Psihologie

De ani buni ma confrunt cu o durere cronica orbitala, care s-a extins in zona pometilor si a fruntii. Cu toate eforturile mele de a-i veni de hac, nu am reusit s-o tratez si nici sa-i ameliorez simptomele. Totusi, am cateva piste noi pe care le explorez, una dintre ele fiind strans legata de emotiile si trairile mele. Iata de ce, cand am gasit cartea aceasta am fost nerabdatoare sa descopar noi abordari care m-ar putea lumina si, totodata, scapa din capcana durerii in care ma simt prinsa ca intr-un labirint.

Daca si tu ai vreo durere fara leac, sau stii pe cineva drag care sufera inutil, iti recomand Programul Eliberati de durere, propus in aceasta carte. Autorii au o abordare a durerii din perspectiva holistica (bio-psiho-socio-spirituala), in care experienta somatica are un rol determinant. Odata cu Manualul iti sugerez sa-ti procuri si un caiet de notite in care vei scrie un Jurnal al Durerii, un instrument util in investigarea dar, mai ales, in tratarea personalizata a durerii.

Nu doar eu si tu ne confruntam cu durerea, ci si foarte multi alti oameni. Un Raport din anul 2011 publicat de Academia Nationala de Medicina din SUA numeste durerea o criza de sanatate publica, dupa ce s-a constatat ca mai multe persoane sufera de dureri cronice, decat de diabet, cancer si boli de inima, cumulat. Durerea a devenit astfel o boala in sine si are un impact major asupra calitatii vietii, la orice varsta. Iar costul acestei suferintei este urias.

Dar este durerea ceva rau in sine? Durerea este un semnal, o parte esentiala a sistemului nostru natural de supravietuire. Ea ne avertizeaza ca ceva nu este in regula si ne determina sa acordam urgent atentie corpului nostru. Durerea este asadar utila, in timp ce suferinta care ii urmeaza prin cronicizare este inutila.

Cand durerea persista constati ca devine pe zi ce trece o enigma ce implica un labirint de emotii, senzatii, experiente individuale, gene, sens spiritual, precum si reactii fiziologice. Lucrurile se complica asadar, iar ca sa avem raspunsuri este nevoie sa-i cautam sursele in corp, chiar in locuri neasteptate. Autorii sustin ca durerea cronica poate fi cauzata, nu doar de leziuni fizice, ci si de stres, de probleme emotionale si de traume. Cu alte cuvinte, este nevoie sa investigam daca nu cumva am ramas blocati in raspunsuri de lupta, in raspunsuri incomplete de fuga, in imobilizare sau inghet (cele trei raspunsuri clasice la pericol).

Singurul element insuficient de luat in considerare in incercarile obisnuite de a rezolva enigma durerii este trauma nerezolvata depozitata in corp. Durerea care nu raspunde la tratamentele obisnuie are legatura cu modul in care stresul si trauma acumulate contribuie la imaginea de ansamblu a durerii. Odata ce trauma este identificata si eliberata din corp, majoritatea afectiunilor vor incepe sa se vindece, cred autorii.

Astfel, cheia vindecarii se afla in buzunarul pacientului, care contribuie substantial la propriul proces de vindecare. Lupta fiecaruia cu durerea este unica. Numai tu poti fi specialistul propriei dureri, dupa ce ai inteles si te-ai adaptat propriilor reactii corporale. Imprietenirea cu corpul constituie deci o resursa valoroasa pentru vindecare.

Vindecarea durerii incepe cu intelegerea cauzelor si a mecanismelor care o declanseaza si o intretin. Capcana durerii incepe cu frica in fata unei amenintari. Urmeaza incordarea, constrictia, durerea, opozitia la durere, colaps, durere cronica. Iesirea din capcana durerii presupune sa trecem de la: eu sunt durerea, la eu experimentez durerea si apoi la eu experimentez senzatiile care se afla in spatele durerii. Ferirea de senzatiile noastre poate deveni o cauza principala a suferintei inutile, avertizeaza autorii.

Este posibil si ca durerea sa devina o modalitate inconstienta de a evita sa ne confruntam cu experientele/emotiile/sentimentele care ne sperie. Cum ar fi, de exemplu, pierderea conexiunilor, cu corpul, spiritul, familia, si cu cei dragi. Recuperarea, in acest caz, implica reconectarea cu anumite emotii dificile, cum ar fi frica, furia si rusinea prin intruparea sentimentului si permiterea deplasarii prin corp a senzatiilor monitorizate (iesirea din inghet).

Tipurile de durere susceptibile de abordari somatice, potrivit autorilor, sunt cele de spate, gat si umeri, fibromialgia, migrenele, cistita interstitiala, sindromul dureros regional complex, depresia cronica (legata de raspunsul la inghet), anxietatea emergenta, sindromul de tunel carpian, trauma medicala etc.

Oricine sufera de durere poate invata si utiliza niste practici simple care ajuta la eliberarea blanda a reactiilor traumatice ce au fost retinute in corp. Metoda de lucru cu durerea (Experienta Somatica) promovata de cei doi autori, are la baza trei principii esentiale:

Nimeni nu se poate vindeca eficient si in mod real de durerea si suferinta fizica, emotionala sau spirituala, fara a implica trupul in procesul de vindecare. Disocierea sau deconectarea de corp poate deveni parte a unei probleme de durere.
Nu exista o singura metoda de vindecare care functioneaza la toata lumea, ci exista un set de metode pe care le poti aplica pentru a obtine o ameliorare sigura. Invata sa experimentezi, cu inima deschisa, pana ce stabilesti ce anume te ajuta cu adevarat , in mod personalizat.
Instrumentele puse la indemana de autori te ajuta in procesul de autoreglare, aceasta fiind piatra de temelie a programului Eliberati de durere.

Programul abordeaza durerea de jos in sus, cu accent pe vindecarea de la nivelul corpului in sus, pentru a putea interveni asupra gandurilor, sentimentelor si perceptiilor conexe, dupa ce corpul este relaxat. Este important sa diferentiezi gandurile de senzatii. In acest fel, corpul si mintea invata unul de la celalalt.

Incepe procesul tau de vindecare cu temperatura durerii, pe care o iei o data pe zi, pe o scala de la 0 -10 (0 nicio durere, 10 durere insuportabila), ne sugereaza autorii. Apoi descrie durerea in Jurnal, cu senzatii, emotii si ganduri. Vezi daca si unde simti blocaje si tensiune in corp. De regula, noi, oamenii, blocam reactiile de eliberare a tensiunii din corp, dupa un stres puternic. In felul acesta, autoreglarea poate esua in cazul tuturor celor trei reactii traumatice: lupta, fuga sau inghet, prin mecanisme ca disocierea, anxietatea, frica si panica, neajutorare si deznadejde, furie si iritabilitate etc.

Pentru fiecare dintre aceste mecanisme problematice, autorii au sugestii de exercitii, instrumente si tehnici simple de auoreglare, unele dintre ele cunoscute, cum ar fi: respiratia constienta, mindfulness, exercitiul fizic (o plimbare vioaie poate ridica nivelul de serotonina la fel de eficient ca medicamentele) etc; altele mai neconventionale: ancorarea, pendularea (alternarea intre senzatiile pozitive si cele ale factorului declansator al durerii emotionale pe care l-ai explorat), insule de siguranta, dezvoltarea simtului simtit etc.

Unul dintre exercitiile la indemana, sugerate de autori, este practicarea Recunostintei. Cu cat ne simtim mai recunoscatori, cu atat avem mai multe sanse de a gasi bucurie in viata noastra. Recunostinta si aprecierea fata de sine si fata de alte persoane sunt printre cele mai simple si concrete sentimente pozitive pe care le putem genera pentru a depasi emotiile stresante si dureroase.

Programul Eliberati de durere este detaliat pe larg in carte. De asemenea, autorii sunt de parare sa incercam doar acele exercitii si tehnici care ni se potrivesc. Asta are sens, pentru ca vindecarea este un proces personalizat. Avand instrumentele potrivite si increderea de a le folosi, suferinta inutila, devine doar atat – inutila, conchid autorii.

View large More details

Carte, Psihologie

Rana de Atasament

Din punctul meu de vedere, Teoria Atasamentului este Regina Psihologiei. Nu doar pentru ca este foarte bine documentata prin studii si cercetari, ci si pentru ca are o relevanta practica de necontestat. Astfel, daca intelegi propriul tip de atasament, vei avea raspunsuri legate de lumea relatiilor tale dar si a calitatii vietii pe care o traiesti.

Daca in trecut atasamentul era privit printr-o lentila determinista, astazi aflam ca acesta poate fi dobandit, in cazul in care ai avut ghinionul sa te pricopsesti cu unul insecurizant, in copilarie. Asta este si vestea buna pe care o aduce autoarea cartii, Gwénaelle Persiaux, in cartea Rana de Atasament. Dar inainte de a intra in detaliile acestei noi teorii, autoarea sintetizeaza caracteristicele celor patru tipuri de atasament, asa cum sunt ele cunoscute in literatura de specialitate.

Atasamentul securizant (50-60% din populatia globului) este comparat de autoare cu o mina de aur si cu fundatia unei case. Continuand in nota comparativa, acesta se construieste ca o prajitura cu foi, gratie mai multor persoane care graviteaza in jurul copilului, manifestand grija, protectie si iubire. Figura centrala de atasament securizant este intotdeauna cineva mai puternic si mai intelept, catre care se intoarce copilul atunci cand se simte in pericol sau se afla in dificultate. Atasamentul sigur constituie o baza de siguranta pentru a explora lumea. Se poate detasa/desprinde/indeparta doar cel care a fost atasat in siguranta.

Atasamentele insecurizante sunt de tip anxios, evitant si dezorganizat. Stilul anxios, cunoscut si ca stil ambivalent sau fuzional este caracteristic persoanelor care au o mare nevoie de apropiere, ca sa se simta linistite si in largul lor (20% din populatia generala). Tipul anxios isi procura sentimentul de siguranta din exterior. Dependent afectiv, isi doreste relatii exclusive, astfel incat construieste scenarii catastrofale cand partenerul, prietenul sau colegul se indeparteaza. Apar reprosuri sau/si distantare rece. Este ingrijorat si ruminativ. Cu stima de sine scazuta. Critic cu sine si cu altii. Se manifesta astfel din cauza ca a crescut cu parinti inconsecventi, coplesiti de propriile emotii sau/si excesiv de protectori.

Persoana cu stil de atasament evitant (aprox. 25% din populatie)este instrainata si chiar detasata fata de sine si fata de lume. Reactioneaza la intimitate cu frica si neliniste. Sufera de alexitimie, doar corpul exprima emotii, prin somatizare. Viziunea asupra lumii este una pragmatica, orientata catre obiectiv, adesea rigida si pesimista. Nu are incredere in oamenii din preajma.Evitantul nu vrea sa depinda de cineva. Prezinta distantare si control in viata de cuplu. Are acest profil deoarece a crescut cu parinti reci, indisponibili emotional, fara apropiere fizica si emotionala.

