Psihologie
Alege astazi sa fii fericit/a
Autorii Marta si William Pieper afirma in cartea Dependenta de nefericireca niciodata nu este prea tarziu sa-ti revii dintr-o dependenta de nefericire si sa alegi o viata pozitiva si satisfacatoare. Iata care ar fi pasii necesari, potrivit celor doi autori:
- Decide schimbarea ACUM, in ciuda faptului ca nu te simti pregatit. Majoritatea oamenilor stiu ce au de facut: sa slabeasca, sa renunte la fumat, sa-si echilibreze cheltuielile in raport cu veniturile, sa-si schimbe job-ul etc. Problema tuturor este amanarea. Voi incepe din prima zi a anului, dupa concediu sau atunci cand ma voi simti mai bine si suficient de pregatit/a, obisnuim sa spunem. Adevarul este ca daca nu incepi acum si astepti pana cand te vei simti mai bine, vei amana toata viata ce ti-ai propus. Ca sa reusesti ai nevoie sa incepi cu un proiect realist (in loc de vreau sa slabesc 5 kg in 2 luni, propune-ti sa slabesti 1 kg intr-o luna, de ex.); stabileste o data exacta de inceput dar care sa nu fie mai departe de 3 zile, apoi
- fa primul pas, asa cum ai prevazut, chiar daca hotararea a slabit in intensitate. Aici trebuie sa fii constient/a ca atata timp cat bunele intentii se afla in viitor, nu-ti creaza probleme. Cand te apropii insa de termenul limita, ai de luptat cu dependenta de nefericire, care este un dusman putenic. Aproape sigur ai de infruntat demonii obisnuintei dar si logica mintii care iti va argumenta ca schimbarea e grea si chiar inutila. Deci,
- mentine hotararea, chiar si atunci cand esti tentat/a sa cedezi. Schimbarea cere efort, consecventa, vointa, sacrificiu, lupta. Din aceasta cauza, cedarea este inevitabila. Mai mult, cedarea/declinul face parte din procesul de vindecare. Paradoxul acestor caderi este ca ele sunt indicii ale succesului, nu ale esecului. In acest moment, fii atent la capcanele pe care ti le intinde nefericirea: cu cat te apropii mai mult de atingerea scopului, cu atat acesta ti se pare mai putin valoros; este posibil sa fie dificil sa-ti pastrezi castigurile. Daca aluneci, nu uita ca anumite caderi sunt inevitabile, ca nu iti diminueaza succesul pe care l-ai atins si rededica-te scopului. Atata timp cat ai mai multe puncte casigate decat pierdute esti un invingator. Totusi,
- consolideaza castigurile prin vigilenta. Cand ti-ai atins scopul, nu abandona lupta, facand negocieri cu tine insuti. Tine scorul in continuare deoarece inamicul nu este infrant. Riscul este ca la orice esec sau pierdere sa revii la vechile obiceiuri si sa cedezi, pierzand batalia. Si pentru ca esti déjà pe drumul schimbarii, avand mai multe reusite decat esecuri,
- premiaza-te pentru rezultatele obtinute. Poate te gandesti ca nu meriti sa celebrezi punctele reusite. Gandeste-te totusi ca ai facut pasi importanti spre atingerea scopului tau, asa ca, din cand in cand ai pretextul perfect sa te premiezi (in ce fel vei face asta, te las pe tine sa alegi). Din premiere in premiere, vei ajunge la un moment dat sa constati ca
dependenta de nefericire a fost inlocuita cu un nou stil de viata, care inseamna lupta pentru viata satisfacatoare la care ai fost menit. Nu uita, fericirea, in sensul ei cel mai concret este o alegere hotarata. Alege astazi sa fii fericit!
