Carte
Ridica-te din propria cenusa mai puternic ca oricand
Brene Brown a devenit de ceva vreme unul dintre autorii mei preferati. Asta se datoreaza faptului ca este o cercetatoare-povestitoare a domeniului social care crede, la fel ca mine, ca « cea mai utila cunoastere referitoare la comportamentul uman se bazeaza pe experientele de viata ale oamenilor ».
In cartea Ridica-te din propria cenusa mai puternic ca oricand, Brene a sintetizat ce a aflat in urma unor interviuri pe un numar mare de subiecti, de la lideri ai unor mari companii la militari, artisti, cupluri aflate in relatii de lunga durata, profesori si parinti, analizand povestile lor legate de « cazaturi » dar mai ales ce anume le-a dat curaj sa se ridice de jos si sa mearga mai departe. Intrebarea de capatai a fost: ce au in comun acesti oameni care au relatii de lunga durata bazate pe iubire, lideri care cultiva creativitatea, artisti inovatori si clerici care ii ajuta pe oameni sa isi pastreze credinta si speranta? In urma studiului ei, raspunsul a fost clar: ei recunosc puterea emotiilor lor si nu se tem de disconfortul generat de analizarea acestora.
Procesul ridicarii din propria cenusa
Povestile noastre legate de diferite dificultati pot fi majore, precum pierderea slujbei sau incheierea unei relatii, dar pot fi si minore, cum ar fi cearta cu un coleg sau cu un prieten. Indiferent de circumstante, procesul ridicarii din propria cenusa este intotdeauna acelasi: noi trebuie sa ne recunoastem emotiile si sa fim curajosi in privinta lor; sa analizam povestile pe care ni le spunem, evitand conspiratiile, pana cand vom ajunge sa descoperim adevarul; sa traim zi de zi acest proces, pana cand se transforma in practica si declanseaza o adevarata revolutie in viata noastra.
Recunoasterea emotiilor. In primul rand admite ca esti la pamant si nu fugi de ceea ce simti, inclusiv de durere, tristete, rusine, vina etc. „Exista prea multi oameni in zilele noastre care, in loc sa se simta raniti, reactioneaza la rana lor sufleteasca. In loc sa-si recunoasca durerea, ii fac si pe altii sa sufere. In loc sa riste sa se simta dezamagiti, ei opteaza pentru a trai dezamagitor”. Reversul acestei descrieri ar fi omul care, atunci cand este la pamant are curajul sa se arate „lumii” asa cum este, vulnerabil si cazut. Cu alte cuvinte, omul care-si asuma povestea, cu bune si rele este un om curajos care spune celorlalti: „sunt aici, in arena, cu fata la pamant. Am dat gres, e drept, dar asta nu ma impiedica sa continui lupta si sa ma ridic de aici mai puternic ca oricand. Acesti oameni, desi raniti, nu raman acolo ci devin curiosi sa afle ce se intampla mai departe si cum se conecteaza ceea ce simt cu gandurile si comportamentele lor.
In aceasta prima faza, Brene ne recomanda un exercitiu, pe care l-a adoptat ea insasi , acela de a nota pe o ciorna de tip SFD (shitty first draft) toate conspiratiile si fabulatiile cu privire la ce ni s-a intamplat rau: cine este de vina, de ce am reactionat asa, ce simtim/gandim despre asta etc. Aceasta faza ne da posibilitatea sa constientizam exact unde ne aflam in momentul prabusirii. Dupa ce ne-am mai domolit emotiile incepe faza adoua,
Analiza situatiei. Oamenii care se ridica de jos mai puternici ca inainte de cadere, sunt cei dispusi si capabili sa-si examineze cu onestitate povestea personala. Analiza consta in verificarea povestii lor in lumina catorva subiecte sensibile: granitele personale, rusinea, acuzatiile, perfectionismul, resentimentele, durerea sufleteasca, increderea, responsabilitatea, compasiunea, empatia, iertarea, regretul etc. Analiza acestor subiecte, definite si explicate in carte, le permite sa se inteleaga mai bine pe ei insisi in conexiune cu altii si declanseaza schimbarea dorita.