In stilul dezorganizat/haotic (5%din populatie) persoana este fragila dpdv emotional si solitara. Emotiile sunt imprevizibile, excesive si devastatoare (nu se poate autoregla emotional). Are senzatia de vid si de nonsens al vietii. Intra in disociere: face crize emotionale majore cu agitatie extrema, urmate de amorteala si paralizie afectiva (tulburare de personalitate borderline). Manifesta comportamente autodistructive, intra in relatii toxice, este dependenta de substante sau comportamente, are tentative de suicid. Persoana cu atasament dezorganizat are o nevoie intensa de legaturi cu ceilalti, respingandu-i in acelasi timp (Adio dar raman cu tine sau Te urasc. Nu ma parasi). Perceptie de sine si lume instabila si negativa. Apare fenomenul de parentificare.Haoticii provin din familii cu parinti foarte imprevizibili, cu probleme psihiatrice, comportamente manipulatoare, violenta si neglijenta grava.

Indiscutabil, atasamentul primar este o resursa importanta pentru echilibrul psihoemotional al oricarui om. Totusi, nu trebuie sa ne cantonam in viziunea determinista care ii condamna la suferinta perpetua pe cei cu atasamente insecurizante. Vestea buna este aceea ca atasamentul securizant poate fi dobandit, cu ajutorul rezilientei (impulsul de viata, acea parte din sine care vrea si incearca ceva mai bun) dar, mai ales, prin intermediul neuroplasticitatii, sustine Persiaux. Cercetarile din ultimele decenii arata ca nimic nu este fixat in propriul psihic si ca putem modifica urmele pe care evenimentele dificile din trecut ni le-au lasat la nivel emotional. Este adevarat ca nu putem schimba evenimentele traumatice din trecutul nostru, dar putem schimba emotiile si gandurile legate de amintirile dureroase. Chiar si peste ani, adultul poate atenua trauma, in masura in care un specialist (psiholog/terapeut) il insoteste intr-un travaliu de vindecare (procesare, resemnificare) a ranii suferite.

Un atasament securizant dobandit inseamna ca ai fost nesigur in trecut, insa ai reusit, prin introspectie si realizari narcisice sa te simti in siguranta de-a lungul anilor, sa ai incredere in tine, in ceilalti si in lume. Sigur, narcisismul aici nu are sens peiorativ, ci se refera la iubirea/grija de sine care transmite in exterior nevoia de recunoastere sociala. Filosoful Fabrice Midal, citat de autoare, sustine ca exista un narcisism sanatos care inseamna obligatia de a ne cunoste pe noi insine, dreptul de a fi pe deplin ceea ce suntem si posibilitatea de a fi fericiti atunci cand suntem autentici. Sa te cunosti pe tine si sa te implici pe deplin in ceea ce esti si reprezinti, iata sensul existentei umane. Implinirea vine din materializarea, exploatarea si punerea in valoare a potentialului personal. Succesul vindeca si hraneste narcisismul sanatos.

Atasamentul sanatos poate fi dobandit cu ajutorul relatiilor reparatorii. Astfel, intr-o prima faza, relatia terapeutica devine o legatura de atasament. De asemenea, legaturile dintre frati constituie o extindere a cercului de siguranta. Prieteniile sunt baze de sprijin atunci cand ele sunt marcate de momente de conexiune puternica. Dar, relatia sentimentala este cea care ne activeaza cel mai mult sistemul de atasament primar si este cea mai frumoasa sursa de vindecare din cate exista. Si asta pentru ca ofera intimitate fizica si emotionala, sustinere in situatii de criza, cooperare si suport pentru dezvoltare personala, complicitate, planuri comune, bucuria impartasirii etc.

Mi-a placut si are sens pentru mine fraza asta: Iubirea celorlalti nu este suficienta pentru vindecarea ranilor de atasament. Insa iubirea de sine este. Iar iubirea de sine izvoraste din faptul ca suntem iubiti de ceilalti. Faptul ca primim afectiune si sustinere din partea celor dragi, partile noastre ranite se cicatrizeaza treptat, incepand sa se instaleze atasamentul securizant. Laturile noastre anxioase sau/si evitante isi pierd din putere primind iubirea celorlalti. Fiind iubiti de altii si acceptand aceasta iubire reusim treptat sa ne iubim pe noi insine. Vindecarea deplina a ranilor de atasament presupune interiorizarea iubirii celorlalti, pe care sa o transformi in iubire de sine, astfel incat sa-ti regasesti increderea in propria persoana si in viata.

Cateva modalitati de gestionare si tratare a ranilor de atasament. Putem incepe terapia personala prin tehnici de respiratie (4/2/6). Acestea se recomanda, mai ales, in cazul anxietatii si a panicii. Miscarea (eq. dansul), sportul si masajul linistesc creierul, elibereaza tensiunea din corp si ne conecteaza la senzatiile corporale. Art-terapia pune in miscare zonele blocate ale psihicului. Meditatia, Mindfulness-ul si Rugaciunea sunt alte cai de a accesa interioritatea si de a ramane in aici si acum, bucurandu-te de prezent. Jurnalingul este o modalitate de a pune in cuvinte ceea ce simti, de a constientiza si a intelege propria lume interioara.

Terapia individuala si de grup diminueaza sentimentul de solitudine si neputinta. Curajul de a cere si de a primi ajutor, este o bariera depasita in cazul persoanelor cu atasament evitant. In cadrul terapiei este important sa gasesti raspuns la intrebarea,cine esti, sa-ti identifici nevoile, dorintele, idealurile, valorile si principiile de viata. Sa te imputernicesti, astfel incat sa poti spune NU, cand simti ca e nu si ai curajul sa pui limite sanatoase in relatiile tale etc.

Constientizeaza si reactiveaza resursele pe care le ai la indemana. Inscrie-te intr-o Asociatie sau un Club si interactioneaza cu alti oameni. Fa Voluntariat. Participa la slujbe, evenimente si sarbatori locale etc.

Tu stii ce tip de atasament ai? Daca nu, uite aici un chestionar care te poate ajuta sa afli.

View large More details

Carte, Psihologie

Suntem sanatosi la minte ?

Cartea aceasta mi-a facut cu ochiul pentru ca titlul imi suna familiar. In urma cu ceva vreme, am conceput eu insami o prezentare pe acest subiect si eram dornica sa aduc imbunatatiri expunerii mele, de altfel bine primita de publicul martor. Faptul ca este scrisa de mai multi autori mi-a crescut interesul lecturii, urmand sa aflu perspective diferite asupra unui subiect care a devenit mai frecventabil datorita urgentei in care se afla sanatatea mintala din Romania.

Iata ce mi s-a parut relevant pe paginile acestei carti. Mai intai, autorii au dorit sa clarifice termenii luati in discutie, Astfel, conform OMS, sanatatea psihica este o stare de bine (autoperceput) fizic, psihic si social. Nu inseamna doar lipsa bolii, ci existenta unei stari complexe de bine si un dinamism in optimizare si dezvoltare personala (Daniel David).

Starea de sanatate psihica se refera la capacitatea de a iubi si de a munci, la adult si a se juca, la copil (Freud). Nu avem un etalon al sanatatii psihice dar ea este echivalenta cu echilibrul, spun autorii, intr-o nota simplificatoare. Idée cu care rezonez si pe care imi sprijin profesia si existenta eu insami.

Boala psihica este un dezechilibru, o dizarmonie, un conflict care provoaca suferinta atat persoanei, cat si anturajului ei. Boala psihica provoaca atitudini extreme de genul: nu exista, este un pericol extrem, este incurabila. Iata de ce este importanta constientizarea prin educatie. Astfel vom putea face diferenta intre eustres, disteres si tulburare/boala psihica, eludand pericolul patologizarii normalitatii, de ex.

Asa cum mentioneaza Daniel David, intre starea de sanatate si tulburarea psihica exista o zona gri a negativului. Aici intra asa-numitele probleme de viata. Ele sunt forme de stres functional (eustres) si se manifesta prin: stari de tristete pasagera, nemultumire, frustrare etc. Daca starea devine insa permanenta si creaza dificultati persoanei si familiei/grupului vorbim de distres sau/si tulburare psihica. In acest ultim caz, apelul la specialisti si la programele de sanatate mintala ar putea fi solutia salvatoare. Doar ca in Romania nu stam prea bine la acest capitol. Problemele care afecteaza sanatatea mintala in Romania sunt unele de sistem, culturale/educationale si individuale.

Sistemul de sanatate psihica din Ro este invechit si rigid, remarca unul dintre autori. Este conceptualizat intr-un model biomedical reductionist si vetust. In afara unor aziluri de bolnavi mintal si cateva sectii de specialitate in spitalele de profil, nu exista centre de tratament comunitar, asa cum exista in alte tari. In anul 2000 a fost o incercare de proiect al unui grup de initiativa, dar toate ideile au ramas in stadiu de propuneri.

Ierarhia si autoritatea, nu cooperarea definesc dominant institutiile de sanatate din tara. Sanatatea este una de urgenta, nu de preventie. Accentul este pus pe medic si nu pe pacient.

Medicina romaneasca este total divortata de Psihologie. Poate si din cauza ca, timp de 50 de ani, psihologia a fost interzisa in Ro, dar si a orgoliilor si prejudecatilor factorului de decizie institutional si politic.

Psihofarmacologia a suferit de pe urma conflictelor de interese. Nu exista consens si protocoale clare in zona afectiunilor psihice.

Societatea de astazi are un nivel crescut de violenta psihologica. Mai mult, modelul de succes al societatii este cel al Agresorului, a celui care se descurca in mod machiavelic. Valori precum blandetea, toleranta si empatia sunt considerate neimportante si chiar nedorite ; primind valente negative.

Nu exista platforme educative care sa sustina sanatatea emotionala. Libertatea este un drept universal, dar cu adevarat liber, este omul invatat a carui minte s-a luminat. (Voltaire).

Romania este o tara cu o concentrare mare a puterii (90 din 100, la nivelul UE). Avem astfel diada Agresor/ Victima in care agresorul social se descurca iar victima ramane neputincioasa, aservita intereselor agresorului.

Nevoile grupului sunt prioritare, intr-o maniera colectivista. Nu se incurajeaza individualitatea si difentierea, atribute care ar intari solidaritatea intragrup dar si deschiderea fata de cei din afara grupului.

Evitarea incertitudinii duce la teama fata de viitor si genereaza mecanisme defensive, conspirative si cantonarea in trecut.

Exista in Romania un analfabetism social, prin promovarea si adoptarea unor modele indoielnice. Raul a devenit o banalitate care nu ne mai deranjeaza. Cultura in sine a devenit nesanatoasa si fara repere.

Credintele din mentalul colectiv romanesc sunt foarte bine evidentiate prin proverbele si aforismele vehiculate in folclor. De exemplu, ‘sa moara si capra vecinului’ ne arata cat de resentimentari suntem. ‘Capul plecat sabia nu-l taie’ remarca obedienta de a nu iesi din rand, de a nu te revolta, ci de a suporta orice, cu stoicism. ‘Fa-te frate cu dracul pana treci puntea’ indeamna la renuntarea valorilor personale pentru un anumit scop, fie el si nobil. ‘Dupa mine, potopul’ dezvaluie dorinta de a avea cat mai mult pentru sine. Romanul vrea sa aiba, nu sa fie, cu atat mai putin sa devina. Aforismul, ‘cine se scuza, se acuza’ induce ideea ca scuza nu este buna si induce sentimente gratuite de vinovatie. ‘Cand nu mai poti, mai poti putin’ ne face supravietuitori, dar nu traitori ai vietii etc.

In plan individual, taram dupa noi o mostenire a comportamentelor sociale de abuz psihologic si lipsa de empatie. Trauma se vrea a fi uitata, negata, ingropata, reprimata. ‘Suntem multi distrusi de aceea ne este greu sa convietuim unii cu altii.’

