Psihologie
Boala, o dulce suferinta
Cine iubeste suferinta/boala sa ridice mana sus! Stiu, n-a ridicat nimeni mana si totusi, va garantez ca sunt oameni atasati de suferinta. N-ar lasa-o din brate pentru nimic in lume, dimpotriva o cocolosesc si o tin la piept cu tot dragul, chiar daca se jura ca n-au niciun amestec in treaba asta. Adevarul este ca s-au obisnuit cu ea si, inconstient au vazut ca le aduce niscaiva beneficii.
Avantajele starii de boala
Din punct de vedere psihologic, starea de boala poate sa fie simulata, prelungita si cultivata ca nevoie inconstienta, in cazuri ca acestea:
- iti poate raspunde unor nevoi neimplinite in copilarie: atentie, grija, compasiune, duiosie. Este uman/natural ca atunci cand cineva sufera, cei din preajma sa raspunda empatic acestei suferinte si sa ofere sprijin.
- ai preluat suferinta de la unul dintre parinti si defilezi cu ea ca si cum ar fi propria ta natura.
- iti place sa ramai in bezna gandurilor tale legate de o eventuala boala, pentru simplul motiv ca asta este realitatea pe care o cunosti si pe care ai cultivat-o de-a lungul timpului.
- poate tine loc de refugiu in calea obstacolelor vietii. Pentru ca nu stii/nu poti face fata problemelor pe care le intampini, este mai comod sa te refugiezi in neputinta si sa folosesti apoi boala drept cauza a lipsei de actiune.
- ti-e frica de schimbare, desi aceasta se impune. Aici schimbarea este vazuta ca pericol, unul dintre cele mai mari fiind pierderea zonei de confort.
- frica de succes este un alt aliat al bolii. Ti-ar placea sa faci ce te pasioneaza dar te sperie gandul de a participa la un interviu de angajare sau de a porni o afacere personala. In acest caz, nu stii sa gestionezi eventualul succes, asa ca te resemnezi facand apel la motivele starii in care te afli.
- te agati cu tot sufletul de o persoana, de care esti sigur/a ca nu te va parasi in starea precara in care te afli. Din pacate sunt multe cupluri care au in comun suferinta unuia dintre parteneri, de obicei sotia etc.
Abordez acest subiect sensibil deoarece am in minte spete ca acestea, ce se regasesc mai frecvent decat am crede, in viata reala. Cunosc oameni care n-au un diagnostic pus de vreun medic dar care isi atribuie in mod hypocondric tot felul de boli, cultivand astfel starea de nefericire in toate aspectele vietii lor. Stiu alti oameni care au un diagnostic usor, (de exemplu gastrita sau migrena pasagera) dar care fac din acesta o adevarata drama, in jurul careia isi (de)construiesc viata lor si a celor din preajma.
Cunosc persoane care sunt coplesite de problemele personale/familiale si care somatizeaza suferinta emotionala, creandu-si tot felul de scenarii de boala, alegand chiar sa se interneze in spital si sa-si opereze unele organe, doar pentru a atrage atentia si pentru a obtine empatia si compasiunea unor semeni (inclusiv prin postari patetice pe retelele sociale) …
In cazuri ca acestea avem, pe de o parte dependenta de boala a unei persoane si codependenta celor care se afla in proximitatea celui care se crede bolnav. Ce putem face daca suntem intr-un astfel de cerc vicios?
Cateva solutii pentru dependentii de boala
- constientizeaza ca ai o problema si ca aceasta nu este boala in sine
- incearca sa vezi ce anume te tine captiv in acest mecanism patologizant al suferintei induse. Care sunt avantajele si dezavantajele acestei stari de lucruri?
- Aduna-ti curajul de a te scutura de trecut si de a incerca ceva diferit
- asuma-ti schimbarea, in ciuda durerii pe care o provoaca.
- cere ajutor profesionistilor: psiholog, psihiatru
- ai rabdare cu tine. Daca ai invatat dependenta de boala in ani de zile, nu te astepta ca dezvatul sa fie usor si nici comod
- persevereaza in noua ta viata si premiaza-te pentru orice progres facut etc
Solutii pentru codependenti
- mai intai, intreaba-te care ar fi avantajele bolii, atat pentru bolnav cat si pentru tine. Nu cumva te complaci in rolul de salvator si intretii astfel cercul vicios al suferintei? Cine si ce castiga din asta?
