Carte
Pe taramul fantomelor infometate
Mi-am dorit sa citesc aceasta carte de cand a aparut in limba romana, pentru ca auzisem de autor si-i ascultasem cateva discursuri despre fenomenul adictiei, care sunau diferit de altele, pe aceeasi tema. Autorul vorbea de acceptare, iubire si alte emotii, precum si despre relatii si atasament, intr-un context in care psihologia parea neputincioasa, si-i pasa responsabilitatea surorii mai mari, psihiatria.
Citindu-l pe Gabor Maté am avut senzatia clara ca suferinta dependentilor este umanizata si ca putem sa ne apropiem de acesti oameni, fara prejudecati, cu deschidere si compasiune, cu atat mai mult cu cat, unii dintre noi nu suntem foarte departe de aceasta sclavie, pe care o dezavuam si o ignoram, deopotriva.
Afirmatia potrivit careia exista aproximativ 7, 8 miliarde de dependenti pe Planeta, m-a surprins desi o accept fara rezerve, dupa ce am constientizat ca exista o multitudine de dependente, mai mult sau mai putin vizibile, unele dintre ele travestite, altele benigne, respectabile si aducatoare de laude, toate avand rolul de a fi insule de alinare pentru un ocean de durere umana launtrica.
Aceasta este o metafora puternica si nu este singura care descrie fenomenul adictiei, pe care am intalnit-o la Maté. Ce ziceti de aceasta: dependenta este un substitut jalnic pentru iubire? In alt loc, dependenta este o fantoma infometata, niciodata satisfacuta. Sau o carja emotionala pentru golul interior care contine disperare, teama si lipsa de sens etc. Un gol pe care, desi incerc avid sa-l evit, nu pleaca nicaieri, marturiseste autorul, cand vorbeste despre dependenta sa de munca si de CD-uri, pe care le cumpara in mod constant si compulsiv.
Imi place aceasta vulnerabilitate matéasca si consider ca da un plus de greutate vorbelor sale. De altfel, atat propria poveste cat si istoriile pacientilor sai ilustreaza cum mediul, in coabitare cu genele ne modeleaza viata si, uneori o face prizoniera propriei noastre istorii. Devenim reflexii ale istoriei noastre personale, remarca autorul.
Doctorul Gabor Maté este specializat in medicina generala si a ajuns sa aprofundeze dependentele dintr-o nevoie si curiozitate, atat umana cat si profesionala. Deoarece este medic curant al unei clinici care se ocupa de dependentii de droguri, de la periferia Vancouverului (Canada), pentru ca traieste aproape de aceasta lume tulburatoare si promiscua, si-a droit sa-i patrunda tainele si sa-i inteleaga meandrele, pentru a sti cum sa o abordeze si cum sa o trateze, eficient si responsabil.
In acest context, preocuparea lui Maté a prins viata din povestile triste ale pacientilor sai, impletite cu propria istorie din copilarie, etapa in care a fost nevoit sa supravietuiasca despartirii temporare de mama, mortii bunicilor in lagarul de la Auschwitz si altor surse de stres, venite dintr-un mediu afectat de razboi. O scanteie de har divin ma desparte de lumea lor, marturiseste cu umilinta autorul.
Dar ce are diferit aceasta lume, de ce se ajunge aici, cine este responsabil, cum ar trebui privite personajele acesteia? Ce se poate face pentru a le alina durerea in care se afla? La toate aceste intrebari si la multe altele, autorul aduce raspunsuri exhaustive, bazate pe cele mai noi cercetari din domeniul neurobiologiei creierului si altele care privesc trauma si raspunsul la stres.
Cauze ale dependentelor
In carte sunt cateva capitole mai greu de urmarit, care se refera la cauzele dependentelor, izvorate din intrebarea majora: exista predispozitie genetica spre dependenta sau aceasta este rezultatul experientelor de viata ale persoanei? Sau amandoua sunt valabile? Maté raspunde clar cand afirma ca nu exista o gena a dependentei, dar exista mai multi factori care predispun la dependenta si anume: factori genetici/epigenetici, biologici (de dezvoltare a creierului), de mediu, de stres si trauma.
