Psihologie
Poveste pentru parinti
In povestea clasica, The Runaway Bunny, un iepuras o tachineaza pe mama lui cu amenintarea ca va fugi departe, in asa fel incat sa nu mai fie gasit niciodata de ea. Dand curs fanteziilor, ii spune ca se va tranforma in munte, va deveni o floare, ori o nava cu panze, de ce nu, o pasare sau un pastrav!?.
Acum, retineti va rog, raspunsul mamei: Daca te vei transforma in munte, eu voi deveni un alpinist si te voi vizita mereu. Daca vei fi pastrav, eu voi fi un pescar si te voi pescui, chiar din apele cele mai tulburi. Daca vei deveni o floare, eu voi fi gradinarul care te va ingriji cu dragoste si dedicare. Daca te faci pasare eu ma fac un arbore ca sa ai unde sa te intorci si sa te odihnesti la umbra ramurilor mele. De vei fi nava, eu voi fi alaturi de carmaci…
Imi place aceasta poveste pentru ca ilustreaza foarte bine ideea de conectare a copilului cu mama sa. Cand o mama este grijulie cu copilul ei si ii rapunde nevoilor, creaza o punte de incredere si siguranta pe care psihologii o numesc, atasament sigur. Aceasta legatura primara va oferi o baza solida de incredere in sine si in alti oameni, pe care copilul va construi alte relatii cu semenii sai, de-a lungul vietii. Conectarea aceasta poate fi atat de stransa incat mama sa alerge spre copilul ei cu o patura sau un pulover, atunci cand simte ea insasi frigul, in ciuda faptului ca nevoia copilului ar putea fi alta. In acest caz se naste o intrebare legitima: cand sa dam drumul plasei de siguranta? Cum sa o facem, in asa fel incat copilul sa nu se simta abandonat dar nici sufocat de prea multa dragoste si grija!?
Dan Kindlon si Michael Thompson, in cartea Crescandu-l pe Cain, subliniaza faptul ca in fiecare etapa, mama trebuie sa-si potriveasca legatura cu fiul/fiica ei, oferindu-i atat stabilitate cat si libertate emotionala pentru a-i permite sa creasca. Daca mama va tine strans, va controla, va dirija continuu viata copilului ei, legatura creata va fi nesincrona, chiar toxica si le va dauna amandorura…
Cand copilul care isi cauta independenta si individualitatea incepe sa-i conteste autoritatea parintelui, este primul semn ca legatura emotionala dintre cei doi este in pericol. Momentul critic este surprins foarte bine de povestea iepurasului Bunny. El are nevoie sa plece departe, pentru ca mama sa-i piarda urma. Are dorinta sa fie lasat liber, sa zburde in voie, sa cunoasca lumea, sa hoinareasca, sa se expuna pericolelor ce se ascund in lumea de afara. In acelasi timp el are nevoie ca mama sa-si reafirme dragostea si atasamentul fata de el, printr-un raspuns linistitor la dorinta lui expresa de evadare din cuib.
Si da, raspunsul mamei este o lectie pretioasa de parenting, pentru ca surprinde foarte bine dansul acesta de separare si conectare, pe care orice parinte trebuie sa-l invete, in relatie cu copilul sau. Observati mai intai faptul ca mama nu-i anuleaza fanteziile si nu nesocoteste dorintele si visurile copilului. Ii da libertatea sa plece, asigurandu-l totodata ca nu-l va abandona. Prin raspunsul ei isi manifesta iubirea, grija si atasamentul fata de copil intr-o sincronicitate perfecta cu idealurile exprimate de acesta. Vedem astfel ca ea este pregatita sa se adapteze la orice scenariu de viata pe care copilul il alege. Mai mult, mama este gata sa-l urmeze in calatoriile lui, pregatita fiind sa intervina in caz de pericol. Metafora perfecta pentru o relatie sanatoasa.
In concluzie, pe masura ce creste, copilul trebuie sa fie in stare sa-si paraseasca mama/parintii, fara sa-i piarda complet si sa se intoarca la ea/ei, fara sa se piarda pe sine insusi. In acelasi fel, parintii trebuie sa fie pregatiti sa-i dea drumul copilului, apropiindu-se din nou, ori de cate ori simt ca acesta are nevoie de ajutor!