In aceasta etapa, cea mai grea, se pleaca de la curiozitate: cand au aparut primele conspiratii cu privire la ce mi s-a intamplat asemanator in trecut, de exemplu tachinarea din timpul unei dispute cu un coleg. Ce am simtit atunci, ce as fi putut face si n-am facut, ce pot face acum? Raspunzand la aceste intrebari cu onestitate, voi afla povestea mea reala si voi intelege de ce este nevoie de asumare si schimbare.
Revolutia personala. In aceasta ultima etapa transformarea gandurilor si a convingerilor personale este radicala. „Oamenii puternici integreaza ce au invatat in acest proces in modul lor de viata, de a iubi, de a conduce, de a fi parinte si de a participa ca cetatean la bunul mers al comunitatii”. Integrarea este motorul care ne pune in miscare de-a lungul procesului de recunoastere, analiza si revolutie, scopul acestor etape fiind de a ne face integri, prin recapatarea starii de tot unitar de dinainte de cadere…
In concluzie, desi nu pot schimba un eveniment sau un fapt care m-a trantit la pamant, pot alege sa inchei povestea diferit. Capacitatea de a decide cum sa fie finalul povestii face diferenta intre invingatori si invinsi. Iar cei care se ridica de jos, devin in urma acestui proces, mai puternici ca oricand…
Mai multe detalii despre procesul renasterii din propria cenusa gasiti in cartea autoarei, Brene Brown, Ridica-te din propria cenusa mai puternic ca oricand, aparuta in 2005 la editura Adevar Divin din Brasov.
Psihologie
Cum poti cultiva emotii inteligente
Profesorul psiho-sociolog Peter Salovey are meritul de a fi explicat felul in care putem adauga inteligenta emotiilor noastre. Acesta considera ca EQ-ul poate fi imbunatatit prin investirea in 5 domenii principale:
Cunoasterea emotiilor personale (autoconstientizarea) implica o atentie permanenta acordata starilor interioare si mai ales constientizarea propriilor emotii/sentimente in momentul in care ele apar, Este nevoie sa numim emotiile identificate, ca de exemplu: sentimentul pe care il traiesc acum este unul de manie. Acest exercitiu este semnificativ deoarece transfera asupra mentalului indispozitia resimtita iar aceasta constientizare este primul pas spre gestionarea ei. Cei care reusesc sa-si clarifice emotiile sunt de regula autonomi, optimisti, cu o sanatate psihologica buna. Ceilalti, fie nu le recunosc (alexitimicii), fie le accepta cu resemnare si devin coplesiti sub povara lor…
Aptitudinea de a gestiona emotiile este un mare atu al inteligentei emotionale, in conditiile in care creierul emotional stapaneste si chiar paralizeaza in anumite momente gandirea. La modul practic, ce facem cand avem o dispozitie afectiva proasta? Ce facem cu mania, cu melancolia, cum risipim grijile si mai ales cum ridicam moralul cand acesta este la pamant?
In cazul maniei, specialistii vorbesc despre psihologia calmarii (vorbim despre o emotie exploziva). Este importanta calmarea deoarece mania netemperata de ratiune devine furie iar furia naste la randul ei violenta. Intr-un studiu asupra maniei efectuat de Zillmann in 1899, acesta propune ca solutie distantarea fata de subiectul/obiectul maniei si calmarea adrenalinei cu activitati distractive sau de destindere (carte, film etc). Alte solutii ar fi: ramai singur pana ce te calmezi, mergi la plimbare in natura, fa exercitii fizice. Redford Williams, psiholog la Universitatea Duke propune o alternativa: scrie gandurile ostile pe masura ce ele apar si apoi reevalueaza-le prin intermediul gandirii pozitive. Mai exista o cale sugerata prin sintagma “da frau liber maniei” despre care s-a crezut ca este eliberatoare asemenea unui catharsis. Studiile Dianei Tice au demonstrat insa ca descarcarea maniei este o idee proasta pentru ca prelungeste dispozitia furioasa prin trezirea creierului emotional. O atitudine echilibrata este exprimata de Chogyam Trungpa: nu sufoca mania dar nici nu actiona functie de ea.
