Tag Archives: credinte limitative

Of, m-am saturat sa fac numai eu treaba in casa asta. Nimeni nu ma ajuta. Nimanui nu-i pasa…

Situatia mea e foarte grea. Nu am nicio sansa sa ies din asta. Viata este nedreapta…

Niciodata nu obtin ceea ce vreau. N-am noroc si gata…

Recunoasteti cliseele de mai sus? Dar oamenii din spatele lor? Ar putea fi vecina de la trei ori colega de serviciu, prietena, sotul sau sotia. S-ar putea sa fiu chiar eu personajul cu pricina. Victima, caci despre ea este vorba, s-a infiltrat peste tot. Se fiinteaza cand ti-e lumea mai draga si-ti curma linistea. Cei care au astfel de oameni prin preajma stiu cum e sa traiesti printre vaiete si suspine…

Portret de victima. Cateva ipostaze

Psihologia victimei este simpla : ea se afla fix in centrul Universului. De acolo priveste cu nonsalanta la  sabotorii, insensibilii si tradatorii din jurul ei. Este vesnic nemultumita si pe buna dreptate. Nevoile, dorintele ei legitime sunt ignorate. Nimeni nu o intelege. Se simte singura si trista. Mereu la cheremul intamplarilor, a oamenilor sau a destinului implacabil…

Victima nu greseste niciodata. Daca se intampla totusi ca lucrurile s-o ia razna, intotdeauna mama, tata, sotia, seful, profesorul, guvernul, etc sunt de vina. Altii ar trebui sa fie mai atenti, mai empatici, mai prezenti…

Victima isi striga deseori neputinta, agatandu-si viata si fericirea de ceilalti. Cand nu se lamenteaza, incearca si alt registru. Fara tine nu pot trai. Tu esti sursa mea de fericire. Nu-mi imaginez cum ar fi viata mea fara tine, etc

In realitate, victima este un COPIL, o fiinta  fragil(izat)a emotional, dependenta de cineva sau ceva, cu o nevoie permanenta de atentie, compasiune, intelegere si dragoste.

Victima este dominata de teama. Frica de abandon, de respingere, de singuratate sunt catastrofale.

Nu-si poate asuma responsabilitatea pentru comportamentele proprii. Din acest motiv se invarte la nesfarsit in cercul vicios al victimizarii, autosabotandu-se.

De ce nu are puterea sau curajul sa iasa afara din acest scenariu ? Raspunsul s-ar putea traduce in termeni economici. Se pare ca  obtine ceva din acest joc melodramatic.

Beneficiile victimizarii

• victimizarea este o stare comoda, convenabila. Este o incremenire in zona de confort care ii ofera victimei un mediu securizant pe care il poate controla cu usurinta.
• victimizarea ofera acces la atentie, simpatie, compasiune, confirmare. Instant, la cerere.
• prin intermediul victimizarii, se incearca rationalizarea si justificarea esecului prin prisma trecutului, acolo unde se presupune ca victima a fost validata prin experiente similare. Cu alte cuvinte, victima isi conserva statutul, intarindu-l prin reconfirmare.
• statutul de victima degreveaza de responsabilitate. Cand altii sunt de vina pentru tot ce se intampla in jurul ei, victima poate ramane linistita, in afara solutiilor.
• victimizarea este un mecanism de aparare cu efecte compensatorii in privinta echilibrului emotional. Revarsand asupra altora emotiile negative, victima elimina (pe moment) frustrarea, nelinistea sau anxietatea, transferandu-le asupra unuia mai puternic (Salvatorul).

Si totusi, ne place sau nu, victimizarea este o boala care necesita tratament.

De ce suntem victime si cum iesim din capcana victimizarii ?

Daca ar fi sa ignoram victimele stoice (cele care isi controleaza f bine limbajul), toate celelalte exprima simptomele in cuvinte (ca in exemplul din introducere). Asta ne indreptateste sa cautam solutiile plecand de la limbaj. Limbajul ne trimite la cauze. Acestea, in varianta mai putin tragica,  par a fi strans legate de credintele limitative pe care victimele si le-au insusit in perioada copilariei timpurii.