Asadar, dependenta apare in contextul unei vulnerabilitati preexistente, dar este modelata in mod definitoriu de mediul in care traiesc persoanele, cu impact mai mare, in perioada copilariei mici. Copiii citesc, reactioneaza si sunt influentati de starile mentale ale parintilor. Ei innoata in inconstientul parintilor lor, precum pestii in mare. Sunt afectati de limbajul corpului, de tensiunea din bratele care ii tin, de tonul vocii, de expresiile faciale joviale sau abatute si de marimea pupilelor. Poti crede ca dimeniunea pupilelor unei mame atunci când își privește copilul va afecta chimia creierului copilului său? Maté si alti specialisti cred ca da.
Persoanele care nu pot gasi sau primi iubire sunt nevoite sa gaseasca substitute. Oamenii sunt dependenti de propriile comportamente de alinare pentru ca in anii de formare nu au primit afectiunea de care aveau nevoie, Dar cine este persoana in nevoie, si de ce nu reuseste ea sa se rupa din sclavia dependentei?
Personalitatea dependenta
Persoana dependenta reflecta o lipsa a maturitatii emotionale. Se pare ca undeva, candva a existat un blocaj sau bariere care au oprit sau au incetinit foarte mult procesul de maturizare. Pentru maturizare, copilul trebuie sa devina unic si separat de alte persoane, sa-si cunoasca propria minte si sa nu fie coplesit de gandurile, perspectivele sau starile emotionale ale altora. In acest caz, vorbim si de absenta diferentierii, adica a abilitatii de a fi in contact cu altii dar si autonom in propria functionalitate emotionala.
Persoana dependenta are probleme de autoreglare emotionala, fiind incapabila sa mentina un mediu emotional intern suficient de stabil. Din acest motiv trebuie sa se bazeze pe sprijin exterior pentru a-si regla disconfortul si pentru a-si calma anxietatea. Oamenii sunt susceptibili la procesul dependentei daca au o nevoie constanta de a gasi alinare fizica si/sau emotionala in surse exterioare, pentru mintea si trupul lor.
O autoreglare precara inseamna ca persoana are emotii negative, pe care nu stie sa le gestioneze si le inlocuieste cu emotia pozitiva care vine odata cu dependenta. Cu alte cuvinte, persoana nu-si poate tolera propriile emotii si cedeaza la pornirile si dorintele spontane care promit emotii inlocuitoare pozitive. Vorbim aici de un slab control al impulsurilor.
Emotiile cele mai prezente la persoanele dependente sunt frica si indignarea. Frica de starea in care se afla lucrurile si indignarea fata de faptul ca ele sunt asa cum sunt. Teama de viata si indignarea ca viata este asa de dificila; teama de stari de spirit neplacute si ingignarea ca nu ne putem simti asa cum ne dorim. Frica de prezent si de viitor si indignarea ca nu putem controla destinul.
Lipsa unui sentiment sanatos al Sinelui este o alta caracteristica a persoanelor dependente. Din acest motiv ele privesc spre exterior pentru a scapa de ele insele. Dependenta este, in primul rand, despre sinele inconstient, nesigur care in fiecare clipa ia in considerare doar dorintele imediate si crede ca acesta este modul in care trebuie sa se comporte.
Persoana dependenta este narcisica. Nevoile ei sunt singurul punct de referinta. Cand esti tu insuti in nevoie, nu te intereseaza si nu poti tolera nevoia altuia. Persoana dependenta este instrainata de sine si de ceilalti. Se izoleaza, simte rusine, inadecvare, vina, neputinta, devalorizare. Este imposibil sa fii complet prezent cand ridici ziduri pentru a evita sa fii vazut.
