Carte

Pe taramul fantomelor infometate

Mi-am dorit sa citesc aceasta carte de cand a aparut in limba romana, pentru ca auzisem de autor si-i ascultasem cateva discursuri despre fenomenul adictiei, care sunau diferit de altele, pe aceeasi tema. Autorul vorbea de acceptare, iubire si alte emotii, precum si despre relatii si atasament, intr-un context in care psihologia parea neputincioasa, si-i pasa responsabilitatea surorii mai mari, psihiatria.

Citindu-l pe Gabor Maté am avut senzatia clara ca suferinta dependentilor este umanizata si ca putem sa ne apropiem de acesti oameni, fara prejudecati, cu deschidere si compasiune, cu atat mai mult cu cat, unii dintre noi nu suntem foarte departe de aceasta sclavie, pe care o dezavuam si o ignoram, deopotriva.

Afirmatia potrivit careia exista aproximativ 7, 8 miliarde de dependenti pe Planeta, m-a surprins desi o accept fara rezerve, dupa ce am constientizat ca exista o multitudine de dependente, mai mult sau mai putin vizibile, unele dintre ele travestite, altele benigne, respectabile si aducatoare de laude, toate avand rolul de a fi insule de alinare pentru un ocean de durere umana launtrica.

Aceasta este o metafora puternica si nu este singura care descrie fenomenul adictiei, pe care am intalnit-o la Maté. Ce ziceti de aceasta: dependenta este un substitut jalnic pentru iubire? In alt loc, dependenta este o fantoma infometata, niciodata satisfacuta. Sau o carja emotionala pentru golul interior care contine disperare, teama si lipsa de sens etc. Un gol pe care, desi incerc avid sa-l evit, nu pleaca nicaieri, marturiseste autorul, cand vorbeste despre dependenta sa de munca si de CD-uri, pe care le cumpara in mod constant si compulsiv.

Imi place aceasta vulnerabilitate matéasca si consider ca da un plus de greutate vorbelor sale. De altfel, atat propria poveste cat si istoriile pacientilor sai ilustreaza cum mediul, in coabitare cu genele ne modeleaza viata si, uneori o face prizoniera propriei noastre istorii. Devenim reflexii ale istoriei noastre personale, remarca autorul.

Doctorul Gabor Maté este specializat in medicina generala si a ajuns sa aprofundeze dependentele dintr-o nevoie si curiozitate, atat umana cat si profesionala. Deoarece este medic curant al unei clinici care se ocupa de dependentii de droguri, de la periferia Vancouverului (Canada), pentru ca traieste aproape de aceasta lume tulburatoare si promiscua, si-a droit sa-i patrunda tainele si sa-i inteleaga meandrele, pentru a sti cum sa o abordeze si cum sa o trateze, eficient si responsabil.

In acest context, preocuparea lui Maté a prins viata din povestile triste ale pacientilor sai, impletite cu propria istorie din copilarie, etapa in care a fost nevoit sa supravietuiasca despartirii temporare de mama, mortii bunicilor in lagarul de la Auschwitz si altor surse de stres, venite dintr-un mediu afectat de razboi. O scanteie de har divin ma desparte de lumea lor, marturiseste cu umilinta autorul.

Dar ce are diferit aceasta lume, de ce se ajunge aici, cine este responsabil, cum ar trebui privite personajele acesteia? Ce se poate face pentru a le alina durerea in care se afla? La toate aceste intrebari si la multe altele, autorul aduce raspunsuri exhaustive, bazate pe cele mai noi cercetari din domeniul neurobiologiei creierului si altele care privesc trauma si raspunsul la stres.

Cauze ale dependentelor

In carte sunt cateva capitole mai greu de urmarit, care se refera la cauzele dependentelor, izvorate din intrebarea majora: exista predispozitie genetica spre dependenta sau aceasta este rezultatul experientelor de viata ale persoanei? Sau amandoua sunt valabile? Maté raspunde clar cand afirma ca nu exista o gena a dependentei, dar exista mai multi factori care predispun la dependenta si anume: factori genetici/epigenetici, biologici (de dezvoltare a creierului), de mediu, de stres si trauma.

Asadar, dependenta apare in contextul unei vulnerabilitati preexistente, dar este modelata in mod definitoriu de mediul in care traiesc persoanele, cu impact mai mare, in perioada copilariei mici. Copiii citesc, reactioneaza si sunt influentati de starile mentale ale parintilor. Ei innoata in inconstientul parintilor lor, precum pestii in mare. Sunt afectati de limbajul corpului, de tensiunea din bratele care ii tin, de tonul vocii, de expresiile faciale joviale sau abatute si de marimea pupilelor. Poti crede ca dimeniunea pupilelor unei mame atunci când își privește copilul va afecta chimia creierului copilului său? Maté si alti specialisti cred ca da.

Persoanele care nu pot gasi sau primi iubire sunt nevoite sa gaseasca substitute. Oamenii sunt dependenti de propriile comportamente de alinare pentru ca in anii de formare nu au primit afectiunea de care aveau nevoie, Dar cine este persoana in nevoie, si de ce nu reuseste ea sa se rupa din sclavia dependentei?

Personalitatea dependenta

Persoana dependenta reflecta o lipsa a maturitatii emotionale. Se pare ca undeva, candva a existat un blocaj sau bariere care au oprit sau au incetinit foarte mult procesul de maturizare. Pentru maturizare, copilul trebuie sa devina unic si separat de alte persoane, sa-si cunoasca propria minte si sa nu fie coplesit de gandurile, perspectivele sau starile emotionale ale altora. In acest caz, vorbim si de absenta diferentierii, adica a abilitatii de a fi in contact cu altii dar si autonom in propria functionalitate emotionala.

Persoana dependenta are probleme de autoreglare emotionala, fiind incapabila sa mentina un mediu emotional intern suficient de stabil. Din acest motiv trebuie sa se bazeze pe sprijin exterior pentru a-si regla disconfortul si pentru a-si calma anxietatea. Oamenii sunt susceptibili la procesul dependentei daca au o nevoie constanta de a gasi alinare fizica si/sau emotionala in surse exterioare, pentru mintea si trupul lor.

O autoreglare precara inseamna ca persoana are emotii negative, pe care nu stie sa le gestioneze si le inlocuieste cu emotia pozitiva care vine odata cu dependenta. Cu alte cuvinte, persoana nu-si poate tolera propriile emotii si cedeaza la pornirile si dorintele spontane care promit emotii inlocuitoare pozitive. Vorbim aici de un slab control al impulsurilor.

Emotiile cele mai prezente la persoanele dependente sunt frica si indignarea. Frica de starea in care se afla lucrurile si indignarea fata de faptul ca ele sunt asa cum sunt. Teama de viata si indignarea ca viata este asa de dificila; teama de stari de spirit neplacute si ingignarea ca nu ne putem simti asa cum ne dorim. Frica de prezent si de viitor si indignarea ca nu putem controla destinul.

Lipsa unui sentiment sanatos al Sinelui este o alta caracteristica a persoanelor dependente. Din acest motiv ele privesc spre exterior pentru a scapa de ele insele. Dependenta este, in primul rand, despre sinele inconstient, nesigur care in fiecare clipa ia in considerare doar dorintele imediate si crede ca acesta este modul in care trebuie sa se comporte.

Persoana dependenta este narcisica. Nevoile ei sunt singurul punct de referinta. Cand esti tu insuti in nevoie, nu te intereseaza si nu poti tolera nevoia altuia. Persoana dependenta este instrainata de sine si de ceilalti. Se izoleaza, simte rusine, inadecvare, vina, neputinta, devalorizare. Este imposibil sa fii complet prezent cand ridici ziduri pentru a evita sa fii vazut.

Persoanele dependente sunt in cautarea iubirii pe care n-au primit-o niciodata. Prima data cand am luat heroina a fost ca o imbratisare calda, marturiseste o consumatoare de heroina, pacienta a doctorului Maté.

Persoana dependenta nu este niciodata satisfacuta. E clar ca, in starea de spirit flamand nu putem fi niciodata satisfacuti.

Cum ii abordam pe dependenti?

Raspunsul cel mai simplu si direct ar fi: cu iubire si acceptare. Nu-i putem ajuta pe acesti oameni, daca ne asezam in pozitia de judecatori. A ne dori ca persoana dependenta sa spuna NU, trebuie sa-i oferim ceva la care aceasta sa poata spune DA. Sa fim iubitori, rabdatori si sa-i privim pe acesti oameni cu compasiune.

Sa nu asteptam ca ei sa se schimbe. A astepta ca o persoana dependenta sa renunte la drogul ei este ca si cum i-ai cere unei persoane obisnuite sa renunte la toate abilitatile ei sociale, la relatiile sale de sprijin, la stabilitatea sa emotionala si la sentimentul sau de confort psihologic si fizic. Pana cand o persoana nu este dispusa sa preia controlul asupra propriei vieti, nimeni altcineva nu o va determina sa o faca

Sa incercam sa schimbam mediul in care traiesc. Acesta este singurul lucru pe care il putem schimba. Ei au nevoie de un mediu social complex si incurajator. Sa le oferim cadrul pentru un control al propriei lor vieti. Ei au nevoie de o comunitate alternativa care sa le ofere un grad mai mare de apartenenta, care sa-i faca sa se simta doriti, valorosi si care sa le ofere un scop. Medii sigure, predictibile si bogate din punct de vedere relational.

Dupa studii aprofundate si o experienta indelungata cu persoanele dependente, Gabor Maté recomanda o singura modalitate de lucru cu acesti oameni: aceea de a le fi alinate durerile. Nimeni nu poate face absolut nimic pentru a determina pe altcineva sa renunte la dependenta, in afara situatiei in care ofera o insula de alinare, un context in care contemplarea si respectul de sine sa poata prinde radacini. Dar cum se traduce asta in practica?

Ce sa faca apartinatorii ?

Este lesne de inteles ca dependenta este o tulburare de familie, in care partenerul sau parintele/copilul sunt co-dependenti. Rolul clasic al co-dependentului este de parinte sever care (im)pune limite, moralizeaza, pedepseste, critica, ameninta, manipuleaza etc. Un comportement pagubos cu rezultate aproape de zero. Nimeni nu doreste sa se stie proiectul de salvare al cuiva si nimeni nu poate purifica pe altcineva.

Ce putem face daca ne confruntam cu o situatie de acest gen? Sa privim situatia din alt unghi (cel descris de Maté ar fi ideal) si sa-i cedam celui dependent puterea de a face ceva cu viata lui. Daca alege sa o consume in dependenta este, la urma urmei, treaba lui. Nu-l poti salva pe om de el insusi!

Sa ne schimbam pe noi insine! Inainte de o interventie in viata altuia, trebuie sa ma intreb mai intai, cum ma descurc in propria mea viata? Daca dorim sa deschidem un spatiu de vindecare in altii, trebuie mai intai sa-l gasim in noi insine.

Daca esti partenerul unui dependent ai de ales intre doua posibilitati: fie sa ramai langa partener, acceptandu-l asa cum este (dragoste neconditionata), fie sa te departezi definitiv de el. In primul caz te poti alege cu resentimente, in al doilea, cel mai probabil, te vei simti vinovat. Intre vina si resentimente, Maté mizeaza pe vina si explica de ce. A sta cu o persoana dependenta in timp ce nutresti sentimente ostile fata de ea, o respingi mental, o pedepsesti emotional sau doar incerci sa o manipulezi pt a o indrepta este o cale rea. Credinta ca cineva ar trebui sa fie altfel decat este, este toxica pentru tine insuti, pentru celalalt si pentru relatie.

Exista sanse de vindecare!?

Statisticile in domeniul dependentelor sunt descurajatoare. De asemenea, povestile de viata ale pacientilor tratati de Maté sunt triste pentru ca vorbesc despre dependente care nasc alte dependente, despre boli incurabile, despre sarcini toxice, despre suflete devastate, familii distruse si, din pacate, despre moarte.

