amintiri, dezvoltare personala, Povesti despre oameni, Psihologie
Care este numele femeii de serviciu?
Studentii unui colegiu din Statele Unite vor tine minte toata viata testul pe care l-au primit la sfarsitul primului an de studiu, de la unul dintre profesorii lor. Intrebarea de final suna destul de ciudat: care este numele femeii de serviciu din scoala? Studentii au crezut ca este o intrebare facultativa, poate o capcana si s-au grabit sa-l intrebe pe profesor daca raspunsul avea sa conteze in vreun fel. Sigur ca da, cine stie numele femeii va primi 5 puncte, care se adauga la nota de final.
Rostul acestei intrebari extra-curiculare este usor de intuit. Profesorul a vrut sa le dea studentilor sai o lectie pretioasa de viata, spunandu-le in acest fel ca fiecare om este important si ca oricine merita atentia, recunosterea si respectul lor.
Am mai citit istorioara asta in trecut dar acum, cand am dat din nou peste ea intr-una din cartile lui John Maxwell, a fost diferit. M-am gandit la oamenii care, dupa standardele noastre au ocupatii neinsemnate: femei de serviciu, gunoieri, portari, lustruitori de pantofi, vanzatori de ziare, bilete, suveniruri, mancare, s.m.d. Nu cumva ii privim (sau nici macar nu-i privim) ca pe niste roboti, care trebuie sa ne serveasca repede, frumos si atent, pe noi astia care facem munci mai importante? Nu cumva credem ca ni se cuvin amabilitatea, serviabilitatea si rabdarea lor, uitand sa fim la randul nostru amabili, intelegatori si recunoscatori celor care ne fac diverse servicii, fie ele si contra-cost?
Nu stiu daca e din cauza zilelor magice pe care le parcurgem, dar eu am sentimentul ca acesti oameni chiar merita celebrati din cand in cand. Si am de gand sa trec la fapte. Mi-am propus sa-i cumpar un buchet de flori femeii care face curat pe scara blocului unde locuiesc, sa-i aflu numele, s-o intreb de sanatate, spunandu-i in acest fel multumesc. Am toate motivele sa-i fiu recunoscatoare. Dupa plecarea ei, totul straluceste de curatenie (in special usa din sticla e atat de curata incat se intampla des ca cei care vin la noi in vizita sa plece cu ochii vineti), aerul este proaspat si parfumat iar asta imi da o stare de bine si sentimentul ca locuiesc intr-un loc minunat.
Tu stii numele femeii care face curat la serviciu, la scoala/facultate sau acolo unde te simti bine pentru ca e curat, cald si confortabil? Ii zambesti celui care te serveste la magazin? Ai scris unei persoane obisnuite, o scrisoare de recunostinta? I-ai multumit vreunui neinsemnat pentru un gest marunt care trebuia oricum facut? Ai aplaudat pe cineva umil, cu voce tare? Daca nu, ai timp sa recuperezi. Zilele acestea ar putea fi magice pentru toata lumea, inclusiv pentru femeile de serviciu de pe Planeta…
P.S. Numele femeii de serviciu din Scoala Generala era Coca, o tanti bruneta, mica de statura si rotofee, care tinea loc si de bodyguard. Mai departe memoria imi joaca feste. Daca as fi primit un test in liceu sau in facultate care sa contina intrebarea din titlu, l-as fi picat dar as fi invatat o lectie importanta de viata, un pic mai devreme…
amintiri, Povesti despre oameni, Psihologie
Fara titlu
Cunosc pe cineva caruia i s-a profetizat de catre tata, ca nu va realiza nimic in viata. Ca va fi un nimeni, un incurca lume, dependent de altii. Vorbele blestemate au fost intarite de atitudini, comportamente, fapte. A fost batut, izolat, retras de la scoala si exploatat fara mila. Otrava neputintei, a indoielii de sine si a devalorizarii i-a fost picurata in suflet ani la rand, producand daune ireparabile…
Ce credeti ca s-a intamplat cu acel copil care intre timp a implinit 75 de ani? Destinul i-a harazit un instinct al supravietuirii fantastic, asa ca la un moment dat si-a luat viata in propriile maini. Si-a intemeiat o familie, si-a construit o casa, apoi a doua si a treia, muncind pe rupte. A crescut copii, s-a reintors pe bancile scolii, a inceput sa citeasca si sa-si cultive spiritul.
O intorsatura frumoasa a vietii, veti spune. Da, cu siguranta. Dar motivatia din spatele acestei schimbari este morbida. Stiti de ce-a facut omul nostru toate aceste ispravi? Ca sa-i demonstreze tatalui ca este in stare sa le faca. Sa-i spuna ca s-a inselat cand l-a socotit un neispravit, un nemernic, incapabil de fapte marete. Asa ca dupa fiecare obiectiv implinit, se intorcea spre tata si-l intreba intr-un fel sau altul: Ma vezi tata? Nu-i asa ca pot? Nu-i asa ca ma descurc? Hai spune-mi ca ma accepti, spune-mi ca esti mandru de mine. Tata, te rog fa macar un gest cu mana, aproba-ma din priviri, te rog spune-mi ceva frumos tata…
Dar tatal n-a schitat niciun gest, n-a scos niciun sunet. Iar omul nostru a continuat cursa nebuna spre inima ferecata a tatalui sau. Ani la rand, fara oprire, fara ragaz. A sosit si ziua cand fiul a trebuit sa ingrijeasca de acest tata tiran care i-a furat viata. Acela a fost momentul in care am asistat la una din cele mai duioase scene pe care am vazut-o vreodata. Un adult-copil hranea cu lingurita un tata batran si neputincios. O facea cu drag si voiosie. Chiar si atunci il mai intreba din priviri: tata, nu-i asa ca esti mandru de mine? Nu-i asa ca ma pretuiesti? Nu-i asa ca ma iubesti si pe mine?
Intr-un tarziu, cuprins de remuscari, batranul avea sa slobozeasca niste cuvinte straine de sine dar vindecatoare. Iarta-ma ma! Iarta-ma! Ma ierti, l-a intrebat cu glas ca de tunet. Sigur ca te iert tata, i–a soptit fiul.
Tatal este oale si ulcele de mult dar fiul inca se lupta cu fantomele trecutului sau. Inca vrea sa-i demonstreze tatalui ca el este un om demn, ca merita sa fie luat in seama, ca poate fi acceptat si iubit. Simt compasiune pentru acest om care si-a irosit viata pentru un vis furat. A investit in tot soiul de proiecte, care nu vor reusi niciodata sa-i vindece sufletul ranit…
Ne place sa stim ca sensul ales pentru viata este al nostru, ca ne-am gasit rostul pe lume. Alergam dupa succes, bogatie, putere, iubire, credinta, adevar. Ne ascundem sufletul bolnav in spatele rolului, statutului, functiei, banilor. Poate ca e timpul sa ne oprim o clipa si sa ne intrebam daca nu cumva facem ispravi pentru a castiga aprobarea mamei, a tatalui, a sotului, sotiei, bunicilor, sefilor etc. Daca acesta este crudul adevar, sa lasam fantomele in lumea lor si sa ne intoarcem la visul nostru. Doar acela ne va aduce vindecare si pacea de care avem nevoie…
Ultimele comentarii