Tag Archives: cordon ombilical

Exista in popor o vorba care indeamna oamenii mari sa-si taie cordonul ombilical care ii tine legati de parinti. Zicerea pare logica, utila si imperios necesara. Daca insa ne gandim la tema din spatele acestui indemn popular, adica la atasament, lucrurile capata nuantari. Asta pentru ca atasamentul nu este o dependenta a copilariei pe care o depasim pe masura ce crestem ci este o nevoie pe care o avem pe tot parcursul vietii. Tinta atasamentului este sa obtii si sa mentii o relatie intima cu persoane semnificative. Asta nu inseamna ca trebuie sa continui sa traiesti cu mama si tata (desi unii o fac tocmai pentru ca se simt in siguranta in acest fel) dar te poti intoarce la ei, daca nu ai o baza solida de atasament in prezent si parintii ar putea sa ti-o ofere…

Atasamentul este important, uneori vital

Teoreticienii care s-au aplecat asupra subiectului spun ca atasamentul este innascut dar felul in care acesta se manifesta depinde de relatia timpurie a copilului cu ingrijitorii sai, in special cu mama.

• Atasamentul este vital. Functia comportamentului de atasament este biologica si are legatura cu contactul fizic dintre mama si copil. Bebelusii care nu sunt tinuti in brate si mangaiati atunci cand plang, nu mai cresc. O echipa de cercetatori americani de la Universitatea Duke a ajuns la aceasta concluzie studiind cazurile bebelusilor nascuti prematur care, in ciuda ingrijirilor primite (oxigen, hrana, temperatura ideala), nu luau in greutate. Prevederile stricte ale medicilor cer personalului auxiliar sa nu atinga bebelusii din incubatoare, indiferent cat de tare ar plange acestia. Profesorul Schonberg si echipa lui au pornit de la situatia creata de o asistenta medicala care a incalcat normele spitalicesti si i-a mangaiat pe spate pe acei micuti care plangeau foarte mult. Dupa acest tratament, bebelusii au inceput sa ia in greutate. Pentru a confirma teoria, cercetatorii au refacut experimentul in laborator folosind pui de sobolan. Astfel au reusit sa dovedeasca un fapt surprinzator: celulele corpului nu se pot dezvolta in absenta contactului fizic. Acea parte a genomului responsabila cu producerea de enzime pentru crestere se opreste din functionare si intra intr-o forma de hibernare. Cu toate acestea, e nevoie doar de cateva mangaieri ca productia enzimatica a celuleor puilor de sobolan sa reinceapa. Asadar, confortul de contact este un important factor de crestere.
• Atasamentul este sanatos. Persoanele cu atasament sanatos vor alege cativa oameni (ideal 3) cu care sa aiba relatii foarte stranse. Capacitatea de a alege (discrimina) si relationa cu alti oameni este baza sanatatii mintale a unei persoane. Cand oamenii din viata cuiva dispar, putem vorbi despre anorexie emotionala si de aparitia surogatelor de tip alcool, substante psihotrophe sau/si depresie, anxietate, etc.
• Atasamentul este salvator. In situatii de criza, comportamentul de atasament se activeaza, ceea ce inseamna ca suntem pregatiti sa cerem ajutor/suport persoanelor semnificative din preajma.
• Atasamentul este util. Cand avem o baza de siguranta afectiva, ne simtim bine cu noi insine si demni de iubire. In aceste conditii, suntem dispusi sa fim creativi, sa exploram, sa experimentam, sa crestem.
• Atasamentul este maleabil. Aceasta caracteristica a reiesit din studiile facute de Mary Ainsworth si reprezinta o veste buna pentru cei care n-au avut parte de atasament securizant in periaoda copilariei. Prin constientizare si terapie acesti oameni pot sa-si modifice comportamentele si atutudinea fata de apropiati, mergand pana la dobandirea unui atasament sanatos.

