Psihologie
Cum ma atasez in relatii. Tipuri de atasament
Am tot vorbit in ultima vreme despre atasament, cu accent pe atasamentul primar care devine un model de contact in relatia cu semenii. Ar parea ca acest tipar invatat foarte de timpuriu in viata, devine un scenariu care ne modeleaza toate relatiile ulterioare. Intr-un sens strict asa este. Figura de atasament ramane o constanta in economia atasamentului, insa, in functie de oamenii pe care ii intalnim pe drumul vietii, dezvoltam strategii de atasament care au darul de a ajusta/adapta tiparul mostenit initial. Asta inseamna ca, daca in copilarie am avut un atasament nesecurizant, putem corecta acest pattern, in relatie cu persoane care au atasament securizat.
Ultimele cercetari asupra teoriei atasamentului arata faptul ca orice interactiune de lunga durata cu o persoana securizata din punct de vedere al atasamentului este benefica celeilalte parti, mai putin securizata. Atasamentul este deci contagios si flexibil, avand proprietatea de a corecta (daca este cazul) tiparul nesecurizat, orientandu-l spre unul mai sanatos si mai sigur. Totusi, realitatea ne arata ca exista o atractie inconstienta a securizatilor spre alti securizati si a nesecurizatilor spre nesecurizati. Asa se face ca in cuplurile cu probleme avem de obicei doi nesecurizati, unul de tip anxios si celalalt de tip evitant, care se vor razboi permanent in incercarea de a-si acoperi nevoile emotionale si de a mentine conectarea cu celalalt la un nivel acceptabil…
Atasamentul este o dependenta sufleteasca puternica si durabila fata de o persoana semnificativa si are calitatea de a oferi omului, o baza de siguranta emotionala. Cercetarile timpurii realizate pe loturi de copii (anii 1960, John Bowlby si colaboratorii) au pus in evidenta 4 tipuri de atasament: securizant/sanatos, nesecurizant de tip evitant, nesecurizat de tip anxios si dezorganizat. Studiile de mai tarziu care au avut ca subiecti adultii au confirmat suprapunerea atasamentului adult pe aceasta schema de clasificare initiala. Ceea ce ne intereseaza acum sunt caracteristicile celor 4 tipuri de atasament, pentru a ne pozitiona intr-unul sau altul dintre tablouri.
Atasament securizant
Persoanele cu atasament securizant sunt cele care in perioada copilariei mici au avut parte de acceptare, iubire si ingrijire din partea unui adult prezent si angajat. Sunt cele care atunci cand au avut o nevoie, inclusiv emotionala, au gasit un raspuns prompt si satisfacator, imediat ce si-au exprimat-o. Sunt cele care au primit incurajare, validare, recunostere si sprijin de-a lungul primei copilarii si cele care au crescut intr-un mediu sanatos din punct de vedere emotional si relational.
Ajunse adulte, aceste persoane au o imagine de sine buna, au relatii sociale de calitate, acorda incredere oamenilor, comunica asertiv, au capacitatea de a cere si oferi ajutor, in caz de nevoie. Stiu sa gestioneze emotiile negative in situatii de stres si crize, isi cunosc limitele si posibilitatile, intra in relatii potrivite, reconfortante etc
In viata de cuplu sunt asertive si proactive, inteleg limbajul emotional al celuilalt partener. Ofera empatie si suport partenerului atunci cand acesta are nevoie. Cer ajutor si sustinere atunci cand trec prin situatii stresante si nu considera acest fapt o slabiciune sau o vulnerabilitate care le-ar pune intr-o pozitie de inferioritate. In mod paradoxal « cu cat putem apela mai mult la partenerii nostri cu atat putem fi mai distincti si mai independenti », spun psihologii. In caz de conflict, pot intelege mecanismele care l-au generat, isi pot comunica trairile si opiniile, validandu-i in acelasi timp celuilalt punctul de vedere si emotiile traite. Pot renegocia relatia gasind solutiile potrivite si se pot reconecta emotional ori de cate ori este nevoie etc
Atasament evitant
Evitantul este acea persoana care, in copilarie a cerut ceva ingrijitorului sau (de pilda o privire, o imbratisare, alinare etc) dar acesta nu i-a raspuns sau a facut-o intr-un mod nesatisfacator pentru el. Este copilul cu parinti distanti, rigizi si insensibili, lasat sa planga ca sa-si intareasca plamanii (sic), este cel care n-a fost luat in brate ca sa nu fie prea rasfatat, cel care a cautat sprijin in diferite forme dar a ramas fara raspuns. Este acel copil care a primit feedback pozitiv doar atunci cand a performat si care a inteles ca orice ar face, nu este indeajuns pentru a fi acceptat si iubit asa cum este.
