Carte
Pe taramul fantomelor infometate
Mi-am dorit sa citesc aceasta carte de cand a aparut in limba romana, pentru ca auzisem de autor si-i ascultasem cateva discursuri despre fenomenul adictiei, care sunau diferit de altele, pe aceeasi tema. Autorul vorbea de acceptare, iubire si alte emotii, precum si despre relatii si atasament, intr-un context in care psihologia parea neputincioasa, si-i pasa responsabilitatea surorii mai mari, psihiatria.
Citindu-l pe Gabor Maté am avut senzatia clara ca suferinta dependentilor este umanizata si ca putem sa ne apropiem de acesti oameni, fara prejudecati, cu deschidere si compasiune, cu atat mai mult cu cat, unii dintre noi nu suntem foarte departe de aceasta sclavie, pe care o dezavuam si o ignoram, deopotriva.
Afirmatia potrivit careia exista aproximativ 7, 8 miliarde de dependenti pe Planeta, m-a surprins desi o accept fara rezerve, dupa ce am constientizat ca exista o multitudine de dependente, mai mult sau mai putin vizibile, unele dintre ele travestite, altele benigne, respectabile si aducatoare de laude, toate avand rolul de a fi insule de alinare pentru un ocean de durere umana launtrica.
Aceasta este o metafora puternica si nu este singura care descrie fenomenul adictiei, pe care am intalnit-o la Maté. Ce ziceti de aceasta: dependenta este un substitut jalnic pentru iubire? In alt loc, dependenta este o fantoma infometata, niciodata satisfacuta. Sau o carja emotionala pentru golul interior care contine disperare, teama si lipsa de sens etc. Un gol pe care, desi incerc avid sa-l evit, nu pleaca nicaieri, marturiseste autorul, cand vorbeste despre dependenta sa de munca si de CD-uri, pe care le cumpara in mod constant si compulsiv.
Imi place aceasta vulnerabilitate matéasca si consider ca da un plus de greutate vorbelor sale. De altfel, atat propria poveste cat si istoriile pacientilor sai ilustreaza cum mediul, in coabitare cu genele ne modeleaza viata si, uneori o face prizoniera propriei noastre istorii. Devenim reflexii ale istoriei noastre personale, remarca autorul.
Doctorul Gabor Maté este specializat in medicina generala si a ajuns sa aprofundeze dependentele dintr-o nevoie si curiozitate, atat umana cat si profesionala. Deoarece este medic curant al unei clinici care se ocupa de dependentii de droguri, de la periferia Vancouverului (Canada), pentru ca traieste aproape de aceasta lume tulburatoare si promiscua, si-a droit sa-i patrunda tainele si sa-i inteleaga meandrele, pentru a sti cum sa o abordeze si cum sa o trateze, eficient si responsabil.
In acest context, preocuparea lui Maté a prins viata din povestile triste ale pacientilor sai, impletite cu propria istorie din copilarie, etapa in care a fost nevoit sa supravietuiasca despartirii temporare de mama, mortii bunicilor in lagarul de la Auschwitz si altor surse de stres, venite dintr-un mediu afectat de razboi. O scanteie de har divin ma desparte de lumea lor, marturiseste cu umilinta autorul.
Dar ce are diferit aceasta lume, de ce se ajunge aici, cine este responsabil, cum ar trebui privite personajele acesteia? Ce se poate face pentru a le alina durerea in care se afla? La toate aceste intrebari si la multe altele, autorul aduce raspunsuri exhaustive, bazate pe cele mai noi cercetari din domeniul neurobiologiei creierului si altele care privesc trauma si raspunsul la stres.
Cauze ale dependentelor
In carte sunt cateva capitole mai greu de urmarit, care se refera la cauzele dependentelor, izvorate din intrebarea majora: exista predispozitie genetica spre dependenta sau aceasta este rezultatul experientelor de viata ale persoanei? Sau amandoua sunt valabile? Maté raspunde clar cand afirma ca nu exista o gena a dependentei, dar exista mai multi factori care predispun la dependenta si anume: factori genetici/epigenetici, biologici (de dezvoltare a creierului), de mediu, de stres si trauma.
Asadar, dependenta apare in contextul unei vulnerabilitati preexistente, dar este modelata in mod definitoriu de mediul in care traiesc persoanele, cu impact mai mare, in perioada copilariei mici. Copiii citesc, reactioneaza si sunt influentati de starile mentale ale parintilor. Ei innoata in inconstientul parintilor lor, precum pestii in mare. Sunt afectati de limbajul corpului, de tensiunea din bratele care ii tin, de tonul vocii, de expresiile faciale joviale sau abatute si de marimea pupilelor. Poti crede ca dimeniunea pupilelor unei mame atunci când își privește copilul va afecta chimia creierului copilului său? Maté si alti specialisti cred ca da.
Persoanele care nu pot gasi sau primi iubire sunt nevoite sa gaseasca substitute. Oamenii sunt dependenti de propriile comportamente de alinare pentru ca in anii de formare nu au primit afectiunea de care aveau nevoie, Dar cine este persoana in nevoie, si de ce nu reuseste ea sa se rupa din sclavia dependentei?
Personalitatea dependenta
Persoana dependenta reflecta o lipsa a maturitatii emotionale. Se pare ca undeva, candva a existat un blocaj sau bariere care au oprit sau au incetinit foarte mult procesul de maturizare. Pentru maturizare, copilul trebuie sa devina unic si separat de alte persoane, sa-si cunoasca propria minte si sa nu fie coplesit de gandurile, perspectivele sau starile emotionale ale altora. In acest caz, vorbim si de absenta diferentierii, adica a abilitatii de a fi in contact cu altii dar si autonom in propria functionalitate emotionala.
Persoana dependenta are probleme de autoreglare emotionala, fiind incapabila sa mentina un mediu emotional intern suficient de stabil. Din acest motiv trebuie sa se bazeze pe sprijin exterior pentru a-si regla disconfortul si pentru a-si calma anxietatea. Oamenii sunt susceptibili la procesul dependentei daca au o nevoie constanta de a gasi alinare fizica si/sau emotionala in surse exterioare, pentru mintea si trupul lor.
O autoreglare precara inseamna ca persoana are emotii negative, pe care nu stie sa le gestioneze si le inlocuieste cu emotia pozitiva care vine odata cu dependenta. Cu alte cuvinte, persoana nu-si poate tolera propriile emotii si cedeaza la pornirile si dorintele spontane care promit emotii inlocuitoare pozitive. Vorbim aici de un slab control al impulsurilor.
Emotiile cele mai prezente la persoanele dependente sunt frica si indignarea. Frica de starea in care se afla lucrurile si indignarea fata de faptul ca ele sunt asa cum sunt. Teama de viata si indignarea ca viata este asa de dificila; teama de stari de spirit neplacute si ingignarea ca nu ne putem simti asa cum ne dorim. Frica de prezent si de viitor si indignarea ca nu putem controla destinul.
Lipsa unui sentiment sanatos al Sinelui este o alta caracteristica a persoanelor dependente. Din acest motiv ele privesc spre exterior pentru a scapa de ele insele. Dependenta este, in primul rand, despre sinele inconstient, nesigur care in fiecare clipa ia in considerare doar dorintele imediate si crede ca acesta este modul in care trebuie sa se comporte.
Persoana dependenta este narcisica. Nevoile ei sunt singurul punct de referinta. Cand esti tu insuti in nevoie, nu te intereseaza si nu poti tolera nevoia altuia. Persoana dependenta este instrainata de sine si de ceilalti. Se izoleaza, simte rusine, inadecvare, vina, neputinta, devalorizare. Este imposibil sa fii complet prezent cand ridici ziduri pentru a evita sa fii vazut.
Persoanele dependente sunt in cautarea iubirii pe care n-au primit-o niciodata. Prima data cand am luat heroina a fost ca o imbratisare calda, marturiseste o consumatoare de heroina, pacienta a doctorului Maté.
Persoana dependenta nu este niciodata satisfacuta. E clar ca, in starea de spirit flamand nu putem fi niciodata satisfacuti.
Cum ii abordam pe dependenti?
Raspunsul cel mai simplu si direct ar fi: cu iubire si acceptare. Nu-i putem ajuta pe acesti oameni, daca ne asezam in pozitia de judecatori. A ne dori ca persoana dependenta sa spuna NU, trebuie sa-i oferim ceva la care aceasta sa poata spune DA. Sa fim iubitori, rabdatori si sa-i privim pe acesti oameni cu compasiune.
Sa nu asteptam ca ei sa se schimbe. A astepta ca o persoana dependenta sa renunte la drogul ei este ca si cum i-ai cere unei persoane obisnuite sa renunte la toate abilitatile ei sociale, la relatiile sale de sprijin, la stabilitatea sa emotionala si la sentimentul sau de confort psihologic si fizic. Pana cand o persoana nu este dispusa sa preia controlul asupra propriei vieti, nimeni altcineva nu o va determina sa o faca
Sa incercam sa schimbam mediul in care traiesc. Acesta este singurul lucru pe care il putem schimba. Ei au nevoie de un mediu social complex si incurajator. Sa le oferim cadrul pentru un control al propriei lor vieti. Ei au nevoie de o comunitate alternativa care sa le ofere un grad mai mare de apartenenta, care sa-i faca sa se simta doriti, valorosi si care sa le ofere un scop. Medii sigure, predictibile si bogate din punct de vedere relational.
Dupa studii aprofundate si o experienta indelungata cu persoanele dependente, Gabor Maté recomanda o singura modalitate de lucru cu acesti oameni: aceea de a le fi alinate durerile. Nimeni nu poate face absolut nimic pentru a determina pe altcineva sa renunte la dependenta, in afara situatiei in care ofera o insula de alinare, un context in care contemplarea si respectul de sine sa poata prinde radacini. Dar cum se traduce asta in practica?
Ce sa faca apartinatorii ?
