Psihologie
De ce intarzie scuzele sau nu mai vin deloc
Mi s-a intamplat de cateva ori sa astept scuze ori pareri de rau de la cineva si ele sa vina reci si formale sau sa nu vina deloc. De ce se intampla astfel? Ce se afla in spatele unor scuze nerostite sau amanate la nesfarsit? Cum sa interpretam distanta creata si cum sa ne intelegem pe noi insine cand vine vremea sa prezentam scuze cuiva caruia i-am pricinuit o durere sau/si o nedreptate? Dr. Harriet Lerner in cartea De ce nu vrem iertarea, ofera niste raspunsuri care mi-au clarificat mie insami problema, si pe care vreau sa le impartasesc cu voi, aici:
A cere sau nu scuze poate fi o chestiune culturala. De exemplu, in Coreea, intimitatea si scuzele sunt incompatibile. A te scuza in relatiile parinte/copil, sot/sotie, priteni ori rude, este nepotrivit, chiar ofensator. Aici scuza semnifica distanta sociala, fiind specifica doar cadrului formal si viatii publice. Dimpotriva, in alte culturi, ca cea occidentala, scuza si iertarea fac parte din codul bunelor manière si sunt ingrediente importante ale relatiilor, de orice natura.
Filtrele rigide din familie/societatea in care crestem ne pot influenta atitudinea fata de scuza. Daca parintii nu obisnuiau sa ceara scuze, inclusiv propriilor copii, va fi greu ca la maturitate adultii sa adopte o strategie diferita, in ciuda faptului ca-i recunosc valoarea si utilitatea.
Stereotipiile de gen sunt o alta bariera in fata scuzelor. In unele culturi, barbatii adevarati nu cer scuze niciodata! Chiar daca asta nu este o regula, studiile arata ca mai multi barbati decat femei (indiferent de cultura) fac un pas inapoi cand vine vorba sa-si ceara scuze/iertare. A fi barbat este asociat aici cu a fi puternic iar faptul ca ma scuz ma face sa ma simt slab.
Scuza are legatura si cu umilinta din perioada copilariei. Daca am fost presati de catre parinti sa le cerem scuze altora, desi nu eram pregatiti pentru asta sau/si nu intelegeam care este partea noastra de vina, amintirile acestui supliciu ne indeparteaza de scuza sanatoasa, prin retraumatizare.
Perfectionismul este un alt dusman al scuzei. Unii oameni sunt atat de aspri cu ei insisi, incat nu pot admite ca gresesc si ca ar datora cuiva, vreodata, scuze. Cand adoptam o atitudine de seriozitate ajunsa in faza terminala privitor la greselile noastre sau cand interpretam eroarea drept lipsa de valoare, inferioritate ori, chiar mai rau, devine mult mai greu sa admitem greseala si sa ne scuzam pentru ea.
Nu ne cerem scuze atunci cand avem o problema cu valoarea sinelui. In cazul unui sine echilibrat este usor sa accepti faptul ca: eu nu sunt ok, tu nu esti ok si asta e ok! In realitate insa, a-ti recunoaste limitele si slabiciunile este de multe ori riscant pentru sinele propriu. Niciun individ nu se va simti responsabil si nu va regreta sincer, daca in felul acesta ajunge in pericol de a se vedea pe sine intr-o lumina insuportabila.
Rusinea este un alt impediment in fata prezentarii scuzelor. Cand ne incalcam propriile valori si credintele esentiale, putem simti rusine. Iar acest sentiment este foarte greu de suportat din cauza ca, spre deosebire de vina care inseamna a face si implicit a putea corecta, in rusine este despre a fi, ceea ce anuleaza complet individualitatea. Rusinea este atat de puternica in unele cazuri, incat se poate deghiza in aroganta, dispret, control, superioritate sau omniscienta. Este ceea ce spunem despre unii oameni care merg pana in panzele albe, fara sa-si recunoasca vina sau slabiciunea.
Nu ne scuzam si din cauza lipsei/estomparii constiintei morale. Daca nu avem valori si principii dupa care ne ghidam viata, ne conducem dupa principiul machiavelic scopul scuza mijloacele, amagindu-ne cu ideea ca lumea este rea si agresiva iar daca nu-i raspunzi cu aceeasi moneda, te calca in picioare.