Adultul evitant a invatat ca a cauta sprijin este periculos si nefolositor. Este cel care-si reprima emotia si evita s-o recunoasca sau s-o acceseze. El nu vorbeste despre lumea lui interioara din teama de respingere. Isi traieste viata valorizand latura cognitiva a realitatii. Evita contactul cu semenii si se retrage deseori in lumea lui interioara pentru a se re-echilibra din punct de vedere emotional.
In cuplu, evitantul se concentreaza pe aspectele pozitive ale relatiei, pare mai putin ingrijorat de bunastraea cuplului, fiind mai degraba atent la starea de spirit a partenerului: «Daca partenerul este bine, sunt si eu bine! », pare a spune. In situatii de conflict se retrage, chiar se ascunde sau fuge pentru ca nu stie ce sa faca. Evita confruntarea si contactul emotional iar re-conectarea este dificila si anevoioasa.
Atasament anxios
Anxiosul este cel care nu a fost vazut, auzit, ascultat suficient in copilarie si care a primit raspuns inconsecvent la nevoile sale. Este cel care a invatat ca trebuie sa faca galagie, ca cineva sa-l vada si sa-i raspunda nevoilor. Poate fi un mezin cu parinti obositi care mai tarziu poarta hainele fratilor mai mari. Poate fi cel a carui absenta nu este observata, poate fi copilul problema sau oaia neagra a familiei. Oricum ar fi privit de ceilalti, este cel care, la un moment dat oboseste sa ceara ajutor si invata sa se descurce pe cont propriu.
Adultul anxios este preocupat de prezenta altuia/altora in viata lui, este critic, instruieste, controleaza. Este activ, neobosit, lupta pentru propriile relatii si privilegii. Daca nu este multumit cu ce gaseste, abandoneaza (relatia, proiectul) si cauta ceva mai gratificant in alta parte…
In cuplu, anxiosul este urmaritorul, cel care provoaca un eveniment care are scopul de a-l face pe partener sa vina dupa el. Daca nu se intampla asta apeleaza la tot soiul de manevre, folosind inclusiv controlul, critica, gelozia etc. Toata tevatura asta este semnalul ca anxiosul vrea prezenta partenerului aici si acum si are nevoie tot timpul de conectare emotionala cu acesta. Armonia in cuplu este data de felul cum se simte el in interior. Daca este trist, deprimat, relatia este in pericol. Cea mai mare temere a anxiosului este abandonul. Teama aceasta il va face, in unele cazuri, sa abandoneze el insusi, fie pt a-l forta pe celalalt sa vina dupa el (test), fie pentru a cauta o persoana mai potrivita!?…
Atasament dezorganizat
Persoana dezorganizata din perspectiva atasamentului este cea care n-a primit niciun fel de sprijin in copilarie. Este copilul care, fie a fost abandonat inca de la nastere, fie a crescut intr-un mediu toxic, cu unul sau mai multi adulti absenti, ei insisi cu probleme de natura emotionala, mintala, sociala. Este persoana care a suferit abuzuri, traume si care poarta cu ea stigmate, rani, dureri prea mari pentru a fi vindecate cu adevarat vreodata.
Adultul dezorganizat este cel care nu poate avea o viata normala, nu poate mentine relatii, job-uri, cel care sufera de diverse adictii, boli mintale (personalitati dificile, bipolari, paranoici, schizofrenici etc), este persoana care isi face propria viata si a altora, cu care intra in contact, un iad.