Pastram mesajul fricii, in loc sa il cultivam pe cel al empatiei si tolerantei. ‘Cu cat esti mai asertiv si mai capabil de empatie, cu cat ai o lume interioara mai bogata cultural si intelectual, cu atat starea ta de sanatate psihica va fi mai buna.’

Ne sperie perspectiva imprevizibilului. De aici, anxietatea de asteptare a unei catastrofe (eco-anxietate) si conspirationismullegat de evenimentele sociale, politice sau economice.

Suntem tributari fricii de a nu fi etichetati nebuni (tratamentul psihiatric este vazut ca o forma de pedeapsa) si ne este rusine cand suntem confruntati cu probleme emotionale. Dependenta de celalalt prin nevoia de control este un mecanism de aparare in fata anxietatii si a durerii proprii.

Avem o capacitate de idealizare si iluzionare prin solutii propuse de diversi pseudo-specialisti (de genul, 5 pasi pentru a rezolva …). Devenim astfel agenti ai pasilor pierduti, intrebandu-ne ce am ratat de nu ne-a iesit rezultatul dorit.

Din punct de vedere psihanalitic, traim o regresie care ne face sa functionam inconstient prin imitarea modelelor primite in familie. Drept consecinta, mandatul intergenerational pe care il are generatia actuala este de a duce mai departe visurile, sperantele neimplinite ale familiei si a repararii traumelor lor, nu neaparat dezvoltarea personala.

In concluzie, sanatatea mintala a romanilor se afla intr-o criza profunda. Avand in vedere ca nimic nu este posibil fara sanatate mintala, reforma in acest domeniu ar trebui sa devina o urgenta, in Romania. (in ultimii 15 ani, nr celor afectati mintal a crescut intre 50 si 500%, iar depresia la tineri sub 18 ani a crescut cu 67% in perioada 2020-2021).

Solidaritatea ar trebui sa devina o valoare imperativa, caci nu ne putem salva decat impreuna. Iar acest impreuna implica o atentie speciala acordata celor vulnerabili, conchid autorii.

View large More details

Carte, Psihologie

Tragedia Salvatorilor. Despre nevoia arzatoare de a fi iubit

Exista multi Salvatori pe lume. Unii sunt vocationali: medicul/asistentul medical, psihologul, pompierul, politistul, asistentul social, capelanul, preotul/pastorul, salvamarul, avocatul etc. Altii sunt salvatori sanatosi: altruisti, generosi, compasivi, sensibili la nevoile lor si ale altora etc. Ceilalti sunt compulsivi: hiperempaticul (uita de sine si se ocupa de altii), umilitul (isi ascunde fragilitatea unei stime de sine scazute prin fapte eroice), teroristul (salveaza pentru dominare si control).

Salvatorii vocationali si-au facut o profesie din a fi sprijin pentru alti oameni, ca urmare a unor experiente de viata care i-au directionat (constient sau nu) pe acest drum. De pilda, un copil care si-a pierdut mama suferinda de cancer, va dori sa urmeze o cariera in medicina pentru a preveni drame asemanatoare, un altul care a fost martorul unui incendiu, va fi atras de perspectiva de a salva oameni si bunuri, din situatii limita etc. Ceea ce-i diferentiaza pe acestia de alte categorii de Salvatori este faptul ca nu se afla in misiuni de salvare tot timpul, ci doar atunci cand sunt in uniforma pe care si-au comandat-o.

Salvatorii sanatosi au constienta clara a propriului EU, au imagine buna despre ei si despre lume, manifesta grija fata de sine, dar sunt sensibili si la dramele aproapelui. Stiu sa intervina cand este cazul, pot spune Nu, cand au altceva mai urgent de facut (inclusiv nevoie de odihna), isi dozeaza timpul si efortul, astfel incat sa-si tina viata in echilibru. Ca o particularitate importanta a acestei categorii de salvatori este faptul ca ei sunt incantati cand protejatii lor scapa cu bine. Pentru ca ei sustin, acompaniaza, faciliteaza, nu salveaza! Din acest motiv nici nu asteapta aplauze.

Problemele apar in cazul Salvatorilor compulsivi. Ei sufera de un complex, de o tulburare psihologica care ii duce, in final, la propriul naufragiu. Inainte de a explica acest fiasco, sa vedem de unde vine virusul salvarii care ii contamineaza pe unii, din cap pana in talpi.

Specialistii spun ca Salvatorul compulsiv este antrenat de mic sa fie parintele parintilor sai, Astfel el creste in sanul unei familii disfunctionale/indisponibile si devine, fie copilul jucarie, carja, paratraznet, simptom, sau copilul terapeut, soare (care face timp frumos acasa) etc...

Un Salvator compulsiv este un copil cu un narcisism (iubire de sine) ranit. Este copilul neglijat de ingrijitorii primari. Este cel care a supravietuit adaptandu-se nevoilor parintilor/fratilor si a uitat de sine. Este adultul cu un Sine fals construit din asteptarile celorlalti si ale mediului in care a trait. Este cel care gaseste resurse de supravietuire in sine insusi, deoarece a invatat ca nu poate conta pe ceilalti. Dar, este si cel care cauta cu ardoare iubirea. Mai ales acesta, spun psihanalistii.

Privind mai atent, Salvatorul compulsiv este un om cu tulburare narcisica cu fateta dubla: pe de o parte, grandoare, pe de alta, depresie. Grandoare, pentru ca el nu poate rezista fara admiratia celorlalti. Devenind Mesia isi gaseste leacul pentru propria suferinta. Doar ca, din spate, pandeste depresia. Cand cade masca sinelui fals, acest om recunoaste in sinea lui un adevar tulburator: pretind ca sunt erou dar nu sunt decat un urias cu picioare de lut.

Tragedia Salvatorului compulsiv incepe din locul in care este prezenta suferinta. Acolo unde exista suferinta este si misiune de indeplinit. Cum stie sa salveze, actul eroic a devenit un mod de viata, o identitate pentru el.

Salvatorul compulsiv se sacrifica (lt. sacer, facere – a indeplini un act sacru), printr-un soi de masochism moral, pe care il ridica la rang de virtute.

Este codependent de Victima. Nu ma simt puternic decat daca celalalt este deprimat! Aici avem si un paradox, cu dubla constrangere: sa faci totul ca protejatului sa-i fie bine, cu conditia sa nu-i fie! Hmm

Procesul de salvare compulsiva urmareste un scenariu predictibil. Mai intai, Salvatorul agata victima. Apoi, intra cu ea in luna de miere. Ca in orice relatie, mai tarziu, apar neintelegeri. In sfarsit, relatia se rupe si cel salvat fuge. Atunci Salvatorul se revolta, din cauza ca nu obtine iubirea pe care o doreste (mai mult sau mai putin constient). Cum poate fi atat de nerecunoscator, oare!?

In cele din urma,Salvatorul sfarseste epuizat si singur. Salvarea altora duce astfel la propriul naufragiu.

Dar si cei salvati isi traiesc propria drama, din mai multe motive: O salvare excesiva este un raspuns la un fel de rana hemoragica pentru care persoana afectata accepta o perfuzie prelungita. Datoria lor este imposibil de achitat iar sa fii dator pe viata este insuportabil. Darul, trebuie inapoiat, intr-un fel sau altul. Cel ce nu intoarce darul isi pierde onoarea pentru totdeauna.

Vestea buna este ca exista cai de salvare a Salvatorului. Iata cateva dintre ele:

Inainte de a te gandi sa-i ajuti in mod judicios pe ceilalti, e intelept sa fii tu insuti indeajuns de rezistent. Constientizeaza propriile suferinte si loialitati. Accepta-ti traumele, inclusiv ce a lipsit din copilaria ta. Descopera-ti mecanismele de aparare in fata durerii: evitarea, proiectia, fuga, salvarea celorlalti etc. Fii atent la compulsia de repetare. Lucrul refulat de care nu ai cunostinta reapare, nu sub forma de amintire, ci de actiune (Freud).Renunta la iluzii. Fii realist: altruist, empatic, compasiv dar nu te duce in extreme.

Cum arata Salvatorul pocait:

Ajuta (faciliteaza, secondeaza), nu salveaza. Propune, nu impune. Are grija de propriul sine, (re)descoperit. Manifesta narcisism pozitiv (iubire/grija/respect de sine) Trece de la salvez deci exist la exist!

View large More details

Carte, Psihologie

Poate ar fi bine sa discuti cu cineva

Citind cartea lui Lori Gotlieb afli ce este si ce nu este psihoterapia, te imprietenesti cu ideea de psihoterapie si realizezi ca te poate ajuta, la un moment dat, si pe tine. Asta in ciuda faptului évident ca si terapeutul e om si are nevoie la randu-i, de suportul altor oameni. Impreuna ne putem salva unii pe altii din tristete, din crize sau disperare, dupa caz …

Cred ca era nevoie de o astfel de pledoarie pentru psihoterapie deoarece domeniul este inca marcat de ignoranta, prejudecati si, mai ales, de stigma. Vorbim cu aproape oricine despre sanatatea noastra fizica, chiar si despre viata noastra sexuala, dar adu vorba despre anxietate sau depresie, ori despre un sentiment de suferinta peste care nu poti trece, si expresia de pe fata celui care te priveste va spune probabil: scoate-ma, te rog, mai repede din aceasta conversatie, remarca autorul. Si continua: E ca si cum ne-am uita in niste colturi intunecoase, am aprinde brusc lumina si am descoperi o gramada de gandaci. Si licuricilor le place intunericul. Exista frumusete in acele locuri. Dar trebuie sa ne uitam intr-acolo pentru a o vedea. Cam despre asta e vorba in psihoterapie.

Psihoterapia este ca pornografia … Psihoterapia generează reacții ciudate, pentru că, într-un fel, este ca pornografia. Ambele presupun un soi de nuditate. Ambele au potențialul de a provoca emoții. Și ambele au milioane de utilizatori, însă majoritatea dintre ei țin secret acest lucru …

Cum ii ajuta pe oameni, psihoterapia

Psihoterapia ii ajuta pe oameni sa-si asume responsabilitatea pentru situatiile dificile pe care le traiesc. Asta este in opozitie cu ceea ce cred multi oameni si anume ca majoritatea problemelor lor sunt conditionate de imprejurari sau situatii/aspecte exterioare (asa numitele personalitati ego-sintonice). Cand intri intr-un proces terapeutic afli ca, de cele mai multe ori, tu esti cauza problemelor tale.

Intri intr-un proces terapêutic ca sa intelegi mai bine cine esti de fapt, care este sinele tau autentic, astfel ca, uneori, ai nevoie de cineva care sa citeasca printre randurile naratiunii vietii tale. Psihoterapeutul incearca sa-i vada pe pacienti asa cum sunt, iar asta inseamna sa le observe vulnerabilitatile si tiparele adanc inradacinate si framantarile. In timp ce ne propunem sa descoperim ce nu functioneaza, pacientii incearca sa pastreze iluzia, ca sa evite rusinea, ca sa para mai echilibrati decat sunt in realitate. Uneori, lucrurile impotriva carora protestam cel mai mult sunt adesea chiar lucrurile pe care trebuie sa le analizam.

Psihoterapia inseamna sa intelegi cine esti. Dar o parte a procesului de a te cunoaste presupune sa uiti ce stii despre tine, sa te eliberezi de povestile limitative pe care ti le-ai spus despre cine esti, ca sa nu fii prins in capcanele lor, ca sa-ti poti trai viata, si nu povestea pe care ti-ai spus-o despre viata ta.

