Psihologie
Copilul mesianic II
Inainte de nasterea unicului meu copil aveam cateva idei cu privire la sexul, infatisarea, numele si chiar cariera pe care ar trebui s-o urmeze. Conform acestor proiectii, copilul trebuia sa fie baiat, sa semene cu mine, sa studieze pianul (daca va avea inclinatii muzicale) si sa urmeze o cariera pe latura umanista, la fel ca majoritatea celor din familia noastra extinsa. In plus, numele lui avea sa fie cel al imparatului roman Tiberius, simbol al unui destin nobil …
A-mi imagina 9 luni de zile felul in care va arata si ce anume va deveni copilul meu este un demers normal, pana la punctul in care acesta va trebui sa urmeze, in mod strict, prescriptiile stabilite apriori de catre mine. Chiar daca nu constientizam aceste proiectii, in multe cazuri ele devin obligatorii, ceea ce poate duce la consecinte dramatice, atat pentru parinti dar, mai ales, pentru copil/copii. Este ceea ce remarca si psihoterapeutul transgenerational, Chantal Rialland, in cartea Ma dor stramosii, de Patrice van Eersel si Carherine Maillard.
“Indiferent daca am fost doriti sau nu, suntem mai intai copii imaginari,” sustine acesta. Asa se face ca, din momentul conceptiei, in mod inconstient, parinții nostri se asteapta sa le dam un sens vietii. Cu alte cuvinte, copilul este investit cu suma fantasmelor parintilor, precum si ale bunicilor, unchilor, matusilor …
Familia extinsa va proiecta asupra copilului dorinte de ordin sexual, corporal, afectiv, intelectual etc. Inconstient, i se va cere sa ducă la bun sfarsit visurile pierdute ale familiei, sa reuseasca acolo unde altii au dat gres sau/si sa perpetueze modelele pozitive existente.”
Este ceea ce, in limbaj comun, parintii rostesc cu voce tare, cand si cand: “vezi sa nu ne faci de rusine! Vrem să fim mandri de tine. Noi am investit, ne-am sacrificat pentru ca tu sa inveti si sa ajungi departe in viata etc.”
“Aceste proiectii pun o mare presiune pe copil, determinandu-l sa traiasca viata parintilor/stramosilor lui, și nu propria cale, diferita de a altora. Este uimitor sa descoperim cat de fideli suntem proiectiilor parintilor nostri, in ciuda faptului ca ne-am dorit sa fim altceva,” conchide Rialland …
Jocuri proiective intergenerationale
Autorii care studiaza fenomenul Copilului Salvator vorbesc despre adevarate jocuri proiective intergenerationale, cu impact major asupra urmasilor. Acestia vor plonja in lume cu anumite prescriptii, mai mult sau mai putin constientizate, care le vor marca destinul. Cea mai des intalnita prescriptie este aceea de a avea succes in viata. Dar asta este o generalitate care poate lua diferite forme, suficient de concrete incat sa fie intelese si respectate ad literam. Astfel, copilul va trebui sa intre, fie in rolul intelectualului, fie al artistului ori al antreprenorului de succes, in functie de ceea ce parintele valorizeaza ca fiind important …
De asemenea, a fi baiat nu este totuna in conditiile in care parintii isi doresc o fata si a fi fata poate fi amenintator atunci cand parintii viseaza la un baiat. Cand proiectiile cu privire la sex sunt foarte puternice ele sunt transmise copilului in diverse forme, mai ales verbal. Astfel, fetita poate fi alintata cu apelativul, baiatul mamei sau invers, in cazul unui baiat, acesta sa fie fata tatei, sensibilul lu’ mama etc. Cunosc cateva cazuri de fetite baietoi si de baieti care trebuiau sa fie fetite iar acest lucru i-a marcat puternic pe fiecare …
Cand apare copilul, proiectiile corporale ale familiei incep sa fie verbalizate, in sensul ca fiecare are o perspectiva proprie asupra noului venit. Ia te uita ce bine seamana cu tata-sau. Este leit maica-sa, spun ei. Sau are ochii unchiului Ion, nasul matusii Elena, urechile bunicului Sandu s.a.m.d. In felul acesta familia se recunoaste in corpul copilului, atribuindu-si bucatele din el. Aici asteptarea ar fi sa semene cu cei care sunt cel mai reusiti din punct de vedere fizic.