Cu toate acestea, creierul nostru este un organ rezilient, spun cercetatorii. Unele dintre circuitele importante continua sa se dezvolte pe tot parcursul vietii noastre si pot continua sa o faca chiar si in cazul unei persoane puternic dependente, al carui creier nu a primit nicio sansa in copilarie. Exista speranta, deci!

Daca esti unul dintre dependenti, iata ce-ti recomanda Dr Maté: Inlocuieste judecata aspra cu o curiozitate sincera de a descoperi motivul pentru care faci ceea ce faci; cultiva bunatatea iubitoare, intai fata de tine insuti si apoi si fata de altii; priveste-te cu compasiune, deschidere, acceptare si iubire; recunoaste ca nu ai nicio putere in fata viciului, ca viata ta a devenit imposibil de gestionat; cauta un mediu vindecator; indeparteaza lucrurile toxice si oamenii care te predispun la comportamente distructive; cauta ajutor specializat si crede ca o putere superioara te-ar putea ajuta, acolo unde tu ai depus armele …

Daca ai incercat de nenumarate ori si ai cazut din nou de fiecare data, accepta faptul ca este posibil sa nu-ti invingi niciodata tendintele de dependenta. Acest lucru poate fi in regula pentru tine. Pentru a invinge ar trebui sa ne declaram razboi noua insine iar un razboi impotriva unor parti din sinele nostru duce la si mai multa suferinta.

In literatura si practica de specialitate exista un program care a salvat mai multe vieti din punct de vedere emotional si fizic decat tratamentele medicale prescrise pentru dependenta. Este vorba despre celebrul program in 12 pasi de la Asociatia Alcoolicilor Anonimi. Sunt doua avantaje majore ale programului. Primul se refera la omogenitatea grupului, care ofera cadru pentru acceptare si suport (cine sa-i inteleaga mai bine pe alcoolici daca nu alti alcoolici?). Al doilea rezolva problema lipsei de control in relatie cu substanta/obiectul/comportamentul, in sensul ca persoana dependenta este pusa in relatie cu o putere mai mare decat propria persoana, care s-a dovedit slaba.

Intelegem de aici ca, acolo unde slabiciunea umana este instalata, doar puterea divinitatii o mai poate poate infrange. Cum psihicul persoanei dependente este populat de demoni mult mai inspaimantatori decat cei pe care majoritatea oamenilor ii poseda, vindecarea dependentilor este socotita, inclusiv de catre lumea stiintifica si medicala, un miracol. Vezi cei 12 pasi miraculosi de la A.A. aici.

Carte

Casnicia pe roate sau pe butuci?

Pe langa faptul ca are un titlu bun care atrage atentia, cartea Dr. John Gottman este una de referinta in ce priveste relatiile de cuplu. Spun asta luand in calcul cei 20 de ani de cercetare pe sute de cupluri, intreprinse de Institutul Gottman, dar ma bazez si pe aportul multor specialisti care au colaborat cu autorul, unul dintre ei fiind reputatul psiholog, jurnalist si scriitor, Daniel Goleman.

Ce a iesit este mai degraba un manual de functionare in doi, un ghid specializat care ofera radiografie, diagnoza dar si solutii concrete la problemele cu care se confrunta cuplurile moderne. Pentru inceput autorul enumera cateva mituri care au explicat divortul in cuplu, decenii la rand.

De ce se dezintegreaza mariajele? Cateva mituri pe cale de disparitie

Din cauza banilor. Unele studii arata ca daca exista dificultati financiare, sunt de doua ori mai multe sanse ca doi oameni sa se desparta. Acest lucru poate fi adevarat insa, in masura in care cuplul se confrunta si cu alte probleme interne, criza financiara amplificandu-le doar pe acestea.

Din pricina insatisfactiei de natura sexuala. Studiile din trecut aratau ca fericirea maritala creste odata cu numarul raporturilor sexuale dintre parteneri. In realitate, conteaza intimitatea si ceea ce cuplurile agreeaza ca fiind acceptabil in acest sens.

Din cauza incompatibilitatii dintre parteneri. Desi studiile lui Olson au aratat ca similaritatea opiniilor este o pavaza impotriva divortului, cercetarile lui Gottman au demonstrat ca, mult mai important decat sa ai vederi compatibile cu partenerul, este felul in care iti rezolvi diferendele.

Conform concluziilor studiilor intreprinse de autor, problema numarul 1 in cuplu este felul in care cei doi interactioneaza unul cu altul si reactiile fiziologice care apar in urma acestor interactiuni. Desi admite ca este nevoie de o doza de negativitate in relatie, Gottman sustine ca raportul trebuie sa se mentina in granitele a 5 interactiuni pozitive la 1 interactiune negativa.

Trebuie sa aveti cel putin cinci interactiuni pozitive cu partenerul pentru fiecare interactiune negativa, daca vreti sa va bucurati de o casnicie stabila.

Certurile dintre parteneri, atunci cand au rolul de a ventila suparari si nemultumiri, pot reprezenta unul dintre lucrurile cele mai sanatoase pe care partenerii le fac pentru relatia lor. Le pot garanta chiar fericirea. Vezi detalii aici.

Totusi, o casnicie durabila se bazeaza pe abilitatea partenerilor de a-si rezolva conflictele, care sunt inevitabile in orice relatie.

Exista cupluri care au sanse sa mentina acest echilibru de cinci interactiuni pozitive la una negativa, sustine Gottman. Diferenta dintre acestea si cuplurile care se destrama fiind data de stilurile de mariaj pe care le construiesc impreuna. Ma vad silit sa resping credinta ca exista un singur tip de mariaj reusit. De fapt exista 3 stiluri de mariaj sanatos si 2 stiluri distructive de mariaj. Conflictul este o metoda perfecta de a le discrimina.

Stiluri de mariaj

Stilul validant. In cadrul acestui stil de mariaj, partenerii sunt (au invatat sa fie) maestri ai comunicarii. Ei isi valideaza opiniile si emotiile, se respecta reciproc si isi aleg bataliile cu chibzuinta. Certurile lor sunt discutii constructive care se deruleaza cu relaxare si calm. In aceste cupluri exista o clara distributie a rolurilor: sotia este responsabila de gospodarie si copii, sotul este factor economic si decizional. Partenerii acestui tip de mariaj pun conceptul de impreuna mai presus de scopurile si valorile individuale. Un aspect mai putin placut ar putea fi pierderea pasiunii si a romantismului, care sunt sacrificate pe altarul familiei si al prieteniei.

Stilul volatil. In acest caz, partenerii se cearta frecvent de la nimicuri si apoi petrec mult timp ca sa repare daunele produse de conflict. De regula, au prea putin interes in a asculta punctul de vedere al partenerului sau sa empatizeze cu el. Scopul lor este sa-l convinga pe celalalt de justetea lor, victoria personala fiind ceea ce conteaza. Se intrerup unul pe altul punand intrebari. Nu lasa nezgandarita nicio rana. Partenerii rad mai mult si sunt mai afectuosi decat cei din stilul validant. E drept ca exprima mai multe emotii negative dar si mai multe emotii pozitive. Lor nu le este dificil sa se impace, reparand ce-au stricat. Isi respecta intimitatea si spatiul personal. Sunt deschisi unul fata de altul in privinta sentimentelor, onestitatea si sinceritatea fiind foarte importante pentru ei. Scopul central pt cuplurile volatile este de a ramane un sprijin statornic pentru celalalt. Au entuziasm si pasiune. Punctul nevralgic in acest caz ar fi riscul tensiunilor si chiar a violentei conjugale, datorita excitabilitatii nervoase crescute.

Stilul evitant. Legatura partenerilor care adopta acest stil este atat de puternica incat isi pot permite sa ignore neintelegerile., in asa fel incat, cei doi au o viata pasnica si agreabila, impreuna. Pe de alta parte, exista aici un nivel scazut de apropiere si intimitate, fiecare conservandu-si spatiul propriu si autonomia personala. In consecinta, insingurarea este un pericol real. Se rateaza unul pe altul, au senzatia ca celalalalt nu-l intelege si cunoaste cu adevarat. Minusul acestui stil ar fi mai putina pasiune, compensata insa cu putina critica si/sau dispret.

Un mariaj de succes evolueaza, cu timpul, intr-unul dintre cele trei stiluri care ilustreaza niste adaptari sanatoase la o viata intima traita alaturi de o alta fiinta umana, sustine Gottman. Insa, daca cei doi prefera un anumit stil si nu se adapteaza la celalalt partener, pericolul sa adopte stiluri dezadaptative de mariaj este foarte mare. Acestea formule perdante sunt, in acceptiunea lui Gottman, stilul ostil-implicat si cel ostil-detasat. In aceste cazuri, niciunul dintre parteneri nu asculta cu adevarat ce spune celalalt; sunt detasati si neimplicati emotional; nu se privesc in ochi si retraiesc episoade scurte de atac si aparare etc.

Se ajunge aici datorita dozei sporite de negativitate, prin prezenta asa numitor calareti apocaliptici ai relatiilor de cuplu si a cascadelor de negativitate si distantare. Am descris acesti factori distructivi dar si remediile lor, in acceptiunea lui Gottman, in articolul de aici.

Exista speranta

Acum ca tot am aflat care sunt problemele majore intr-o relatie de cuplu, ne intereseaza si solutiile. Eu cred ca majoritatea cuplurilor (pana si acelea care au mariaje nefericite) nu au nevoie de un program incalcit, pe care sa-l urmeze pas cu pas dupa un manual de functionare a cuplului. Acei oameni au nevoie sa se descotoroseasca de negativitatea gratuita care ii stoarce de energie si optimism, spune John Gottman. Si adauga: In aceasta lupta cu negativitatea, cuplurile au nevoie de cateva strategii care, odata aplicate, pot da roadele asteptate. Rostul acestor strategii este de a intrerupe bucla de negativitate si a da voie mecanismelor naturale de reparatie sa-si faca efectul. Cele 4 strategii cheie pentru imbunatatirea mariajului, propuse de Gottman sunt descrise aici.

In ultimul capitol al cartii, autorul conchide transant: Orice mariaj de durata se ridica pe doua pietre de temelie: sa fiti de acord intre voi asupra stilului in care va veti gestiona dezacordurile si sa aveti o mare doza de pozitivitate (tineti minte raportul castigator de 5/1).

Daca vei citi cartea, vei gasi in ea si cateva modalitati practice de a negocia stilul conjugal, sfaturi pentru cuplurile validante, volatile si evitante dar si idei de a gestiona dezacordurile, astfel incat acestea sa-ti consolideze casnicia si nu sa o destabilizeze sau destrame.

Un bonus al acestui manual de lucru in cuplu il reprezinta numeroasele chestionare, care o data completate, iti arata carui stil de mariaj apartii, cat de inundat emotional cu negativitate esti, cat de grave sunt problemele din cuplul tau, cata critica, dispret sau defensiva manifesti etc.

Vei mai gasi aici franturi de povesti de viata, dialoguri demonstrative, marturii si exemple de comunicare, toate acestea cu scopul de a te pregati pentru un mariaj de succès. Lectura cu folos, zic!

Despre autor: John Gottman este unul dintre cei mai influenti psihoterapeuti din lume, din ultimul sfert de secol. A devenit cunoscut in urma cercetarilor sale privind stabilitatea conjugala si predictiile despre divort, relatia parinte-copil si dezvoltare emotionala. Timp de 40 de ani a condus activitati de observare stiintifica directa, insumand mii de cupluri, analizate in studii longitudinale. Este profesor emerit de psihologie al Universitatii din Washington, acolo unde a fondat “The Love Lab”, spatiu in care s-au desfasurat multe din cercetarile sale. A scris, in calitate de autor si coautor, peste 200 de articole stiintifice si 40 de carti. Tine discursuri si seminare cu impact mediatic, participa la emisiuni televizate in calitate de invitat etc.