Vii la psiholog ca sa faci pace cu tine insuti/insati, in privinta trecutului si in perspectiva viitorului. Daca ne petrecem prezentul incercand sa reparam trecutul sau sa controlam viitorul, ramanem blocati in regret perpetuu. Drumul catre pace interioara presupune un armistitiu cu tine insuti. De cele mai multe ori acest armistitiu trebuie mediat de cineva care stie cum sa te ghideze pe acest drum.

Psihoterapia iti raspunde la unele de ce-uri la care nu ai reusit sa-ti raspunzi singur. Acest lucru se numeste constientizare sau insight. In general, ceea ce se intampla intre psihoterapeut si pacient se manifesta si intre pacient si cei din afara, iar in spatiul sigur al cabinetului de psihologie, pacientul poate intelege de ce. Cu toate acestea, remarca Gotlieb, adevarurile cele mai puternice – cele pe care oamenii le iau in serios – sunt cele la care ajung, incetul cu incetul, singuri.

Psihoterapeutii ii ajuta pe clienti sa treaca prin durerea pe care au negat-o, au neglijat-o sau n-au stiut ce sa faca cu ea. Cand durerea este inca proaspata in minte, oamenii au tendinta de a critica aspru, fie pe ei insisi, de a-si indrepta furia catre exterior sau catre sine. Iata de ce, singura cale de iesire din durere este traversarea ei. Singurul mod de a ajunge in partea cealalta a tunelului este sa mergi prin el, nu pe langa el. Traversarea durerii de unul singur te poate afunda si mai mult in suferinta. A nu cere ajutor este ca si cum a-i alege de buna voie suferinta. Si atunci, pe buna dreptate, este adevarata afirmatia: durerea nu o alegi dar suferinta da.

Cauti ajutor specializat cand constientizezi ca mecanismele de aparare care te-au protejat de suferinta in copilarie, nu-ti mai sunt utile in viata de adult. Supra-responsabilizarea, evitarea, negarea, distantarea, parentalizarea sunt doar cateva dintre ele. Sistemele de aparare ii protejeaza pe oameni de suferinta, pana cand nu mai au nevoie de ele …

Apelezi la specialisti in sanatate mintala pentru ca ai suspiciuni sau ai primit semnale de la altii ca suferi de tulburari de personalitate. Imi amintesc de o clienta care mi-a cerut sa-i confirm sau sa-i infirm daca este nebuna, asa cum o etichetase partenerul ei. Acum, la drept vorbind, oricine prezinta o oarecare doza de tulburare de personalitate (in anumite contexte, etape de viata), astfel incat este indicat sa vezi daca nu cumva este si cazul tau.

Cauti sprijin cand esti singur, in incercarea de a gasi pe cineva care sa te asculte, sa te ghideze. Pentru multi oameni, a cobori in adancul gandurilor si sentimentelor propri este ca si cum ai merge pe o alee intunecata – nu vor sa fie singuri. Oamenii vin la terapie pentru a avea pe cineva alaturi in acest proces de ratacire prin viata.

Oamenii apeleaza la psihoterapie cand nu stiu ce decizii sa ia. Pacientul doreste ca altii sa ia decizii, astfel incat sa nu fie nevoit sa-si asume responsabilitatea daca lucrurile nu functioneaza. Este logic si important de subliniat faptul ca, rolul meu de terapeut este de a-i intelege pe oameni si a-i ajuta sa-si stabileasca singuri prioritatile, dar nu pot decide in locul lor cum sa-si traiasca viata.

Despre pacienti, psihoterapeuti si procesul psihoterapiei

Intr-un proces terapeutic, atat clientul cat si psihoterapeutul se angajeaza intr-un demers de cunoastere si crestere (inter)personala. Clientii se vad mai clar prin reflectiile noastre, noi ne vedem mai clar prin ceea ce aduc cu ei, in cabinet. Suntem niste oglinzi ce reflecta la randul lor alte oglinzi, aratandu-ne unii altora ceea ce noi nu putem vedea.

La inceput, fiecare pacient este, pur si simplu, un instantaneu, o pesoana surprinsa intr-un anumit moment (o fotografie). Nici una dintre poze nu il reprezinta in totalitate. Astfel ca psihioterapeutii asculta, sugereaza, impulsioneaza, ghideaza si, din cand in cand, ii flateaza pe pacienti, pentru a aduce in prim plan alte instantanee care sa vorbeasca despre ce se intampla in interiorul lor. In timp, aceste imagini aparent distincte se invart toate in jurul unei teme comune, una care este posibil sa nu fi fost in atentia pacientului cand a decis sa vina la cabinet. Luam esenta primului instantaneu si esenta unui instantaneu imaginat si le imbinam pentru a crea unul cu totul nou … Majoritatea povestilor te poarta peste tot, inainte de a stii care este cu adevarat subiectul.

Pacientii tipici sunt cei care pot stabili relatii, gestiona responsabilitati de adult si au capacitate de introspectie. Pacientii volubili, motivati, deschisi si responsabili fac progrese rapid. Dar exista si pacienti care continua sa vina la terapie dar nu fac nicio schimbare notabila in vietile lor. Cunoasterea interioara este premiul de consolare al sedintelor de psihoterapie. Dar, poti avea toata cunoasterea interioara din lume, dar daca nu te schimbi atunci cand esti acolo, in lumea reala, cunoasterea, terapia sunt inutile.

Pacientii plictisitori sunt cei care nu vor sa-ti impartaseasca lucruri din viata lor, care zambesc pe tot parcursul sedintelor sau se lanseaza in povesti aparent fara sens si repetitive producand, de fiecare data, mirare: de ce imi spune asta ? Ce semnificatie are asta pentru el?

Este mai putin acceptabil din punct de vedere social ca barbatii sa vorbeasca despre sentimentele lor. In timp ce femeile simt presiunea culturala de a tine pasul cu asteptarile privind aspectul lor fizic, barbatii simt presiunea de a raspunde asteptarilor privind aspectul emotional. Femeile tind sa se confeseze prietenilor sau rudelor, dar cand barbatii vorbesc despre sentimentele lor la sedintele de psihoterapie, aproape inntotdeauna psihoterapeutul este prima persoana cu care vorbesc despre lucrul acesta.

Multi incep psihoterapia fiind interesati mai mult de ceilalti, decat de ei insisi. De ex, de ce face sotul/copilul meu asta? Terapia nu-i poate ajuta pe cei care nu manifesta curiozitate fata de ei insisi. Ma intreb, de ce-as fi eu mai curioasa in legatura cu tine, decat esti tu insati/insuti fata de tine?

Poate parea contraintuitiv, dar terapia functioneaza cel mai bine atunci cand oamenii incep sa se vindece – cand se simt mai putin deprimati sau anxiosi ori dupa ce au depasit criza. Acum sunt mai putin reactivi, mai prezenti, mai capabili sa se implice in ceea ce este de facut. Din nefericire, oamenii pleaca uneori exact cand simptomele lor se amelioreaza, fara sa-si dea seama (sau poate stiind prea bine) ca munca de-abia acum incepe si, daca raman, va trebui sa faca un efort si mai mare …

De fiecare data cand o persoana dintr-o familie incepe sa faca schimbari, chiar daca schimbarile sunt sanatoase si pozitive, nu e un lucru neobisnuit ca membrii ceilalti sa faca tot ce pot pentru a mentine situatia dinainte si a aduce lucrurile inapoi la homeostaza.

Sa nu amanam discutiile transformatoare/vindecatoare pe patul de moarte. Acelea sunt in mare parte inchipuiri. Oamenii pot cauta liniste si claritate, intelegere si vindecare, dar patul de moarte in sine inseamna adesea un amestec de medicamente, confuzie, frica, slabiciune. Acesta este motivul pentru care este deosebit de important sa fim ceea ce dorim acum, sa devenim mai deschisi si mai afectuosi cat timp suntem capabili de asa ceva.

Psihoterapeutii folosesc trei surse de informare atunci cand lucreaza cu pacientii: ceea ce spun ei, ceea ce fac si cum ne simtim atunci cand ii tratam. Ceea ce simti la sfarsitul unei intalniri cu un pacient este real. Foloseste acest lucru!

Terapeutii nu sunt insistenti in a-i convinge pe oameni sa schimbe comportamente sau ganduri. Nu il putem convinge pe un anorexic sa manance. Nu il putem convinge pe un alcoolic sa nu bea. Nu ii putem convinge pe oameni sa nu se distruga, pentru ca, deocamdata, aceste comportamente autodistructive le sunt de folos. Ceea ce putem face este sa incercam sa-i ajutam sa se inteleaga mai bine pe ei insisi si sa le aratam cum sa-si puna intrebarile potrivite pana cand se intampla ceva, fie in interior, fie in exterior, ceva care sa-i faca sa se convinga singuri. Ceea ce fac oamenii la terapie este ca si cum ar exersa aruncarea la cos. Este un lucru necesar. Dar apoi trebuie sa mearga sa joace un meci real.

Nu ai cum sa treci prin toata pregatirea in domeniul psihoterapiei si sa nu te fi schimbat intr-o oarecare masura sau sa devii, chiar fara sa-ti dai seama, orientat catre esenta.

Panseuri pe care nu le-am putut ignora

Cartea lui Gotlieb poate fi considerata si o colectie de panseuri, strecurate printre povestile despre pacienti sau insotind propriile reflectii despre lume si viata. Pentru ca le consider adevarate comori, le las aici cu speranta ca vor face sens si pentru voi:

Linistea, nu inseamna sa te afli intr-un loc in care nu e zgomot, agitatie sau efort, inseamna sa fii in mijlocul acestor lucruri si totusi sa fii calm in adancul sufletului tau.

Nicio problema nu poate fi rezolvata folosind acelasi tip de gandire ca atunci cand am creat-o. Einstein.

Opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea! Andrew Solomon

Regretul poate merge intr-una dintre urmatoarele directii: fie te poate tine prizonier in trecut, fie poate servi drept motor al schimbarii.

Trecutul nostru nu ne defineste, ne informeaza!

Alegand parteneri familiari, oamenii garanteaza rezultatul opus: redeschid ranile si se simt si mai complexati si imposibil de iubit.

Viata sexuala reflecta relatia. O relatie buna inseamna o viata sexuala buna si invers.

Este important sa contracarezi starea depresiva cu actiune ca sa creezi legaturi sociale si sa gasesti un scop zilnic, un motiv destul de convingator sa te dai jos din pat dimineata

Uneori drama oricat de neplacuta, poate fi o forma de automedicatie, o modalitate de a ne calma prin evitarea crizelor care se produc in interior.

Nu poti scapa de durere daca o minimizezi. Treci prin durere acceptand-o si intelegand ce sa faci cu ea. Nu poti schimba ce negi sau minimalizezi.

Fiecare decizie pe care omul o ia se bazeaza pe doua lucruri: frica si iubirea. Terapia te ajuta sa distingi intre cele doua.

Evitarea este aproape intotdeauna despre frica. Este o modalitate simpla de a face fata unei situatii fara a fi nevoit sa te confrunti cu ea.

Atunci cand oamenii se simt coplesiti, cel mai bine este sa astepte o vreme.

In noaptea cu adevarat intunecata a sufletului, este intotdeauna trei dimineata, zi dupa zi (Fitzgerald).

