Carte, Psihologie
Poate ar fi bine sa discuti cu cineva
Citind cartea lui Lori Gotlieb afli ce este si ce nu este psihoterapia, te imprietenesti cu ideea de psihoterapie si realizezi ca te poate ajuta, la un moment dat, si pe tine. Asta in ciuda faptului évident ca si terapeutul e om si are nevoie la randu-i, de suportul altor oameni. Impreuna ne putem salva unii pe altii din tristete, din crize sau disperare, dupa caz …
Cred ca era nevoie de o astfel de pledoarie pentru psihoterapie deoarece domeniul este inca marcat de ignoranta, prejudecati si, mai ales, de stigma. Vorbim cu aproape oricine despre sanatatea noastra fizica, chiar si despre viata noastra sexuala, dar adu vorba despre anxietate sau depresie, ori despre un sentiment de suferinta peste care nu poti trece, si expresia de pe fata celui care te priveste va spune probabil: scoate-ma, te rog, mai repede din aceasta conversatie, remarca autorul. Si continua: E ca si cum ne-am uita in niste colturi intunecoase, am aprinde brusc lumina si am descoperi o gramada de gandaci. Si licuricilor le place intunericul. Exista frumusete in acele locuri. Dar trebuie sa ne uitam intr-acolo pentru a o vedea. Cam despre asta e vorba in psihoterapie.
Psihoterapia este ca pornografia … Psihoterapia generează reacții ciudate, pentru că, într-un fel, este ca pornografia. Ambele presupun un soi de nuditate. Ambele au potențialul de a provoca emoții. Și ambele au milioane de utilizatori, însă majoritatea dintre ei țin secret acest lucru …
Cum ii ajuta pe oameni, psihoterapia
Psihoterapia ii ajuta pe oameni sa-si asume responsabilitatea pentru situatiile dificile pe care le traiesc. Asta este in opozitie cu ceea ce cred multi oameni si anume ca majoritatea problemelor lor sunt conditionate de imprejurari sau situatii/aspecte exterioare (asa numitele personalitati ego-sintonice). Cand intri intr-un proces terapeutic afli ca, de cele mai multe ori, tu esti cauza problemelor tale.
Intri intr-un proces terapêutic ca sa intelegi mai bine cine esti de fapt, care este sinele tau autentic, astfel ca, uneori, ai nevoie de cineva care sa citeasca printre randurile naratiunii vietii tale. Psihoterapeutul incearca sa-i vada pe pacienti asa cum sunt, iar asta inseamna sa le observe vulnerabilitatile si tiparele adanc inradacinate si framantarile. In timp ce ne propunem sa descoperim ce nu functioneaza, pacientii incearca sa pastreze iluzia, ca sa evite rusinea, ca sa para mai echilibrati decat sunt in realitate. Uneori, lucrurile impotriva carora protestam cel mai mult sunt adesea chiar lucrurile pe care trebuie sa le analizam.
Psihoterapia inseamna sa intelegi cine esti. Dar o parte a procesului de a te cunoaste presupune sa uiti ce stii despre tine, sa te eliberezi de povestile limitative pe care ti le-ai spus despre cine esti, ca sa nu fii prins in capcanele lor, ca sa-ti poti trai viata, si nu povestea pe care ti-ai spus-o despre viata ta.
Vii la psiholog ca sa faci pace cu tine insuti/insati, in privinta trecutului si in perspectiva viitorului. Daca ne petrecem prezentul incercand sa reparam trecutul sau sa controlam viitorul, ramanem blocati in regret perpetuu. Drumul catre pace interioara presupune un armistitiu cu tine insuti. De cele mai multe ori acest armistitiu trebuie mediat de cineva care stie cum sa te ghideze pe acest drum.
Psihoterapia iti raspunde la unele de ce-uri la care nu ai reusit sa-ti raspunzi singur. Acest lucru se numeste constientizare sau insight. In general, ceea ce se intampla intre psihoterapeut si pacient se manifesta si intre pacient si cei din afara, iar in spatiul sigur al cabinetului de psihologie, pacientul poate intelege de ce. Cu toate acestea, remarca Gotlieb, adevarurile cele mai puternice – cele pe care oamenii le iau in serios – sunt cele la care ajung, incetul cu incetul, singuri.
Psihoterapeutii ii ajuta pe clienti sa treaca prin durerea pe care au negat-o, au neglijat-o sau n-au stiut ce sa faca cu ea. Cand durerea este inca proaspata in minte, oamenii au tendinta de a critica aspru, fie pe ei insisi, de a-si indrepta furia catre exterior sau catre sine. Iata de ce, singura cale de iesire din durere este traversarea ei. Singurul mod de a ajunge in partea cealalta a tunelului este sa mergi prin el, nu pe langa el. Traversarea durerii de unul singur te poate afunda si mai mult in suferinta. A nu cere ajutor este ca si cum a-i alege de buna voie suferinta. Si atunci, pe buna dreptate, este adevarata afirmatia: durerea nu o alegi dar suferinta da.
Cauti ajutor specializat cand constientizezi ca mecanismele de aparare care te-au protejat de suferinta in copilarie, nu-ti mai sunt utile in viata de adult. Supra-responsabilizarea, evitarea, negarea, distantarea, parentalizarea sunt doar cateva dintre ele. Sistemele de aparare ii protejeaza pe oameni de suferinta, pana cand nu mai au nevoie de ele …
Apelezi la specialisti in sanatate mintala pentru ca ai suspiciuni sau ai primit semnale de la altii ca suferi de tulburari de personalitate. Imi amintesc de o clienta care mi-a cerut sa-i confirm sau sa-i infirm daca este nebuna, asa cum o etichetase partenerul ei. Acum, la drept vorbind, oricine prezinta o oarecare doza de tulburare de personalitate (in anumite contexte, etape de viata), astfel incat este indicat sa vezi daca nu cumva este si cazul tau.
Cauti sprijin cand esti singur, in incercarea de a gasi pe cineva care sa te asculte, sa te ghideze. Pentru multi oameni, a cobori in adancul gandurilor si sentimentelor propri este ca si cum ai merge pe o alee intunecata – nu vor sa fie singuri. Oamenii vin la terapie pentru a avea pe cineva alaturi in acest proces de ratacire prin viata.
Oamenii apeleaza la psihoterapie cand nu stiu ce decizii sa ia. Pacientul doreste ca altii sa ia decizii, astfel incat sa nu fie nevoit sa-si asume responsabilitatea daca lucrurile nu functioneaza. Este logic si important de subliniat faptul ca, rolul meu de terapeut este de a-i intelege pe oameni si a-i ajuta sa-si stabileasca singuri prioritatile, dar nu pot decide in locul lor cum sa-si traiasca viata.
Despre pacienti, psihoterapeuti si procesul psihoterapiei
Intr-un proces terapeutic, atat clientul cat si psihoterapeutul se angajeaza intr-un demers de cunoastere si crestere (inter)personala. Clientii se vad mai clar prin reflectiile noastre, noi ne vedem mai clar prin ceea ce aduc cu ei, in cabinet. Suntem niste oglinzi ce reflecta la randul lor alte oglinzi, aratandu-ne unii altora ceea ce noi nu putem vedea.
La inceput, fiecare pacient este, pur si simplu, un instantaneu, o pesoana surprinsa intr-un anumit moment (o fotografie). Nici una dintre poze nu il reprezinta in totalitate. Astfel ca psihioterapeutii asculta, sugereaza, impulsioneaza, ghideaza si, din cand in cand, ii flateaza pe pacienti, pentru a aduce in prim plan alte instantanee care sa vorbeasca despre ce se intampla in interiorul lor. In timp, aceste imagini aparent distincte se invart toate in jurul unei teme comune, una care este posibil sa nu fi fost in atentia pacientului cand a decis sa vina la cabinet. Luam esenta primului instantaneu si esenta unui instantaneu imaginat si le imbinam pentru a crea unul cu totul nou … Majoritatea povestilor te poarta peste tot, inainte de a stii care este cu adevarat subiectul.
Pacientii tipici sunt cei care pot stabili relatii, gestiona responsabilitati de adult si au capacitate de introspectie. Pacientii volubili, motivati, deschisi si responsabili fac progrese rapid. Dar exista si pacienti care continua sa vina la terapie dar nu fac nicio schimbare notabila in vietile lor. Cunoasterea interioara este premiul de consolare al sedintelor de psihoterapie. Dar, poti avea toata cunoasterea interioara din lume, dar daca nu te schimbi atunci cand esti acolo, in lumea reala, cunoasterea, terapia sunt inutile.
Pacientii plictisitori sunt cei care nu vor sa-ti impartaseasca lucruri din viata lor, care zambesc pe tot parcursul sedintelor sau se lanseaza in povesti aparent fara sens si repetitive producand, de fiecare data, mirare: de ce imi spune asta ? Ce semnificatie are asta pentru el?
Este mai putin acceptabil din punct de vedere social ca barbatii sa vorbeasca despre sentimentele lor. In timp ce femeile simt presiunea culturala de a tine pasul cu asteptarile privind aspectul lor fizic, barbatii simt presiunea de a raspunde asteptarilor privind aspectul emotional. Femeile tind sa se confeseze prietenilor sau rudelor, dar cand barbatii vorbesc despre sentimentele lor la sedintele de psihoterapie, aproape inntotdeauna psihoterapeutul este prima persoana cu care vorbesc despre lucrul acesta.
Multi incep psihoterapia fiind interesati mai mult de ceilalti, decat de ei insisi. De ex, de ce face sotul/copilul meu asta? Terapia nu-i poate ajuta pe cei care nu manifesta curiozitate fata de ei insisi. Ma intreb, de ce-as fi eu mai curioasa in legatura cu tine, decat esti tu insati/insuti fata de tine?