Psihologie
Dependenta de nefericire sub acoperire
N-o sa-ti puna nimeni un diagnostic al dependentei de nefericire. Boala este cinica, insidioasa, camuflata bine cu un soi de echilibru interior, care poate tine de cald toata viata. Tocmai pentru ca e vicleana si lucreaza sub acoperire, m-am decis sa insist cu tabloul clinic, si sa livrez diagnosticul in alb si negru, pe hartie. Poate ajuta pe cineva, cine stie!? Asadar,
Daca starea ta de bine depinde de factori externi, cum ar fi succesul esti candidatul perfect la dependenta de nefericire. Daca atunci cand obtii un succes te simti atat de bine in pielea ta, incat niciun alt lucru nu iti poate oferi o satifactie mai mare, inseamna ca folosesti placerea victoriei pentru a compensa sentimentele de insuficienta si de neincredere in tine insuti. Cand esecul vine, cazi prada deznadejdii si dezamagirii, inclusiv de sine. Un esec se poate multiplica daca este vazut ca o catastrofa cosmica, si nu ca o lectie. In realitate, valoarea ta nu se masoara prin succes!
Cand te uiti in ochii celorlalti pentru aprobare si lauda, esti tot dependent de nefericire. S-ar putea sa nu mai stii cine esti si sa-ti schimbi infatisarea, munca si modul de relationare, doar pentru a da bine in fata celor de la care astepti aprobare (de fapt acceptare si iubire). In acest caz, devii automat foarte sensibil la orice fel de critica, si te biciuiesti continuu din cauza ca nu reusesti sa te ridici la nivelul asteptarilor celorlalti. In mod normal, adevarata siguranta vine din interior, din faptul ca esti demn de iubire, in ciuda faptului ca gresesti sau dezamagesti pe cineva.
Daca persisti in stari dureroase, alimentand emotii negative si devalorizatoare esti ancorat serios in dependenta de nefericire. Sigur, nu vorbesc aici de starile normale de suparare sau tristete cauzate de un eveniment negativ. Iau in calcul durerea pe care ti-o produci singur/a si pe care o alimentezi inconstient. De exemplu, daca ai pierdut un iubit/a, este normal sa suferi un timp dar daca durerea asta dureaza luni sau chiar ani, fara sa scada in intensitate, devine gratuita, produsa de mintea ta care te tine captiv/a in nefericire. In realitate, putem alege felul in care ne simtitm sau/si sa credem ca maine va rasari soarele de dupa nori…
Cand consideri ca fericirea e scumpa si ca trebuie sa trudesti din greu pentru a o obtine, te afli pe acelasi drum acoperit cu semintele nefericirii. De pilda, daca consideri ca viata de familie este o cruce pe care trebuie s-o porti, vei trai purtand in spate povara iubirii si nu bucurandu-te de iubire!? In fond, te poti bucura de viata eliminand credintele limitative pe care le-ai mostenit, facand alegeri constiente si asumate, care sa te implineasca la modul dorit.
Atunci cand te pozitionezi in victima si crezi ca altii sunt de vina pentru problemele tale, esti in mod sigur dependent de nefericire. Pozitia de victima este comoda si-ti aduce chiar beneficii de genul: atentie, grija, compasiune, empatie etc. Dar victima nu poate fi fericita atata timp cat depinde de bunavointa si disponibilitatea altora. Vrei sa fii fericit? Asuma-ti responsabilitatea pentru propria viata!
Alte paradoxuri ale dependentei de nefericire:
Am definit dependenta de nefericire intr-un alt articol, aratand totodata si manifestarile ei, in viata de zi cu zi. Adaug aici cateva paradoxuri ale dependentei de nefericire, in care ai putea sa te regasesti si pe care ai posibilitatea sa le demontezi, in viitor :
- Desi ai avut parte de succes, cauti consolarea/alinarea in nefericire. Atunci cand experimentezi prea multa placere/bucurie, ai nevoie de o circumstanta care sa ti se pare familiara sau/si linistitoare. Doar nefericirea te poate determina sa recreezi disconfortul interior pe care l-ai invatat in copilarie. Poate iti amintesti de ocazii in care erai fericit/a dupa un succes sau eveniment reusit dar, aprent din senin si fara motiv, ai inceput sa te simti groaznic!?
- Iti redobandesti echilibrul interior, creandu-ti disconfort, prin apelul inconstient la nefericire. De pida, mananci emotional, ca dupa aceea sa te simti biciuit/a cu vina de a manca prea mult si de a fi supraponderal/a.
- Cand esti implinit intr-un domeniu al vietii tale, compensezi binele acesta creand nefericire intr-un alt domeniu al vietii tale. De exemplu, ai succes in cariera dar n-ai succes la relatii!?