In relatii de iubire, persoana cu atasament dezorganizat are mari dificultati de a se conecta la partener, fiindu-i teama de intimitate. Este imprevizibila, cu dese si bruste schimbari de dispozitie afectiva. Este egoista, lipsita de empatie si vesnic nefericita etc.
Studiu: este important de stiut ca procentul celor cu atasament dezorganizat este mult mai mic fata de celelalte tipuri de atasament. Conform unor sondaje, facute in SUA, 50% dintre cupluri au atasament securizat, 25 % au atasament anxios, 20% atasament evitant si mai putin de 5 % atasament dezorganizat. Se pare ca s-a facut si in Romania un astfel de studiu din care au reiesit (plus/minus) cam aceleasi procente. Tot studiile spun ca barbatii nesecurizati sunt in general evitanti, in timp ce femeile cu atasament nesecurizant sunt anxioase. Din pacate nu am gasit sursa acestor studii, despre care am aflat in cadrul unui curs despre atasament.
Evaluare: articolul predispune la evaluare. Pentru cei dintre voi care doriti sa stiti ce tip de atasament aveti, puteti incerca varianta aceasta de test (pentru cunoscatorii de limba engleza). Daca va nemultumeste rezultatul, nu disperati, se (mai) poate repara cate ceva. Vom afla alta data si cum putem face asta…
Psihologie
Arata-mi ca ma iubesti. Despre atasamentul matern
Daca bebelusii ar putea aduce in lume vreun mesaj, acesta ar fi: vrei/poti sa ma iubesti? Raspunsul pozitiv al mamei este cel mai bun predictor pentru fericirea acelui om, in toate etapele vietii, indiferent de alti factori care ar atarna balanta in sens negativ. Norocos copil, cel adus pe lume de o mama prezenta si iubitoare…
John Bowlby, cel care s-a preocupat indeaproape de atasament, a vrut sa-l numeasca initial iubire dar lumea stiintifica din vremea lui s-a opus vehement. Evident ca termenul era profan si impropriu pentru o lume care miza oricum pe iubirea dura in dauna empatiei si a manifestarilor emotionale de acest fel. Curand insa, Bolwby si post-decesorii sai au demonstrat importanta atasamentului in viata omului iar viziunea despre cresterea si educatia copilului a cunoscut mutatii consistente. Din fericire schimbarile au fost pozitive, iar astazi stim ca atasamentul este, atat sursa iubirii cat si iubirea insasi, pusa in scena de ingrijitorii primari si tesuta in structura de personalitate a copilului, in primii 2-3 ani de viata.
Dar atasamentul este un proces psihic care se dezvolta inca inainte de nastere, intre mama si copilul ei. Fatul traieste odata cu mama, bucuriile si suferintele ei. Apoi, odata ce s-a nascut, procesul de atasament continua prin diferite canale senzoriale. Bebelusul recunoaste mirosul mamei sale, ii simte pielea, invata sa deosebeasca chipul mamei de alte chipuri, ii recunoaste vocea, ii simte trairile si emotiile. Dar nu numai ca le simte ci le si integreaza in structura lui emotionala, creandu-si o harta de atasament cu care va defila prin viata, in toate relatiile sale ulterioare. Din acest motiv atasamentul matern mai este numit si atasament primar si este cel mai important atasament, deoarece stabileste structura fundamentala a psihicului copilului si tiparul de contact in relatie cu alti oameni.
De ce este atat de important atasamentul
Prin descoperirile facute in domeniul neurostiintelor, se stie astazi ca nou nascutul are o capacitate de recunoastere senzoriala foarte dezvoltata. Asa se face ca mama nu poate ascunde niciuna din trairile sale fata de copil, nici macar cele care sunt inconstiente. Copilul se lipeste ca o sugativa de emotiile mamei, devenind oglinda sufletului, a structurii ei psihologice si emotionale complete. Iata de ce atasamentul matern dureaza toata viata, indiferent daca este sanatos sau nu…
In atasamentele de tip securizant, mama este disponibila emotional si fizic pentru copil, ii ofera dragoste neconditionata, raspunzand nevoilor sale cu promptitudine si devotament. « Cu cat ii merge mai bine mamei, cu atat ii merge bine copilului. Mamei ii merge cu atat mai bine, cu cat a primit ea insasi dragoste de la mama ei, copil fiind ». (Ruppert, 2012).