Ingrijorarea este esentiala pentru supravietuire, daca prin intermediul ei esti capabil sa gasesti solutii la diferite probleme care apar. Dar atunci cand temerile persista si devin repetitive vorbim despre anxietate, fobie si chiar atacuri de panica. Cum scapam de grijile tulburatoare? Borkovec propune cateva solutii: constientizeaza si detecteaza episoadele ingrijoratoare cat mai aproape de geneza lor; identifica situatiile, gandurile, imaginile care dau nastere ingrijorarii, inclusiv senzatiile care apar in corp ca urmare a acestora; contesta gandurile ingrijoratoare (asta presupune sa realizezi ca temerile sunt irationale). Intreaba-te cat de intemeiate sunt aceste ganduri, daca exista alternative, piedici in calea lor. Acest dialog intern are rol de frana asupra activitatii neurale care sustine anxietatea; relaxeaza-te, roaga-te; distrage-ti atentia de la acele ganduri, facand activitati creatoare, placute; cere ajutor de specialitate atunci cand spirala ingrijorarii te sufoca.
Motivarea de sine Daca poti amana un impuls/recompensa in avantajul unui scop, daca te poti detasa de griji si de anxietate punand in locul lor speranta si optimism, inseamna ca ai dobandit competente in domeniul inteligentei emotionale. Seligman defineste optimismul in functie de felul in care oamenii isi explica reusitele si esecurile. Optimistii considera ca un esec se datoreaza unei situatii care poate fi schimbata, in vreme ce pesimistii se invinovatesc pentru esec, atribuindu-l unor trasaturi ce nu pot fi schimbate si fata de care se simt total neajutorati. Canalizarea emotiilor spre scopuri productive care faciliteaza gandirea este o aptitudine majora. Entuziasmul si perseverenta in fata obstacolelor reprezinta un alt avantaj emotional.
Recunoasterea emotiilor la ceilalti. Cheia intuirii sentimentelor sta in capacitatea de a interpreta canalele nonverbale: tonul vocii, gesturile, expresia fetei celor cu care venim in contact. Ori asta are legatura cu empatia (capacitatea de a percepe experienta subiectiva a unei alte persoane), cu sincronizarea emotionala, deci cu elemente ale inteligentei emotionale. Empatia presupune suficient calm si receptivitate, astfel incat semnalele subtile ale sentimentelor celuilalt sa fie receptionate si imitate de catre propriul creier emotional. Diverse studii din Germania si SUA au aratat ca pe masura ce oamenii devin mai empatici, favorizeaza mai mult resursele morale si, in consecinta, resursele alocate celor aflati in dificultate.
