Tag Archives: Babette Rothschild

N-am fost preocupata de domeniul somatologiei (stiinta despre corp), pana cand am participat la o tabara de profil si am descoperit ca soma vorbeste. Apoi am aflat un lucru si mai surprinzator: corpul isi aminteste. Studii recente argumenteaza ca organismal uman retine memoria clipelor fericite dar si a celor mai putin placute, pe care le traim. Acestea din urma, in functie de anumiti factori, pot avea un puternic impact asupra calitatii vietii noastre. Iata de ce demersul lui Babette Rothschild, in Corpul isi aminteste mi se pare util si binevenit mai ales pentru specialistii care se apleaca asupra persoanei aflate in dificultate, din cauza unui eveniment traumatic.

O serie de autori: Schore, Siegel, Perry si colegii etc, sustin ca predispozitia spre tulburarea psihica , inclusiv TSPT (tulburare de stres post-traumatic), poate fi gasita in evenimentele stresante din periaoda timpurie de dezvoltare. Totusi, boala mentala cronica se poate dezvolta si la persoane care au avut o copilarie armonioasa dar care au fost supuse unui stres fizic si psihologic extrem la un moment dat in viata. (Malt si Weisaeth, 1989). Dar chiar si acestia pot compensa disfunctiile cu ajutorul celui mai bun prieten, a unui mentor, a unui partener care-i iubeste neconditionat, a unui psihoterapeut etc.

In TSPT putem vedea cum un eveniment dureros este memorat diferit fata de alte evenimente de viata. Din acest motiv, trauma este retraita iar si iar, ca si cum s-ar petrece in prezent, fapt ce deterioreaza calitatea vietii victimei. Pentru a intelege acest fenomen, ar trebui sa vedem cum functioneaza memoria si care sunt categoriile memoriei:

Categoriile memoriei

Cu cateva zeci de ani in urma se stia despre memorie ca este de lunga durata. Astazi stim ca exista si memorie de scurta durata, care incepe sa se degradeze odata cu inaintarea in varsta dar vorbim si despre memoria explicita care se refera la fapte, idei, concepte exprimate prin limbaj. Apoi avem memoria implicita care presupune proceduri si stari interne automate: imagini senzoriale, senzatii corporale, emotii si comportamente. Ea opereaza inconstient si daca nu este adusa in legatura cu memoria explicita, creeaza probleme. Fara memorie implicita, nu am reusi sa mergem pe bicicleta, de ex.

Se presupune ca evenimentele traumatice sunt inregistrate mai usor in memoria implicita, deoarece amigdala, continua sa functioneze, indiferent de stresul resimtit in corp. In acest context apare memoria in lipsa memoriei, cand persoana traumatizata reactioneaza datorita unor stimuli, fara sa-si aduca aminte de evenimentul in sine (conditionarea clasica explica acest fenomen).

In sfarsit putem vorbi de memoria somatica (a corpului), strans legata de memoria senzoriala. Aceasta din urma este f activa in trauma. Ea se reactualizeaza cand sunt reproduse aceleasi pozitii, miscari, comportamente din timpul evenimentului, fie intentionat, fie din intamplare” intr-un context de dependenta de stare. Apoi senzatiile dau nastere emotiilor.

Actiuni automate de supravietuire in caz de pericol

Exista trei modalitati automate de a face fata pericolului: lupta, fuga si incremenirea (imobilitatea tonica). Sistemul limbic, prin contributia amigdalei si a hipotalamusului, reactioneaza la amenitare, prin activarea SNA si apoi eliberarea unor hormoni (de ex. cortizol) care pregatesc corpul pt o actiune defensiva. Dupa ce pericolul a trecut, in mod normal, se restabileste homeostazia corpului.

Mecanismul este urmatorul: daca perceptia sistemului limbic este ca exista forta, timp si spatiu pentru fuga, atunci corpul incepe sa alerge. Daca perceptia sistemului limbic este ca nu exista suficient timp pentru fuga, insa exista suficienta forta pentru aparare, atunci corpul va lupta. Daca sistemul limbic va percepe ca nu este sufient timp, nu exista spatiu pentru fuga, nici forta pentru lupta, atunci corpul va incremeni. In aceasta stare, victima intra intr-o realitate modificata. Timpul incetineste si nu mai exista frica sau durere. Amortirea si resemnarea iau locul panicii si a groazei. E ca si cum, mintea intelege ca nu are de ales si elaboreaza automat, ultima strategie de supravietuire. Se stie ca, in anumite circumstante, victimele scapa de pericol, tocmai datorita acestei stari (vezi soarecele care o face pe mortul in timp ce pisica isi perde interesul fata de el).