Prea multi parinti le fac viata grea copiilor incercand, cu inversunare, sa le-o faca usoara! Goethe

Cerem iertare altora pentru a evita covarsitorul efort de a ne ierta singuri. Cerem iertare pentru noi sau pentru ceilalti care asteapta acest lucru?

A nu vorbi despre un lucru nu il face mai putin real. Il face si mai infricosator. Cel mai bun mod de a dezamorsa o bomba emotionala este sa o expui.

Incapacitatea de a spune NU se refera in mare masura la cautarea aprobarii – oamenii isi imagineaza ca spunand nu, nu vor fi iubiti de ceilalti.

Nu poti sa inabusi o emotie, fara sa le elimini pe celelalte. Vrei sa scapi de durere? Vei scapa si de bucurie.

Fiecare persoana care ti-a fost aproape traieste undeva in interiorul tau.

Cand ne simtim fragili suntem precum ouale crude – ne spargem in mii de bucati dupa cadere. Insa atunci cand dezvoltam mai multa rezilienta, suntem ca niste oua fierté tare – s-ar putea sa avem fisuri, dar nu ne vom sparge in bucati.

Desi avem cheia catre o viata mai buna, avem nevoie de cineva care sa ne arate unde am pus afurisita de cheie.

Epilog

Daca ai ajuns pana la sfarsitul acestui rezumat, inseamna ca te intereseaza subiectul sau/si ceva ti-a atras atentia din tot ce am reprodus aici. Dar asta nu e tot. Merita sa ai cartea si sa te aventurezi in universul ei pentru a surprinde si alte aspecte care mie mi-au scapat sau le-am considerat mai putin importante. Un argument in plus ar fi si faptul ca naratiunea se citeste usor, are multe povesti cu personaje de care te atasezi si care iti pot oglindi propriile stari/ganduri. Nu e de mirare ca la sfarsitul celor 600 de pagini ai vrea sa auzi vesti despre persoanajele care ti-au devenit atat de familiare …

View large More details

Carte, Povesti despre oameni, Psihologie

O chestiune de viata si de moarte

Cartea asta este altfel decat toate celelalte pe care le-am citit pana acum, din mai multe motive: este scrisa de autori consacrati care au fost parteneri de viata pe parcursul a 65 de ani, s-a nascut intr-un moment dificil, din cauza bolii incurabile a unuia dintre ei, este o reflectare a unor stari/emotii/evenimente pe care cei doi soti le traiesc din perspective diferite, este un omagiu adus vietii traite cu sens, dar este si despre cum sa inveti sa traiesti fara regrete, primind in cele din urma moartea ca pe apogeul vietii. Evident ca gasim pe paginile cartii emotie, vulnerabilitate, autenticitate, sens, iubire, pierdere, sinceritate, umilinta, grija, durere etc. Toate acestea anunta sfarsitul, dar unul demn si fara (prea multe) regrete.

In 2019, Marylin afla ca are mielom multiplu si incepe un tratament agresiv care ii da complicatii, inclusiv sentimentul acela ca se afla pe ultima suta de metri de viata. In acest context dificil si dureros, are o idée care ofera suferintei sale un sens. Am in minte o carte pe care ar trebui sa o scriem imreuna, ii spune Marilyn lui Irv, si continua. Vreau sa consemnez zilele si lunile dificile care ne asteapta. Poate ca necazurile prin care trecem vor fi de vreun folos pentru alte cupluri care se confrunta cu o boala fatala. Va fi cartea noastra, una care nu va semana cu nicio alta carte, deoarece implica doua minti, in loc de una, reflectiile unui cuplu care a fost casatorit timp de 65 de ani. Un cuplu foarte norocos sa se aiba unul pe celalalt, apucand pe calea care duce, in cele din urma, la moarte …

Ce vad remarcabil aici este ca Marilyn nu devine o victima a bolii, nu se centreaza nici pe durerea ei, ci vrea sa fie inca de folos, isi propune sa umple cu sens si ultima farama de viata care mai pulseaza in inima ei. Am trait pe deplin si cu indrazneala iar treaba mea este sa traiesc pana voi muri, declara ea iar acest lucru ne ofera un model de cum sa traiesti si cum sa iesi din scena. Multumim Marilyn …

Acest ultim proiect de viata n-o impiedica sa perceapa totusi sumbra realitate: Suntem ca tusea cu junghiul: eu cu mielom, el cu problemele lui cu inima si echilibrul. Doi batrani prinsi in dansul final al vietii. Dar nu uita sa vada si partea plina a paharului: Cand ma cuprinde jalea pentru starea mea, incerc sa-mi amintesc toate motivele pentru care ar trebui sa fiu recunoscatoare: inca mai pot vorbi, citi si raspunde la e-mailuri. Sunt inconjurata de oameni iubitori, intr-o casa confortabila si frumoasa …

La randul sau, Irv povesteste cu nostalgie: Eu si Marilyn ne petrecem diminetile stand unul langa celalalt in curte. In vreme ce admiram copacii din jur, ne tinem de mana si ne aducem aminte de viata noastra impreuna. Ne reamintim de numeroasele noastre calatorii: cei doi ani petrecuti in Hawai, anul nostru sabatic la Londra, alte sase luni petrecute in apropiere de Oxford, cateva luni la Paris, alte sederi prelungite in Seychelles, Bali, Franta, Austria, Italia. Dupa ce ne desfatam cu aceste amintiri minunate, Marilyn imi strange mana si spune: Irv, nu as schimba absolut nimic. Ii dau dreptate, din toata inima. Mi-as dori sa rememorez acest gen de amintiri si sa pot spune si eu la finalul vietii: N-as schimba absolut nimic! Multumesc Marilyn pentru perspectiva asta sanatoasa si luminoasa.

Confruntarea cu moartea

Ce te infricoseaza cel mai mult la moarte, o intreaba Irv pe Marilyn. Toate lucrurile pe care nu le voi fi facut, ii raspunde aceasta. Intr-adevar, viata netraita este principala sursa de anxietate in fata mortii. Cu cat iti traiesti mai pe deplin viata, cu atat moartea este mai putin tragica, ne reaminteste Irv, citand din autorii lui preferati, asa cum o facuse intr-o alta carte de referinta, Privind soarele in fata. Tot aici am gasit ideea, sa mori la timpul potrivit a lui Nietszche si metafora rostita de Zorba in Kazantzakis: nu-i lasa mortii decat un castel parjolit …

Dar cand este momentul potrivit si ce faci cu oamenii care te-au iubit, respectat si admirat, cu obiectele de prêt si cartile valoroase din biblioteca, cu amintirile care te inconjoara peste tot?

Marilyn are niste raspunsuri personalizate, cum ar fi dorinta ei de a incheia viata prin sinucidere asistata, in momentul cand durerea va deveni insuportabila. Negociaza acest lucru cu cei dragi, constienta fiind ca, desi moartea este o chestiune individuala, omul ramane in viata, nu doar pentru sine, ci si pentru altii.

Dar inainte de acest punct final isi face ordine in universul interior, rememoreaza momentele placute petrecute cu partenerul de viata (intotdeauna relatia a fost pe primul plan), vorbeste cu copiii/nepotii, isi ia ramas bun de la prietenii apropiati, raspunde la multitudinea de mesaje pe care le primeste, isi doneaza cartile si cursurile in limba franceza Universitatii Stanford, ofera din bijuteriile ei, copiilor etc. Imi place mult maniera asta de a-ti incheia socotelile cu viata si de a nu lasa pe umerii copiilor povara gestionarii obiectelor personale. Multumim din nou pentru exemplu, Marilyn.

Si dupa ce castelul s-a parjolit, dupa ce socotelile cu viata au fost incheiate, vine momentul potrivit pentru dezlegarea de durerea care a cuprins corpul neputincios. Gata cu viata. Gata! Sunt ultimele cuvinte ale lui Marilyn, rostite soptit dar ferm. Apoi, o respiratie profunda si inca vreo 12 din ce in ce mai slabe. Cel din urma sarut pe fruntea rece si Marilyn, draga mea Marilyn nu mai este …

Nu de moartea celui drag ma tem ci de faptul ca o sa-i supravietuiesc, se confesa Irv la inceputul cartii. Ei bine, momentul acela sosise. Cum va fi viata lui ca adult independent si singur? In mod cert, nu chiar asa cum isi imagina sau cum isi invata pacientii sa-si traiasca doliul. A debutat cu amortire/anestezie. Apoi cu negare, ilustrata prin refuzul de a privi fotografia lui Marilyn sau a-i vinde masina. A simtit din plin si neajutorare, desi avea destui oameni in jur care sa-l sprijine. Parca as astepta pe cineva sa ma salveze. Poate ca uzez de gandirea magica – anume ca neputinta mea va duce cumva la intoarcerea lui Marilyn. Durerea si-a aratat si ea coltii, in asociere cu dorinta sexuala, un lucru care poate parea straniu, la un batran de 89 de ani. Acest imbold carnal il face sa caute raspunsuri la specialisti, iar cel mai pertinent i se pare cel legat de vitalitate si de nevoia de a simti. Sa simti ceva este mai bine decat sa nu simti nimic …

De unde vine consolarea?

Scrie, asa cum o facuse ani la rand, inclusiv la cartea de fata si reciteste cartile pe care le-a publicat de-a lungul anilor. Hotaraste sa parcurga cate un capitol pe seara, stiind ca va regasi povesti ale pacientilor sai care au trecut prin boli terminale, dar si ale altora care au supravietuit mortii cuiva drag. Am scris eu asta, se intreaba din cand in cand, retoric. Nu-mi amintesc fata acestui om, constata alteori. Sa pierd atat de mult din viata cat inca traiesc, acesta este un lucru cu adevarat infricosator…

Joaca sah. O pasiune mostenita de la tatal sau, cu care a reusit sa se conecteze doar in acest fel.

Iese in lume, in ciuda faptului ca sociabilitatea nu este unul din darurile sale forte. Rolul acesta il indeplinise cu succes, Marilyn.

Continua sa se instruiasca citind, participand la cursuri, conferinte, seminarii etc

Ofera cate o terapie unica unor clienti, raspunde e-mailurilor venite din intreaga lume, da interviuri on line etc.

Incercand sa-si construiasca o rutina confortabila, la un moment dat conchide ca durerea este trecatoare si ca, ceva poate sa aiba valoare, interes si importanta, chiar daca eu sunt singurul care traieste acel ceva, chiar daca nu pot sa-l impartasesc cu Marilyn. Asta inseamna ca durerea s-a diminuat si ca acceptarea pierderii incepe sa-si arate zorii.

Cartea se incheie cu o scrisoare catre Marilyn, cea care a plecat dar cu care ar vrea sa se reintalneasca undeva, candva. Si cu o fraza a lui Nabokov din Vorbeste memorie: Existenta noastra nu este decat o efemera geana de lumina intre doua entitati de intuneric. O ideea care ma zbuciuma dar ma si alina, in acelasi timp, marturiseste Yalom …

View large More details

Viata de calitate

De felul cum reusim sa cream comunitati in interiorul carora sa ne regasim integrati, validati si iubiti, tine calitatea vietii pe care o traim! De felul in care reusim sa ne conectam cu ceilalti, tine felul in care ne simtim in viata de zi cu zi.