In atasamentele de tip insecurizant (anxios, evitant, dezorganizat), mama este confuza, blocata in emotiile sale, ceea ce o determina sa nu-si accepte copilul si sa nu-l iubeasca in ciuda faptului ca, probabil, are grija de bunastarea lui fizica. Ce credeti ca se intampla cu acel copil care este amenintat de blocajul emotional al mamei? Instinctiv intra intr-o cursa stresanta de a-si convinge mama sa-l iubeasca. « Cu cat simte mai mult pericolul respingerii, cu atat se agata mai mult de mama sa » (Ruppert, 2012). Asa se explica faptul ca unele mame se simt sufocate de copiii lor care, spun ele, nu le lasa ragaz de odihna nici noaptea…
Consecinte ale atasamentului de mama insecurizant
- Radacinile problemelor de natura emotionala si psihica sunt, in primul rand, tulburari de atasament dintre mama si copil.
- Copilul va fi confuz si nu-si va dezvolta autonomia personala, ci va deveni un fel de copie a structurilor ranite sau confuze ale mamei sale. Identitatea sa este incerta. Acest copil, daca este baiat, va dori sa se casatoreasca cu o femeie-mama iar daca este fata va cauta un barbat-tata.
- Daca mama stimuleaza prea violent sau prea slab copilul, il hraneste prea putin sau prea mult, il tine din scurt prea mult timp sau il lasa prea mult singur, copilul capata o perceptie deformata a propriilor necesitati si devine confuz cu privire la asteptarile pe care le are de la sine si de la ceilalti
- Prin intermediul atingerii, a mangaierii și a manuirii corpului copilului, mama îi transmite acestuia, la nivel senzorial, un simt al sinelui corporal si al granitelor sale. In cazul unui copil narcisic sau a unuia care-si uraste corpul, imaginea corporala a avut de suferit.
- Daca copilul este respins si/sau abandonat si nu i se rapunde nevoilor in mod iubitor si constant, va dezvolta depresie si/sau anxietate de separare. Mai tarziu, in alte relatii semnificative se va agata de partener prin orice mijloace, in ciuda faptului ca acesta ar putea sa-l neglijeze sau abuzeze
- Ceea ce nu a rezolvat din punct de vedere al atasamentului in relatia cu mama, va trai in toate relatiile sale private si profesionale, ca pe o povara.
- Daca copilul devenit adult, inca mai are nevoie sa-si convinga mama ca merita iubit, se va desprinde greu de ea pentru a forma alte relatii. Daca va alege totusi sa plece, se va intoarce pentru a cere aprobare mamei, ori de cate ori va avea dubii in privinta deciziilor sale
- Cand atasamentul este dezorganizat (in familiile disfunctionale) copilul va dezvolta traume de atasament/psihice iar relatiile lui ulterioare vor fi haotice si la fel de disfunctionale. In cazuri extreme, copiii vor deveni delincventi, inapti pentru o viata normala. Studiul lui John Bowlby pe un esantion de 40 de hoti a aratat ca toti subiectii avusesera de indurat in copilarie, o forma de privare de mama.
Scriind acest articol mi-am amintit de cuvintele lui Erik Berne, parintele analizei tranzactionale care spunea intr-una din teoriile sale (cea privitoare la scenariul de viata) ceva de genul: pare ciudat ca parcursul vietii noastre este stabilit de un tanc de 3 ani, nu mai mare de 6. Parafrazand aceasta idee, rezonabila de altfel, as putea conchide: pare neverosimil ca satisfactia pe care o avem in relatie cu alti oameni sa depinda de atasamentul creat cu mama in primii doi ani de viata. Si totusi, adevarul gol golut este acesta: putem iubi si ne putem atasa in mod sanatos si satisfacator de oameni, doar daca am fost iubiti si am avut un atasament securizant cu mamele noastre, in primii ani de viata. Daca asta are legatura cu gradul de fericire si de satisfactie personala, ramane sa decidem fiecare…
Am mai scris despre atasament aici si aici
dezvoltare personala, Psihologie
Un cordon ombilical va rog!
