Psihologie
Nevoile relationale ale copilului in functie de varsta
S-a dovedit stiintific faptul ca inteligenta relationala are o importanta covarsitoare in viata omului. Daca o dobandesti de timpuriu ai mari sanse sa reusesti in viata si, in acelasi timp, sa fii fericit si impacat cu tine insuti. Iata de ce cred ca este esential sa cultivam acest tip de inteligenta in viata copiilor nostri, pentru a le asigura cea mai valoroasa mostenire pe care le-o putem lasa: dreptul la fericire.
Gaspar Gyorgy in cartea Copilul invizibil face o analiza a nevoilor copilului pe parcursul primilor 24 de ani, in contextul celei mai semnificative relatii din cate exista pe pamant: relatia parinte – copil. Este util sa stim ca in primii 20 de ani, copilul are nevoi iar parintele ar trebui sa aiba solutiile potrivite. Iata mai jos aceste nevoi, problemele care ar putea sa apara dar si solutiile care in final fac diferenta intre succes si esec, intre bucuria de a trai si starea de nefericire…
Etapa atasamentului (0-2 ani) Atasamentul este unul dintre cele mai pretioase daruri pe care le primim de la viata. Nevoia copilului in aceasta etapa este de a sti ca cei din jur sunt cea mai eficienta resursa de supravietuire si siguranta.
Problema: parintii care au atasament evitant sau anxios si care ii vor transmite copilului aceste caracteristici.
Solutia: parintele cu atasament sanatos, hranitor si disponibil din punct de vedere emotional. Este constient de istoria sa de viata, capabil sa spuna o poveste coerenta despre sine, in ciuda faptului ca a avut perioade dificile in copilarie. Este parintele care se lasa ghidat de intuitie si de stiinta, care cultiva starea de prezenta constienta pentru o relationare sanatoasa…
Perioada desprinderii sau a explorarii (1-3 ani). In acest stadiu copilul renunta la simbioza si accepta sa plece, stiind ca oricand se poate intoarce la baza de siguranta. In aceasta etapa este important ca parintele sa nu saboteze curiozitatea copilului si sa stimuleze flexibilitatea in acest dans de apropiere – departare.
Problema: parintele, fie prea fuzional, fie prea distant.
Solutia: adultul constient care consolideaza relatia cu copilul si este curios sa-l urmareasca pe copil in descoperirile sale. Adultul isi asuma rolul de model pentru flexibilitatea relationala
Conturarea identitatii (3-4 ani) este definita de nevoia copilului de a fi oglindit. El are nevoie sa descopere cine este si cat de asemanator sau diferit este fata de parintii sai.
Probleme intampinate: sinele rigid indus de un parinte controlor si sinele difuz construit de un parinte compliant (cei care vor sa fie pe placul tuturor, fara diferentiere clara intre ei si ceilalti).
Rezolvarea: parintele constient de identitatea sa psihologica, parintele lucid care pune limite clare, intre care copilul isi construieste propriul sine in raport cu ceilalti.
Etapa de competenta (4-7 ani) in care copilul simte nevoia sa-si dovedeasca puterea. Nevoia dominanta este aprecierea, in lipsa ei copilul isi insuseste cele mai nocive credinte limitative: nu sunt suficient de bun, pentru a fi iubit trebuie sa fiu perfect!
Problemele etapei: parintele critic, perfectionist (denumit de Elizabeth Gilbert, criminal in serie) sau parintele manipulator/neajutorat care nu ofera sprijin in dezvoltarea sentimentului de putere al copilului. Nu se joaca cu el pentru a-l stimula, fug de competie iar daca intra in competitie cu copilul va dori sa castige in detrimentul copilului neajutorat si prost.
Solutia: parintele competent sau adultul imperfect si puternic. Parintele de acest tip isi asuma imperfectiunile ca facand parte din conditia umana, isi asuma esecul luand lectiile, isi expune vulnerabilitatile, ii da voie copilului sa exprime emotii negative si sa se angajeze in activitati individuale pentru care ofera suport.
Etapa apartenentei si a relatiilor cu semenii (7-12 ani). In aceasta etapa copilul isi face prieteni (cel mai bun prieten) cu riscul de a experimenta gelozia, invidia si chiar respingerea. Problemele etapei se datoreaza parintelui neincrezator sau ostracizat, pe de o parte si parintelui de sacrificiu sau adultului indispensabil, pe de alta parte.