- Cu cat te simti mai bine, cu atat esti mai deprimat/a mai multa vreme. Exista oameni care n-au niciun motiv sa fie tristi sau deprimati dar raman in aceasta stare cunoscuta, folosind autocritca si perfectionismul, ca arme latale.
- Ai totul si apoi distrugi ceea ce ai, crezand ca nu meriti ceea ce ai obtinut. Astfel, victoria abia castigata iti scapa printre degete. Exista oameni care isi submineaza succesul prin modalitati invizibile pentru ei, deoarece disconfortul pe care si-l produc corespunde valorilor pe care le-au invatat in copilarie si pe care simt ca le merita.
Acestea ar fi cateva dintre paradoxurile dependentei de nefericire. A le cunoaste, a le identifica in viata ta si a le formula ca obiective pentru schimbare, constituie primul pas spre fericirea adevarata, la care ai fost menit/a. Despre urmatoarele etape necesare acestui demers, intr-un articol viitor.
Nota: In scrierea acestui articol m-am inspirat din cartea Dependenta de nefericire de Marta si William Pieper, aparuta in 2009, la editura Curtea Veche din Bucuresti.
Psihologie
Fericirea exista doar impartasita
In cartea lui Jon Krakauer In salbaticie, personajul principal, un tanar student de 20 de ani, Chris renunta la viata sa obisnuita si porneste spre tinutul salbatic al Alaskai. Vrea sa traiasca acolo singur, asa ca isi ia cu sine cateva obiecte de stricta necesitate, socotind ca se va descurca cu supravietuirea fara vreun ajutor extern.
Pe parcursul calatoriei, tanarul intalneste oameni care doresc sa-l primeasca in viata lor. Printre ei, o femeie care se ofera sa-l adopte, o tanara care se indragosteste de el si un cuplu care il invita sa locuiasca impreuna. In ciuda acestor oferte tentante, Chris este hotarat sa-si continue drumul si sa razbata in viata de unul singur.
Ultima persoana cu care Chris intra in contact este un anume Gallien, care l-a dus cateva mile cu masina, incercand sa-l deturneze si el de la solitudine. Vazand ca nu reuseste, se ofera sa-i cumpere un echipament special pentru vremea aspra din Alaska, intrebandu-l totodata daca parintii, prietenii sau altcineva stiau de ceea ce avea de gand sa faca. Refuza ajutorul, recunoscand ca nimeni din familia sa nu stia de aventura pe care era gata s-o inceapa. « Sunt absolut sigur ca nu voi ajunge sa ma confrunt cu nicio situatie careia sa nu-i pot face fata de unul singur » l-a asigurat tanarul.
Dupa despartirea de Gallien, Chris traverseaza un rau inghetat si se adanceste in tinutul cu vegetatie salbatica, unde este complet izolat de lume. Timp de cateva luni se descurca singur: vaneaza, scormoneste dupa hrana si cauta adapost prin pesteri. Dar in primavara si-a dat seama ca este epuizat si vrea sa se intoarca in civilizatie. Descopera insa ca raul s-a umflat de la topirea zapezii iar curentul este atat de puternic, incat ii facea imposibila intoarcerea printre oameni. Neavand de ales, Chris se intoarce in tabara pe care si-o facuse si unde pana la urma va muri. In ultimile zile de viata, noteaza in jurnalul sau: « fericirea exista cu adevarat doar atunci cand este impartasita »
Ce invatam din aceasta poveste din perspectiva atasamentului
Avem aici un tanar cu un atasament evitant, dezamagit de relatiile sale (idealizate) care isi propune sa calatoreasca singur prin viata, in speranta ca va fi fericit doar el cu sine insusi. In acelasi timp crede ca va fi scutit de dependenta de alte persoane si de zbuciumul sufletesc care ii indica faptul ca nu are langa el persoanele potrivite.
Chris prefera autosuficienta in contrast cu (inter)dependenta, crezand ca a ramane la distanta de oameni este solutia pentru suferinta si nefericire. Aceste credinte intuitive l-au dus insa spre moarte sigura.