- Pentru inceput, ia in serios si valideaza suferinta celuilalt. Vorbiti impreuna despre simptome si analize medicale precum si despre programari la specialisti
- daca se constata ca boala nu are acoperire sau ca este cat se poate de benigna, muta centrul de interes de la boala spre idei/activitati care il pot castiga pe pacient
- implica-l in activitati creatoare si utile pentru altii
- sustine-l in schimbarile pe care doreste sa le intreprinda
- recomanda-i un psiholog care sa lucreze cu dependenta si anxietatea legate de boala etc
Specialistii spun ca schimbarea se va produce atunci cand suferinta cauzata de situatia prezenta este perceputa ca fiind mai mare decat suferinta pe care crezi ca ti-o produce efortul de a incerca ceva diferit. In cazul asta, suferinta reala, corelata unui scop este datatoare de speranta…
Psihologie
Totul sau nimic!?
In urma cu mai multi ani, o batrana m-a rugat sa intermediez o relatie intrerupta de mult timp cu sora ei mai mare. Era atat de afectata de aceasta situatie si-si dorea atat de mult impacarea incat m-a responsabilizat peste masura. In ziua Z, echipata cu argumente si multa speranta, am descins in casa surorii acesteia, cu care aveam o relatie mai veche. Din vorba in vorba, am ajuns la momentul inmanarii ramurei de maslin, oferita cu lacrimi de sora ei. Dar, stupoare. Batrana a incremenit muta prêt de un minut, dupa care mi-a spus scurt: nu pot sa iert. Noi doua nu mai avem ce discuta. A fost randul meu sa tac, timp in care am realizat ca toate argumentele cu care venisem si pe care le ambalasem frumos, ramasesera fara valoare.
Am aflat apoi cate ceva despre trecutul celor doua femei dar inca n-am priceput ce-ar fi putut-o impiedica pe aceasta doamna sa refuze regretele si mana intinsa a surorii ei si sa plece dincolo (a murit in urma cu doi ani) cu aceasta problema nerezolvata. Intre timp m-am confruntat eu insami cu demonul ofensei si-am constatat ca e greu sa iert si sa uit, asa cum scrie prin carti si asa cum ma indeamna valorile spirituale pe care le-am mostenit. Sunt cel putin doua cazuri in care am preferat sa intorc spatele si sa las trecutul in urma, in ciuda faptului ca relatiile s-au pierdut…
Lacturand cartea Dr. Harriet Lerner, De ce nu vrem iertarea, am gasit cateva raspunsuri, un pic diferite fata de cele pe care le impartasem pana acum despre iertare. Autoarea are o pozitie reconfortanta pentru cei care, in ciuda vointei de a ierta, nu reusesc acest lucru. Nu esti o persoana mai putin iubitoare sau incompleta daca iti raman anumite lucruri pe care nu le poti ierta si dacă iti doresti ca pe anumite persoane sa nu le mai vezi niciodată in viata.
Mai mult, propozitia, ai nevoie sa ierti este un cliseu si o minciuna. In realitate, oamenii au nevoie sa se elibereze de manie, de amaraciune, de resentimente si de durere. Astfel, vreau sa iert se traduce prin vreau sa las asta in trecut si sa-mi gasesc pacea mintii.
Iertarea nu este singura modalitate de vindecare si nu se potriveste in toate cazurile, sustine autoarea. A cara acest dar in spate cu de-a sila, doar pentru ca este un ideal al credintei spirituale, poate aduce frustrare, vinovatie si rusine… Si-apoi nu poti porunci inimii sa faca ceva pentru care nu este inca pregatita.
Iertarea este ceva care nu poate fi chemat la ordine, pretins sau adus cu forta si nici nu poate fi dat de pomana. Nu-ti refaci umanitatea, cand ierti un ofensator care nu-ti cere scuze. El isi reface umanitatea, cand se străduieste sa-ti dobandească iertarea (Abrahams Spring).
Iertarea nu este un chilipir. Graba spre o impacare prematura si superficiala isi poate avea costurile ei, atrage atentia autoarea. Atunci cand o persoana este impinsa de convingerile sale religioase sau de oamenii din preajma sa ierte, costul cel mai mare ar fi re-victimizarea. De asemenea, nu este treaba nimănui, nici a terapeutului, nici a mamei sau a profesorului, a celui mai bun prieten sau expert, nici a preotului sa-i spuna altuia cand si daca trebuie sa ierte sau nu.
Pentru mine cea mai surprinzatoare idee din carte este afirmatia autoarei cu privire la faptul ca poti ierta 95% ori 2% pe cineva. Asta vine in contradictie cu ceea ce cred(eam) eu despre iertare si anume ca este un concept din categoria totul sau nimic. Admitand acest amendament la iertare, nimeni nu poate contesta faptul ca, a ierta suta la suta este ideal si ca asta inseamna eliberare. Sa ierti inseamna sa eliberezi un prizonier si sa descoperi ca acel prizonier erai tu.
Despre ce sa faci ca sa te eliberezi si cum sa-ti gasesti linistea dupa furtuna, intr-un articol viitor.
Ultimele comentarii