View large More details

Carte

Curajul in salbaticie

Brene Brown ne-a obisnuit cu cercetarile calitative legate de subiecte cum ar fi curajul, vulnerabilitatea, rusinea sau empatia. In cartea Curajul in salbaticie, autoarea ne provoaca la cultivarea apartenentei adevarate in comunitatile in care traim, in organizatii si in cultura din care provenim. O face redefinind conceptul si asigurandu-ne totodata ca nu este o tragédie daca nu apartinem, daca alegem nonconformismul sau/si caile personale, in care credem cu tarie. In sprijinul acestei idei, autoarea o citeaza pe Maya Angelou care spunea: Esti liber doar atunci cand iti dai seama ca nu apartii niciunui loc anume, ci tuturor – locul tau e pretutindeni. Pretul e mare. Recompensa e uriasa. Pretul despre care vorbeste Maya, si pe care Brene nu si-ar fi dorit initial sa-l plateasca, este insasi salbaticia.

Recunosc ca termenul salbaticie, folosit de autoare m-a derutat putin, asa ca am vrut sa stiu din start la ce anume se refera Brene cand alatura cele doua cuvinte – curaj si salbaticie, inca din titlu. Si am aflat ca nu putem vorbi de apartenenta fara sa ne gandim la ce se afla dincolo de ea: un mediu ostil, o diversitate careia trebuie sa-i faci fata, intinzand mana unor oameni necunoscuti si prezentandu-te asa cum esti, cu valorile si credintele tale, poate mai putin apreciate sau chiar nepopulare. Iata de ce salbaticia este locul unde au trait dintotdeauna creatorii, profetii, curajosii si oponentii sistemului…

Apartenenta este esentiala dar sa alegi o pozitie riscanta, in afara zidurilor cetatii este un act de curaj, ne spune Brene. Asta presupune sa fii cateodata singur, sa nu apartii, chiar sa te doara dar sa alegi sa mergi mai departe pe calea ta. Faci asta pentru ca astepti recompensa, care este uriasa. Desi drumul pana acolo e greu, autenticitatea la care ajungi este viata adevarata. Si totusi, apartenenta este calea mai sigura si confortabila, pe deasupra.

Sa apartinem dar nu oricum

Suntem fiinte sociale si trebuie sa apartinem de ceva, cuiva, undeva. Este dorinta innascuta a oamenilor de a face parte din ceva mai amplu decat propria persoana. Chiar si structura noastra neuronala, hormonala si genetica sustine interdependenta, in defavoarea independentei. Totusi, apartenenta trebuie sa fie autentica, sa nu fie obtinuta cu pretul propriei autenticitati, libertati sau puteri.

Simtim nevoia sa facem parte din ceva, dar ceva real, nu conditionat sau fals, ori supus constrangerii si negocierii. Apartenenta adevarata exista doar cand ne aratam lumii asa cum suntem, autentici si imperfecti. Apartenenta adevarata nu e ceva ce obtinem sau realizam impreuna cu altcineva, este ceva ce avem in noi. Odata ce ne apartinem cu adevarat si credem cu tarie in noi insine, avem parte de apartenenta adevarata. Suntem diferiti dar profund conectati, sustine Brene.

Apartenenta adevarata nu este una pasiva. Nu inseamna doar sa te alaturi unui grup. Nu inseamna sa te conformezi, sa te prefaci ori sa accepti un compromis, fiindca e mai sigur. Este un exercitiu care ne impune sa fim vulnerabili, sa fim dispusi la disconfort si să invatam sa fim prezenti alaturi de alti oameni, fara sa ne sacrificam pe noi inșine. Apartenenta adevarata nu presupune sa te schimbi, presupune sa fii cine esti.

Loialitate fata de sine sau fata de grup?

Traim intr-o cultura a conformarii. Este mult mai usor sa gestionezi o astfel de cultura. Stabilesti standarde si reguli. Conduci simplu dupa principiul: dovedeste ca poti sau taci! Dar ratezi oportunitati reale , in a-ti ajuta oamenii sa-si gaseasca rolul, ratezi sansa de a ajuta oamenii sa-si gaseasca motivatia interioara, sa aiba incredere in ei insisi…

Desi ne dorim sa apartinem, vrem sa fim si noi insine, in acelasi timp. Ceea ce este improbabil atunci cand ne afiliem cu altii. Ca sa ramanem acolo va trebui sa parem perfecti, sa-i aprobam pe ceilalti (care sunt multi) in defavoarea propriilor convingeri, pareri si nevoi. Aprobarea celorlalti este unul dintre cei mai slaviti idoli ai nostri iar ofranda cu care trebuie sa-i satisfacem nesatul este sa facem astfel incat sa le fie bine celorlalti.

Asa apare nevoia de a-i multumi pe ceilalti cu pretul propriei vieti. Nu cumva este un prêt prea mare? Dar daca pot fi acolo si pot fi si eu insami, in acelasi timp!? Sa incercam deci sa trecem peste piedicile care ne despart.

Sa trecem dincolo de piedicile care ne despart

Insingurarea din lumea noastra este un indiciu al unei crize spirituale profunde. Suntem singuri, nu pentru ca ne-am dori ci pentru ca ne este frica: de vulnerabilitate, de critica, de esec, de conflict etc.

Divizarea. Ne-am format tabere si ne-am divizat in triburi. Ne despart optiunile politice, ideologiile, convingerile religioase, rasa, sexul, clasa etc. In acest context, celalalt este ori cu noi, ori impotriva noastra!

Demonizarea inamicului. Este o practica uzuala care dezumanizeaza. Se incepe cu crearea unei imagini a inamicului, se continua cu limbajul excluziv/injurios si apoi cu actiuni concrete, justificate de o retorica a urii.

Lipseste politetea si toleranta. Datorita fricii, furiei si a frustrarii personale dar si colective, oamenii ii exclud pe ceilalti, sunt nepoliticosi cu semenii lor si le arata dispret doar pentru ca sunt diferiti.

Suntem despartiti de ceilalti in aproape toate aspectele vietii. Ne distantam si strigam unii la altii. In loc sa ne rugam si sa ne apropiem unii de altii, ne inchidem in buncare si strigam doar pentru a ne auzi ecolul.

In cautarea apartenentei adevarate dar si a libertatii personale

Ca sa apartii in mod autentic ai nevoie sa cauti acea comunitate, grup, familie care te vede, te apreciaza, te accepta asa cum esti. Fiecare trebuie sa-si gaseasca propria cale, propria apartenenta, care sa-l defineasca. Asta s-ar putea sa ne duca spre un paradox. Paradoxum (lt) inseamna aparent absurd dar de fapt adevarat (Carl Jung). Inseamna sa gasesti ceea ce cauti si atunci cand faci parte din ceva si atunci cand infrunti salbaticia de unul singur. Atunci apartinem pretutindeni si nicaieri. Pare absurd dar e adevarat.

Intoarce-te acasa! A nu apartine propriei familii este una dintre cele mai periculoase afectiuni. Fiindca are puterea de a frange spiritul si increderea in propria valoare. Neglijarea mentinerii unui contact strans cu persoanele importante e cel putin la fel de periculoasa pentru sanatate ca fumatul unui pachet pe zi, hipertensiunea sau obezitatea.

Ca sa apartii trebuie sa ai curajul vulnerabilitatii. Asta presupune recunoasterea durerii, in detrimentul furiei si negarii. Vulnerabilitatea nu este un semn al slabiciunii ci al curajului.

Foloseste un limbaj incluziv. O disputa se poate transforma intr-o oportunitate de conexiune, daca poti sa-l incluzi si pe celalalt ca parte a solutiei, dincolo de opiniile lui diferite.

Combate vrajeala cu adevarul. Intampina vorbaria goala cu generozitate, empatie si curiozitate! In loc sa combati, asculta si pune intrebari de clarificare, de genul: de unde ai aflat asta, esti sigur de ceea ce spui, fa-ma sa inteleg pozitia ta, cu argumente valide etc.

Fii civilizat! Asta inseamna sa-ti sustii si sa-ti aperi identitatea, nevoile si convingerile, fara sa le lezezi pe ale altora; sa dezaprobi cu respect; sa cauti un teren comun ca punct de pornire pentru dialogul despre diferente; sa asculti dincolo de preconceptii si să-i inveti si pe altii sa procedeze la fel; sa depui efortul de a fi prezent, chiar si cu cei cu care esti intr-un dezacord profund si inversunat; sa procedezi astfel incat vocea fiecaruia să fie auzita si nimeni să nu fie ignorat.

Fii parte din experienta bucuriei si a suferintei colective, prin recunostinta si impreuna simtire, atat in momente de efervescenta spirituala (vezi ritualuri religioase, intruniri culturale – muzica, rugaciune etc) cat si de tristete (vezi moartea cuiva din comunitate).

Conecteaza-te la retelele sociale doar in masura in care le folosesti pentru a crea o cumunitate reala, cu o structura, un scop si un sens care se prelungesc in viata reala.

Tine spatele tare (cladit prin curaj)! A fi perfect, a face pe plac, a demonstra si a te preface sunt obstacole in calea cladirii unui spate puternic. A fi integru si a ramane acelasi iti tine spatele drept.

Lasa pieptul vulnerabil (plin de iubire)! Apropie-te de oameni! E greu sa urasti oamenii cand esti fata in fata cu ei. Si, nu incerca sa-i schimbi pe cei de langa tine. Lucreaza cu propria minte si te vei linisti.

Inima las-o salbatica (sa poata refuza conformismul, cu riscul salbaticiei)! O inima salbatica este capabila sa balanseze tensiunea de a privi lucid nedreptatile din lume si de a lupta pentru dreptate, pace, cultivandu-ti in acelasi timp, propriile momente de bucurie.

Curajului de a trai in salbaticie are nevoie de unealta numita Incredere

Potrivit lui Charles Feltman, increderea este alegerea de a risca sa faci vulnerabil ceva ce pretuiesti, in fata actiunilor altei persoane. Brene preia aceasta definitie a lui Feltman pentru ca se muleaza f bine pe datele pe care le-a obtinut din propria cercetare. Tot din datele culese, formula increderii are cateva elemente, de care trebuie sa tinem seama:

Limite: sa invatam sa stabilim, sa impunem si sa respectam limite. Provocarea este sa renuntam la nevoia de a fi placuti si la frica de a dezamagi.

Seriozitate: sa invatam sa spunem ce credem si sa credem ce spunem. Provocarea este sa ne asumam si sa nu promitem mai mult decat putem duce, doar pentru a face pe plac sau pentru a ne afirma.

Responsabilitate: sa invatam sa luam atitudine, sa ne asumam responsabilitatea, cerandu-ne sincer iertare cand gresim. Provocarea este sa renuntam la invinovatire si sa ne ferim de rusine.

Confidentialitate: sa invatam sa respectam confidentele si sa discernem ce putem spune mai departe si ce nu. Provocarea este sa renuntam la barfa si la intimitatea data de inamicul comun.

Integritate: sa invatam sa traim conform valorilor noastre, chiar daca e inconfortabil sau greu. Provocarea aici este sa alegem curajul in detrimentul confortului.

Generozitate: sa invatam sa fim generosi cu presupunerile pe care le facem despre ceilalti. Provocarea este sa fim sinceri si fermi cand spunem ce este in regula si ce nu.

Fara judecata: sa invatam sa oferim si sa primim ajutor. Provocarea este sa renuntam la rolul de Salvator ca sursa a stimei de sine.

Deci,

Avem nevoie sa apartinem. De asemenea, lumea in care traim are nevoie sa fim prezenti si sa ne aparam convingerile, fie ele si personale. Sa o facem curajos, croindu-ne propriul drum prin lume (salbaticie).

Dar daca te simti cumva in afara unor ziduri, cu pieptul sensibil si expus, nu dispera. Ramai cu spatele drept si lasa-ti inima salbatica. In acest caz, e ok sa te intrebi: apartin cuiva? si sa-ti raspunzi: da, imi apartin mie insami/insumi! Sunt pretudindeni si asta este o recompensa uriasa.

