psihocalorii
Terapie
Cat de minunat este sa ai pe cineva langa tine atunci cand firele gandurilor si ale emotiilor tale sunt incalcite!? Este ca in acest tablou in care terapeutul da coerenta si sens gandurilor pacientului sau.
Psihologie
Exploratorul si Baza a patra
Sunt mama de baiat si trebuie sa recunosc faptul ca nu mi-a fost totdeauna usor sa gestionez relatia cu fiul meu. Sunt mai multe motive pentru care este dificil sa fii mama de baiat, printre ele fiind si acela ca baietii vin de pe Marte, pe cand mamele vin de pe Venus (apropo de celebra carte a lui J. Gray). Cum eu n-am fost niciodata baiat, m-am documentat cat am putut ca sa fac fata situatiei “straine”. Chiar si asa, am fost tare dezamagita cand fiul meu a abandonat studiul pianului pentru exercitiile fizice la sala de forta sau cand a ales sa consume multa carne pentru aportul sporit de proteine (eu si sotul suntem vegetarieni) ori sa joace fotbal, in loc sa invete. In final am inteles, cel putin rational, ca sunt lucruri mult mai importante in relatia mama-fiu decat aceste mici detalii. Dar care ar fi acelea ?
Dan Kindlon si Michael Tompson in cartea Crescandu-l pe Cain ne vorbesc despre influenta psihologica covarsitoare a mamelor asupra copiilor, in mod special a baietilor. Autorii folosesc doua metafore demne de retinut pentru a descrie relatia mama-fiu. Acestia il numesc pe fiu, Exploratorul iar pe mama Baza a patra. Atat din punct de vedere emotional, cat si fizic, pe durata intregii copilarii, in timp ce un baiat exploreaza, el poarta cu sine siguranta si familiaritatea mamei lui, sustin autorii. Subscriu la aceasta idee, gandindu-ma in special la rolul mamei in sistemul de atasament. Cu cat baza a patra este mai sigura/sanatoasa si disponibila, cu atat copilul va explora mai bine si mai eficient lumea, relatiile din jurul sau si va fi mai fericit in viata.
Sincronicitate mama-fiu
Desi recunosc ca nu exista un mod corect de a fi mama, cei doi autori vorbesc despre relatia sincona dintre mama si fiu, o relatie echilibrata care tine cont de nevoile emotionale ale copilului si care se transforma in functie de diferitele etape de crestere ale acestuia. Sarcina iubitoare a unei mame este sa inteleaga si sa raspunda nevoilor fiului ei, in functie de etapele diferite ale vietii. De pilda, vine un moment in care baiatul trebuie sa-si mute atasamentul principal de la mama spre tata si sa se identifice pe sine ca pe un barbat in devenire. Intr-un anume fel, un baiat trebuie sa “renunte” la mama lui iar o mama sa “renunte” la fiul ei, pentru a-l lasa sa creasca.
In paranteza fie spus, consider ca aici ne impotmolim un pic, noi, mamele deoarece credem ca un baiat desprins de mama, cu accese de independenta, este in pericol. Astfel devenim mame de tip closca, posesive si in control, in loc sa-i lasam baiatului spatiu pentru a-si exersa/proba, competenta si barbatia. Asa se ajunge la situatia trista in care baiatul va continua sa fie “educat” toata viata de femei (mai intai de mama, bunica, apoi de prietena, sotie, sefa etc), si la ironia care a devenit titlu de carte: traim intr-o societate de baieti intre 5 si 90 de ani. Pentru a evita astfel de situatii, pe care tot noi, femeile, le detestam, ar fi de dorit ca baiatul sa ramana in inima mamei, nu in centrul vietii ei de zi cu zi!
Un alt aspect al relatiei mama-fiu este cel legat de experienta mamei cu alti barbati din viata ei (tati, frati, rude, colegi, prieteni, soti) si eventuale probleme nerezolvate/neintelese cu acestia. Astfel, mama ar putea sa reactioneze inconstient la temerile proprii si nu la nevoile reale ale copilului ei. Daca, de pilda, o mama divortata ii povesteste fiului, tot felul de lucruri rele despre tatal lui, nu doar ca submineaza relatia acestora dar transmite emotii negative si fata de el. In fapt, atitudinea mamei fata de barbati in general, ii transmite unui baiat un mesaj despre sentimentele ei fata de el. In loc sa proiecteze modele negative asupra fiului, mama ar trebui sa-l vada asa cum este in unicitatea lui, sa se adapteze la el si, mai ales, sa se bucure de el.