View large More details

Carte, dezvoltare personala, Psihologie

Mai bun decat parintii tai

Decizia de a deveni parinte este, in mare masura, egoista si are de-a face cu ceea ce ne dorim noi de la viata, afirma autorul Janet Woititz. In sprijinul acestei afirmatii aduce o serie de motive care pun in prim plan implinirea personala a parintelui, cum ar fi: sa aiba un obiect al iubirii (mame si tati devoratori de copii, imi permit sa adaug), sa-si urmeze glasul asurzitor al ceasului biologic, sa-si perpetueze genele, sa-si modifice (eventual) propriul destin prin contributia copilului, sa-si repare copilaria traumatizanta etc.

Totusi, este de bun simt sa admitem ca aducem pe lume copii pentru ei insisi iar noi, ca parinti, avem menirea de a-i creste sanatos din punct de vedere fizic si emotional si de a-i ghida responsabil spre o viata implinita. Acest lucru este posibil, daca parintele insusi vine dintr-o familie sanatoasa. Dar daca acest lucru nu se intampla, ce este de facut?

Autorul ofera in carte cateva solutii de constientizare a modelelor parentale disfunctionale si o alternativa sanatoasa de educatie pentru proprii copii. Stradania de a rupe cercul vicios al disfunctionalitatii vine la pachet cu propria vindecare si intelegere a problemelor personale, ceea ce este un dublu castig, atat pentru parinte, cat si pentru copil. Iata de ce recomand cartea, mai ales acelor parinti care se vor regasi in descrierea familiilor nesanatoase, din lista urmatoare:

Intr-o familie sanatoasa, treaba parintilor este sa aiba grija de copii. Intr-o familie nesanatoasa, treaba copiilor este sa aiba grija de parinti.
Intr-o familie sanatoasa, mesajele sunt clare si usor de inteles. In caz contrar, ele pot fi chestionate si lamurite. Intro familie nesanatoasa, mesajele sunt vagi si interpretabile, ceea ce duce la confuzie si presupuneri.
Intr-o familie sanatoasa, copilul este intotdeauna iubit, chiar daca purtarea sa este inacceptabila. Intr-o familie nesanatoasa, copilul este umilit, comportamentul sau fiind confundat cu persoana sa.
Intr-o familie sanatoasa, granitele personale sunt clare si respectate intotdeauna. Intro familie disfunctionala, granitele personale sunt neclare, fiind frecvent incalcate.
Intr-o familie sanatoasa, toate emotiile si sentimentele sunt tolerate. Intr-o familie nesanatoasa, trairile emotionale si sentimentele sunt adesea contestate si, in consecinta, reprimate.
Intr-o familie sanatoasa, parintele este profesor si indrumator. Intr-o familie nesanatoasa, copilul se educa singur, cum poate mai bine.
Intr-o familie sanatoasa, exista structura si limite rezonabile. Intr-o familie nesanatoasa exista, ori haos, ori extrema rigiditate.
Intr-o familie sanatoasa, copilul e solicitat corespunzator cu varsta si nivelul sau de intelegere si dezvoltare. Intr-o familie nesanatoasa, copilului i se cere sa demonstreze pseudomaturitate sau, dimpotriva, este infantilizat.
Intr-o familie sanatoasa, copilul e sustinut in mod regulat si neconditionat. Intr-o familie nesanatoasa, copilul e facut sa se simta nedemn de iubire si fara valoare.
Intr-o familie sanatoasa, exista organizare si planificare, precum si abilitatea de a reactiona in caz de criza. Intr-o familie nesanatoasa, membrii ei o duc dintr-o criza in alta, iar atunci cand nu exista nicio criza, o genereaza ei.

Aceste caracteristici constituie scheletul cartii lui Woititz si o momeala suficient de atractiva, sper eu, ca sa te determine sa gusti din consistenta ei si sa-ti iei de acolo exact ce ai nevoie. Lectura vindecatoare!

Dr. Janet G. Woititz este Doctor in Educatie, Scriitor, Terapeut si Profesor la Rutgers University din New Jersey. Inca de la inceputul carierei sale a fost preocupata de psihologia adultilor care au crescut intr-o familie cu un alcoolic, fiind considerata parintele miscarii “Copiii Adulti ai Alcoolicilor”. Cercetarile pe care le-a realizat de-a lungul timpului au aratat aceeasi dinamica ce afecteaza familiile de alcoolici si in cazul sistemelor familiale disfunctionale …

View large More details

Carte, Psihologie

Spatiul dintre noi

Este o carte in care psihoterapeutii Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt sintetizeaza principiile care stau la baza unei relatii de cuplu sanatoase si implinitoare. Autorii pleaca de la premisa potrivit careia, nimic nu exista in Univers fara (inter)conectare, aceasta fiind sursa existentei, a iubirii adevarate si a unei vieti desavarsite. O declaratie indrazneata si incitanta care a avut darul sa ma provoace la lectura. Cu usor scepticism, ce-i drept, dar cu o doza crescuta de curiozitate, am parcurs cele 100 de pagini ale cartii si iata ce am gasit relevant:

Autorii vorbesc despre conexiune si interactiune in cuplu, despre spatiul sacru si despre energia pe care fiecare dintre parteneri o propaga spre celalalt. Relatia semnifica doi oameni si spatiul dintre ei. Totul depinde de energia pe care alegem s-o emanam inspre aceasta zona. Daca este o zona sigura, conexiunea va fi restaurata, iar noi vom prospera si vom fi plini de insufletire. Daca este o zona periculoasa, instinctiv vom simti nevoia sa ne protejam. Ne vom retrage si vom supravietui pe cont propriu, sustin autorii.

Daca totul incepe minunat, ce se intampla pe parcurs, in relatie, astfel incat luminile se sting?

Apararea prin retragere sau atac se intampla in orice cuplu, dupa ce trece perioada romantica. Acest lucru indica pierderea conexiunii, din diverse motive care tin, mai ales, de factori de dezvoltare (educatie, modele parentale), spun autorii. In mod inconstient ne indragostim de o persoana care intruchipeaza atat punctele forte cat si slabiciunile celor care ne-au ingrijit pe vremea cat eram copii. Pe de alta parte,

Egoismul duce la neacceptarea diferentelor, la absenta empatiei, la depersonalizare (celalalt este un obiect) si ne impinge sa ne inchidem in sinea noastra si sa ne izolam. In acest caz suntem deconectati de restul lumii si de oamenii pe care-i iubim. E ca si cum te-ai accidenta pe o plaja frumoasa dar nu te poti bucura din cauza durerii. Pana cand nu dispare suferinta, nu va mai exista nimic altceva.

Anxietatea este o alta problema care pune presiune pe individ si cuplu, deopotriva. Frica declanseaza starea de alerta, pe modul supravietuire si ii pune pe parteneri in pozitie de lupta. Pana cand securitatea emotionala nu este restabilita, nici conectarea nu poate fi realizata.

Cum restabilim conectarea in cuplu?

Autorii au ajuns la concluzia ca pentru a institui un climat de siguranta in cuplu este nevoie de trei practici: conversatii sigure, zero negativitate si pozitivarea prin confirmari zilnice.

Conversatiile sigure. De cele mai multe ori, vorbitul este asociat cu monologul, cu situatia tipica in care o persoana vorbeste si alta asculta. Acest lucru este periculos, din cauza ca monologul face din orice ascultator un obiect care ar trebui sa accepte punctul de vedere al celuilalt ca fiind adevarul absolut.

Cel care sta si asculta se simte adesea intr-o pozitie subordonata. Asa ca incearca sa instituie anteriorul statu-quo, in care detinea o pozitie de egalitate. Si face asta respingand sau reinterpretand punctul de vedere exprimat de celalalt. Aceasta reciproca devalorizare a adversarului declanseaza o stare de anxietate, care ne determina sa ridicam ziduri de aparare imprejurul nostru si ne conduce spre conflict si deconectare.

Vestea buna este ca exista o structura care faciliteaza trecerea de la Monolog la Dialog, prin intermediul conversatiilor sigure. Comunicarea in acest cadru este un proces structurat in care doi oameni vorbesc si asculta cu randul. Este o cale de a reusi sa vorbim fara a critica, sa ascultam fara a judeca si de a ne conecta, in ciuda diferentelor dintre noi. O Conversatie Sigura contine trei parti:

– Oglindirea – sa repeti ceea ce a spus partenerul, asa incat sentimentele sale sa fie puse in lumina. Cuvintele cheie aici sunt: inteleg din ce-mi spui/am auzit asta/poti sa-mi confirmi ca asta ai vrut sa transmiti etc

– Validarea – sa vezi lucrurile din perspctiva partenerului, fara a-ti abandona propriul punct de vedere

– Empatia – sa-ti imaginezi sentimentele pe care partenerul tau le-a avut, in timp ce-si rostea mesajul.

Conversatiile sigure ajuta doi oameni sa se vada cu adevarat unul pe altul si sa devina mai constienti de experienta pe care o traverseaza celalalt. Ii ajuta sa-si dezvolte starea de prezenta si sa-si conecteze sufletele. Cand doi oameni se valideaza reciproc, fluxul de energie care se desfasoara intre lumile lor individuale se amplifica. Acest lucru face din Conversatiile Sigure, mai mult decat un proces de comunicare. Este un proces de transformare, sustin autorii.

Zero negativitate – Aici nu e vorba de ceea ce spui ci de felul in care o spui astfel incat sa nu-ti dobori interlocutorul, sa nu-l injosesti sau umilesti. Inseamna sa-l privesti pe partener cu ingaduinta, prin lentila iubirii.

Cand unul dintre parteneri aduce negativitate, instinctiv el declanseaza sistemul de alarma existent in amigdala celuilalt (centrul emotiilor si al amintirilor) iar corpul este inundat de adrenalina si cortizol. In acest caz, prima reactie este apararea prin atac. Desi este dificil de controlat primul impuls, al doilea poate fi gestionat prin implementarea unui Proces de Reparatie care sa ne ghideze spre refacerea conexiunii, cat mai curand posibil. Dovada unei relatii sanatoase consta in reparatia rapida, adauga autorii.

Procesul de reparatie se refera la patru optiuni:

Reluarea – emitatorul retransmite mesajul, intr-un mod in care sa nu fie perceput negativ
Modelarea – receprorul interpreteaza el insusi mesajul Emitatorului pe baza cuvintelor dar si a mesajelor nonverbale
Comportamentul relational – modalitatea practica de reconectare prin scuze, a cere iertare, a oferi consolare printr-o imbratisare sau un dar
Dialogul complet care contine discutia lamuritoare fata de motivul pentru care a aparut lipsa de apreciere dar si motivul pentru sensibilitatea la lipsa de apreciere/negativitate.

Scopul este de a ajunge in zona pozitiva a relatiei in care conectarea sa fie posibila din nou. Conectarea se poate realiza si mentine prin,

Confirmari zilnice. Acestea se refera la comportamente de pozitivare pline de atentie, de surprize si divertisment in interiorul relatiei. Cand oferi o confirmare, tu traiesti acea confirmare, la fel ca atunci cand nu poti rani o peroana fara sa te ranesti pe tine. Iata cateva sugestii pentru a genera confirmari:

Oferiti aprecieri in fiecare zi, de genul: lucrul pe care-l apreciez la tine este …
Practicati comportamente grijulii care va fac sa va simtiti iubiti si pretuiti.
Planuiti un schimb de surprize
Generati impreuna placeri de energie inalta cum ar fi initiative care aduc buna dispozitie, ras, sex etc.