Managementul relatiilor inter-umane. Capacitatea de a gestiona emotiile personale si emotiile altora este miezul artei de a relationa. Dar inainte de toate, emotiile trebuie exprimate adecvat, astfel incat sa nu ofenseze sau sa raneasca pe cineva. Apoi e bine sa stim ca emotiile sunt contagioase, ceea ce presupune un schimb de dispozitie (afectiva) intre oamenii care interactioneaza. Daca ne gestionam corect emotiile si avem grija sa emitem semnale pozitive in jur, vom fi preferati si doriti de oameni in anturajul lor dar mai ales vom avea putere de influenta asupra lor. De regula oamenii cu talent relational sunt lideri. Ei stiu sa organizeze grupuri, sa negocieze solutii, sa-si faca prieteni, sa analizeze situtiile sociale si sa raspunda adecvat la nevoile si asteptarile celorlalti…
Carte
Corpul isi aminteste
N-am fost preocupata de domeniul somatologiei (stiinta despre corp), pana cand am participat la o tabara de profil si am descoperit ca soma vorbeste. Apoi am aflat un lucru si mai surprinzator: corpul isi aminteste. Studii recente argumenteaza ca organismal uman retine memoria clipelor fericite dar si a celor mai putin placute, pe care le traim. Acestea din urma, in functie de anumiti factori, pot avea un puternic impact asupra calitatii vietii noastre. Iata de ce demersul lui Babette Rothschild, in Corpul isi aminteste mi se pare util si binevenit mai ales pentru specialistii care se apleaca asupra persoanei aflate in dificultate, din cauza unui eveniment traumatic.
O serie de autori: Schore, Siegel, Perry si colegii etc, sustin ca predispozitia spre tulburarea psihica , inclusiv TSPT (tulburare de stres post-traumatic), poate fi gasita in evenimentele stresante din periaoda timpurie de dezvoltare. Totusi, boala mentala cronica se poate dezvolta si la persoane care au avut o copilarie armonioasa dar care au fost supuse unui stres fizic si psihologic extrem la un moment dat in viata. (Malt si Weisaeth, 1989). Dar chiar si acestia pot compensa disfunctiile cu ajutorul celui mai bun prieten, a unui mentor, a unui partener care-i iubeste neconditionat, a unui psihoterapeut etc.
In TSPT putem vedea cum un eveniment dureros este memorat diferit fata de alte evenimente de viata. Din acest motiv, trauma este retraita iar si iar, ca si cum s-ar petrece in prezent, fapt ce deterioreaza calitatea vietii victimei. Pentru a intelege acest fenomen, ar trebui sa vedem cum functioneaza memoria si care sunt categoriile memoriei:
Categoriile memoriei
Cu cateva zeci de ani in urma se stia despre memorie ca este de lunga durata. Astazi stim ca exista si memorie de scurta durata, care incepe sa se degradeze odata cu inaintarea in varsta dar vorbim si despre memoria explicita care se refera la fapte, idei, concepte exprimate prin limbaj. Apoi avem memoria implicita care presupune proceduri si stari interne automate: imagini senzoriale, senzatii corporale, emotii si comportamente. Ea opereaza inconstient si daca nu este adusa in legatura cu memoria explicita, creeaza probleme. Fara memorie implicita, nu am reusi sa mergem pe bicicleta, de ex.
Se presupune ca evenimentele traumatice sunt inregistrate mai usor in memoria implicita, deoarece amigdala, continua sa functioneze, indiferent de stresul resimtit in corp. In acest context apare memoria in lipsa memoriei, cand persoana traumatizata reactioneaza datorita unor stimuli, fara sa-si aduca aminte de evenimentul in sine (conditionarea clasica explica acest fenomen).
In sfarsit putem vorbi de memoria somatica (a corpului), strans legata de memoria senzoriala. Aceasta din urma este f activa in trauma. Ea se reactualizeaza cand sunt reproduse aceleasi pozitii, miscari, comportamente din timpul evenimentului, fie intentionat, fie din intamplare” intr-un context de dependenta de stare. Apoi senzatiile dau nastere emotiilor.
Actiuni automate de supravietuire in caz de pericol
Exista trei modalitati automate de a face fata pericolului: lupta, fuga si incremenirea (imobilitatea tonica). Sistemul limbic, prin contributia amigdalei si a hipotalamusului, reactioneaza la amenitare, prin activarea SNA si apoi eliberarea unor hormoni (de ex. cortizol) care pregatesc corpul pt o actiune defensiva. Dupa ce pericolul a trecut, in mod normal, se restabileste homeostazia corpului.
