Psihologie
Cand ceva important lipseste. Ranile de atasament
Oare cum este sa-ti astepti acasa sotul plecat in delegatie iar el sa dispara pentru totdeauna, fara explicatii? Cum ar fi sa descoperi infidelitatea partenerului si sa fi nevoit sa traiesti cu aceasta tradare? Ce-ai face daca partenerul te anunta subit ca nu mai vrea sa continue relatia, desi tu crezi ca n-are motive iar el nu binevoieste sa-ti vorbeasca despre ele? Cum te-ai simti daca ai trece printr-o criza majora iar partenerul ar ramane strain si absent fata de trairile tale?
Nu stiu cum ar fi sau ce as face in situatiile de mai sus pentru ca n-am trecut pe acolo dar cred ca este dureros, greu de dus si aproape imposibil de vindecat. Mai stiu ca aceste evenimente majore de relatie sunt numite rani de atasament si ca sunt posibile din cauza ca partenerii nu reusesc sa se ataseze unii de altii intr-o relatie stabila, afectuoasa si reciproca. Ei au format inca de la inceput o echipa lipsita de angajament, in conditiile in care simt (cel putin unul dintre ei) in adancul sufletului lor ca partenerul nu le raspunde asteptarilor din punct de vedere al acordajului afectiv, al confortului si sigurantei de care au nevoie.
O rana de atasament apare atunci cand un partener nu implineste asteptarile celuilalt de a-i oferi confort si ingrijire (hrana emotionala), in momente de pericol sau distres. “O rana de atasament este caracterizata de o situatie de abandon sau de tradare a increderii intr-un moment critic definit de o nevoie si o sensibilitate mai mare. Acest tip de incident defineste apoi relatia ca fiind nesigura si mentine un nivel inalt al stresului relational pentru ca este folosit in mod continuu ca standard pentru nivelul de incredere in partenerul care a provocat rana” (Sue Johnson).
Situatii de risc in cuplu din perspectiva atasamentului:
- Cand partenerii pleaca din start in relatie fara o baza de siguranta in care sa existe un angajament ferm de iubire si sprijin reciproc. Este situatia tipica in care partenerii se muta impreuna de proba, traind sub amenintarea primului cutremur care poate destabiliza o astfel de legatura fragila.
- Cand unul sau ambii parteneri raman atasati de proprii parinti si cauta sa-si satisfaca nevoia de atasament primar neimplinita, in relatie cu celalalt partener. Ei vor astepta sa primeasca afectiune si suport dar nu vor fi in stare sa raspunda cu empatie cand celalalt are nevoie de sustinere. Daca esueaza vor pleca in alta relatie, cu speranta ca vor fi mai norocosi intr-o combinatie diferita.
- Cand unul dintre parteneri are atasament evitant si celalalt anxios. De regula, anxiosul il urmareste pe evitant prin critica, control, invatare, admonestare pana cand oboseste si conchide ca trebuie sa-si poarte singur de grija. In unele cazuri pleaca definitiv, cautand alta relatie mai hranitoare.
- Cand partenerii nu inteleg limbajul afectiv al celuilalt si cred ca relatia functioneaza de la sine, fara niciun efort de ajustare emotionala la nevoile celuilalt.
- Cand exista abuz, fie si situational (conform studiilor 70% dintre cupluri au experimentat violenta situationala), relatia se degradeaza in sensul insecuritatii si insatisfactiei etc…
In dragoste, la fel ca in razboi nu exista garantii. Adica poti face tot ce se poate omeneste posibil sa pastrezi o relatie si ea sa se rupa din motive, aparent inexplicabile. Totusi e bine sa stim ceea ce specialistii au descoperit prin numeroasele studii: atasamentele incarcate de conflicte in copilarie sunt cauza principala a problemelor dintre parteneri. Daca experientele de atasament anterioare ale partenerilor nu sunt integrate, partenerii nu vor gasi solutii la problemele lor de cuplu doar incercand sa imbunatateasca comunicarea, de exemplu. “Un barbat poate sa se poarte delicat si iubitor cu sotia lui dar daca sotia il respinge si combate in el pe mama sau pe tatal ei, acesta n-are nicio sansa la o relatie satisfacatoare. O femeie poate sa-i implineasca sotului ei multe dorinte, dar daca el traieste cu ea furia impotriva mamei sale, iubirea ei nu are efecte binefacatoare asupra lui” (Franz Ruppert).