Poate parea contraintuitiv, dar terapia functioneaza cel mai bine atunci cand oamenii incep sa se vindece – cand se simt mai putin deprimati sau anxiosi ori dupa ce au depasit criza. Acum sunt mai putin reactivi, mai prezenti, mai capabili sa se implice in ceea ce este de facut. Din nefericire, oamenii pleaca uneori exact cand simptomele lor se amelioreaza, fara sa-si dea seama (sau poate stiind prea bine) ca munca de-abia acum incepe si, daca raman, va trebui sa faca un efort si mai mare …
De fiecare data cand o persoana dintr-o familie incepe sa faca schimbari, chiar daca schimbarile sunt sanatoase si pozitive, nu e un lucru neobisnuit ca membrii ceilalti sa faca tot ce pot pentru a mentine situatia dinainte si a aduce lucrurile inapoi la homeostaza.
Sa nu amanam discutiile transformatoare/vindecatoare pe patul de moarte. Acelea sunt in mare parte inchipuiri. Oamenii pot cauta liniste si claritate, intelegere si vindecare, dar patul de moarte in sine inseamna adesea un amestec de medicamente, confuzie, frica, slabiciune. Acesta este motivul pentru care este deosebit de important sa fim ceea ce dorim acum, sa devenim mai deschisi si mai afectuosi cat timp suntem capabili de asa ceva.
Psihoterapeutii folosesc trei surse de informare atunci cand lucreaza cu pacientii: ceea ce spun ei, ceea ce fac si cum ne simtim atunci cand ii tratam. Ceea ce simti la sfarsitul unei intalniri cu un pacient este real. Foloseste acest lucru!
Terapeutii nu sunt insistenti in a-i convinge pe oameni sa schimbe comportamente sau ganduri. Nu il putem convinge pe un anorexic sa manance. Nu il putem convinge pe un alcoolic sa nu bea. Nu ii putem convinge pe oameni sa nu se distruga, pentru ca, deocamdata, aceste comportamente autodistructive le sunt de folos. Ceea ce putem face este sa incercam sa-i ajutam sa se inteleaga mai bine pe ei insisi si sa le aratam cum sa-si puna intrebarile potrivite pana cand se intampla ceva, fie in interior, fie in exterior, ceva care sa-i faca sa se convinga singuri. Ceea ce fac oamenii la terapie este ca si cum ar exersa aruncarea la cos. Este un lucru necesar. Dar apoi trebuie sa mearga sa joace un meci real.
Nu ai cum sa treci prin toata pregatirea in domeniul psihoterapiei si sa nu te fi schimbat intr-o oarecare masura sau sa devii, chiar fara sa-ti dai seama, orientat catre esenta.
Panseuri pe care nu le-am putut ignora
Cartea lui Gotlieb poate fi considerata si o colectie de panseuri, strecurate printre povestile despre pacienti sau insotind propriile reflectii despre lume si viata. Pentru ca le consider adevarate comori, le las aici cu speranta ca vor face sens si pentru voi:
Linistea, nu inseamna sa te afli intr-un loc in care nu e zgomot, agitatie sau efort, inseamna sa fii in mijlocul acestor lucruri si totusi sa fii calm in adancul sufletului tau.
Nicio problema nu poate fi rezolvata folosind acelasi tip de gandire ca atunci cand am creat-o. Einstein.
Opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea! Andrew Solomon
Regretul poate merge intr-una dintre urmatoarele directii: fie te poate tine prizonier in trecut, fie poate servi drept motor al schimbarii.
Trecutul nostru nu ne defineste, ne informeaza!
Alegand parteneri familiari, oamenii garanteaza rezultatul opus: redeschid ranile si se simt si mai complexati si imposibil de iubit.
Viata sexuala reflecta relatia. O relatie buna inseamna o viata sexuala buna si invers.
Este important sa contracarezi starea depresiva cu actiune ca sa creezi legaturi sociale si sa gasesti un scop zilnic, un motiv destul de convingator sa te dai jos din pat dimineata
Uneori drama oricat de neplacuta, poate fi o forma de automedicatie, o modalitate de a ne calma prin evitarea crizelor care se produc in interior.
Nu poti scapa de durere daca o minimizezi. Treci prin durere acceptand-o si intelegand ce sa faci cu ea. Nu poti schimba ce negi sau minimalizezi.
Fiecare decizie pe care omul o ia se bazeaza pe doua lucruri: frica si iubirea. Terapia te ajuta sa distingi intre cele doua.
Evitarea este aproape intotdeauna despre frica. Este o modalitate simpla de a face fata unei situatii fara a fi nevoit sa te confrunti cu ea.
Atunci cand oamenii se simt coplesiti, cel mai bine este sa astepte o vreme.
In noaptea cu adevarat intunecata a sufletului, este intotdeauna trei dimineata, zi dupa zi (Fitzgerald).
Prea multi parinti le fac viata grea copiilor incercand, cu inversunare, sa le-o faca usoara! Goethe
Cerem iertare altora pentru a evita covarsitorul efort de a ne ierta singuri. Cerem iertare pentru noi sau pentru ceilalti care asteapta acest lucru?
A nu vorbi despre un lucru nu il face mai putin real. Il face si mai infricosator. Cel mai bun mod de a dezamorsa o bomba emotionala este sa o expui.
Incapacitatea de a spune NU se refera in mare masura la cautarea aprobarii – oamenii isi imagineaza ca spunand nu, nu vor fi iubiti de ceilalti.
Nu poti sa inabusi o emotie, fara sa le elimini pe celelalte. Vrei sa scapi de durere? Vei scapa si de bucurie.
Fiecare persoana care ti-a fost aproape traieste undeva in interiorul tau.
Cand ne simtim fragili suntem precum ouale crude – ne spargem in mii de bucati dupa cadere. Insa atunci cand dezvoltam mai multa rezilienta, suntem ca niste oua fierté tare – s-ar putea sa avem fisuri, dar nu ne vom sparge in bucati.
Desi avem cheia catre o viata mai buna, avem nevoie de cineva care sa ne arate unde am pus afurisita de cheie.
Epilog
Daca ai ajuns pana la sfarsitul acestui rezumat, inseamna ca te intereseaza subiectul sau/si ceva ti-a atras atentia din tot ce am reprodus aici. Dar asta nu e tot. Merita sa ai cartea si sa te aventurezi in universul ei pentru a surprinde si alte aspecte care mie mi-au scapat sau le-am considerat mai putin importante. Un argument in plus ar fi si faptul ca naratiunea se citeste usor, are multe povesti cu personaje de care te atasezi si care iti pot oglindi propriile stari/ganduri. Nu e de mirare ca la sfarsitul celor 600 de pagini ai vrea sa auzi vesti despre persoanajele care ti-au devenit atat de familiare …
Carte, Povesti despre oameni, Psihologie
O chestiune de viata si de moarte
Cartea asta este altfel decat toate celelalte pe care le-am citit pana acum, din mai multe motive: este scrisa de autori consacrati care au fost parteneri de viata pe parcursul a 65 de ani, s-a nascut intr-un moment dificil, din cauza bolii incurabile a unuia dintre ei, este o reflectare a unor stari/emotii/evenimente pe care cei doi soti le traiesc din perspective diferite, este un omagiu adus vietii traite cu sens, dar este si despre cum sa inveti sa traiesti fara regrete, primind in cele din urma moartea ca pe apogeul vietii. Evident ca gasim pe paginile cartii emotie, vulnerabilitate, autenticitate, sens, iubire, pierdere, sinceritate, umilinta, grija, durere etc. Toate acestea anunta sfarsitul, dar unul demn si fara (prea multe) regrete.
In 2019, Marylin afla ca are mielom multiplu si incepe un tratament agresiv care ii da complicatii, inclusiv sentimentul acela ca se afla pe ultima suta de metri de viata. In acest context dificil si dureros, are o idée care ofera suferintei sale un sens. Am in minte o carte pe care ar trebui sa o scriem imreuna, ii spune Marilyn lui Irv, si continua. Vreau sa consemnez zilele si lunile dificile care ne asteapta. Poate ca necazurile prin care trecem vor fi de vreun folos pentru alte cupluri care se confrunta cu o boala fatala. Va fi cartea noastra, una care nu va semana cu nicio alta carte, deoarece implica doua minti, in loc de una, reflectiile unui cuplu care a fost casatorit timp de 65 de ani. Un cuplu foarte norocos sa se aiba unul pe celalalt, apucand pe calea care duce, in cele din urma, la moarte …
Ce vad remarcabil aici este ca Marilyn nu devine o victima a bolii, nu se centreaza nici pe durerea ei, ci vrea sa fie inca de folos, isi propune sa umple cu sens si ultima farama de viata care mai pulseaza in inima ei. Am trait pe deplin si cu indrazneala iar treaba mea este sa traiesc pana voi muri, declara ea iar acest lucru ne ofera un model de cum sa traiesti si cum sa iesi din scena. Multumim Marilyn …
Acest ultim proiect de viata n-o impiedica sa perceapa totusi sumbra realitate: Suntem ca tusea cu junghiul: eu cu mielom, el cu problemele lui cu inima si echilibrul. Doi batrani prinsi in dansul final al vietii. Dar nu uita sa vada si partea plina a paharului: Cand ma cuprinde jalea pentru starea mea, incerc sa-mi amintesc toate motivele pentru care ar trebui sa fiu recunoscatoare: inca mai pot vorbi, citi si raspunde la e-mailuri. Sunt inconjurata de oameni iubitori, intr-o casa confortabila si frumoasa …
La randul sau, Irv povesteste cu nostalgie: Eu si Marilyn ne petrecem diminetile stand unul langa celalalt in curte. In vreme ce admiram copacii din jur, ne tinem de mana si ne aducem aminte de viata noastra impreuna. Ne reamintim de numeroasele noastre calatorii: cei doi ani petrecuti in Hawai, anul nostru sabatic la Londra, alte sase luni petrecute in apropiere de Oxford, cateva luni la Paris, alte sederi prelungite in Seychelles, Bali, Franta, Austria, Italia. Dupa ce ne desfatam cu aceste amintiri minunate, Marilyn imi strange mana si spune: Irv, nu as schimba absolut nimic. Ii dau dreptate, din toata inima. Mi-as dori sa rememorez acest gen de amintiri si sa pot spune si eu la finalul vietii: N-as schimba absolut nimic! Multumesc Marilyn pentru perspectiva asta sanatoasa si luminoasa.