Dincolo de temeri, raman asteptarile si dorintele proprii cu privire la copiii nostri. De la baieti asteptam sa fie cuminti, ascultatori, inteligenti, harnici etc dar si curajosi, puternici, de succes. Aceste ultime atribute, impuse de altfel si cultural, nu se regasesc totdeauna in plan real. De aici presiunea exercitata asupra baietilor de a fi cum trebuie, adica mai putin sentimentali, slabi sau neajutorati dar si drama lor de a-si ascunde aceste “defecte” si a suferi in tacere, uneori toata viata…
Daca tot am ajuns la emotii, revin cu ideea ca baietii, in egala masura ca fetele, au nevoie sa primeasca si sa exprime iubirea iar acest limbaj se invata in familie, in special din relatia cu mamele. Cuvintele de incurajare, suportul, afectiunea, tandretea se invata in acest sincron al apropierii si departarii dintre cei doi, in functie de nevoile exprimate si/sau detectate de catre parinte. Altfel baietii pot fi pierduti in labirinturi interioare din care le va fi greu sau chiar imposibil sa mai iasa…
Daca iubire nu e, nimic nu e!
Pentru final, am ales un paragraf din cartea lui Dan Kindlon si Michael Tompson, pe care il las aici ca pe o dorinta si urare catre toate mamele de baieti. Pe masura ce un baiat se indeparteaza de prezenta protectoare a mamei sale si, mai ales cand intra in adolescenta si in cultura cruzimii care il asteapta acolo, are nevoie sa fie in stare s-o poarte in inima, in siguranta pe care i-o ofera dragostea ei si in educatia emotionala pe care ea i-a dat-o. Are nevoie sa stie ca, oricare ar fi relatia dintre el si mama lui, va gasi mereu langa ea un loc unde e iubit mai presus de tot si de toate…
Psihologie
Despre dependenta eficienta
Este foarte usor sa acceptam dependenta copiilor fata de parintii lor. Daca vorbim insa despre dependenta in cuplul de adulti, sarim ca arsi. Si asta pentru ca ni se propovaduieste de mult timp faptul ca autonomia si independenta sunt indicatori ai maturitatii iar a cere ajutor altora este dovada clara a slabiciunii si neputintei.
In ciuda acestor prejudecati fabricate de promotorii dezvoltarii personale, studiile care valideaza teoria atasamentului au aratat ca adultii au aceeasi nevoie de dependenta emotionala ca si copiii. Aceasta legatura trainica asigura baza de siguranta si sprijin emotional, in momentele delicate de criza si distres prin care trecem in viata. Asadar, din leagan pana la mormant vom dori sa ramanem atasati de alti oameni, intr-o dependenta eficienta (asa cum o numea Bowlby), fie ca recunoastem sau nu acest lucru.
A fi capabil sa recurgi la altii pentru sprijin emotional este o dovada si totodata, o sursa de putere, spun psihologii. Mai mult, aceasta (inter)dependenta aduce cu sine numeroase beneficii. Sute de cercetari au validat teoriile privitoare la atasamentul adult, formulate initial de Bowlby. Iata mai jos cele mai relevante concluzii desprinse din aceste studii:
- Cand ne simtim in siguranta, adica confortabili cu apropierea si increzatori in legatura cu faptul ca putem depinde de cei dragi,suntem mai dispusi sa cautam sprijin la altii si mai capabili de a-l oferi la randul nostru.
- Cand legatura cu partenerii nostri este securizata, suportam mai bine ranile pe care acestia ni le provoaca si este mai putin probabil sa ne manifestam ostilitatea in mod agresiv atunci cand ne suparam pe ei.