View large More details

Carte

Legaturi pierdute

Cartea jurnalistului britanic Johann Hari a iesit de sub tipar in 2018 si a fost tradusa in limba romana, un an mai tarziu, la editura TREI. Este o carte foarte bine scrisa, cu un subiect care revine des in actualitate, prin proportiile epidemice pe care le capata. Este vorba despre depresie, pe care Hari o suprapune cu anxietatea, ambele fiind ingemanate, sustine autorul. Eu as zice ca sunt surori dar nu gemene si ca aceasta ingemanare a fost facuta aici (si) din ratiuni de marketing. In tot cazul, este meritul autorului ca a reusit sa spuna o poveste coerenta, bine structurata si argumentata despre aceste subiecte fierbinti ale lumii contemporane, o poveste care a atras atentia specialistilor dar si a publicului larg, deopotriva. Cartea a devenit bestseller New York Times, poate si pentru faptul ca invalideaza teoriile vechi legate de cauzele depresiei, enumera unele neglijate sau uitate, pe de o parte si vine cu solutii surprinzatoare, pe de alta parte.

Fiind el insusi un client al depresiei, autorul realizeaza, la un moment dat, ca depresia nu este o boala care tine (doar) de biochimia creierului, asa cum i se spusese ani la rand si, in consecinta, nu se trateaza cu medicamente. Fara sa le nege total utilitatea, Hari aduce argumente impotriva acestei practici, citand studii stiintifice valoroase si intervievand specialisti implicati in cercetarea acestor boli. Atat studiile cat si opiniile specialistilor confirma faptul ca efectul medicamentelor este minim, de scurta durata (tristetea/anxietatea revin la 65-80% dintre pacienti)) si cu suficiente efecte adverse (crestere in greutate, disfunctii sexuale, risc suicidar, cresc riscul de atac cerebral, diabet de tip II, avort spontan, copii cu autism sau diformitati fizice). De fapt, s-a constatat ca medicamentele functioneaza, atata timp cat pacientii cred ca acestea functioneaza (au efect placebo, asadar).

Nu exista nicio dovada ca ar exista un dezechimibru chimic in creierul oamenilor deprimati sau anxiosi, afirma si profesoara Joanna Moncrrieff, unul dintre cei mai mari experti in acest domeniu. Altii sunt si mai transanti, precum psihologul clinician dr. Lucy Johnstone care afirma: teoria serotoninei este o minciuna creata de companiile farmaceutice care au profituri uriase de pe urma acestui mit. Cel mai mare studiu privind efectele serotoninei asupra creierului nu a descoperit nicio relatie directa a acesteia cu depresia. Atribuirea depresiei unui nivel scazut de serotonina este extrem de inselatoare si nestiintific sustine si profesorul de la Princeton, Andrew Skull. Nu a existat niciodata o baza reala pentru aceasta teorie. A fost doar o chestiune de marketing. In concluzie, cauza principala a depresiei si anxietatii in crestere, nu este de natura biologica. Este in mare parte in lumea din jurul nostru si in modul cum traim in aceasta, sustine autorul.

Adevaratele cauze ale depresiei

Fiecare dintre cauzele sociale si psihologice ale depresiei si anxietatii pe care le-au descoperit specialistii din aceste domenii, au ceva in comun: toate sunt forme de deconectare. Toate sunt moduri in care am fost separati de ceva de care avem nevoie in mod nativ, dar pe care se pare ca l-am pierdut pe drum. Iata care sunt acestea:

Deconectarea de o munca plina de sens. Un studiu Gallup incheiat in 2012 si socotit a fi cel mai detaliat studiu initiat vreodata cu privire la modul in care oamenii din intreaga lume se raporteaza la munca lor, a pus in evidenta faptul ca 87% dintre dintre acestia sunt, fie indiferenti, fie activ neimplicati in munca lor, ceea ce inseamna ca isi manifesta nemultumirea si frustrarea fata de munca pe care o fac. In general, oameniilor nu le place ceea ce fac, nu detin controlul (au pozitii de subordonare ierarhica), nu au dreptul sa decida nimic cu privire la bunul mers al companiilor. Ei sunt nevoiti sa suporte o activitate monotona, plictisitoare si negratificanta, ceea ce sta la baza deteriorarii sanatatii fizice, mentale si emotionale.
Deconectarea de alti oameni. Este stiut astazi ca singuratatea acuta este la fel de stresanta ca o boala fizica si ca influenteaza starea generala de sanatate a omului. Ea provoaca o mare parte din depresia si anxietatea din societatea noastra si este produsul modului in care traim astazi: individualist, nesolidar, neimplicat, neconectat. Fuga din realitate prin intermediul retelelor sociale si a internetului sunt mijloace de anestezie emotionala dar si de adancire a depresiei.
Deconectarea de valorile importante. Astazi banul este in centrul tuturor lucrurilor si goana dupa averi, statut si cariera sunt motivatii extrinseci pentru reusita. In ciuda accesarii acestora, 22 de studii efectuate in tari diferite, au aratat ca oamenii materialisti, care cred ca fericirea vine din acumularea bunurilor si o pozitie sociala superioara au niveluri mult mai mari de anxietate si depresie. Prin contrast, oamenii care sunt motivati intrinsec de valori precum familia, relatiile cu altii oameni, altruismul etc au raportat un nivel mult mai mare de satisfactie si implinire in viata.
Deconectarea de traumele copilariei. Conform studiilor, pentru fiecare categorie de experiente traumatice din copilarie (cele din chestionarul ACE), esti mult mai predispus la depresie, ca adult. Cu alte cuvinte, cu cat ai fost mai traumatizat in copilarie, cu atat iti creste riscul de depresie. In acest context depresia reprezinta o reactie normala la experiente de viata anormale.
Deconectarea de pozitia sociala. Cercetarile intreprinse de Kate Pickett si Richard Wilkinson au pus in evidenta faptul ca depresia si anxietatea sunt reactii la nesiguranta constanta privind pozitia sociala. Cu cat inegalitatea este mai mare si cu cat ierarhiile sunt mai prezente in societati, cu atat cresc umilintele si depresia. Practic oamenii nu se simt respectati si asta le creaza suferinte psihologice.
Deconectarea de lumea naturala. Un grup de cercetatori de la Universitatea Essex din Marea Britanie a efectuat cel mai detaliat studiu despre imactul carului natural asupra sanatatii oamenilor. Ei au urmarit sanatatea mintala a 5000 de oameni: unii care s-au mutat din zone rurale la oras, ceilalti care s-au mutat de la oras in zone rurale, pe parcursul a 3 ani. Rezultatul a fost previzibil: cei care s-au mutat in zone rurale inverzite prezentau o reducere masiva a depresiei si anxietatii. Cei care au parasit zonele verzi pentru oras au devenit, intr-un numar important, depresivi sau/si anxiosi. S-a constatat ca miscarea, plimbarile, exercitiile fizice efectuate in mijlocul naturii tin depresia si anxietatea la distanta.
Deconectarea de viitor. Din cauza imprevizibilitatii lumii in care traim, oamenii isi pierd perspectiva si devin anxiosi. Unii isi pierd speranta, sensul si devin depresivi. Exista multi semeni de-ai nostri nesiguri pe ziua de maine si blocati intr-un precariat care ii imbolnaveste iremediabil.

Pornind de la cauze si nu de la simptome, ca in cazul prescriptiilor de medicamente, antidepresivul ideal este reconectarea sustine Hari, care ia in calcul 7 forme validate stiintific ale acesteia.

Reconectarea cu alti oameni. Acest lucru este posibil mai ales, daca ne inspiram de la societatile orientale, in care fericirea nu este privita individualist ci colectivist. Accentul cade aici pe, fii parte din grup, distruge zidurile Egou-lui, intra in povestile altora si lasa-i pe altii sa intre intr-a ta, ceea ce suna destul de diferit de, fii tu insuti din cultura occidentala. Deschizandu-te spre alti oameni, intr-o situatie de criza nu esti niciodata singur si vei fi mai putin depresiv sau anxios. Intr-un sens metaforic, viata umana este ca un foc mare de carbuni care straluceste. Daca scoti un carbune afara si-l izolezi, se va stinge repede. La fel sunt si oamenii. Daca vrem sa ne tinem de cald unii altora, trebuie sa stam laolalta si sa impartasim evenimente si trairi.
Prescriptia sociala. Acest antidepresiv face parte din reteta psihiatrului engles Sam Everington si consta in a-i grupa pe pacienti in echipe de voluntari care sa faca ceva valoros pentru comunitate. Fie ca amenajeaza un spatiu viran, fie ca impaduresc o zona de campie sau altceva (horticultura/agricultura terapeutica), ideea este sa devina utili, sa fie in contact cu alti oameni si sa aiba un scop cumun. Aceasta prescriptie este inca de actualitate in centrul Brombley-by-Bow din estul Londrei si a insemnat o adevarata revolutie in tratarea depresiei si anxietatii, cu rezultate remarcabile.
Reconectarea fata de o munca plina de insemnatate. Fiindca munca este importanta si ofera, pe langa mijloace de trai, valoare, recunoastere si sens, este fundamental ca ea sa fie un mijloc pentru aceste ingrediente. Cand oamenii vor detine controlul, vor fi creativi si vor aduce valoare acolo unde isi desfasoara activitatea, alungand totodata din viata lor afectiuni ca depresia si anxietatea.
Reconecatre fata de valorile care conteaza cu adevarat. Materialismul este promovat agresiv astazi, prin intermediul reclamelor si te invata ca trebuie sa cumperi lucruri daca vrei sa fii fericit. In realitate, lucrurile incearca sa umple un gol care nu poate fi umplut decat cu valori intrinseci, care nu au legatura cu banii, pozitia sociala sau cariera cuiva.
Bucuria solidara (bunatate iubitoare) este titlul unei tehnici stravechi, bazata pe un tip de meditatie care cultiva opusul geloziei si invidiei. Este cam acelasi lucru cu rugaciunea din ritul crestin. Te provoaca sa vezi fericirea celorlalti ca o sursa de bucurie pentru sine si te vindeca astfel si de depresie/anxietate, prin igiena mentala pe care o provoaca.
Constientizarea si depasirea traumelor din copilarie. Am vazut mai sus ca traumele determina o predispozitie pentru depresie si anxietate. O povara in plus este ascunderea acestor traume, care inchise in minte devin si mai toxice. Iata de ce trebuie scoase la lumina, recadrate, resemnificate si vindecate, cu ajutorul unui specialist, astfel incat persoana afectata sa se elibereze de vina, rusine si de alte emotii negative (furie, de ex.) legate de acestea. Este ca un fel de spovedanie care usureaza si vindeca sufletul de povara trecutului dureros.
Refacerea viitorului. Aceasta solutie este idealista si absolut surprinzatoare, pentru ca ar trebui sa asigure un venit minim garantat oricarui cetatean al acestei lumi. Autorul face aceasta propunere pornind de la corelarea stransa a depresiei si anxietatii cu saracia si in baza unui precedent intamplat in Canada. Aici, locuitorii unui orasel defavorizat au fost sustinuti financiar de guvern, cu un venit minim garantat de 14 000 de dolari anual, o perioada de timp. S-a constatat ulterior ca acest fapt a imbunatatit semnificativ viata acelor oameni, care au devenit mai sanatosi, mai echilibrati, mai responsabili si, bineinteles, mai putin depresivi si anxiosi. Iata un antidepresiv puternic, cu efect garantat 😊

In concluzie, depresia si anxietatea au trei tipuri de cauze: biologice, psihologice si sociale. Toate sunt reale si niciuna dintre ele nu poate fi descrisa ca ceva atat de simplist precum ideea de dezechilibru chimic din creier. Cauzele sociale si psihologice au fost ignorate o vreme indelungata, desi se pare ca motivele biologice nu isi fac simtita prezenta fara ele. Este concluzia institutiilor medicale de prestigiu din intreaga lume si a specialistilor, pe care autorul ii citeaza in aceasta carte.