Confruntarea cu moartea
Ce te infricoseaza cel mai mult la moarte, o intreaba Irv pe Marilyn. Toate lucrurile pe care nu le voi fi facut, ii raspunde aceasta. Intr-adevar, viata netraita este principala sursa de anxietate in fata mortii. Cu cat iti traiesti mai pe deplin viata, cu atat moartea este mai putin tragica, ne reaminteste Irv, citand din autorii lui preferati, asa cum o facuse intr-o alta carte de referinta, Privind soarele in fata. Tot aici am gasit ideea, sa mori la timpul potrivit a lui Nietszche si metafora rostita de Zorba in Kazantzakis: nu-i lasa mortii decat un castel parjolit …
Dar cand este momentul potrivit si ce faci cu oamenii care te-au iubit, respectat si admirat, cu obiectele de prêt si cartile valoroase din biblioteca, cu amintirile care te inconjoara peste tot?
Marilyn are niste raspunsuri personalizate, cum ar fi dorinta ei de a incheia viata prin sinucidere asistata, in momentul cand durerea va deveni insuportabila. Negociaza acest lucru cu cei dragi, constienta fiind ca, desi moartea este o chestiune individuala, omul ramane in viata, nu doar pentru sine, ci si pentru altii.
Dar inainte de acest punct final isi face ordine in universul interior, rememoreaza momentele placute petrecute cu partenerul de viata (intotdeauna relatia a fost pe primul plan), vorbeste cu copiii/nepotii, isi ia ramas bun de la prietenii apropiati, raspunde la multitudinea de mesaje pe care le primeste, isi doneaza cartile si cursurile in limba franceza Universitatii Stanford, ofera din bijuteriile ei, copiilor etc. Imi place mult maniera asta de a-ti incheia socotelile cu viata si de a nu lasa pe umerii copiilor povara gestionarii obiectelor personale. Multumim din nou pentru exemplu, Marilyn.
Si dupa ce castelul s-a parjolit, dupa ce socotelile cu viata au fost incheiate, vine momentul potrivit pentru dezlegarea de durerea care a cuprins corpul neputincios. Gata cu viata. Gata! Sunt ultimele cuvinte ale lui Marilyn, rostite soptit dar ferm. Apoi, o respiratie profunda si inca vreo 12 din ce in ce mai slabe. Cel din urma sarut pe fruntea rece si Marilyn, draga mea Marilyn nu mai este …
Nu de moartea celui drag ma tem ci de faptul ca o sa-i supravietuiesc, se confesa Irv la inceputul cartii. Ei bine, momentul acela sosise. Cum va fi viata lui ca adult independent si singur? In mod cert, nu chiar asa cum isi imagina sau cum isi invata pacientii sa-si traiasca doliul. A debutat cu amortire/anestezie. Apoi cu negare, ilustrata prin refuzul de a privi fotografia lui Marilyn sau a-i vinde masina. A simtit din plin si neajutorare, desi avea destui oameni in jur care sa-l sprijine. Parca as astepta pe cineva sa ma salveze. Poate ca uzez de gandirea magica – anume ca neputinta mea va duce cumva la intoarcerea lui Marilyn. Durerea si-a aratat si ea coltii, in asociere cu dorinta sexuala, un lucru care poate parea straniu, la un batran de 89 de ani. Acest imbold carnal il face sa caute raspunsuri la specialisti, iar cel mai pertinent i se pare cel legat de vitalitate si de nevoia de a simti. Sa simti ceva este mai bine decat sa nu simti nimic …
De unde vine consolarea?
Scrie, asa cum o facuse ani la rand, inclusiv la cartea de fata si reciteste cartile pe care le-a publicat de-a lungul anilor. Hotaraste sa parcurga cate un capitol pe seara, stiind ca va regasi povesti ale pacientilor sai care au trecut prin boli terminale, dar si ale altora care au supravietuit mortii cuiva drag. Am scris eu asta, se intreaba din cand in cand, retoric. Nu-mi amintesc fata acestui om, constata alteori. Sa pierd atat de mult din viata cat inca traiesc, acesta este un lucru cu adevarat infricosator…
Joaca sah. O pasiune mostenita de la tatal sau, cu care a reusit sa se conecteze doar in acest fel.
Iese in lume, in ciuda faptului ca sociabilitatea nu este unul din darurile sale forte. Rolul acesta il indeplinise cu succes, Marilyn.
Continua sa se instruiasca citind, participand la cursuri, conferinte, seminarii etc
Ofera cate o terapie unica unor clienti, raspunde e-mailurilor venite din intreaga lume, da interviuri on line etc.
Incercand sa-si construiasca o rutina confortabila, la un moment dat conchide ca durerea este trecatoare si ca, ceva poate sa aiba valoare, interes si importanta, chiar daca eu sunt singurul care traieste acel ceva, chiar daca nu pot sa-l impartasesc cu Marilyn. Asta inseamna ca durerea s-a diminuat si ca acceptarea pierderii incepe sa-si arate zorii.
Cartea se incheie cu o scrisoare catre Marilyn, cea care a plecat dar cu care ar vrea sa se reintalneasca undeva, candva. Si cu o fraza a lui Nabokov din Vorbeste memorie: Existenta noastra nu este decat o efemera geana de lumina intre doua entitati de intuneric. O ideea care ma zbuciuma dar ma si alina, in acelasi timp, marturiseste Yalom …
Psihologie
Viata de calitate
De felul cum reusim sa cream comunitati in interiorul carora sa ne regasim integrati, validati si iubiti, tine calitatea vietii pe care o traim! De felul in care reusim sa ne conectam cu ceilalti, tine felul in care ne simtim in viata de zi cu zi.
Carte, dezvoltare personala, Psihologie
Mai bun decat parintii tai
Decizia de a deveni parinte este, in mare masura, egoista si are de-a face cu ceea ce ne dorim noi de la viata, afirma autorul Janet Woititz. In sprijinul acestei afirmatii aduce o serie de motive care pun in prim plan implinirea personala a parintelui, cum ar fi: sa aiba un obiect al iubirii (mame si tati devoratori de copii, imi permit sa adaug), sa-si urmeze glasul asurzitor al ceasului biologic, sa-si perpetueze genele, sa-si modifice (eventual) propriul destin prin contributia copilului, sa-si repare copilaria traumatizanta etc.
Totusi, este de bun simt sa admitem ca aducem pe lume copii pentru ei insisi iar noi, ca parinti, avem menirea de a-i creste sanatos din punct de vedere fizic si emotional si de a-i ghida responsabil spre o viata implinita. Acest lucru este posibil, daca parintele insusi vine dintr-o familie sanatoasa. Dar daca acest lucru nu se intampla, ce este de facut?
Autorul ofera in carte cateva solutii de constientizare a modelelor parentale disfunctionale si o alternativa sanatoasa de educatie pentru proprii copii. Stradania de a rupe cercul vicios al disfunctionalitatii vine la pachet cu propria vindecare si intelegere a problemelor personale, ceea ce este un dublu castig, atat pentru parinte, cat si pentru copil. Iata de ce recomand cartea, mai ales acelor parinti care se vor regasi in descrierea familiilor nesanatoase, din lista urmatoare:
- Intr-o familie sanatoasa, treaba parintilor este sa aiba grija de copii. Intr-o familie nesanatoasa, treaba copiilor este sa aiba grija de parinti.
- Intr-o familie sanatoasa, mesajele sunt clare si usor de inteles. In caz contrar, ele pot fi chestionate si lamurite. Intro familie nesanatoasa, mesajele sunt vagi si interpretabile, ceea ce duce la confuzie si presupuneri.
- Intr-o familie sanatoasa, copilul este intotdeauna iubit, chiar daca purtarea sa este inacceptabila. Intr-o familie nesanatoasa, copilul este umilit, comportamentul sau fiind confundat cu persoana sa.
- Intr-o familie sanatoasa, granitele personale sunt clare si respectate intotdeauna. Intro familie disfunctionala, granitele personale sunt neclare, fiind frecvent incalcate.
- Intr-o familie sanatoasa, toate emotiile si sentimentele sunt tolerate. Intr-o familie nesanatoasa, trairile emotionale si sentimentele sunt adesea contestate si, in consecinta, reprimate.
- Intr-o familie sanatoasa, parintele este profesor si indrumator. Intr-o familie nesanatoasa, copilul se educa singur, cum poate mai bine.
- Intr-o familie sanatoasa, exista structura si limite rezonabile. Intr-o familie nesanatoasa exista, ori haos, ori extrema rigiditate.
- Intr-o familie sanatoasa, copilul e solicitat corespunzator cu varsta si nivelul sau de intelegere si dezvoltare. Intr-o familie nesanatoasa, copilului i se cere sa demonstreze pseudomaturitate sau, dimpotriva, este infantilizat.
- Intr-o familie sanatoasa, copilul e sustinut in mod regulat si neconditionat. Intr-o familie nesanatoasa, copilul e facut sa se simta nedemn de iubire si fara valoare.
- Intr-o familie sanatoasa, exista organizare si planificare, precum si abilitatea de a reactiona in caz de criza. Intr-o familie nesanatoasa, membrii ei o duc dintr-o criza in alta, iar atunci cand nu exista nicio criza, o genereaza ei.
Aceste caracteristici constituie scheletul cartii lui Woititz si o momeala suficient de atractiva, sper eu, ca sa te determine sa gusti din consistenta ei si sa-ti iei de acolo exact ce ai nevoie. Lectura vindecatoare!