Corpul psihogenealogic va influenta evolutia copilului in masura in care acesta isi va introiecta proiectiile celorlalti. De exemplu, propozitia, aparent inofensiva: ai grija sa nu te ingrasi ca bunica, ar putea duce la simptome grave, in conditiile in care copilului ii este greu sa mentina aceasta dorinta la nivel practic sau o poate obtine dar cu eforturi uriase.
Cuvinte de acest gen sau asteptarile induse vor influenta in mare masura viata emotionala, intelectuala, sociala si sexuala a celor carora le sunt destinate, pana acolo incat ele pot traversa generatii la rand. Iata de ce este nevoie de constientizare si abandonare a acestor proiectii, care nu fac altceva decat sa transforme copilul intr-un instrument al propriei fericiri.
Cand esti comparat inseamna ca nu ai un loc al tau
Proiectiile pot deveni de-a dreptul impovaratoare, in cazul copilului unic. Acesta nu are voie sa greseasca, nici sa esueze, din cauza ca nu mai are cine repara sau duce mai departe istoria familiala. Pe umerii sai va sta, deci, toata povara familiei extinse care are asteptari, indiferent de ce este sau poate copilul, in plan concret.
Dar jocurile proiective devin din ce in ce mai complexe odata cu succesiunea nasterilor. Sa ne imaginam o familie cu trei copii in care cel mare este inteligent (cu proiectia de a avea un viitor profesional stralucit), mijlociul este sociabil (va dezvolta relatii de calitate) iar mezinul este frumos (va ajunge fotomodel). Aceste asteptari pot naste adevarate drame, prin efectul lor pervers. De pilda, intelectualul ar putea fi nefericit si se va crede urat; mijlociul ar putea incerca mai multe relatii dar sa esueaze mereu; mezinul se va simti natang si va prefera sa taca, chiar si atunci cand a vorbi este obligatoriu pentru el…
Copilul se identifica cu aceste proiectii, incercand sa mentina natura speciala a legaturii cu genitorii/ursitorii sai. Chiar in cazul unei rebeliuni cu schimbare de scenariu, copilul va fi rupt intre dorinta parintilor si propriile visuri cu privire la sine. Rezultatul poate fi aceasta sfasiere intre fidelitatea fata de parinti si fata de sine dar si lipsa de incredere in sine si incapacitatea de a-si gasi locul si rolul in viata. Cand esti comparat inseamna ca nu ai un loc al tau!
Happy end ?
Copilul meu este baiat, asa cum mi-am dorit dar nu seamana (numai) cu mine. Chiar daca a urmat cursuri de pian, prefera chitara. Iubeste sportul si consuma multa carne (ceea ce eu nu agreez). S-a orientat profesional spre economie si marketing, in ciuda dorintei mele de a deveni avocat sau medic.
Aceasta schimbare de scenariu m-a ajutat sa inteleg faptul ca al meu copil este ceea ce alege el sa fie, in ciuda bunelor mele intentii. Am mai inteles ca menirea mea ca parinte este sa fiu acolo pentru el, sa-i accept unicitatea, sa-l provoc sa-si cunoasca abilitatile, sa-i permit sa le dezvolte, fiindu-i ghid si sustinator intru a deveni ceea ce el doreste sa fie.
P.S. Am dezbatut acest subiect in emisiunea Provocarile vietii de la Speranta TV. Gasiti inregistrarea aici.
Carte
Ma dor stramosii
Cartea autorilor Patrice van Eersel si Carherine Maillard contine o colectie de interviuri cu cei mai importanti reprezentanti ai unui curent, relativ nou in psihologie, dar in plina ascensiune, numit psihogenealogie. Aceasta se ocupa cu studiul zestrei psihologice ce se transmite din generatie in generatie.
Ipoteze:
Promotorii acestui curent sustin ca o parte semnificativa a nevrozelor si problemelor cu care ne confruntam, repeta nevrozele si problemele altor membri ai familiei: parinti, unchi, bunici sau chiar stramosi mai indepartati.
