dezvoltare personala, Psihologie
Spune macar buna ziua
A fost odata ca niciodata un strain care traia intr-o coliba la marginea unui mare oras. In fiecare zi acesta pleca de acasa pentru diverse treburi. Pe drum intalnea multi oameni dar nici unul nu-i spunea buna ziua sau la revedere. Nici macar nu se uitau la el, atat de (preo)ocupati erau. Omul nostru pleca si se intorcea la fel de singur in coliba lui. Nici aici nu-l astepta nimeni in prag. Intr-o zi, pe neasteptate strainul a murit, fara ca cineva sa-l fi vazut cu adevarat…
Parabola aceasta nu-i doar despre singuratate cum am putea crede la prima citire, ci si despre lipsa recunoasterii. In timp ce singuratatea este suportabila, uneori asumata (si o numim solitudine), lipsa recunoasterii din partea semenilor inseamna nefiinta, moartea sufletului. Despre recunoastere ca realitate psihologica s-a vorbit prima oara in 1964. Erik Berne, fondatorul analizei tranzactionale foloseste termenul de stroke, care in limba engleza se traduce prin lovitura dar si impact, consideratie, atingere, mangaiere. Autorul dezvolta o intreaga teorie referitoare la recunoastere, pe care o numeste unitatea de atentie care stimuleaza un individ. El sustine ca oamenii au nevoie de recunoastere pentru a-si mentine starea de confort fizic, mental, psihic si spiritual. Acest stroke, in acceptiunea lui Berne este un fel de hrana simbolica de care depinde echilibrul emotional al oricarui om.
Sa ne intoarcem la strainul din parabola noastra. Daca oamenii pe care-i intalnea pe drum i-ar fi dat buna ziua sau i-ar fi raspuns la salut, asta ar fi insemnat un gest de recunoastere verbala. Salutul isi pierde banalitatea daca il privim in context psiho-emotional. El este unic, irepetabil si transmite cateva mesaje importante: eu exist, tu existi, eu te-am vazut, tu m-ai vazut. A spune buna ziua inseamna a-l vedea pe celalalt, a fi constient de el ca entitate distincta, a fi prezent pentru el si a fi pregatit ca el sa fie acolo pentru tine. De aceea este indicat sa nu rostim buna ziua superficial, incordat ci real, relaxat, solar.
Complimentele sunt de asemenea acte de recunoastere verbala. Daca sunt sincere, ele il hranesc emotional pe destinatar. Dar atentie, complimentele fortate se pot transforma in insulte. De asemenea exista tendinta de a desfiinta complimentele. Daca cineva iti spune ca porti o haina frumoasa de exemplu, poti raspunde simplu: multumesc (raspuns corect) sau poti bagateliza complimentul, precizand ca respectiva haina a fost ieftina, ca o ai de 5 ani, etc. De obicei persoanele cu o stima slaba de sine nu accepta complimentele, desfiintandu-le…
Recunoasterea se exprima si nonverbal prin atingere, imbratisare, mangaiere, strangerea de mana, zambet, suras, etc. Plasticitatea faciala este un semn de recunoastere, in opozitie cu expresiile neutre, impenetrabile care nelinistesc. Este de dorit sa uzam de gesturi stimul cat mai frecvent pentru ca ele, dincolo de politete sau protocol, hranesc emotional atat initiatorul cat si primitorul.
Recunoasterea poate fi pozitiva, atunci cand vorbim in termeni apreciativi, laudativi la adresa cuiva dar poate fi si negativa. Daca un om nu primeste stimuli pozitivi, isi va schimba comportamentul astfel incat sa primeasca stimuli, fie ei si negativi. Vezi copiii care atunci cand pierd atentia celor din jur, fac tot felul de nazbatii numai ca sa obtina recunoastere. Berne sustine ca stimulii negativi sunt mai de dorit decat comportamentele pasive, cum ar fi indiferenta, de exemplu. Ignorarea celuilalt, spune el, este forma cea mai crunta de a pedepsi un semen. Mesajul transmis in acest caz este: nu te vad, tu nu existi pentru mine.