Persoanele dependente sunt in cautarea iubirii pe care n-au primit-o niciodata. Prima data cand am luat heroina a fost ca o imbratisare calda, marturiseste o consumatoare de heroina, pacienta a doctorului Maté.
Persoana dependenta nu este niciodata satisfacuta. E clar ca, in starea de spirit flamand nu putem fi niciodata satisfacuti.
Cum ii abordam pe dependenti?
Raspunsul cel mai simplu si direct ar fi: cu iubire si acceptare. Nu-i putem ajuta pe acesti oameni, daca ne asezam in pozitia de judecatori. A ne dori ca persoana dependenta sa spuna NU, trebuie sa-i oferim ceva la care aceasta sa poata spune DA. Sa fim iubitori, rabdatori si sa-i privim pe acesti oameni cu compasiune.
Sa nu asteptam ca ei sa se schimbe. A astepta ca o persoana dependenta sa renunte la drogul ei este ca si cum i-ai cere unei persoane obisnuite sa renunte la toate abilitatile ei sociale, la relatiile sale de sprijin, la stabilitatea sa emotionala si la sentimentul sau de confort psihologic si fizic. Pana cand o persoana nu este dispusa sa preia controlul asupra propriei vieti, nimeni altcineva nu o va determina sa o faca
Sa incercam sa schimbam mediul in care traiesc. Acesta este singurul lucru pe care il putem schimba. Ei au nevoie de un mediu social complex si incurajator. Sa le oferim cadrul pentru un control al propriei lor vieti. Ei au nevoie de o comunitate alternativa care sa le ofere un grad mai mare de apartenenta, care sa-i faca sa se simta doriti, valorosi si care sa le ofere un scop. Medii sigure, predictibile si bogate din punct de vedere relational.
Dupa studii aprofundate si o experienta indelungata cu persoanele dependente, Gabor Maté recomanda o singura modalitate de lucru cu acesti oameni: aceea de a le fi alinate durerile. Nimeni nu poate face absolut nimic pentru a determina pe altcineva sa renunte la dependenta, in afara situatiei in care ofera o insula de alinare, un context in care contemplarea si respectul de sine sa poata prinde radacini. Dar cum se traduce asta in practica?
Ce sa faca apartinatorii ?
Este lesne de inteles ca dependenta este o tulburare de familie, in care partenerul sau parintele/copilul sunt co-dependenti. Rolul clasic al co-dependentului este de parinte sever care (im)pune limite, moralizeaza, pedepseste, critica, ameninta, manipuleaza etc. Un comportement pagubos cu rezultate aproape de zero. Nimeni nu doreste sa se stie proiectul de salvare al cuiva si nimeni nu poate purifica pe altcineva.
Ce putem face daca ne confruntam cu o situatie de acest gen? Sa privim situatia din alt unghi (cel descris de Maté ar fi ideal) si sa-i cedam celui dependent puterea de a face ceva cu viata lui. Daca alege sa o consume in dependenta este, la urma urmei, treaba lui. Nu-l poti salva pe om de el insusi!
Sa ne schimbam pe noi insine! Inainte de o interventie in viata altuia, trebuie sa ma intreb mai intai, cum ma descurc in propria mea viata? Daca dorim sa deschidem un spatiu de vindecare in altii, trebuie mai intai sa-l gasim in noi insine.
Daca esti partenerul unui dependent ai de ales intre doua posibilitati: fie sa ramai langa partener, acceptandu-l asa cum este (dragoste neconditionata), fie sa te departezi definitiv de el. In primul caz te poti alege cu resentimente, in al doilea, cel mai probabil, te vei simti vinovat. Intre vina si resentimente, Maté mizeaza pe vina si explica de ce. A sta cu o persoana dependenta in timp ce nutresti sentimente ostile fata de ea, o respingi mental, o pedepsesti emotional sau doar incerci sa o manipulezi pt a o indrepta este o cale rea. Credinta ca cineva ar trebui sa fie altfel decat este, este toxica pentru tine insuti, pentru celalalt si pentru relatie.
