Psihologie
Dependenta de nefericire sub acoperire
N-o sa-ti puna nimeni un diagnostic al dependentei de nefericire. Boala este cinica, insidioasa, camuflata bine cu un soi de echilibru interior, care poate tine de cald toata viata. Tocmai pentru ca e vicleana si lucreaza sub acoperire, m-am decis sa insist cu tabloul clinic, si sa livrez diagnosticul in alb si negru, pe hartie. Poate ajuta pe cineva, cine stie!? Asadar,
Daca starea ta de bine depinde de factori externi, cum ar fi succesul esti candidatul perfect la dependenta de nefericire. Daca atunci cand obtii un succes te simti atat de bine in pielea ta, incat niciun alt lucru nu iti poate oferi o satifactie mai mare, inseamna ca folosesti placerea victoriei pentru a compensa sentimentele de insuficienta si de neincredere in tine insuti. Cand esecul vine, cazi prada deznadejdii si dezamagirii, inclusiv de sine. Un esec se poate multiplica daca este vazut ca o catastrofa cosmica, si nu ca o lectie. In realitate, valoarea ta nu se masoara prin succes!
Cand te uiti in ochii celorlalti pentru aprobare si lauda, esti tot dependent de nefericire. S-ar putea sa nu mai stii cine esti si sa-ti schimbi infatisarea, munca si modul de relationare, doar pentru a da bine in fata celor de la care astepti aprobare (de fapt acceptare si iubire). In acest caz, devii automat foarte sensibil la orice fel de critica, si te biciuiesti continuu din cauza ca nu reusesti sa te ridici la nivelul asteptarilor celorlalti. In mod normal, adevarata siguranta vine din interior, din faptul ca esti demn de iubire, in ciuda faptului ca gresesti sau dezamagesti pe cineva.
Daca persisti in stari dureroase, alimentand emotii negative si devalorizatoare esti ancorat serios in dependenta de nefericire. Sigur, nu vorbesc aici de starile normale de suparare sau tristete cauzate de un eveniment negativ. Iau in calcul durerea pe care ti-o produci singur/a si pe care o alimentezi inconstient. De exemplu, daca ai pierdut un iubit/a, este normal sa suferi un timp dar daca durerea asta dureaza luni sau chiar ani, fara sa scada in intensitate, devine gratuita, produsa de mintea ta care te tine captiv/a in nefericire. In realitate, putem alege felul in care ne simtitm sau/si sa credem ca maine va rasari soarele de dupa nori…
Cand consideri ca fericirea e scumpa si ca trebuie sa trudesti din greu pentru a o obtine, te afli pe acelasi drum acoperit cu semintele nefericirii. De pilda, daca consideri ca viata de familie este o cruce pe care trebuie s-o porti, vei trai purtand in spate povara iubirii si nu bucurandu-te de iubire!? In fond, te poti bucura de viata eliminand credintele limitative pe care le-ai mostenit, facand alegeri constiente si asumate, care sa te implineasca la modul dorit.
Atunci cand te pozitionezi in victima si crezi ca altii sunt de vina pentru problemele tale, esti in mod sigur dependent de nefericire. Pozitia de victima este comoda si-ti aduce chiar beneficii de genul: atentie, grija, compasiune, empatie etc. Dar victima nu poate fi fericita atata timp cat depinde de bunavointa si disponibilitatea altora. Vrei sa fii fericit? Asuma-ti responsabilitatea pentru propria viata!
Alte paradoxuri ale dependentei de nefericire:
Am definit dependenta de nefericire intr-un alt articol, aratand totodata si manifestarile ei, in viata de zi cu zi. Adaug aici cateva paradoxuri ale dependentei de nefericire, in care ai putea sa te regasesti si pe care ai posibilitatea sa le demontezi, in viitor :
- Desi ai avut parte de succes, cauti consolarea/alinarea in nefericire. Atunci cand experimentezi prea multa placere/bucurie, ai nevoie de o circumstanta care sa ti se pare familiara sau/si linistitoare. Doar nefericirea te poate determina sa recreezi disconfortul interior pe care l-ai invatat in copilarie. Poate iti amintesti de ocazii in care erai fericit/a dupa un succes sau eveniment reusit dar, aprent din senin si fara motiv, ai inceput sa te simti groaznic!?
- Iti redobandesti echilibrul interior, creandu-ti disconfort, prin apelul inconstient la nefericire. De pida, mananci emotional, ca dupa aceea sa te simti biciuit/a cu vina de a manca prea mult si de a fi supraponderal/a.
- Cand esti implinit intr-un domeniu al vietii tale, compensezi binele acesta creand nefericire intr-un alt domeniu al vietii tale. De exemplu, ai succes in cariera dar n-ai succes la relatii!?
- Cu cat te simti mai bine, cu atat esti mai deprimat/a mai multa vreme. Exista oameni care n-au niciun motiv sa fie tristi sau deprimati dar raman in aceasta stare cunoscuta, folosind autocritca si perfectionismul, ca arme latale.
- Ai totul si apoi distrugi ceea ce ai, crezand ca nu meriti ceea ce ai obtinut. Astfel, victoria abia castigata iti scapa printre degete. Exista oameni care isi submineaza succesul prin modalitati invizibile pentru ei, deoarece disconfortul pe care si-l produc corespunde valorilor pe care le-au invatat in copilarie si pe care simt ca le merita.
Acestea ar fi cateva dintre paradoxurile dependentei de nefericire. A le cunoaste, a le identifica in viata ta si a le formula ca obiective pentru schimbare, constituie primul pas spre fericirea adevarata, la care ai fost menit/a. Despre urmatoarele etape necesare acestui demers, intr-un articol viitor.
Nota: In scrierea acestui articol m-am inspirat din cartea Dependenta de nefericire de Marta si William Pieper, aparuta in 2009, la editura Curtea Veche din Bucuresti.
Ultimele comentarii