Daca partea de conversatii este in zona sigura, daca elimini negativitatea prin confirmari zilnice, ar mai fi cateva lucruri de rezolvat:

Incearca sa-ti stapanesti/gestionezi fricile care vin din modul in care ai fost crescut in copilarie de parintii tai. Mecanismele de aparare care ne-au fost aliati impotriva durerii se reactiveaza de fiecare data cand ne confruntam cu situatii dureroase in cuplu. Acestea sunt, de obicei, doua atitudini polare: reprimare emotionala si exacerbarea emotionala. Acestea pot fi regasite in teoria atasamentului, in tipologia Anxiosului (numit aici metaforic, Grindina)si a Evitantului (numit de autori, Testoasa), cand unul dintre parteneri reactioneaza vocal, cu izbucniri emotionale, la fel ca o ploaie cu grindina, iar celalalt se retrage in cochilia sa, din cauza loviturilor, asemenea unei testoase. Este util de stiut ca, cu cat te retragi mai mult cu atat va creste intensitatea furtunii. In acest context, Testoasa ar trebui sa oglindeasca Grindina si sa-i valideze punctul de vedere, astfel incat furtuna sa fie orpita.
Transforma frustrarile in dorinte. Conflictul este un progrès pe cale sa se intample iar o frustrare este o dorinta deghizata, remarca autorii. Pentru a depasi frustrarea care duce le conflict, un cuplu inteligent va invata sa-si converteasca frustrarile in solicitari, pentru ca fiecare partener sa obtina ceea ce-si doreste. Asta se poate face in cadrul unei conversatii sigure in care partenerul lezat prezinta succint frustrarea, explica celuilalt dorinta si cere schimbarea comportamentala, oferind mai multe optiuni, astfel incat partenerul sa aleaga una dintre variante. Solicitarea trebuie sa fie SMART (specifica, masurabila, accesibila, relevanta, temporala).
Nu condamna ci surprinde O sentinta, prin natura ei, erodeaza siguranta. In schimb, acceptarea diferentelor este cea mai mare provocare pentru un cuplu. Diferentele devin fundamentul evolutiei daca, in loc de critica si dispret (pentru ca celalalt nu corespunde), partenerii sunt curiosi si pun intrebari referitoare la un comportement, gest, vorba a celuilalt. Un gen de curiozitate este Surprinderea. A surprinde are doua sensuri: l-am uimit pe partener cu ceva ce am facut si am remarcat ceva la partener care m-a mirat. Cea mai buna cale de a-ti cunoaste partenerul e sa pleci de la premisa ca nu-l cunosti deloc. Toleranta ambiguitatii e semn de sanatate mintala, spun specialistii in neurostiinte. Aceasta va conduce la surprindere, admiratie si stare de bine.
Consolideaza noile valori. In vechiul mod de viata, deosebirile evoca sentimente de neincredere, competitivitate si control. Interactiunile sunt mai mult tactice decat relationale. Asta inseamna ca ceilalti sunt, fie oponentii cu care concuram, fie resursele care ne implinesc noua nevoile. Exista control si dominatie. Invingatorul ia totul. Se pune accentul pe EU, nu pe NOI. In In noua paradigma, deosebirile invita la colaborare, cooperare si constructie comuna. Nevoia de conectare este satisfacuta, conditia de baza fiind: Priveste fiecare om, inclusiv pe tine, prin lentila iubirii. Reusind acest lucru poti avea, nu doar iubire adevarata ci si o viata desavarsita, conchid autorii.

Pentru cititorii care intampina dificultati in relatia de cuplu, las aici si cateva resurse de lucru preluate din carte, care pot fi pretexte pentru Revolutia Relationala de care au nevoie. Una dintre ele este, Scara minunilor – un exercitiu care consta in a face declaratii celuilalt, fata in fata, in fiecare seara, timp de o luna, pe modelul urmator: remarc individualitatea ta, accept individualitatea ta, confirm individualitatea ta, apreciez individualitatea ta, admir individualitatea ta, sustin individualitatea ta, ador individualitatea ta. Incepeti de la baza scarii. Observati cum se schimba sentimentele, pe masura ce trece timpul …

Intrebari de lucru in cuplu:

Enumera 5 lucruri pe care le primesti de la partener si care te fac sa simti ca esti o fiinta iubita si contezi.
Scrie 5 lucruri pe care le apreciezi la partener si de care ai uitat in ultima vreme
Enumera cateva dintre surprizele care ti-ar aduce bucurie si pe care le-ai pretui in mod deosebit
In timp ce fiecare dintre voi isi imagineaza cum ara rata relatia de vis, enumera 5 lucruri despre care amandoi credeti ca ar fi placut sa le faceti impeuna
Enumera 5 dintre amintirile preferate/placute care-l includ pe partener

Bine de stiut: Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt au studii doctorale in psihologie si sunt creatorii Terapiei relationale Imago, cunoscuta si practicata astazi in peste 50 de tari, de circa 2000 de terapeuti formati in cadrul Imago Relationships International. Cei doi au vizitat Romania in 2015, prilej cu care au tinut conferinte on line, gratuite, pentru publicul interesat. In prezent, in Romania exista o Scoala de Formare de tip Imago, creata de psihoterapeutul Gaspar Gyorgy si promovata prin intermediul site-ului Pagina de Psihologie.

View large More details

Carte, Psihologie

Privind soarele in fata

Titlul ales de Irvin Yalom este inspirat de maxima lui Rochefoucauld: Soarele si moartea nu pot fi privite fix in fata. Ori tocmai asta face Yalom in carte: priveste moartea fatis, o diseca si cauta sa o imblanzeasca, astfel incat, cititorii sa se imprieteneasca cu ea.

A vorbi despre moarte este ca si cum ai incerca sa privesti soarele in fata: nu poti rezista prea mult. Si atunci, de ce sa ne uitam fix la soare? Un raspuns scurt ar fi acela ca suntem nevoiti sa o facem, la un moment dat. Toti, fara exceptie. Existenta noastra este mereu umbrita de cunoasterea faptului ca vom creste, vom inflori si apoi, inevitabil, vom descreste si vom muri. Ne place sau nu, o acceptam sau nu, moartea este viermele din miezul existentei umane.

Cei care nu reusesc sa se impace cu ideea mortii, incearca sa o alunge prin respingere, negare, diversiune sau inlocuire. Unii pornesc compulsiv in cautarea noului, a senzatiilor tari, a sexului, bogatiei, religiozitatii sau puterii. O cursa care sfarseste tot acolo, in pragul intunericului, dar cu frica, regrete si disperare …

Ascunzandu-te de moarte, te ascunzi si de viata, sustine Yalom. In schimb, confruntare cu moartea, desi produce anxietate, are potentialul de a ne imbogati semnificativ existenta. Desi moartea, ca proces fizic, ne distruge, ideea de moarte ne salveaza!

Chiar daca rational poti accepta sa privesti intr-acolo, nu esti dispus sa te uiti la moarte oricand si oricum. De obicei o faci cand esti constrans de evenimente si de contexte speciale. Autorul numeste aceste contexte, experiente revelatoare si le descrie ca fiind terapie de soc existential, usi care se deschid spre lumina …

Iata cateva exemple de evenimente care favorizeaza experientele revelatoare: suferinta cauzata de o boala terminala, moartea cuiva drag; incheierea unei relatii intime; o aniversare (50, 60, 70);o trauma devastatoare (viol, jaf, incendiu etc); plecarea copiilor de acasa (sindromul cuibului gol); pierderea unei slujbe sau schimbarea de cariera; pensionarea; internarea la un azil; visele puternice care vin cu mesaje dintr-o zona mai adanca a eului; reuniuni scolare, dispozitii legate de mostenire sau alcatuirea unui testament etc.

Odata confruntati cu spinul mortii si al suferintei, ne indreptam privirea spre sursele de lumina. Acestea pot fi ideile altor muritori, aforismele si, mai ales relatiile pe care le stabilim cu alti oameni.

Puterea ideilor. Epicur

Conform dictionarului Webster, epicurian este cineva dedicat vietii luxoase si placerilor senzoriale. Dar Epicur are ceva mai valoros sa ne invete, sustine Yalom. De pilda, afirmatia ca sufletul este muritor si piere odata cu trupul. De ce sa ne temem de moarte daca n-o putem percepe nicodata? Pentru ca suntem morti, nu stim ca suntem morti si atunci ce motiv am avea sa ne temem?

Starea noastra de nefiinta de dupa moarte este aceeasi ca cea de dinainte de a ne fi nascut, mai crede Epicur (argumentul simetriei). Daca nu ne facem griji pentru nefiinta de dinainte, de ce ne-am teme de nefiinta de dupa fiinta, se intreaba el retoric.

Cea mai valoroasa idée epicuriana mi s-a parut cea referitoare la transmiterea prin reverberatie. Conceptul se refera la undele de influenta pe care le lasam fiecare dintre noi in lume, lucru care atenueaza durerea efemeritatii. Ceva din fiecare dintre noi va persista, chiar daca acest lucru ne va ramane necunoscut sau imperceptibil. Un exemplu de transmitere prin reverberatie in urma unei experiente revelatoare, gasiti aici.

Alte aforisme si idei care pot risipi teama de moarte. Nietzsche.

Croieste-ti o soarta pe care sa o iubesti, este unul din aforismle preferate ale lui Nietzsche. Ideea aici este de a nu ramane prizonier in propria viata ci de a cauta sa-ti atigi potentialul, facand ceva care te implineste si-ti ofera starea de bine dorita.
Ceea ce nu ma omoara ma intareste, este o alta propozitie de granit a filozofului. Acest aforism ne transmite faptul ca experientele dificile pot sa faca pe cineva mai puternic si mai adaptabil la situatii asemanatoare. Este ca imaginea copacului care datorita furtunilor, creste mai puternic si mai inalt.
Ideile bune, chiar si acelea de mare impact sunt rareori suficiente administrate o singura data. Sunt necesare doze repetate. Cu alte cuvinte, nu renunta niciodata, in ciuda esecurilor repetate. Atata timp cat traiesti, orice poate fi posibil!
Cand suntem obositi, suntem atacati de ganduri pe care le-am depasit cu mult timp in urma. Altfel spus, nu fii dezamagit cand te intorci la problemele vechi. Odihneste-te si vei reusi sa depasesti obstacolul din calea ta.
Consuma-ti viata, Mori la timpul potrivit! Ceea ce putem invata de aici este sa cautam implinirea de sine, sa ne realizam potentialul, sa traim deplin si cu indrazneala. Atunci si numai atunci putem accepta moartea, fara (prea multe) regrete.

Aplicatie: Poti gasi un mod de a trai astfel incat sa nu acumulezi regrete? Ce poti face acum in viata ta, astfel incat, peste un an sau peste cinci, sa nu privesti inapoi cu aceeasi spaima la noile regrete acumulate?

Contează doar ceea ce ești! Schopenhauer

In trilogia de eseuri, Ce este omul, Ce are omul, Ce reprezinta omul, filozoful Schopenhauer spune ca singurul lucru care conteaza cu adevarat este ceea ce suntem. Nici acumularea de bunuri, nici bogatia, nici statutul sau reputatia nu aduc starea de bine unui om, cu atat mai putin, mult ravnita fericire.

Bunurile materiale sunt niste naluci. Acumularea de bogatii și bunuri materiale este nesfarsita și nesatisfacatoare. Cu cat avem mai mult, cu atat ne cresc pretentiile si planurile de a avea si mai mult. La sfarsit, nu noi avem bunuri, ci ele ne au pe noi.