Solitarii, evitanti prin definitie par a nu valoriza relatiile umane si se retrag deseori in singuratate. Ei stiu insa ca solutia aleasa este una de avarie si se vor intoarce spre ceilalti, imediat ce vor gasi o baza de siguranta de care sa se agate. Ei recunosc ceea ce tanarul din povestea noastra a aflat prea tarziu si anume: fericirea exista cu adevarat doar atunci cand este impartasita!
Cartea In salbaticie de Jon Krakauer este tradusa in romaneste si se gaseste in librariile din Romania. Povestea cartii, inspirata din realitate a fost ecranizata in 2007. Vedeti trailer-ul aici.
Psihologie
Despre nevoiasii fericiti. Importanta atasamentului
Despre atasament s-a vorbit destul de tarziu, dupa 1950 cand psihiatrul si psihanalistul britanic John Bowlby a elaborat teoria, bazata pe observatiile asupra copiilor aflati in orfelinate. Acesta a inteles destul de repede cauza pentru care unii copii mureau, in ciuda ingrijirii de care aveau parte in acele institutii. Era vorba despre lipsa iubirii, a hranei emotionale care sa vina de la o persoana semnificativa pentru ei.
Studiile intreprinse mai tarziu au aratat importanta atasamentului pentru om iar comunitatea stiintifica a trebuit sa accepte ceea ce devenea din ce in ce mai evident: nu suntem creati sa infruntam lumea in singuratate ci impreuna/de mana cu alti oameni. In aceasta cheie inteleg si textul biblic care evidentiaza exact acest aspect: nu este bine ca omul sa fie singur, am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.
De ce este important atasamentul?
Nevoia de conectare este universala. Venim pe lume nevoiasi iar creierul nostru este programat sa creada ca atunci cand avem o nevoie sau un disconfort, cineva este gata sa ne ofere un raspuns alinator. Faptul ca cineva ne vede, ne aude, ne valideaza si ne raspunde intr-o cheie empatica este fundamental pentru noi ca fiinte umane.
Nevoile de apartenenta, acceptare, confort sufletesc si siguranta nu sunt doar apanajul copilariei ci se regasesc ca nevoi pe toata durata vietii noastre. Ca adult vreau sa stiu ca ma pot baza pe cineva care este acolo pentru mine, tot timpul si orice s-ar intampla, fie bine fie rau…
Siguranta provenita din legaturi emotionale stabile, ne da forta si motivatia pentru viata. Impreuna cu cineva drag care ne intelege si ne raspunde nevoilor, putem face planuri pentru viata, gasind intotdeauna motivatia pentru a merge mai departe, in ciuda obstacolelor pe care le intalnim in cale.
Cand vorbim despre atasament vorbim despre noi in relatie cu alti oameni. Vorbim despre starea noastra de bine, chiar despre fericirea noastra. Cel mai complex studiu care s-a facut vreodata cu o durata de 75 de ani si care raspunde la intrebarea: ce anume ne face fericiti, a evidentiat exact acest fapt: relatiile sigure, stabile si hranitoare reprezinta cel mai important ingredient pentru fericirea omului. Vezi detalii despre studiu aici.
Relatiile semnificative sunt vindecatoare. De regula, ranile emotionale vin din singuratate si/sau izolare. Cand cineva ne tine de mana, cu empatie si bunavointa, vindecarea este posibila. Studiile releva ca chiar si o mana straina este mai buna decat nimic. Cand pacientii care efectuau un examen tomograf ramaneau singuri, di-stresul crestea, daca erau tinuti de mana de o persoana straina, stresul se atenua, in timp ce la atingerea unei persoane de atasament, stresul disparea cu totul.
Argumentele de mai sus nu fac decat sa intareasca ceea ce déjà stim cu totii. Relatiile de atasament sunt fundamentale pentru om, chiar vitale pentru bunastarea si fericirea lui. In definitiv, ceea ce conteaza cu adevarat in viata este raspunsul la doua intrebari: tu pe cine porti in suflet? Pe tine cine te poarta in suflet?