In concluzie, atasamentul este cheia relatiilor fericite. Un atasament sanatos securizeaza cuplul si ofera suportul emotional necesar unei convietuiri in doi reconfortante si implinitoare. Daca relatia este mult timp nesigura si se intampla ca unul dintre parteneri sa paraseasca barca, teoriile atasamentului ne lumineaza pentru a intelege si aceasta mutare in extremis. Altfel vom fi tentati sa credem, in lipsa unor explicatii logice, ca partenerul a plecat de langa noi de prea mult bine…
Psihologie
Am gasca mea. Atasamente de prietenie
Baiatul meu este student la una din facultatile ULB din Bruxelles. Uneori imi povesteste despre gastile din facultate, despre chefuri cu tigari si bautura, despre ritualuri ciudate, droguri si fratii conspirative. Cam asa se distreaza unii tineri din ziua de azi. E vorba despre acei tineri crescuti de bone sau la cresa, care provin (in mare parte) din familii destramate si care isi gasesc in cele din urma alinarea in prieteniile dubioase din afara casei…
Inca de mici, copiii sunt atrasi de alti copii, cu care incearca sa interactioneze. De cele mai multe ori se privesc, se ating, se joaca impreuna. Cand mai cresc incep sa faca diferentieri intre prieteni si dusmani, atractia sau repulsia spre unii sau spre altii facandu-se spontan, pe baza simpatiei sau antipatiei pe care le resimt. In adolescenta gasca/grupul devin o necesitate. Copilul are nevoie sa se diferentieze fata de parintii sai si in acelasi timp sa-si creeze propria identitate, in interactiune cu mediul social. Insa nu intotdeauna mediul este unul prietenos, dimpotriva poate fi ostil, agresiv, conspirativ.
Un copil cu un atasament securizat in familie va transmite semnale de SOS si se va retrage la timp din astfel de gasti, in ciuda presiunilor de a se integra… Si aici atasamentul primar, conectarea sigura, au un cuvant de spus. Studiile care se ocupa de viata de grup a adolescentilor arata ca acestia se simt mai atrasi unul de celalalt in cazurile in care sunt nemultumiti de viata lor de familie.
Un alt studiu ce vizeaza indicele efortului de a mentine prietenia, corelat cu variabila solidaritatii evidentiaza distanta pe care baietii sunt gata sa o parcurga intre casele lor si locurile de intalnire Efortul pe care copiii il fac pentru a fi impreuna este mai mare atunci cand acestia au un contact limitat cu parintii si cu alti membri ai familiei.
Studii recente confirma clar importanta contactelor foarte timpurii intre copii pentru evolutia lor viitoare in ceea ce priveste socializarea. Pe langa simpatii, hobby-uri si interese comune, tiparele inconstiente (stilul de contact) care s-au format in relatia cu parintii sunt hotaratoare. Cand atasamentele cu parintii sunt incarcate de suferinta, copiii cauta relatii simbiotice cu prieteni din afara cuibului familial, care ii hranesc emotional prin afiliere si solidaritate. In acest fel ei simt ca apartin sufleteste cuiva.
Cand un parinte este ingrijorat de anturajul copilului sau, ar trebui sa se intrebe in ce masura acel copil a fost hranit din punct de vedere emotional acasa si in ce fel nevoile sale de atasament si apartenenta au fost satisfacute in familie. Nu este corect sa invinuim copilul pentru alegerile sale, atata vreme cat n-am stiut/n-am putut, ca parinti, sa-i satisfacem foamea emotionala intr-un mod sanatos si sigur…
Din fericire nu toti tinerii sunt prinsi in spiritul de gasca sau in societati conspirative. Sunt destui care si-au luat ce a avut nevoie din familie si care se intorc acasa pentru sfat, sprijin si alinare in caz de pericol. Ei revin intotdeauna acolo unde cineva ii asteapta cu inima deschisa, cu ingaduinta si cu iubire…
Ultimele comentarii