Mecanismul este urmatorul: daca perceptia sistemului limbic este ca exista forta, timp si spatiu pentru fuga, atunci corpul incepe sa alerge. Daca perceptia sistemului limbic este ca nu exista suficient timp pentru fuga, insa exista suficienta forta pentru aparare, atunci corpul va lupta. Daca sistemul limbic va percepe ca nu este sufient timp, nu exista spatiu pentru fuga, nici forta pentru lupta, atunci corpul va incremeni. In aceasta stare, victima intra intr-o realitate modificata. Timpul incetineste si nu mai exista frica sau durere. Amortirea si resemnarea iau locul panicii si a groazei. E ca si cum, mintea intelege ca nu are de ales si elaboreaza automat, ultima strategie de supravietuire. Se stie ca, in anumite circumstante, victimele scapa de pericol, tocmai datorita acestei stari (vezi soarecele care o face pe mortul in timp ce pisica isi perde interesul fata de el).
Reactia fata de amintirea pericolului
In cazul in care SNA continua sa fie activat in mod cronic, desi amenintarea a trecut, aceasta este nesanatos, dezadaptativ si nenatural. Asa apare TSPT. Ca sa intelegem cum se petrece acest fenomen, ne intoarcem la sistemul limbic, la cele doua zone asociate, esentiale pentru stocarea memoriei: amigdala si hipocampul. In urma multiplelor cercetari, se stie ca amigdala ajuta la amintirea evenimentelor puternic incarcate afectiv iar hipocampul aseaza amintirile pe linia temporala a vietii, cu inceput, cuprins si incheiere. Dar in TSPT senzatia este ca teama nu s-a incheiat inca. Mai mult, victima nu-si aminteste daca a supravietuit traumei. Aceasta deoarece, s-a demonstrat ca activitatea hipocampului este adesea suprimata sub amenintarea stresului puternic. In consecinta, atunci cand apar stimuli extremi care amintesc de trauma, aceasta revine ca si cum ar fi traita in prezent,..
Este important de stiut ca persoanele care au suferit o trauma, isi pot aminti de ea cu lux de amanunte dar pot, la fel de bine sa nu-si aminteasca nimic din ce s-a intamplat, desi retraiesc in corp, senzatii fizice asociate acesteia. Asa cum am zis, corpul nu uita, desi mintea nu a inregistrat evenimentul si nu-l poate reda ca amintire (hipocampul se dezvolta dupa primul an de viata)…
« Modul in care creierul isi aminteste incidentele traumatice va determina cine va dezvolta TSPT si cine nu ». Pentru ca, nu orice persoana care a avut o trauma va dezvolta TSPT. Studiile arata ca doar 20% dintre cei care au trait evenimente traumatice, vor avea probleme de acest gen. Restul de 80 % vor reusi sa depaseasca trauma, fie prin reactii reusite de lupta sau fugi, fie cu ajutorul sistemului de credinte, a experientelor anterioare, a resursele interne sau cu sprijinul familiei, a comunitatii, bisericii etc.
Emotii, senzatii, comportamente
Emotiile sunt conecatate la corp. Ele au o baza somatica si se exprima prin comportamente. Sa luam de exemplu, cele 6 emotii universale:
- furia – imi da dureri de cap: tensiune la nivelul maxilarului/umarului. Comportamentul tipic: cearta, tipat, lovituri
- tristetea – ma simt obosit/a, simt durere (pe care o numim sufleteasca), am senzatia de nod in gat. Comportamentul in acest caz este plansul.
- dezgust – imi provoaca greata. Ma departez.