Reactia fata de amintirea pericolului

In cazul in care SNA continua sa fie activat in mod cronic, desi amenintarea a trecut, aceasta este nesanatos, dezadaptativ si nenatural. Asa apare TSPT. Ca sa intelegem cum se petrece acest fenomen, ne intoarcem la sistemul limbic, la cele doua zone asociate, esentiale pentru stocarea memoriei: amigdala si hipocampul. In urma multiplelor cercetari, se stie ca amigdala ajuta la amintirea evenimentelor puternic incarcate afectiv iar hipocampul aseaza amintirile pe linia temporala a vietii, cu inceput, cuprins si incheiere. Dar in TSPT senzatia este ca teama nu s-a incheiat inca. Mai mult, victima nu-si aminteste daca a supravietuit traumei. Aceasta deoarece, s-a demonstrat ca activitatea hipocampului este adesea suprimata sub amenintarea stresului puternic. In consecinta, atunci cand apar stimuli extremi care amintesc de trauma, aceasta revine ca si cum ar fi traita in prezent,..

Este important de stiut ca persoanele care au suferit o trauma, isi pot aminti de ea cu lux de amanunte dar pot, la fel de bine sa nu-si aminteasca nimic din ce s-a intamplat, desi retraiesc in corp, senzatii fizice asociate acesteia. Asa cum am zis, corpul nu uita, desi mintea nu a inregistrat evenimentul si nu-l poate reda ca amintire (hipocampul se dezvolta dupa primul an de viata)…

« Modul in care creierul isi aminteste incidentele traumatice va determina cine va dezvolta TSPT si cine nu ». Pentru ca, nu orice persoana care a avut  o trauma va dezvolta TSPT. Studiile arata ca doar 20% dintre cei care au trait evenimente traumatice, vor avea probleme de acest gen. Restul de 80 % vor reusi sa depaseasca trauma, fie prin reactii reusite de lupta sau fugi, fie cu ajutorul sistemului de credinte, a experientelor anterioare, a resursele interne sau cu sprijinul familiei, a comunitatii, bisericii etc.

Emotii, senzatii, comportamente

Emotiile sunt conecatate la corp. Ele au o baza somatica si se exprima prin comportamente. Sa luam de exemplu, cele 6 emotii universale:

• furia – imi da dureri de cap: tensiune la nivelul maxilarului/umarului. Comportamentul tipic: cearta, tipat, lovituri
• tristetea – ma simt obosit/a, simt durere (pe care o numim sufleteasca), am senzatia de nod in gat. Comportamentul in acest caz este plansul.
• dezgust – imi provoaca greata. Ma departez.
• frica – am dureri de stomac, palpitatii, tremur etc. Comportamentul specific: lupta/fuga
• rusine – evit privirea celuilalt, temperatura corpului creste. Comportamentul tipic este acela de ascundere (vezi copiii care-si pun mana la ochi cand nu vor sa fie vazuti)
• fericire – simt excitatie, as putea exploda. Exprim asta prin zambet, ras…

Simptomele TSPT:

• flashback-urile – retrairea evenimentului in diverse forme senzoriale, in minte si corp. Ele pot avea loc in stare de veghe sau sub forma unor cosmaruri care perturba somnul. Sunt problematice in masura in care persoana nu realizeaza ca trairile din prezent sunt ireale. Apar in conditiile actualizarii dependentei de stare. Astfel un cantec, un gest, un miros etc, pot declansa acel déjà vu, déjà connu.
• disocierea: desi nu s-a studiat indeajuns acest concept, se crede ca disocierea este un ansamblu de forme asociate de constiinta clivata. Clivaje pot fi unele evenimente simple, ca uitarea motivului pentru care intri in bucatarie, pana la perceptia alterata a timpului, senzatii de durere reduse, impasibilitatea in fata unui pericol iminent, etc.
• evitarea stimulilor asociati cu trauma
• epuizare din cauza hiperexcitarii traumatice a SNA
• supraexcitarea sistemului nervos autonom (SNA) prin: ritm cardiac accelerat, transpiratii reci, respiratie accelerata, palpitatii, hipervigilenta. Cronicizate, aceste simptome pot conduce la tulburari de somn, pierderea apetitului, disfunctii sexuale, dificultati de concentrare etc.

Calea spre vindecare

Trebuie spus din start ca o persoana care sufera de TSPT are nevoie de ajutorul specialistilor (psihiatru, psiholog). Dar chiar si cu ajutorul acestora, lucrul cu trauma este dificil, nesigur si prezinta riscuri. Principalul risc ar fi re-traumatizarea. Asa cum sustin Onno van der Hart si Kathy Steel in Relieving Childhood Trauma (Alinarea sau retrairea traumei din copilarie?): “abordarea directa a amintirilor traumatice nu este mereu folositoare si poate fi uneori vatamatoare pentru clientii nostri.” Psihoterapia trebuie sa se muleze pe capacitatea clientului de integrare a amintirilor dureroase. Ritmul developarii amintirilor si traseul terapeutic are nevoie de franare si adaptare continua, in functie de client.

Un rol deosebit de important il are aici relatia terapeutica. Aceasta are rol de reglare emotionala. Pana nu exista incredere deplina in terapeut, clientul nu va avea un aliat in fata caruia sa-si confrunte traumele.

Prima regula a oricarei terapii a traumei este siguranta. Atata timp cat clientul traieste intr-un mediu ostil (de exemplu, victima violentei domestice care ramane langa agresor), terapia nu va avea efect.

