Ceea ce sunt il invata pe copil mai mult decat ceea ce-i spun

Daca exista vreun domeniu la care se pricepe toata lumea, acesta este parenting-ul. Toti stim zeci de teorii despre educatie si ne grabim sa dam sfaturi, ca si cum ele ar avea valoare absoluta. Fa asta si vei rezolva cutare problema, daca urmezi metoda cealalta, sigur vei avea rezultatele dorite. Daca citesti cartea asta, vei avea copii de nota 10 s. a. m.d. Tipul acesta de gandire transforma cresterea copiilor intr-o competitie in care vrem sa stim cat mai mult, sa demonstram, sa aplicam, sa masuram, crezand ca asa vom avea copii mai buni.

Adevarul este ca nu exista nicio metoda perfecta de educare a copiilor si nu avem nicio garantie ca facem lucrurile cum trebuie, in ciuda stradaniilor noastre. Dar stiti ceva? Nici nu trebuie atata osteneala, pentru ca cine suntem si cum ne raportam la lume sunt predictori mai buni ai felului in care se vor descurca copiii nostri la varste adulte, decat cunostintele noastre de parenting. Cel putin asta pretinde Brené Brown, cercetatoarea care a introdus sub lupa si  acest domeniu.

Potrivit enuntului formulat de Brené, intrebarea cheie nu este: iti educi copiii dupa cea mai buna metoda, cat mai degraba, esti adultul care ti-ai dori sa fie copiii tai cand vor fi mari? Intrebarea este legitima atat vreme cat ceea ce suntem il invata pe copil mai mult decat ceea ce-i spunem (Joseph Chilton Pearce). Daca acceptam paradigma propusa de Brené, ar trebui sa fim preocupati de propria noastra dezvoltare, inainte de a avea copii sau, in cazul in care déjà ii avem, sa ne straduim sa crestem impreuna cu ei.

In cartea Curajul de a fi vulnerabil, Brené Brown enumera cateva caracteristici ale oamenilor fericiti. Ca sa traiasca din plin (deplin), acestia ar trebui:

• Sa aiba sentimentul propriei valori in tot ceea ce fac. Sa stie ca sunt iubiti si demni de iubire.
• Sa nutreasca un profund sentiment de iubire si compasiune pentru ei insisi dar si pentru ceilalti.
• Sa aiba un simt al autenticitatii si apartenentei adanc inradacinat inauntrul lor, nu sa le caute in lucruri exterioare (bunuri).
• Sa-si accepte vulnerabilitatile si imperfectiunile.
• Sa pretuiasca munca, perseverenta si respectul.
• Sa iasa in arena fara teama si sa intampine dificultatile cu speranta.
• Sa fie adaptabili la lumea noastra in continua schimbare, primind tot ce se intampla cu rezilienta si curaj.

Privind la lista de mai sus, ar trebui sa ma intreb inca o data: oare sunt adultul care mi-as dori sa fie copilul meu cand va fi mare?