dezvoltare personala, Psihologie
Cea mai importanta persoana din viata mea
In copilarie dar si mai tarziu, pana mi-am luat zborul din cuib, mama era cea mai importanta persoana din viata mea. Realizam asta, de fiecare data cand ma intorceam acasa din preumblarile zilnice. Daca nu se itea in prag, incepeam cercetarile, asteptand aparitia ei ca pe intoarcerea reginei la palat. Si intr-adevar EA avea/are o bagheta magica cu care continua sa aseze emotii, lucruri, evenimente la locul lor. Si astazi cand ma intorc la casa parinteasca, EA trebuie sa fie acolo, sa umple spatiul si sufletul tuturor cu emotie si semnificatie.
Mai tarziu a fost EL, alesul, un tanar ambitios si optimist, care transmitea in jur entuziasm, caldura si siguranta. Faptul ca l-am asteptat atatia ani cu nerabdare sa se intoarca acasa de la munca sau din calatorie, spune ceva despre cat de binecuvantata am fost/sunt prin prezenta lui.
La un moment dat a aparut puiul de om, de care m-am legat cu toate firele posibile si imposibile, pentru ca este pretios, cel mai minunat cadou pe care l-am primit de la viata. Mai am si alti pretiosi prin preajma, pentru care nu pot fi decat recunoscatoare…
Si totusi, daca ma intrebi astazi, care este cea mai importanta persoana din viata mea, o sa te surprind spunandu-ti ca EU insami sunt aceasta. Si nu, nu e vorba de egoism sau de aroganta aici, ci de maturitate emotionala. Cateva ratiuni pentru care ma aleg astazi pe mine, sunt urmatoarele:
- Cand imi implinesc nevoile, sunt capabila sa raspund si nevoilor altor oameni.
- De fiecare data cand am grija de sanatatea mea, pot sa ma ingrijesc si de sanatatea celor din preajma (fie si prin puterea exemplului, daca nu altfel).
- Daca ma iubesc pe mine, pot sa-i iubesc si pe cei de langa mine. Il voi iubi pe aproapele meu tot atat cat ma iubesc pe mine. Cel putin asta am inteles eu din porunca biblica, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti!
- Am observat ca atunci cand sunt bine cu mine, sunt bine si in relatie cu altii. Si ceilalti observa asta 🙂
- Cand sunt multumita cu ce am dar mai ales cu cine sunt, pot avea un spirit multumitor, si nu voi fi nevoita sa pun masti sau zambete false. Mai mult de atat, in loc de critica sau judecata, voi impartasi cu altii bucurie si seninatate.
- Voi adauga valoare in viata altora, atata timp cat continui sa invat, sa cresc si sa ma dezvolt eu insami. Nu pot oferi altora ceea ce eu n-am dobandit inca.
- Cand ma respect pe mine, ii voi respecta si pe altii, indiferent cine si cum sunt acestia (gen, culoare, religie, natie etc).
- Aleg sa-mi traiesc viata cu bucurie, lasandu-i copilului meu cea mai pretioasa mostenire: bucuria de a trai
- Pentru ca muncesc si pun prêt pe rezultatele muncii mele, voi aprecia implicit stradania si investitia altora. Voi intelege ca pentru darurile primite, am nevoie sa fiu recunoscatoare.
- Cand ma aleg pe mine, decid sa ma opresc din cand in cand din vartejul indatoririlor zilnice si a constrangerilor de rol. Voi dori sa ma recompensez si sa celebrez viata, prin crearea unor momente speciale, acasa sau in vacantele pe care le petrec impreuna cu cei dragi.
Ar mai fi si alte motive pentru care EU sunt o prioritate pentru mine dar ma opresc aici. Dar tu, TU pe cine investesti cu putere si importanta in viata ta? Pe cine iubesti cel mai mult? Pe cine celebrezi din cand in cand? Raspunsurile tale conteaza mai ales pentru tine dar sunt interesante si pentru mine si cititorii mei, asa ca te invit sa lasi un comentariu, aici sau pe FB. Multumesc
4 Comments
maria
cam mult egoism totusi
Rovanova
Maria, arata-mi un altruist sadea si mai vorbim dupa 🙁
eumiealmeu
Am întâlnit persoane care erau altruiste până în măduva oaselor, se zdrobeau pentru cei din jur, dar trebuie să recunosc – într-un târziu am descoperit că o făceau pentru că voiau să-i controleze pe cei pe care îi ajutau. Adică, eu mă ocup de toate, dar tu faci ca mine, zici ca mine, vezi că nu ești în stare, de vreme ce eu rezolv, așa că sub papuc.
De asemenea, altruism am găsit și la persoanele cu stimă de sine scăzută, care nu dau doi bani pe ele, și vor să iasă cumva în evidență, vor să le demonstreze celorlalți că merită să fie luate în seamă, așa că își pun la bătaie toate calitățile pentru a le fi bine celorlalți. Ei nu fac asta pentru ei înșiși, pentru că le e teamă de eșec, o fac pentru cei din jur pentru că, și dacă dau greș, măcar au atras atenția și poate câștigă pe cineva de partea lor.
Străduința ar trebui să fie pentru autodezvoltare, apoi pentru ceilalți dintr-un singur motiv: oricum, celorlalți nu le pasă de tine. Se vor bucura de ajutorul tău și apoi vor merge mai departe. Ei cu rezolvarea în buzunar, tu cu buza umflată.
Precum dăscălița lui Goga: Așa crescând copiii altora mame, Te stingi…
Și acest lucru este mesianic, dar una este să ai o chemare pentru asta și alta este să o faci doar pentru că ești debusolat de singurătate și rămâi în amărăciunea ta…
RovaPsihoterapia
Daca ar fi sa gandim lucid, ar trebui sa admitem ca fiecare traieste pentru sine. Dar ne place sa uzam de termeni care dau bine: altruism, empatie, daruire de sine. Pana la urma nici empatie pura nu exista, deoarece, chiar daca rezonezi cu semenul intr-o problema, tu de fapt iti plangi durerea proprie, asemanatoare cu a lui, nu plangi pentru el. Iar altruistii care fac acte de caritate, au nevoie ei insisi de acestea, mai intai. Sigur ca rezultatul stradaniei lor, raspunde unei nevoi. Astfel castigul ar fi de ambele parti. Or fi oameni cu instinct mesianic dar eu nu i-am prea vazut in decor…
Cred ca atunci cand faci ceva pentru altii, trebuie sa te intrebi care este motivatia acelui fapt, nu cumva motivele sunt gresite? Am intalnit oameni care se investesc pentru altii, in timp ce nu au grija de ei si nici de familiile lor. Consider ca este gresit, fii tu mai intai bine, fii suport pentru familia ta si apoi ai grija si de altii…