dezvoltare personala, Psihologie
Cea mai importanta persoana din viata mea
In copilarie dar si mai tarziu, pana mi-am luat zborul din cuib, mama era cea mai importanta persoana din viata mea. Realizam asta, de fiecare data cand ma intorceam acasa din preumblarile zilnice. Daca nu se itea in prag, incepeam cercetarile, asteptand aparitia ei ca pe intoarcerea reginei la palat. Si intr-adevar EA avea/are o bagheta magica cu care continua sa aseze emotii, lucruri, evenimente la locul lor. Si astazi cand ma intorc la casa parinteasca, EA trebuie sa fie acolo, sa umple spatiul si sufletul tuturor cu emotie si semnificatie.
Mai tarziu a fost EL, alesul, un tanar ambitios si optimist, care transmitea in jur entuziasm, caldura si siguranta. Faptul ca l-am asteptat atatia ani cu nerabdare sa se intoarca acasa de la munca sau din calatorie, spune ceva despre cat de binecuvantata am fost/sunt prin prezenta lui.
La un moment dat a aparut puiul de om, de care m-am legat cu toate firele posibile si imposibile, pentru ca este pretios, cel mai minunat cadou pe care l-am primit de la viata. Mai am si alti pretiosi prin preajma, pentru care nu pot fi decat recunoscatoare…
Si totusi, daca ma intrebi astazi, care este cea mai importanta persoana din viata mea, o sa te surprind spunandu-ti ca EU insami sunt aceasta. Si nu, nu e vorba de egoism sau de aroganta aici, ci de maturitate emotionala. Cateva ratiuni pentru care ma aleg astazi pe mine, sunt urmatoarele:
- Cand imi implinesc nevoile, sunt capabila sa raspund si nevoilor altor oameni.
- De fiecare data cand am grija de sanatatea mea, pot sa ma ingrijesc si de sanatatea celor din preajma (fie si prin puterea exemplului, daca nu altfel).
- Daca ma iubesc pe mine, pot sa-i iubesc si pe cei de langa mine. Il voi iubi pe aproapele meu tot atat cat ma iubesc pe mine. Cel putin asta am inteles eu din porunca biblica, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti!
- Am observat ca atunci cand sunt bine cu mine, sunt bine si in relatie cu altii. Si ceilalti observa asta 🙂
- Cand sunt multumita cu ce am dar mai ales cu cine sunt, pot avea un spirit multumitor, si nu voi fi nevoita sa pun masti sau zambete false. Mai mult de atat, in loc de critica sau judecata, voi impartasi cu altii bucurie si seninatate.
- Voi adauga valoare in viata altora, atata timp cat continui sa invat, sa cresc si sa ma dezvolt eu insami. Nu pot oferi altora ceea ce eu n-am dobandit inca.
- Cand ma respect pe mine, ii voi respecta si pe altii, indiferent cine si cum sunt acestia (gen, culoare, religie, natie etc).
- Aleg sa-mi traiesc viata cu bucurie, lasandu-i copilului meu cea mai pretioasa mostenire: bucuria de a trai
- Pentru ca muncesc si pun prêt pe rezultatele muncii mele, voi aprecia implicit stradania si investitia altora. Voi intelege ca pentru darurile primite, am nevoie sa fiu recunoscatoare.
- Cand ma aleg pe mine, decid sa ma opresc din cand in cand din vartejul indatoririlor zilnice si a constrangerilor de rol. Voi dori sa ma recompensez si sa celebrez viata, prin crearea unor momente speciale, acasa sau in vacantele pe care le petrec impreuna cu cei dragi.
Ar mai fi si alte motive pentru care EU sunt o prioritate pentru mine dar ma opresc aici. Dar tu, TU pe cine investesti cu putere si importanta in viata ta? Pe cine iubesti cel mai mult? Pe cine celebrezi din cand in cand? Raspunsurile tale conteaza mai ales pentru tine dar sunt interesante si pentru mine si cititorii mei, asa ca te invit sa lasi un comentariu, aici sau pe FB. Multumesc
Ultimele comentarii