Exista sanse de vindecare!?
Statisticile in domeniul dependentelor sunt descurajatoare. De asemenea, povestile de viata ale pacientilor tratati de Maté sunt triste pentru ca vorbesc despre dependente care nasc alte dependente, despre boli incurabile, despre sarcini toxice, despre suflete devastate, familii distruse si, din pacate, despre moarte.
Cu toate acestea, creierul nostru este un organ rezilient, spun cercetatorii. Unele dintre circuitele importante continua sa se dezvolte pe tot parcursul vietii noastre si pot continua sa o faca chiar si in cazul unei persoane puternic dependente, al carui creier nu a primit nicio sansa in copilarie. Exista speranta, deci!
Daca esti unul dintre dependenti, iata ce-ti recomanda Dr Maté: Inlocuieste judecata aspra cu o curiozitate sincera de a descoperi motivul pentru care faci ceea ce faci; cultiva bunatatea iubitoare, intai fata de tine insuti si apoi si fata de altii; priveste-te cu compasiune, deschidere, acceptare si iubire; recunoaste ca nu ai nicio putere in fata viciului, ca viata ta a devenit imposibil de gestionat; cauta un mediu vindecator; indeparteaza lucrurile toxice si oamenii care te predispun la comportamente distructive; cauta ajutor specializat si crede ca o putere superioara te-ar putea ajuta, acolo unde tu ai depus armele …
Daca ai incercat de nenumarate ori si ai cazut din nou de fiecare data, accepta faptul ca este posibil sa nu-ti invingi niciodata tendintele de dependenta. Acest lucru poate fi in regula pentru tine. Pentru a invinge ar trebui sa ne declaram razboi noua insine iar un razboi impotriva unor parti din sinele nostru duce la si mai multa suferinta.
In literatura si practica de specialitate exista un program care a salvat mai multe vieti din punct de vedere emotional si fizic decat tratamentele medicale prescrise pentru dependenta. Este vorba despre celebrul program in 12 pasi de la Asociatia Alcoolicilor Anonimi. Sunt doua avantaje majore ale programului. Primul se refera la omogenitatea grupului, care ofera cadru pentru acceptare si suport (cine sa-i inteleaga mai bine pe alcoolici daca nu alti alcoolici?). Al doilea rezolva problema lipsei de control in relatie cu substanta/obiectul/comportamentul, in sensul ca persoana dependenta este pusa in relatie cu o putere mai mare decat propria persoana, care s-a dovedit slaba.
Intelegem de aici ca, acolo unde slabiciunea umana este instalata, doar puterea divinitatii o mai poate poate infrange. Cum psihicul persoanei dependente este populat de demoni mult mai inspaimantatori decat cei pe care majoritatea oamenilor ii poseda, vindecarea dependentilor este socotita, inclusiv de catre lumea stiintifica si medicala, un miracol. Vezi cei 12 pasi miraculosi de la A.A. aici.
Psihologie
Subtitute pentru iubire
Acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Asa se incheie una dintre cele mai vechi si mai cunoscute poeme de dragoste, scrise de apostolul Pavel, intr-una dintre scrisorile lui catre Corinteni (1 Corinteni 13). Timpurile s-au schimbat dar natura si nevoile umane, nu. Tanjim in continuare dupa dragoste, caci, nu-i asa, daca dragoste nu e nimic nu e!?
De fapt exista ceva care umple golul cascat de lipsa iubirii. Sunt surogatele, substitutele care incearca sa aline durerea, s-o amorteasca, sa-i bandajeze ranile. Asta ne spune si Gabor Maté in cartea, Pe taramul fantomelor infometate. Declaratia autorului poate parea surprinzatoare: Toate dependentele comportamentale sunt substitute jalnice pentru iubire. Si continua: Exista un numar aproape infinit de dependente comportamentale, unele bine camuflate, altele aflate la vedere si chiar respectabile. Iata cateva dintre ele:
Dependenta de mancare. Cu exceptia cazurilor rare in care este vorba de o boala fizica, cu cat o persoana este mai obeza, cu atat a fost mai infometata emotional intr-un moment crucial al vietii sale, afirma Gabor Maté. Epidemia de obezitate demonstreaza un gol psihic si spiritual creat in centrul societatii consumeriste. Mancarea este mangaierea universala si multi sunt impinsi sa manance pana la un fel de uitare psihologica. Ne simtim neputinciosi si izolati, asa ca devenim pasivi. Ducem vieti chinuite, asa ca tanjim sa scapam.