 Atasamentul sanatos securizeaza copilul mic pentru tot restul vietii

Pe la 2-3 luni bebelusul este capabil sa se ataseze de o figura zambitoare. Activarea comportamentului de atasament se face insa la 5-6 luni de viata, cand copilul isi face o harta a prezentei parintelui. Asta inseamna ca simte cand parintele lipseste si cand se intoarce. Intre 9-12 luni copilul se indeparteaza de ingrijitor dar verifica din cand in cand daca acesta este prezent. Intre 1-2 ani, copilul isi cauta mama cand este in preajma strainilor. Intre 2-3 ani, copilul accepta si substitute in  persoana de atasament. Concluzia specialistilor este ca pana la 3 ani, copilul ar trebui sa aiba o baza securizanta de atasament. Aceasta securitate emotionala isi va pune amprenta asupra vietii lui intr-o masura foarte mare. Increderea in sine, reusita personala, relatiile sociale pe care copilul le va stabili ulterior tin de baza de siguranta (atasare) dezvoltata in copilaria mica.

 Tipuri de atasament

Cel care s-a ocupat initial de teoria atasamentului a fost psihanalistul John Bowlby. Acesta a subliniat impactul ingrijitorului primar (mama) asupra copilului precum si importanta contactului fizic mama-copil. In anii 50, psihologul american Hary Harlow a efectuat un studiu (supranumit studiul iubirii) privind atasamentul, folosind puii de maimute rhesus. Acestia au fost izolati timp de 24 de luni, timp in care erau hraniti artificial de o mama surogat si mangaiati/linistiti de o alta, confectionata din carpa moale. Evident ca puii au preferat compania mamei din carpe, mai ales in situatiile de stres. Marie Aisworth a continuat studiul in aceasta directie, initiind un alt experiment cunoscut ca Strange Situation, la care au participat 76 de copii,  in urma caruia a descoperit 4 tipuri diferite de atasament. O alta cercetatoare, Mary Main si-a adus contributia in domeniu, stabilind tipurile clasice de atasament, dupa cum urmeaza:

• Atasamentul securizant (autonom). In cazul acestui tip de atasament, parintele este prezent, disponibil si raspunde nevoilor copilului. Il iubeste neconditionat. Nu critica ci incurajeaza copilul. Ii respecta alegerile/parerile. Ii fixeaza limite rezonabile. Este empatic. Este previzibil si constant in decizii. Rezultatele acestui comportament securizant se regasesc la copil in sensul in care are incredere in sine, se simte in siguranta cu sine si in lume. Devine comunicativ si cooperant. Invata autonomia si curajul. Invata sa exploreze mediul si sa experimenteze. Este vesel, relaxat, fericit.
• Atasamentul insecurizant de tip evitant. In acest caz, parintele iubeste conditionat (daca copilul este cuminte), este ostil, rigid, critic, invaziv, exigent, cu aversiune pentru contactul fizic. Copilul acestui tip de parinte se va simti respins, va fi nesigur, neaga nevoia de relatii, nu poate fi empatic. Invata sa se autocontina, fara sa impartaseasca cuiva trairile sale.
• Atasamentul ambivalent. Parintele este anxios, agitat, critic, hiperprotectiv, imprevizibil,inconsecvent. Copilul va creste nesigur, obedient, confuz, manipulator, minciunos. Va fi irascibil, agitat, furios si va ramane centrat pe propria persoana si propriile nevoi.
• Atasamentul dezorganizat (marcat de trauma). In cadrul acestui tip de atasament parintele este infricosat, ostil, periculos, abuzator, poate suferi de o boala psihica. Copilul este agitat, cu tendinte agresive. Ingheata fizic si emotional, are tendinta de izolare. Strategia copilului reflecta un colaps. El este ingrozit si simte ca este in pericol dar ramane fara solutii.