Este lesne de inteles ca dependenta este o tulburare de familie, in care partenerul sau parintele/copilul sunt co-dependenti. Rolul clasic al co-dependentului este de parinte sever care (im)pune limite, moralizeaza, pedepseste, critica, ameninta, manipuleaza etc. Un comportement pagubos cu rezultate aproape de zero. Nimeni nu doreste sa se stie proiectul de salvare al cuiva si nimeni nu poate purifica pe altcineva.
Ce putem face daca ne confruntam cu o situatie de acest gen? Sa privim situatia din alt unghi (cel descris de Maté ar fi ideal) si sa-i cedam celui dependent puterea de a face ceva cu viata lui. Daca alege sa o consume in dependenta este, la urma urmei, treaba lui. Nu-l poti salva pe om de el insusi!
Sa ne schimbam pe noi insine! Inainte de o interventie in viata altuia, trebuie sa ma intreb mai intai, cum ma descurc in propria mea viata? Daca dorim sa deschidem un spatiu de vindecare in altii, trebuie mai intai sa-l gasim in noi insine.
Daca esti partenerul unui dependent ai de ales intre doua posibilitati: fie sa ramai langa partener, acceptandu-l asa cum este (dragoste neconditionata), fie sa te departezi definitiv de el. In primul caz te poti alege cu resentimente, in al doilea, cel mai probabil, te vei simti vinovat. Intre vina si resentimente, Maté mizeaza pe vina si explica de ce. A sta cu o persoana dependenta in timp ce nutresti sentimente ostile fata de ea, o respingi mental, o pedepsesti emotional sau doar incerci sa o manipulezi pt a o indrepta este o cale rea. Credinta ca cineva ar trebui sa fie altfel decat este, este toxica pentru tine insuti, pentru celalalt si pentru relatie.
Exista sanse de vindecare!?
Statisticile in domeniul dependentelor sunt descurajatoare. De asemenea, povestile de viata ale pacientilor tratati de Maté sunt triste pentru ca vorbesc despre dependente care nasc alte dependente, despre boli incurabile, despre sarcini toxice, despre suflete devastate, familii distruse si, din pacate, despre moarte.
Cu toate acestea, creierul nostru este un organ rezilient, spun cercetatorii. Unele dintre circuitele importante continua sa se dezvolte pe tot parcursul vietii noastre si pot continua sa o faca chiar si in cazul unei persoane puternic dependente, al carui creier nu a primit nicio sansa in copilarie. Exista speranta, deci!
Daca esti unul dintre dependenti, iata ce-ti recomanda Dr Maté: Inlocuieste judecata aspra cu o curiozitate sincera de a descoperi motivul pentru care faci ceea ce faci; cultiva bunatatea iubitoare, intai fata de tine insuti si apoi si fata de altii; priveste-te cu compasiune, deschidere, acceptare si iubire; recunoaste ca nu ai nicio putere in fata viciului, ca viata ta a devenit imposibil de gestionat; cauta un mediu vindecator; indeparteaza lucrurile toxice si oamenii care te predispun la comportamente distructive; cauta ajutor specializat si crede ca o putere superioara te-ar putea ajuta, acolo unde tu ai depus armele …
Daca ai incercat de nenumarate ori si ai cazut din nou de fiecare data, accepta faptul ca este posibil sa nu-ti invingi niciodata tendintele de dependenta. Acest lucru poate fi in regula pentru tine. Pentru a invinge ar trebui sa ne declaram razboi noua insine iar un razboi impotriva unor parti din sinele nostru duce la si mai multa suferinta.
In literatura si practica de specialitate exista un program care a salvat mai multe vieti din punct de vedere emotional si fizic decat tratamentele medicale prescrise pentru dependenta. Este vorba despre celebrul program in 12 pasi de la Asociatia Alcoolicilor Anonimi. Sunt doua avantaje majore ale programului. Primul se refera la omogenitatea grupului, care ofera cadru pentru acceptare si suport (cine sa-i inteleaga mai bine pe alcoolici daca nu alti alcoolici?). Al doilea rezolva problema lipsei de control in relatie cu substanta/obiectul/comportamentul, in sensul ca persoana dependenta este pusa in relatie cu o putere mai mare decat propria persoana, care s-a dovedit slaba.
Intelegem de aici ca, acolo unde slabiciunea umana este instalata, doar puterea divinitatii o mai poate poate infrange. Cum psihicul persoanei dependente este populat de demoni mult mai inspaimantatori decat cei pe care majoritatea oamenilor ii poseda, vindecarea dependentilor este socotita, inclusiv de catre lumea stiintifica si medicala, un miracol. Vezi cei 12 pasi miraculosi de la A.A. aici.
Psihologie
Subtitute pentru iubire
Acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Asa se incheie una dintre cele mai vechi si mai cunoscute poeme de dragoste, scrise de apostolul Pavel, intr-una dintre scrisorile lui catre Corinteni (1 Corinteni 13). Timpurile s-au schimbat dar natura si nevoile umane, nu. Tanjim in continuare dupa dragoste, caci, nu-i asa, daca dragoste nu e nimic nu e!?
De fapt exista ceva care umple golul cascat de lipsa iubirii. Sunt surogatele, substitutele care incearca sa aline durerea, s-o amorteasca, sa-i bandajeze ranile. Asta ne spune si Gabor Maté in cartea, Pe taramul fantomelor infometate. Declaratia autorului poate parea surprinzatoare: Toate dependentele comportamentale sunt substitute jalnice pentru iubire. Si continua: Exista un numar aproape infinit de dependente comportamentale, unele bine camuflate, altele aflate la vedere si chiar respectabile. Iata cateva dintre ele:
Dependenta de mancare. Cu exceptia cazurilor rare in care este vorba de o boala fizica, cu cat o persoana este mai obeza, cu atat a fost mai infometata emotional intr-un moment crucial al vietii sale, afirma Gabor Maté. Epidemia de obezitate demonstreaza un gol psihic si spiritual creat in centrul societatii consumeriste. Mancarea este mangaierea universala si multi sunt impinsi sa manance pana la un fel de uitare psihologica. Ne simtim neputinciosi si izolati, asa ca devenim pasivi. Ducem vieti chinuite, asa ca tanjim sa scapam.
Dependenta de dulciuri. Zaharul furnizeaza o doza rapida de endorfine (neurotransmitator cu proprietati apropiate morfinei) si creste temporar nivelul serotoninei, ceea ce permite persoanei o stare temporara de bine. Dintre toate dulciurile, ciocolata se pare ca este regina, pentru ca este preferata ca sursa de alinare, de multe persoane.
Dependenta de sex. Studiile spun ca majoritatea femeilor dependente de sex au fost abuzate in copilarie. Daca o persoana s-a simtit dorita doar din punct de vedere sexual, cand devine adult va cauta sexul pentru a-si confirma ca poate fi iubita si dorita. In aceste conditii, asa numita nimfomana nu este dependenta de sex ci de recompensele dopaminei si ale endorfinelor, care se elibereaza din sentimentul de a fi dorita si dezirabila. Dependenta de sex este un substitut al atentiei de care o persoana a fost privata, in copilarie. Poti obtine ceea ce doresti, dar indiferent cat ai incerca, nu vei obtine niciodata ceea ce ai nevoie …
Dependenta de cumparaturi. La cumparatorii compulsivi, partile din creier care se ocupa cu gandirea isi suspenda activitatea. In schimb, in circuitele creierului care guverneaza placerea exista un exces de activitate electrica. Asa se face ca, cu cat produsul este mai scump cu atat cumparatorul devine mai smintit. Conform studiilor, cand vrei sa cumperi un produs scump (dar bun), partea creierului care se ocupa cu gandirea rationala isi reduce activitatea aproape de zero. Stimularea centrilor emotionali arata ca a face cumparaturi este un mod de a scapa de stres. Dar consecintele, si in acest caz, pot fi dramatice: probleme psihice, financiare, de familie, depresie, anxietate etc.
Dependenta de putere/statut. Cu cat golul interior este mai mare, cu atat este mai mare dorinta de a te face remarcat si de a fi important si cu atat este mai mare nevoia compulsiva de statut. Pentru a obtine un job de succès si un loc pe podium faci sacrificii mari si intense, doar sa constati, din acele pozitii de putere, ca foamea emotionala e tot acolo si ca e insatiabila.
Dependenta de munca. Aceasta este, de departe, cea mai respectabila dintre dependente. Desi este normal sa muncesti, este la fel de normal sa ai un echilibru intre perioadele de munca, odihna, relaxare. Cand acest echilibru se rupe, persoana/familia au de suferit. Oamenii apeleaza la munca pentru a-si ocupa timpul si a-si consuma energia, ca o compensare pentru ceea ce le lipseste in viata lor, afirma Gabor Maté. Cum munca este aducatoare de laude, stima de sine, recompense de imagine si financiare, persoana dependenta isi hraneste orgoliul din acestea, fara insa sa-si umple vidul cu resurse emotionale care sa-i bucure sufletul si sa-i dea un sens.
Mai raman o multitudine de alte dependente, mai mult sau mai putin benigne: de frumusete (exista un cult pentru imaginea corpului tanar), de bani, bogatie; de carti, dezvoltare personala, sport, muzica, religie, internet, blogging, retele sociale, like-uri etc.
Tu ce fel de dependente ai? Ai putea sa enumeri si alte dependente, de care esti constient si pe care le-ai intalnit la alte persoane? Crezi ca acestea sunt substitute pentru iubire, asa cum afirma Maté si alti specialisti?
Psihologie
Esti pasionat sau dependent?
In trecut, dependenta se referea la o activitate de care o persoana era pasionata sau careia ii era dedicata, acordandu-i timp si atentie. Prima data cand termenul apare cu interpretarea din zilele noastre se refera la romani, unde un addictus (lt. a prefera, a atribui) era o persoana care, intarziind cu plata unei datorii, devenea sclavul creditorilor sai. De aici si sensul modern al adictiei, acela de a fi sclavul unui obicei, obiect sau comportement, de care esti atasat.