Un segment mic dar deloc neglijabil dintre cei care nu cer scuze, il constituie psihopatii. Ei nu cer iertare de la nimeni din cauza ca le lipseste empatia. Agresorii isi spun lor insile: de fapt ea a vrut-o, a cautat-o cu lumanarea ori era necesar sa procedez asa pentru ca merita, sau chiar, asta nu s-a intamplat niciodata!
Bine de stiut: unii oameni nu vor cere scuze niciodata. Sunt prea raniti ei insisi, prea defensivi, prea coplesiti de rusine, asa incat nu se pot vedea obiectiv si nu-i pot vedea obiectiv nici pe ceilalti. Asa ca, daca cineva te-a ranit si iti datoreaza scuze, orice ai face, nu-l poti determina sa treaca la actiune. Ce poti face totusi pentru a elimina furia, durerea si resentimentele, voi incerca sa raspund intr-un alt articol…
dezvoltare personala, Psihologie
De ce sa nu intrebi de ce
Scapat de sub observatie cateva clipe, Tiberiu a apucat sticla de ulei si a rasturnat continutul peste tot, inclusiv pe hainele si pe papucii lui. Cand am ajuns la locul faptei, lichidul galbui ameninta sa iasa din bucatarie si sa-si continue nestingherit drumul prin toata casa. Ingrozita de ce vedeam, l-am intrebat taios: de ce-ai facut asta? Copilul a ramas blocat, uitandu-se la mine cu ochi rugatori. Apoi a deschis bratele timid ca pentru o imbratisare.
M-a topit acest raspuns fara vorbe si sigur c-am inteles intr-o clipa de ce facuse acea isprava. Treaba lui, la nici 2 ani cati avea atunci, era sa experimenteze. Jobul meu era sa-i asigur un cadru securizant, inclusiv sa tin sticla de ulei astupata si la locul ei.
Inca de pe atunci intuiam ca e ceva in neregula cu acest de ce. Acum am si cateva certitudini. In sens psihologic, de ce este:
- o intrebare intruziva, de-a dreptul brutala. Ea vine la pachet cu frustrarea celui care o pune, cu nerabdarea si chiar cu furia lui. Efectul este de blocare dar si de indepartare. Pozitiile nu mai sunt egale iar ce se petrece poate fi preambulul unei drame.
- inutila. Adevarul este ca, de cele mai multe ori, nu stim de ce nu suntem atenti, de ce ne purtam aspru, de ce ne-am patat hainele, de ce ne-am imbracat in halul ala etc. Si-atunci de ce sa intrebi de ce?
- rechizitorie deoarece il trimite pe celalalt direct in boxa acuzatilor. Luat prin surprindere, faptasul este fortat sa intre in defensiva. De regula armele sale sunt primitive si ineficiente.
- naste umilinta si rusine. Cand il intrebi pe un copil de ce-a facut o boacana, el intelege ca ceva nu este in regula cu el, ca este nedemn de iubire. El va creste cu sentimentul ca este rau si-i va fi rusine ori de cate ori nu se ridica la nivelul asteptarilor celorlalti.
- creeaza masti si mai ales armuri. Dupa multiple asalturi cu intrebari de acest tip, victima va invata sa le faca fata prin mecanisme de aparare care ii vor ascunde eul real. Isi va croi masti dar mai ales armuri care sa-l apere de inadecvare si vulnerabilitate.
Raspunsul corect la intrebarile de tip DE CE este: NU STIU! Asta pentru ca faptele sunt uneori irationale si au cauze ascunse si multiple. Nu suntem pregatiti sa-i spunem altuia ce nici noi n-am aflat inca despre noi.
Terapeutii de tip gestalt evita sa puna pacientului lor intrebarea de ce. Ei stiu ca raspunsul se afla in fantanile adanci ale sufletului, intr-o zona unde nu poti intra fara o pregatire temeinica. De aceea isi lasa clientii sa descrie fapte, intamplari, experiente precum si semnificatiile acestora, evitand blocajul, minciuna sau folosirea inutila a armurii.