- Dr. Janet G. Woititz este Doctor in Educatie, Scriitor, Terapeut si Profesor la Rutgers University din New Jersey. Inca de la inceputul carierei sale a fost preocupata de psihologia adultilor care au crescut intr-o familie cu un alcoolic, fiind considerata parintele miscarii “Copiii Adulti ai Alcoolicilor”. Cercetarile pe care le-a realizat de-a lungul timpului au aratat aceeasi dinamica ce afecteaza familiile de alcoolici si in cazul sistemelor familiale disfunctionale …
Carte, Psihologie
Spatiul dintre noi
Este o carte in care psihoterapeutii Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt sintetizeaza principiile care stau la baza unei relatii de cuplu sanatoase si implinitoare. Autorii pleaca de la premisa potrivit careia, nimic nu exista in Univers fara (inter)conectare, aceasta fiind sursa existentei, a iubirii adevarate si a unei vieti desavarsite. O declaratie indrazneata si incitanta care a avut darul sa ma provoace la lectura. Cu usor scepticism, ce-i drept, dar cu o doza crescuta de curiozitate, am parcurs cele 100 de pagini ale cartii si iata ce am gasit relevant:
Autorii vorbesc despre conexiune si interactiune in cuplu, despre spatiul sacru si despre energia pe care fiecare dintre parteneri o propaga spre celalalt. Relatia semnifica doi oameni si spatiul dintre ei. Totul depinde de energia pe care alegem s-o emanam inspre aceasta zona. Daca este o zona sigura, conexiunea va fi restaurata, iar noi vom prospera si vom fi plini de insufletire. Daca este o zona periculoasa, instinctiv vom simti nevoia sa ne protejam. Ne vom retrage si vom supravietui pe cont propriu, sustin autorii.
Daca totul incepe minunat, ce se intampla pe parcurs, in relatie, astfel incat luminile se sting?
Apararea prin retragere sau atac se intampla in orice cuplu, dupa ce trece perioada romantica. Acest lucru indica pierderea conexiunii, din diverse motive care tin, mai ales, de factori de dezvoltare (educatie, modele parentale), spun autorii. In mod inconstient ne indragostim de o persoana care intruchipeaza atat punctele forte cat si slabiciunile celor care ne-au ingrijit pe vremea cat eram copii. Pe de alta parte,
Egoismul duce la neacceptarea diferentelor, la absenta empatiei, la depersonalizare (celalalt este un obiect) si ne impinge sa ne inchidem in sinea noastra si sa ne izolam. In acest caz suntem deconectati de restul lumii si de oamenii pe care-i iubim. E ca si cum te-ai accidenta pe o plaja frumoasa dar nu te poti bucura din cauza durerii. Pana cand nu dispare suferinta, nu va mai exista nimic altceva.
Anxietatea este o alta problema care pune presiune pe individ si cuplu, deopotriva. Frica declanseaza starea de alerta, pe modul supravietuire si ii pune pe parteneri in pozitie de lupta. Pana cand securitatea emotionala nu este restabilita, nici conectarea nu poate fi realizata.
Cum restabilim conectarea in cuplu?
Autorii au ajuns la concluzia ca pentru a institui un climat de siguranta in cuplu este nevoie de trei practici: conversatii sigure, zero negativitate si pozitivarea prin confirmari zilnice.
Conversatiile sigure. De cele mai multe ori, vorbitul este asociat cu monologul, cu situatia tipica in care o persoana vorbeste si alta asculta. Acest lucru este periculos, din cauza ca monologul face din orice ascultator un obiect care ar trebui sa accepte punctul de vedere al celuilalt ca fiind adevarul absolut.
Cel care sta si asculta se simte adesea intr-o pozitie subordonata. Asa ca incearca sa instituie anteriorul statu-quo, in care detinea o pozitie de egalitate. Si face asta respingand sau reinterpretand punctul de vedere exprimat de celalalt. Aceasta reciproca devalorizare a adversarului declanseaza o stare de anxietate, care ne determina sa ridicam ziduri de aparare imprejurul nostru si ne conduce spre conflict si deconectare.
Vestea buna este ca exista o structura care faciliteaza trecerea de la Monolog la Dialog, prin intermediul conversatiilor sigure. Comunicarea in acest cadru este un proces structurat in care doi oameni vorbesc si asculta cu randul. Este o cale de a reusi sa vorbim fara a critica, sa ascultam fara a judeca si de a ne conecta, in ciuda diferentelor dintre noi. O Conversatie Sigura contine trei parti:
– Oglindirea – sa repeti ceea ce a spus partenerul, asa incat sentimentele sale sa fie puse in lumina. Cuvintele cheie aici sunt: inteleg din ce-mi spui/am auzit asta/poti sa-mi confirmi ca asta ai vrut sa transmiti etc
– Validarea – sa vezi lucrurile din perspctiva partenerului, fara a-ti abandona propriul punct de vedere
– Empatia – sa-ti imaginezi sentimentele pe care partenerul tau le-a avut, in timp ce-si rostea mesajul.
Conversatiile sigure ajuta doi oameni sa se vada cu adevarat unul pe altul si sa devina mai constienti de experienta pe care o traverseaza celalalt. Ii ajuta sa-si dezvolte starea de prezenta si sa-si conecteze sufletele. Cand doi oameni se valideaza reciproc, fluxul de energie care se desfasoara intre lumile lor individuale se amplifica. Acest lucru face din Conversatiile Sigure, mai mult decat un proces de comunicare. Este un proces de transformare, sustin autorii.
Zero negativitate – Aici nu e vorba de ceea ce spui ci de felul in care o spui astfel incat sa nu-ti dobori interlocutorul, sa nu-l injosesti sau umilesti. Inseamna sa-l privesti pe partener cu ingaduinta, prin lentila iubirii.
Cand unul dintre parteneri aduce negativitate, instinctiv el declanseaza sistemul de alarma existent in amigdala celuilalt (centrul emotiilor si al amintirilor) iar corpul este inundat de adrenalina si cortizol. In acest caz, prima reactie este apararea prin atac. Desi este dificil de controlat primul impuls, al doilea poate fi gestionat prin implementarea unui Proces de Reparatie care sa ne ghideze spre refacerea conexiunii, cat mai curand posibil. Dovada unei relatii sanatoase consta in reparatia rapida, adauga autorii.
Procesul de reparatie se refera la patru optiuni:
- Reluarea – emitatorul retransmite mesajul, intr-un mod in care sa nu fie perceput negativ
- Modelarea – receprorul interpreteaza el insusi mesajul Emitatorului pe baza cuvintelor dar si a mesajelor nonverbale
- Comportamentul relational – modalitatea practica de reconectare prin scuze, a cere iertare, a oferi consolare printr-o imbratisare sau un dar
- Dialogul complet care contine discutia lamuritoare fata de motivul pentru care a aparut lipsa de apreciere dar si motivul pentru sensibilitatea la lipsa de apreciere/negativitate.
Scopul este de a ajunge in zona pozitiva a relatiei in care conectarea sa fie posibila din nou. Conectarea se poate realiza si mentine prin,
Confirmari zilnice. Acestea se refera la comportamente de pozitivare pline de atentie, de surprize si divertisment in interiorul relatiei. Cand oferi o confirmare, tu traiesti acea confirmare, la fel ca atunci cand nu poti rani o peroana fara sa te ranesti pe tine. Iata cateva sugestii pentru a genera confirmari:
- Oferiti aprecieri in fiecare zi, de genul: lucrul pe care-l apreciez la tine este …
- Practicati comportamente grijulii care va fac sa va simtiti iubiti si pretuiti.
- Planuiti un schimb de surprize
- Generati impreuna placeri de energie inalta cum ar fi initiative care aduc buna dispozitie, ras, sex etc.
Daca partea de conversatii este in zona sigura, daca elimini negativitatea prin confirmari zilnice, ar mai fi cateva lucruri de rezolvat:
- Incearca sa-ti stapanesti/gestionezi fricile care vin din modul in care ai fost crescut in copilarie de parintii tai. Mecanismele de aparare care ne-au fost aliati impotriva durerii se reactiveaza de fiecare data cand ne confruntam cu situatii dureroase in cuplu. Acestea sunt, de obicei, doua atitudini polare: reprimare emotionala si exacerbarea emotionala. Acestea pot fi regasite in teoria atasamentului, in tipologia Anxiosului (numit aici metaforic, Grindina)si a Evitantului (numit de autori, Testoasa), cand unul dintre parteneri reactioneaza vocal, cu izbucniri emotionale, la fel ca o ploaie cu grindina, iar celalalt se retrage in cochilia sa, din cauza loviturilor, asemenea unei testoase. Este util de stiut ca, cu cat te retragi mai mult cu atat va creste intensitatea furtunii. In acest context, Testoasa ar trebui sa oglindeasca Grindina si sa-i valideze punctul de vedere, astfel incat furtuna sa fie orpita.
- Transforma frustrarile in dorinte. Conflictul este un progrès pe cale sa se intample iar o frustrare este o dorinta deghizata, remarca autorii. Pentru a depasi frustrarea care duce le conflict, un cuplu inteligent va invata sa-si converteasca frustrarile in solicitari, pentru ca fiecare partener sa obtina ceea ce-si doreste. Asta se poate face in cadrul unei conversatii sigure in care partenerul lezat prezinta succint frustrarea, explica celuilalt dorinta si cere schimbarea comportamentala, oferind mai multe optiuni, astfel incat partenerul sa aleaga una dintre variante. Solicitarea trebuie sa fie SMART (specifica, masurabila, accesibila, relevanta, temporala).
- Nu condamna ci surprinde O sentinta, prin natura ei, erodeaza siguranta. In schimb, acceptarea diferentelor este cea mai mare provocare pentru un cuplu. Diferentele devin fundamentul evolutiei daca, in loc de critica si dispret (pentru ca celalalt nu corespunde), partenerii sunt curiosi si pun intrebari referitoare la un comportement, gest, vorba a celuilalt. Un gen de curiozitate este Surprinderea. A surprinde are doua sensuri: l-am uimit pe partener cu ceva ce am facut si am remarcat ceva la partener care m-a mirat. Cea mai buna cale de a-ti cunoaste partenerul e sa pleci de la premisa ca nu-l cunosti deloc. Toleranta ambiguitatii e semn de sanatate mintala, spun specialistii in neurostiinte. Aceasta va conduce la surprindere, admiratie si stare de bine.