- Cand suntem intr-o legatura sigura cu altii, ne intelegem mai bine pe noi insine si ne placem mai mult
- Cand ne aflam intr-o relatie sigura manifestam mai multa curiozitate si suntem mai deschisi la informatii noi. Curiozitatea vine dintr-un sentiment de siguranta; rigiditatea, din nevoia de a fi vigilent la posibile amenintari (sunt tot timpul in garda).
- Cand avem siguranta emotionala suntem mai deschisi catre experiente noi
- Avem convingeri mai flexibile cand ne simtim in siguranta si suntem puternic conectati cu cineva.
- Cu cat putem apela mai mult la partenerii nostri cu atat putem fi mai distincti si mai independenti. Psihologul Brooke Feeney a vazut asta studiind 280 de cupluri. Cei care simteau ca nevoile le erau acceptate de parteneri erau mai siguri in ce priveste rezolvarea problemelor pe cont propriu si era mai probabil sa isi atinga cu succes propriile scopuri.
Faptul ca ne aflam sau nu in relatii de dependenta emotionala a fost asociat si cu starea noastra de sanatate/boala fizica si mentala. Stim, de exemplu ca femeile si barbatii casatoriti au in general vieti mai lungi decat semenii lor care traiesc singuri. Suferinta este garantata in viata dar suferinta in singuratate este intolerabila.
- Relatiile negative/toxice, ne submineaza sanatatea. De exemplu, la barbatii si femeile cu insuficienta cardiaca congestiva, starea casniciei pacientului reperezenta un indicator al supravietuirii dupa 4 ani, la fel de precis ca severitatea simptomelor si gradul de degenerare (Jim Coyne).
- Suferinta intr-o relatie ne afecteaza in mod negativ sistemul imunitar si hormonal si chiar capacitatea de a ne vindeca.
- Studiile in imagistica creierului au aratat ca respingerea si excluderea activeaza aceleasi circuite in aceeasi parte a creierului, ca durere fizica. Aceasta parte a creierului se activeaza de fiecare data cand suntem separati emotional de cei dragi noua
- Suferinta maritala creste de zece ori riscul depresiei.
- Contactul cu un partener iubitor actioneaza ca un scut impotriva socului, stresului si durerii.
- Cand avem contact fizic cu persoana draga, suntem inundati de hormonii fericirii (oxitocina si dopamina) in timp ce hormonul stresului, cortizolul este inhibat.
Lista este pe departe de a fi completa. Ce am vrut sa arat (a cata oara?) este ca nu suntem creati sa infruntam lumea in singuratate. Avem nevoie sa ne conectam emotional la oamenii semnificativi din viata noastra. Avem nevoie sa stim ca atunci cand trecem prin dificultati, cineva apropiat ne spune: sunt aici pentru tine. Te vad, te aud si-mi pasa. Iar noi, la randul nostru sa raspundem in acelasi mod sanatos si empatic. Asta este de fapt testul si esenta dependentei in iubire.
Psihologie
Daca nu ma iubesti, plec. Atasamentele de substitutie
Conectarea umana este o nevoie esentiala
Suntem fiinte sociale cu o puternica determinare pentru conectie si atasare umana. Conectarea se produce inca din momentul conceptiei cand fatul este legat biologic si ontologic de mama sa. Simbioza creata intre doua fiinte umane care au in comun viata si experientele timpurii, se numeste atasament intim si este o dependenta (Bowlby o numeste eficienta) care dureaza toata viata. In fond, existenta noastra, din leagan pana la mormant se invarte in jurul atasamentelor intime.
Atat copilul cat si adultul au nevoie sa se refugieze la o figura de atasament, in caz de pericol sau in momentele dificile. De exemplu, copiii se tem de intuneric, de sunete puternice, de un mediu nefamiliar si cauta in proximitate o persoana puternica si disponibila care sa-i securizeze si sa-i aline. Adultul are si el nevoie de un adapost sigur atunci cand se simte trist, cand trece prin situatii limita sau se simte singur. De regula, cauta in proximitate pe cineva cu care este conectat emotional, considerat mai puternic si/sau mai intelept: un parinte, partenerul, prietenul cel mai bun. Cand nu gaseste pe nimeni langa el, cauta siguranta si alinare in alta parte.