Exista in popor o vorba care indeamna oamenii mari sa-si taie cordonul ombilical care ii tine legati de parinti. Zicerea pare logica, utila si imperios necesara. Daca insa ne gandim la tema din spatele acestui indemn popular, adica la atasament, lucrurile capata nuantari. Asta pentru ca atasamentul nu este o dependenta a copilariei pe care o depasim pe masura ce crestem ci este o nevoie pe care o avem pe tot parcursul vietii. Tinta atasamentului este sa obtii si sa mentii o relatie intima cu persoane semnificative. Asta nu inseamna ca trebuie sa continui sa traiesti cu mama si tata (desi unii o fac tocmai pentru ca se simt in siguranta in acest fel) dar te poti intoarce la ei, daca nu ai o baza solida de atasament in prezent si parintii ar putea sa ti-o ofere…
Atasamentul este important, uneori vital
Teoreticienii care s-au aplecat asupra subiectului spun ca atasamentul este innascut dar felul in care acesta se manifesta depinde de relatia timpurie a copilului cu ingrijitorii sai, in special cu mama.
- Atasamentul este vital. Functia comportamentului de atasament este biologica si are legatura cu contactul fizic dintre mama si copil. Bebelusii care nu sunt tinuti in brate si mangaiati atunci cand plang, nu mai cresc. O echipa de cercetatori americani de la Universitatea Duke a ajuns la aceasta concluzie studiind cazurile bebelusilor nascuti prematur care, in ciuda ingrijirilor primite (oxigen, hrana, temperatura ideala), nu luau in greutate. Prevederile stricte ale medicilor cer personalului auxiliar sa nu atinga bebelusii din incubatoare, indiferent cat de tare ar plange acestia. Profesorul Schonberg si echipa lui au pornit de la situatia creata de o asistenta medicala care a incalcat normele spitalicesti si i-a mangaiat pe spate pe acei micuti care plangeau foarte mult. Dupa acest tratament, bebelusii au inceput sa ia in greutate. Pentru a confirma teoria, cercetatorii au refacut experimentul in laborator folosind pui de sobolan. Astfel au reusit sa dovedeasca un fapt surprinzator: celulele corpului nu se pot dezvolta in absenta contactului fizic. Acea parte a genomului responsabila cu producerea de enzime pentru crestere se opreste din functionare si intra intr-o forma de hibernare. Cu toate acestea, e nevoie doar de cateva mangaieri ca productia enzimatica a celuleor puilor de sobolan sa reinceapa. Asadar, confortul de contact este un important factor de crestere.
- Atasamentul este sanatos. Persoanele cu atasament sanatos vor alege cativa oameni (ideal 3) cu care sa aiba relatii foarte stranse. Capacitatea de a alege (discrimina) si relationa cu alti oameni este baza sanatatii mintale a unei persoane. Cand oamenii din viata cuiva dispar, putem vorbi despre anorexie emotionala si de aparitia surogatelor de tip alcool, substante psihotrophe sau/si depresie, anxietate, etc.
- Atasamentul este salvator. In situatii de criza, comportamentul de atasament se activeaza, ceea ce inseamna ca suntem pregatiti sa cerem ajutor/suport persoanelor semnificative din preajma.
- Atasamentul este util. Cand avem o baza de siguranta afectiva, ne simtim bine cu noi insine si demni de iubire. In aceste conditii, suntem dispusi sa fim creativi, sa exploram, sa experimentam, sa crestem.
- Atasamentul este maleabil. Aceasta caracteristica a reiesit din studiile facute de Mary Ainsworth si reprezinta o veste buna pentru cei care n-au avut parte de atasament securizant in periaoda copilariei. Prin constientizare si terapie acesti oameni pot sa-si modifice comportamentele si atutudinea fata de apropiati, mergand pana la dobandirea unui atasament sanatos.