- Consolideaza noile valori. In vechiul mod de viata, deosebirile evoca sentimente de neincredere, competitivitate si control. Interactiunile sunt mai mult tactice decat relationale. Asta inseamna ca ceilalti sunt, fie oponentii cu care concuram, fie resursele care ne implinesc noua nevoile. Exista control si dominatie. Invingatorul ia totul. Se pune accentul pe EU, nu pe NOI. In In noua paradigma, deosebirile invita la colaborare, cooperare si constructie comuna. Nevoia de conectare este satisfacuta, conditia de baza fiind: Priveste fiecare om, inclusiv pe tine, prin lentila iubirii. Reusind acest lucru poti avea, nu doar iubire adevarata ci si o viata desavarsita, conchid autorii.
Pentru cititorii care intampina dificultati in relatia de cuplu, las aici si cateva resurse de lucru preluate din carte, care pot fi pretexte pentru Revolutia Relationala de care au nevoie. Una dintre ele este, Scara minunilor – un exercitiu care consta in a face declaratii celuilalt, fata in fata, in fiecare seara, timp de o luna, pe modelul urmator: remarc individualitatea ta, accept individualitatea ta, confirm individualitatea ta, apreciez individualitatea ta, admir individualitatea ta, sustin individualitatea ta, ador individualitatea ta. Incepeti de la baza scarii. Observati cum se schimba sentimentele, pe masura ce trece timpul …
Intrebari de lucru in cuplu:
- Enumera 5 lucruri pe care le primesti de la partener si care te fac sa simti ca esti o fiinta iubita si contezi.
- Scrie 5 lucruri pe care le apreciezi la partener si de care ai uitat in ultima vreme
- Enumera cateva dintre surprizele care ti-ar aduce bucurie si pe care le-ai pretui in mod deosebit
- In timp ce fiecare dintre voi isi imagineaza cum ara rata relatia de vis, enumera 5 lucruri despre care amandoi credeti ca ar fi placut sa le faceti impeuna
- Enumera 5 dintre amintirile preferate/placute care-l includ pe partener
Bine de stiut: Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt au studii doctorale in psihologie si sunt creatorii Terapiei relationale Imago, cunoscuta si practicata astazi in peste 50 de tari, de circa 2000 de terapeuti formati in cadrul Imago Relationships International. Cei doi au vizitat Romania in 2015, prilej cu care au tinut conferinte on line, gratuite, pentru publicul interesat. In prezent, in Romania exista o Scoala de Formare de tip Imago, creata de psihoterapeutul Gaspar Gyorgy si promovata prin intermediul site-ului Pagina de Psihologie.
Carte, Psihologie
Privind soarele in fata
Titlul ales de Irvin Yalom este inspirat de maxima lui Rochefoucauld: Soarele si moartea nu pot fi privite fix in fata. Ori tocmai asta face Yalom in carte: priveste moartea fatis, o diseca si cauta sa o imblanzeasca, astfel incat, cititorii sa se imprieteneasca cu ea.
A vorbi despre moarte este ca si cum ai incerca sa privesti soarele in fata: nu poti rezista prea mult. Si atunci, de ce sa ne uitam fix la soare? Un raspuns scurt ar fi acela ca suntem nevoiti sa o facem, la un moment dat. Toti, fara exceptie. Existenta noastra este mereu umbrita de cunoasterea faptului ca vom creste, vom inflori si apoi, inevitabil, vom descreste si vom muri. Ne place sau nu, o acceptam sau nu, moartea este viermele din miezul existentei umane.
Cei care nu reusesc sa se impace cu ideea mortii, incearca sa o alunge prin respingere, negare, diversiune sau inlocuire. Unii pornesc compulsiv in cautarea noului, a senzatiilor tari, a sexului, bogatiei, religiozitatii sau puterii. O cursa care sfarseste tot acolo, in pragul intunericului, dar cu frica, regrete si disperare …
Ascunzandu-te de moarte, te ascunzi si de viata, sustine Yalom. In schimb, confruntare cu moartea, desi produce anxietate, are potentialul de a ne imbogati semnificativ existenta. Desi moartea, ca proces fizic, ne distruge, ideea de moarte ne salveaza!
Chiar daca rational poti accepta sa privesti intr-acolo, nu esti dispus sa te uiti la moarte oricand si oricum. De obicei o faci cand esti constrans de evenimente si de contexte speciale. Autorul numeste aceste contexte, experiente revelatoare si le descrie ca fiind terapie de soc existential, usi care se deschid spre lumina …
Iata cateva exemple de evenimente care favorizeaza experientele revelatoare: suferinta cauzata de o boala terminala, moartea cuiva drag; incheierea unei relatii intime; o aniversare (50, 60, 70);o trauma devastatoare (viol, jaf, incendiu etc); plecarea copiilor de acasa (sindromul cuibului gol); pierderea unei slujbe sau schimbarea de cariera; pensionarea; internarea la un azil; visele puternice care vin cu mesaje dintr-o zona mai adanca a eului; reuniuni scolare, dispozitii legate de mostenire sau alcatuirea unui testament etc.
Odata confruntati cu spinul mortii si al suferintei, ne indreptam privirea spre sursele de lumina. Acestea pot fi ideile altor muritori, aforismele si, mai ales relatiile pe care le stabilim cu alti oameni.
Puterea ideilor. Epicur
Conform dictionarului Webster, epicurian este cineva dedicat vietii luxoase si placerilor senzoriale. Dar Epicur are ceva mai valoros sa ne invete, sustine Yalom. De pilda, afirmatia ca sufletul este muritor si piere odata cu trupul. De ce sa ne temem de moarte daca n-o putem percepe nicodata? Pentru ca suntem morti, nu stim ca suntem morti si atunci ce motiv am avea sa ne temem?
Starea noastra de nefiinta de dupa moarte este aceeasi ca cea de dinainte de a ne fi nascut, mai crede Epicur (argumentul simetriei). Daca nu ne facem griji pentru nefiinta de dinainte, de ce ne-am teme de nefiinta de dupa fiinta, se intreaba el retoric.
Cea mai valoroasa idée epicuriana mi s-a parut cea referitoare la transmiterea prin reverberatie. Conceptul se refera la undele de influenta pe care le lasam fiecare dintre noi in lume, lucru care atenueaza durerea efemeritatii. Ceva din fiecare dintre noi va persista, chiar daca acest lucru ne va ramane necunoscut sau imperceptibil. Un exemplu de transmitere prin reverberatie in urma unei experiente revelatoare, gasiti aici.
Alte aforisme si idei care pot risipi teama de moarte. Nietzsche.
- Croieste-ti o soarta pe care sa o iubesti, este unul din aforismle preferate ale lui Nietzsche. Ideea aici este de a nu ramane prizonier in propria viata ci de a cauta sa-ti atigi potentialul, facand ceva care te implineste si-ti ofera starea de bine dorita.
- Ceea ce nu ma omoara ma intareste, este o alta propozitie de granit a filozofului. Acest aforism ne transmite faptul ca experientele dificile pot sa faca pe cineva mai puternic si mai adaptabil la situatii asemanatoare. Este ca imaginea copacului care datorita furtunilor, creste mai puternic si mai inalt.
- Ideile bune, chiar si acelea de mare impact sunt rareori suficiente administrate o singura data. Sunt necesare doze repetate. Cu alte cuvinte, nu renunta niciodata, in ciuda esecurilor repetate. Atata timp cat traiesti, orice poate fi posibil!
- Cand suntem obositi, suntem atacati de ganduri pe care le-am depasit cu mult timp in urma. Altfel spus, nu fii dezamagit cand te intorci la problemele vechi. Odihneste-te si vei reusi sa depasesti obstacolul din calea ta.
- Consuma-ti viata, Mori la timpul potrivit! Ceea ce putem invata de aici este sa cautam implinirea de sine, sa ne realizam potentialul, sa traim deplin si cu indrazneala. Atunci si numai atunci putem accepta moartea, fara (prea multe) regrete.
Aplicatie: Poti gasi un mod de a trai astfel incat sa nu acumulezi regrete? Ce poti face acum in viata ta, astfel incat, peste un an sau peste cinci, sa nu privesti inapoi cu aceeasi spaima la noile regrete acumulate?
Contează doar ceea ce ești! Schopenhauer
In trilogia de eseuri, Ce este omul, Ce are omul, Ce reprezinta omul, filozoful Schopenhauer spune ca singurul lucru care conteaza cu adevarat este ceea ce suntem. Nici acumularea de bunuri, nici bogatia, nici statutul sau reputatia nu aduc starea de bine unui om, cu atat mai putin, mult ravnita fericire.
Bunurile materiale sunt niste naluci. Acumularea de bogatii și bunuri materiale este nesfarsita și nesatisfacatoare. Cu cat avem mai mult, cu atat ne cresc pretentiile si planurile de a avea si mai mult. La sfarsit, nu noi avem bunuri, ci ele ne au pe noi.
Reputatia este la fel de efemera ca bunurile materiale. Jumatate din grijile și anxietatile noastre se nasc din preocuparea pentru parerile celorlalti … Trebuie sa ne extragem acest spin din trup. Opinia celorlalti este o fantasma care se poate modifica in orice moment. Parerile atarna de un fir de ata si ne transforma in sclavi ai gandurilor celorlalti sau, mai rau, a ceea ce par ei sa gandeasca, pentru ca, nu putem sti niciodata ce gandesc cu adevarat.
Numai ce suntem conteaza cu adevarat. O constiinta sanatoasa inseamnă mai mult decat o buna reputatie. Scopul nostru cel mai important ar trebui să fie o sanatate buna (fizica, emoționala, spirituala) si bogatia intelectuala, ceea ce ne poate oferi o rezerva inepuizabila de idei, independenta si o viata morala …
Terapie existentiala prin relationare
Chiar daca sunt valoroase, ideile nu sunt suficiente pentru a alunga teama de moarte. Relatiile intime sunt o conditie esentiala pentru fericire. Opusul lor este singuratatea, traita si ca angoasa a mortii, afirma Yalom.