Cand conectarea nu este posibila
Cand conectarea umana este intrerupta, copilul, dar si adultul, vor cauta sa se agate de substitute de atasament care le aduc alinare. In cazul unui bebelus acestea ar fi obiecte: paturica, pernute, suzeta, jucarii de plus, tableta, etc; propriul corp: degete, organul sexual etc; alte persoane decat mama si tata: sora/frate, bunica, matusa, bona; animale de companie etc. Cand mai cresc, copiii se ataseaza de gatget-uri, de grupul de prieteni/gasca, de tigara, alcool si chiar droguri. Adultii deconectati isi gasesc alinare in munca, sport, religie, animale de companie, vicii (alcool, tigari, droguri, pornografie etc), cauze comunitare si umanitare pe care le supraliciteaza etc
Exista atasamente acceptabile cum ar fi munca, sportul sau religia dar, din pacate sunt atasamente care produc multa suferinta celui in cauza si familiei acestuia. Alteori, gasca tinerilor devine un substitut pentru cuibul familial de care copiii duc lipsa acasa. Drogurile au efectul unui liant care inglobeaza copiii infometati emotional in comunitati conspirative. Hasisul, care poate avea ca efect de scurta durata producerea unor emotii simbiotice, va fi preferat mamei inaccesibile emotional sau tatalui absent.
Exista speranta
Atasamentele sunt foarte puternice si stabile in timp iar daca obiectul de atasament nu are un rival la fel de puternic si alinator la indemana, lupta pentru reconectare umana, este un pariu pierdut din start. Metaforic vorbind este ca si cum copilul privat de iubire ii spune parintelui sau: daca nu ma iubesti, n-are rost sa raman langa tine. Il aleg pe el (obiect, animal de companie etc) pentru ca imi aduce alinarea de care am nevoie.
Totusi exista speranta. Specialistii care au studiat fenomenul vorbesc de o anume flexibilitate care ii poate determina pe unii oameni, adulti fiind, sa recupereze atasamentul prin noi experiente. Atasamentul poate fi deci co-creat, daca exista constientizare, dorinta si vointa in acest sens. Despre relatia co-creata, vorbim alta data. Pana atunci sa vedem cum stam in privinta relatiilor de atasament si sa ne pregatim, eventual, pentru schimbarea necesara…
Psihologie
Povestea printesei si a printului nefermecat
A fost odata ca niciodata o printesa care jucandu-se cu mingea ei preferata de aur, a scapat-o in fantana adanca din gradina palatului. Dandu-si seama ca a pierdut-o definitiv, se puse pe un plans jalnic. Dar nu mica i-a fost mirarea cand un broscoi buburos, itit pe buza fantanii, ii promise ca i-o va aduce inapoi, in schimbul prieteniei si a traiului impreuna la palat. Printesa consimti la acest targ dar dupa ce-si recupera mingea, uita de promisiunea facuta broscoiul. Acesta insa sosi degraba la usa palatului revendicandu-si dreptul de a sta la masa printesei si chiar de a dormi cu ea in pat. Intr-un final, la insistentele tatalui, printesa il primi pe broscoiul buburos inauntru ca sa-i fie tovaras si prieten, asa cum ii promisese. Seara insa, cand sa plece la culcare, printesei i se facu sila de broscoiul care se cuibarise langa ea, se enerva si-l tranti cu obida de perete. Dar ce sa vezi si sa nu crezi? Deodata broscoiul buburos si umed se transforma intr-un print fermecator care-i cuceri pe loc inima printesei. Urma nunta mare la palat iar cei doi insuratei traira fericiti pana la adanci batraneti…
Aceasta este pe scurt, povestea printului fermecat scrisa de fratii Grimm. In unele versiuni ale povestii, broscoiul devine print, doar dupa ce printesa il saruta, facand abstractie de conditia lui. Povestile de acest fel constituie o veritabila parabola a relatiilor de iubire romantica, asa cum este ea inteleasa in cultura din Occident. Toate fetele viseaza la un print charmant care vine pe un cal alb sa le salveze dintr-o existenta banala si sa le duca la palat, unde vor trai fericite pana la adanci batraneti. Cand se trezesc insa din vis dau nas in nas cu broscoiul raios pe care-l resping si-l alunga cat colo. Dar timpul trece si printul nu mai apare de nicaieri. Visul se face tandari iar fetelor nu le ramane altceva de facut, decat sa plece in cautarea broscoiului surghiunit.