Inainte de a intreba de ce, intreaba-l ce face, cum se simte, la ce se gandeste, unde se afla, care ii sunt grijile si nevoile. Abia dupa ce ai primit raspuns la toate aceste intrebari, poti sa incerci pe final un de ce.
Chiar asa? De ce fac eu asta in felul asta, de ce ma gandesc la asta si nu la ailalta, de ce actionez numai asa si nu altfel etc. Intrebarea asta ar trebui sa ma poarte in adancimile fiintei mele si sa scoata la lumina adevarul. Pentru ca, de ce in sens psihologic este o intrebare reflexiva…
dezvoltare personala, Psihologie
Rusinea, un cartof fierbinte
Unii o considera o virtute. Altii o afurisesc si fug din calea ei ca diavolul de tamaie. Cei mai multi insa nu vorbesc despre ea, desi o simt pe pielea lor in diverse situatii de viata. Adevarul este ca indiferent de unde o privim, EA este acolo, in sufletul fiecarui om. Poate fi o pasare de prada sau o privighetoare care-si canta partitura. Depinde de felul in care o hranim si o gestionam fiecare…
Ii spunem RUSINE si o asezam astazi in capul listei cu emotii. Negresit EA este regina, emotia stapan, nu doar pentru ca asa au stabilit psihologii, nu doar pentru ca este in relatie cu morala, ci mai ales pentru ca are de-a face cu cine suntem, pentru ca este in stransa legatura cu imaginea de sine, cu povestea numelui din Buletinul de Identitate…
Brene Brown, cercetatoarea care s-a aplecat asupra studiului rusinii cu instrumente stiintifice, defineste aceasta emotie ca o durere intensa, nascuta din convingerea ca avem defecte majore si, din aceasta cauza, nu meritam sa fim iubiti si sa apartinem unui grup. Cand vorbeste despre rusine ca durere intensa resimtita ca respingere sociala, Brene nu exagereaza deloc, de vreme ce asta au descoperit cercetatorii intr-un studiu finantat de Institutul National de Sanatate mintala si Institutul National pentru Abuzul de Droguri din SUA. Ei au constatat ca durerea fizica si cea provocata de respingerea sociala sunt similare din punct de vedere neurologic. In aceeasi nota, Merle Fossum si Marilyn Mason descriu rusinea ca sentimentul de a fi complet minimalizat sau insuficient ca persoana. Un moment de rusine poate fi o umilinta atat de dureroasa incat cineva poate simti ca i-a fost rapita demnitatea sau ca este perceput de ceilalti ca fiind rau, neadecvat si vrednic de respingere. Intr-un astfel de ceas rau, ne gandim mai mult la ce cred altii despre noi, la felul in care suntem perceputi. Credem ca suntem judecati si tindem sa gandim negativ despre noi, crezand ca si ceilalti gandesc la fel. Realitatea este insa alta. Rusinea este experienta sinelui de a se judeca pe sine asa cum este, impotriva imaginii pe care au creat-o in copilarie adultii semnificativi din viata noastra, prin cuvinte, gesturi, atitudini si comportamente.
Rusinea, un rau necesar ?
Desi rusinea n-a fost corelata vreodata cu vreun comportament pozitiv, exista un consens social cu privire la la faptul ca rusinea si vinovatia sunt emotii normale si importante pentru integrarea in societate si pentru sustinerea relatiilor sociale. Pana la un punct insa. Daca aceste emotii sunt exacerbate si folosite in sens manipulativ, prin inducerea unor sentimente de culpa, atunci acestea devin nocive si afecteaza societatea in integralitatea sa.
Societatile (culturile) folosesc rusinea ca mijloc de control al maselor. Ele uzeaza de autoritate: politica, religioasa, educationala, parentala pentru a semana vina in sufletele oamenilor. Astfel infuzati cu vinovatie, ei accepta ce li se vara sub nas, tac malc, chiar daca sunt, la un moment dat, in dezacord cu ce li se propune.