Terapeutul va fi atent la resursele de vindecare ale clientului. Acestea pot fi: functionale (locuinta, masina, incuietori);  fizice (forta fizica si agilitatea), psihologice (mecanismele de aparare dar si inteligenta, simtul umorului, creativitatea, curiozitatea etc), interpersonale (reteaua sociala, animalele de companie) si spirituale (comuniunea cu natura, Dumnezeu). Resursele spirituale pot reprezenta resurse foarte puternice pentru vindecarea traumelor. Sau daca credinta in Dumnezeu a fost zdruncinata de trauma, un obiectiv al terapiei ar putea fi relegarea cu divinitatea.

Este important de subliniat ca fiecare client cu TSPT a supravietuit traumei si, deci a avut un rol in supravietuirea sa. Constientizarea acestui aspect, ar putea ajuta clientul, in sensul in care el descopera ca are resurse personale care il pot ajuta in viata de zi cu zi.

Clientul are nevoie apoi de asa numitele oaze, Oaza este o activitate care necesita concentrare si atentie, astfel incat clientul sa uite de trauma lui. Sunt recomandate activitatile care n-au devenit inca automate, de exemplu gradinaritul, tricotatul etc Cititul sau privitul la televizor nu ajuta prea mult, deoarece sunt activitati pasive care nu necesita concentrare maxima.

Paranteza: Acest concept este numit astazi, mindfulness. Este stradania de a ramane ancorat aici si acum si de a nu lasa mintea sa hoinareasca in trecut sau sa rumineze tot felul de ganduri nocive care sa-ti rapeasca bucuria din prezent.

Ancora este de asemenea un instrument folositor. Conceptul de ancora provine din programarea neurolingvistica dar a fost adaptat pentru terapia traumei. Ancora este o resursa concreta, observabila cum ar fi: o persoana semnificativa si de incredere, un animal de casa, un anumit loc, un obiect, o activitate (de ex, sportul). O ancora potrivita este aceea care ii da clientului un sentiment (corporal si emotional) de alinare si o stare de bine. Este util, ca orice client care lucreaza cu trauma sa stabileasca la inceputul terapiei, cel putin o ancora pe care sa o foloseasca drept instrument de franare, atunci cand terapia devine dificila. In plan concret, terapeutul care observa o surexcitare a clientului, schimba brusc subiectul, modificand astfel fluxul clientului. Schema terapiei arata astfel: abordarea traumei => hiperexcitare => ancora => excitare scazuta.

O alta tehnica folosita in terapia traumei este prezentarea de catre terapeut a teoriei cu privire la trauma. In acest fel se obiectiveaza trauma, pregatind clientul pentru aplicarea tehnicilor specifice.

Exista apoi o serie intreaga de tehnici somatice care ajuta clientul traumatizat sa duca o viata normala, cum ar fi: tehnici de relaxare (exercitii fizice pentru tonusul muscular), de oprire/franare a flashbeack-urilor, a constientei duale cu disociere intre realitatea sinelui care experimenteaza (senzatiile traumatice) si a sinelui care observa (nu exista niciun motiv de teama in prezent), exercitii de explorare a granitelor interpersonale, corporale, vizuale

Respectarea diferentelor individuale. Asta presupune atentie si intelegerea nevoilor clientului. Asa cum spune Babette Rothschild, ‘uneori, cea mai eficienta interventie este aceea de a fi alaturi de client, vorbind despre lucruri mondene’. In acest context, cea mai buna tehnica de interventie, este nefolosirea nici unei tehnici.

Vindecarea unei traume este un proces laborios care necesita intelegerea fenomenului, constientizarea senzatiilor corporale asociate, identificarea emotiilor traite. Un fapt important este intelegerea, cel putin la nivel intelectual, a faptului ca trauma are de-a face cu trecutul si ca ce se intampla in prezent este amintirea traumei, declansata de asa numita memorie somatica. Daca separarea trecutului de prezent se realizeaza in cadrul terapiei, este un semn clar ca terapia a avut succes.

Desi memoria somatica este asociata cu evenimentele traumatice, este util ca terapeutul si mai ales clientul, sa stie ca memoria corporala are in atentie si evenimentele fericite (emotii, sentimente pozitive). Acest fapt constituie o resursa importanta de vindecare in terapia traumei.

In concluzie, corpul isi aminteste evenimentele traumatice prin codificarea in creier a senzatiilor, miscarilor si emotiilor asociate cu trauma. Pentru vindecare este nevoie sa se acorde atentie, atat lucrurilor care se intampla in corp, cat si interpretarilor care sunt facute in minte. Limbajul uneste distanta dintre minte si corp, conecatand amintirile explicite si implicite… Memoria somatica devine istorie personala cand impactul evenimentelor traumatice este suficient de diminuat ca evenimentele sa-si gaseasca sensul si locul potrivit in istoria clientului.  

Nota: Numim eveniment traumatic: lupta armata, atacul sexual si fizic, faptul de a fi luat ostatec, incarcerarea, terorismul, tortura, dezastrele naturale sau provocate de catre om, accidentele, un diagnostic sumbru (DSM – IV)