Carte
Crescandu-l pe Cain
Cain este personajul biblic care, intr-un moment de furie isi ucide fratele, pe Abel, din cauza dezamagirii provocate de faptul ca Dumnezeu il iubea mai mult pe acesta decat pe el. Rezultatul gestului extrem atrage asupra lui pedeapsa divina, care il transforma intr-un personaj zbuciumat, pribeag si fugar, lipsit de resurse si de prieteni, pentru tot restul vietii.
Autorii cartii Crescandu-l pe Cain, Dan Kindlon si Michael Thompson gasesc in acest personaj, prototipul baietilor carora le lipsesc resursele emotionale pentru a gestiona dezamagirea, rusinea, gelozia etc si ca acest lucru se datoreaza culturii cruzimii (despre care am detaliat aici) in care traiesc si a educatiei dure care li se administreaza. Acest lucru ii face, fie sa se izoleze si sa sufere stoic, mimand normalitatea (vezi aici ce face stoicismul din om), fie le hraneste mania si ii indeamna la violenta impotriva lor insile sau/si a semenilor, transformandu-i in personaje problema. In ambele cazuri, baietii/barbatii duc o viata zbuciumata, plina de durere si resentimente, ceea ce este pagubos, atat pentru ei cat si pentru societate, in general.
In primii ani de viata, atat baietii cat si fetele manifesta aceleasi nevoi emotionale si primesc raspuns acestor nevoi. Pe masura ce cresc insa, baietii exprima din ce in ce mai putina sensibilitate. Asta se datoreaza faptului ca parintii le ofera baietilor o educatie emotionala diferita de cea a fetelor. Ei sunt invatati sa fie duri, agresivi, puternici, neinfricati, atribute barbatesti prestabilite care au menirea sa-i pregateasca pentru viata. Or, baietii/barbatii sunt sensibili si sufera, pentru ca sunt oameni, atrag atentia autorii. Un baiat trebuie sa vada si sa creada ca emotiile fac parte in mod natural din viata unui barbat.
Cum sa accepte asta, fara sa fie etichetati ca fiind slabi, vulnerabili, lipsiti de barbatie si curaj? Ce ar trebui sa stie/faca parintii pentru a oferi si educatie emotionala baietilor? Care sunt problemele de educatie timpurie pe care le ridica acestia? Despre relatia cu mama, respectiv tatal, despre disciplinarea aspra in contrast cu disciplina iubitoare. De ce sunt baietii agresivi si considerati mai “rai” decat fetele? Este testosteronul implicat in vreun fel? Sunt intrebari si problematici serioase, care gasesc raspunsuri edificatoare in cartea de fata.
In fond, cei doi autori atrag atentia ca, in goana lor catre idealul masculin al barbatului adevarat, asa cum este el construit cultural, baietii se pierd pe ei insisi. Ori acest fapt are un cost prea mare, ca sa nu fie deconstruit. Provocarea noastra fata de baieti este sa le gasim combinatia ideala de sprijin, empatie, structura potrivita si asteptari care sa functioneze si care sa-i faca impliniti si fericiti. Iata un motiv bun de a citi aceasta carte si de a (re)considera felul in care ii percepem sau/si ii educam pe baietii nostri.
Note:
Cartea a aparut la editura Herald, Bucuresti, 2017 si se poate achizitiona de la librariile din Romania
Dan Kindlon si Michael Thompson sunt specializati in psihologia baietilor, avand o experienta de lucru cu acestia de peste 30 de ani.
Psihologie
Ce face stoicismul din om
Am scris aici un articol despre cultura cruzimii in care cresc baietii si despre lipsa sensibilitatii si a empatiei care se vad in viata lor din cauza acestei culturi. In articolul de fata vreau sa atrag atentia asupra mecanismelor de aparare pe care le folosesc baietii/barbatii, pentru a face fata acestei realitati si care sunt implicatiile, atat pentru barbati cat si pentru familiile lor si societate, in general.