Puteti asculta povestea, The Runaway Bunny, aici iar aici gasiti cantecele pentru copii, cu acelasi indragit personaj. Auditie placuta si folositoare!
Carte
Antiparenting
Cred ca s-au scris destule recenzii patimase despre Antiparenting, cartea scriitorului si ieromonahului Savatie Bastavoi. Probabil ca patima a fost asumata de autor, de vreme ce acesta anunta abrupt si manifest, inca din titlu, ca se opune parenting-ului, pe care nu se sfiieste sa-l numeasca teoria chibritului, o secta desprinsa din pedagogie, un produs de marketing, o moda nefericita, un bau-bau al parintilor care traiesc cu frica de a nu gresi, uneori cu isteria sau paranoia induse de promotorii omului de tip nou, care schimba ordinea fireasca, rastoarna valorile moral-traditionale, blameaza parintii, distruge copiii si bunul mers al unei societati globale aflate in decadenta si confuzie.
Asa cum ne asteptam, curentul Antiparenting (exersat mai intai pe forumuri urmarite de mii de useri) demonizeaza Parenting-ul, facandu-l raspunzator pentru lipsa de sens a generatiei X (copii nascuti dupa 1984), pentru escaladarea emotiilor/instinctelor (vezi furia in cazul tantrumului la copiii mici), pentru inmultirea cazurilor de autism, depresie si anxietate, pentru individualism (dispretul fata de semeni si preocuparea egoista a individului pentru hedonism), auto-suficienta, lene, razvratire, aroganta si narcisism, ridicate astazi, nefiresc, la rang de virtuti.
De ce parenting-ul este rau, potrivit antiparenting-ului:
- Parenting-ul aseaza in centrul universului, copilul facand din el un mic tiran in jurul caruia se invart parintii, bunicii, bonele, educatorii etc. Astazi parintii asculta de copii si nu invers, cum te-ai astepta sa se intample.
- Parenting-ul blameaza conditia de parinte. Acesta trebuie sa fie perfect, sa-i satisfaca toate capriciile copilului. In contextul in care mamele au devenit unelte de munca iar sarcina este vazuta ca o boala ce trebuie imediat tamaduita, aparitia copilului, cu toate nevoile care asteapta sa-i fie implinite, induce stres si vinovatie…
- Parenting-ul nu priveste cu ochi buni ascultarea, modestia, bunavointa, cumintenia copiilor, in timp ce iubirea de sine, trufia, obraznicia, neascultarea, prostia sunt vazute ca virtuti, constata autorul
- Normalul a devenit anormal si invers. Datorita paranoiei si isteriei create de parentologi, parintii induc crizele de tantrum la copiii mici si asista pasiv la accesele de furie ale acestora, considerandu-le ca fiind normale si chiar necesare pentru dezvoltare.
- Parenting-ul suprima competitia si autocontrolul, promovand uniformizarea copiilor pentru a nu li se distruge stima de sine. Ei devin astfel idealisti, cu o imagine de sine supra evaluata si total nepregatiti pentru viata reala care presupune totusi competitie si norme bine reglementate socio-cultural
- Parenting-ul mizeaza pe libertate totala si autonomia copilului, in detrimentul dependentei si a limitelor, o alegere care ii creste pe copii nesiguri, cu o vointa slaba si cu simtul responsabilitatii atrofiat.
- Crearea omului de tip nou este un obiectiv major al formatorilor de opinie, inclusiv al parentologilor. Ori omul nou nu mai are limte de gen, se poate inmulti fara procreere, prin cumpararea unui copil de la un semen al sau, lovind astfel la temelia firescului si a familiei traditionale
- Potrivit parentingul-ului, fiecare om este liber sa-si fabrice propria religiozitate si fiecare este un fel de Dumnezeu care sta tot timpul in templul numit internet. E ca si cum Parentingul se razbuna pe Dumnezeu prin copii, afirma autorul.
Ce propune antiparenting-ul?
