenta pentru ca se transforma in vindecator. El ascunde partea vulnerabila, ne protejeaza de experiente dureroase, contine lucruri, ne aminteste ce trebuie evitat (de exemplu situatiile stresante) si cum trebuie actionat. De ce sa-l blamam deci, de ce sa intram in conflict cu el?
Ce sa facem cu Sabotorul?
Psihologii ne sfatuiesc sa evitam conflictul cu sabotorul intern. Recomandarea este sa-l privim cu compasiune. Cand il privesti astfel, il poti contine si poti lucra cu el. Ai posibilitatea sa intri in dialog cu el dar ai totodata libertatea sa nu-i asculti glasul. Poti chiar negocia cu el anumite lucruri. Daca ne-am permite sa fim creativi, ne putea imagina urmatorul dialog:
Draga Norus, eu ma pregatesc sa plec intr-o calatorie/aventura spre ceva diferit. Inteleg ca vrei sa ma insotesti pe acest drum. Stiu ca tu crezi ca ai o misiune importanta in viata mea si ca iti iei munca in serios. Se pare ca treaba ta este sa ma opresti, ori de cate ori sunt pe cale sa fac ceva interesant. Da-mi voie sa-ti spun ca te pricepi de minune la asta. Poti continua sa faci ce poti tu mai bine. Sa stii insa ca-mi voi face si eu treaba. Voi persevera, imi voi pastra entuziasmul, concentrarea si creativitatea. Desi te voi asculta de fiecare data, imi iau libertatea sa decid singura si sa ignor sfaturile tale. Ai voie sa protestezi, sa insisti dar n-ai voie sa votezi. N-ai voie sa te atingi de harti, n-ai voie sa alegi alte trasee si n-ai voie sub nici o forma sa preiei conducerea. Asta este, de astazi inainte job-ul meu…
Daca ar fi sa dai un nume sabotorului tau intern, care ar fi acela? Ce mesaje semnificative iti transmite? Ii asculti soaptele sau intri in conflict cu el? Cine castiga de obicei? Daca ai raspuns acestor intrebari, nu-ti ramane decat sa-l inviti la o discutie matura, dupa modelul de mai sus. Si ori de cate ori va aparea in viata ta de astazi inainte, sa-i reamintesti prieteneste care-i este locul in cadrul relatiei voastre…
Precizari:
- acest articol contine o alegorie dar si putina magie. Magia ar aparea in momentul in care vocea sabotorului intern ne-ar conecta la cine suntem cu adevarat si la ceea ce vrem cu tot dinadinsul sa devenim (in ciuda trecutului nostru).
- scrisoarea catre sabotor este o parafrazare dupa o idee din cartea Lectii de magie de Elizabeth Gilbert
- Norus este numele pe care i l-am atribuit sabotorului meu intern.
Ultimele comentarii