Merg ele trei zile si trei nopti pe drumul singuratatii si la un moment dat il zaresc pe broscoi la fantana. Intra sfioase in vorba cu el si incearca sa se convinga ca bubele pot fi tratate si ca broscoiul se poate transforma chiar si in print, la o adica. Cred ca am sa-l ajut sa lepede straiele de broscoi. O sa fie un print intr-o zi, printul meu. Promit!
Dar basmul vietii se sfarseste cand vine noaptea si printesa realizeaza ca broscoiul isi poarta in continuare bubele, oricat ar incerca ea sa i le inlature. Intr-o ultima incercare disperata de a-l forta sa devina print, il tranteste violent de perete. Broscoiul isi da duhul iar printesa incepe sa planga amarnic. Jalea ei este despre neputinta de a fi fericita pe Pamant…
Dar daca l-ar fi sarutat pe broscoi? Cum s-ar fi terminat povestea lor? Cine, ce aduce farmecul in casa ?
*Articolul este o alegorie si trebuie tratat ca atare!
Psihologie
Prinde-ma de mana si atat
Ideea ca suntem creati pentru conectare si traiul in comun cu alti oameni nu mai poate fi contestata astazi, oricat de solitari ne-am pretinde. Faptul acesta este confirmat de stiinta dar este accesibil si simtului comun, odata ce poti simti, nu doar vedea, efectele singuratatii/izolarii in viata ta sau a celor de langa tine…
Nevoile de atasament sunt universale iar conectarea emotionala este esentiala pentru supravietuire, avea sa ne spuna John Bowlby (medic psihiatru si psiholog britanic) si colaboratorii sai care s-au aplecat asupra acestui fenomen abia prin anii 1950. Era greu pentru Bowlby sa demonstreze ca Freud s-a inselat cand a spus ca omul se naste, traieste si moare singur si ca pentru a trai cat de cat satisfacator, are nevoie sa sondeze in inconstient si sa « repare » singur ce e stricat acolo. Era dificil de asemenea sa schimbe mentalitatea epocii sale care pleda pentru distantare si control in relatii, mai degraba decat pentru apropiere si dependenta emotionala. Si totusi a perseverat, crezand in ideile lui, mai mult decat au facut-o altii care preferau cararile batatorite.
Sigur ca ceva l-a motivat sa continue lupta pentru aceste idei revolutionare. Ceva-ul acela au fost observatiile asupra copiilor ramasi orfani dupa al doilea razboi mondial. El a constatat ca, in ciuda faptului ca acei copii erau ingrijiti si li se implineau nevoile fizice, erau apatici, pierdeau din greutate si erau f deprimati. Unii dintre ei chiar mureau, fara sa existe cauze fiziologice. Bowlby stia motivul acestor drame dar trebuia sa-i convinga si pe « inteleptii » vremii de adevarul sau. A reusit in cele din urma sa testeze ceea ce numim astazi « teoria atasamentului » mai ales prin studiul lui Harlow si Zimmerman, cunoscut ca « studiul iubirii » Ca efect imediat a obtinut permisiunea ca in spitalele de copii, accesul parintilor sa fie permis 2 ore pe saptamana. Era putin dar era un pas urias, parcurs de la prezumtia ca prezenta parintilor mai degraba dauneaza copiilor, decat sa le faca vreun bine …
Teoria lui Bawlby si a post-cursorilor sai a fost acceptata total abia la inceputul secolului XXI. E ciudat ca a fost nevoie de atata amar de vreme sa acceptam faptul ca suntem fiinte dependente emotional si ca avem nevoie de conectare cu alti oameni ca sa traim semnificativ si implinitor.
Cum e si firesc, in jurul teoriei atasamentului s-au croit mai tarziu si terapiile relationale care-i armonizeaza continutul cu practica. Una dintre cele mai revolutionare si eficiente metode de vindecare a « deconectarii » emotionale este cea numita Emotionally Focused Couple Therapy (EFT), Terapia de Cuplu centrata pe Emotii. Parintele acestei metode, dr. Sue Johnson practica aceasta metoda de aproape 30 de ani, cu succes notabil : 75% dintre clienti, au raportat o imbunatatire semnificativa a relatiei de cuplu, dupa ce au urmat acest gen de terapie.