- Antiparenting-ul ne trimite la principii si valori morale, ne vorbeste despre firescul relational si de traditionalul ritualizat.
- Antiparenting-ul vrea sa ne convinga de faptul ca stilul autoritar este eficient si ca intotdeauna copiii sunt cei care trebuie sa asculte de parinti si nu invers.
- Antiparenting-ul sustine ca orice incercare de a intemeia un nou cod de comportament uman este o tentativa de alterare a firii umane, un razboi ideologic, care are un singur scop: controlul asupra omului si transformarea lui in fiinta capabila de munca si consum, un obiect de procurat placeri si profit material.
- Contextul si moda nu schimba natura umana, care ramane constant axata pe aceleasi nevoi si principii de vietuire, atrage atentie autorul. Nevoia de baza ramane educatia care trebuie sa creeze omul spiritualizat/duhovnicesc (superior omului de tip nou, fricos si plapand), mai putin dependent de emotii si care si-a invins patimile trupului
- Ceea ce il face pe om sa se deosebeasca de regnul animal este educatia. Prin educatie copilul se simte protejat, deoarece isi poate infrana instinctele.
- Antiparenting-ul sustine ca a fi parinte este o conditie naturala care presupune nu doar o grija fireasca fata de copil, ci si o ascutire a simturilor in raport cu nevoile propriului copil, o sensibilitate pe care niciun set de solutii oferite de parentologi nu le pot inlocui.
- Antiparenting-ul vede maternitatea ca pe un instinct, in timp ce paternitatea este o conditie de ordin spiritual. Relatia dintre tata si copil este una spirituala care se exprima prin ascultare si transmiterea valorilor.
- Cea mai profunda nevoie a copilului este aceea de a fi intr-o comuniune de iubire. Copilul se simte fericit cand este indrumat in iubire. Daca va iubiti copilul, daruiti-i cel mai scump cadou: iubiti-va intre voi, ne indeamna autorul
- Copilul se afla intr-o stare pura, aude gandurile si percepe emotiile, cu toata intensitatea. Copilul va deveni partea vazuta a gandurilor tale!
- Limitele de gen sa fie clar delimitate. Baiatul sa fie invatat sa fie barbat iar fetita sa fie pregatita sa fie femeie
- Fara legatura cu Dumnezeu, omul nu poate deveni mai mult decat el insusi, oricat de mult s-ar concentra si purifica. Astfel, metodele si sfaturile parentologilor nu au niciun efect pozitiv, dimpotriva le fac mai mult rau copiilor si parintilor, etc
Argumentele contraparenting-ului sunt filosofice, altele ideologice, intuitive, cele mai multe, moral religioase. Le puteti descoperi si analiza in detaliu, citind cartea.
Cateva consideratii personale.
Cred ca era nevoie de un anticurent care sa echilibreze parenting-ul actual, devenit, pe alocuri paranoic. Asa cum minimalismul a aparut ca reactie la consumerism, sau cum veganismul a aparut ca reactie la mancarea hiper calorica, tot la fel antiparenting-ul este o reactie la prea mult parenting (dupa secolul parintelui am intrat in era copilului). Dilema mea este, de ce astfel de curente vin in extremis si nu se situeaza undeva la mijloc, astfel incat sa balanseze excesele!?
