Tag Archives: eutanasie

Cartea asta este altfel decat toate celelalte pe care le-am citit pana acum, din mai multe motive: este scrisa de autori consacrati care au fost parteneri de viata pe parcursul a 65 de ani, s-a nascut intr-un moment dificil, din cauza bolii incurabile a unuia dintre ei, este o reflectare  a unor stari/emotii/evenimente pe care cei doi soti le traiesc din perspective diferite, este un omagiu adus vietii traite cu sens, dar este si despre cum sa inveti sa traiesti fara regrete, primind in cele din urma moartea ca pe apogeul vietii. Evident ca gasim pe paginile cartii emotie, vulnerabilitate, autenticitate, sens, iubire, pierdere, sinceritate, umilinta, grija, durere etc. Toate acestea anunta sfarsitul, dar unul demn si fara (prea multe) regrete.

In 2019, Marylin afla ca are mielom multiplu si incepe un tratament agresiv care ii da complicatii, inclusiv sentimentul acela ca se afla pe ultima suta de metri de viata. In acest context dificil si dureros, are o idée care ofera suferintei sale un sens. Am in minte o carte pe care ar trebui sa o scriem imreuna, ii spune Marilyn lui Irv, si continua. Vreau sa consemnez zilele si lunile dificile care ne asteapta. Poate ca necazurile prin care trecem vor fi de vreun folos pentru alte cupluri care se confrunta cu o boala fatala. Va fi cartea noastra, una care nu va semana cu nicio alta carte, deoarece implica doua minti, in loc de una, reflectiile unui cuplu care a fost casatorit timp de 65 de ani. Un cuplu foarte norocos sa se aiba unul pe celalalt, apucand pe calea care duce, in cele din urma, la moarte …

Ce vad remarcabil aici este ca Marilyn nu devine o victima a bolii, nu se centreaza nici pe durerea ei, ci vrea sa fie inca de folos, isi propune sa umple cu sens si ultima farama de viata care mai pulseaza in inima ei. Am trait pe deplin si cu indrazneala iar treaba mea este sa traiesc pana voi muri, declara ea iar acest lucru ne ofera un model de cum sa traiesti si cum sa iesi din scena. Multumim Marilyn …

Acest ultim proiect de viata n-o impiedica sa perceapa totusi sumbra realitate: Suntem ca tusea cu junghiul: eu cu mielom, el cu problemele lui cu inima si echilibrul. Doi batrani prinsi in dansul final al vietii. Dar nu uita sa vada si partea plina a paharului: Cand ma cuprinde jalea pentru starea mea, incerc sa-mi amintesc toate motivele pentru care ar trebui sa fiu recunoscatoare: inca mai pot vorbi, citi si raspunde la e-mailuri. Sunt inconjurata de oameni iubitori, intr-o casa confortabila si frumoasa …   

La randul sau, Irv povesteste cu nostalgie: Eu si Marilyn ne petrecem diminetile stand unul langa celalalt in curte. In vreme ce admiram copacii din jur, ne tinem de mana si ne aducem aminte de viata noastra impreuna. Ne reamintim de numeroasele noastre calatorii: cei doi ani petrecuti in Hawai, anul nostru sabatic la Londra, alte sase luni petrecute in apropiere de Oxford, cateva luni la Paris, alte sederi prelungite in Seychelles, Bali, Franta, Austria, Italia.  Dupa ce ne desfatam cu aceste amintiri minunate, Marilyn imi strange mana si spune: Irv, nu as schimba absolut nimic. Ii dau dreptate, din toata inima. Mi-as dori sa rememorez acest gen de amintiri si sa pot spune si eu la finalul vietii: N-as schimba absolut nimic! Multumesc Marilyn pentru perspectiva asta sanatoasa si luminoasa.

Confruntarea cu moartea

Ce te infricoseaza cel mai mult la moarte, o intreaba Irv pe Marilyn. Toate lucrurile pe care nu le voi fi facut, ii raspunde aceasta. Intr-adevar, viata netraita este principala sursa de anxietate in fata mortii. Cu cat iti traiesti mai pe deplin viata, cu atat moartea este mai putin tragica, ne reaminteste Irv, citand din autorii lui preferati, asa cum o facuse intr-o alta carte de referinta, Privind soarele in fata. Tot aici am gasit ideea, sa mori la timpul potrivit a lui Nietszche si metafora rostita de Zorba in Kazantzakis: nu-i lasa mortii decat un castel parjolit …  

Dar cand este momentul potrivit si ce faci cu oamenii care te-au iubit, respectat si admirat, cu obiectele de prêt si cartile valoroase din biblioteca, cu amintirile care te inconjoara peste tot?