In primul caz avem caracteristici manifestate prin hiperprotectie, dezaprobare si critica. Copilul va avea un deficit la nivelul abilitatilor sociale, cu dificultati ulterioare de exprimare a emotiilor si sentimentelor fata de semeni. Mesajele distorsionate transmise ar putea suna cam asa: nu te poti baza pe nimeni, ceilalti iti vor raul, invata sa te descurci singur in viata etc. Cel mai rau lucru care se poate intampla este dependenta (de substante, obiecte) care apare datorita unui intens sentiment de deconectare, o izolare relationala care incurajeaza inconstient conectarea la ceva ce nu este uman.
In cazul parintelui de sacrificiu sau adultului indispensabil, copilul invata ca orice relatie are un prêt, ca inainte de a primi trebuie sa ofere. Adesea sacrificiul de sine reprezinta calea de initiere si mentinere a relatiilor de prietenie. La polul opus credintele sadite sunt de tipul: grija fata de sine este pacatoasa, nevoile mele sunt mai putin importante etc.
Solutia vine de la parintele inteligent relational sau adultul constient de puterea relatiilor. Acesta este parintele care intelege sentimentul apartenentei la grup, comunitate si-l sprijina pe copil sa iasa inafara casei pentru a stabili contacte semnificative, experienta care il va ajuta sa se integreze in ciuda defectelor sau a imperfectiunilor personale. Supravietuirea si succesul copilului va depinde intr-o mare masura de aceasta etapa…
Etapa intimitatii (12-24 ani) in care definirea sexualitatii si respectarea intimitatii dar si testarea limitelor sunt esentiale. Mesajul sanatos al parintelui catre copil este: Sunt aici daca ai nevoie de mine. Am incredere in tine ca vei face alegerile potrivite. In aceasta perioada relatia parinte – copil este definita din perspectiva copilului de cei 3D: dezorientare, descumpanire si deconectare iar parintele poate fi deziluzionat, descumpanit sau/si deconectat.
Problemele apar in cazul parintelui razvratit care limiteaza/controleaza, in timp ce copilul protesteaza sau adolescentul provoaca si parintele se rigidizeaza. Adolescentul in acest caz va fi rebel, incalcand limitele adultului in aceeasi masura in care parintele le va rigidiza mai tare. Cu toate acestea, adolescentii rebeli se simt neintelesi si lipsiti de sprijin, simt frica, tristete si deconectare. O alta problema o reprezinta parintele conformist care este conservator si rigid. Este parintele perfectionist, interesat de imagine care transmite mesajul: daca vrei sa fii acceptat, trebuie sa faci ceea ce este corect (vestimentar, comportamental, relational) altfel vei avea dificultati. Copilul va dezvolta anxietate in fata intimitatii si va incepe sa aiba viata dubla…
Rezolvarea: adultul interdependent care intelege nevoia de distantare a adolescentilor, le ofera spatiu fizic si psihologic, in timp ce raman conectati la modul flexibil, comportament care duce spre o interdependenta sanatoasa. O deconectare atrage dupa sine promisiunea unei reconectari…
In concluzie, parentajul nu este despre modificarea comportamentului copilului ci despre cresterea ta psihologica ca pârinte, pentru a raspunde in mod constient nevoilor copilului.