Conform Dictionarului Explicativ al limbii romane, pasiunea este o stare emotionala si intelectuala deosebit de intensa si stabila, care polarizeaza procesele psihice ale omului, motivandu-l prin intensitatea efectelor sau prin permanenta actiunii lor. Are sensul de entuziasm, inflacarare fata de o activitate sau o fiinta umana, ca in cazul indragostirii, de exemplu.
Dependenta, in schimb, este un atasament puternic fata de anumite substante sau comportamente nocive, care ii confera persoanei, temporar, calmul, entuziasmul sau satisfactia cu privire la viata. Este un comportament repetitiv in care o persoana este angrenata, chiar daca stie ca acest lucru ii face rau ei insasi dar si altora. Definitiile ii apartin lui Gabor Maté, specialist in dependente, care face si alte precizari cu privire la cei doi termeni, in cartea sa, Pe taramul fantomelor infometate.
Pasiunea este o scanteie divina, care insufleteste si desavarseste, da lumina si aduce inspiratie. Dependenta este ca o flacara care mistuie. Pasiunea este generoasa pentru ca nu are in centrul ei eul. Dependenta este egocentrica. Pasiunea ofera si imbogateste. Dependenta este un hot. Pasiunea este sursa de adevar si iluminare. Dependenta te conduce catre intuneric. Esti mai viu atunci cand esti pasionat si esti triumfator, indiferent daca iti atingi sau nu scopul. Dependenta cere un rezultat, fara de care eul se simte vaduvit si gol.
In pasiune iti exprimi liber sinele autentic si valorile personale. In cazul dependentei, nu exista bucurie, libertate sau exprimare a sinelui. Dependenta este o gaura neagra. Cu cat ii oferi mai mult, cu atat vrea mai mult. Spre deosebire de pasiune, alchimia dependentei, nu creaza lucruri noi din altele vechi. Nu face decat sa corupa tot ce atinge si sa transforme orice in ceva inferior, fara valoare. Persoana dependenta se ascunde rusinata prin colturile intunecate ale propriei existente. Cand esti pasionat stai in lumina si iti innobilezi existenta. Dependenta este centrifugala. Iti consuma energia, creand un vid al inertiei. O pasiune te umple de energie si iti imbogateste relatiile cu ceilalti. Pasiunea creeaza. Dependenta mistuie, intai pe tine insuti, apoi pe cei din preajma ta.
Daca vrei sa stii cam unde te afli intre dependenta si pasiune, incearca sa-ti raspunzi la urmatoarea intrebare: cine este la putere: tu ca persoana sau comportamentul tau? Este posibil sa domini o pasiune dar o pasiune obsesiva, pe care esti incapabil/a sa o controlezi, se numeste dependenta. O pasiune care te consuma, careia nu-i poti rezista, indiferent de consecintele pe care le atrage, este o dependenta. O alta intrebare buna in acest caz este si asta: Sunt gata sa ma opresc acum? Daca raspunsul este nu pot, sau daca nu-ti respecti angajamentul facut cu tine insuti atunci cand promiti ca o vei face, esti dependent.
Si daca esti dependent e musai sa vezi ce faci cu vidul acela pe care incerci avid sa-l eviti si cu foamea insatiabila de ceva ce-ti scapa, de fiecare data…
Psihologie
Psihologia dependentei. O alegorie
Exista un muzical faimos, Little shop of Horrors care ilustreaza foarte bine psihologia dependentei. Iata povestea: Unui vanzator umil dintr-o florarie, pe nume Seymour, i se face mila de o planta ciudata care este pe moarte din lipsa de hrana. Pentru ca planta ii aduce destul profit, florarul se straduieste sa gaseasca hrana care sa-i asigure supravietuirea. Dar orice solutie ar incerca, este zadarnic.
Intr-o noapte insa, Seymour se inteapa din neatentie la un deget, iar planta soarbe cu nesat picaturile de sange care-i curg din rana. Satisfacuta pe moment, planta da semne de insanatosire dar vrea mai mult, asa ca Seymour ii ofera supus inca o doza din seva lui pretioasa. Planta se revigoreaza, capata personalitate si o voce proprie. Cu viclesug si lingusire, se roaga de Seymour sa-i mai dea o picatura si inca una, dupa care ii ordona: “Hraneste-ma Seymour!”
Inspaimantat, acesta face cum i se porunceste. Planta devine astfel din ce in ce mai mare si mai infometata, iar Seymour tot mai anemic si lipsit de vitalitate. Ajuns la capatul puterii, cand parea ca i se scurge din corp si ultima picatura de sange, lui Seymour ii vine ideea sa hraneasca planta cu trupuri umane. Noua lui vocatie isi itea capul had si monstruos: crima. In continuare, Seymour duce o batalie eroica cu planta insetata de sange. Determinata sa controleze si sa adune putere, plantei nu-i pasa catusi de putin sa fie prietenoasa cu salvatorul ei…
La fel este si cu dependenta. Incepe cu niste picaturi de sange, pe care la inceput nu le dai de buna voie, dar curand acapareaza suficient spatiu incat sa te domine si sa te conduca. Curand ii vaneaza si pe cei din jurul tau, iar tu va trebui sa depui eforturi inimaginabile pentru a o putea elimina.
Prelucrare din cartea “Pe taramul fantomelor infometate” de Gabor Maté
Carte
Casnicia pe roate sau pe butuci?
Pe langa faptul ca are un titlu bun care atrage atentia, cartea Dr. John Gottman este una de referinta in ce priveste relatiile de cuplu. Spun asta luand in calcul cei 20 de ani de cercetare pe sute de cupluri, intreprinse de Institutul Gottman, dar ma bazez si pe aportul multor specialisti care au colaborat cu autorul, unul dintre ei fiind reputatul psiholog, jurnalist si scriitor, Daniel Goleman.
Ce a iesit este mai degraba un manual de functionare in doi, un ghid specializat care ofera radiografie, diagnoza dar si solutii concrete la problemele cu care se confrunta cuplurile moderne. Pentru inceput autorul enumera cateva mituri care au explicat divortul in cuplu, decenii la rand.
De ce se dezintegreaza mariajele? Cateva mituri pe cale de disparitie
Din cauza banilor. Unele studii arata ca daca exista dificultati financiare, sunt de doua ori mai multe sanse ca doi oameni sa se desparta. Acest lucru poate fi adevarat insa, in masura in care cuplul se confrunta si cu alte probleme interne, criza financiara amplificandu-le doar pe acestea.
Din pricina insatisfactiei de natura sexuala. Studiile din trecut aratau ca fericirea maritala creste odata cu numarul raporturilor sexuale dintre parteneri. In realitate, conteaza intimitatea si ceea ce cuplurile agreeaza ca fiind acceptabil in acest sens.
Din cauza incompatibilitatii dintre parteneri. Desi studiile lui Olson au aratat ca similaritatea opiniilor este o pavaza impotriva divortului, cercetarile lui Gottman au demonstrat ca, mult mai important decat sa ai vederi compatibile cu partenerul, este felul in care iti rezolvi diferendele.
Conform concluziilor studiilor intreprinse de autor, problema numarul 1 in cuplu este felul in care cei doi interactioneaza unul cu altul si reactiile fiziologice care apar in urma acestor interactiuni. Desi admite ca este nevoie de o doza de negativitate in relatie, Gottman sustine ca raportul trebuie sa se mentina in granitele a 5 interactiuni pozitive la 1 interactiune negativa.
Trebuie sa aveti cel putin cinci interactiuni pozitive cu partenerul pentru fiecare interactiune negativa, daca vreti sa va bucurati de o casnicie stabila.
Certurile dintre parteneri, atunci cand au rolul de a ventila suparari si nemultumiri, pot reprezenta unul dintre lucrurile cele mai sanatoase pe care partenerii le fac pentru relatia lor. Le pot garanta chiar fericirea. Vezi detalii aici.
Totusi, o casnicie durabila se bazeaza pe abilitatea partenerilor de a-si rezolva conflictele, care sunt inevitabile in orice relatie.
Exista cupluri care au sanse sa mentina acest echilibru de cinci interactiuni pozitive la una negativa, sustine Gottman. Diferenta dintre acestea si cuplurile care se destrama fiind data de stilurile de mariaj pe care le construiesc impreuna. Ma vad silit sa resping credinta ca exista un singur tip de mariaj reusit. De fapt exista 3 stiluri de mariaj sanatos si 2 stiluri distructive de mariaj. Conflictul este o metoda perfecta de a le discrimina.
Stiluri de mariaj
Stilul validant. In cadrul acestui stil de mariaj, partenerii sunt (au invatat sa fie) maestri ai comunicarii. Ei isi valideaza opiniile si emotiile, se respecta reciproc si isi aleg bataliile cu chibzuinta. Certurile lor sunt discutii constructive care se deruleaza cu relaxare si calm. In aceste cupluri exista o clara distributie a rolurilor: sotia este responsabila de gospodarie si copii, sotul este factor economic si decizional. Partenerii acestui tip de mariaj pun conceptul de impreuna mai presus de scopurile si valorile individuale. Un aspect mai putin placut ar putea fi pierderea pasiunii si a romantismului, care sunt sacrificate pe altarul familiei si al prieteniei.
Stilul volatil. In acest caz, partenerii se cearta frecvent de la nimicuri si apoi petrec mult timp ca sa repare daunele produse de conflict. De regula, au prea putin interes in a asculta punctul de vedere al partenerului sau sa empatizeze cu el. Scopul lor este sa-l convinga pe celalalt de justetea lor, victoria personala fiind ceea ce conteaza. Se intrerup unul pe altul punand intrebari. Nu lasa nezgandarita nicio rana. Partenerii rad mai mult si sunt mai afectuosi decat cei din stilul validant. E drept ca exprima mai multe emotii negative dar si mai multe emotii pozitive. Lor nu le este dificil sa se impace, reparand ce-au stricat. Isi respecta intimitatea si spatiul personal. Sunt deschisi unul fata de altul in privinta sentimentelor, onestitatea si sinceritatea fiind foarte importante pentru ei. Scopul central pt cuplurile volatile este de a ramane un sprijin statornic pentru celalalt. Au entuziasm si pasiune. Punctul nevralgic in acest caz ar fi riscul tensiunilor si chiar a violentei conjugale, datorita excitabilitatii nervoase crescute.
