Geometrie in psihologie

Adesea, cand doi adulti se afla in conflict implica o a treia parte (un copil, o ruda, parinte, prieten, coleg etc), formand ceea ce psihologii numesc triangulare. Acesta este un tipar disfunctional in care a treia persoana asculta, valideaza, ofera feedback si chiar solutii celui care se plange de o anumita problema aparuta in diada. Face acest lucru fara sa cunoasca problema din interior si nici punctul de vedere al celuilalt. In cazul acesta feedback-ul poate fi total eronat, ceea ce mai mult complica lucrurile, in loc sa le limpezeasca.

Desi pare un comportament inofensiv si chiar sanatos prin faptul ca reduce nivelul anxietatii prin partajarea problemei cu o terta parte (cand imparti necazul cu cineva te simti mai usurat, nu-i asa ?), in realitate triangularea ingreuneaza si mai mult sarcina celor doi de a identifica si solutiona problemele reale cu care se confrunta, sustine autorul Harriet Lerner, in cartea “Dansul furiei”.

Si mai pagubitor este ca, odata cu trecerea timpului, prin repetare, triunghiurile se pot rigidiza.  Problemele vor fi din ce in ce mai greu de rezolvat, pe masura ce triunghiul devine din ce in ce mai rigid, atrage atentia acelasi autor.

Ca sa intelegem ce se petrece, iata cateva exemple:

Cand sotia ii reproseaza sotului ca petrece prea putin timp cu copiii, problema reala ar putea fi: ma simt ignorata si sunt suparata ca nu petreci suficient timp cu mine.

Cand sotia isi cauta job pentru ca s-a saturat sa stea acasa cu copiii, sotul se poate impotrivi, invocand educatia copiilor si nevoile gospodariei. In realitate, problema reala ar putea fi: imi fac griji pentru aceasta schimbare!

Sotia ii spune sotului: mama ta ma scoate din pepeni. Isi baga nasul peste tot, isi da cu parerea despre orice si te trateaza ca si cum ai fi inca un copil. In realitate problema este nevoia de limite in relatie cu mama etc.

Triunghiurile ne saboteaza relatiile intime

Asa cum am vazut, triunghiurile sunt neproductive pentru ca intretin ciorovaiala zilnica asupra unor false probleme, blocand dezvoltarea partenerilor si impiedicandu-i sa identifice sursele reale de conflict din relatiile lor.

Apoi, triunghiurile intretin cercul vicios al anxietatii. Dupa Murray Bowen, conflictul marital debuteaza odata cu cresterea nivelului anxietatii unuia sau ambilor parteneri, crestere influentata de factori interni sau externi relatiei. In astfel de circumstante, partenerii vor recruta, in mod intuitiv, un al treilea factor pentru a scapa de anxietate si iritare. In realitate, ceea ce se petrece este devierea furiei de la o persoana la alta, fara ca cineva sa fie interesat de cauzele reale si de rezolvarea acestei furii.

Triunghiurile sporesc foarte mult probabilitatea escaladarii agresivitatii. Cand unul dintre parteneri sparge intimitatea diadei, exista o mare probabilitate ca celalalt sa afle acest lucru si sa se comporte agresiv, considerandu-se tradat. Sau ar putea el insusi sa intre intr-un triunghi nou care complica, atat problemele initiale cat si relatia in sine.

Triunghiuri complexe de natura emotionala

Triunghiurile se multiplica si cresc in complexitate atunci cand problemele subterane dintr-o relatie sau dintr-un context alimenteaza focul in altele. Anxietatea subterana dintr-o situatie, izbucneste la suprafata in alta parte sub forma furiei.  In acest caz, furia intensa indreptata spre o persoana apropiata poate indica faptul ca purtam in noi emotii puternice si nerecunoscute dintr-o alta relatie importanta.

Iata un caz tipic:

Pot fi furioasa pe tata dar sa-mi indrept furia spre sot sau pot fi furioasa pe sot si sa-mi indrept furia spre copil etc.