Dependenta de dulciuri. Zaharul furnizeaza o doza rapida de endorfine (neurotransmitator cu proprietati apropiate morfinei) si creste temporar nivelul serotoninei, ceea ce permite persoanei o stare temporara de bine. Dintre toate dulciurile, ciocolata se pare ca este regina, pentru ca este preferata ca sursa de alinare, de multe persoane.
Dependenta de sex. Studiile spun ca majoritatea femeilor dependente de sex au fost abuzate in copilarie. Daca o persoana s-a simtit dorita doar din punct de vedere sexual, cand devine adult va cauta sexul pentru a-si confirma ca poate fi iubita si dorita. In aceste conditii, asa numita nimfomana nu este dependenta de sex ci de recompensele dopaminei si ale endorfinelor, care se elibereaza din sentimentul de a fi dorita si dezirabila. Dependenta de sex este un substitut al atentiei de care o persoana a fost privata, in copilarie. Poti obtine ceea ce doresti, dar indiferent cat ai incerca, nu vei obtine niciodata ceea ce ai nevoie …
Dependenta de cumparaturi. La cumparatorii compulsivi, partile din creier care se ocupa cu gandirea isi suspenda activitatea. In schimb, in circuitele creierului care guverneaza placerea exista un exces de activitate electrica. Asa se face ca, cu cat produsul este mai scump cu atat cumparatorul devine mai smintit. Conform studiilor, cand vrei sa cumperi un produs scump (dar bun), partea creierului care se ocupa cu gandirea rationala isi reduce activitatea aproape de zero. Stimularea centrilor emotionali arata ca a face cumparaturi este un mod de a scapa de stres. Dar consecintele, si in acest caz, pot fi dramatice: probleme psihice, financiare, de familie, depresie, anxietate etc.
Dependenta de putere/statut. Cu cat golul interior este mai mare, cu atat este mai mare dorinta de a te face remarcat si de a fi important si cu atat este mai mare nevoia compulsiva de statut. Pentru a obtine un job de succès si un loc pe podium faci sacrificii mari si intense, doar sa constati, din acele pozitii de putere, ca foamea emotionala e tot acolo si ca e insatiabila.
Dependenta de munca. Aceasta este, de departe, cea mai respectabila dintre dependente. Desi este normal sa muncesti, este la fel de normal sa ai un echilibru intre perioadele de munca, odihna, relaxare. Cand acest echilibru se rupe, persoana/familia au de suferit. Oamenii apeleaza la munca pentru a-si ocupa timpul si a-si consuma energia, ca o compensare pentru ceea ce le lipseste in viata lor, afirma Gabor Maté. Cum munca este aducatoare de laude, stima de sine, recompense de imagine si financiare, persoana dependenta isi hraneste orgoliul din acestea, fara insa sa-si umple vidul cu resurse emotionale care sa-i bucure sufletul si sa-i dea un sens.
Mai raman o multitudine de alte dependente, mai mult sau mai putin benigne: de frumusete (exista un cult pentru imaginea corpului tanar), de bani, bogatie; de carti, dezvoltare personala, sport, muzica, religie, internet, blogging, retele sociale, like-uri etc.
Tu ce fel de dependente ai? Ai putea sa enumeri si alte dependente, de care esti constient si pe care le-ai intalnit la alte persoane? Crezi ca acestea sunt substitute pentru iubire, asa cum afirma Maté si alti specialisti?