Apreciez Parenting-ul (literatura/psihologia din spatele lui) pentru ca informeaza, problematizeaza, cerceteaza, ofera explicatii si solutii. Sigur, nu inseamna ca acestea sunt litera de lege. Inseamna doar ca eu, ca parinte sunt informat si pot discerne, potrivit propriilor principii si valori, ce anume i se potriveste copilului meu si ce nu. Pe de alta parte n-as da banii pe cursuri de parentologi din simplu motiv ca am informatia la indemana. O singura data am fost la un astfel de curs dar din cu totul alte motive decat instruirea propriu-zisa…
Subscriu la multe dintre afirmatiile autorului Antiparenting. Cum as putea contesta ideea potrivit careia cea mai mare nevoie a copilului este cea de comuniune in iubire, sau cum as putea nega rolul educatiei in formarea pentru viata si a caracterului viitorului adult? La fel, ideea dependentei omului de Dumnezeu, de Cineva atotputernic si intelept n-o consider depasita, dimpotriva veridica si datatoare de sens. Daca nu stim de unde venim si incotro mergem, care sa fie rostul nostru in lume? …
Consider ca, atat parenting-ul cat si antiparenting-ul isi au rostul lor, acela de a echilibra lucrurile pana acolo incat sa conlucreze pentru binele parintilor si al copiilor, pentru sanatatea si implinirea familiei, pentru bucuria pe care orice om merita sa o traiasca in lume…
Carte
Copilul invizibil
Copilul invizibil este o carte despre cresterea parintilor si mai putin despre educatia copiilor. Este un altfel de parentig in care starea de prezenta constienta si asumare personala sunt printre prioritati. Unde relatiile calde, de iubire si incredere sunt asezate la locul lor: mai intai in dreptul parintelui, care are de rezolvat (adesea) probleme cu propriul copil invizibil si mai apoi in dreptul copilului, cel care va oglindi in mare masura, nivelul de maturitate al parintelui.
Relatiile sigure bazate pe iubire, siguranta si disponibilitate sunt cel mai bun predictor pentru succesul si reusita in viata, spune Gaspar. Altfel, copiii crescuti exclusiv cu recompense si pedepse ajung sa devina adultii cei mai dificili din punct de vedere relational cu un nivel crescut de perfectionism, neajutorare, probleme de anxietate si tulburari comportamentale, situandu-se ca problematica imediat dupa copiii crescuti intr-un mediu neglijent, abuziv sau agresiv fizic si emotional.
Obiectivul parentingului este acela de a le permite copiilor sa devina ceea ce sunt meniti sa fie: suflete prezente cu propriul traseu personal, spiritual si profesional. Dar cum ajungem aici? « Daca dorim sa ne ingrijim mai bine copiii, trebuie sa avem mai multa grija de noi insine », spune autorul, citandu-i pe psihoterapeutii americani Harville Hendrix si Helen L Hunt. Deci,
Ce putem face ca sa fim parinti (mai) buni ?
Recunoaste si exprima tu insuti emotiile pe care le traiesti. Gaspar crede ca totul incepe de aici, pentru ca forta emotiilor este uriasa, in ciuda faptului ca sunt invizibile. Daca recunoastem emotiile pe care le avem, daca ne permitem sa le traim si sa le intelegem, ele vor transmite mesaje importante, atat noua cat si celor din jur. « Nu-i putem iubi pe cei din jur – parteneri de cuplu, copii – daca nu ne imprietenim cu emotiile noastre, daca nu le punem in cuvinte, daca nu le traim. Acestea sunt muzica pe care noi dansam in viata »…
Traieste-ti viata si relatiile la timpul prezent. Asta inseamna sa fim constienti de ceea ce gandim si simtim, fiind de asemenea deschisi fata de trairile copiilor nostri aici si acum. Sa intelegem nevoile specifice varstei copilului si sa raspundem cu prezenta si asumare, acestora.
Accepta propria ta poveste de viata. « Cheia pentru un parenting de succes tine intr-o oarecare masura de felul in care parintii si-au inteles si integrat evenimentele din propria copilarie – asumarea propriei povesti de viata ».
Fii constient de propriile tale lacune. Cand intrebi ce este in neregula cu copilul tau, intreaba-te ce este in neregula cu tine? « Parentajul nu este despre modificarea comportamentului copilului ci despre cresterea ta psihologica pentru a raspunde constient nevoilor copilului ».
Invata limbajul aprecierii si utilizeza-l in cel putin doua sensuri: fata de tine si fata de copil. « Bunatatea si compasiunea sunt instrumente cheie ale unei relationari sanatoase iar manifestarea lor trebuie sa se indrepte in primul rand spre noi insine ».
Conecteaza-te emotional cu copilul tau interior. Asta presupune introspectie, auto-cunoastere dar si compasiune, intelegere pentru copilul (poate ranit) de odinioara. Pentru a creste copii buni ai nevoie tu insuti, ca parinte, de vindecare. In plus, recunoaste ca nu esti perfect si nici nu trebuie sa fii! « Pentru o viata implinita, avem nevoie sa ne impacam cu noi insine si sa traim cu convingerea ca suntem suficient de buni ». Suna ciudat asta, nu?