Mass Media folosesc rusinea pentru a transmite anumite standarde. De exemplu, exista un manual de conformitate in dreptul calitatilor fizice. Daca esti scund ori prea gras te poti simti rusinat deoarece nu te ridici la nivelul asteptarilor. Nu esti atractiv, acceptabil, nu corespunzi…
Rusinea face audienta. Emisiunile radio, TV, pamfletele gazetaresti in care semeni de-ai nostri sunt facuti de rusine au rating pentru ca oamenilor le place sa-i vada pe altii ca se fac de ras. Acest fapt ii separa de rusinea lor proprie.
Rusinea este folosita si ca instrument de marketing. Cand o reclama la pasta de dinti de exemplu, spune ca 20% dintre romani nu s-au spalat niciodata pe dinti, te simti rusinat, fie ca te numeri printre acestia, fie ca nu. Instinctiv vei cumpara mai multa pasta de dinti iar acest fapt ajuta brand-urile sa-si creasca cifra de afaceri.
Exista societati care functioneaza pe baza rusinii (dictatoriale), care constrang, controleaza si educa prin negativism. Dar exista si societati proactive, care promoveaza o educatie afirmativa, fara rusine, iar acest fapt ofera calitate vietii individuale si colective.
Etiologia rusinii sau cum se dezvolta rusinea:
La inceputul secolulul XX, o serie de ganditori ( Karl Abraham, Melanie Klein, Scot Stuart, etc) au lansat si promovat teoriile obiectuale (omul in relatie cu obiectul). Acestea se refera la structura sinelui pe care o internalizam in copilarie si care functioneaza ca un tipar pentru relatiile viitoare. In anul 1970, Kaufman a folosit aceste teorii pentru a incerca sa arate cum se dezvolta rusinea. Pentru aceasta a uzat si de conceptul de punte interpersonala, formulat de Kohut.
Puntea interpersonala este legatura care se dezvolta intre copil si persoana care il ingrijeste. Daca mama raspunde nevoilor copilului, acesta creste pe o baza de siguranta. Dar daca, din diverse motive, parintele nu raspunde acestor nevoi, puntea interpersonala se rupe.
Ca sa intelegem fenomenul o sa ma folosesc de un exemplu. Daca copilul face o boacana si parintele il cearta, legatura dintre cei doi se intrerupe (pe moment) iar copilul simte rusine. Dar daca parintele vorbeste cu copilul despre asta la modul afirmativ, puntea de incredere este refacuta si copilul simte acceptare, in loc de rusine sau respingere.
Intre 1 si 3 ani copiii aud cuvantul NU mult mai frecvent (statistic o data la 9 minute). Ce se intampla cand copilul este expus acestei negatii/interdictii? De exemplu, daca un copil face ceva ce il entuziasmeaza iar persoana din preajma ii curma acest entuziasm printr-o reactie neutra sau negativa, copilul se retrage si simte rusine. El crede ca este ceva in neregula cu el si aceasta tensiune, frustrare ii creste nivelul de cortizol din créier. Daca experintele de acest tip se repeta, nivelul de cortizol din creier devine toxic iar copilul va dezvolta un sistem bazat pe rusine.
Interventii de tipul: nu fii plangacios, las, lenes ori fricos, sau fii si tu ca X, Y, sau Z, sunt formulari nefericite care dezvolta de asemenea sentimente de respingere si rusine. Copilul va creste astfel cu sinele inabusit de credinte limitative, de culpe mai mult sau mai putin imaginare. Dezaprobarea, devalorizarea, umilinta in public, intimidarea, indiferenta, neglijarea, ambivamlenta, controlul, inconsecventa parintilor vor avea ca rezultat rusinea, resimtita ca inadecvare. Pentru a face fata acestor atitudini, copilul va invata curand sa ascunda o parte a sinelui sau pentru a fi acceptat. El isi va pune masca dupa masca, pentru a supravietui. Pretul platit ramane insa faptul ca trebuie sa se ascunda si sa traiasca duplicitar, pe un fond imbibat de rusine. Rusinea ca nu se poate ridica la inaltimea standardelor sau asteptarilor celorlalti.