Psihologie
Problema poate fi solutie
Susan avea 28 de ani si 185 de kilograme cand a intrat intr-un program de slabit, coordonat de doctorul Vincent Felitti, intr-o clinica de Medicina Preventiva din San Diego, SUA. 51 de saptamani mai tarziu cantarea 60 de kg. Susan era fericita de noul ei look, doctorul mandru de programul pe care il implementase, cu rezultate dintre cele mai spectaculoase. Din pacate povestea nu se termina aici. La doar cateva luni distanta, doctorul o intalneste din nou pe Susan si constata ca aceasta se ingrasase mai mult decat credea el ca ar fi posibil din punct de vedere biologic. Ce se intamplase?
S-a dovedit ca noua Susan a atras atentia unui coleg de serviciu, care a inceput sa flirteze cu ea si sa-i faca avansuri sexuale. Susan n-a fost, nici pe departe, flatata de acest lucru. In acea zi a plecat acasa si a inceput sa manance. A mancat toata ziua, chiar si noaptea, trezindu-se special pentru asta, de cateva ori. A continuat apoi sa manance si zilele urmatoare, prinsa in ghearele unei compulsii alimentare mult prea puternice pentru a i se opune. Intrebata cum isi explica aceasta reactie extrema, Susan a marturisit ca a avut un istoric de abuz sexual in copilarie. Felitti a inteles imediat ca obezitatea femeii era o adaptare creativa sau/si un mecanism de aparare, pe care il dezvoltase in legatura cu aceasta trauma timpurie. Pentru ca mai intalnise un astfel de caz in trecut, doctorul a decis sa investigheze toti pacientii aflati in programe de slabit, din clinica. Rezultatul l-a socat chiar si pe Felitti: aproape toti pacientii pe care ii trata de obezitate fusesera abuzati sexual in copilarie.
Descoperirea l-a motivat pe Felitti sa inceapa un studiu mult mai amplu, numit al experientelor adverse din copilarie (ACE), aplicat pe o populatie generala. In cadrul acestui studiu sunt intervievati anual 50 000 de pacienti carora li se adreseaza 10 intrebari care acopera toate categoriile experientelor adverse: abuz fizic, sexual, neglijare, divort, boli psihice, dependenta, delincventa etc. Rezultatele sunt ingrijoaratoare: exista mult mai multe evenimente traumatice in copilarie decat credem sau intuim; experientele adverse sunt interconectate; efectele traumei isi arata coltii in periada scolara dar continua sa puna probleme in viata de adult a victimelor. Cu cat scorul ACE este mai mare (3+) cu atat efectele sunt mai devastatoare: boli, depresie, dependente, ideatii suicidare, alte comportamente de mare risc cum ar fi: obezitatea, sarcina accidentala, parteneri sexuali multipli, boli cu transmisie sexuala etc.
Cateva implicatii ale acestei realitati:
Nu te incurajez sa imbratisezi ideea ca orice persoana obeza a fost abuzata in copilarie, asa cum, de altfel, studiul lui Felitti o demostreaza. Totusi, am motive sa spun ca atunci cand mananci emotional/compulsiv, pansezi de fapt un disconfort, o durere, o rana sau chiar o trauma si ca asta este solutia pe care ai gasit-o la indemana pentru a face fata acesteia/acestora!?
Daca ai un copil care este dependent de internet sau de retelele sociale si crezi ca aceasta este o mare problema, intreaba-te daca nu cumva asta este solutia de supravietuire la lipsa conectarii emotionale, a acceptarii si suportului familial/social!?
Daca partenerul tau a devenit distant emotional si petrece mult timp la serviciu, ai putea sa treci dincolo de problema secundara a dependentei de munca si sa vezi solutia la o eventuala anestezie emotionala, o fuga de disconfortul creat acasa, o teama de intalnire cu sine etc.
Inainte de a judeca un parinte alcoolic sau fumator inrait, intreaba-te daca nu cumva aceste probleme sunt solutiile la durerile pe care le-a tot indesat in interior si pe care nici macar nu stie sa le identifice sau defineasca!?