Asadar, nu suferi de dezechilibru chimic ci social, psihologic si spiritual, prin modul in care traiesti in lume. Nu este vina serotoninei ci a societatii. Nu creierul tau este problema ci durerea ta. Iar durerea ta nu este un dusman sau o avarie ci un semnal ca ceva trebuie sa se schimbe in jurul tau, mai intai. Caci daca avem cauze colective, solutiile trebuie sa fie tot colective. Sa schimbam cultura pentru ca tot mai multi oameni sa-si traiasca viata pe care si-o doresc, conchide autorul.

Nota: Cu totul intamplator (sau nu), am dat zilele acestea peste ultimul studiu asupra efectelor medicamentelor, in depresie. Concluziile acestuia vin sa intareasca ceea ce Johann Hari spune in aceasta carte. Vezi concluziile studiului aici.

View large More details

Carte

Drumul catre libertate

Nu gresesc daca afirm ca aceasta carte contine una dintre cele mai cumplite povesti de viata pe care le-am citit vreodata. Ca sa fiu si mai convingatoare trebuie sa spun ca istoria m-a impresionat pana la lacrimi. De fapt m-am lasat cuprinsa de emotie de la primele file si am tinut-o tot asa pana i-am inchis copertile.

Povestea este despre o lume cu reguli si prescriptii clare. Este despre dictatura si oameni oprimati care se uita la alti oameni ca la niste zei. Este despre supravietuire si compromis. Despre viata si moarte, despre stigmat si despre etichete, greu de desprins de pe un “ambalaj” care nici nu conteaza cu adevarat. Dar este, mai ales, despre curaj, despre lupta, speranta si visuri implinite. Si despre libertate, chiar daca pretul acesteia este platit uneori cu mari sacrificii si chiar cu moarte.

Eroina noastra, Yeonmi Park avea 13 ani cand a ales calea pribegiei fugind impreuna cu mama si sora ei din Coreea de Nord spre Coreea de Sud, prin China si Mongolia. O face din cauza foamei dar si a groazei pe care o simte la vederea cadavrelor presarate in drumul ei spre scoala. Alege calea exilului si pentru ca incepuse sa vada dincolo de cortina de fier a dictaturii in care se nascuse, o lume libera care putea sa-i ofere un destin mai bun.

Insa pana sa simta gustul libertatii la care visa mai era cale lunga. Mai intai avea de traversat fluviul inghetat Yalu din China, pacalind vigilenta granicerilor si infruntand foame, oboseala si boala. Apoi avea sa dea piept cu traficantii de persoane care i-au negociat valoarea introducand-o intr-o lume la fel de brutala si periculoasa ca cea pe care o lasase in urma. Intr-un tarziu, intra in custodia unei asociatii crestine care ii ofera asistenta spirituala dar si idei despre cum ar putea ajunge in Coreea de Sud, urmand stelele, pe un traseu intortocheat si plin de pericole, prin desertul Gobi.

Dupa zile istovitoare la capatul carora credea ca va muri, calca hotarele tarii promise. Aici trebuie sa convinga autoritatile sud coreene ca merita statutul de refugiat. Este purtata apoi prin tot felul de locuri de tranzit, interogata si umilita cu remarci devalorizatoare. In ciuda tuturor piedicilor si a nedreptatilor suferite, Yeonmi reuseste sa-si ia cetatenia sud-coreeana, isi definitiveaza studiile liceale si se inscrie la una din cele mai prestigioase universitati din Seul.

Ca sa faca fata noilor provocari citeste asiduu (scapa astfel de accentul de nordist si intelege noua cultura), invata limba engleza, atragand atentia prin perseverenta si seriozitate. Printr-o conjunctura favorabila este aleasa invitat permanent la doua emisiuni TV despre emigranti si accepta sa colaboreze cu presa in speranta ca-si va gasi sora, plecata si ea pe drumul libertatii si de care nu mai stia nimic de 7 ani.

Incet dar sigur devine o voce a femeilor nord coreene traficate in China. Este numita ambasador al ONU pentru refugiatii din aceasta tara si raspunde sutelor de invitatii la radio si TV. Toate acestea in timp ce este urmarita, avertizata si vanata de serviciile secrete din tara de bastina.

Avea doar 21 de ani cand a inceput sa-si scrie memoriile. O parte din viata traita intens, cu experiente relatate dureros de sincer, o spovedanie despre trecutul trist, pe alocuri compromitator, dar si o marturie despre dragostea pentru familie si despre pretul libertatii pe care noi, cei din tari democrate, nu-l vom cunoaste niciodata.

Iata cateva ganduri ale autoarei pe care le socotesc tot atatea lectii de viata:

Nu am stiut niciodata ca libertatea poate fi ceva atat de crud si dificil. Imi dau seama ca trebuie sa gandesc tot timpul si asta ma oboseste…

Cunoasterea poate fi o sursa de fericire! Cu cat citeam mai mult cu atat gandeam mai profund, aveam o viziune mai larga si emotii mai putin superficiale… Cand ai mai multe cuvinte ca sa descrii lumea, iti dezvolti o gandire complexa.

Am invatat ca daca pot avea compasiune pentru altii, as putea incepe sa am compasiune si pentru mine. Incepeam sa ma vindec.

Daca vrei ca viata ta sa conteze, trebuie sa faci ceva mai presus de tine!

Fiecare dintre noi are desertul lui. Poate ca nu este acelasi desert ca al meu dar toti trebuie sa-l traversam pentru ca viata noastra sa aiba un scop si sa fim liberi.

Imediat ce m-am hotarat sa-mi dezvalui secretul (in China facuse video chat o perioada, ca sa supravietuiasca), m-am simtit pentru prima oara libera.

In sfarsit aveam o viata fara limite!

View large More details

Carte

Ma dor stramosii

Cartea autorilor Patrice van Eersel si Carherine Maillard contine o colectie de interviuri cu cei mai importanti reprezentanti ai unui curent, relativ nou in psihologie, dar in plina ascensiune, numit psihogenealogie. Aceasta se ocupa cu studiul zestrei psihologice ce se transmite din generatie in generatie.

Ipoteze:

Promotorii acestui curent sustin ca o parte semnificativa a nevrozelor si problemelor cu care ne confruntam, repeta nevrozele si problemele altor membri ai familiei: parinti, unchi, bunici sau chiar stramosi mai indepartati.

Ei subliniaza importanta nespusului, a fantomelor si a secretelor de familie care creaza probleme urmasilor, de-a lungul a mai multor generatii. O fantoma sau un secret de familie este tot ce contravine normelor sociale si este resimtit stigmatizant si rusionos. Poate fi o boala, o moarte prin sinucidere, un viol, un copil nelegitim etc. Chiar daca nu se vorbeste despre ele, secretul/fantoma continua sa ne bantuie deoarece, in realitate este cunoscut/a si intuit/a de toti membrii familiei. Dramatic este ca, atunci cand un eveniment sau comportament este ascuns/ocultat el se repeta, inevitabil deoarece a fost absorbit de inconstient si va sfarsi prin a iesi la suprafata. Se repeta din generatie in generatie, contradictiile nerezolvate de catre parinti sau conflictele la care nu s-a gasit o solutie. Lucrurile despre care nu vorbim ni se imprima in subconstient, se repeta si ajung sa se manifeste prin dureri…

Exista o memorie transgenerationala, pe care o preluam inconstient si care poate crea urmasilor, scenarii repetitive, compensatorii, spun autorii. De exemplu, daca un membru al familiei a fost exclus sau expulzat, mai tarziu, cineva din familie se va simti implicat in destinul acelui om si isi va insusi aceasta excludere, fara sa o inteleaga. Numeroase tulburari emotionale pot avea ca sursa faptul ca strabunii nostri, inainte sa moara, nu s-au putut elibera de traume, de suferinte sau/si iluzii. In felul acesta stramosii se amesteca in propriul nostru destin. Oriunde vei ajunge, istoria familiei tale te va urmari si te va readuce constant in trecut, facandu-te sa repeti la nesfarsit acelasi scenariu…

Demonstratii!?

Greu de acceptat si digerat aceste enunturi, mai mult sau mai putin, oculte. Si totusi, psihologii genealogi ies la inaintare cu propria cazuistica. De exemplu, tulburarile de respiratie ale unui pacient au fost rezolvate in momentul cand a aflat ca unul dintre bunici s-a sufocat in transee, din cauza armelor chimice folosite de germani in Primul Razboi Mondial. O femeie de 35 de ani, bolnava de cancer a realizat in terapie ca mama ei murise de cancer la aceeasi varsta. Intr-un anume fel, invizibil se autoprogramase la moarte, prin ceea ce specialistii numesc vulnerabilizare din anul aniversar. Prin intermediul terapiei, scenariul ei de viata avea sa fie schimbat, in sensul ca a supravietuit acelei boli drastice. Intr-un alt caz, femeile se imbolnaveau de leucemie si mureau la fiecare 3 generatii, in luna Mai. Intr-o alta familie, femeile deveneau bulimice la varsta de 13 ani. In alt caz, barbatii faceau accident de masina in prima zi de scoala a primului copil. Un tanar inteligent care nu reusea sa-si ia examenul de bacalaureat a realizat ca 14 dintre verii lui nu treacusera acest examen. In unele genealogii intalnim aceleasi date de nastere, acelasi numar de casatorii, de copii legitimi si naturali, de copii morti la nastere, decese premature la aceeasi varsta, fenomene numite in literatura de specialitate, sindroame de aniversare.

Sa fie acestea doar simple sincronicitati? Putin probabil, spun transgenealogii. Dincolo de cazurile clinice, care pot fi socotite cercetari calitative, psihologii transgenealogi vin cu argumente teoretice si chiar teologice. Iata cateva dintre acestea:

Este vadit faptul ca nu toata lumea intra in depresie cand trece printr-o criza. De aici intelegem ca modul in care reactioneaza fiecare este un ecou al propriei istorii: psihice, familiale si relationale.
Psihanalistii sustin ca activitatea mentala primara, cea cu care am venit pe lume este cea care ne determina starea de sanatate sau tulburarile psihice.
Psihicul individual se contureaza in jurul varstei de 3 ani. Pana atunci bebelusul traieste intr-un psyche comunitar/familial care ii permite sa fie el insusi dar si celalalt. (Didier Dumas)
Din punct de vedere antropologic, transmiterea vietii este generata de un ciclu de trei generatii succesive.
In Biblie gasim bazele patriarhatului, cu rolul acestora de a transmite valorile si morala, succesorilor. Mai mult, potrivit Bibliei, greselile parintilor se transmit mai departe, la trei sau patru generatii. Eu pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam si ma indur pana la al miilea neam de cei ce ma iubesc si pazesc poruncile Mele. (Exod 20, 5-7)
Repetarea unor evenimente, date sau varste care compun romanul familial al descendentei noastre este pentru noi o modalitate de a fi loiali parintilor, bunicilor si strabunilor. E un mod de a continua traditia familiei si de a trai in conformitate cu ea. Pe de alta parte exista o tensiune intre nevoia de loialitate socio-familiala si nevoia de diferentiere si aspiratia catre un alt statut. Acest conflict de distantare intre ceea ce suntem si ceea ce ne dorim, este numit de catre psihosociologul, Vincent de Gaulejac, nevroza de clasa.

Misiunea Terapiei Transgenerationale

O prima misiune a terapiei transgenerationale este de a ne ajuta sa exploram inconstientul familial: sa identificam loialitatile invizibile si identificarea inconstienta care ne obliga sa platim datoriile strabunilor nostri si sa repetam misiunile intrerupte, atata vreme cat ele nu sunt incheiate. Constientizarea faptului ca printr-o loialitate inconstienta fata de familie de origine putem face alegeri care nu ne apartin intru totul, este o descoperire eliberatoare, sustine psiho-sociologul Vincent de Gaulejac. Drept dovada, aduce in discutie cazurile unor clienti care si-au gasit linistea/vindecarea, dupa ce, in terapie, au aflat istorii secrete despre stramosii lor.