Ceea ce subliniaza dr. Sue Johnson este ideea ca avem nevoie de relatii de atasament toata viata si ca ceea ce se intampla in relatiile noastre ulterioare ca adulti seamana foarte bine cu ceea ce se petrece in relatia pe care am avut-o cu parintii nostri cand eram copii. Da, iubirea romantica (si nu doar aceasta) are de-a face cu atasamentul, deci cu nevoia noastre de conectare la persoana care ne insoteste prin viata.
Asadar, nu doar cand suntem copii ci si cand devenim adulti vrem ca, atunci cand avem nevoie de ajutor, cineva sa fie acolo ca sa ni-l ofere. Daca nu se intampla asta, simtim din plin dintii deconectarii prin abandon, respingere, inutilitate, nefiinta etc. Si pentru ca ne confruntam cu durerea, facem tot ce ne sta in putinta sa ne reconectam. Cum ? La fel cum o fac copiii mici, doar ca putin mai subtil si mai sofisticat. In realitate cersim reconectarea prin protest manios, agatare, depresie, disperare. Pana aici exista speranta reconectarii, dar daca nici asa celalalt nu este disponibil, intervine detasarea. In detasare nu mai simti nimic si pentru ca e prea dureros sa stai deconectat, fie te resemnezi conectandu-te la obiecte si/sau activitati, fie parasesti relatia, cautand alinarea in alta parte.
Despre ce se intampla in deconectare, atat la copii cat si in relatia de cuplu, filmuletul de aici este graitor. Asa ne putem explica de ce oamenii care esueaza in relatii, prefera sa plece in cautarea alteia care alina sau, in cel mai rau caz, sa ramana captivi depresiei, disperarii si chiar detasarii…
Note:
Sue Johnson este directoarea Institutului din Otawa, Canada pentru Cuplu si Familie si a Centrului International de Excelenta in Terapia centrata pe Emotii, profesoara de psihologie clinica la Universitatea din Otawa precul si cercetatoare la Universitatea Alliant din San Diego din California
Una din cartile de capatai ale lui Sue Johnson este Hold My Tight, tradusa in 2017 la editura ACT si Politon, si in limba romana sub titlul, Tine-ma strans in brate.
In Romania, Terapia centrata pe emotii – EFT este promovata si practicata de psihoterapeutul Simona Herb care are studii doctorale in acest gen de interventie psihoterapeutica.
Video-ul Love Sense from infant to Adult este subtitrat in limba romana prin bunavointa Monicai Popescu, psihoterapeut EFT din Bucuresti
Am scris un alt articol despre atasament aici
Foto: Adobestock
Povesti despre oameni, Psihologie
Iubirea, singurul raspuns
De curand Raul mi-a cerut parerea in privinta unei situatii de care este foarte preocupat. Sora lui mai mare este, de ani buni, fumatoare inraita iar el vrea s-o salveze din ghearele acestui viciu. Cu toate eforturile depuse pana acum, rezultatul se lasa asteptat.
Raspunsul meu la aceasta problema a fost aproape de neacceptat pentru Raul. I-am spus din start s-o lase pe sora lui in pace. Sa lepede haina de salvator si sa o asculte mai intai cu inima. Sa o inteleaga si sa-i respecte deciziile. Iata argumentele mele:
- singurul responsabil de faptele, gandurile si comportamentul unui adult este el insusi
- unica modalitate de a face schimbari in propria viata, este sa avem noi insine dorinta, initiativa si vointa necesare acestui demers.
- nimeni nu va fi motivat sa faca schimbari daca cineva din afara ii repeta la nesfarsit cat de rau, neinspirat sau robit de vicii este.