Psihologie
Povestea printesei si a printului nefermecat
A fost odata ca niciodata o printesa care jucandu-se cu mingea ei preferata de aur, a scapat-o in fantana adanca din gradina palatului. Dandu-si seama ca a pierdut-o definitiv, se puse pe un plans jalnic. Dar nu mica i-a fost mirarea cand un broscoi buburos, itit pe buza fantanii, ii promise ca i-o va aduce inapoi, in schimbul prieteniei si a traiului impreuna la palat. Printesa consimti la acest targ dar dupa ce-si recupera mingea, uita de promisiunea facuta broscoiul. Acesta insa sosi degraba la usa palatului revendicandu-si dreptul de a sta la masa printesei si chiar de a dormi cu ea in pat. Intr-un final, la insistentele tatalui, printesa il primi pe broscoiul buburos inauntru ca sa-i fie tovaras si prieten, asa cum ii promisese. Seara insa, cand sa plece la culcare, printesei i se facu sila de broscoiul care se cuibarise langa ea, se enerva si-l tranti cu obida de perete. Dar ce sa vezi si sa nu crezi? Deodata broscoiul buburos si umed se transforma intr-un print fermecator care-i cuceri pe loc inima printesei. Urma nunta mare la palat iar cei doi insuratei traira fericiti pana la adanci batraneti…
Aceasta este pe scurt, povestea printului fermecat scrisa de fratii Grimm. In unele versiuni ale povestii, broscoiul devine print, doar dupa ce printesa il saruta, facand abstractie de conditia lui. Povestile de acest fel constituie o veritabila parabola a relatiilor de iubire romantica, asa cum este ea inteleasa in cultura din Occident. Toate fetele viseaza la un print charmant care vine pe un cal alb sa le salveze dintr-o existenta banala si sa le duca la palat, unde vor trai fericite pana la adanci batraneti. Cand se trezesc insa din vis dau nas in nas cu broscoiul raios pe care-l resping si-l alunga cat colo. Dar timpul trece si printul nu mai apare de nicaieri. Visul se face tandari iar fetelor nu le ramane altceva de facut, decat sa plece in cautarea broscoiului surghiunit.
Merg ele trei zile si trei nopti pe drumul singuratatii si la un moment dat il zaresc pe broscoi la fantana. Intra sfioase in vorba cu el si incearca sa se convinga ca bubele pot fi tratate si ca broscoiul se poate transforma chiar si in print, la o adica. Cred ca am sa-l ajut sa lepede straiele de broscoi. O sa fie un print intr-o zi, printul meu. Promit!
Dar basmul vietii se sfarseste cand vine noaptea si printesa realizeaza ca broscoiul isi poarta in continuare bubele, oricat ar incerca ea sa i le inlature. Intr-o ultima incercare disperata de a-l forta sa devina print, il tranteste violent de perete. Broscoiul isi da duhul iar printesa incepe sa planga amarnic. Jalea ei este despre neputinta de a fi fericita pe Pamant…
Dar daca l-ar fi sarutat pe broscoi? Cum s-ar fi terminat povestea lor? Cine, ce aduce farmecul in casa ?
*Articolul este o alegorie si trebuie tratat ca atare!
dezvoltare personala, Psihologie
Despre bucuria rau prevestitoare
Am simtit-o pe propria-mi piele, mai ales in anul in care am ramas insarcinata. Cred ca in perioada aceea am trait cea mai intensa bucurie dar am experimentat si cele mai mari temeri. Eram atat de fericita incat incepusem sa-mi fac griji ca ceva rau are sa se abata asupra mea si, mai grav, asupra copilului. Slava Domnului ca fricile irationale erau doar in capul meu…
Acum stiu pe cine sa dau vina, am identificat dusmanul care umbreste fericirea omului. Este bucuria rau prevestitoare. Chiar daca n-ai auzit pana acum de doamna asta, i-ai simtit (probabil) respiratia in ceafa, de fiecare data cand te-ai aflat in al 9-lea cer, in toiul veseliei, atunci cand nu-ti mai incapeai in piele si ti se parea ca esti usor ca un fulg ratacitor prin aer. Hmm, dar asta chiar nu miroase-a bine!?