Nu putem schimba trecutul dar putem schimba in noi, sechelele acestuia, promit terapeutii transgenerationali. Familia ta isi duce existenta inauntrul tau. Depinde insa de tine sa o alegi!

Vindecarea apare atunci cand istoria noastra personala dobandeste un sens. Cand am descoperit sensul vietii noastre, le vom transmite mai putine lucruri toxice copiilor nostri.

Metode si tehnici ale Terapiei Trangenerationale

Constelatia familiala. Este o metoda inventata de Bert Hellinger, care a lucrat mai intai ca misionar in Africa de Sud. In sens etimologic, constelatia se refera la asezarea familiei in spatiu. In fapt este o dramatizare a unei situatii in care perceptia fenomenologica are loc printr-o comunicare spontana, de la suflet la suflet … Am participat la o astfel de procedura terapeutica dar nu m-a castigat foarte tare.
Transferul. Este o metoda psihanalitica prin care clientul va proiecta asupra terapeutului imaginea parintelui, stramosului care ii ascunde ceva sau va fi el insusi acel stramos iar terapeutul va intra in rolul clientului.
Genograma este construita pe baza evenimentelor importante din familie. Ideal este sa cuprinda 4 – 8 generatii. Prin intermediul acestei scheme/harti, clientul va vedea paterrnurile relationale, sincronicitatea, sindrom de aniversare, boli etc. Mi-am facut propria genograma si pot spune ca am descoperit lucruri uimitoare despre mine si familia mea. Recomand metoda si chiar o aplic in lucrul cu clientii.
Romanul familial se refera la reconstructia povestii de viata, ca idealizare a propriei familii sau/si a recadrarii evenimentelor de viata.
Psihodrama este o metoda psihoterapeutica de grup dezvoltata de Jacob Levi Moreno, care exploreaza problemele pacientului prin dramatizare sau reprezentare scenica. Are ca obiectiv accesarea emotiilor, intr-o maniera organizata si creativa, astfel incat pacientul sa descopere si sa exploreze propriile conflicte si/sau disfunctii, pentru ca apoi sa le proceseze si sa faca schimbarile necesare. In abordarea transgenerationala se foloseste cu succes sculptura familiei, metoda pe care o recomand, dupa ce am testat-o, cu succes, pe propria-mi familie.

Cam asta este teoria, tesuta, din punctul meu de vedere, la limita stiintei cu speculatia si ocultismul. In concluzie, ceea ce am citit m-a intrigat, m-a provocat la critica dar m-a si pus pe ganduri. Daca cumva port cu mine poveri ce nu-mi apartin? Este posibil sa mostenesc anumite metehne, doar pentru ca am avut ghinionul sa fac parte din primele trei generatii de dupa un eveniment traumatic sau o boala ascunsa a stramosilor mei? Ar putea un secret de familie sa ma bulverseze si sa ma bantuie, doar pentru ca nu a fost imbracat, la timp, in cuvinte? Voi ce parere aveti?

PS. Recomand cartea psihologilor si teoreticientilor din domeniul socio-uman. Chiar daca teoriile raman controversate, este benefic sa stim ca ele exista, se opereaza cu ele si ca produc efecte in plan practic …

View large More details

Carte

Dansul furiei

Harriet Lerner este un autor care m-a cucerit de la prima lectura (vezi Dansul fricii si De ce (nu) vrem iertarea?). De data am citit Dansul furiei, o carte despre furia femeilor, manifestata in relatiile lor semnificative. Un demers curajos dar necesar, in conditiile in care doamnele furioase sunt etichetate in fel si chip, fara sa fie intelese si ajutate sa iasa din cercul vicios al frustrarii si neputintei. Cartea vine cu o astfel de abordare clarificatoare si vindecatoare. Este, asa cum insasi autoarea o defineste, un ghid practic pentru femeile care vor sa schimbe tiparul propriilor relatii.

Femeile furioase sunt considerate nefeminine, fiind etichetate ca: vrajitoare, isterice, scorpii, catele, castratoare, frustrate etc. In schimb, femeile calme, pacifiste, care nu se infurie (aparent) sunt numite cumsecade. Ele cedeaza intotdeauna si fac ce vor altii, reprimandu-si mania si neconstientizandu-i sursele.

Desi am fi tentati sa credem ca femeile calme sunt ok, nici una dintre cele doua categorii nu are o relatie sanatoasa cu sine si cu ceilalti. Calea de mijloc in relatie cu furia tine de clarificarea EUL-ui, de valorile, dorintele si idealurile personale, precum si de dorinta de schimbare a paternurilor care creaza dificultati. Dar, mai intai, sa aflam

De ce se infurie femeile ?

Din cauza deconectarii de sine, sustine Lerner. Deconectarea de sine inseamna ca, sub presiunile relatiei, o parte prea mare a Sinelui (ganduri, dorinte, credinte, idealuri etc) devine negociabila sau chiar reprimata. In acest caz, femeia acumuleaza o mare cantitate de furie reprimata si este deosebit de vulnerabila la depresie si la alte probleme emotionale. Sau isi poate exprima furia dar in momente nepotrivite, invitandu-i pe ceilalti sa creada ca este nebuna sau sa o ignore, pur si simplu.

Deconectarea de sine atrage dupa sine o serie de efecte cum ar fi, subfunctionarea. Cercetarile au demonstrat ca atunci cand se formeaza cuplurile, cei doi parteneri se afla cam la acelasi nivel de independenta si/sau maturitate emotionala. Ei vor crea un balansoar relational in care sub-functionalitatea unuia permite supra-functionalitatea celuilalt. De exemplu, daca sotia este vulnerabila, slaba, dependenta, sotul ei isi va nega aceste insusiri din sinele sau, folosindu-si energia emotionala pentru a reactiona la problemele sotiei, decat sa le identifice sau sa i le impartaseasca pe ale sale.

Subfunctionalii si suprafunctionalii se provoaca reciproc si isi intaresc reciproc comportamententele, astfel incat balansoarul devine in timp, tot mai greu de echilibrat. Cu cat femeia evita mai mult sa-si demonstreze competenta si puterea, cu atat mai mult va tinde sotul ei sa aiba sentimentul de competenta si putere. Daca punem la socoteala regulile culturale potrivit carora, femeia este un vas mai slab, asta s-ar putea traduce in prescriptie de rol, cam asa: Invatam sa ne comportam ca si cum am fi slabe, pentru a-i ajuta pe barbati sa se simta mai puternici si pentru a-i intari, renuntand la propria noastra putere. Subfunctionarea poate fi deci protectiva, dar si subtila (renunt la cariera pentru familie) si devine o matrice relationala, constienta sau nu, care alimenteaza furia.

Dar si suprafunctionarea este o capcana producatoare de furie. Asta izvoraste din credinta ca femeile sunt salvatorii emotionali ai lumii. De aici vine supra-responsabilizarea si folosirea energiei proprii pentru a rezolva problemele altora si a-i lecui de nefericire. In realitate, supra-functionarea este un simptom al relatiilor fuzionale de familie …

Un alt efect al deconecatarii de sine este divortul emotional care se intampla cand intr-o relatie este prea mult EU si prea putin NOI. Mai multe despre acest subiect am scris aici.

Cum folosim energia furiei?

Fie ca vrem sau nu sa recunoastem, furia exista pûr si simplu. Felul in care o folosim s-ar putrea sa nu fie tocmai productiv, ca in exemplele de mai jos, familiare, de altfel:

Sa-l schimbam pe celalalt!? Asta este o dorinta puternica la fiecare dintre noi, desi este clar contrariul, si anume: putem sa ne indepartam de certurile ineficiente numai daca renuntam la fantezia de a-l schimba sau de a-l controla pe celalalt. Ba mai mult, atunci cand incercarile noastre de a schimba credintele, sentimentele, reactiile sau comportamentele celuilalt nu functioneaza, putem continua sa facem acelasi lucru, reactionand in moduri previzibile, tipice, care nu fac altceva decat sa agraveze tocmai problemele de care ne plangem.
In conflict deschis. Desi cearta poate clarifica o problema, atunci cand este insotita de invinovatire, nu faciliteaza schimbarea ci o blocheaza. Dar nici pacea cu orice prêt nu este o solutie. Nu merita sa ma cert pentru asta este o fraza familiara care ne protejeaza de multe ori de provocarea pe care o presupune schimbarea propriului comportament. In relatie poate sa fie pace, dar sa lipseasca apropierea emotionala.
Invinovatindu-l pe celalalt. Preocuparea aici este: Cine a inceput primul? A cui este problema? Cine este responsabil si pentru ce?
Punand diagnostice celui gresit/defect. Cand faci acest lucru manifesti superioritate, avand pretentia ca stii ce gandeste, simte sau doreste celalalt si, mai ales, ce ar trebui sa simta, sa gandeasca sau sa faca acesta.
Urmarind sau/si retragandu-ne in ceea ce numim, dansul circular din cuplu. Aceste strategii de urmarire si retragere sunt specifice partenerilor cu atasament insecurizant (anxios si évitant) al caror comportement mentine si provoaca cearta. Tiparul anxiosului este cel de urmarire (de obicei, femeia reactioneaza) iar al evitantului, de retragere in tacere (de obicei, barbatul).

Toate acestea sunt strategii gresite. Furia poate fi un bun ghid daca …

O constientizezi, fara frica de pierdere sau/si separare. Asta presupune sa fi depasit fricii de potentialul distructiv al furiei, precum si anxietatea de separare, atunci cand iti manifesti autonomia cu fermitate.
O stapanesti, transformand-o in « mesaje de tip EU ». De pilda, in loc sa spui tu nu stii sa asculti, poti spune: eu simt ca nu sunt ascultata. Acest mic detaliu evita blocajul in comunicare si iti faciliteaza un dialog civilizat, eventual empatic si eficient.
Recunosti lipsa de claritate. E posibil ca datorita furiei si a subiectivitatii sa nu(mai) vezi lucrurile f clar. Preocuparea aici ar fi de a obtine un grad mai inalt de claritate asupra problemei care te deranjeaza si o reactivitate emotionala redusa.
Cunosti mostenirea pe care ai preluat-o din arborele tau genealogic. S-ar putea sa ai de rezolvat niste treburi de familie care nu au legatura cu cel pe care-l consideri vinovat de furia ta.
Adopti o pozitie ferma. Chiar daca nu-l putem schimba pe celalalt, este important sa clarificam cu acesta, ce este si ce nu este acceptabil/dezirabil pentru noi.
Pui piciorul in prag! Daca idealurile, dorintele, valorile tale sunt constant incalcate, pacea nu mai este o solutie. Va trebui sa adopti o pozitie radicala de tipul: ori pleci tu, ori eu!
O folosesti ca un vehicul pentru dezvolatare personala. Cand prezentul este inacceptabil din cauza frustrarii si a maniei care o provoaca, este timpul pentru schimbare. Acest drum te poate duce de la durere si confuzie la eliberare asumare si impacare cu sine.

Sa recapitulam:

Daca doresti sa gestionezi furia folosind-o ca ghid, iata ce ai de facut:

Intrerupe dansul circular, de urmarire sau retragere, de supra-functionare sau sub-functionare, iesi din triangulare (despre asta am scris aici) si din tiparele disfunctionale mostenite transgenerational.
Defineste-ti Sinele astfel incat sa-ti cunosti valorile, competenta si puterea. Adopta o pozitie congruenta cu propriile credinte si valori!
Fereste-te de rupturi in relatiile tale intime/de familie. Oamenii nu rezista pe termen lung daca sunt separati de radacinile lor. Aminteste-ti ca o retragere din a rezolva problemele cuiva drag, nu inseamna si retragere emotionala!
Pregateste-te sa intampini rezistenta celorlalti care vor dori sa te schimbi la loc dar si propria rezistenta la schimbare.
Exprima-te atunci cand ai in vedere o chestiune importanta pentru tine si familia ta. In caz contrar si de dragul pacii, s-ar putea sa pierzi conectarea cu celalalt si sa inmultesti accesele la furie.
Ai curajul de a pune intrebari clarificatoare, in ciuda faptului ca anumite subiecte sunt delicate.
Cand esti furioasa, asteapta sa-ti limpezesti gandurile prin distantare temporara. Bate fierul cat e cald nu este o solutie!
Inainteaza incet, in etape mici! Avand in vedere ca mania se propulseaza prin actiune rapida, este important sa stabilesti scenarii constructive inainte ca un stimul sa declanseze accesele de furie etc.