dezvoltare personala, Psihologie
Nu conteaza cine esti, conteaza pe cine ai alaturi
La scurt timp dupa ce o inmormantase pe mama sa, Helen primeste un telefon de la un prieten care trecuse printr-o experienta asemanatoare. Acesta i-a transmis condoleante iar femeia, miscata de cuvintele empatice pe care le auzea, i-a povestit amanunte despre lunga suferinta pe care mama sa o traise si despre cat de trista si singura se simtea in prezent. Dar, in timp ce vorbea, comentariile prietenului au devenit din ce in ce mai superficiale, indiferente si nepotrivite iar un pacanit de taste abia perceptibil a facut-o sa-si dea seama ca acesta raspundea unui e-amil. A inchis telefonul si a ramas atat de deprimata, incat si-ar fi dorit sa nu fi primit niciodata acel telefon…
A fi in relatie, conectat cu alta persoana este o nevoie umana semnificativa. Faptul ca apartii cuiva, ca impartasesti cu cineva valorile dar si experientele semnificative din viata ta, reprezinta o garantie a implinirii tale ca persoana. Nu conteaza cat de bogat esti, cat de inteligent esti, cat de faimos esti. Conteaza sa ai pe cineva alaturi. Erskine si Moursund, in Beyond Empathy. A Therapy of Contact in Relationship, descriu cele 8 nevoi relationale de baza, de care ar trebui sa se bucure orice fiinta umana…
Cele 8 nevoi relationale
Nevoia de siguranta in relatie presupune a fi tu insuti, fara teama de a fi judecat, criticat, umilit sau respins. Inseamna ca poti fi vulnerabil, slab, supus greselilor si esecurilor, fara frica de a fi abnadonat de cel/cea care te-a vazut (si) in aceste circumstante.
Nevoia de validare si valorificare iti ofera insemnatate intr-o relatie. Nu doar ce face cineva dar mai ales care este motivul din spatele actiunii, aceasta este cheia valorificarii. Cand ma simt valorificat intr-o relatie stiu ca cel de langa mine crede ca orice as face are un motiv, un motiv care este important pentru mine.
Nevoia de acceptare se refera la a fi iubit, acceptat si protejat de o persoana stabila, echilibrata, care te incarca cu putere. Acest fapt iti permite sa simti grija plina de sens a cuiva, disponibilitatea celuilalt, respect, atentie, demnitate si protectie.
Nevoia de reciprocitate este realizata atunci cand esti in compania cuiva care are capacitate empatica, care intelege ce experimentezi desi nu-i spui asta prin vorbe. O privire aprobatoare, intelegatoare este tot ce conteaza in momentele dificile dar si in cele de bucurie.
Nevoia de a avea impact presupune posibilitatea ca prin ceea ce stii sau initiezi, sa schimbi gandirea celuilalt, sa-l determini sa actioneze intr-un mod diferit. Aceasta nu inseamna manipulare ci repozitionare, remodelare prin intelegerea si acceptarea pozitiei/argumentelor celuilalt.
Nevoia de initiativa se refera la initierea apropierii in moduri care arata validarea importantei noastre in ochii celuilalt. Inseamna directionare, canalizare si constientizarea dorintei de a fi cu cineva anume. A face un anumit lucru sa se intample, de dragul lui sau al ei este un gest gratificant care te incarca cu entuziasm si bucurie de a trai.
Nevoia de auto-definire implica experimentarea, exprimarea si constientizarea autenticitatii individului si valorificarea acestora de catre o terta persoana. Fiecare este unic si se exprima in functie de valorile si obiectivele personale. Aceasta unicitate presupune ca stii cine esti, unde vrei sa ajungi si pe cine vrei sa ai alaturi.
Nevoia de a exprima iubirea prin grija, afectiune, stima, apreciere. Daca sunt in contact cu cineva este de dorit sa fiu capabil/a sa exprim sentimente de afectiune. Daca nu stiu sau nu m-a invatat nimeni sa verbalizez ce simt, as putea invata sa fac asta prin exercitiu.
Daca vrei o viata implinita cultiva/mentine relatiile
Cand nevoile noastre relationale sunt implinite, avem capacitatea de a fi creativi, expansivi si intimi. Cand nevoile relationale nu sunt implinite in mod repetat, experimentam un sentiment de nesiguranta si de tulburare emotionala (Erskine, 2011).
Nevoile relationale se invata si se dezvolta in familia de apartenenta. Daca aceste nevoi arhaice nu au fost satisfacute la timp, ca adulti vom putea usura simptomele relationale dar nu vom reusi sa implinim complet aceste nevoi. (Steward, 2010).
Cand faci parte dintr-o relatie semnificativa realizezi un schimb, oferi si primesti la randul tau. Nu poti cere celuilalt siguranta, acceptare, validare, daca tu doar astepti sa primesti, fara sa inapoiezi ceva. Reciprocitatea in acest caz este garantia mentinerii relatiei si implicit, sansa ta la o viata implinita.
Ultimele comentarii