Atasamentul sanatos securizeaza copilul mic pentru tot restul vietii
Pe la 2-3 luni bebelusul este capabil sa se ataseze de o figura zambitoare. Activarea comportamentului de atasament se face insa la 5-6 luni de viata, cand copilul isi face o harta a prezentei parintelui. Asta inseamna ca simte cand parintele lipseste si cand se intoarce. Intre 9-12 luni copilul se indeparteaza de ingrijitor dar verifica din cand in cand daca acesta este prezent. Intre 1-2 ani, copilul isi cauta mama cand este in preajma strainilor. Intre 2-3 ani, copilul accepta si substitute in persoana de atasament. Concluzia specialistilor este ca pana la 3 ani, copilul ar trebui sa aiba o baza securizanta de atasament. Aceasta securitate emotionala isi va pune amprenta asupra vietii lui intr-o masura foarte mare. Increderea in sine, reusita personala, relatiile sociale pe care copilul le va stabili ulterior tin de baza de siguranta (atasare) dezvoltata in copilaria mica.
Tipuri de atasament
Cel care s-a ocupat initial de teoria atasamentului a fost psihanalistul John Bowlby. Acesta a subliniat impactul ingrijitorului primar (mama) asupra copilului precum si importanta contactului fizic mama-copil. In anii 50, psihologul american Hary Harlow a efectuat un studiu (supranumit studiul iubirii) privind atasamentul, folosind puii de maimute rhesus. Acestia au fost izolati timp de 24 de luni, timp in care erau hraniti artificial de o mama surogat si mangaiati/linistiti de o alta, confectionata din carpa moale. Evident ca puii au preferat compania mamei din carpe, mai ales in situatiile de stres. Marie Aisworth a continuat studiul in aceasta directie, initiind un alt experiment cunoscut ca Strange Situation, la care au participat 76 de copii, in urma caruia a descoperit 4 tipuri diferite de atasament. O alta cercetatoare, Mary Main si-a adus contributia in domeniu, stabilind tipurile clasice de atasament, dupa cum urmeaza:
- Atasamentul securizant (autonom). In cazul acestui tip de atasament, parintele este prezent, disponibil si raspunde nevoilor copilului. Il iubeste neconditionat. Nu critica ci incurajeaza copilul. Ii respecta alegerile/parerile. Ii fixeaza limite rezonabile. Este empatic. Este previzibil si constant in decizii. Rezultatele acestui comportament securizant se regasesc la copil in sensul in care are incredere in sine, se simte in siguranta cu sine si in lume. Devine comunicativ si cooperant. Invata autonomia si curajul. Invata sa exploreze mediul si sa experimenteze. Este vesel, relaxat, fericit.
- Atasamentul insecurizant de tip evitant. In acest caz, parintele iubeste conditionat (daca copilul este cuminte), este ostil, rigid, critic, invaziv, exigent, cu aversiune pentru contactul fizic. Copilul acestui tip de parinte se va simti respins, va fi nesigur, neaga nevoia de relatii, nu poate fi empatic. Invata sa se autocontina, fara sa impartaseasca cuiva trairile sale.
- Atasamentul ambivalent. Parintele este anxios, agitat, critic, hiperprotectiv, imprevizibil,inconsecvent. Copilul va creste nesigur, obedient, confuz, manipulator, minciunos. Va fi irascibil, agitat, furios si va ramane centrat pe propria persoana si propriile nevoi.
- Atasamentul dezorganizat (marcat de trauma). In cadrul acestui tip de atasament parintele este infricosat, ostil, periculos, abuzator, poate suferi de o boala psihica. Copilul este agitat, cu tendinte agresive. Ingheata fizic si emotional, are tendinta de izolare. Strategia copilului reflecta un colaps. El este ingrozit si simte ca este in pericol dar ramane fara solutii.