Cel mai des intalnit mecanism defensiv in fata culturii cruzimii la baieti este stoicismul, sustin autorii cartii Crescandu-l pe Cain, Dan Kindlon si Michael Tompson. Conform Dictionarului Explicativ al limbii romane, stoicismul este curentul filosofic care sustine ca omul trebuie sa se conduca (doar) dupa ratiune si sa infrunte cu fermitate si curaj toate vicisitudinile vietii. Stoicul are asadar, o atitudine de barbatie si tarie sufleteasca care se suprapune perfect peste profilul barbatului, menit sa fie curajos, puternic si plin de succes. Dar ce se ascunde in spatele stoicismului baietilor? Care sunt costurile acestei rationalitati duse la extrem?
Costurile stoicismului barbatesc
Mai intai trebuie spus ca stoicismul ramane in centrul izolarii emotionale de prieteni, de familie si al dispretului de sine pe care baietii il cultiva din interior. Sunt costuri majore dar, chiar si asa, baietii prefera sa se ascunda, decat sa se lase afectati. Retragerea este unul din cele mai des intalnite simptome ale unei probleme emotionale la baieti, ne spun autorii sus mentionati.
Din cauza problemelor emotionale neimpartasite, unii baieti refuza sa creasca mari. Batutul pasului pe loc, defensiva, inactivismul, corigenta pot fi indicii ale acestui mecanism de aparare. Cand venim in contact cu aceste simptome este important sa ne concentram asupra cauzelor si sa coboram “elefantul” emotional din spatele copilului. Cu cat mai repede, cu atat mai bine…
Stoicismul poate duce la depresie. Un baiat care sufera de depresie, poate parea irascibil, ostil sau posac dar adevarul este ca el este deprimat si, pur si simplu, nu poate alage sa fie altfel. Ambalajul in care isi impacheteaza boala este efortul lui cel mai bun de a face ca un sindrom clinic de depresie sa para un comportament « normal » de baiat. Asta este tot ce poate face.
Multi baieti se chinuiesc singuri cu nefericirea lor pentru ca ei cred ca asa trebuie sau pentru ca ei cred ca o pot rezolva singuri. Vedem baieti cu multa suferinta si multa demnitate, pana clacheaza. Unii dintre ei se declara invinsi si chiar fac gestul fatal al sinuciderii (80% din totalul sinuciderilor in randul adolescentilor sunt baieti).
Stoicismul duce la dependente, inclusiv de alcool si droguri. De fapt acesti baieti incearca sa inlature astfel, bartierele emotionale pe care si le-au construit si care ii separa de alti oameni si de lume. Acesta este si un test de acceptarea in grupuri, de curaj si rezistenta (apropo de a tine la bautura). In mod paradoxal, este mai acceptabil din punct de vedere social sa bei si apoi sa te comporti ca un dobitoc, decat sa pari slab si neajutorat, si sa ceri ajutor semenilor…
Stoicismul separa partenerii de cuplu, in conditiile in care majoritatea baietilor nu sunt pregatiti sa gestioneze complexitatile unei relatii iubitoare pentru ca au fost jefuiti de trasaturile fundamentale ale alfabetismului emotional: tandretea, empatia, vocabularul pentru exprimarea emotiilor si ideea ca interdependenta emotionala este un avantaj, nu un dezavantaj in relatiile intime.
Izolarea emotionala stoica vine deghizata in furie, sarcasm, ostilitate, violenta. Baietii/barbatii folosesc scuturi de diverse tipuri pentru a-i tine pe altii la distanta si/sau ii ataca pe altii ca sa-si ascunda ceea ce percep ei ca fiind propriile imperfectiuni. Barbatii violenti sunt indivizi vulnerabili, incoltiti psihologic, care folosesc agresivitatea pentru a se proteja.
Cum dam drumul la “elefant”. Cateva remedii:
Puterea unui baiat de a supravietui in cultura cruzimii stoice se bazeaza pe resursele sale emotionale, pe capacitatea lui de a recunoaste si a intelege sentimentele proprii si pe cele ale altora. Aici parintilor, in special mamelor, le revine sarcina de a construi aceste resurse.