Ei subliniaza importanta nespusului, a fantomelor si a secretelor de familie care creaza probleme urmasilor, de-a lungul a mai multor generatii. O fantoma sau un secret de familie este tot ce contravine normelor sociale si este resimtit stigmatizant si rusionos. Poate fi o boala, o moarte prin sinucidere, un viol, un copil nelegitim etc. Chiar daca nu se vorbeste despre ele, secretul/fantoma continua sa ne bantuie deoarece, in realitate este cunoscut/a si intuit/a de toti membrii familiei. Dramatic este ca, atunci cand un eveniment sau comportament este ascuns/ocultat el se repeta, inevitabil deoarece a fost absorbit de inconstient si va sfarsi prin a iesi la suprafata. Se repeta din generatie in generatie, contradictiile nerezolvate de catre parinti sau conflictele la care nu s-a gasit o solutie. Lucrurile despre care nu vorbim ni se imprima in subconstient, se repeta si ajung sa se manifeste prin dureri…
Exista o memorie transgenerationala, pe care o preluam inconstient si care poate crea urmasilor, scenarii repetitive, compensatorii, spun autorii. De exemplu, daca un membru al familiei a fost exclus sau expulzat, mai tarziu, cineva din familie se va simti implicat in destinul acelui om si isi va insusi aceasta excludere, fara sa o inteleaga. Numeroase tulburari emotionale pot avea ca sursa faptul ca strabunii nostri, inainte sa moara, nu s-au putut elibera de traume, de suferinte sau/si iluzii. In felul acesta stramosii se amesteca in propriul nostru destin. Oriunde vei ajunge, istoria familiei tale te va urmari si te va readuce constant in trecut, facandu-te sa repeti la nesfarsit acelasi scenariu…
Demonstratii!?
Greu de acceptat si digerat aceste enunturi, mai mult sau mai putin, oculte. Si totusi, psihologii genealogi ies la inaintare cu propria cazuistica. De exemplu, tulburarile de respiratie ale unui pacient au fost rezolvate in momentul cand a aflat ca unul dintre bunici s-a sufocat in transee, din cauza armelor chimice folosite de germani in Primul Razboi Mondial. O femeie de 35 de ani, bolnava de cancer a realizat in terapie ca mama ei murise de cancer la aceeasi varsta. Intr-un anume fel, invizibil se autoprogramase la moarte, prin ceea ce specialistii numesc vulnerabilizare din anul aniversar. Prin intermediul terapiei, scenariul ei de viata avea sa fie schimbat, in sensul ca a supravietuit acelei boli drastice. Intr-un alt caz, femeile se imbolnaveau de leucemie si mureau la fiecare 3 generatii, in luna Mai. Intr-o alta familie, femeile deveneau bulimice la varsta de 13 ani. In alt caz, barbatii faceau accident de masina in prima zi de scoala a primului copil. Un tanar inteligent care nu reusea sa-si ia examenul de bacalaureat a realizat ca 14 dintre verii lui nu treacusera acest examen. In unele genealogii intalnim aceleasi date de nastere, acelasi numar de casatorii, de copii legitimi si naturali, de copii morti la nastere, decese premature la aceeasi varsta, fenomene numite in literatura de specialitate, sindroame de aniversare.
Sa fie acestea doar simple sincronicitati? Putin probabil, spun transgenealogii. Dincolo de cazurile clinice, care pot fi socotite cercetari calitative, psihologii transgenealogi vin cu argumente teoretice si chiar teologice. Iata cateva dintre acestea:
- Este vadit faptul ca nu toata lumea intra in depresie cand trece printr-o criza. De aici intelegem ca modul in care reactioneaza fiecare este un ecou al propriei istorii: psihice, familiale si relationale.
- Psihanalistii sustin ca activitatea mentala primara, cea cu care am venit pe lume este cea care ne determina starea de sanatate sau tulburarile psihice.
- Psihicul individual se contureaza in jurul varstei de 3 ani. Pana atunci bebelusul traieste intr-un psyche comunitar/familial care ii permite sa fie el insusi dar si celalalt. (Didier Dumas)
- Din punct de vedere antropologic, transmiterea vietii este generata de un ciclu de trei generatii succesive.
- In Biblie gasim bazele patriarhatului, cu rolul acestora de a transmite valorile si morala, succesorilor. Mai mult, potrivit Bibliei, greselile parintilor se transmit mai departe, la trei sau patru generatii. Eu pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al treilea si al patrulea neam si ma indur pana la al miilea neam de cei ce ma iubesc si pazesc poruncile Mele. (Exod 20, 5-7)
- Repetarea unor evenimente, date sau varste care compun romanul familial al descendentei noastre este pentru noi o modalitate de a fi loiali parintilor, bunicilor si strabunilor. E un mod de a continua traditia familiei si de a trai in conformitate cu ea. Pe de alta parte exista o tensiune intre nevoia de loialitate socio-familiala si nevoia de diferentiere si aspiratia catre un alt statut. Acest conflict de distantare intre ceea ce suntem si ceea ce ne dorim, este numit de catre psihosociologul, Vincent de Gaulejac, nevroza de clasa.