Stilul evitant. Legatura partenerilor care adopta acest stil este atat de puternica incat isi pot permite sa ignore neintelegerile., in asa fel incat, cei doi au o viata pasnica si agreabila, impreuna. Pe de alta parte, exista aici un nivel scazut de apropiere si intimitate, fiecare conservandu-si spatiul propriu si autonomia personala. In consecinta, insingurarea este un pericol real. Se rateaza unul pe altul, au senzatia ca celalalalt nu-l intelege si cunoaste cu adevarat. Minusul acestui stil ar fi mai putina pasiune, compensata insa cu putina critica si/sau dispret.
Un mariaj de succes evolueaza, cu timpul, intr-unul dintre cele trei stiluri care ilustreaza niste adaptari sanatoase la o viata intima traita alaturi de o alta fiinta umana, sustine Gottman. Insa, daca cei doi prefera un anumit stil si nu se adapteaza la celalalt partener, pericolul sa adopte stiluri dezadaptative de mariaj este foarte mare. Acestea formule perdante sunt, in acceptiunea lui Gottman, stilul ostil-implicat si cel ostil-detasat. In aceste cazuri, niciunul dintre parteneri nu asculta cu adevarat ce spune celalalt; sunt detasati si neimplicati emotional; nu se privesc in ochi si retraiesc episoade scurte de atac si aparare etc.
Se ajunge aici datorita dozei sporite de negativitate, prin prezenta asa numitor calareti apocaliptici ai relatiilor de cuplu si a cascadelor de negativitate si distantare. Am descris acesti factori distructivi dar si remediile lor, in acceptiunea lui Gottman, in articolul de aici.
Exista speranta
Acum ca tot am aflat care sunt problemele majore intr-o relatie de cuplu, ne intereseaza si solutiile. Eu cred ca majoritatea cuplurilor (pana si acelea care au mariaje nefericite) nu au nevoie de un program incalcit, pe care sa-l urmeze pas cu pas dupa un manual de functionare a cuplului. Acei oameni au nevoie sa se descotoroseasca de negativitatea gratuita care ii stoarce de energie si optimism, spune John Gottman. Si adauga: In aceasta lupta cu negativitatea, cuplurile au nevoie de cateva strategii care, odata aplicate, pot da roadele asteptate. Rostul acestor strategii este de a intrerupe bucla de negativitate si a da voie mecanismelor naturale de reparatie sa-si faca efectul. Cele 4 strategii cheie pentru imbunatatirea mariajului, propuse de Gottman sunt descrise aici.
In ultimul capitol al cartii, autorul conchide transant: Orice mariaj de durata se ridica pe doua pietre de temelie: sa fiti de acord intre voi asupra stilului in care va veti gestiona dezacordurile si sa aveti o mare doza de pozitivitate (tineti minte raportul castigator de 5/1).
Daca vei citi cartea, vei gasi in ea si cateva modalitati practice de a negocia stilul conjugal, sfaturi pentru cuplurile validante, volatile si evitante dar si idei de a gestiona dezacordurile, astfel incat acestea sa-ti consolideze casnicia si nu sa o destabilizeze sau destrame.
Un bonus al acestui manual de lucru in cuplu il reprezinta numeroasele chestionare, care o data completate, iti arata carui stil de mariaj apartii, cat de inundat emotional cu negativitate esti, cat de grave sunt problemele din cuplul tau, cata critica, dispret sau defensiva manifesti etc.
Vei mai gasi aici franturi de povesti de viata, dialoguri demonstrative, marturii si exemple de comunicare, toate acestea cu scopul de a te pregati pentru un mariaj de succès. Lectura cu folos, zic!
Despre autor: John Gottman este unul dintre cei mai influenti psihoterapeuti din lume, din ultimul sfert de secol. A devenit cunoscut in urma cercetarilor sale privind stabilitatea conjugala si predictiile despre divort, relatia parinte-copil si dezvoltare emotionala. Timp de 40 de ani a condus activitati de observare stiintifica directa, insumand mii de cupluri, analizate in studii longitudinale. Este profesor emerit de psihologie al Universitatii din Washington, acolo unde a fondat “The Love Lab”, spatiu in care s-au desfasurat multe din cercetarile sale. A scris, in calitate de autor si coautor, peste 200 de articole stiintifice si 40 de carti. Tine discursuri si seminare cu impact mediatic, participa la emisiuni televizate in calitate de invitat etc.
Psihologie
4 strategii pentru imbunatatirea mariajului
Eu cred ca majoritatea cuplurilor (pana si acelea care au mariaje nefericite) nu au nevoie de un program incalcit, pe care sa-l urmeze pas cu pas dupa un manual de functionare a cuplului. Acei oameni au nevoie sa se descotoroseasca de negativitatea gratuita care ii stoarce de energie si optimism, spune John Gottman in cartea Casnicia, pe roate sau pe butuci? Si adauga: In aceasta lupta cu negativitatea, cuplurile au nevoie de cateva strategii care, odata aplicate, pot da roadele asteptate. Rostul acestor strategii este de a intrerupe bucla de negativitate si a da voie mecanismelor naturale de reparatie sa-si faca efectul. Iata cele 4 strategii cheie pentru imbunatatirea mariajului, propuse de Gottman:
Calmeaza-te!
Dobandirea starii de calm este esentiala in momentele tensionate. Calmul reduce nevoia de a fi defensiv si de a impietri, intrerupe senzatiile fizice care duc la aparitia gandurilor stresante si este antidotul perfect pentru starea de inundare cu negativitate. Astfel, linistirea este o masura preventiva de a evita cascada distantarii si izolarii. Din perspectiva fiziologica, efectul de calmare este exact opusul inundarii cu emotii negative, sustine Gottman.
Primul pas spre calmare este recunoasterea momentelor de coplesire emotionala si determinarea de a face ceva concret pentru potolirea furtunii interioare. Concret inseamna masurarea pulsului (autorul da detalii despre cum se face asta, acasa) care, in mod normal este de 82-86 batai/minut la femei, iar la barbati de 72-76 batai/minut. Daca ritmul cardiac creste cu 10 batai pe minut peste media calculata in starea de calm, e semnul intrarii in suprastimulare si se impune pauza, linistirea.
Gottman propune ca pauza sa dureze, cel putin 20 de minute, timp in care reactiile fiziologice se normalizeaza. In caz contrar se produce asa numitul transfer de excitatie, teoretizat de Zillman. Studiile arata ca daca tu crezi ca te-ai potolit dar inca mai esti incarcat nervos, esti susceptibil sa preiei orice emotie pe care celalalt o manifesta.
Ce faci in pauza de calmare? Gottman sugereaza sa faci orice iti alina sufletul. Astfel, poti sa te plimbi pe jos sau cu masina, poti opta pentru o baie sau poti asculta muzica preferata. Poti suna un prieten (cu care sa vorbesti despre altceva, évident), te poti juca cu propriul copil etc. Indiferent ce alegi sa faci, este esential ca gandurile sa fie aerisite de atmosfera incordata din timpul disputei. Altfel starea de stres se va perpetua. Gottman are o lista de astfel de ganduri care ar putea suna cam asa: Calmeaza-te! Respira adanc de cateva ori!; Nu trebuie sa o iei personal; Ea/el are o suparare de moment, nu a fost un atac la adresa mea; Aici nu e vorba despre mine; Sunt suparat/a acum dar tot il/o iubesc; Admir la el/ea o multime de lucruri etc
Alte metode de relaxare ar fi: exercitiile de respiratie constienta, timp de 10 minute; relaxarea musculaturii prin exercitii de incordare/relaxare; exercitiile fizice ca gimnastica, fitness etc.
Vorbeste non defensiv!
Aceasta abordare te ajuta sa dispersezi emotiile daunatoare si, implicit, nevoia de a impietri. Daca reusesti sa-i vorbesti partenerului fara sa te aperi si fara a trezi nevoia celuilalt de aparare, este o mare realizare pentru cuplul vostru.
Cea mai importanta tactica pentru scurt-circuitarea comunicarii defensive este decizia de a adopta o perspectiva pozitiva asupra partenerului. Asta include (re)introducerea aprecierilor si remarcilor admirative la adresa celuilalt. Orice om este sensibil la aprecieri, multumiri si complimente sincere. Prea adesea ne focalizam pe aspectele negative, in efortul de a face relatia sa mearga mai bine, pierzand din vedere ceea ce functioneaza sau/si clipele frumoase petrecute impreuna. Paradoxul aici este acela ca oamenii nu se schimba decat daca sunt acceptati asa cum sunt!
Cand esti in postura de ascultator: manifesta empatie fata de emotiile si perspectiva celuilalt; incearca sa vezi ce se afla dincolo de cuvintele partenerului iritat/nervos; accepta perspectiva celuilalt si valideaza-i trairile; nu considera ce spune partenerul un atac la persoana; negativitatea este mijlocul prin care acesta incearca sa spuna ca chestiunea in discutie este arzatoare si ca ea nu mai poate fi ignorata; accepta furia celuilalt; da semnale verbale si nonverbale ca asculti ce ti se spune (inteleg, ihi, aha etc); fii atent la mesajul nonverbal; nu asculta cu dispret, nici din postura de dominare sau de razboi, ca sa nu provoci partenerul si mai mult.
Cand esti in postura de vorbitor: exprima-ti nemultumirea, fara atac la persoana; fa o plangere punctuala, fara critica si/sau dispret; evita discursul dominant (inflexibil) si pe cel beligerant (amenintator); daca vorbele s-au rostogolit sfidator, critic si jignitor, poti lua/cere o pauza, pana te calmezi.
Valideaza!
Validarea presupune sa te pui in locul celuilalt si sa-ti imaginezi care e starea lui de spirit. Astfel va fi simplu sa-i spui ca-i intelegi emotia si o consideri fireasca, desi nu-i impartasesti opinia. Cea mai simpla forma de validare este ascultarea activa, urmata de acceptarea (fie si mormaita) a perspectivei celuilalt.