- daca vrem sa influentam pe cineva intr-o directie sanatoasa, va trebui sa intelegem nevoile sale reale, care de cele mai multe ori nu sunt acelea pe care le vedem noi, oricat de bine intentionati am fi. Cea mai mare provocare este sa-l asculti pe celalalt, sa intelegi scenariul sau de viata, sa surprinzi ‘realitatea’ sa. Apoi sa incerci sa identifici solutii adecvate acestei realitati percepute, daca ti se cere asta cu subiect si predicat. Orice binefacere facuta cu forta, poate avea efecte contrare.
- din perspectiva sistemica, viciile nu se explica prin cauzalitatea lor liniara. Ar fi simplu sa spunem ca fenomenul A (fumatul in cazul nostru) cauzeaza fenomenul B (deteriorarea sanatatii). In realitate aveam de-a face aici cu o cauzalitate circulara in care A si B sunt atat cauza cat si efect. Deci fumatul imbolnaveste dar starea de boala (fie ea si emotionala) poate cauza dorinta de fumat (privita ca o recompensa pentru o suferinta launtrica). A si B se influenteaza reciproc si creeaza in timp niste tipare homeostazice care mentin persoana in echilibru, desi acest echilibru este fragil sau chiar distructiv pe termen lung. Intrebarea care se pune este : cum poate un om sa se schimbe si totusi sa ramana el insusi?
- atunci cand vrei sa-i iei ceva unui om (inclusiv dreptul la o placere), trebuie sa pui altceva in loc. Aici trebuie sa fac cateva precizari. De regula, un obicei daunator are in spate emotii negative : tristete, furie, neputinta, teama, stres, neliniste, asteptare, etc. Cand aceste emotii dau navala la suprafata, omul incearca sa le impinga inapoi cumva, sa le reprime. Unii reusesc sa le faca fata adecvat, fara sa apeleze la surogate, altii insa cad prada unor solutii ieftine precum alcoolul, tutunul, mancarea multa sau prea putina, drogurile, etc. In afara acestor ‘ajutoare’ ar claca la modul propriu. Iata de fapt miza acestei rezistente la schimbare. Si iata de ce spunem in cazuri extreme : X nu are vointa sau, si mai trist, nu mai are nicio sansa !
Raul n-a fost multumit cu raspunsul meu asa ca a avansat o solutie mai putin intruziva. Bine, n-o s-o mai bat la cap pe sora mea cu asta dar o sa-i citesc din cartea pe care am procurat-o de curand, despre efectele nocive ale fumatului. Crezi ca nu cunoaste riscurile la care se expune, l-am intrebat. Ba da, dar vreau s-o ajut totusi, mi-a raspuns.
Un caz fericit
Mirela mi-a povestit cum a renuntat la tigari. Ajunsese sa fumeze 2-3 pachete pe zi, desi era constienta de riscuri. Isi spunea mereu ca va renunta intr-o zi dar decizia era amanata mereu pentru alta data. Pana cand bunica pe care o iubea foarte tare s-a imbolnavit. Acela a fost momentul in care Mirela a facut un troc cu Dumnezeu. Doamne, a zis ea, daca Tu o vindeci pe bunica mea, eu nu voi mai pune tigara in gura incepand de astazi. Si asa a fost. Bunica s-a insanatosit iar ea a renuntat la viciu. Ce m-a impresionat pe mine in acest caz, nu are de-a face cu vointa sau puterea ei de a se salva ci cu motivatia din spate. Iubirea m-a ajutat sa las in urma viciul, mi-a spus. Deci nu cicaleala, nu efort, nu lectii sau grupuri de sprijin. O simpla emotie care i-a inundat fiinta…
Solutia la problema Mirelei nu are de-a face cu mistica, nici cu miracolele. Adevarul simplu este ca oamenilor dependenti de vicii le lipseste iubirea : de sine, de ceilalti dar mai ales iubirea altora. Simtindu-se neiubiti ei aleg infratirea cu viciul. Obtin in schimb cateva momente de placere, o iluzie a relaxarii, o scurta visare apoi din nou golul din suflet. Si ciclul se reia de fiecare data acelasi.
In mod normal, oamenilor nu le place sa fumeze sau sa bea dar o data ce o fac, instinctiv se gandesc la urmatoarea tigara sau la urmatorul pahar. Pentru ei este greu sa vindece golul dinauntru cu un sfat sau cu o carte. Ei au nevoie de un OM…
Ultimele comentarii