Tag Archives: MLichael Tompson

Sunt mama de baiat si trebuie sa recunosc faptul ca nu mi-a fost totdeauna usor sa gestionez relatia cu fiul meu. Sunt mai multe motive pentru care este dificil sa fii mama de baiat, printre ele fiind si acela ca baietii vin de pe Marte, pe cand mamele vin de pe Venus (apropo de celebra carte a lui J. Gray). Cum eu n-am fost niciodata baiat, m-am documentat cat am putut ca sa fac fata situatiei “straine”. Chiar si asa, am fost tare dezamagita cand fiul meu a abandonat studiul pianului pentru exercitiile fizice la sala de forta sau cand a ales sa consume multa carne pentru aportul sporit de proteine (eu si sotul suntem vegetarieni) ori sa joace fotbal, in loc sa invete. In final am inteles, cel putin rational, ca sunt lucruri mult mai importante in relatia mama-fiu decat aceste mici detalii. Dar care ar fi acelea ?

Dan Kindlon si Michael Tompson in cartea Crescandu-l pe Cain ne vorbesc despre influenta psihologica covarsitoare a mamelor asupra copiilor, in mod special a baietilor. Autorii folosesc doua metafore demne de retinut pentru a descrie relatia mama-fiu. Acestia il numesc pe fiu, Exploratorul iar pe mama Baza a patra. Atat din punct de vedere emotional, cat si fizic, pe durata intregii copilarii, in timp ce un baiat exploreaza, el poarta cu sine siguranta si familiaritatea mamei lui, sustin autorii. Subscriu la aceasta idee, gandindu-ma in special la rolul mamei in sistemul de atasament. Cu cat baza a patra este mai sigura/sanatoasa si disponibila, cu atat copilul va explora mai bine si mai eficient lumea, relatiile din jurul sau si va fi mai fericit in viata.

Sincronicitate mama-fiu

Desi recunosc ca nu exista un mod corect de a fi mama, cei doi autori vorbesc despre relatia sincona dintre mama si fiu, o relatie echilibrata care tine cont de nevoile emotionale ale copilului si care se transforma in functie de diferitele etape de crestere ale acestuia. Sarcina iubitoare a unei mame este sa inteleaga si sa raspunda nevoilor fiului ei, in functie de etapele diferite ale vietii. De pilda, vine un moment in care baiatul trebuie sa-si mute atasamentul principal de la mama spre tata si sa se identifice pe sine ca pe un barbat in devenire. Intr-un anume fel, un baiat trebuie sa “renunte” la mama lui iar o mama sa “renunte” la fiul ei, pentru a-l lasa sa creasca.

In paranteza fie spus, consider ca aici ne impotmolim un pic, noi, mamele deoarece credem ca un baiat desprins de mama, cu accese de independenta, este in pericol. Astfel devenim mame de tip closca, posesive si in control, in loc sa-i lasam baiatului spatiu pentru a-si exersa/proba, competenta si barbatia. Asa se ajunge la situatia trista in care baiatul va continua sa fie “educat” toata viata de femei (mai intai de mama, bunica, apoi de prietena, sotie, sefa etc), si la ironia care a devenit titlu de carte: traim intr-o societate de baieti intre 5 si 90 de ani. Pentru a evita astfel de situatii, pe care tot noi, femeile, le detestam, ar fi de dorit ca baiatul sa ramana in inima mamei, nu in centrul vietii ei de zi cu zi!

Un alt aspect al relatiei mama-fiu este cel legat de experienta mamei cu alti barbati din viata ei (tati, frati, rude, colegi, prieteni, soti) si eventuale probleme nerezolvate/neintelese cu acestia. Astfel, mama ar putea sa reactioneze inconstient la temerile proprii si nu la nevoile reale ale copilului ei. Daca, de pilda, o mama divortata ii povesteste fiului, tot felul de lucruri rele despre tatal lui, nu doar ca submineaza relatia acestora dar transmite emotii negative si fata de el. In fapt, atitudinea mamei fata de barbati in general, ii transmite unui baiat un mesaj despre sentimentele ei fata de el. In loc sa proiecteze modele negative asupra fiului, mama ar trebui sa-l vada asa cum este in unicitatea lui, sa se adapteze la el si, mai ales, sa se bucure de el.

Dincolo de temeri, raman asteptarile si dorintele proprii cu privire la copiii nostri. De la baieti asteptam sa fie cuminti, ascultatori, inteligenti, harnici etc dar si curajosi, puternici, de succes. Aceste ultime atribute, impuse de altfel si cultural, nu se regasesc totdeauna in plan real. De aici presiunea exercitata asupra baietilor de a fi cum trebuie, adica mai putin sentimentali, slabi sau neajutorati dar si drama lor de a-si ascunde aceste “defecte” si a suferi in tacere, uneori toata viata…

Daca tot am ajuns la emotii, revin cu ideea ca baietii, in egala masura ca fetele, au nevoie sa primeasca si sa exprime iubirea iar acest limbaj se invata in familie, in special din relatia cu mamele. Cuvintele de incurajare, suportul, afectiunea, tandretea se invata in acest sincron al apropierii si departarii dintre cei doi, in functie de nevoile exprimate si/sau detectate de catre parinte. Altfel baietii pot fi pierduti in labirinturi interioare din care le va fi greu sau chiar imposibil sa mai iasa…

Daca iubire nu e, nimic nu e!

Pentru final, am ales un paragraf din cartea lui Dan Kindlon si Michael Tompson, pe care il las aici ca pe o dorinta si urare catre toate mamele de baieti. Pe masura ce un baiat se indeparteaza de prezenta protectoare a mamei sale si, mai ales cand intra in adolescenta si in cultura cruzimii care il asteapta acolo, are nevoie sa fie in stare s-o poarte in inima, in siguranta pe care i-o ofera dragostea ei si in educatia emotionala pe care ea i-a dat-o. Are nevoie sa stie ca, oricare ar fi relatia dintre el si mama lui, va gasi mereu langa ea un loc unde e iubit mai presus de tot si de toate…