- frica – am dureri de stomac, palpitatii, tremur etc. Comportamentul specific: lupta/fuga
- rusine – evit privirea celuilalt, temperatura corpului creste. Comportamentul tipic este acela de ascundere (vezi copiii care-si pun mana la ochi cand nu vor sa fie vazuti)
- fericire – simt excitatie, as putea exploda. Exprim asta prin zambet, ras…
Simptomele TSPT:
- flashback-urile – retrairea evenimentului in diverse forme senzoriale, in minte si corp. Ele pot avea loc in stare de veghe sau sub forma unor cosmaruri care perturba somnul. Sunt problematice in masura in care persoana nu realizeaza ca trairile din prezent sunt ireale. Apar in conditiile actualizarii dependentei de stare. Astfel un cantec, un gest, un miros etc, pot declansa acel déjà vu, déjà connu.
- disocierea: desi nu s-a studiat indeajuns acest concept, se crede ca disocierea este un ansamblu de forme asociate de constiinta clivata. Clivaje pot fi unele evenimente simple, ca uitarea motivului pentru care intri in bucatarie, pana la perceptia alterata a timpului, senzatii de durere reduse, impasibilitatea in fata unui pericol iminent, etc.
- evitarea stimulilor asociati cu trauma
- epuizare din cauza hiperexcitarii traumatice a SNA
- supraexcitarea sistemului nervos autonom (SNA) prin: ritm cardiac accelerat, transpiratii reci, respiratie accelerata, palpitatii, hipervigilenta. Cronicizate, aceste simptome pot conduce la tulburari de somn, pierderea apetitului, disfunctii sexuale, dificultati de concentrare etc.
Calea spre vindecare
Trebuie spus din start ca o persoana care sufera de TSPT are nevoie de ajutorul specialistilor (psihiatru, psiholog). Dar chiar si cu ajutorul acestora, lucrul cu trauma este dificil, nesigur si prezinta riscuri. Principalul risc ar fi re-traumatizarea. Asa cum sustin Onno van der Hart si Kathy Steel in Relieving Childhood Trauma (Alinarea sau retrairea traumei din copilarie?): “abordarea directa a amintirilor traumatice nu este mereu folositoare si poate fi uneori vatamatoare pentru clientii nostri.” Psihoterapia trebuie sa se muleze pe capacitatea clientului de integrare a amintirilor dureroase. Ritmul developarii amintirilor si traseul terapeutic are nevoie de franare si adaptare continua, in functie de client.
Un rol deosebit de important il are aici relatia terapeutica. Aceasta are rol de reglare emotionala. Pana nu exista incredere deplina in terapeut, clientul nu va avea un aliat in fata caruia sa-si confrunte traumele.
Prima regula a oricarei terapii a traumei este siguranta. Atata timp cat clientul traieste intr-un mediu ostil (de exemplu, victima violentei domestice care ramane langa agresor), terapia nu va avea efect.
Terapeutul va fi atent la resursele de vindecare ale clientului. Acestea pot fi: functionale (locuinta, masina, incuietori); fizice (forta fizica si agilitatea), psihologice (mecanismele de aparare dar si inteligenta, simtul umorului, creativitatea, curiozitatea etc), interpersonale (reteaua sociala, animalele de companie) si spirituale (comuniunea cu natura, Dumnezeu). Resursele spirituale pot reprezenta resurse foarte puternice pentru vindecarea traumelor. Sau daca credinta in Dumnezeu a fost zdruncinata de trauma, un obiectiv al terapiei ar putea fi relegarea cu divinitatea.
Este important de subliniat ca fiecare client cu TSPT a supravietuit traumei si, deci a avut un rol in supravietuirea sa. Constientizarea acestui aspect, ar putea ajuta clientul, in sensul in care el descopera ca are resurse personale care il pot ajuta in viata de zi cu zi.
Clientul are nevoie apoi de asa numitele oaze, Oaza este o activitate care necesita concentrare si atentie, astfel incat clientul sa uite de trauma lui. Sunt recomandate activitatile care n-au devenit inca automate, de exemplu gradinaritul, tricotatul etc Cititul sau privitul la televizor nu ajuta prea mult, deoarece sunt activitati pasive care nu necesita concentrare maxima.