Nota: Aceasta nu este o recenzie in adevaratul sens al cuvantului. Am extras din carte cele mai valoroase idei, cu scopul de a transmite cateva informatii utile despre furie, celor interesati de subiect. Pentru o mai buna claritate si aprofundare a temei propuse, recomand lectura cartii.

Spor la citit si succes in lupta cu furiile de toate zilele!

Carte

Intimitate zbuciumata

Toata lumea isi doreste relatii fericite dar realitatea demonstreaza ca oamenii sufera, fiind zbuciumati in intimitatea lor cu altii. Care sa fie cauza acestui zbucium, ce anume le fura oamenilor linistea si starea de bine?

Autoarea Janet Woititz ne spune transant in cartea sa, Intimitate zbuciumata, ca vina o poarta mediul disfunctional in care, unii dintre noi, crestem. Daca te nasti intr-o familie disfunctionala iei cu tine niste probleme si ai niscaiva nevoi speciale. In ce mod pot fi rezolvate aceste probleme si cum isi pot implini nevoile, astfel de oameni? Au ei vreo sansa la normalitate si implinire in viata ?

Iata intrebari dar si ratiuni pentru care Woititz initiaza, mai intai, studii asupra persoanelor provenite din parinti alcoolici. Curand va constata ca informatiile culese puteau fi utile si altor categorii de persoane, de pilda, celor care cauta solutii pentru a-si imbunatati relatiile dar dispun de prea putine abilitati pentru asta. Editia de fata se adreseaza si acestor categorii. Citind cartea am gasit idei folositoare pentru mine insami, lucru care ma face sa o recomand oricui este doritor sa-si imbunatateasca viata.

Undeva, intre juraminte eterne si acceptarea povestii de groaza pe care o traiesti, zace realitatea. Acolo, ascuns in noroi, straluceste adevarul. Acel adevar unic, individualizat, odata descoperit, acceptat si recadrat, poate sa-ti ofere cheia spre intimitatea sanatoasa, sustine autoarea.

Drumul pana acolo poate fi lung, obositor si anevoios. Incepe cu nevoia, constientizata sau nu, de a gasi un partener de viata care sa-ti repare copilaria. Desi legitima, o astfel de dorinta este iluzorie deoarece o relatie vindecatoare se construieste, numai daca tu insuti te implici in ea, suta la suta. Asta presupune lucrul cu tine si cu greaua mostenire pe care ai primit-o de acasa.

Zestrea adultul disfunctional:

Doar isi imagineaza ce anume este normal. Pentru ca n-a avut un model sanatos de familie si pentru ca isi doreste ceva cu totul diferit, va fi nevoit sa trudeasca din greu ca sa creeze o normalitate noua, potrivita pentru el si partenerul sau.

Are dificultati in a parcurge un proiect pas cu pas. Procesul schimbarii e lent dar nu imposibil. Fiecare zi poate fi un mic pas inainte! Este nevoie de timp sa distruga anumite tipare gresite si sa puna altele, sanatoase, in loc.

Se judeca pe el insusi fara mila. Efortul in aceasta directie este legat de ingaduinta de sine. Orice om merita bunavointa.

Are dificultati in a se distra. Acum va trebui sa invete, probabil, cum sa supravietuiasca unei petreceri.

Se ia pe sine insusi foarte in serios. Asta inseamna exigenta de sine si subestimare fata de ceilalti, care par perfecti.

Are dificultati in relatiile intime. Acceptarea acestei realitati (pe care o intalnim si la cuplurile functionale) ii va da libertatea schimbarii, in sensul dorit.

Reactioneaza exagerat la schimbari asupra carora nu are control. Asta se poate traduce prin suparari prelungite, taceri, certuri etc.

Cauta permanent aprobari si confirmari din partea celorlalti. O relatie sanatoasa este aceea in care ambii parteneri respecta dreptul celuilalt de a simti orice emotie si pretuiesc fiinta care le sta alaturi.

Se simte diferit fata de restul lumii. Adultul disfunctional va trebui sa accepte ca diferit nu inseamna in niciun caz, inutil. Si ca maturizarea mareste doza de unicitate a fiecaruia.

Este extrem de loial. Aceasta insusire poate fi, insa, si o mare povara. Oamenii din jur pot profita de aceast lucru, in moduri incalificabile.

Este fie supra responsabil, fie iresponsabil, in functie de rolul avut in relatia cu membrii familiei de origine. Daca a fost un salvator va continua sa fie supraresponsabil, daca a fost copilul problema va fi rebel si iresponsabil.

Se incapatineaza sa urmeze o anumita directie, fara sa ia in calcul sugestiile sau consecintele sugerate de partener. De multe ori este intelept sa astepti feedback ori sa amani un impuls de moment, pentru a-i evalua mai bine consecintele.

Esti adult disfunctional. Ce intampini si ce va trebui sa rezolvi.

Mai intai va trebuie sa te descotorosesti de vina si rusine. Sa intelegi ca ceea ce ti s-a intamplat nu are legatura cu alegerile tale ci cu oamenii si contextul in care ai crescut.

Ai nevoie sa afli ce este, de fapt o relatie sanatoasa. Te bucuri de o astfel de relatie daca poti fi tu insuti, daca poti fi tu insuti impreuna cu cineva, daca poti evolua separat si daca poti face asta impreuna cu altcineva.

Apoi ai de luptat cu mesajele parentale distorsionate de tipul: Te iubesc. Dispari; Nu poti face nimic ca lumea. Am nevoie de tine; Voi fi acolo pentru tine. Data viitoare. Iti dau cuvantul meu etc.

Vei fi nevoit sa demolezi cateva mituri, care te tin departe de intimitate, cum ar fi: Daca m-ai cunoaste cu adevarat, nici nu ti-ar pasa de mine; Daca afli ca nu sunt perfect, ma vei parasi; Ori de cate ori esti vulnerabil, sfarsesti prost; Tot ce merge rau este din vina mea. Sunt o persoana ingrozitaore; Vom face totul impreuna. Vom fi nedespartiti; Daca ne iubim cu adevarat, vom ramane impreuna pentru totdeauna si altele …

Sigur, vei avea de luptat cu tot felul de frici: de a rani si a fi ranit, de a pierde controlul asupra vietii tale, de a nu-ti putea stapani furia, de a-ti fi rusine cu tine, de a fi fericit etc

In multe cazuri, va trebui sa faci fata si sa rezolvi probleme de natura sexuala. Sa recadrezi posibilul abuz, poate incest, o identitate sexuala incerta etc. Aici lucrurile se complica din nou si, in mod sigur ai nevoie de ajutor specializat.

Vei fi nevoit sa faci fata multor neintelegeri, datorate comunicarii deficitare si comportamentului explicit. Asta fiindca oamenii raspund la comportamente si nu la emotiile subterane care le-au provocat. Aceste neintelegeri ar putea proveni din cauza fricii de abandon, a unui sine fragil, a preocuparii exagerate de a arata bine, din cauza anxietatii sociale, a nerespectarii limitelor, a problemelor obsesiv compulsive, inflexibilitate, lipsa exprimarii emotionale, dependenta sau independenta extrema etc.

Inainte de a spune Da!

Pregateste-te sa afli cat mai multe lucruri despre partenerul tau. De exemplu: cum veti gestiona finantele familiei, cat de mult va place sa socializati, care va fi relatia partenerului cu eventualii copii rezultati din relatii anterioare, unde va situati d.p.d.v. religios, cum veti relationa cu familia extinsa, cine ia deciziile si ce responsabilitati va avea fiecare, ce fel de apetit sexual aveti fiecare etc. Toate acestea va pot apropia sau va pot instraina, deopotriva.

Cand nimic nu functioneaza, pregateste-te sa inchei relatia!

Genul acesta de schimbari sunt foarte dureroase dar, nu uita: cu cat astepti mai mult, cu atat te va speria mai rau gandul unei viitoare pierderi. Contextul te ajuta sa vezi necesitatea schimbarii. De exemplu:

Daca descoperi la un moment dat ca esti folosit, n-are rost sa fii generos la nesfarsit. Este o mare diferenta intre a fi generos si a fi util!

Daca esti mereu in spate, pe locul doi de fiecare data, s-ar putea sa suferi de sindromul Lady Bird Jonshon (rolul femeii este sa creasca copii si sa tina casa curata, de ex.). Dar intrand in acest sablon desuet, te vei rataci de sinele tau, pierzand deopotriva si intimitatea cu celalalt.

Daca esti tot timpul pansament pentru cineva care este ranit, relatia nu va functiona. Recuperarea ca mod de viata este un esec pentru amandoi.

In concluzie, Dr. Janet Woititz sugereaza sa privesti relatiile ca pe un proces si sa le dai o sansa (poate si a doua). Insa ramai implicat in ele, atata vreme cat ti-e bine, conchide autoarea.

Fotografia: paginadepsihologie.ro

View large More details

Carte

Necredincioasa

N-as fi citit vreodata aceasta carte daca cineva nu mi-ar fi pus-o in brate, fara preaviz, spunandu-mi doar ca e interesanta si spera sa-mi placa. Am asezat-o pe noptiera, acolo unde un teanc de carti ma asteapta sa le citesc sau sa le termin de citit. Fiindca inceputul de an a fost stresant pentru mine, am zis sa ma relaxez cu aceasta carte, despre care mi-am inchipuit ca este un roman. Dar, surpriza. Am descoperit ca tineam in maini o autobiografie a uneia dintre cele mai cunoscute activiste pentru drepturile femeii musulmane, in Europa. Povestea mi s-a parut suprarealista, asa ca, dupa ce am terminat-o de citit, am simtit nevoia sa verific informatiile, cautand pe internet referinte despre personajele descoperite in ea. Totul mi s-a confirmat, ceea ce inca ma tulbura. Deci este adevarat ca viata bate filmul!?

Autoarea este o somaleza, cu origini modeste, crescuta si educata in litera islamulului, intr-o supunere absoluta fata de Allah, ceea ce inseamna, de fapt, supunere fata de toti barbatii din clan si, mai cu seama, supunere fata de tata. Dupa o serie de experiente spirituale si de viata (mutari in tari diferite, indocrinare si multa umilinta si bataie) care o provoaca la gandire critica, Ayaan are curajul sa refuze mariajul aranjat de tatal sau si sa fuga in Olanda, acolo unde cere statut de refugiat. In 1992, la 23 de ani, obtine dreptul de azilant politic, iar odata cu acesta si libertatea de a-si fauri propriul destin.

Din acest punct, viata ei cunoaste o prefacere uluitoare. Invata limba olandeza, isi face stagiul pregatitor pentru a intra la facultate si reuseste, un an mai tarziu, sa fie acceptata la stiinte politice, in cadrul uneia dintre cele mai prestigioase universitati din Olanda, Leiden. Aici invata cu nesat paradigmele stiintifice, istoria Europei, dreptul, politica, diplomatia, psihologia dar si felul de viata occidental, intretinandu-se din banii castigati pe traduceri (stie engleza si somaleza). Intre timp, aplica si obtine cetatenia olandeza. Mai tarziu, cu diplomele de licenta si master, se angajeaza ca cercetator debutant in cadrul partidului laburist si, din aceasta postura, incearca sa atraga atentia factorilor decizionali asupra problemelor femeilor musulmane: violenta conjugala, mutilarea genitala (practicata in Occident, pe mesele din bucatarie), crimele de onoare (in caz de viol, comportament usuratic, nesupunere sau/si pierderea credintei) etc.