Există două feluri de singurătate: cotidiana si existentiala. Prima dintre ele este interpersonala, este durerea de a fi izolat de ceilalti. Această singuratate, deseori insotita de teama de intimitate sau de a fi respins, de rusine sau de frica de a fi neiubit, ne este familiara tuturor, intr-o masura mai mare sau mai mica. O astfel de izolare se combina cu deznadejdea sau chiar disperarea si teroarea. Nu poate fi nascocită o teroare mai deavoleasca decat ca un individ să fie lasat liber in societate dar sa ramana cu totul neremarcat de catre ceilalti membri, afirma, in urma cu un secol, William James.
A doua forma de singuratate, cea existentiala, este mult mai profunda si se naste din prapastia de nedepasit dintre individ si ceilalti oameni. Aceasta prapastie este o consecinta, nu doar a faptului ca fiecare dintre noi a fost aruncat singur in aceasta existenta si trebuie sa o paraseasca singur, dar deriva si din faptul ca fiecare dintre noi trăieste intr-o lume cunoscuta doar de catre noi insine.
Datorita aparatului nostru neurologic, fiecare persoana joaca un rol substantial in crearea propriei realitati. Cu alte cuvinte, avem un numar de categorii mentale (de exemplu, cantitate/calitate, cauza/efect), care intra in joc atunci cand suntem confruntati cu informatii care ne parvin si care ne permit sa construim lumea intr-o maniera unica, in mod inconstient si automat.
Fiecare dintre noi trece prin momente de izolare interpersonala in moduri diferite, pe parcursul diferitelor faze ale ciclului vietii. Izolarea existentiala este mai rara la inceputul vietii si devine accentuata spre finalul ei …
Ca sa avem relatii implinitaore avem nevoie de puterea empatiei. Emaptia este cel mai puternic instrument in eforturile noastre de a relationa cu alti oameni. Aceasta deschidere de a-ti trai propria durere la unison cu altcineva face parte, de secole, din traditiile de vindecare seculare si religioase. In acest context, nu exista ajutor mai mare oferit unui om aflat in fata mortii sau unuia care sufera de anxietatea mortii, decat simpla prezenta a altei persoane. Apropiati-va in orice mod vi se pare indicat. Vorbiti din inima. Impartasiti propriile dumneavoastra temeri. Improvizati in orice mod care credeti ca aduce alinare, ne sfatuieste Yalom.
Grupurile de sprijin conduse de un profesionist sunt foarte eficiente pentru oamenii care sufera de o boala fizica sau psiho-emotionala. Conform cercetarilor, prin participarea la astfel de grupuri, calitatea vietii participantilor a crescut considerabil. Alte studii recente demonstreaza si eficacitatea grupurilor on line care se auto-consiliaza, astfel incat daca nu este disponibil niciun grup condus de un profesionist, poate fi explorata si varianta pe internet.
Pe langa empatie, dezvaluirea de sine joaca un rol esential in dezvoltarea intimitatii. Cu cat dezvalui mai mult din sentimentele si gandurile proprii, cu atat le va fi mai usor celorlalti sa se deschida. In general, relatiile se dezvolta printr-un proces de revelatii reciproce. O persoana face un salt si dezvaluie date personale, expunandu-se astfel unui risc. Cealalta raspunde la fel. Impreuna isi adancesc relatia printr-o spirala de revelatii personale. Daca persoana care se expune este lasata singura, fara a i se oferi reciprocitate, atunci prietenia se pierde, in cele mai multe cazuri. Cu cat esti mai sincer cu tine insuti, te poti deschide in intregime, cu atat mai adanca si mai profunda este prietenia.
Recunostinta este o unealta eficace in lupta cu anxietatea in fata mortii. Yalom recomanda vizita de recunostinta la persoanele care au avut o contributie la binele din viata noastra. O scrisoare de recunostinta sau un apel telefonic de multumire, sunt si acestea actiuni cu impact.
Nevoia de a avea un mentor spune multe despre vulnerabilitatea si dorinta noastra de a cunoaste o fiinta superioara sau chiar suprema. La aceasta se adauga si dorinta de supunere, de a te inclina in fata unui caracter maret care merita elogii. La baza tuturor religiilor sta aceasta nevoie de a venera o Persoana (Dumnezeu) si de a i se supune.
Religia si credinta sunt resurse valoroase pentru ca neaga moartea, ceea ce este linistitor. In plus, te fac sa te simti bine, asigurat, virtuos si demn de o viata mai buna, in alta dimensiune.
Cum sa abordam anxietatea mortii? Sfaturi pentru psihoterapeuti
Frica de moarte are nasul ei si anume terapia existentiala, o metoda brevetata de Yalom, care presupune confruntarea in mod organizat cu dat-ul existentei umane. Concepte ca libertatea, moartea, singuratatea si iubirea necesita o abordare existentiala. Cu toate acestea, Yalom nu considera acest tip de terapie o scoala ideologica de sine statatoare ci, mai degraba, isi propune sa induca psihoterapeutilor o receptivitate la aspectele existentiale. Iata cateva recomandari pe care le face terapeutilor, in acest sens:
- Distingeti intre continut si proces (relatia terapeutica). Terapia nu trebuie sa fie condusa de teorie ci de relatia cu pacientul, care poate aborda orice alta tema care il framanta. Nu teoria si ideile ci relatia este cea care vindeca. Ideile sunt eficiente numai cand alianta terapeutica este solida.
- Actul terapeutic este, de departe, mult mai eficient decat cuvantul terapeutic.
- Sinceritatea, empatia, evaluarea pozitiva neconditionata a terapeutului sunt comportamente eficiente pentru orice terapie.
- Vulnerabilitatea si umanitatea terapeutului il fac pe client sa se deschida si sa se simta inteles si in siguranta.
- Iubirea si sexul pot avea legatura cu teama de moarte. Cand un om este obsedat de altul, terapia nu este eficienta. Ca sa poti lucra eficient cu o persoana este nevoie ca ea sa nu fie contopita/absorbita de o alta.
- Valorificarea contextului AICI si ACUM in terapie. Terapia este intotdeauna o succesiune in care alterneaza interactiunea si reflectia acelei interactiuni. Informatia imediata, observata in comportamentul pacientului este autentica, deci relevanta.
- Autodezvaluirea terapeutului este uneori necesara, dar numai atunci cand este valoroasa pentru pacient.
- Psihoterapeutul are de castigat fiind complet transparent in ceea ce priveste procesul terapiei. Este valoros pentru terapie sa-i explici clientului ce tehnici sau metode vei folosi pentru a atinge obiectivele propuse.
- Recomandarea de resurse (articole, carti) de psihoterapie si psiho-educatie poate fi de mare ajutor pentru orice client aflat in terapie.
- Visul este o sursa valoroasa pentru informatii despre persoane disparute, locuri si experiente din viata pacientului. Anxietatea mortii patrunde in multe vise. Cele mai profunde vise din perspectiva terapeutica sunt cosmarurile, visele recurente si visele lucide care raman in memorie. Orice cosmar este un vis in care anxietatea mortii a scapat din zona securizata si-l ameninta pe cel care viseaza.
Exercitiu existential – de aplicat in cabinet
Metafora ecranului impartit. Procedura se desfasoara astfel: psihoterapeutul ii cere pacientului sa inchida ochii si sa-si imagineze un ecran in doua sectiuni orizontale: pe jumatate de ecran pacientul plaseaza imaginea intunecata, traumatizanta de care vrea sa scape; pe cealalta jumatate o scena/amintire draga, care ii ofera placere si liniste (de exemplu o plimbare prin padure sau pe tarmul unei mari). Prezenta continua a scenei linistitoare compenseaza si tempereaza imaginea deranjanta.
Epilog: Nu-mi doresc ca aceasta sa fie o carte sumbra. Dimpotriva, sper ca intelegand cu adevarat conditia umana, timpul scurt pe care il avem de petrecut in lumina, vom ajunge, nu doar sa savuram bogatia fiecarui moment si simpla placere de a exista, dar si sa avem mai multa compasiune fata de noi insine si fata de toate celelalte fiinte umane, conchide Yalom.
film, Povesti despre oameni, Psihologie
A trai – Ikiru
N-as fi crezut vreodata ca un film japonez din anul 1952, alb negru, fara actiune, recuzita si farmec, avea sa-mi ofere sansa unei experiente revelatoare, demne de a fi impartasita si altora. Dar s-a intamplat si, crede-ma pe cuvant, merita sa cheltui 2. 20 h din viata ta pentru a-l vedea, fie si din curiozitate, daca nu din alte ratiuni, despre care o sa-ti spun mai multe in randurile ce urmeaza.
Dar mai intai am sa-ti dezvalui firele povestii: Matanabe este sef al departamentului Propuneri si Sesizari, in cadrul primariei din Tokyo, un functionar umil si posac, care a stampilat timp de 30 de ani hartii si a clasat dosare. O rutina care i-a asigurat traiul zilnic si ceva economii, pe care se gandea sa le imparta cu fiul sau, de care se instrainase intre timp.
In cei 30 de ani de munca, Matanabe n-a lipsit nici macar o zi de la birou, asa incat scaunul lui ramas gol pentru cateva zile, a starnit printre colegi tot felul de banuieli: ba ca s-ar fi indragostit, poate s-o fi scrintit la cap, ori vrea sa se distreze si altele. In realitate, omul umblase pe la doctori si aflase ca are cancer la stomac.