Despre rezilienta la rusine sau cum trecem de la rusine la empatie
Psihologii (adeptii gestaltismului mai ales) vorbesc despre adaptarea creativa a copilului dar si a adultului in anumite situatii de viata care provoca rusinea. Suntem construiti in asa fel incat ne putem apara in fata rusinii, daca aceasta nu face parte déjà din scenariul nostru de viata, ca emotie dominanta. Exista o serie de mecanisme de aparare, dintre care autoironia si sarcasmul ar fi cele mai soft. Cum altfel ar putea scapa de rusine un orator care nu si-a pregatit bine discursul si acest lucru devine evident si pentru ascultatorii sai?
Atunci cand esti confruntat cu rusinea sau alte emotii negative, este important sa manifesti compasiune fata de sine; Asta presupune sa renunti la coborarea in iad si sa vorbesti cu sinele tau mic, cu fetita (baietelul) speriata din tine si sa o linistesti. N-are rost sa te biciuiesti singura ci este mai util sa cauti solutii.
Cea mai buna solutie de a alunga rusinea din viata noastra, este sa dam jos mastile si sa ne exprimam vulnerabilitatea. Asa cum remarca Brene Brown, empatia ne ajuta sa iesim de sub povara ei (empatia este vazuta ca un balsam social) si sa trecem de la atitudinea eu impotriva celorlalti, la eu impreuna cu ceilalti. Rusinea prospera in tacere si izolare. Daca o duci in arena si o expui, devine mica atunci cand te uiti la ea. Cand simti rusine este ca si cum te afli in spatele unui zid. Va trebui sa escaladezi zidul sau sa lasi pe altii sa-l darame, vorbind despre vulnerabilitatile tale, asumandu-le. Atentie insa cui, cand, cum o faci. Suporterii trebuie alesi cu grija, dintre oamenii care ti-au castigat increderea si dreptul sa asculte…
Cateva precizari in legatura cu rusinea:
- Rusinea poate fi mostenita. Familiile in care aceasta este prezenta isi protejeaza istoricul cu secrete, mistere si mituri care vor perpetua rusinea, numita in acest caz debilitanta.
- A nu avea (deloc) rusine nu este ok. A avea o doza acceptabila de rusine este normal.
- Cei care ii fac pe altii de rusine sunt cei care sufera cel mai mult din cauza rusinii. Ei paseaza constient sau nu, cartoful fierbinte celorlalti.
- Cand vedem oameni furiosi s-ar putea sa fie provocati de rusine. Cei care pierd controlul sunt oameni cu imagine slaba despre sine, cu multe vulnerabilitati
- Timiditatea este o forma moderata de rusine. Studiile au pus in evidenta factori genetici care intervin in cazul timiditatii.
- Exista diferente intre rusine si alti termeni asociati rusinii ca: stanjeneala, umilinta si vina. Aceste diferente nu sunt doar de natura semantica ci profund psihologica, pentru ca se refera la modul in care se desfasoara limbajul intern. Stanjeneala este o emotie trecatoare, care, de obicei este privita cu simtul umorului. Ea pune mai putine probleme atunci cand ne gandim ca si altii au trecut pe aici. Umilinta este un sentiment groaznic care afecteaza relatiile individuale, de familie si mediul de munca dar care nu are aceeasi intensitate ca rusinea. Donald Klein surprinde foarte bine diferenta dintre umilinta si rusine cand spune: Oamenii cred uneori ca merita sa simta rusine dar niciodata nu cred ca merita sa fie umiliti. Este o diferenta majora intre a spune: sunt un ratat, nu sunt bun de nimic si nu merit ca seful meu sa-mi faca asa ceva… Vinovatia este asociata cu faptele noastre, rusinea cu cine suntem. Adica, una este sa spui: sunt un om rau si cu totul altceva: am facut ceva rau.
Bibliografie:
Merle A Fossum si Marilyn J. Mason, Psihologia rusinii si the
Gersen Kaufman, Power of Coring
Johana Evens, psihoterapeut integrativ, Note de curs
Brene Brown, Curajul de a fi vulnerabil
Brene Brawn este o cercetatoare americana, autoare de carte si profesor, care a vorbit despre rusine si nevoia de vulnerabilitate, in cadrul a doua conferinte TED. Inregistrarile, foarte interesante, cu subtitrare in limba romana, le gasiti aici si aici
Ultimele comentarii