dezvoltare personala, Psihologie
Spune macar buna ziua
A fost odata ca niciodata un strain care traia intr-o coliba la marginea unui mare oras. In fiecare zi acesta pleca de acasa pentru diverse treburi. Pe drum intalnea multi oameni dar nici unul nu-i spunea buna ziua sau la revedere. Nici macar nu se uitau la el, atat de (preo)ocupati erau. Omul nostru pleca si se intorcea la fel de singur in coliba lui. Nici aici nu-l astepta nimeni in prag. Intr-o zi, pe neasteptate strainul a murit, fara ca cineva sa-l fi vazut cu adevarat…
Parabola aceasta nu-i doar despre singuratate cum am putea crede la prima citire, ci si despre lipsa recunoasterii. In timp ce singuratatea este suportabila, uneori asumata (si o numim solitudine), lipsa recunoasterii din partea semenilor inseamna nefiinta, moartea sufletului. Despre recunoastere ca realitate psihologica s-a vorbit prima oara in 1964. Erik Berne, fondatorul analizei tranzactionale foloseste termenul de stroke, care in limba engleza se traduce prin lovitura dar si impact, consideratie, atingere, mangaiere. Autorul dezvolta o intreaga teorie referitoare la recunoastere, pe care o numeste unitatea de atentie care stimuleaza un individ. El sustine ca oamenii au nevoie de recunoastere pentru a-si mentine starea de confort fizic, mental, psihic si spiritual. Acest stroke, in acceptiunea lui Berne este un fel de hrana simbolica de care depinde echilibrul emotional al oricarui om.
Sa ne intoarcem la strainul din parabola noastra. Daca oamenii pe care-i intalnea pe drum i-ar fi dat buna ziua sau i-ar fi raspuns la salut, asta ar fi insemnat un gest de recunoastere verbala. Salutul isi pierde banalitatea daca il privim in context psiho-emotional. El este unic, irepetabil si transmite cateva mesaje importante: eu exist, tu existi, eu te-am vazut, tu m-ai vazut. A spune buna ziua inseamna a-l vedea pe celalalt, a fi constient de el ca entitate distincta, a fi prezent pentru el si a fi pregatit ca el sa fie acolo pentru tine. De aceea este indicat sa nu rostim buna ziua superficial, incordat ci real, relaxat, solar.
Complimentele sunt de asemenea acte de recunoastere verbala. Daca sunt sincere, ele il hranesc emotional pe destinatar. Dar atentie, complimentele fortate se pot transforma in insulte. De asemenea exista tendinta de a desfiinta complimentele. Daca cineva iti spune ca porti o haina frumoasa de exemplu, poti raspunde simplu: multumesc (raspuns corect) sau poti bagateliza complimentul, precizand ca respectiva haina a fost ieftina, ca o ai de 5 ani, etc. De obicei persoanele cu o stima slaba de sine nu accepta complimentele, desfiintandu-le…
Recunoasterea se exprima si nonverbal prin atingere, imbratisare, mangaiere, strangerea de mana, zambet, suras, etc. Plasticitatea faciala este un semn de recunoastere, in opozitie cu expresiile neutre, impenetrabile care nelinistesc. Este de dorit sa uzam de gesturi stimul cat mai frecvent pentru ca ele, dincolo de politete sau protocol, hranesc emotional atat initiatorul cat si primitorul.
Recunoasterea poate fi pozitiva, atunci cand vorbim in termeni apreciativi, laudativi la adresa cuiva dar poate fi si negativa. Daca un om nu primeste stimuli pozitivi, isi va schimba comportamentul astfel incat sa primeasca stimuli, fie ei si negativi. Vezi copiii care atunci cand pierd atentia celor din jur, fac tot felul de nazbatii numai ca sa obtina recunoastere. Berne sustine ca stimulii negativi sunt mai de dorit decat comportamentele pasive, cum ar fi indiferenta, de exemplu. Ignorarea celuilalt, spune el, este forma cea mai crunta de a pedepsi un semen. Mesajul transmis in acest caz este: nu te vad, tu nu existi pentru mine.
Recunoasterea poate fi conditionata ca in enuntul mi-a placut felul in care ai pus problema astazi la sedinta. dar si neconditionata cand spui unei persoane, ma bucur ca existi de exemplu. Acest gen de recunoastere este cel mai rar intalnit dar cel mai profund si de impact pentru sanatatea emotionala a unui om. Tocmai am aflat ca astazi este ziua prieteniei. Cu aceasta ocazie, echipa FB mi-a facut un cadou personalizat, vezi aici. L-as putea numi semn de recunoastere. Dar si mai important este faptul ca in acest mic video pot rememora alte gesturi de recunoastere care mi-au umplut sufletul la un moment dat, facute de prietenii mei din viata reala…
Cateva sfaturi prietenesti:
- dati recunoastere celor pe care ii intalniti
- cereti recunoasterea (feedback) de care aveti nevoie
- acceptati recunoasterea/complimentele pe care le primiti
- oferiti-va singuri recunoastere, ori de cate ori este cazul.
Ultimele comentarii