Vestea ca mai avea de trait doar cateva luni a cazut ca un trasnet asupra lui, umplandu-l de amaraciune si disperare. Acum stia, dintr-o data, ca a trait toata viata singur, nefericit si fara rost in lume. Gandul asta trist a avut totusi darul sa-l trezeasca la viata. Mumia (asa il poreclisera colegii de munca) isi propune sa recupereze ce se mai poate din bucuriile vietii, cheltuindu-si o parte din banii adunati pe alcool si distractie. Trezit apoi din betia care il amortise, se intaneste in drumul spre casa cu o tanara colega de birou care avea nevoie de semnatura lui pentru demisie. Din vorba in vorba, eroul nostru ii spune ca va muri si-o intreaba ce-ar putea face maret, cu portia mica de viata care ii mai ramasese. Construieste ceva, lasa ceva in urma ta, a venit raspunsul …
Acum stia exact ce are de facut, de vreme ce distractia tarzie ii lasase un gust amar. Cu o daruire iesita din comun si cu multa incapatinare reuseste sa treaca de itele birocratice si de interesele investitorilor locali si sa obtina aprobarile pentru un parc de joaca pentru copii. O dorinta deseori exprimata de localnici dar mereu pasata de la un departament la atul, fara niciun rezultat.
In cele din urma Matanabe moare, in bataia fulgilor de nea, balansandu-se pe un leagan, in parcul pe care il construise. Inainte de a-si da ultima suflare, apucase sa fredoneze versurile unui cantec vechi dar plin de miez pentru noi toti: Viata e atat de scurta/ Indragostiti-va pana cand floarea rubinie a buzelor nu se va ofili/Pana cand suvoiale inimii nu va vor ingheta in piept/Voi care nu stiti ca ziua de maine nu va mai fi …
Intriga filmului este construita prin conturarea a doua filosofii de viata: una axata pe castig, ambitii si imagine, cealalta pe a trai o viata cu sens si a lasa o dara de lumina in urma. Asta a reusit sa faca Matanabe cu ultimile puteri, lucru contestat initial de colegii sai, dar recunoscut de localnicii care stiau exact cine este autorul acestui bine, daruit tuturor.
Din tot ce spune Matanabe (care oricum vorbeste mai putin decat multimea care il inconjoara), am retinut doua replici, pe care sigur n-o sa le uit vreodata. Prima este o atitudine la rautatea celor care-i pun bete-n roate: Nu-mi pot permite sa-i urasc pe oameni. Nu am timp pentru asta. A doua exprima regretul ca nu a trait la timp bucuriile marunte ale vietii: In ultimii 30 de ani am avut tot ce mi-am dorit, mai putin apusuri de soare. Si acum nu mai am timp pentru ele.
N-am putut trece cu usurinta nici de intrebarea pe care si-o pun colegii lui Matanabe, la priveghiul acestuia: Ce l-o fi facut pe acest om sa se schimbe dintr-o data asa de mult? Pana la urma au aflat raspunsul si au inteles inclusiv mesajul de dincolo de el. Sa facem ca moartea lui sa nu fie zadarnica, si-au spus ei, printre inghitituri de alcool, in amintirea defunctului. Cateva zile mai tarziu aceiasi oameni intra in aceeasi rutina si in acelasi nonsens de care nu se pot dezlipi …
Ikiru este o poveste despre ce poate face din om o experienta revelatoare, ca aceea traita de Matanabe. Sigur, omul nostru ar fi putut muri cufundat in regrete, uitat si neinteles de cei din jur. A ales insa altceva, care a facut diferenta intre a fi captiv in propria viata si a trai cu sens si bucurie, pentru sine si pentru altii.
Despre experiente revelatoare vorbeste si Irvin Yalom in cartea sa, Privind soarele in fata. Autorul se refera la acest tip de experiente ca la o terapie de soc existential sau ca la niste usi care se deschid spre lumina. Iata cateva evenimente de viata care favorizeaza experientele revelatoare, asa cum le descrie Yalom: suferinta cauzata de o boala terminala, moartea cuiva drag, incheierea unei relatii intime, o aniversare (50, 60, 70) o trauma devastatoare (viol, jaf, incendiu etc), plecarea copiilor de acasa (sindromul cuibului gol), pierderea unei slujbe sau schimbarea de cariera; pensionarea, internarea la un azil, visele puternice care vin cu mesaje dintr-o zona mai adanca a eului, reuniuni scolare, dispozitii legate de mostenire sau alcatuirea unui testament etc.
Prin experienta revalatoare traita (cancerul, in acest caz), Matanabe a construit ceva trainic care a ramas in lume, dupa ce el a parasit-o. Acest tip de constructie este definit de Yalom ca transmitere prin reverberatie. Fiecare dintre noi creaza – de cele mai multe ori fara intentie sau fara sa fie in cunostinta de cauza – cercuri concentrice de influenta care ii pot afecta pe altii timp de mai multi ani sau chiar de-a lungul a mai multor generatii. Adica efectul pe care il avem asupra altor oameni este transmis mai departe de catre acestia, asa cum undele intr-un bazin se transmit pe toata suprafata, pana cand nu mai sunt vizibile, dar continua la nivel nano. Transmiterea prin unde de influenta nu inseamna neaparat sa lasi in urma imaginea sau numele tau ci se refera la a lasa in urma ceva din experienta ta de viata: o urma, o mostra de intelepciune, indrumare, virtute, consolare, care sa fie transmise celorlalti, fie ei cunoscuti sau necunoscuti.
Actiuni care asigura transmiterea prin unde de influenta:
- A deveni cunoscut prin reusite politice, artistice, sau financiare
- A-ti imprumuta numele unei cladiri, institutii, fundatii si burse
- A contribui la progrese stiintifice, pe care isi vor baza cercetarile alti oameni de stiinta
- A schimba traiectoria unor destine prin psihoterapie, mentorat, ucenicie etc.
Transmiterea prin reverberatie atenueaza durerea efemeritatii, amintindu-ne ca ceva din fiecare dintre noi va persista, chiar daca acest lucru ne va ramane necunoscut sau imperceptibil.
Tu ai avut vreodata o experienta revelatoare? Crezi ca traiesti o viata cu sens? Ce anume poti face ca viata ta sa transmita prin reverberatie, ceva in lume?
Puteti vedea filmul aici.
Psihologie
Te iubesc si te repar
Exista cupluri in care partenerii sunt terapeuti unul pentru altul si ajung sa-si dezvolte potentialul tocmai prin disfunctia cu care au venit in cuplu. Uneori, uniunea este benefica unui partener doar daca acestuia ii merge rau. Daca lucrurile se schimba si unul sau ambii parteneri ajung sa fie fericiti, fie vor renegocia contractul, fie vor pleca pe drumuri diferite, pentru ca nu vor mai avea motive sa traiasca impreuna. Asta sustine neuropsihiatrul Boris Cyrulnik, in cartea “Iubirea care ne vindeca.” Iata cateva exemple in acest sens.
O femeie anxioasa poate simti nevoia sa fie protejata si linistita langa partenerul ei, atunci cand are accese de teama. Ii sare in gat, il imbratiseaza si este disponibila pentru el. Dupa ce trece angoasa, il percepe ca pe un intrus si-l trimite la plimbare. In timpul unei perioade mai mari de liniste, cere divortul pentru ca nu-si iubeste partenerul decat atunci cand ii mergea rau.
Daca doamna Mi-e teama sa ies in lume il intalneste pe domnul Am nevoie de iubire constanta, cei doi vor forma o familie trainica, de vreme ce sotul se va ocupa cu placere de problemele sociale iar sotia va avea grija sa-i ofere siguranta emotionala de care a fost privat in copilarie. Riscul aici este ca, daca barbatul se vindeca, nu va mai avea motive sa ramana in acel cuplu.
Doamna Eu mai intai se marita cu Domnul Ea mai intai. Mariajul merge struna, desi intr-o zi sotul realizeaza ca ea face ce vrea ea iar el face ce vrea ea. Aceasta revelatie nu-l intristeaza, ci ii aduce un mare beneficiu pentru ca-i permite sa iubeasca intr-o maniera mai relaxata, acceptand faptul ca tiparul sau afectiv este construit pe un raport de supunere fata de persoana care ii ofera confort emotional. Persoana cu probleme afective se subordoneaza pentru a ramane in contact cu cel/cea de care vrea sa fie iubita.
Domana Nimeni nu ma iubeste il intalneste pe Domnul Eu mai intai. Ea va fi multumita ca cineva a ales-o si va face tot posibilul sa-l multumeasca, punandu-l intotdeauna pe primul loc. Atata timp cat nevoile lor sunt implinite, acest cuplu disfunctional va fi stabil.
Cand doamna Singura pe lume descopera ca domnul Fara sentimente este disponibil, ii sare in ajutor. Se inteleg minunat, atata timp cat fiecare ii ofera celuilalt ce-i lipseste. Insa, daca vreunul dintre ei oboseste sau se simte rau, celalalt este tras la raspundere pentru ca nu l-a ingrijit suficient.
Domnul ambivalent, Du-te-ncolo, vino-ncoace se casatoreste cu doamna Nu ma iubesc decat pe mine. Ea ii vorbeste mereu despre problemele, despre placerile si bucuriile ei, in timp ce el se simte abandonat cand ea nu este prezenta si dominat atunci cand este acolo. Asa ca o cauta mereu sa-i confere putere impotriva careia sa se rascoale. Sunt inrobiti si se iubesc, chiar daca intr-un mod strident …
Aceste cateva exemple ne arata ca dragostea repara stilurile afective. Exista deci speranta pentru cei care vin din relatii cu atasamente insecurizante, cu conditia ca ei sa intalneasca un partener cu care sa construiasca o relatie vindecatoare. Apoi sa renegocieze contractul marital si sa treaca la o noua etapa. Cu mai multa constientizare, maturitate si implinire …
Tu cu ce stil afectiv ai venit in relatia de cuplu? Cum te-a ajutat partenerul sa repari propriul stil de a iubi, daca ai avut dificultati in relatie cu persoana primara de atasament? Este cuplul tau unul trainic, echilibrat si matur? Ce ai putea face in plus pentru ca relatia sa evolueze in sensul dorit ?
Pentru a intelege mai bine stilurile afective si rolul lor in relatia de cuplu, arunca o privire aici si aici.