Cartea este valoroasa si pentru ca aduce in atentie nevoile copiilor in dinamica relatiei parinte-copil, problemele dar si solutiile la acestea, pe parcursul primilor 24 de ani. Despre asta am scris aici.
Ultimile capitole se refera la inteligenta relationala (inclusiv din perspectiva functionarii neuronale), si la beneficiile lecturii timpurii, un aspect cat se poate de pragmatic si bine venit in contextul super-tehnologizarii la care suntem martori cu totii.
Recomand Copilul invizibil, atat parintilor cat si celor care doresc sa devina parinti, profesionistilor si publicului larg deopotriva. Cartea a aparut la editura Curtea Veche, Bucuresti in 2016.
Gaspar Gyorgy este psiholog clinician si psihoterapeut relational, cu specializare in psihoterapia integrativa, psihoterapia de familie si hipnoza clinica. Este membru fondator si presedinte al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie. Aflati mai multe despre autor, aici
dezvoltare personala, Psihologie
Ceea ce sunt il invata pe copil mai mult decat ceea ce-i spun
Daca exista vreun domeniu la care se pricepe toata lumea, acesta este parenting-ul. Toti stim zeci de teorii despre educatie si ne grabim sa dam sfaturi, ca si cum ele ar avea valoare absoluta. Fa asta si vei rezolva cutare problema, daca urmezi metoda cealalta, sigur vei avea rezultatele dorite. Daca citesti cartea asta, vei avea copii de nota 10 s. a. m.d. Tipul acesta de gandire transforma cresterea copiilor intr-o competitie in care vrem sa stim cat mai mult, sa demonstram, sa aplicam, sa masuram, crezand ca asa vom avea copii mai buni.
Adevarul este ca nu exista nicio metoda perfecta de educare a copiilor si nu avem nicio garantie ca facem lucrurile cum trebuie, in ciuda stradaniilor noastre. Dar stiti ceva? Nici nu trebuie atata osteneala, pentru ca cine suntem si cum ne raportam la lume sunt predictori mai buni ai felului in care se vor descurca copiii nostri la varste adulte, decat cunostintele noastre de parenting. Cel putin asta pretinde Brené Brown, cercetatoarea care a introdus sub lupa si acest domeniu.
Potrivit enuntului formulat de Brené, intrebarea cheie nu este: iti educi copiii dupa cea mai buna metoda, cat mai degraba, esti adultul care ti-ai dori sa fie copiii tai cand vor fi mari? Intrebarea este legitima atat vreme cat ceea ce suntem il invata pe copil mai mult decat ceea ce-i spunem (Joseph Chilton Pearce). Daca acceptam paradigma propusa de Brené, ar trebui sa fim preocupati de propria noastra dezvoltare, inainte de a avea copii sau, in cazul in care déjà ii avem, sa ne straduim sa crestem impreuna cu ei.
In cartea Curajul de a fi vulnerabil, Brené Brown enumera cateva caracteristici ale oamenilor fericiti. Ca sa traiasca din plin (deplin), acestia ar trebui:
- Sa aiba sentimentul propriei valori in tot ceea ce fac. Sa stie ca sunt iubiti si demni de iubire.
- Sa nutreasca un profund sentiment de iubire si compasiune pentru ei insisi dar si pentru ceilalti.
- Sa aiba un simt al autenticitatii si apartenentei adanc inradacinat inauntrul lor, nu sa le caute in lucruri exterioare (bunuri).
- Sa-si accepte vulnerabilitatile si imperfectiunile.
- Sa pretuiasca munca, perseverenta si respectul.
- Sa iasa in arena fara teama si sa intampine dificultatile cu speranta.
- Sa fie adaptabili la lumea noastra in continua schimbare, primind tot ce se intampla cu rezilienta si curaj.
Privind la lista de mai sus, ar trebui sa ma intreb inca o data: oare sunt adultul care mi-as dori sa fie copilul meu cand va fi mare?
Ultimele comentarii