Cand ne infuriem tindem sa consideram ca problema tine de anumiti oameni. In realitate este vorba si de anumite tipare pe care le preluam intergenerational. Daca realizam o diagrama/genograma a familiei, am putea constata anumite modele care s-au transmis inconstient si pe care le preluam automat, in ciuda faptului ca genereaza tot felul de probleme.

Exemplul meu

Cand mi-am facut propria genograma am aflat ca in familia mamei, femeile au jucat rolul salvatorului, in timp ce in familia paterna, tatii/barbatii erau figuri autoritare, proeminente. Astfel am constientizat ca am preluat eu insami rolul de salvator (datorat si statultului de prim nascut) de pe linie materna si o anume rezistenta/aversiune la autoritatea masculina, venita din genealogia paterna. Cu aceste scheme emotionale inca ma lupt in cadrul relatiilor mele intime.

Sigur ca aici exista o mare varietate de pattern-uri care ne asaza in pozitii de supra sau subfunctionare, culpabilizare, salvare, moralizare etc, in familii, tipare care ne dau batai de cap si care ne indeparteaza si mai mult unii de altii. Dramatic este ca, in acest context care se desfasoara inconstient, gasim o sumedenie de alte motive de cearta decat cele reale care, odata identificate, ar putea sa ne ofere cheia spre conectare si vindecare.

Ce punem in loc?

Cand anxietatea creste, in diade se intampla unul din urmatoarele scenarii posibile: partenerii intra in triunghiuri; se concentreaza asupra unei false probleme (ale altora de ce nu?) si se cearta la nesfarsit; unul sau ambii parteneri isi canalizeaza energia si atentia spre un copil problema; incearca gestionarea anxietatii prin munca (tipic masculin); unul dintre parteneri se imbolnaveste (de regula, sotia) iar celalalt ii ofera sprijin etc. Toate acestea sunt modalitati gresite de gestionare a anxietatii in cuplu.

Solutiile vin odata cu constientizarea faptului ca strategiile folosite anterior au slabit relatia, in loc s-o intareasca. Ca urmare ar fi de dorit sa fie inlocuite. Putem incepe prin distrugerea triunghiului/triunghiurilor. Cand avem o relatie personala cu fiecare membru al familiei, fara sa intervina un tert, apar la suprafata probleme reale, ascunse pana nu de mult. Odata identificate, ele pot  fi discutate si rezolvate in mod matur in cadrul relatiei sau cu ajutor specializat.

Concentrarea supra unui copil problema poate functiona de minune atunci cand este vorba despre abaterea atentiei de la o casnicie problematica sau de la o problema emotionala dificila cu un parinte, bunic, sef etc. Pe de alta parte, copiii sunt f sensibili la calitatea vietii parintilor si pot ajuta inconstient familia prin propriul comportament subfunctional. Copilul dificil face adesea tot ce se poate pentru a impiedica dezvaluirea problemelor generatoare de stres si angoasa. Solutia aici este comutarea atentiei de la oaia neagra a familiei spre adevarata problema generatoare de anxietate. Rezultatul? Copilul va inceta de indata sa mai fie o problema. De retinut si faptul ca cei mici au o capacitate remarcabila de a face fata problemelor atunci cand noi insine ne ocupam de propriile probleme.

Inchei cu o intrebare, deloc retorica si cu un raspuns pe care ar fi de dorit sa nu-l uiti. Daca iti indreptati energia emotionala catre un membru al familiei, te-ai intrebat vreodata unde ar fi directionata toata aceasta energie iscata de griji sau/si de frustrare, daca respectiva persoana ar disparea de pe radar?

Cand incetezi sa te ocupi de viata celuilalt, incepi sa-ti faci griji pentru tine! Cand iti rezolvi problemele personale, vei fi dispus sa lupti pentru relatia ta de cuplu, cu maturitate si asumare. Fara furie si, mai ales,  fara geometrie!