Un baiat retras nu vrea sa se simta singur si/sau impotriva intregii lumi, el are nevoie decat sa fie convins ca e sigur sa iasa afara. Baietii se vor deschide cu privire la sentimentele lor daca le creezi un mediu sigur in care sa o faca.
Este responsabilitatea celor care cresc baieti de a-i instrui sa fie parteneri buni si empatici pentru fete si femei. Ei ar trebui sa stie inca din pruncie ca a fi vulnerabil, a parea dependent emotional sau a exprima iubirea nu sunt minusuri ci plusuri, in cadrul unei relatii.
Ca parinte, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poti face este sa vorbesti cu baietii despre viata ta interioara. Aceste momente de sinceritate si vulnerabilitate creaza intimitate si vor ramane in memoria lor de lunga durata, modelandu-le caracterul.
Daca ii cresti unui baiat capacitatea de a-si exprima gandurile in cuvinte si il faci sa exerseze aceste moduri de exprimare, mai ales atunci cand este vorba de emotii, poti preveni izolarea emotionala, nefericirea dar si eventualele lui comportamente impulsive.
Singurul lucru care va face din maturizarea fiilor nostri un proces psihologic sigur este sa stie ca ii apreciem, ca ii iubim si ca avem toata increderea ca vor creste, in mod natural, sa devina barbati buni, plini de viata, de sentimente si de visuri…
Nota: in contextul articolului, elefantul = stoicism 🙂
Psihologie
Si baietii sa nu planga vreodata…
In cartea Crescandu-l pe Cain, terapeutii Dan Kindlon si Michael Thompson fac o afirmatie oarecum surprinzatoare: atunci cand un barbat plange in terapie, aproape intotdeauna este/va fi din cauza tatalui sau. Autorii vorbesc si despre principalul motiv al acestui fapt: abisul emotional care ii desparte pe cei doi. Tatii si fiii sunt personaje intr-o piesa despre dragoste naimpartasita, o poveste spusa cu dor, cu manie, cu tristete si cu rusine, sustin acestia. In acelasi timp, oricat de imposibil ar fi un tata, la nivelul cel mai profund al fiintei lui, un baiat vrea sa-l iubeasca si vrea sa fie cunoscut de acesta…
La polul opus sunt baietii cu cele mai multe resurse emotionale, cei ai caror tati fac parte din tesatura emotionala a familiei, cei ai caror tati le pasa de ei si le arata asta in mod constant si afectuos. Din pacate, astfel de tati sunt putini, asa cum arata un studiu efectuat pe barbati realizati profesional. Intrebati care ar fi unicul lucru pe care l-ar schimba din relatia cu tatal lor, acestia au raspuns ca isi doresc sa fi fost mai apropiati de tatal lor si sa-si fi exprimat mai mult emotiile si sentimentele. Rezulta de aici ceea ce cercetatorii Reed Larson si Mayse Richard au constatat si ei prin studiile intreprinse: tatii par sa fie veriga slaba in viata emotionala a familiei. Daca ceva trebuie schimbat, acel ceva tine de o mostenirea dragostei impartasite
Tatal, figura importanta in cadrul familiei
Mark Twain remarca faptul ca in jurul varstei de 12 ani, un baiat isi alege un barbat pe care il respecta si il va imita tot restul vietii. Desi nu o stie intotdeauna sau face tot posibilul s-o evite, acel barbat este de obicei tatal lui.
S-ar putea ca odata cu trecerea timpului, baiatul sa se difentieze de tatal lui si chiar sa-si doreasca sa fie cu totul altceva decat este/a fost tatal lui. Surprinzator este faptul ca, indiferent cat de departe de tatal lui isi orienteazea un fiu viata, in cele din urma ajunge fata in fata cu acesta. Este posibil ca momentul adevarului sa fi sosit acum pentru baieti, si acesta sa coincida cu motivul pentru care ei plang!?