Paranteza: Acest concept este numit astazi, mindfulness. Este stradania de a ramane ancorat aici si acum si de a nu lasa mintea sa hoinareasca in trecut sau sa rumineze tot felul de ganduri nocive care sa-ti rapeasca bucuria din prezent.
Ancora este de asemenea un instrument folositor. Conceptul de ancora provine din programarea neurolingvistica dar a fost adaptat pentru terapia traumei. Ancora este o resursa concreta, observabila cum ar fi: o persoana semnificativa si de incredere, un animal de casa, un anumit loc, un obiect, o activitate (de ex, sportul). O ancora potrivita este aceea care ii da clientului un sentiment (corporal si emotional) de alinare si o stare de bine. Este util, ca orice client care lucreaza cu trauma sa stabileasca la inceputul terapiei, cel putin o ancora pe care sa o foloseasca drept instrument de franare, atunci cand terapia devine dificila. In plan concret, terapeutul care observa o surexcitare a clientului, schimba brusc subiectul, modificand astfel fluxul clientului. Schema terapiei arata astfel: abordarea traumei => hiperexcitare => ancora => excitare scazuta.
O alta tehnica folosita in terapia traumei este prezentarea de catre terapeut a teoriei cu privire la trauma. In acest fel se obiectiveaza trauma, pregatind clientul pentru aplicarea tehnicilor specifice.
Exista apoi o serie intreaga de tehnici somatice care ajuta clientul traumatizat sa duca o viata normala, cum ar fi: tehnici de relaxare (exercitii fizice pentru tonusul muscular), de oprire/franare a flashbeack-urilor, a constientei duale cu disociere intre realitatea sinelui care experimenteaza (senzatiile traumatice) si a sinelui care observa (nu exista niciun motiv de teama in prezent), exercitii de explorare a granitelor interpersonale, corporale, vizuale
Respectarea diferentelor individuale. Asta presupune atentie si intelegerea nevoilor clientului. Asa cum spune Babette Rothschild, ‘uneori, cea mai eficienta interventie este aceea de a fi alaturi de client, vorbind despre lucruri mondene’. In acest context, cea mai buna tehnica de interventie, este nefolosirea nici unei tehnici.
Vindecarea unei traume este un proces laborios care necesita intelegerea fenomenului, constientizarea senzatiilor corporale asociate, identificarea emotiilor traite. Un fapt important este intelegerea, cel putin la nivel intelectual, a faptului ca trauma are de-a face cu trecutul si ca ce se intampla in prezent este amintirea traumei, declansata de asa numita memorie somatica. Daca separarea trecutului de prezent se realizeaza in cadrul terapiei, este un semn clar ca terapia a avut succes.
Desi memoria somatica este asociata cu evenimentele traumatice, este util ca terapeutul si mai ales clientul, sa stie ca memoria corporala are in atentie si evenimentele fericite (emotii, sentimente pozitive). Acest fapt constituie o resursa importanta de vindecare in terapia traumei.
In concluzie, corpul isi aminteste evenimentele traumatice prin codificarea in creier a senzatiilor, miscarilor si emotiilor asociate cu trauma. Pentru vindecare este nevoie sa se acorde atentie, atat lucrurilor care se intampla in corp, cat si interpretarilor care sunt facute in minte. Limbajul uneste distanta dintre minte si corp, conecatand amintirile explicite si implicite… Memoria somatica devine istorie personala cand impactul evenimentelor traumatice este suficient de diminuat ca evenimentele sa-si gaseasca sensul si locul potrivit in istoria clientului.
Nota: Numim eveniment traumatic: lupta armata, atacul sexual si fizic, faptul de a fi luat ostatec, incarcerarea, terorismul, tortura, dezastrele naturale sau provocate de catre om, accidentele, un diagnostic sumbru (DSM – IV)
Ultimele comentarii