Atentie! In cazul in care confunzi solutia cu problema ce trebuie eliminata, acesta nu doar ca nu va disparea, asa cum se intampla adeseori in cadrul programelor pentru dependenti (alcool, tutun, jocuri de noroc, pornografie), dar este posibil sa apara alte probleme. In cazul lui Susan au aparut ideatiile suicidare, astfel ca a avut nevoie de mai multe interventii cu electrosocuri pentru a evita gestul fatal…
Concluzie!? Este paradoxal si greu de acceptat dar, in unele cazuri va trebui sa admitem ca problema este de fapt, solutia! Tot atat de adevarat este si faptul ca, problema vizibila nu reprezinta, de multe ori decat un marcator pentru adevarata problema, de lunga durata si ascunsa de rusinea, secretul si uneori chiar de amnezia persoanei …
De acord sau nu? Cum suna asta pentru tine?
Observatii:
Aceste idei mi-au incoltit in minte in cadrul terapiilor cu diversi clienti dar nu aveam argumente pentru ele. Iata ca le-am gasit, in cartea “Corpul isi aminteste” scrisa de reputatul doctor psihiatru si psiholog, specialist in traume, Bessel Van Der Kolk. Cartea este unul din cele mai bune manuale despre trauma, pe care le-am citit pana acum. O recomand mai ales psihoterapeutilor dar si cititorilor obisnuiti, intrucat limbajul este accesibil iar discursul are coerenta si relevanta practica.
Sigur ca solutiile de tip “problema” sunt solutii de compromis sau/si de tranzitie. Este de dorit sa alegem adevaratele solutii si anume: identificarea problemei/problemelor reale, investigarea cauzelor si angajarea intr-un proces terapeutic, ghidat de specialist.
Psihologie
Ce face stoicismul din om
Am scris aici un articol despre cultura cruzimii in care cresc baietii si despre lipsa sensibilitatii si a empatiei care se vad in viata lor din cauza acestei culturi. In articolul de fata vreau sa atrag atentia asupra mecanismelor de aparare pe care le folosesc baietii/barbatii, pentru a face fata acestei realitati si care sunt implicatiile, atat pentru barbati cat si pentru familiile lor si societate, in general.
Cel mai des intalnit mecanism defensiv in fata culturii cruzimii la baieti este stoicismul, sustin autorii cartii Crescandu-l pe Cain, Dan Kindlon si Michael Tompson. Conform Dictionarului Explicativ al limbii romane, stoicismul este curentul filosofic care sustine ca omul trebuie sa se conduca (doar) dupa ratiune si sa infrunte cu fermitate si curaj toate vicisitudinile vietii. Stoicul are asadar, o atitudine de barbatie si tarie sufleteasca care se suprapune perfect peste profilul barbatului, menit sa fie curajos, puternic si plin de succes. Dar ce se ascunde in spatele stoicismului baietilor? Care sunt costurile acestei rationalitati duse la extrem?
Costurile stoicismului barbatesc
Mai intai trebuie spus ca stoicismul ramane in centrul izolarii emotionale de prieteni, de familie si al dispretului de sine pe care baietii il cultiva din interior. Sunt costuri majore dar, chiar si asa, baietii prefera sa se ascunda, decat sa se lase afectati. Retragerea este unul din cele mai des intalnite simptome ale unei probleme emotionale la baieti, ne spun autorii sus mentionati.
Din cauza problemelor emotionale neimpartasite, unii baieti refuza sa creasca mari. Batutul pasului pe loc, defensiva, inactivismul, corigenta pot fi indicii ale acestui mecanism de aparare. Cand venim in contact cu aceste simptome este important sa ne concentram asupra cauzelor si sa coboram “elefantul” emotional din spatele copilului. Cu cat mai repede, cu atat mai bine…
Stoicismul poate duce la depresie. Un baiat care sufera de depresie, poate parea irascibil, ostil sau posac dar adevarul este ca el este deprimat si, pur si simplu, nu poate alage sa fie altfel. Ambalajul in care isi impacheteaza boala este efortul lui cel mai bun de a face ca un sindrom clinic de depresie sa para un comportament « normal » de baiat. Asta este tot ce poate face.