Specialistii remarca un alt lucru important in relatia tata-fiu: opinia baietilor despre propria lor competenta depinde de ceea ce cred ei ca crede tatal lor desptre ei. Asta se intampla mai ales in etapa copilariei mijlocii, spun psihologii. In aceasta etapa, copiii mai cred inca despre tatal lor ca este un erou si un invincibil si, desi vor afla adevarul despre tati in etapa urmatoare de viata, felul in care au fost evaluati de acestia acum, isi lasa amprenta destul de profund asupra imaginii lor stabile despre sine…
Prezenta unui tata implicat il ajuta pe baiat sa-si defineasca barbatia, prin concurenta pentru dominare, pozitie si putere. Acest fapt incepe sa se produca in adolescenta, cand competitia dintre un baiat si tatal lui incepe sa se transforme din distractie, in ceva serios si important. Adolescentul isi testeaza astfel limitele, in timp ce tatal (caruia i se clatina pozitia eroica de putere, inclusiv fizica) este nevoit sa-si accepte vulnerabilitatile. Etapa este importanta in sensul in care tatal, fie ii lasa spatiu adolescentului, recunoscand ca nu stie/poate tot, fie preia controlul in relatie dar se distanteaza emotional de fiu…
De la tatal care pune painea pe masa, la tatal implicat emotional
In trecutul nu prea indepartat, tatal era scos in afara familiei, cu un rol important in asigurarea traiului de toate zilele, eventual un arbitru al galcevilor zilnice din familie. Educatia copiilor revenea astfel, aproape exclusiv, mamelor. Astazi lucrurile s-au schimbat si tatal incepe sa-si exercite rolul paternal, mult mai activ si asumat decat in trecut. Acesta lucru aduce cu sine o multime de beneficii.
Potrivit studiilor, cand tatal este implicat in viata copiilor, acestia tind sa fie mai isteti, sa fie mai sanatosi, sa se descurce mai bine la scoala si sa obtina locuri de munca mai bune. Ce este uimitor este faptul ca inteligenta emotionala si empatia copiilor este corelata strans cu implicarea tatalui in educatia copiilor. Cel putin asta a aratat un studiu facut in SUA, pe un grup de baieti si fete, urmariti timp de 26 de ani.
Tatal este un partener perfect de joaca pentru copiii sai iar acestia il prefera pentru creativitatea, activismul si stimularea pe care le obtin prin joc. In felul acesta copiii se dezvolta, atat cognitiv cat si emotional iar relatia lor este consolidata.
Un tata implicat ii preda baiatului primele lectii despre esec si defecte, recunoscandu-le, in primul rand, pe ale sale. Un tata nu este un expert in toate domeniile, ceea ce devine vizibil pentru copii, incepand de la varsta de 8-9 ani, oricat ar dori tatal sa le ascunda. Acel slogan, tata stie mai bine (titlul unui serial de televiziune), a dat apa la moara tatilor pentru un timp dar a adus control, competitie si critica in relatia lor. Un tata poate castiga batalia pentru controlul asupra fiului sau pentru o perioada de timp dar va face asta cu pretul scump al relatiei lor.
Este de asteptat ca tatii sa sarbatoreasca reusitele fiilor lor si sa-i onoreze pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce si-ar dori sa fie. Acest lucru este posibil doar daca tatii accepta unicitatea fiilor si nu-i sileste sa paseasca pe caile de succes prestabilite de ei.
Legatura emotionala dintre un tata si fiul sau se cladeste si se intareste prin lucrurile pe care le fac impreuna. Atitudinea receptiva, faptul ca se asculta unul pe altul, ca se trateaza cu respect si petrec timp de calitate impreuna, este garantia ca acea relatie este semnificativa, profunda si durabila.