Reputatia este la fel de efemera ca bunurile materiale. Jumatate din grijile și anxietatile noastre se nasc din preocuparea pentru parerile celorlalti … Trebuie sa ne extragem acest spin din trup. Opinia celorlalti este o fantasma care se poate modifica in orice moment. Parerile atarna de un fir de ata si ne transforma in sclavi ai gandurilor celorlalti sau, mai rau, a ceea ce par ei sa gandeasca, pentru ca, nu putem sti niciodata ce gandesc cu adevarat.

Numai ce suntem conteaza cu adevarat. O constiinta sanatoasa inseamnă mai mult decat o buna reputatie. Scopul nostru cel mai important ar trebui să fie o sanatate buna (fizica, emoționala, spirituala) si bogatia intelectuala, ceea ce ne poate oferi o rezerva inepuizabila de idei, independenta si o viata morala …

Terapie existentiala prin relationare

Chiar daca sunt valoroase, ideile nu sunt suficiente pentru a alunga teama de moarte. Relatiile intime sunt o conditie esentiala pentru fericire. Opusul lor este singuratatea, traita si ca angoasa a mortii, afirma Yalom.

Există două feluri de singurătate: cotidiana si existentiala. Prima dintre ele este interpersonala, este durerea de a fi izolat de ceilalti. Această singuratate, deseori insotita de teama de intimitate sau de a fi respins, de rusine sau de frica de a fi neiubit, ne este familiara tuturor, intr-o masura mai mare sau mai mica. O astfel de izolare se combina cu deznadejdea sau chiar disperarea si teroarea. Nu poate fi nascocită o teroare mai deavoleasca decat ca un individ să fie lasat liber in societate dar sa ramana cu totul neremarcat de catre ceilalti membri, afirma, in urma cu un secol, William James.

A doua forma de singuratate, cea existentiala, este mult mai profunda si se naste din prapastia de nedepasit dintre individ si ceilalti oameni. Aceasta prapastie este o consecinta, nu doar a faptului ca fiecare dintre noi a fost aruncat singur in aceasta existenta si trebuie sa o paraseasca singur, dar deriva si din faptul ca fiecare dintre noi trăieste intr-o lume cunoscuta doar de catre noi insine.

Datorita aparatului nostru neurologic, fiecare persoana joaca un rol substantial in crearea propriei realitati. Cu alte cuvinte, avem un numar de categorii mentale (de exemplu, cantitate/calitate, cauza/efect), care intra in joc atunci cand suntem confruntati cu informatii care ne parvin si care ne permit sa construim lumea intr-o maniera unica, in mod inconstient si automat.

Fiecare dintre noi trece prin momente de izolare interpersonala in moduri diferite, pe parcursul diferitelor faze ale ciclului vietii. Izolarea existentiala este mai rara la inceputul vietii si devine accentuata spre finalul ei …

Ca sa avem relatii implinitaore avem nevoie de puterea empatiei. Emaptia este cel mai puternic instrument in eforturile noastre de a relationa cu alti oameni. Aceasta deschidere de a-ti trai propria durere la unison cu altcineva face parte, de secole, din traditiile de vindecare seculare si religioase. In acest context, nu exista ajutor mai mare oferit unui om aflat in fata mortii sau unuia care sufera de anxietatea mortii, decat simpla prezenta a altei persoane. Apropiati-va in orice mod vi se pare indicat. Vorbiti din inima. Impartasiti propriile dumneavoastra temeri. Improvizati in orice mod care credeti ca aduce alinare, ne sfatuieste Yalom.

Grupurile de sprijin conduse de un profesionist sunt foarte eficiente pentru oamenii care sufera de o boala fizica sau psiho-emotionala. Conform cercetarilor, prin participarea la astfel de grupuri, calitatea vietii participantilor a crescut considerabil. Alte studii recente demonstreaza si eficacitatea grupurilor on line care se auto-consiliaza, astfel incat daca nu este disponibil niciun grup condus de un profesionist, poate fi explorata si varianta pe internet.

Pe langa empatie, dezvaluirea de sine joaca un rol esential in dezvoltarea intimitatii. Cu cat dezvalui mai mult din sentimentele si gandurile proprii, cu atat le va fi mai usor celorlalti sa se deschida. In general, relatiile se dezvolta printr-un proces de revelatii reciproce. O persoana face un salt si dezvaluie date personale, expunandu-se astfel unui risc. Cealalta raspunde la fel. Impreuna isi adancesc relatia printr-o spirala de revelatii personale. Daca persoana care se expune este lasata singura, fara a i se oferi reciprocitate, atunci prietenia se pierde, in cele mai multe cazuri. Cu cat esti mai sincer cu tine insuti, te poti deschide in intregime, cu atat mai adanca si mai profunda este prietenia.

Recunostinta este o unealta eficace in lupta cu anxietatea in fata mortii. Yalom recomanda vizita de recunostinta la persoanele care au avut o contributie la binele din viata noastra. O scrisoare de recunostinta sau un apel telefonic de multumire, sunt si acestea actiuni cu impact.

Nevoia de a avea un mentor spune multe despre vulnerabilitatea si dorinta noastra de a cunoaste o fiinta superioara sau chiar suprema. La aceasta se adauga si dorinta de supunere, de a te inclina in fata unui caracter maret care merita elogii. La baza tuturor religiilor sta aceasta nevoie de a venera o Persoana (Dumnezeu) si de a i se supune.

Religia si credinta sunt resurse valoroase pentru ca neaga moartea, ceea ce este linistitor. In plus, te fac sa te simti bine, asigurat, virtuos si demn de o viata mai buna, in alta dimensiune.

Cum sa abordam anxietatea mortii? Sfaturi pentru psihoterapeuti

Frica de moarte are nasul ei si anume terapia existentiala, o metoda brevetata de Yalom, care presupune confruntarea in mod organizat cu dat-ul existentei umane. Concepte ca libertatea, moartea, singuratatea si iubirea necesita o abordare existentiala. Cu toate acestea, Yalom nu considera acest tip de terapie o scoala ideologica de sine statatoare ci, mai degraba, isi propune sa induca psihoterapeutilor o receptivitate la aspectele existentiale. Iata cateva recomandari pe care le face terapeutilor, in acest sens:

Distingeti intre continut si proces (relatia terapeutica). Terapia nu trebuie sa fie condusa de teorie ci de relatia cu pacientul, care poate aborda orice alta tema care il framanta. Nu teoria si ideile ci relatia este cea care vindeca. Ideile sunt eficiente numai cand alianta terapeutica este solida.
Actul terapeutic este, de departe, mult mai eficient decat cuvantul terapeutic.
Sinceritatea, empatia, evaluarea pozitiva neconditionata a terapeutului sunt comportamente eficiente pentru orice terapie.
Vulnerabilitatea si umanitatea terapeutului il fac pe client sa se deschida si sa se simta inteles si in siguranta.
Iubirea si sexul pot avea legatura cu teama de moarte. Cand un om este obsedat de altul, terapia nu este eficienta. Ca sa poti lucra eficient cu o persoana este nevoie ca ea sa nu fie contopita/absorbita de o alta.
Valorificarea contextului AICI si ACUM in terapie. Terapia este intotdeauna o succesiune in care alterneaza interactiunea si reflectia acelei interactiuni. Informatia imediata, observata in comportamentul pacientului este autentica, deci relevanta.
Autodezvaluirea terapeutului este uneori necesara, dar numai atunci cand este valoroasa pentru pacient.
Psihoterapeutul are de castigat fiind complet transparent in ceea ce priveste procesul terapiei. Este valoros pentru terapie sa-i explici clientului ce tehnici sau metode vei folosi pentru a atinge obiectivele propuse.
Recomandarea de resurse (articole, carti) de psihoterapie si psiho-educatie poate fi de mare ajutor pentru orice client aflat in terapie.
Visul este o sursa valoroasa pentru informatii despre persoane disparute, locuri si experiente din viata pacientului. Anxietatea mortii patrunde in multe vise. Cele mai profunde vise din perspectiva terapeutica sunt cosmarurile, visele recurente si visele lucide care raman in memorie. Orice cosmar este un vis in care anxietatea mortii a scapat din zona securizata si-l ameninta pe cel care viseaza.

Exercitiu existential – de aplicat in cabinet

Metafora ecranului impartit. Procedura se desfasoara astfel: psihoterapeutul ii cere pacientului sa inchida ochii si sa-si imagineze un ecran in doua sectiuni orizontale: pe jumatate de ecran pacientul plaseaza imaginea intunecata, traumatizanta de care vrea sa scape; pe cealalta jumatate o scena/amintire draga, care ii ofera placere si liniste (de exemplu o plimbare prin padure sau pe tarmul unei mari). Prezenta continua a scenei linistitoare compenseaza si tempereaza imaginea deranjanta.

Epilog: Nu-mi doresc ca aceasta sa fie o carte sumbra. Dimpotriva, sper ca intelegand cu adevarat conditia umana, timpul scurt pe care il avem de petrecut in lumina, vom ajunge, nu doar sa savuram bogatia fiecarui moment si simpla placere de a exista, dar si sa avem mai multa compasiune fata de noi insine si fata de toate celelalte fiinte umane, conchide Yalom.

← Older Posts

Rebecka Grennvall on Pacient pozitiv: “Sper ca aceste rânduri sa fie citite de mulți si poate experiența prin care am trecut eu sa de-a speranța…”
RovaPsihoterapia on Legaturi pierdute: “Bun venit si multumesc pentru comentariu Dr. Carmen Vochescu. Inteleg indignarea dvs. referitoare la acest subiect dar cred ca ati…”
Carmen Vochescu on Legaturi pierdute: “Sunteți sigura ca va puteți asuma ceea ce ați scris mai sus în cazul în care o persoana ce citește…”
RovaPsihoterapia on Demonul amiezii: “Da, Anuta. Pe langa experienta autorului, am gasit aici foarte multe informatii despre aceasta suferinta. Este un fel de “biblie”…”
Tajti Aneta on Demonul amiezii: “Am citit cartea “Demonul amiezii”. Este copleșitoare experiența autorului. La un moment dat n-o mai puteam lăsa din mână. Parcă…”

Set your main menu in Appearance > Menus

Category Archives: Psihologie

Carte, Psihologie

Eliberati de durere

Carte, Psihologie

Rana de Atasament

Carte, Psihologie

Suntem sanatosi la minte ?

Carte, Psihologie

Tragedia Salvatorilor. Despre nevoia arzatoare de a fi iubit

Carte, Psihologie

Poate ar fi bine sa discuti cu cineva

Carte, Povesti despre oameni, Psihologie

O chestiune de viata si de moarte

Psihologie

Viata de calitate

Carte, dezvoltare personala, Psihologie

Mai bun decat parintii tai

Carte, Psihologie

Spatiul dintre noi

Carte, Psihologie

Privind soarele in fata

Postări recente

Rova Pshioterapia

Abonează-te

Ultimele comentarii

Blogroll

Arhive

Categorii

Set your main menu in Appearance > Menus

Category Archives: Psihologie

Carte, Psihologie

Carte, Psihologie

Carte, Psihologie

Carte, Psihologie

Carte, Psihologie

Carte, Povesti despre oameni, Psihologie

Carte, dezvoltare personala, Psihologie

Carte, Psihologie

Carte, Psihologie

Postări recente

Rova Pshioterapia

Abonează-te

Ultimele comentarii

Blogroll

Arhive

Categorii

Search engine