Marilyn are niste raspunsuri personalizate, cum ar fi dorinta ei de a incheia viata prin sinucidere asistata, in momentul cand durerea va deveni insuportabila. Negociaza acest lucru cu cei dragi, constienta fiind ca, desi moartea este o chestiune individuala, omul ramane in viata, nu doar pentru sine, ci si pentru altii.

Dar inainte de acest punct final isi face ordine in universul interior, rememoreaza momentele placute petrecute cu partenerul de viata (intotdeauna relatia a fost pe primul plan), vorbeste cu copiii/nepotii, isi ia ramas bun de la prietenii apropiati, raspunde la multitudinea de mesaje pe care le primeste, isi doneaza cartile si cursurile in limba franceza Universitatii Stanford, ofera din bijuteriile ei, copiilor etc. Imi place mult maniera asta de a-ti incheia socotelile cu viata si de a nu lasa pe umerii copiilor povara gestionarii obiectelor personale. Multumim din nou pentru exemplu, Marilyn.

Si dupa ce castelul s-a parjolit, dupa ce socotelile cu viata au fost incheiate, vine momentul potrivit pentru dezlegarea de durerea care a cuprins corpul neputincios. Gata cu viata. Gata! Sunt ultimele cuvinte ale lui Marilyn, rostite soptit dar ferm. Apoi, o respiratie profunda si inca vreo 12 din ce in ce mai slabe. Cel din urma sarut pe fruntea rece si Marilyn, draga mea Marilyn nu mai este …  

Nu de moartea celui drag ma tem ci de faptul ca o sa-i supravietuiesc, se confesa Irv la inceputul cartii. Ei bine, momentul acela sosise. Cum va fi viata lui ca adult independent si singur? In mod cert, nu chiar asa cum isi imagina sau cum isi invata pacientii sa-si traiasca doliul. A debutat cu amortire/anestezie.  Apoi cu negare, ilustrata prin refuzul de a privi fotografia lui Marilyn sau a-i vinde masina. A simtit din plin si neajutorare, desi avea destui oameni in jur care sa-l sprijine. Parca as astepta pe cineva sa ma salveze. Poate ca uzez de gandirea magica – anume ca neputinta mea va duce cumva la intoarcerea lui Marilyn. Durerea si-a aratat si ea coltii, in asociere cu dorinta sexuala, un lucru care poate parea straniu, la un batran de 89 de ani. Acest imbold carnal il face sa caute raspunsuri la specialisti, iar cel mai pertinent i se pare cel legat de vitalitate si de nevoia de a simti. Sa simti ceva este mai bine decat sa nu simti nimic …   

De unde vine consolarea?

Scrie, asa cum o facuse ani la rand, inclusiv la cartea de fata si reciteste cartile pe care le-a publicat de-a lungul anilor. Hotaraste sa parcurga cate un capitol pe seara, stiind ca va regasi povesti ale pacientilor sai care au trecut prin boli terminale, dar si ale altora care au supravietuit mortii cuiva drag. Am scris eu asta, se intreaba din cand in cand, retoric. Nu-mi amintesc fata acestui om, constata alteori. Sa pierd atat de mult din viata cat inca traiesc, acesta este un lucru cu adevarat infricosator…

Joaca sah. O pasiune mostenita de la tatal sau, cu care a reusit sa se conecteze doar in acest fel.

Iese in lume, in ciuda faptului ca sociabilitatea nu este unul din darurile sale forte. Rolul acesta il indeplinise cu succes, Marilyn.

Continua sa se instruiasca citind, participand la cursuri, conferinte, seminarii etc

Ofera cate o terapie unica unor clienti, raspunde e-mailurilor venite din intreaga lume, da interviuri on line etc.

Incercand sa-si construiasca o rutina confortabila, la un moment dat conchide ca durerea este trecatoare si ca, ceva poate sa aiba valoare, interes si importanta, chiar daca eu sunt singurul care traieste acel ceva, chiar daca nu pot sa-l impartasesc cu Marilyn. Asta inseamna ca durerea s-a diminuat si ca acceptarea pierderii incepe sa-si arate zorii.

Cartea se incheie cu o scrisoare catre Marilyn, cea care a plecat dar cu care ar vrea sa se reintalneasca undeva, candva. Si cu o fraza a lui Nabokov din Vorbeste memorie: Existenta noastra nu este decat o efemera geana de lumina intre doua entitati de intuneric. O ideea care ma zbuciuma dar ma si alina, in acelasi timp, marturiseste Yalom …