Acum, daca simti ca te-ai distantat emotional de fiul tau, afla ca tiparele de izolare emotionala se pot schimba. Relatia se reface in moduri simple ca acestea: spune-i fiului tau o poveste de noapte buna, invita-l la o partida de tenis, zambeste-i cand pleci si cand te intorci (de) acasa, fa-i un compliment sincer, provoaca-l la o activitate comuna etc. In felul acesta, vei construi, nu doar o relatie semnificativa si durabila dar vei evita plansul acela amar dureros si tardiv al fiului tau, un plans inutil, provocat de prapastia emotionala dintre voi…
Psihologie
Exploratorul si Baza a patra
Sunt mama de baiat si trebuie sa recunosc faptul ca nu mi-a fost totdeauna usor sa gestionez relatia cu fiul meu. Sunt mai multe motive pentru care este dificil sa fii mama de baiat, printre ele fiind si acela ca baietii vin de pe Marte, pe cand mamele vin de pe Venus (apropo de celebra carte a lui J. Gray). Cum eu n-am fost niciodata baiat, m-am documentat cat am putut ca sa fac fata situatiei “straine”. Chiar si asa, am fost tare dezamagita cand fiul meu a abandonat studiul pianului pentru exercitiile fizice la sala de forta sau cand a ales sa consume multa carne pentru aportul sporit de proteine (eu si sotul suntem vegetarieni) ori sa joace fotbal, in loc sa invete. In final am inteles, cel putin rational, ca sunt lucruri mult mai importante in relatia mama-fiu decat aceste mici detalii. Dar care ar fi acelea ?
Dan Kindlon si Michael Tompson in cartea Crescandu-l pe Cain ne vorbesc despre influenta psihologica covarsitoare a mamelor asupra copiilor, in mod special a baietilor. Autorii folosesc doua metafore demne de retinut pentru a descrie relatia mama-fiu. Acestia il numesc pe fiu, Exploratorul iar pe mama Baza a patra. Atat din punct de vedere emotional, cat si fizic, pe durata intregii copilarii, in timp ce un baiat exploreaza, el poarta cu sine siguranta si familiaritatea mamei lui, sustin autorii. Subscriu la aceasta idee, gandindu-ma in special la rolul mamei in sistemul de atasament. Cu cat baza a patra este mai sigura/sanatoasa si disponibila, cu atat copilul va explora mai bine si mai eficient lumea, relatiile din jurul sau si va fi mai fericit in viata.
Sincronicitate mama-fiu
Desi recunosc ca nu exista un mod corect de a fi mama, cei doi autori vorbesc despre relatia sincona dintre mama si fiu, o relatie echilibrata care tine cont de nevoile emotionale ale copilului si care se transforma in functie de diferitele etape de crestere ale acestuia. Sarcina iubitoare a unei mame este sa inteleaga si sa raspunda nevoilor fiului ei, in functie de etapele diferite ale vietii. De pilda, vine un moment in care baiatul trebuie sa-si mute atasamentul principal de la mama spre tata si sa se identifice pe sine ca pe un barbat in devenire. Intr-un anume fel, un baiat trebuie sa “renunte” la mama lui iar o mama sa “renunte” la fiul ei, pentru a-l lasa sa creasca.
In paranteza fie spus, consider ca aici ne impotmolim un pic, noi, mamele deoarece credem ca un baiat desprins de mama, cu accese de independenta, este in pericol. Astfel devenim mame de tip closca, posesive si in control, in loc sa-i lasam baiatului spatiu pentru a-si exersa/proba, competenta si barbatia. Asa se ajunge la situatia trista in care baiatul va continua sa fie “educat” toata viata de femei (mai intai de mama, bunica, apoi de prietena, sotie, sefa etc), si la ironia care a devenit titlu de carte: traim intr-o societate de baieti intre 5 si 90 de ani. Pentru a evita astfel de situatii, pe care tot noi, femeile, le detestam, ar fi de dorit ca baiatul sa ramana in inima mamei, nu in centrul vietii ei de zi cu zi!