Recunoasterea poate fi conditionata ca in enuntul mi-a placut felul in care ai pus problema astazi la sedinta. dar si neconditionata cand spui unei persoane, ma bucur ca existi de exemplu. Acest gen de recunoastere este cel mai rar intalnit dar cel mai profund si de impact pentru sanatatea emotionala a unui om. Tocmai am aflat ca astazi este ziua prieteniei. Cu aceasta ocazie, echipa FB mi-a facut un cadou personalizat, vezi aici. L-as putea numi semn de recunoastere. Dar si mai important este faptul ca in acest mic video pot rememora alte gesturi de recunoastere care mi-au umplut sufletul la un moment dat, facute de prietenii mei din viata reala…
Cateva sfaturi prietenesti:
- dati recunoastere celor pe care ii intalniti
- cereti recunoasterea (feedback) de care aveti nevoie
- acceptati recunoasterea/complimentele pe care le primiti
- oferiti-va singuri recunoastere, ori de cate ori este cazul.
dezvoltare personala, Psihologie
Salvator? Mai bine nu!
M-am aflat deseori in postura de Salvator. Poate pentru ca sunt sora cea mare si responsabila, mama care gaseste solutii la diverse probleme, prietena care sfatuieste, colega care ajuta dar si din alte motive mai subtile. La un moment dat mi-am asumat public acest rol, promovand in cadrul agentiei umanitare unde lucram sloganul « Salveaza o viata si vei salva lumea ». De la o vreme insa am incetat sa mai cred ca pot fi salvatorul planetei. Voi explica si de ce dar mai intai sa vedem,
Cine este Salvatorul ?
Salvatorul este un ins care incearca sa ghiceasca nevoile celorlalti cu scopul de a veni in intampinarea lor, care pune dorintele altora mai presus de ale sale, care incurajeaza, indeamna, sfatuieste, vrea sa faca si sa fie pe plac altora. El este mereu prezent, disponibil, oricand gata de a spune DA cererilor de ajutor. Cata noblete de caracter, veti spune. Dar haideti sa-l punem pe Salvator sub lupa realitatii proprii, privindu-l din perspectiva psihologica.
Dincolo de spoiala de la intrare, s-ar putea sa fim surprinsi de ceea ce gasim inauntru. Oare nu cumva omul nostru are nevoie de atentie? Nu cumva are de rezolvat el insusi niste probleme? Oare nu cumva se crede un fel de guru, privindu-si semenii de pe picioroangele pe care s-a inaltat? Tare mi-e teama ca atunci cand se uita inj jur, spune ceva de genul: hei, tu de colo, nu esti deloc OK. Ma tot gandesc de ceva vreme sa te repar cumva. O sa te ajut dar trebuie sa faci exact ce spun eu. Pricepi?
Procedand astfel, Salvatorul nostru intra de fapt intr-un rol pervers deoarece incearca sa se valorizeaze pe sine pe seama altora. El desconsidera in acelasi timp aproapele, luandu-i abilitatea de a-si evalua personal situatia si de a cere ajutor. Se transforma intr-un hot de demnitate, intr-un vampir care se hraneste din cel cazut pentru a-si demonstra siesi ca este puternic si capabil de fapte mari.
In realitate el a fost candva o victima, spun psihologii. Ar putea fi dominat de vinovatie si de aici dorinta de a iesi din culpa, salvand ce gaseste la indemana. Cea mai mare teama a lui este ca nu va mai fi nevoie de el iar dorinta secreta, mai mult sau mai putin constienta, este ca dupa ce va fi implinit toate nevoile celor din jur, cineva sa le observe si pe ale sale. Daca acest lucru nu se intampla Salvatorul nostru incepe sa fie nemultumit (nici multumesc nu mi-a spus), oboseste (si samariteanul milos ar fi obosit daca in drumul sau ar fi gasit 10 oameni cazuti) si in cele din urma devine deprimat.
De ce suntem Salvatori ?
Specialistii care s-au aplecat asupra problemei, enumera cateva motive:
- este posibil sa fi preluat modelul din familie. Daca mama, tata, vreun unchi sau vreo bunica erau salvatori si am apreciat asta la ei, vom cauta sa imitam, fie si inconstient acest rol.
- am fost modelati cultural sa fim salvatori prin intermediul educatiei formale/informale. Basmele ascultate in copilarie de pilda au ca eroi zei salvatori, zane bune, printi izbavitori, etc
- poate am fost fortati sa ne maturizam inainte de vreme (cazul fratilor mai mari care au preluat functional rolul de parinte pentru fratii mai mici).