Validarea vine la pachet cu asumarea responsabilitatii, iertarea si complimentele. Acestea din urma confirma pretuirea pentru celalalt, in ciuda diferentelor de opinie existente.
Intr-un studiu intreprins de autor pe cupluri abia casatorite, s-a dovedit ca secretia de adrenalina se reducea considerabil la partenerii care se validau si se tratau pozitiv unul pe celalalt.
Exerseaza mereu!
Cele trei strategii de mai sus (exemplificate si ilustrate in carte mult mai exhaustiv) nu-si dobandesc puterea decat daca sunt puse in practica, ori de cate ori este nevoie, pana devin niste automatisme.
Ele trebuie exersate inclusiv atunci cand esti obosit, infometat, neatent, trist, fericit, (ne)motivat, in toate circumstantele si conditiile posibile, pana cand devin o parte naturala a interactiunilor in cuplu. Gottman pretinde ca aceste 4 strategii ilustreaza tot ceea ce le trebuie cuplurilor ca sa revina pe cursul normal al vietii. Mai mult, ele sunt valabile si in casniciile care au fost cuprinse aproape total de negativitate. Conditia ar fi legata de motivatie si perseverenta, atribute care fac diferenta intre un cuplu nefericit si altul fericit.
Psihologie
Calareti si cascade in relatia de cuplu
Metaforele din titlu ii apartin lui John Gottman si fac referire la niste studii care au relevat 6 factori distructivi ai relatiei de cuplu. Acestia sunt: critica, dispretul, defensiva, impietrirea, denumiti cei 4 calareti ai apocalipsei relationale si 2 cascade, ale gandurilor negative si ale distantarii si izolarii in cuplu. Factorii distructivi aduc negativitate si, in cele din urma, pun pe butuci casnicia. Iata cum ii descrie autorul, in cartea sa Casnicia, pe roate sau pe butuci?
Critica in cuplu este nociva deoarece presupune sa ataci personalitatea sau caracterul cuiva, invinuindu-l, in loc sa abordezi/amendezi un anumit comportament. Aceasta este diferita de plangere, care se refera la ceva specific (o actiune, un comportement); Plangerea incepe cu Eu (eu nu mai pot face totul de una singura, de exemplu), in timp ce critica incepe cu Tu (tu niciodata nu ma ajuti la treburile casei, de exemplu). Critica generalizeaza (tu niciodata sau tu intotdeauna) si il face pe partener defensiv. Critica aluneca, in timp, spre
Dispret, care este o forma de abuz psihologic. Acesta vine la pachet cu insultele, tintind chiar sinele celuilalt. Dispretul este alimentat de gandurile negative la adresa partenerului, care tind sa fie preponderente. Din arsenalul dispretului fac parte: insultele si poreclele, ironia, batjocura, limbajul trupului de tip sfidator etc. Dispretul netratat duce la
Defensiva. Aceasta este considerata adesea o forma de frica, fiind o reactie fata de un atac real sau imaginar. Cand esti bombardat cu insulte, predispozitia naturala va fi sa te aperi. O faci pentru protectie in fata atacului celuilalt sau din obisnuinta. Cateva atitudini defensive ar fi: declinarea responsabilitatii (insisti ca nu ai nicio vina atunci cand partenerul te critica; cauti scuze in exterior (circumstante, context); respingi presupunerile celuilalt cu privire la motive ascunse, de ex; plangerea incrucisata atunci cand parezi o critica la adresa ta cu o alta la adresa partenerului; bumerangul, o strategie de genul, tot ce spui te va ajunge din urma; repetitia intra in scena cand unul dintre parteneri repeta versiunea sa iar si iar, fara sa-l intereseze parerea celuilalt; smiorcaiala cand adopti o atitudine copilareasca etc. Dupa defensiva urmeaza
Impietrirea. In aceasta faza a negativitatii, comunicarea se intrerupe aproape total. Cel care impietreste se extrage pe sine din situatia respectiva, transformandu-se in stana de piatra (se pare ca majoritatea impietritilor sunt barbati). Fata ii devine imobila, inerta, tacerea este mormantala, in asa fel incat ai impresia ca vorbesti cu peretii. Celalalt partener se simte abandonat, neinteles, respins, desi impietritul ar putea sa-si doreasca doar sa se linisteasca sau sa fuga din situatia respectiva.
Daca sunt lasati in voia lor, acesti calareti cotropesc relatia cu negativitate (asa numitul ciclu al negativitatii) si prevestesc 2 cascade care o pot pune pe butuci definitiv. Este vorba despre cascada gandurilor si credintelor negative despre partener si cascada distantarii si izolarii.
Ganduri si credinte negative. Este probat faptul ca ceea ce crezi despre o persoana determina felul in care tratezi acea persoana. In casnicie, presupunerile la adresa partenerului iti determina comportamentul fata de acesta dar influenteaza profund starea de sanatate a cuplului. Daca gandurile si sentimentele sunt distorsionate si negative la adresa partenerului, problemele se amplifica si scenariul negativ devine mai pronuntat.
Din studiile lui Gottman a reiesit ca partenerii aflati in stadii avansate de negativitate au 2 categorii de ganduri: de victimizare inocenta si de indignare indreptatita. Cand te simti victima il vezi pe partener ca un monstru care ataca, iar tu esti o prada inocenta, neapreciata si tratata nedrept. Orice responsabilitate de a repara lucrurile dispare. Cand esti indignat apare ostilitatea si dispretul fata de partener care este perceput ca persecutor. De aici supararea/indignarea si dorinta de razbunare pentru nedreptatile suferite.
Pericolul cascadei gandurilor negative este inundarea cronica cu negativitate. Cand cineva se sufoca de emotie formeaza o bucla de feedback care genereaza o harababura de senzatii fizice: respiratie intretaiata, muschi incordati, puls accelerat, adrenalina crescuta etc. Partenerii devin hipervigilenti, raman in garda si afundati in gandurile repetitive si stresante.
Distantare si izolare. Potrivit lui Gottman cascada distantarii si izolarii este compusa din patru stadii pe care oamenii le parcurg atunci cand bat in retragere dintr-o casnicie. In primul stadiu, cei doi considera problemele lor conjugale severe. Apoi li se pare inutil sa vorbeasca despre necazurile lor, cautand solutii pe cont propriu. In aceste conditii, incep sa traiasca vieti paralele, fiind in aceeasi casa dar in universuri diferite. Ultimul stadiu este singuratatea in doi, una dintre cele mai dureroase conditii umane. Cand cuplul se afla aici, este pe buza prapastiei, indiferent daca urmeaza separarea sau nu. Divortul emotional este o realitate care nu mai poate fi contestata.
Sigur ca toate cuplurile au momente mai dificile in relatie, cand intra in scena cei 4 calareti ai apocalipsei sau cand apar cele doua cascade ale gandurilor negative si a distantarii/izolarii, insa au si mecanisme de reparatie (gesturi de reconciliere) prin care incearca sa faca mai bine data viitoare. In acest sens, Gottman nu-i lasa pe parteneri prada disperarii, ci vine cu solutii practice.
Calareti invinsi, cascade oprite. Remedii la negativitate.
Antidotul la critica consta in a invata sa-ti exprimi cerintele si plangerile intr-o maniera pe care celalalt sa nu le considere atac la persoana. Asadar, formuleaza criticile specific, sub forma unor plangeri concrete.
Daca ai inclinatia sa vorbesti dispretuitor ai nevoie sa inlocuiesti acest obicei cu validare si pretuire autentica. Validarea presupune sa te pui in locul celuilalt si sa-ti imaginezi care e starea lui de spirit (e ca si cum i-ai deschide cuiva usa sufletului, invitandu-l inauntru). Astfel va fi simplu sa-i spui ca-i intelegi emotia si o consideri fireasca, desi nu-i impartasesti opinia. Validarea vine la pachet cu asumarea responsabilitatii, iertarea si complimentele. Acestea din urma confirma pretuirea pentru celalalt, in ciuda diferentelor de opinie existente.
Defensiva poate fi, ori o forma de protectie cu care partenerul vine din familia de provenienta sau din alte relatii semnificative, ori este o reactie la felul in care unul dintre parteneri alege sa-si manifeste nemultumirile si furia. Calmul este indispensabil aici, sustine Gottman care recomanda exercitii de relaxare fizica (respiratie, fitness, gimnastica) dar si strategii de schimbare a mentalitatii, cum ar fi rescrierea scenariului interior care sa inlocuiasca gandurile stresante cu unele care aduc impacare si alinare.
Impietrirea unuia sau a ambilor parteneri (ca in stilul ostil-detasat) este frustranta si antreneaza o doza mare de negativitate. Din acest motiv este nevoie de calm, de rabdare, de a inlocui gandurile negre cu unele mai folositoare, la fel ca in cazul defensivei. De asemenea este important ca dupa momentul critic, cei doi sa se asculte si sa-si vorbeasca non defensiv.
Cand cascada gandurilor negre se instaleaza in casnicie intram in zona victimizarii inocente si a indignarii indreptatite. Ori asta inseamna inundare emotionala cu ganduri care tind sa devina scrise in piatra, daca nu sunt inlocuite cu altele mai constructive. Prin exercitii si terapie se pot obtine rezultate notabile, ne asigura Gottman.
Cascada distantarii si izolarii este ultima reduta care odata depasita lasa cuplul fara speranta. Si asta pentru ca divortul emotional s-a instalat in cuplu cu toate daunele lui: izolare, singuratate, posibile aventuri extraconjugale etc. Pentru a se elibera din valtoarea cascadei cuplul este sfatuit sa apeleze la calm, luciditate, ascultare si comunicare asertiva. Este clar, pe de alta parte, ca partenerii au nevoie de terapie de cuplu sau/si de terapie individuala pentru a-si reseta propriile asteptari, ganduri, emotii etc.
