dezvoltare personala, Psihologie
Vorbeste-mi dar eu am dreptul sa te ignor
Norus s-a nascut odata cu nevoia mea de a fi in siguranta. A venit deghizat sub diverse forme si chipuri, soptindu-mi vorbe cunoscute. A insistat sa-l bag in seama si sa-l ascult, sustinand sus si tare ca el lupta pentru mine ca nimeni altcineva. Cu timpul a devenit indispensabil si continua sa-mi ofere ajutor si astazi, ori de cate ori ma paste vreun pericol. Acum ca l-am identificat si i-am dat un nume, stiu sigur ca si-a facut bine job-ul. Asta in ciuda faptului ca i-am opus rezistenta si chiar l-am provocat la duel din cand in cand.
Cine este Norus?
Daca ar fi sa-l descriu intr-o sintagma i-as spune ca in manuale, sabotorul intern. Daca il privesc mai de aproape ii gasesc niste prenume mai ordinare: frica, neincrederea, timiditatea, amanarea, ignoranta, lenea, scuza, nepasarea, etc. Personajul nostru devine cameleonic si vine spre noi cu mesaje linistitoare!?…
Cand ti-e lumea mai draga iti pune pe limba cate-o butada: asa sunt eu, seman cu mama sau asta este o trasatura de familie. Poate fi chiar mai convingator: zodia din care fac parte este de vina. N-am de gand sa ma schimb acum la batranete, etc. Atunci cand te asteapta vreo provocare, vocea lui prinde viata prin intermediul gandurilor de genul: nu am timp acum, poate mai tarziu; n-o sa reusesc, am mai incercat doar; nu sunt pregatit pentru asta; mi-e rusine; e prea greu; nu sunt suficient de pregatit/bun; nu merit asta si lista continua…
Asadar sabotorul foloseste orice mijloace pentru a te mentine in zona de confort. Face alianta cu stima slaba de sine, cu lipsa comunicarii asertive, cu erorile de gandire (distorsiuni cognitive, credinte limitative). Si ca sa te scape de anxietatea anticipatorie (de tip n-o sa ma descurc, o sa fie ingrozitor), iti promite linistea. O liniste a carei prêt se regaseste in stagnare, mediocritate, rutina, platitudine… Daca nu-ti plac etichetele de mai sus, poate te gandesti sa reconsideri relatia ta cu propriul sabotor. Dar mai intai de ce si cand a aparut? Cum ar trebui sa te raportezi la vocea lui?
Sabotorul in teorie
Conceptul de sabotor intern ii apartine psihanalistului Fairbairn, care il descrie ca pe o instanta ce suprima si controleaza sinele autentic (vulnerabil). Datorita mediului, in timp se produce o scindare a ego-ului care duce la aparitia sinelui adaptat (zilnic). Sabotorul se afla intre cele doua parti ale ego-ului pe care le mentine in conflict intrapsihic pentru a pastra asemanarea cu persoanele de atasament (parintii) si reprezinta adaptarea noastra creativa la lume (Little, 2001).
Cu cat experientele negative din copilarie sunt mai numeroase, cu cat reprimam mai multe emotii si nevoi, cu atat devine mai puternic sabotorul si cu atat mai slab devine sinele autentic. Copilul va incerca si mai mult sa mentina partea vulnerabila ascunsa, protejandu-se totodata de noi evenimente dureroase. Din acest motiv am putea spune ca sabotorul capata conotatiile felului in care am reusit sa construim toleranta, impacare cu lumea din jurul nostru, inclusiv cu parintele critic. In acest context numele sabotorului isi pierde din consistenta pentru ca se transforma in vindecator. El ascunde partea vulnerabila, ne protejeaza de experiente dureroase, contine lucruri, ne aminteste ce trebuie evitat (de exemplu situatiile stresante) si cum trebuie actionat. De ce sa-l blamam deci, de ce sa intram in conflict cu el?
Ce sa facem cu Sabotorul?