Credintele sunt regulile vietii noastre, normele dupa care traim. Ele pot fi pozitive, (afirmative) dar si negative (limitative). Cand aceste credinte negative sunt rostite de persoanele semnificative din viata noastra, ele au forta modelatoare. De exemplu, cand copilul aude frecvent mesaje de genul: nu esti in stare de nimic, nu faci nimic ca lumea, esti lenes, nu te descurci, etc, le interiorizeaza, transformandu-le in profetii care se auto-implinesc. Copilul victimizat nu mai creste, in ciuda timpului care trece peste el. Ramane prizonier in itele acestor credinte limitative care ii scriu scenariul de viata de tip fatalist.

Astfel, pe nesimtite victima isi ia certificat, fara sa aiba idee ca se poate trai si altfel. Sau poate realizeaza ce se intampla si chiar isi propune sa lase in urma tanguiala. Dar cu ce sa inceapa, unde este punctul de la care se poate da startul pentru schimbare ?

Psihologii propun o metafora care pe mine m-a cucerit de-a dreptul. Ce-ar fi sa lasi copilul din tine sa creasca!? O fi asta o solutie abstracta dar contine o logica perfecta. Constientizand unde se afla, copilul victimizat isi ia libertatea de a se aventura in cautarea sinelui autentic, inabusit o vreme de credintele sale limitative. In sfarsit poate alege maturitatea…

Promotorii NLP (programare neuro-lingvistica) intampina victimele cu o reteta mai pragmatica. Este vorba de posibilitatea transformarii credintelor negative intr-unele temporare si a credintelor pozitive in unele permanente. Procesul acestei schimbari de paradigma (inversata) poate fi urmarit in contextul unui obiectiv de viata. In speta noastra, obiectivul ar fi: iesirea din capcana victimizarii si asumarea responsabilitatii pentru tot ce ni se intampla. Am putea realiza acest obiectiv, inventariind trei paliere: posibilitati, abilitati si merite.

Aplicand aceasta formula, intrebarile pe care victima angajata pe drumul schimbarii ar trebui sa si le puna sunt urmatoarele: ce posibilitati (reale, concrete) exista ca eu sa imi ating obiectivul ? Care sunt abilitatile (ce stiu sa fac mai bine) mele pentru a reusi ce mi-am propus ? Care sunt meritele mele (in general) ? Se cere un raspuns onest la aceste interogatii, care ar putea arata astfel: in acest moment nu cred ca sunt in stare sa ating obiectivul dar am abilitatile necesare (care sunt acelea?), merit (de ce?) si am posibilitatea sa realizez ce mi-am propus cat mai curand posibil.

Acesta este de fapt primul pas pe drumul schimbarii sau a insusirii unor noi abilitati. Atentie insa. Daca ne imaginam ca in jungla sinapselor neuronale din creier avem o cale batatorita (a victimizarii in cazul nostru), alternativa, desi sanatoasa,  va fi mereu sabotata de firava carare care incearca sa defriseze balariile din jur. O vreme, vechea carare va fi inca atractiva. Doar perseverenta va garanta atingerea obiectivului propus.

Avand aceasta perspectiva in minte, lamentarile din introducere s-ar putea reformula cam asa :

Sunt epuizata din cauza treburilor casnice. Am nevoie de ajutor. Vrea cineva sa faca asta (ceva specific) in locul meu ?

Momentan situatia mea este dificila. Cred ca voi gasi modalitati de a rezolva si aceasta problema. Viata este o lupta pentru a-mi depasi limitele, etc

Daca perseverez mai mult, pot obtine ceea ce imi doresc. Doar eu sunt responsabil(a) de ceea ce sunt sau voi deveni.

Cateva precizari :

• termenul de victima este folosit aici cu sensul sau psihologic
• toti oamenii au avut momente cand s-au simtit sau au avut comportamente specifice victimei. Important este ca aceste situatii sa fie accidentale si sa nu se constituie intr-un model de conduita.
• in anumite situatii de victimizare cronica, se recomanda ajutor specializat. Problema ar putea fi mult mai profunda si rezolvarea ei ar putea dura o periaoda lunga de timp.
• subiectul propus nu este tratat exhaustiv, orice perspectiva sau amendament fiind justificate si utile.