- pentru a ne implini anumite nevoi emotionale : stima de sine, atentie, validare
- pentru a scapa de anumite sentimente de vinovatie. Acestea si-ar putea avea radacina in manipulari de genul : daca nu faci cutare lucru, nu te mai iubesc sau daca faci acel lucru rau, mama plange, daca nu faci bine, te bate Dumnezeu, etc
- pentru a primi recompense materiale sau/si simbolice.
- pentru ca avem valori si principii crestine care ne indeamna la sacrificiu de sine si ajutorarea semenului. Aici ar fi multe de povestit, poate alta data.
De ce este nevoie sa abandonam rolul de salvator?
- prima conditie pentru a-i salva pe altii, este sa ne salvam mai intai pe noi insine. Asta presupune grija pentru confortul nostru emotional, spiritual, fizic, ambiental. Daca spun ca cea mai importanta persoana din lume sunt eu insami, nu vad nici un egoist in camera.
- apoi este corect din punct de vedere uman si moral sa dam posibilitatea oamenilor sa-si poarte singuri de grija. Cei care sunt in impas au nevoie sa ia propriile decizii si sa-si asume propriile responsabilitati. Ei au nevoie mai intai sa iasa din starea de victima, sa se maturizeze si sa-si reia demnitatea de oameni capabili sa stea pe propriile picioare
- salvatorul mai degraba intretine victima, construid de fapt o relatie de dependenta bolnavicioasa, daunatoare in ambele sensuri.
- pentru ca s-ar putea sa obosim si sa epuizam propriile resurse. Victimele adulmeca salvatorii si graviteaza in jurul lor, uneori pana la sufocare. « Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti », ar putea fi adevarat in multe cazuri.
- salvatorii adevarati sunt pompierii, salvamarii, medicii, uneori politistii sau alte categorii aflate in fata unor situatii vitale.
- unul singur este Salvatorul, cel care ne-a aratat tuturor Calea…
Cum rupem triunghiul dramatic? Putina teorie si un raspuns
Triunghiul dramatic al lui Kartman (cunoscut in analiza tranzactionala) il pune pe salvator in relatie cu victima dar si cu persecutorul/agresorul. Acest concept este o matrice relationala de tip manipulativ, utilizata de oameni pentru a-si satisface anumite nevoi. Este un joc de roluri care apare mai pregnant in situatiile conflictuale, cand putem deveni pe rand, victime, agresori, salvatori in functie de interesele proprii.
Cum iesim insa din acest vartej al emotiilor manipulative ? Solutia soft ar putea veni de la Acey Choy care ne propune tot un triunghi, de data asta al invingatorilor, un model autentic de relationare umana bazat pe 3 principii : vulnerabilitate, asertivitate si grija. Cand manipularea emotionala iese din scena, spune autorul, ne putem privi in ochi unii pe altii si putem spune : eu sunt OK, tu esti OK.
Ce inseamna asta in economia temei noastre ? Inseamna ca Salvatorul va trebui sa asculte victima cu atentie, sa o incurajeze sa-si gaseasca propriile resurse pentru a depasi problema, asigurand-o ca este acolo pentru a o sustine din umbra. Cu alte cuvinte, ii spune omului de langa el ca situatia prin care trece este pasagera si ca poseda el insusi elementele necesare pentru a iesi la liman. Ii ofera astfel respect, ii garanteaza dreptul la demnitate si responsabilitate personala. Mai mult, evita pozitia de superioritate, anuleaza dependenta si garanteaza corectitudinea relatiei. Procedand astfel se transforma din Salvator in Sustinator.
Sigur ca raspunsul nostru va fi intotdeauna personalizat in functie de circumstante. Voi reveni cu exemple concrete dar pana atunci ma hazardez sa dau idei, daca cineva are curajul sa ma provoace.
In concluzie, exista 3 situatii in care ar trebui sa intervenim salvator: atunci cand cel de langa noi realizeaza ca are o problema, cand este convins ca n-o poate rezolva singur si cand ne cere personal ajutorul. Acesta este de fapt si modelul christic de raspuns la nevoile umane.
Ultimele comentarii