Pe langa aceste remedii care vin in intampinarea problemelor specifice, Gottman vorbeste si despre 4 strategii cheie care imbunatatesc mariajul, indiferent in ce stadiu se afla acesta. Dar despre strategiile salvatoare, intr-un articol viitor.
Psihologie
Cearta, calea spre fericire in cuplu
Mi s-a intamplat sa aud afirmatii de genul: noi nu ne certam niciodata (in cuplu)! Tendinta mea in astfel de situatii este sa privesc cu rezerve afirmatia, socotind-o, fie neadevarata, fie alarmanta. Ar putea fi un act de bravada pentru a crea impresia de perfectiune a celui ce o rosteste (exista mariaje perfecte!?) si alarmanta din mai multe motive pe care le voi exprima in continuare, cu ajutorul celor mai recente studii legate de viata de cuplu, initiate de Dr. John Gottman si publicate in cartea sa, Casnicia, pe roate sau pe butici.
Cearta dintre parteneri, atunci cand are rolul de a ventila suparari si nemultumiri, poate reprezenta unul dintre lucrurile cele mai sanatoase pe care partenerii le fac pentru relatia lor. Mai mult, aceasta este vitala si reprezinta calea spre succes si fericire a cuplului, sustine Gottman. Un pic de conflict si putin dezacord sunt vitale pentru succesul pe termen lung al cuplului. Suna paradoxal si intrigant, nu-i asa? Dar aveti rabdare sa intelegeti contextul.
Gottman se refera la relatia intima ca la un ecosistem, a carui sanatate depinde de un raport crucial de schimburi emotionale. Daca aceste schimburi sunt echilibrate, iubirea prospera. Insa cand se indeparteaza prea mult de echilibru, iubirea se ofileste si moare, ca o specie aflata in pericol de extinctie, careia ii lipseste hrana de baza. Acest raport de schimburi emotionale ar trebui sa fie de 5 interactiuni pozitive la 1 interactiune negativa. Asadar, dupa o cearta sau o disputa verbala in care cei doi si-au expus nemultumirile si frustrarile, ar trebui sa existe 5 interactiuni pozitive, ca mariajul sa fie stabil si prosper. In baza acestui raport, Gottman si echipa lui de cercetare au fost in masura sa anticipeze daca partenerii vor ramane impreuna sau vor divorta, in urmatorii ani. Iata de ce este important sa-i acordam credit.
5 la 1, un raport castigator
Ceea ce separa cuplurile multumite de cele aflate in profunda nefericire conjugala este echilibrul dintre sentimentele si demersurile pozitive si cele negative, indreptate unul spre celalalt. In ecosistemul conjugal, negativitatea este pradatorul (leul care sfasie interactiunile pozitive dintre soti). Prea multa negativitate si mariajul este condamnat definitiv. Insa si prea putina ar fi la fel de distructiva, afirma autorul.
In baza acestei logici, negativitatea nu trebuie exclusa deoarece este o conditie necesara pentru supravietuirea mariajului. Pe termen scurt, o relatie pasnica pare sa fie ok dar pe termen lung, pentru ca o relatie sa aiba forta, partenerii au nevoie sa-si poata ventila nemultumirile, reitereaza Gottman. In sprijinul acestei afirmatii vine cu rezultatele unui studiu care a aratat ca, desi initial partenerii care se certau des erau nefericiti, 3 ani mai tarziu au raportat un mariaj stabil, spre deosebire de cei care erau multumiti de mariajul lor la inceput, pentru ca dupa 3 ani sa raporteze grade mari de instabilitate si insatisfactie sau chiar divort.
Cuplurile initial fericite erau mai inclinate spre o traiectorie care ducea la divort sau chiar divortasera intre timp, decat erau cuplurile ce-si exprimasera fatis nemultumirile. Cu alte cuvinete, ceea ce duce la tensiuni, pe termen scurt (dezacorduri si suparari), se dovedeste sanatos pe termen lung. In loc sa aiba efecte distructive, enervarea ocazionala este o resursa vitala pentru un mariaj mai bun de-a lungul timpului.
Negativitatea are legatura si cu implinirea sexuala a partenerilor, sustine Gottman. O cantitate oarecare de negativitate poate tine aprinsa flacara pasiunii sexuale. De pilda, o cearta este un afrodisiac puternic, un combustibil ce reaprinde dorinta, atunci cand vine vremea impacarii/reconectarii. In economia relatiilor intime, rolul certurilor este acela de a perpetua ciclul de apropiere distantare ce reimprospateaza iubirea si afectiunea. Dansul distantarii si apropierii aduce cu sine o noua perioada de de curtare sau macar de atractie.
Din teoria atasamentului stim ca uniunile intime se mentin prin balansul intre conectare si deconectare. Din cauza ca deconectarea este insecurizanta, cei doi vor cauta, pe diverse cai, sa obtina conectarea pierduta, pentru ca echilibrul emotional sa fie restabilit. Iata de ce conflictul este bun dar rezolvarea lui intr-o maniera pozitiva este vitala. O casnicie durabila se bazeaza pe abilitatea unui cuplu de a-si rezolva conflictele, care sunt inevitabile in orice relatie, conchide Gottman.
Carte
Curajul in salbaticie
Brene Brown ne-a obisnuit cu cercetarile calitative legate de subiecte cum ar fi curajul, vulnerabilitatea, rusinea sau empatia. In cartea Curajul in salbaticie, autoarea ne provoaca la cultivarea apartenentei adevarate in comunitatile in care traim, in organizatii si in cultura din care provenim. O face redefinind conceptul si asigurandu-ne totodata ca nu este o tragédie daca nu apartinem, daca alegem nonconformismul sau/si caile personale, in care credem cu tarie. In sprijinul acestei idei, autoarea o citeaza pe Maya Angelou care spunea: Esti liber doar atunci cand iti dai seama ca nu apartii niciunui loc anume, ci tuturor – locul tau e pretutindeni. Pretul e mare. Recompensa e uriasa. Pretul despre care vorbeste Maya, si pe care Brene nu si-ar fi dorit initial sa-l plateasca, este insasi salbaticia.
Recunosc ca termenul salbaticie, folosit de autoare m-a derutat putin, asa ca am vrut sa stiu din start la ce anume se refera Brene cand alatura cele doua cuvinte – curaj si salbaticie, inca din titlu. Si am aflat ca nu putem vorbi de apartenenta fara sa ne gandim la ce se afla dincolo de ea: un mediu ostil, o diversitate careia trebuie sa-i faci fata, intinzand mana unor oameni necunoscuti si prezentandu-te asa cum esti, cu valorile si credintele tale, poate mai putin apreciate sau chiar nepopulare. Iata de ce salbaticia este locul unde au trait dintotdeauna creatorii, profetii, curajosii si oponentii sistemului…
Apartenenta este esentiala dar sa alegi o pozitie riscanta, in afara zidurilor cetatii este un act de curaj, ne spune Brene. Asta presupune sa fii cateodata singur, sa nu apartii, chiar sa te doara dar sa alegi sa mergi mai departe pe calea ta. Faci asta pentru ca astepti recompensa, care este uriasa. Desi drumul pana acolo e greu, autenticitatea la care ajungi este viata adevarata. Si totusi, apartenenta este calea mai sigura si confortabila, pe deasupra.
Sa apartinem dar nu oricum
Suntem fiinte sociale si trebuie sa apartinem de ceva, cuiva, undeva. Este dorinta innascuta a oamenilor de a face parte din ceva mai amplu decat propria persoana. Chiar si structura noastra neuronala, hormonala si genetica sustine interdependenta, in defavoarea independentei. Totusi, apartenenta trebuie sa fie autentica, sa nu fie obtinuta cu pretul propriei autenticitati, libertati sau puteri.
Simtim nevoia sa facem parte din ceva, dar ceva real, nu conditionat sau fals, ori supus constrangerii si negocierii. Apartenenta adevarata exista doar cand ne aratam lumii asa cum suntem, autentici si imperfecti. Apartenenta adevarata nu e ceva ce obtinem sau realizam impreuna cu altcineva, este ceva ce avem in noi. Odata ce ne apartinem cu adevarat si credem cu tarie in noi insine, avem parte de apartenenta adevarata. Suntem diferiti dar profund conectati, sustine Brene.
Apartenenta adevarata nu este una pasiva. Nu inseamna doar sa te alaturi unui grup. Nu inseamna sa te conformezi, sa te prefaci ori sa accepti un compromis, fiindca e mai sigur. Este un exercitiu care ne impune sa fim vulnerabili, sa fim dispusi la disconfort si să invatam sa fim prezenti alaturi de alti oameni, fara sa ne sacrificam pe noi inșine. Apartenenta adevarata nu presupune sa te schimbi, presupune sa fii cine esti.
Loialitate fata de sine sau fata de grup?
Traim intr-o cultura a conformarii. Este mult mai usor sa gestionezi o astfel de cultura. Stabilesti standarde si reguli. Conduci simplu dupa principiul: dovedeste ca poti sau taci! Dar ratezi oportunitati reale , in a-ti ajuta oamenii sa-si gaseasca rolul, ratezi sansa de a ajuta oamenii sa-si gaseasca motivatia interioara, sa aiba incredere in ei insisi…
Desi ne dorim sa apartinem, vrem sa fim si noi insine, in acelasi timp. Ceea ce este improbabil atunci cand ne afiliem cu altii. Ca sa ramanem acolo va trebui sa parem perfecti, sa-i aprobam pe ceilalti (care sunt multi) in defavoarea propriilor convingeri, pareri si nevoi. Aprobarea celorlalti este unul dintre cei mai slaviti idoli ai nostri iar ofranda cu care trebuie sa-i satisfacem nesatul este sa facem astfel incat sa le fie bine celorlalti.
Asa apare nevoia de a-i multumi pe ceilalti cu pretul propriei vieti. Nu cumva este un prêt prea mare? Dar daca pot fi acolo si pot fi si eu insami, in acelasi timp!? Sa incercam deci sa trecem peste piedicile care ne despart.