Misiunea Terapiei Transgenerationale
O prima misiune a terapiei transgenerationale este de a ne ajuta sa exploram inconstientul familial: sa identificam loialitatile invizibile si identificarea inconstienta care ne obliga sa platim datoriile strabunilor nostri si sa repetam misiunile intrerupte, atata vreme cat ele nu sunt incheiate. Constientizarea faptului ca printr-o loialitate inconstienta fata de familie de origine putem face alegeri care nu ne apartin intru totul, este o descoperire eliberatoare, sustine psiho-sociologul Vincent de Gaulejac. Drept dovada, aduce in discutie cazurile unor clienti care si-au gasit linistea/vindecarea, dupa ce, in terapie, au aflat istorii secrete despre stramosii lor.
Nu putem schimba trecutul dar putem schimba in noi, sechelele acestuia, promit terapeutii transgenerationali. Familia ta isi duce existenta inauntrul tau. Depinde insa de tine sa o alegi!
Vindecarea apare atunci cand istoria noastra personala dobandeste un sens. Cand am descoperit sensul vietii noastre, le vom transmite mai putine lucruri toxice copiilor nostri.
Metode si tehnici ale Terapiei Trangenerationale
- Constelatia familiala. Este o metoda inventata de Bert Hellinger, care a lucrat mai intai ca misionar in Africa de Sud. In sens etimologic, constelatia se refera la asezarea familiei in spatiu. In fapt este o dramatizare a unei situatii in care perceptia fenomenologica are loc printr-o comunicare spontana, de la suflet la suflet … Am participat la o astfel de procedura terapeutica dar nu m-a castigat foarte tare.
- Transferul. Este o metoda psihanalitica prin care clientul va proiecta asupra terapeutului imaginea parintelui, stramosului care ii ascunde ceva sau va fi el insusi acel stramos iar terapeutul va intra in rolul clientului.
- Genograma este construita pe baza evenimentelor importante din familie. Ideal este sa cuprinda 4 – 8 generatii. Prin intermediul acestei scheme/harti, clientul va vedea paterrnurile relationale, sincronicitatea, sindrom de aniversare, boli etc. Mi-am facut propria genograma si pot spune ca am descoperit lucruri uimitoare despre mine si familia mea. Recomand metoda si chiar o aplic in lucrul cu clientii.
- Romanul familial se refera la reconstructia povestii de viata, ca idealizare a propriei familii sau/si a recadrarii evenimentelor de viata.
- Psihodrama este o metoda psihoterapeutica de grup dezvoltata de Jacob Levi Moreno, care exploreaza problemele pacientului prin dramatizare sau reprezentare scenica. Are ca obiectiv accesarea emotiilor, intr-o maniera organizata si creativa, astfel incat pacientul sa descopere si sa exploreze propriile conflicte si/sau disfunctii, pentru ca apoi sa le proceseze si sa faca schimbarile necesare. In abordarea transgenerationala se foloseste cu succes sculptura familiei, metoda pe care o recomand, dupa ce am testat-o, cu succes, pe propria-mi familie.
Cam asta este teoria, tesuta, din punctul meu de vedere, la limita stiintei cu speculatia si ocultismul. In concluzie, ceea ce am citit m-a intrigat, m-a provocat la critica dar m-a si pus pe ganduri. Daca cumva port cu mine poveri ce nu-mi apartin? Este posibil sa mostenesc anumite metehne, doar pentru ca am avut ghinionul sa fac parte din primele trei generatii de dupa un eveniment traumatic sau o boala ascunsa a stramosilor mei? Ar putea un secret de familie sa ma bulverseze si sa ma bantuie, doar pentru ca nu a fost imbracat, la timp, in cuvinte? Voi ce parere aveti?
PS. Recomand cartea psihologilor si teoreticientilor din domeniul socio-uman. Chiar daca teoriile raman controversate, este benefic sa stim ca ele exista, se opereaza cu ele si ca produc efecte in plan practic …
Ultimele comentarii