Un alt aspect al relatiei mama-fiu este cel legat de experienta mamei cu alti barbati din viata ei (tati, frati, rude, colegi, prieteni, soti) si eventuale probleme nerezolvate/neintelese cu acestia. Astfel, mama ar putea sa reactioneze inconstient la temerile proprii si nu la nevoile reale ale copilului ei. Daca, de pilda, o mama divortata ii povesteste fiului, tot felul de lucruri rele despre tatal lui, nu doar ca submineaza relatia acestora dar transmite emotii negative si fata de el. In fapt, atitudinea mamei fata de barbati in general, ii transmite unui baiat un mesaj despre sentimentele ei fata de el. In loc sa proiecteze modele negative asupra fiului, mama ar trebui sa-l vada asa cum este in unicitatea lui, sa se adapteze la el si, mai ales, sa se bucure de el.
Dincolo de temeri, raman asteptarile si dorintele proprii cu privire la copiii nostri. De la baieti asteptam sa fie cuminti, ascultatori, inteligenti, harnici etc dar si curajosi, puternici, de succes. Aceste ultime atribute, impuse de altfel si cultural, nu se regasesc totdeauna in plan real. De aici presiunea exercitata asupra baietilor de a fi cum trebuie, adica mai putin sentimentali, slabi sau neajutorati dar si drama lor de a-si ascunde aceste “defecte” si a suferi in tacere, uneori toata viata…
Daca tot am ajuns la emotii, revin cu ideea ca baietii, in egala masura ca fetele, au nevoie sa primeasca si sa exprime iubirea iar acest limbaj se invata in familie, in special din relatia cu mamele. Cuvintele de incurajare, suportul, afectiunea, tandretea se invata in acest sincron al apropierii si departarii dintre cei doi, in functie de nevoile exprimate si/sau detectate de catre parinte. Altfel baietii pot fi pierduti in labirinturi interioare din care le va fi greu sau chiar imposibil sa mai iasa…
Daca iubire nu e, nimic nu e!
Pentru final, am ales un paragraf din cartea lui Dan Kindlon si Michael Tompson, pe care il las aici ca pe o dorinta si urare catre toate mamele de baieti. Pe masura ce un baiat se indeparteaza de prezenta protectoare a mamei sale si, mai ales cand intra in adolescenta si in cultura cruzimii care il asteapta acolo, are nevoie sa fie in stare s-o poarte in inima, in siguranta pe care i-o ofera dragostea ei si in educatia emotionala pe care ea i-a dat-o. Are nevoie sa stie ca, oricare ar fi relatia dintre el si mama lui, va gasi mereu langa ea un loc unde e iubit mai presus de tot si de toate…
Psihologie
Despre baietii rai care trebuie reparati
Dintre cliseele cele mai cunoscute referitoare la barbati si femei este cel in care barbatul este supranumit sexul tare, datorita fizicului mai puternic iar femeia este sexul slab, din cauza aspectului minion (femeile sunt, in medie, cu 15 cm mai mici decat barbatii), a masei musculare reduse (cu 50%, fata de masa musculara masculina) a sensibilitatii emotionale si a altor particularitati legate de rolul ei biologic de mama.
Perceptia aceasta este corecta pana la un punct dar destul de impovaratoare pentru barbat, cel care este astfel conditionat ontologic si cultural sa fie Superman, un stoic, fara emotii si vulnerabilitati, menit sa fie protectorul femeii dar si zmeu printre alti masculi, cu care intra in competitie de-a lungul vietii. Se pare ca nimeni nu-si permite sa iasa din front, astfel ca baietii, afla inca de mici cum trebuie sa se comporte, ca sa devina barbati adevarati. Iata cateva afirmatii care-i ghideaza pe baieti, in drumul lor spre maturitate:
- Esti barbat atunci cand iti asumi riscuri!
- Nu esti barbat daca dai pe fata emotii si nesiguranta.
- Fii stoic, hotarat si de neclintit!
- Barbatii adevarati sunt duri (datorita testosteronului!?).
- Nu-ti arata niciodata vulnerabilitatea!
- Infrunta sau sfideaza!
- Un barbat adevarat nu plange niciodata!
- A fi barbat adevarat inseamna sa tii la bautura.
- Un barbat adevarat nu sta sub papucul vreunei femei
- Esti barbat daca ai un venit mai mare decat femeia/femeile din viata ta etc.
