Carte
Dansul fricii
Cartea Dr. Harriet Lerner intoarce pe toate fetele o emotie pe care o resimtim toti si pe care, deseori, o consideram negativa – frica. Autoarea sustine ca frica, anxietatea si rusinea sunt emotiile cele mai mult prezente in vietile oamenilor si cele care ii fac nefericiti…
Indiferent cum o privim, insa, frica este un mecanism natural de supravietuire, in reactiile de tip lupta sau fugi. Tot ea ne impiedica sa facem vreo prostie, de exemplu, nu sarim in apa daca instinctul ne spune ca acolo este un pericol. Si tot frica/axietatea ne semnaleaza ca ne-am indepartat unii de altii in relatiile noastre intime etc. In acest sens, nu frica ar trebui sa ne inspaimante ci, intr-o oarecare masura, lipsa ei, remarca autoarea…
Frica poate fi o forta pozitiva daca apare la momentul potrivit si in doza corespunzatoare, daca ne ajuta sa ne conectam mai profund la umanitatea noastra specifica, daca am perceput-o corect in scopul de a face fata unei provocari curente sau viitoare, daca serveste ca stimulent sau, pur si simplu, aduce un pic de sare si piper vietilor noastre.
Asadar, frica nu este ceva care trebuie eliminat sau macar atacat in vreun fel. In schimb avem nevoie sa ne imprietenim cu frica si sa acordam mai multa atentie mesajului pe care ea ni-l transmite. In loc sa invatam cum sa traim cu frica, incercam de fiecare data cand apare sa o gonim/negam, ceea ce aduce si mai multa frica. Cercetarile demonstreaza ca, cu cat e mai mare stradania de a evita lucrul de care te temi, cu atat creierul devine mai convins ca pericolul e real.
Conform autoareai, necazul cu anxietatea este ca: ne extrage din prezent si ne expediaza in trecut, pe masura ce derulam obsesiv si regretam aceleasi povesti de demult, facandu-ne apoi griji pentru viitor; deschide usa gandirii catastrofice si declanseaza sporovaiala din capul nostru, de tipul: ma indoiesc ca pot gestiona greutatile vietii, ca pot realiza ce-mi doresc, ca sunt capabil sa-mi depasesc conditia etc; pierdem obiectivitatea si echilibrul astfel ca realitatea devine distorsionata: fie ne inunda ca un tsunami, fie ca ne zguduie ca un cutremur tacut, pe sub aparenta unei vieti cotidiene linistite; da nastere unor sentimente precum lipsa propriei valori si incompetenta. Pentru unii poate fi narcisism si grandomanie. Ambele sunt doua fatete ale aceluiasi dezechilibru cauzat de anxietate; iti pierzi abilitatea de a vedea multiplele fatete ale propriului sine; ne pune in competitie cu altii care pot mai mult etc
Dupa ce ne spune ca teama si tremuraturile ne tin in siguranta, dupa ce enumera daunele fricilor exacerbate, Harriet Lerner ia in atentie subiecte precum: reactiile la stres, teama de a vorbi in public, teama de schimbare, anxietatea la locul de munca, anxietatea si rusinea cauzate de privirile celorlalti dar si de imaginea noastra din oglinda, frica de boala si suferinta etc.
Ultimul capitol al cartii este dedicat curajului, un ingredient esential in lupta cu fricile si anxietatile noastre, cele de toate zilele. Viata cuiva se limiteaza ori se extinde direct proportional cu curajul sau, afirma Lerner. Iar curajul nu inseamna lipsa fricii. Nu este nici acelasi lucru cu faptele eroice pe care le vedem in filme sau la televizor. Curajul este capacitatea de a gandi, vorbi si actiona, in ciuda fricii si a rusinii resimtite…
Mi-a placut cartea Dansul fricii in primul rand pentru ideile valoroase pe care le contine. Dar mi-a placut si felul in care este scrisa, simplu si clar, ca o poveste despre un “monstru” care poate fi, in cele din urma, imblanzit…
Impartasesc cuvintele autoarei care spune, in finalul cartii: Cat vom trai, emotiile vin neinvitate si vor pleca la fel. Important este sa ne imprietenim cu ele. In lumea actuala, nu exista provocare mai importanta ca aceasta.