Multi baieti se chinuiesc singuri cu nefericirea lor pentru ca ei cred ca asa trebuie sau pentru ca ei cred ca o pot rezolva singuri. Vedem baieti cu multa suferinta si multa demnitate, pana clacheaza. Unii dintre ei se declara invinsi si chiar fac gestul fatal al sinuciderii (80% din totalul sinuciderilor in randul adolescentilor sunt baieti).
Stoicismul duce la dependente, inclusiv de alcool si droguri. De fapt acesti baieti incearca sa inlature astfel, bartierele emotionale pe care si le-au construit si care ii separa de alti oameni si de lume. Acesta este si un test de acceptarea in grupuri, de curaj si rezistenta (apropo de a tine la bautura). In mod paradoxal, este mai acceptabil din punct de vedere social sa bei si apoi sa te comporti ca un dobitoc, decat sa pari slab si neajutorat, si sa ceri ajutor semenilor…
Stoicismul separa partenerii de cuplu, in conditiile in care majoritatea baietilor nu sunt pregatiti sa gestioneze complexitatile unei relatii iubitoare pentru ca au fost jefuiti de trasaturile fundamentale ale alfabetismului emotional: tandretea, empatia, vocabularul pentru exprimarea emotiilor si ideea ca interdependenta emotionala este un avantaj, nu un dezavantaj in relatiile intime.
Izolarea emotionala stoica vine deghizata in furie, sarcasm, ostilitate, violenta. Baietii/barbatii folosesc scuturi de diverse tipuri pentru a-i tine pe altii la distanta si/sau ii ataca pe altii ca sa-si ascunda ceea ce percep ei ca fiind propriile imperfectiuni. Barbatii violenti sunt indivizi vulnerabili, incoltiti psihologic, care folosesc agresivitatea pentru a se proteja.
Cum dam drumul la “elefant”. Cateva remedii:
Puterea unui baiat de a supravietui in cultura cruzimii stoice se bazeaza pe resursele sale emotionale, pe capacitatea lui de a recunoaste si a intelege sentimentele proprii si pe cele ale altora. Aici parintilor, in special mamelor, le revine sarcina de a construi aceste resurse.
Un baiat retras nu vrea sa se simta singur si/sau impotriva intregii lumi, el are nevoie decat sa fie convins ca e sigur sa iasa afara. Baietii se vor deschide cu privire la sentimentele lor daca le creezi un mediu sigur in care sa o faca.
Este responsabilitatea celor care cresc baieti de a-i instrui sa fie parteneri buni si empatici pentru fete si femei. Ei ar trebui sa stie inca din pruncie ca a fi vulnerabil, a parea dependent emotional sau a exprima iubirea nu sunt minusuri ci plusuri, in cadrul unei relatii.
Ca parinte, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poti face este sa vorbesti cu baietii despre viata ta interioara. Aceste momente de sinceritate si vulnerabilitate creaza intimitate si vor ramane in memoria lor de lunga durata, modelandu-le caracterul.
Daca ii cresti unui baiat capacitatea de a-si exprima gandurile in cuvinte si il faci sa exerseze aceste moduri de exprimare, mai ales atunci cand este vorba de emotii, poti preveni izolarea emotionala, nefericirea dar si eventualele lui comportamente impulsive.
Singurul lucru care va face din maturizarea fiilor nostri un proces psihologic sigur este sa stie ca ii apreciem, ca ii iubim si ca avem toata increderea ca vor creste, in mod natural, sa devina barbati buni, plini de viata, de sentimente si de visuri…
Nota: in contextul articolului, elefantul = stoicism 🙂
Ultimele comentarii