Despre astfel de preconceptii, valabile astazi in aproape culturile, vorbesc Dan Kindlon si Michael Thompson in cartea, Crescandu-l pe Cain. Cei doi autori atrag atentia asupra efectelor unei astfel de culturi, pe care o numesc, a cruzimii, asupra baietilor si barbatilor si cat de devastatoare este ea la nivel emotional, pentru acestia.
In primul rand, barbatii sunt privati de alfabetizare emotionala, iar asta ii costa pe multe planuri, cum ar fi cunoasterea de sine, empatia, exprimarea si experimentarea iubirii romantice, educatia copiilor, gradul de (ne)fericire etc. Studiile intreprinse de cercetatori, cum ar fi cel coordonat de Reed Larson si Mayse Richards au aratat, de altfel, ca tatii sunt « veriga slaba in viata emotionala a familiei ».
Adevarul este ca toti baietii se nasc cu potential si nevoi emotionale iar negarea acestora le creaza conflicte interioare puternice, care ii fac, fie sa se retraga, fie sa devina furiosi si violenti cu ei insisi si cu cei din preajma. Vedem asta cel mai bine la adolescentii care sufera, in timp ce se manifesta agresiv sau se retrag in sine, de teama etichetarii, tachinarii si/sau a criticii…
Cultura cruzimii pedepseste suferinta, impunandu-le baietilor sa sufere fara sa vorbeasca despre asta si sa fie martori tacuti ai actelor de cruzime fata de altii. Cam asta se intampla astazi in scoli, acolo unde bullying-ul este o problema care produce multa durere emotionala ambelor sexe, dar mai ales baietilor care trebuie sa fie stoici, sa nu se planga de niste fleacuri…
Barbatii adevarati sunt pe cont propriu. Tocmai din cauza ca si-au pus armuri si-si apara cu stoicism puterea, agresivitatea si siguranta, se insingureaza pentru a mentine aceste aparente, care le dau o aura de zmei, in timp ce pe dinauntru simt frica (de oameni), nesiguranta si esec…
Anxietatea de performanta ii chinuie pe baieti/barbati tot timpul. Daca o femeie poate sa aiba esecuri pentru ca este vasul mai slab, baiatul/barbatul n-are voie sa greseasca. Ba mai mult, el trebuie sa castige luptele zilnice cu alti competitori, pentru a arata ca este barbat adevarat, vrednic de admiratia femeilor si respectul rivalilor…
Baietii sunt diagnosticati cu deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD) de doua pana la patru ori mai mult decat fetele. De aici si perceptia ca baietii sunt mai rai decat fetele. Daca acesti copii devin baieti problema de la varste fragede, in ce mod si cu ce resurse pot lupta cu recomandarea de a fi reparati, in decursul vietii?
Cultura cruzimii ii pregateste pe baieti pentru agresivitate si delincenta. Majoritatea studiilor releva faptul ca 95% dintre problemele cu legea, le au barbatii. Ei, cei programati sa fie duri, sa-si asume riscuri, sa domine, sa tina la bautura, sa nu se lase induplecati de sentimentalisme si alte isme care le-ar stirbi din masculinitate.
Cum reparam lucrurile?
Mai intai va trebui sa punem la indoiala toate prejudecatile/stereotipiile cu privire la a fi barbat adevarat si sa ne gandim la cei care ne sunt copii, frati, soti, tati cu umanitate si intelegere.
Ar fi salutar ca familia, scoala, biserica, societatea sa ia presiunea de pe umarul baietilor/barbatilor si sa admita ca alfabetizarea emotionala este imperios necesara si in cazul sexului tare. Vulnerabilitatea, este o sursa de putere, daca stim cum sa o exprimam, sfidand cliseele (sub)culturale, care o prezinta drept slabiciune.
Intr-un mediu scolar sau casnic care promoveaza constienta emotionala si responsabilitatea personala, in care adultii dau acestor valori o voce, tacerea baietilor va fi intrerupta si, odata cu ea si puterea tacuta pe care cultura cruzimii o are in vietile lor.
va urma…
Ultimele comentarii