Psihologii ne sfatuiesc sa evitam conflictul cu sabotorul intern. Recomandarea este sa-l privim cu compasiune. Cand il privesti astfel, il poti contine si poti lucra cu el. Ai posibilitatea sa intri in dialog cu el dar ai totodata libertatea sa nu-i asculti glasul. Poti chiar negocia cu el anumite lucruri. Daca ne-am permite sa fim creativi, ne putea imagina urmatorul dialog:
Draga Norus, eu ma pregatesc sa plec intr-o calatorie/aventura spre ceva diferit. Inteleg ca vrei sa ma insotesti pe acest drum. Stiu ca tu crezi ca ai o misiune importanta in viata mea si ca iti iei munca in serios. Se pare ca treaba ta este sa ma opresti, ori de cate ori sunt pe cale sa fac ceva interesant. Da-mi voie sa-ti spun ca te pricepi de minune la asta. Poti continua sa faci ce poti tu mai bine. Sa stii insa ca-mi voi face si eu treaba. Voi persevera, imi voi pastra entuziasmul, concentrarea si creativitatea. Desi te voi asculta de fiecare data, imi iau libertatea sa decid singura si sa ignor sfaturile tale. Ai voie sa protestezi, sa insisti dar n-ai voie sa votezi. N-ai voie sa te atingi de harti, n-ai voie sa alegi alte trasee si n-ai voie sub nici o forma sa preiei conducerea. Asta este, de astazi inainte job-ul meu…
Daca ar fi sa dai un nume sabotorului tau intern, care ar fi acela? Ce mesaje semnificative iti transmite? Ii asculti soaptele sau intri in conflict cu el? Cine castiga de obicei? Daca ai raspuns acestor intrebari, nu-ti ramane decat sa-l inviti la o discutie matura, dupa modelul de mai sus. Si ori de cate ori va aparea in viata ta de astazi inainte, sa-i reamintesti prieteneste care-i este locul in cadrul relatiei voastre…
Precizari:
- acest articol contine o alegorie dar si putina magie. Magia ar aparea in momentul in care vocea sabotorului intern ne-ar conecta la cine suntem cu adevarat si la ceea ce vrem cu tot dinadinsul sa devenim (in ciuda trecutului nostru).
- scrisoarea catre sabotor este o parafrazare dupa o idee din cartea Lectii de magie de Elizabeth Gilbert
- Norus este numele pe care i l-am atribuit sabotorului meu intern.
5 Comments
Dan Ghenea
Sunt doi sabotori. Iar unul dintre ei e chiar entuziasmul.
RovaPsihoterapia
Interesant punct de vedere. M-as bucura sa aflu cum ne saboteaza entuziasmul?
Dan Ghenea
Sabotorul pe care l-ati descris distruge sinele autentic prin implozie.
Sabotorul “entuziasm” il distruge prin explozie. Actiunea frenetica tine loc de sens. Betia de experiente impiedica reflectia sobra asupra rostului, sensului si a prioritatilor.
Cuvantul “entuziasm” a avut, de altfel, la origine, un sens patologic (in greceste, a fi impatimit, literalmente “în-flacarat” – daca luam sensurile cele mai concrete ale cuvintelor de origine – “în-fierbântat”). Un delir cu febra.
Curentul romantic in literatura si filosofie a dat cuvantului un sens sublim.Care a fost preluat, deloc dezinteresat, de marile ideologii politice ale secolului XX. Entuziasmul, nu frica, a fost marele ucigas al acestui intunecat secol XX.
eumiealmeu
Interesantă observație. Eu sunt genul exploziv, entuziasmul poartă numele meu.
Acum îmi dau seama că, de regulă, mă apuc să explodez când nu vreau să stau de vorbă cu mine, când vreau să uit ceva, când nu am chef să mă las pradă tristeții.
Și, cu entuziasmul meu, îi prind pe oameni în proiecte, dar în același timp nu le permit să se plângă celor care ar face asta, pe motiv că, dacă eu pot să abordez atitudinea asta, tocmai pentru a uita nefericirea, ei de ce să înoate în plâns…
RovaPsihoterapia
Eu stiam ça entuziasm, vine din greceste si inseamna, plin de Dumnezeu, adica de viata. Depinde din ce unghi il privim. Interesanta perspectiva patologica (din prea mult entuziasm faci si rau, nu doar binele) si cea personala. Merci Dan Ghenea si eumiealmeu