Psihologie
De ce ne certam. O explicatie
Ati observat ca atunci cand suntem stresati, ne certam mai des cu partenerul, cu prietenul/copilul/colega etc. Lucrul acesta se explica prin felul in care gestionam stresul, sustine Dr. Harriet Lerner in Dansul fricii. Unii oameni sunt suprafunctionali, altii sunt subfunctionali. De asemenea, unii sunt hartuitori (cauta cearta cu lumanarea), altii evitanti (fug pe cat posibil de orice conflict/confruntare). Cand se intalnesc aceste tipologii, dansul rezultat este falimentar pentru ca stilul unuia de gestionare a anxietatii il instiga si-l perpetueaza pe al celuilalt. Asa se face ca, daca te tii scai de un evitant, acesta se va indeparta si mai mult iar daca il neglijezi pe hartuitor, acesta te va urmari si mai mult. Apoi, daca un suprafunctional intalneste un subfunctional (si asta chiar se intampla), relatia lor se va deteriora pe masura ce stresul isi va face simtita prezenta…
Suprafunctionarea si subfunctionarea sunt niste cai automate prin care reactionam la stres, in ciuda faptului ca, de multe ori nu stim care este amenintarea reala si nici cum sa-i facem fata. Sigur, putem normaliza lucrurile, constientizand care este propria modalitate de a gestiona stresul. Dar sa vedem mai intai carei tipologii apartinem:
Esti un suprafunctional daca:
- Simti ca numai tu stii ce este bine pentru tine si pentru altii
- Intri in scena rapid, ca sa sfatuiesti, mediezi si sa preiei controlul situatiei
- Ai impresia ca trebuie sa fii mereu cu un pas inaintea celorlalti
- Cultivi pozitia de salvator si iti place sa fii perceput astfel
- Te focalizezi asupra lucrurilor pe care altii le fac gresit
- Cauti explicatii si, mai ales vinovati, pe care sa-i critici/judeci/condamni
- Ai dificultati in a-i lasa pe altii sa-si rezolve propriile probleme
- Eviti anxietatea legata de propriile obiective si dificultati, focalizandu-te asupra altora
- Ai dificultati in a arata ca esti vulnerabil si ca unele lucruri s-ar putea sa-ti scape
- Calificativul “intotdeauna de nadejde” devine o eticheta relationala etc
Esti un subfunctional daca:
- Ai zone in care nu te poti organiza
- Ai tendinta sa fugi de responsabilitate si sa abandonezi totul
- Te simti mai putin competent in conditii de stres, invitandu-i astfel pe cei din proximitate sa preia controlul
- Tinzi sa manifesti simptome fizice si emotionale, in familie sau la locul de munca, atunci cand stresul este ridicat
- Poti deveni tinta ingrijorarii sau a preocuparii celorlalti
- Te raportezi la tine insuti ca la “a cincea roata la caruta”
- Te poti alege cu etichete de genul: fragil/a, bolnavicios/a, lenes/a, molatec/a etc
Daca ar fi sa privim caracterisiticile celor doua tipuri de reactivitate la stres, am fi tentati sa credem ca unii oameni sunt mai buni decat ceilalti, cand se confrunta cu stresul. De pilda, ar parea ca suprafunctionalii si evitantii reactioneaza (mai) adecvat la factorii stresori, in timp ce subfunctionalii si hartuitorii sunt “problema” din relatie. Nu degeaba, acestia din urma, raporteaza o stima de sine scazuta!? In realitate, cei care hartuiesc pe altii si care functioneaza defectuos poarta povara unei anxietati mai mari, iar diferenta dintre unii si altii este mai mult aparenta, decat reala, crede Dr. Harriet Lerner. Provocarea, in fiecare caz, este aceea de a observa stilul de gestionare a anxietatii si, apoi, de a te indrepta spre tine si relatia spre integritate si echilibru, conchide autoarea.
De regula, suntem tribuitari unui anume stil de gestionare a stresului. Totusi, putem fi, atat suprafunctionali cat si subfunctionali, atat hartuitori cat si evitanti, in functie de contextele/etapele in care ne aflam la un moment dat. Important este sa ne observam/autoevaluam la cald si sa gasim calea spre rezolvarea situatiilor problematice …
Care este tiparul meu? Dar al tau?