Sa trecem dincolo de piedicile care ne despart
Insingurarea din lumea noastra este un indiciu al unei crize spirituale profunde. Suntem singuri, nu pentru ca ne-am dori ci pentru ca ne este frica: de vulnerabilitate, de critica, de esec, de conflict etc.
Divizarea. Ne-am format tabere si ne-am divizat in triburi. Ne despart optiunile politice, ideologiile, convingerile religioase, rasa, sexul, clasa etc. In acest context, celalalt este ori cu noi, ori impotriva noastra!
Demonizarea inamicului. Este o practica uzuala care dezumanizeaza. Se incepe cu crearea unei imagini a inamicului, se continua cu limbajul excluziv/injurios si apoi cu actiuni concrete, justificate de o retorica a urii.
Lipseste politetea si toleranta. Datorita fricii, furiei si a frustrarii personale dar si colective, oamenii ii exclud pe ceilalti, sunt nepoliticosi cu semenii lor si le arata dispret doar pentru ca sunt diferiti.
Suntem despartiti de ceilalti in aproape toate aspectele vietii. Ne distantam si strigam unii la altii. In loc sa ne rugam si sa ne apropiem unii de altii, ne inchidem in buncare si strigam doar pentru a ne auzi ecolul.
In cautarea apartenentei adevarate dar si a libertatii personale
Ca sa apartii in mod autentic ai nevoie sa cauti acea comunitate, grup, familie care te vede, te apreciaza, te accepta asa cum esti. Fiecare trebuie sa-si gaseasca propria cale, propria apartenenta, care sa-l defineasca. Asta s-ar putea sa ne duca spre un paradox. Paradoxum (lt) inseamna aparent absurd dar de fapt adevarat (Carl Jung). Inseamna sa gasesti ceea ce cauti si atunci cand faci parte din ceva si atunci cand infrunti salbaticia de unul singur. Atunci apartinem pretutindeni si nicaieri. Pare absurd dar e adevarat.
Intoarce-te acasa! A nu apartine propriei familii este una dintre cele mai periculoase afectiuni. Fiindca are puterea de a frange spiritul si increderea in propria valoare. Neglijarea mentinerii unui contact strans cu persoanele importante e cel putin la fel de periculoasa pentru sanatate ca fumatul unui pachet pe zi, hipertensiunea sau obezitatea.
Ca sa apartii trebuie sa ai curajul vulnerabilitatii. Asta presupune recunoasterea durerii, in detrimentul furiei si negarii. Vulnerabilitatea nu este un semn al slabiciunii ci al curajului.
Foloseste un limbaj incluziv. O disputa se poate transforma intr-o oportunitate de conexiune, daca poti sa-l incluzi si pe celalalt ca parte a solutiei, dincolo de opiniile lui diferite.
Combate vrajeala cu adevarul. Intampina vorbaria goala cu generozitate, empatie si curiozitate! In loc sa combati, asculta si pune intrebari de clarificare, de genul: de unde ai aflat asta, esti sigur de ceea ce spui, fa-ma sa inteleg pozitia ta, cu argumente valide etc.
Fii civilizat! Asta inseamna sa-ti sustii si sa-ti aperi identitatea, nevoile si convingerile, fara sa le lezezi pe ale altora; sa dezaprobi cu respect; sa cauti un teren comun ca punct de pornire pentru dialogul despre diferente; sa asculti dincolo de preconceptii si să-i inveti si pe altii sa procedeze la fel; sa depui efortul de a fi prezent, chiar si cu cei cu care esti intr-un dezacord profund si inversunat; sa procedezi astfel incat vocea fiecaruia să fie auzita si nimeni să nu fie ignorat.
Fii parte din experienta bucuriei si a suferintei colective, prin recunostinta si impreuna simtire, atat in momente de efervescenta spirituala (vezi ritualuri religioase, intruniri culturale – muzica, rugaciune etc) cat si de tristete (vezi moartea cuiva din comunitate).
Conecteaza-te la retelele sociale doar in masura in care le folosesti pentru a crea o cumunitate reala, cu o structura, un scop si un sens care se prelungesc in viata reala.
Tine spatele tare (cladit prin curaj)! A fi perfect, a face pe plac, a demonstra si a te preface sunt obstacole in calea cladirii unui spate puternic. A fi integru si a ramane acelasi iti tine spatele drept.
Lasa pieptul vulnerabil (plin de iubire)! Apropie-te de oameni! E greu sa urasti oamenii cand esti fata in fata cu ei. Si, nu incerca sa-i schimbi pe cei de langa tine. Lucreaza cu propria minte si te vei linisti.
Inima las-o salbatica (sa poata refuza conformismul, cu riscul salbaticiei)! O inima salbatica este capabila sa balanseze tensiunea de a privi lucid nedreptatile din lume si de a lupta pentru dreptate, pace, cultivandu-ti in acelasi timp, propriile momente de bucurie.
Curajului de a trai in salbaticie are nevoie de unealta numita Incredere
Potrivit lui Charles Feltman, increderea este alegerea de a risca sa faci vulnerabil ceva ce pretuiesti, in fata actiunilor altei persoane. Brene preia aceasta definitie a lui Feltman pentru ca se muleaza f bine pe datele pe care le-a obtinut din propria cercetare. Tot din datele culese, formula increderii are cateva elemente, de care trebuie sa tinem seama:
Limite: sa invatam sa stabilim, sa impunem si sa respectam limite. Provocarea este sa renuntam la nevoia de a fi placuti si la frica de a dezamagi.
Seriozitate: sa invatam sa spunem ce credem si sa credem ce spunem. Provocarea este sa ne asumam si sa nu promitem mai mult decat putem duce, doar pentru a face pe plac sau pentru a ne afirma.
Responsabilitate: sa invatam sa luam atitudine, sa ne asumam responsabilitatea, cerandu-ne sincer iertare cand gresim. Provocarea este sa renuntam la invinovatire si sa ne ferim de rusine.
Confidentialitate: sa invatam sa respectam confidentele si sa discernem ce putem spune mai departe si ce nu. Provocarea este sa renuntam la barfa si la intimitatea data de inamicul comun.
Integritate: sa invatam sa traim conform valorilor noastre, chiar daca e inconfortabil sau greu. Provocarea aici este sa alegem curajul in detrimentul confortului.
Generozitate: sa invatam sa fim generosi cu presupunerile pe care le facem despre ceilalti. Provocarea este sa fim sinceri si fermi cand spunem ce este in regula si ce nu.
Fara judecata: sa invatam sa oferim si sa primim ajutor. Provocarea este sa renuntam la rolul de Salvator ca sursa a stimei de sine.
Deci,
Avem nevoie sa apartinem. De asemenea, lumea in care traim are nevoie sa fim prezenti si sa ne aparam convingerile, fie ele si personale. Sa o facem curajos, croindu-ne propriul drum prin lume (salbaticie).
Dar daca te simti cumva in afara unor ziduri, cu pieptul sensibil si expus, nu dispera. Ramai cu spatele drept si lasa-ti inima salbatica. In acest caz, e ok sa te intrebi: apartin cuiva? si sa-ti raspunzi: da, imi apartin mie insami/insumi! Sunt pretudindeni si asta este o recompensa uriasa.
Carte
Legaturi pierdute
Cartea jurnalistului britanic Johann Hari a iesit de sub tipar in 2018 si a fost tradusa in limba romana, un an mai tarziu, la editura TREI. Este o carte foarte bine scrisa, cu un subiect care revine des in actualitate, prin proportiile epidemice pe care le capata. Este vorba despre depresie, pe care Hari o suprapune cu anxietatea, ambele fiind ingemanate, sustine autorul. Eu as zice ca sunt surori dar nu gemene si ca aceasta ingemanare a fost facuta aici (si) din ratiuni de marketing. In tot cazul, este meritul autorului ca a reusit sa spuna o poveste coerenta, bine structurata si argumentata despre aceste subiecte fierbinti ale lumii contemporane, o poveste care a atras atentia specialistilor dar si a publicului larg, deopotriva. Cartea a devenit bestseller New York Times, poate si pentru faptul ca invalideaza teoriile vechi legate de cauzele depresiei, enumera unele neglijate sau uitate, pe de o parte si vine cu solutii surprinzatoare, pe de alta parte.
Fiind el insusi un client al depresiei, autorul realizeaza, la un moment dat, ca depresia nu este o boala care tine (doar) de biochimia creierului, asa cum i se spusese ani la rand si, in consecinta, nu se trateaza cu medicamente. Fara sa le nege total utilitatea, Hari aduce argumente impotriva acestei practici, citand studii stiintifice valoroase si intervievand specialisti implicati in cercetarea acestor boli. Atat studiile cat si opiniile specialistilor confirma faptul ca efectul medicamentelor este minim, de scurta durata (tristetea/anxietatea revin la 65-80% dintre pacienti)) si cu suficiente efecte adverse (crestere in greutate, disfunctii sexuale, risc suicidar, cresc riscul de atac cerebral, diabet de tip II, avort spontan, copii cu autism sau diformitati fizice). De fapt, s-a constatat ca medicamentele functioneaza, atata timp cat pacientii cred ca acestea functioneaza (au efect placebo, asadar).
Nu exista nicio dovada ca ar exista un dezechimibru chimic in creierul oamenilor deprimati sau anxiosi, afirma si profesoara Joanna Moncrrieff, unul dintre cei mai mari experti in acest domeniu. Altii sunt si mai transanti, precum psihologul clinician dr. Lucy Johnstone care afirma: teoria serotoninei este o minciuna creata de companiile farmaceutice care au profituri uriase de pe urma acestui mit. Cel mai mare studiu privind efectele serotoninei asupra creierului nu a descoperit nicio relatie directa a acesteia cu depresia. Atribuirea depresiei unui nivel scazut de serotonina este extrem de inselatoare si nestiintific sustine si profesorul de la Princeton, Andrew Skull. Nu a existat niciodata o baza reala pentru aceasta teorie. A fost doar o chestiune de marketing. In concluzie, cauza principala a depresiei si anxietatii in crestere, nu este de natura biologica. Este in mare parte in lumea din jurul nostru si in modul cum traim in aceasta, sustine autorul.