Este vadit faptul ca, toate experientele din lumea noua in care intrase, o transformasera pe supusa Ayaan intr-o necredincioasa (scapa de frica iadului si de blestemele familiei). Mi-a placut felul in care percepe ea aceasta schimbare: Incet, incet am dat drumul la obloanele mintii mele si am lasat ratiunea sa patrunda in ea. In timp ce pentru Islam acest lucru era o ofensa totala, egala cu moartea, pentru Ayaan era inceputul unui sens nou, acela de eliberare a femeii musulmane de tirania supunerii. O face de cate ori are ocazia, prin intermediul articolelor de presa, prin aparitii Tv si discursuri. Sigur ca acest lucru atrage atentia radicalilor musulmani, devenind, in scurt timp, tinta predilecta a acestora.

Urmatoarea provocare pentru Ayaan este intrarea in politica, cu ocazia alegerilor parlamentare, unde candideaza pe listele partidului liberal. Aflata pe pozitia a sasea ca numar de voturi obtinute, castiga, fara probleme, un loc in Parlamentul olandez. Se intampla in 2003. In noua postura se imprieteneste cu demnitari, ziaristi si oameni de cultura care o incurajeaza (alteori o atentioneaza) sa-si continue lupta inceputa. Regizorul Theo van Gogh ii propune un scurtmetraj de a carui scenariu se ocupa chiar Ayaan. In film, o femeie musulmana interpreteaza 4 roluri proscrise in timp ce recita pasaje imprecative din Coran. Apoi, are curajul sa-L intrebe pe Allah, de ce trebuie sa i se intample toate aceste nedreptati!? (vezi aici scurtmetrajul, Submission).

Ayaan stia ca mesajul ei devenea mai puternic, transmis in acest mod dar cunostea si riscurile unei astfel de ispravi. De aceea a insistat ca regizorul sa solicite garda de corp, odata ce filmul avea sa fie difuzat. Theo van Gogh refuza insa ajutorul iar acest lucru avea sa-l coste viata. Doua luni mai tarziu moare, in Amsterdam, asasinat de un musulman radicalizat. In pieptul lui, crestat cu lovituri de cutit, a fost gasita o scrisoare amenintatoare, care ii era adresata lui Ayaan. Din acest moment, viata ei devine un calvar. Este insotita in permanenta de garzi de corp si armata/politie, este mutata din loc in loc, inclusiv in America, pentru a i se pierde urma. Nu are voie sa ia legatura cu cineva, nici sa intre pe internet, nici sa vorbeasca la telefon. Tot calvarul dureaza cam 9 luni, timp in care devine o persoana publica, controversata, de a carei viata se intereseaza o multime de oameni.

O echipa de filmare este trimisa in Somalia, pentru recuperarea trecutului ei, demers ce aduce in atentia publica, inclusiv unele date eronate care apareau in dosarul de azilant politic. S-a facut caz de schimbarea numelui de familie (il alesese pe cel al bunicului) si de faptul ca mintise in legatura cu tara de unde venea (trecuse Somalia unde era razboi civil, si nu Kenia, de unde plecase cu adevarat). In aceste conditii este fortata sa demisioneze din Parlament si sa-si asume intregul scandal, care era unul mai degraba politic (de altfel, povestea se incheie cu retragerea sprijinului politic pentru un membru important al coalitiei de guvernare si caderea guvernului). In schimbul acestor compromisuri, avea sa-si pastreze cetatenia olandeza, dar urma sa plece in SUA pentru a-si continua viata, departe de agitatia pe care o crease in Europa.

Povestea din carte se termina aici dar eu am aflat de pe Wikipedia ca Ayaan Hirsi Ali s-a intors in Olanda, unde traieste si astazi si ca inca slujeste cauza pentru care a luptat ca politician, de asta data, din afara scenei politice si cu metode mai putin radicale. Chiar si asa, este protejata de autoritati si cunoscuta ca una dintre cele mai puternice voci care atentioneaza Occidentul asupra pericolului reprezentat de Islam in Europa, a esecului multi-culturalismului european si a ideilor de politically correct si discriminare pozitiva, promovate in tarile democrate.

Pentru cei interesati de politica Europei si a lumii, cartea ar putea fi un bun material de studiu, mai ales in contextul semnarii recente a Pactului pentru Migratie. Mi se pare straniu ca, la fel ca in descrierea lui Ayaan, problemele altora (ale refugiatilor, musulmani, in mare masura) au cauzat caderea altui guvern, belgian, de data asta. Ma intreb si eu, ca simplu cetatean european: in conditiile islamizarii Europei, la ce ne putem astepta, in viitor? Ayaan sustine ca islamicii, in ciuda faptului ca locuiesc in Europa si beneficiaza de toate drepturile (uneori mai multe decat ale altora), ii dispretuiesc pe europeni si ii considera inferiori, imorali si rasisti …

Cartea nu este (doar) despre politica si razboi civil (cu referire la cel din Somalia). Este o poveste de viata care te captiveaza pentru ca iti dezvaluie o alta lume, despre care, tu ca europen, ai doar credinte si prejudecati. Este despre poruncile dure ale Coranului, despre instrainare de sine, despre nebunia mintii (sora lui Ayaan moare, dupa cateva episoade psihotice puternice), despre supunere si putere, intr-o lume dinamica si tot mai putin previzibila.

Este o carte care m-a atins, nu doar pentru ca iubesc biografiile si am vecini musulmani. Lectura ei mi-a oferit prilejul sa pun (psiho)diagnostice si sa inteleg mai bine natura umana, cu meandrele ei. Mi-a aratat cum poti invinge destinul nefavorabil, scriindu-ti propriul tau scenariu de viata. M-a pus pe ganduri si pe demontat obloanele mintii. Mi-a imbogatit viata cu o noua experienta, numai buna de impartasit altora.

Lectura folositoare, in caz ca ti-am deschis apetitul pentru acest gen de experienta …

View large More details

Carte

Dansul fricii

Cartea Dr. Harriet Lerner intoarce pe toate fetele o emotie pe care o resimtim toti si pe care, deseori, o consideram negativa – frica. Autoarea sustine ca frica, anxietatea si rusinea sunt emotiile cele mai mult prezente in vietile oamenilor si cele care ii fac nefericiti…

Indiferent cum o privim, insa, frica este un mecanism natural de supravietuire, in reactiile de tip lupta sau fugi. Tot ea ne impiedica sa facem vreo prostie, de exemplu, nu sarim in apa daca instinctul ne spune ca acolo este un pericol. Si tot frica/axietatea ne semnaleaza ca ne-am indepartat unii de altii in relatiile noastre intime etc. In acest sens, nu frica ar trebui sa ne inspaimante ci, intr-o oarecare masura, lipsa ei, remarca autoarea…

Frica poate fi o forta pozitiva daca apare la momentul potrivit si in doza corespunzatoare, daca ne ajuta sa ne conectam mai profund la umanitatea noastra specifica, daca am perceput-o corect in scopul de a face fata unei provocari curente sau viitoare, daca serveste ca stimulent sau, pur si simplu, aduce un pic de sare si piper vietilor noastre.

Asadar, frica nu este ceva care trebuie eliminat sau macar atacat in vreun fel. In schimb avem nevoie sa ne imprietenim cu frica si sa acordam mai multa atentie mesajului pe care ea ni-l transmite. In loc sa invatam cum sa traim cu frica, incercam de fiecare data cand apare sa o gonim/negam, ceea ce aduce si mai multa frica. Cercetarile demonstreaza ca, cu cat e mai mare stradania de a evita lucrul de care te temi, cu atat creierul devine mai convins ca pericolul e real.

Conform autoareai, necazul cu anxietatea este ca: ne extrage din prezent si ne expediaza in trecut, pe masura ce derulam obsesiv si regretam aceleasi povesti de demult, facandu-ne apoi griji pentru viitor; deschide usa gandirii catastrofice si declanseaza sporovaiala din capul nostru, de tipul: ma indoiesc ca pot gestiona greutatile vietii, ca pot realiza ce-mi doresc, ca sunt capabil sa-mi depasesc conditia etc; pierdem obiectivitatea si echilibrul astfel ca realitatea devine distorsionata: fie ne inunda ca un tsunami, fie ca ne zguduie ca un cutremur tacut, pe sub aparenta unei vieti cotidiene linistite; da nastere unor sentimente precum lipsa propriei valori si incompetenta. Pentru unii poate fi narcisism si grandomanie. Ambele sunt doua fatete ale aceluiasi dezechilibru cauzat de anxietate; iti pierzi abilitatea de a vedea multiplele fatete ale propriului sine; ne pune in competitie cu altii care pot mai mult etc

Dupa ce ne spune ca teama si tremuraturile ne tin in siguranta, dupa ce enumera daunele fricilor exacerbate, Harriet Lerner ia in atentie subiecte precum: reactiile la stres, teama de a vorbi in public, teama de schimbare, anxietatea la locul de munca, anxietatea si rusinea cauzate de privirile celorlalti dar si de imaginea noastra din oglinda, frica de boala si suferinta etc.

Ultimul capitol al cartii este dedicat curajului, un ingredient esential in lupta cu fricile si anxietatile noastre, cele de toate zilele. Viata cuiva se limiteaza ori se extinde direct proportional cu curajul sau, afirma Lerner. Iar curajul nu inseamna lipsa fricii. Nu este nici acelasi lucru cu faptele eroice pe care le vedem in filme sau la televizor. Curajul este capacitatea de a gandi, vorbi si actiona, in ciuda fricii si a rusinii resimtite…

Mi-a placut cartea Dansul fricii in primul rand pentru ideile valoroase pe care le contine. Dar mi-a placut si felul in care este scrisa, simplu si clar, ca o poveste despre un “monstru” care poate fi, in cele din urma, imblanzit…

Impartasesc cuvintele autoarei care spune, in finalul cartii: Cat vom trai, emotiile vin neinvitate si vor pleca la fel. Important este sa ne imprietenim cu ele. In lumea actuala, nu exista provocare mai importanta ca aceasta.

← Older Posts

Newer Posts →

Bianca on Totul e in regula in mine si in lume: “Ce întâmplare… ieri am întâlnit o tânără în parc – purta o plasă pe care scria acest titlu. Am întrebat-o…”
InstaPress on Spatiul dintre noi: “Zero negativitate. Daca vreti sa aveti o relatie de durata si implinitoare, evitati criticile negative si blamul. Acestea vor face…”
Rebecka Grennvall on Pacient pozitiv: “Sper ca aceste rânduri sa fie citite de mulți si poate experiența prin care am trecut eu sa de-a speranța…”
RovaPsihoterapia on Legaturi pierdute: “Bun venit si multumesc pentru comentariu Dr. Carmen Vochescu. Inteleg indignarea dvs. referitoare la acest subiect dar cred ca ati…”
Carmen Vochescu on Legaturi pierdute: “Sunteți sigura ca va puteți asuma ceea ce ați scris mai sus în cazul în care o persoana ce citește…”

Set your main menu in Appearance > Menus

Category Archives: Carte

Carte

Pe taramul fantomelor infometate

Carte

Casnicia pe roate sau pe butuci?

Carte

Curajul in salbaticie

Carte

Legaturi pierdute

Carte

Drumul catre libertate

Carte

Ma dor stramosii

Carte

Dansul furiei

Carte

Intimitate zbuciumata

Carte

Necredincioasa

Carte

Dansul fricii

Postări recente

Rova Pshioterapia

Abonează-te

Ultimele comentarii

Blogroll

Arhive

Categorii

Set your main menu in Appearance > Menus

Category Archives: Carte

Postări recente

Rova Pshioterapia

Abonează-te

Ultimele comentarii

Blogroll

Arhive

Categorii

Search engine