Eu, cand sunt stresata, de regula, am tendinta sa fiu in control si incep sa dau instructiuni, eventual sa critic sau sa caut tapi ispasitori (stil preponderent suprafunctional). In acelasi timp, realizez ca am acest tipar defectuos si fac tot posibilul sa aman verbalizarea instructiunilor/sfaturilor/criticilor, macar cateva ore, timp in care stresul se mai risipeste. Am invatat deci ca, bate fierul cat e rece este o sintagma mai eficienta, in cazul meu …
Tu cum reactionezi la stres? Care sunt consecintele strategiei folosite? Crezi ca este nevoie sa schimbi ceva in tiparul relational? Ce anume ar da rezultate, in cazul tau? Este important sa clarifici aceste aspecte daca vrei ca logica anxioasa, deseori obsesiva (de tip: iar m-a mintit in privinta banilor sau fosta il instiga pe copil impotriva mea etc) sa fie inlocuita cu una calma, realista, care sa duca spre rezolvarea problemei, nu spre adancirea obsesiei cu privire la ea…
Psihologie
Cura de o zi pentru teama de respingere
Psihoterapeutul Harriet Lerner in cartea Dansul fricii povesteste despre una din terapiile de scurta durata pe care i-a administrat-o unui prieten blocat de frica de refuz/respingere. Pentru ca avea copilaria marcata de respingere si din cauza ca trecuse printr-un divort dureros, Frank ezita s-o invite pe Liz in oras, de teama ca aceasta il va refuza. Terapia propusa se baza pe crearea a 50 de situatii noi in care Frank trebuia sa primeasca refuzuri.
Tipul acesta de terapie radicala se numeste desensibilizare progresiva (tehnica folosita cu succes in cazul fobiilor) iar logica acesteia este sa experimentezi si mai multa teama/anxietate prin confruntarea cu obiectul fricii, pentru a o diminua, in cele din urma, prin experienta.
Concret, Frank primise sarcina sa mearga in cel mai aglomerat centru comercial din oras si sa invite diverse femei necunoscute, la restaurant. Desi terapia i s-a parut bizara si infricosatoare, a acceptat totusi propunerea deoarece avea mare incredere in terapeut si era foarte motivat. Dar ce credeti ca s-a intamplat pe teren?
Lucrurile s-au complicat datorita situatiei stanjenitoare in care se afla dar si a faptului ca unele femei au acceptat invitatia lui Frank. Chiar si asa, a reusit sa colecteze 20 de refuzuri dupa care un gand salvator i-a trecut prin cap: ce-ar fi sa o sun pe Liz si s-o invit in oras? Zis si facut. Pentru ca era déjà experimentat in privinta eventualului refuz, a actionat cu hotarare, asumandu-si raspunsul ei, oricare ar fi fost acesta. Ei bine, raspunsul lui Liz a fost NU, cu specificarea ca era implicata déjà intr-o relatie.
Bun, si care a fost atunci castigul acestei terapii de soc la care s-a supus de buna voie, Frank? In primul rand, el a inteles ca refuzul face parte din viata. Apoi a putut sa-l accepte ca pe un esec trecator, ca pe o experienta care are de-a face prea putin cu sinele sau, si mai mult cu sinele celuilalt si cu anumite circumstante exterioare. Este bine de stiut ca refuzul cuiva poate dezvalui la fel de multe (adesea si mai multe) despre nesigurantele si fricile celui care te respinge, precizeaza psihoterapeutul Harriet Lerner.
Nimeni nu este imun la durerea unui refuz. Dar, cu cat ne dezvoltam mai mult maturitatea si valoarea sinelui, cu atat mai putin vom lua refuzul ca pe ceva personal. Cand realizăm că a fi respins nu e o incriminare la adresa ființei noastre, ci o experiența pe care trebuie s-o suportam iar și iar atata vreme cat iesim in lume, refuzul devine tot mai usor de digerat. Singura cale certa de a evita sa fii respins e sa stai mut intr-un colt si sa nu-ti asumi niciun risc… Daca alegem sa traim curajos, vom avea de indurat si refuzuri. Vom supravietui ca sa infruntam si mai multe”
Respingerea este una dintre cele cinci rani ale copilariei (alaturi de abandon, umilire, nedreptate si tradare) care ne impiedica sa fim noi insine, sustine Lise Bourbeau, initiatoare a unei scoli/filosofii de viata, denumita Asculta-ti corpul si autoare a numeroase carti printre care: Cele cinci rani ale copilariei care ne impiedica sa fim noi insine si Vindecarea celor cinci rani. Cartile sunt traduse in limba romana si se gasesc in librarii.
Despre frica de respingere, de a vorbi in public, despre anxietatea sociala precum si despre rusinea in diferite contexte de viata, recomand cartea psihoterapeutului Dr. Harriet Lerner, Dansul fricii, aparuta in 2017 sub patronajul Pagina de Psihologie.
Ultimele comentarii