 Atasamentul la maturitate ne intoarce in copilarie

Nu mai este o noutate faptul ca prima copilarie (0-6 ani) este hotaratoare pentru destinul uman. Perioada atasamentului este chiar mai scurta (0-3 ani), cu urmari deosebit de importante, mai ales in plan emotional. Asta inseamna ca tipul de atasament pe care il avem ne permite sau nu sa avem relatii semnificative cu alti oameni, inclusiv cu partenerul de viata. Iata modelele intalnite la adulti, asa cum ni le propune David Wallin:

• Stilul securizant caracterizeaza persoanele cu stima de sine ridicata, care intra usor in relatii cu semenii, care nu se tem de intimitate, abandon, respingere sau singuratate. In termenii analizei tranzactionale formula relationala in acest caz ar fi: EU SUNT OK, TU ESTI OK.
• Stilul preocupat-anxios. este specific persoanelor care nu se simt confortabil in interactiunea cu alti oameni, din teama de a nu gresi sau dezamagi. Desi isi doresc intimitate si relatii de calitate, raman la distanta sau devin sufocante. Formula prezenta aici este: EU NU SUNT OK, TU ESTI OK.
• Stilul evitant-respingator li se potriveste persoanelor care neaga nevoia de relatie cu ceilalti din neincredere si teama de autodezvaluire. Formula tranzactionata este: EU SUNT OK, TU NU ESTI OK.
• Stilul traumatic este regasit la persoanele solitare care refuza intimitatea cu alti oameni. O caracteristica importanta aici este independenta. Ei prefera sa nu depinda de altii si nici altii sa nu depinda de ei. EU NU SUNT OK, TU NU ESTI OK, este esenta acestui stil pseudo-relational.

Trei teste simple referitoare la atasament

Daca copilul tau prescolar nu-ti simte lipsa si se indeparteaza de tine interactionand cu strainii, nu inseamna ca este independent sau sociabil, ci arata ca nu este conectat suficient cu mama (ingrijitorul) si in consecinta, ii lipseste atasamentul securizant.

Daca in viata de tanar sau adult, nu reusesti sa construiesti relatii intime cu nici o persoana din preajma, sau daca nu poti mentine relatii semnificative (gratificante) cu apropiatii, inseamna ca ai un stil de atasament evitant-nesigur.

Daca n-ai macar un umar pe care sa-ti pleci capul cand treci prin dificultati si crize, daca ti-e frica de intimitate, esti fie anxios, fie depresiv si lipsit de empatie fata de ceilalti, intreaba-te daca nu cumva ai un atasament dezorganizat de tip traumatic, care te impiedica sa ai relatii apropiate/suportive cu alti oameni.

Din fericire exista si solutii

Preventiv, copilul mic ar trebui sa ramana in contact (inclusiv fizic) cu mama, cel putin in primii 3 ani de viata. Este important ca mama sa fie prezenta in viata copilului nu doar pentru acoperirea nevoilor de baza (hrana, ingrijire) ci si in sens psihologic/emotional. Asta presupune sa-i raspunda cu blandete si dragoste, sa iubeasca neconditionat, sa-l incurajeze, sa stabileasca limite rezonabile, sa fie empatica si constanta in decizii si comportamente.

Terapia adultului incepe cu constientizarea unei probleme legata de atasament. In functie de tipul de atasament disfunctional dobandit, terapia se focalizeaza pe repararea acestuia. Asta presupune asumarea riscului in relatie, dispozitia de reparare si nu de repetare. Un terapeut bun va stii ce este de facut, in functie de particularitatile fiecarui caz.

Doar o vorba sa-ti mai spun

Cordonul ombilical capata sens psihologic, daca il folosim ca metafora pentru atasament. In acest caz va trebui sa-l folosim in sfarsit pentru legaturi invizibile, dar semnificative pentru bunastarea noastra fizica, psihica si mintala…

Bibliografie:

• Atasamentul in psihoterapie, David Walin, traducere Mihaela Dumitrescu, Bucuresti, editura TREI, 2014.
• Angela Carr, psihoterapeut integrativ, Note de curs