Adevarul este ca traim intr-o cultura a nemultumirii in care nu ne simtim niciodata in siguranta si suficient de increzatori in noi insine. Intr-o astfel de lume, bucuria ni se pare un fel de inscenare, sustine Brene Brown. Adica ne trezim dimineata si gandim cam asa: copiii sunt sanatosi, eu ma simt in forma, casa este in ordine, la serviciu lucrurile merg bine, urmeaza sa plec in vacanta cu familia. E nasol de tot, simt ca ma paste un pericol…
Conform cercetarilor facute de Brown, 80% dintre oameni cunosc emotia bucuriei rau-prevestitoare. Unii dintre acestia tin degetele incrucisate sau cumpara talismane pentru a indupleca bucuria sa mai ramana o clipa.
Cine ne saboteaza bucuria?
In cultura populara romana se face vorbire despre o mama care-si vede copilul strivit de un drob de sare, asezat neinspirat deasupra pruncului adormit. Asta poate fi o socoteala prosteasca dar la fel de bine ilustreaza bucuria rau prevestitoare. Daca mai adaugam superstitiile si mistica suferintei purificatoare, intelegem de ce noi romanii nu intram defel in statisticiile natiilor fericite…
Dar nici alte culturi nu sunt scutite de spectrul prevestirilor sumbre. Asteptam cu totii sa pice si celalalt papuc. In primii ani ai secolului XX, cand imigrantii si cei din zonele rurale asaltau orasele, locuind claie peste gramada in blocuri cu pereti subtiri, puteai sa-l auzi pe vecinul de deasupra scotandu-si papucii inainte de culcare. Odata ce auzeai zgomotul facut de primul papuc, asteptai sa cada si al doilea, ca abia apoi sa te duci linistit la culcare.
Desi lumea s-a schimbat intre timp, inca asteptam sa cada al doilea papuc: un atac terorist, un dezastru natural, o epidemie, un cancer, o concediere etc. Ca si cum, modul cel mai bun de a trece prin viata este sa te astepti la ce-i mai rau. In felul asta, daca se intampla un dezastru esti pregatit, iar daca nu se intampla esti placut surprins. O logica paradoxala care te indeamna sa suprimi orice bucurie, ca sa ai parte de mai putina durere.
Bucuria rau prevestitoare si vulnerabilitatea
In realitate bucuria rau-prevestitoare n-are legatura cu logica ci cu scenariile sumbre care ni se vantura zi de zi la stiri, cu credintele limitative, cu religiozitatea prost inteleasa, poate cu experientele triste din copilarie si, surprinzator sau nu, cu vulnerabilitatea.
In studiile despre vulnerabilitate, Brene Brown a ajuns la o concluzie interesanta. Pentru a te bucura de momentele fericite pe care ti le aduce viata, e nevoie sa fii vulnerabil. Cu alte cuvinte, este necesar sa recunoastem ca nu putem controla totul, ca nu avem certitudini pentru toate lucrurile, ca suntem uneori tematori si nesiguri. In ciuda acestor variabile, suntem capabili de momente frumoase, de bucurie autentica.
De ce nu ne putem bucura pe deplin de momentele frumoase? Pentru ca nu vrem sa fim luati prin surprindere de suferinta. Nu vrem ca durerea sa ne gaseasca cu pieptul gol. Pentru orice eventualitate, garda trebuie sa fie la locul ei. Preferam dezamagirea dar nu suntem dispusi sa luptam cu suferinta.
Cheama bucuria inapoi
Cei care s-au intalnit cu durerea reala spun ca experienta traita este cu totul altfel decat si-au imaginat-o cand asteptau sa cada al doilea papuc. Moartea cuiva drag de exemplu, ar putea insemna regretul ca nu ai trait suficiente momente de bucurie alaturi de acesta, ca nu ati petrecut mai mult timp impreuna, ca fricile de tot felul au curmat veselia si jocul, ca timpul a trecut prea repede…
Dar nu despre durere am vrut sa vorbesc astazi, ci despre bucurie. Bucuria lipsita de prevestiri sumbre, bucuria intreaga care-ti da aripi si te umple de energie si optimism. O bucurie care iti aminteste ca esti vulnerabil dar, in egala masura, fericit…
Bibliografie: Brené Brown, Curajul de a fi vulnerabil, Curtea veche publishing, Bucuresti 2016
Ultimele comentarii