Adevaratele cauze ale depresiei
Fiecare dintre cauzele sociale si psihologice ale depresiei si anxietatii pe care le-au descoperit specialistii din aceste domenii, au ceva in comun: toate sunt forme de deconectare. Toate sunt moduri in care am fost separati de ceva de care avem nevoie in mod nativ, dar pe care se pare ca l-am pierdut pe drum. Iata care sunt acestea:
- Deconectarea de o munca plina de sens. Un studiu Gallup incheiat in 2012 si socotit a fi cel mai detaliat studiu initiat vreodata cu privire la modul in care oamenii din intreaga lume se raporteaza la munca lor, a pus in evidenta faptul ca 87% dintre dintre acestia sunt, fie indiferenti, fie activ neimplicati in munca lor, ceea ce inseamna ca isi manifesta nemultumirea si frustrarea fata de munca pe care o fac. In general, oameniilor nu le place ceea ce fac, nu detin controlul (au pozitii de subordonare ierarhica), nu au dreptul sa decida nimic cu privire la bunul mers al companiilor. Ei sunt nevoiti sa suporte o activitate monotona, plictisitoare si negratificanta, ceea ce sta la baza deteriorarii sanatatii fizice, mentale si emotionale.
- Deconectarea de alti oameni. Este stiut astazi ca singuratatea acuta este la fel de stresanta ca o boala fizica si ca influenteaza starea generala de sanatate a omului. Ea provoaca o mare parte din depresia si anxietatea din societatea noastra si este produsul modului in care traim astazi: individualist, nesolidar, neimplicat, neconectat. Fuga din realitate prin intermediul retelelor sociale si a internetului sunt mijloace de anestezie emotionala dar si de adancire a depresiei.
- Deconectarea de valorile importante. Astazi banul este in centrul tuturor lucrurilor si goana dupa averi, statut si cariera sunt motivatii extrinseci pentru reusita. In ciuda accesarii acestora, 22 de studii efectuate in tari diferite, au aratat ca oamenii materialisti, care cred ca fericirea vine din acumularea bunurilor si o pozitie sociala superioara au niveluri mult mai mari de anxietate si depresie. Prin contrast, oamenii care sunt motivati intrinsec de valori precum familia, relatiile cu altii oameni, altruismul etc au raportat un nivel mult mai mare de satisfactie si implinire in viata.
- Deconectarea de traumele copilariei. Conform studiilor, pentru fiecare categorie de experiente traumatice din copilarie (cele din chestionarul ACE), esti mult mai predispus la depresie, ca adult. Cu alte cuvinte, cu cat ai fost mai traumatizat in copilarie, cu atat iti creste riscul de depresie. In acest context depresia reprezinta o reactie normala la experiente de viata anormale.
- Deconectarea de pozitia sociala. Cercetarile intreprinse de Kate Pickett si Richard Wilkinson au pus in evidenta faptul ca depresia si anxietatea sunt reactii la nesiguranta constanta privind pozitia sociala. Cu cat inegalitatea este mai mare si cu cat ierarhiile sunt mai prezente in societati, cu atat cresc umilintele si depresia. Practic oamenii nu se simt respectati si asta le creaza suferinte psihologice.
- Deconectarea de lumea naturala. Un grup de cercetatori de la Universitatea Essex din Marea Britanie a efectuat cel mai detaliat studiu despre imactul carului natural asupra sanatatii oamenilor. Ei au urmarit sanatatea mintala a 5000 de oameni: unii care s-au mutat din zone rurale la oras, ceilalti care s-au mutat de la oras in zone rurale, pe parcursul a 3 ani. Rezultatul a fost previzibil: cei care s-au mutat in zone rurale inverzite prezentau o reducere masiva a depresiei si anxietatii. Cei care au parasit zonele verzi pentru oras au devenit, intr-un numar important, depresivi sau/si anxiosi. S-a constatat ca miscarea, plimbarile, exercitiile fizice efectuate in mijlocul naturii tin depresia si anxietatea la distanta.
- Deconectarea de viitor. Din cauza imprevizibilitatii lumii in care traim, oamenii isi pierd perspectiva si devin anxiosi. Unii isi pierd speranta, sensul si devin depresivi. Exista multi semeni de-ai nostri nesiguri pe ziua de maine si blocati intr-un precariat care ii imbolnaveste iremediabil.
Pornind de la cauze si nu de la simptome, ca in cazul prescriptiilor de medicamente, antidepresivul ideal este reconectarea sustine Hari, care ia in calcul 7 forme validate stiintific ale acesteia.
- Reconectarea cu alti oameni. Acest lucru este posibil mai ales, daca ne inspiram de la societatile orientale, in care fericirea nu este privita individualist ci colectivist. Accentul cade aici pe, fii parte din grup, distruge zidurile Egou-lui, intra in povestile altora si lasa-i pe altii sa intre intr-a ta, ceea ce suna destul de diferit de, fii tu insuti din cultura occidentala. Deschizandu-te spre alti oameni, intr-o situatie de criza nu esti niciodata singur si vei fi mai putin depresiv sau anxios. Intr-un sens metaforic, viata umana este ca un foc mare de carbuni care straluceste. Daca scoti un carbune afara si-l izolezi, se va stinge repede. La fel sunt si oamenii. Daca vrem sa ne tinem de cald unii altora, trebuie sa stam laolalta si sa impartasim evenimente si trairi.
- Prescriptia sociala. Acest antidepresiv face parte din reteta psihiatrului engles Sam Everington si consta in a-i grupa pe pacienti in echipe de voluntari care sa faca ceva valoros pentru comunitate. Fie ca amenajeaza un spatiu viran, fie ca impaduresc o zona de campie sau altceva (horticultura/agricultura terapeutica), ideea este sa devina utili, sa fie in contact cu alti oameni si sa aiba un scop cumun. Aceasta prescriptie este inca de actualitate in centrul Brombley-by-Bow din estul Londrei si a insemnat o adevarata revolutie in tratarea depresiei si anxietatii, cu rezultate remarcabile.
- Reconectarea fata de o munca plina de insemnatate. Fiindca munca este importanta si ofera, pe langa mijloace de trai, valoare, recunoastere si sens, este fundamental ca ea sa fie un mijloc pentru aceste ingrediente. Cand oamenii vor detine controlul, vor fi creativi si vor aduce valoare acolo unde isi desfasoara activitatea, alungand totodata din viata lor afectiuni ca depresia si anxietatea.
- Reconecatre fata de valorile care conteaza cu adevarat. Materialismul este promovat agresiv astazi, prin intermediul reclamelor si te invata ca trebuie sa cumperi lucruri daca vrei sa fii fericit. In realitate, lucrurile incearca sa umple un gol care nu poate fi umplut decat cu valori intrinseci, care nu au legatura cu banii, pozitia sociala sau cariera cuiva.
- Bucuria solidara (bunatate iubitoare) este titlul unei tehnici stravechi, bazata pe un tip de meditatie care cultiva opusul geloziei si invidiei. Este cam acelasi lucru cu rugaciunea din ritul crestin. Te provoaca sa vezi fericirea celorlalti ca o sursa de bucurie pentru sine si te vindeca astfel si de depresie/anxietate, prin igiena mentala pe care o provoaca.
- Constientizarea si depasirea traumelor din copilarie. Am vazut mai sus ca traumele determina o predispozitie pentru depresie si anxietate. O povara in plus este ascunderea acestor traume, care inchise in minte devin si mai toxice. Iata de ce trebuie scoase la lumina, recadrate, resemnificate si vindecate, cu ajutorul unui specialist, astfel incat persoana afectata sa se elibereze de vina, rusine si de alte emotii negative (furie, de ex.) legate de acestea. Este ca un fel de spovedanie care usureaza si vindeca sufletul de povara trecutului dureros.
- Refacerea viitorului. Aceasta solutie este idealista si absolut surprinzatoare, pentru ca ar trebui sa asigure un venit minim garantat oricarui cetatean al acestei lumi. Autorul face aceasta propunere pornind de la corelarea stransa a depresiei si anxietatii cu saracia si in baza unui precedent intamplat in Canada. Aici, locuitorii unui orasel defavorizat au fost sustinuti financiar de guvern, cu un venit minim garantat de 14 000 de dolari anual, o perioada de timp. S-a constatat ulterior ca acest fapt a imbunatatit semnificativ viata acelor oameni, care au devenit mai sanatosi, mai echilibrati, mai responsabili si, bineinteles, mai putin depresivi si anxiosi. Iata un antidepresiv puternic, cu efect garantat 😊
In concluzie, depresia si anxietatea au trei tipuri de cauze: biologice, psihologice si sociale. Toate sunt reale si niciuna dintre ele nu poate fi descrisa ca ceva atat de simplist precum ideea de dezechilibru chimic din creier. Cauzele sociale si psihologice au fost ignorate o vreme indelungata, desi se pare ca motivele biologice nu isi fac simtita prezenta fara ele. Este concluzia institutiilor medicale de prestigiu din intreaga lume si a specialistilor, pe care autorul ii citeaza in aceasta carte.
Asadar, nu suferi de dezechilibru chimic ci social, psihologic si spiritual, prin modul in care traiesti in lume. Nu este vina serotoninei ci a societatii. Nu creierul tau este problema ci durerea ta. Iar durerea ta nu este un dusman sau o avarie ci un semnal ca ceva trebuie sa se schimbe in jurul tau, mai intai. Caci daca avem cauze colective, solutiile trebuie sa fie tot colective. Sa schimbam cultura pentru ca tot mai multi oameni sa-si traiasca viata pe care si-o doresc, conchide autorul.
Nota: Cu totul intamplator (sau nu), am dat zilele acestea peste ultimul studiu asupra efectelor medicamentelor, in depresie. Concluziile acestuia vin sa intareasca ceea ce Johann Hari spune in aceasta carte. Vezi concluziile studiului aici.
Ultimele comentarii