Psihologie
Ziua in care am devenit misofobi
In cartea “Manusi de cauciuc” a scriitorului uruguaian Horatio Quiroga, fata Desdemonei isi spala mainile cu o perie, de mai multe ori pe zi. Gestul sau este un ritual de linistire, dupa moartea sotului, care fusese diagnosticat cu variola.
Personajul principal din seria animata “Laboratorul lui Dexter” poarta manusi de cauciuc, in incercarea de a se proteja de microorganisme.
Industria cinematografica a surprins si ea manifestari ale fobiei de microbi. De pilda, in filmul cu accente comice, TOC TOC exista un personaj feminin care deschide usa folosind cotul si se spala pe maini, de fiecare data cand atinge o persoana sau un obiect. In filmul The Aviator, Leonardo di Caprio mosteneste fobia de curatenie de la mama sa, lucru care ii ingreuneaza semnificativ viata. Filmul surprinde insa si scene luminoase despre traiul cu aceasta fobie.
Dar iata ca viata bate filmul si ne face partasi unei frici colective care ne-a schimbat complet stilul de viata. Stam inchisi/izolati in case, purtam masti si combinezoane de protectie, dezinfectam obiectele, casele, strazile. Ne spalam obsesiv pe maini. O facem constiincios, ritualic, din anxietate si teama de moarte. Dintr-o data am devenit toti misofobi.
Misofobia (sau bacteriofobia) este o nevroza de tip anxios care se manifesta prin teama obsesiva de murdarie/microbi/virusi/bacterii si dorinta compulsiva de puritate/curatenie. Unii mostenesc aceasta fobie de la parintii lor, care au incercat sa-i tina intr-un glob de sticla, sterilizand si igienizand tot ce se putea. Lucru évident exegerat si chiar daunator deoarece, in astfel de conditii, copiii nu-si pot forma anticorpii necesari care sa-i ajute in lupta cu bacteriile si virusii din mediul extern. Altii au nevoie de acest ritual de curatire pentru a-si linisti constiinta de vini, mai mult sau mai putin inchipuite…
Misofobia se dezvolta/transmite si daca persoana sau membrii familiei au un istoric de boala infectioasa, soldata cu pierderi. Ei bine, aici ne aflam pe un teren cunoscut, pentru ca traim astazi cu totii o pandemie care ne forteaza sa ne intrebam: cat de misofobi ar trebui sa fim, in fata amenintarii care se numeste Covid-19?
Unii s-au pozitionat déjà in tabara scepticilor, ignorand mai mult sau mai putin pericolul. Altii au trecut in extrema cealalta, devenind misofobi inraiti. Prima categorie este salvata de la misofobie (cu posibile complicatii Covid, simptomatice sau nu), a doua poate deveni maniaca (fara garantii). Intre cele doua extreme gasim intotdeauna echilibrul, calea de urmat in astfel de situatii. Dar cum arata echilibrul in miezul unei crize ca cea pe care o traim astazi?
In terpia fobiilor exista o tehnica atribuita lui Victor Frankl, care se numeste interventia paradoxala. Prin intermediul acestei tehnici, fobicul este provocat sa se confrunte (la inceput, insotit) cu frica sa. In urma intalnirii cu pericolul, acesta va constata ca nu i s-a intamplat nimic grav si ca a exagerat in privinta inamicului. O alta tehnica folosita in fobii este desensibilizarea progresiva. Aici, pacientul este insotit cu grija si progresiv in relatia cu obiectul fobic pana la confruntarea finala, care se dovedeste a nu-i fi fatala, asa cum isi imagina…
Revenind la fobia colectiva fata de Covid, si suprapunand-o pe modelul terapiilor specifice, am putea evita cele doua extreme, confruntand virusul. Confruntarea in acest caz nu inseamna lipsa ingrijorarii si eludarea regulilor ci acceptarea realitatii, in mod lucid si asumat. Inseamna sa ma informez, sa iau in serios situatia, sa ma protejez cat pot, sa respect regulile, sa ma adaptez situatiei, oricat de bulversanta mi s-ar parea. Sa ma bucur de prezent, de tot ce-mi poate oferi viata in acest moment. Sa ma adaptez creativ, eventual sa fiu de folos altora, in masura in care pot si este nevoie de mine. Sa am rabdare si incredere: in autoritati, in sistemul sanitar, in Dumnezeu. Nu in ultimul rand, sa ma intreb daca nu cumva, ziua in care am devenit toti misofobi, are sa ma invete ceva!?
P.S. Daca te speli compulsiv pe maini si dezinfectezi obsesiv obiectele din casa, daca ai crampe abdominale, dureri de stomac, greata, ameteli, daca ai respiratie si puls crescute, s-ar putea sa suferi de misofobie. In acest caz recomand ajutor specializat.
Reamintesc faptul ca, in aceasta perioada ofer cate 3 sedinte de psihoterapie pro-bono pentru orice persoana care trece prin stari de anxietate, generate de Covid-19. Pentru programari astept mesaj privat aici, pe blog sau pe pagina profesionala, Rova Psihoterapia.
Psihologie
Subtitute pentru iubire
Acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Asa se incheie una dintre cele mai vechi si mai cunoscute poeme de dragoste, scrise de apostolul Pavel, intr-una dintre scrisorile lui catre Corinteni (1 Corinteni 13). Timpurile s-au schimbat dar natura si nevoile umane, nu. Tanjim in continuare dupa dragoste, caci, nu-i asa, daca dragoste nu e nimic nu e!?
De fapt exista ceva care umple golul cascat de lipsa iubirii. Sunt surogatele, substitutele care incearca sa aline durerea, s-o amorteasca, sa-i bandajeze ranile. Asta ne spune si Gabor Maté in cartea, Pe taramul fantomelor infometate. Declaratia autorului poate parea surprinzatoare: Toate dependentele comportamentale sunt substitute jalnice pentru iubire. Si continua: Exista un numar aproape infinit de dependente comportamentale, unele bine camuflate, altele aflate la vedere si chiar respectabile. Iata cateva dintre ele:
Dependenta de mancare. Cu exceptia cazurilor rare in care este vorba de o boala fizica, cu cat o persoana este mai obeza, cu atat a fost mai infometata emotional intr-un moment crucial al vietii sale, afirma Gabor Maté. Epidemia de obezitate demonstreaza un gol psihic si spiritual creat in centrul societatii consumeriste. Mancarea este mangaierea universala si multi sunt impinsi sa manance pana la un fel de uitare psihologica. Ne simtim neputinciosi si izolati, asa ca devenim pasivi. Ducem vieti chinuite, asa ca tanjim sa scapam.
Dependenta de dulciuri. Zaharul furnizeaza o doza rapida de endorfine (neurotransmitator cu proprietati apropiate morfinei) si creste temporar nivelul serotoninei, ceea ce permite persoanei o stare temporara de bine. Dintre toate dulciurile, ciocolata se pare ca este regina, pentru ca este preferata ca sursa de alinare, de multe persoane.
Dependenta de sex. Studiile spun ca majoritatea femeilor dependente de sex au fost abuzate in copilarie. Daca o persoana s-a simtit dorita doar din punct de vedere sexual, cand devine adult va cauta sexul pentru a-si confirma ca poate fi iubita si dorita. In aceste conditii, asa numita nimfomana nu este dependenta de sex ci de recompensele dopaminei si ale endorfinelor, care se elibereaza din sentimentul de a fi dorita si dezirabila. Dependenta de sex este un substitut al atentiei de care o persoana a fost privata, in copilarie. Poti obtine ceea ce doresti, dar indiferent cat ai incerca, nu vei obtine niciodata ceea ce ai nevoie …
Dependenta de cumparaturi. La cumparatorii compulsivi, partile din creier care se ocupa cu gandirea isi suspenda activitatea. In schimb, in circuitele creierului care guverneaza placerea exista un exces de activitate electrica. Asa se face ca, cu cat produsul este mai scump cu atat cumparatorul devine mai smintit. Conform studiilor, cand vrei sa cumperi un produs scump (dar bun), partea creierului care se ocupa cu gandirea rationala isi reduce activitatea aproape de zero. Stimularea centrilor emotionali arata ca a face cumparaturi este un mod de a scapa de stres. Dar consecintele, si in acest caz, pot fi dramatice: probleme psihice, financiare, de familie, depresie, anxietate etc.
Dependenta de putere/statut. Cu cat golul interior este mai mare, cu atat este mai mare dorinta de a te face remarcat si de a fi important si cu atat este mai mare nevoia compulsiva de statut. Pentru a obtine un job de succès si un loc pe podium faci sacrificii mari si intense, doar sa constati, din acele pozitii de putere, ca foamea emotionala e tot acolo si ca e insatiabila.
Dependenta de munca. Aceasta este, de departe, cea mai respectabila dintre dependente. Desi este normal sa muncesti, este la fel de normal sa ai un echilibru intre perioadele de munca, odihna, relaxare. Cand acest echilibru se rupe, persoana/familia au de suferit. Oamenii apeleaza la munca pentru a-si ocupa timpul si a-si consuma energia, ca o compensare pentru ceea ce le lipseste in viata lor, afirma Gabor Maté. Cum munca este aducatoare de laude, stima de sine, recompense de imagine si financiare, persoana dependenta isi hraneste orgoliul din acestea, fara insa sa-si umple vidul cu resurse emotionale care sa-i bucure sufletul si sa-i dea un sens.
Mai raman o multitudine de alte dependente, mai mult sau mai putin benigne: de frumusete (exista un cult pentru imaginea corpului tanar), de bani, bogatie; de carti, dezvoltare personala, sport, muzica, religie, internet, blogging, retele sociale, like-uri etc.
Tu ce fel de dependente ai? Ai putea sa enumeri si alte dependente, de care esti constient si pe care le-ai intalnit la alte persoane? Crezi ca acestea sunt substitute pentru iubire, asa cum afirma Maté si alti specialisti?
Ultimele comentarii