Atasamentul la maturitate ne intoarce in copilarie
Nu mai este o noutate faptul ca prima copilarie (0-6 ani) este hotaratoare pentru destinul uman. Perioada atasamentului este chiar mai scurta (0-3 ani), cu urmari deosebit de importante, mai ales in plan emotional. Asta inseamna ca tipul de atasament pe care il avem ne permite sau nu sa avem relatii semnificative cu alti oameni, inclusiv cu partenerul de viata. Iata modelele intalnite la adulti, asa cum ni le propune David Wallin:
- Stilul securizant caracterizeaza persoanele cu stima de sine ridicata, care intra usor in relatii cu semenii, care nu se tem de intimitate, abandon, respingere sau singuratate. In termenii analizei tranzactionale formula relationala in acest caz ar fi: EU SUNT OK, TU ESTI OK.
- Stilul preocupat-anxios. este specific persoanelor care nu se simt confortabil in interactiunea cu alti oameni, din teama de a nu gresi sau dezamagi. Desi isi doresc intimitate si relatii de calitate, raman la distanta sau devin sufocante. Formula prezenta aici este: EU NU SUNT OK, TU ESTI OK.
- Stilul evitant-respingator li se potriveste persoanelor care neaga nevoia de relatie cu ceilalti din neincredere si teama de autodezvaluire. Formula tranzactionata este: EU SUNT OK, TU NU ESTI OK.
- Stilul traumatic este regasit la persoanele solitare care refuza intimitatea cu alti oameni. O caracteristica importanta aici este independenta. Ei prefera sa nu depinda de altii si nici altii sa nu depinda de ei. EU NU SUNT OK, TU NU ESTI OK, este esenta acestui stil pseudo-relational.
Trei teste simple referitoare la atasament
Daca copilul tau prescolar nu-ti simte lipsa si se indeparteaza de tine interactionand cu strainii, nu inseamna ca este independent sau sociabil, ci arata ca nu este conectat suficient cu mama (ingrijitorul) si in consecinta, ii lipseste atasamentul securizant.
Daca in viata de tanar sau adult, nu reusesti sa construiesti relatii intime cu nici o persoana din preajma, sau daca nu poti mentine relatii semnificative (gratificante) cu apropiatii, inseamna ca ai un stil de atasament evitant-nesigur.
Daca n-ai macar un umar pe care sa-ti pleci capul cand treci prin dificultati si crize, daca ti-e frica de intimitate, esti fie anxios, fie depresiv si lipsit de empatie fata de ceilalti, intreaba-te daca nu cumva ai un atasament dezorganizat de tip traumatic, care te impiedica sa ai relatii apropiate/suportive cu alti oameni.
Din fericire exista si solutii
Preventiv, copilul mic ar trebui sa ramana in contact (inclusiv fizic) cu mama, cel putin in primii 3 ani de viata. Este important ca mama sa fie prezenta in viata copilului nu doar pentru acoperirea nevoilor de baza (hrana, ingrijire) ci si in sens psihologic/emotional. Asta presupune sa-i raspunda cu blandete si dragoste, sa iubeasca neconditionat, sa-l incurajeze, sa stabileasca limite rezonabile, sa fie empatica si constanta in decizii si comportamente.
Terapia adultului incepe cu constientizarea unei probleme legata de atasament. In functie de tipul de atasament disfunctional dobandit, terapia se focalizeaza pe repararea acestuia. Asta presupune asumarea riscului in relatie, dispozitia de reparare si nu de repetare. Un terapeut bun va stii ce este de facut, in functie de particularitatile fiecarui caz.
Doar o vorba sa-ti mai spun
Cordonul ombilical capata sens psihologic, daca il folosim ca metafora pentru atasament. In acest caz va trebui sa-l folosim in sfarsit pentru legaturi invizibile, dar semnificative pentru bunastarea noastra fizica, psihica si mintala…
Bibliografie:
- Atasamentul in psihoterapie, David Walin, traducere Mihaela Dumitrescu, Bucuresti, editura TREI, 2014.
- Angela Carr, psihoterapeut integrativ, Note de curs
Ultimele comentarii