Tag Archives: amprente psihologice

Iubirea care ne vindeca este cartea care m-a atras irezistibil datorita nevoii mele de a explora aceasta resursa gratuita – iubirea – ce promite vindecare, in ciuda adversitatii si a dificultatilor cu care se confrunta unii oameni. Fie ca vorbim de razboi, maltratare, neglijare, deportare, inchisoare, boala, incest sau alte atrocitati, o relatie umana angajata si calda pare sa fie balsamul alinator dar si scanteia care face ca sufletul inghetat de suferinta sa renasca la viata. Asta spune, in esenta, Cyrulnic in eseul sau, bazandu-si reflectiile pe exemple practice dar si pe cercetari stiintifice.

Autorul este cunoscut si prin faptul ca promoveaza termenul de rezilienta, un concept care explica diferenta intre invingatorii si invinsii fenomenelor adverse. Pentru ca trauma sa fie integrata si suportata este nevoie de rezilienta, sustine Cyrulnic. Rezilienta este un ansamblu de trăsături, abilități si capacități personale, ce se constituie în factori protectivi pentru diminuarea nivelului de stres, anxietate si depresie, cu scopul unei mai bune funcționalități și stări de bine personale. Este un mod specific si personal de a face fata durerii, un ingredient necesar in cadrul procesului de revenire la viata, dupa trauma.

Revenirea la viata este un proces care poate dura ani de zile, uneori generatii la rand si este influentat de resursele proprii, de afectiunea apropiatilor dar si de discursul cultural care permite sau nu iesirea din trauma. Cand suferindul este sustinut zilnic de afectiunea apropiatilor sai iar discursul cultural da un sens ranii sale, acesta incepe sa se vindece si sa se dezvolte, sustine Cyrulnic.

 Dar cum arata iubirea vindecatoare? Cand o putem accesa si in ce conditii poate deveni motor pentru vindecare? Cum se impletesc stilurile afective in cuplu astfel incat ele sa favorizeze vindecarea unuia sau a ambilor parteneri? In ce mod poate favoriza cultura vindecarea persoanelor cu trecut traumatic? Iata provocari la care autorul incearca raspunsuri pertinente, provocatoare si pline de speranta, atat pentru victimele durerii, cat si pentru cei care ii acompaniaza.

Iubirea, cel mai puternic factor de rezilienta

Studiile privitoare la rezilienta au aratat ca persoanele care au avut in viata lor o alta persoana de care s-au atasat sanatos, au facut fata mai bine crizelor si loviturilor vietii. Este cert ca o figura de atasament prezenta in viata ta te motiveaza sa traiesti, in ciuda adversitatii, adminte la randul sau, Cyrulnic.

Afectiunea parentala constituie baza de siguranta care ii asigura copilului forta de a iesi din adapostul familiei si a se lansa in lume. Starea de spirit a parintilor, dispozitia lor, trecutul care ii inveseleste sau ii intristeaza si care atribuie o semnificatie aparte fiecarui obiect si fiecarui eveniment, structureaza in acelasi timp imaginea pe care copilul si-o face despre el insusi … Dar ce se intampla cu cei care au avut parinti traumatizati, indisponibili emotional sau cu cei care au ramas orfani din diferite motive, cu cei nascuti in familii dezorganizate sau care au cunoscut ororile razboiului? Mai au ei sanse de vindecare si implinire in viata?

Boris Cyrulnic admite ca da, in conditiile in care acei copii intalnesc un tutore de rezilienta in adolescenta si/sau cunosc iubirea neconditionata a unui partener in cadrul unei relatii stabile de cuplu. Oamenii traumatizati au nevoie de tutori de rezilienta, alaturi de care urmeaza sa evolueze. Evolutia poate incepe in adolescenta, atunci cand copiii se deschid fata de un mediu social prielnic, cand intalnesc prima dragoste sau/si cand se angajeaza in legaturi de cuplu stabile. In aceste contexte, dragostea poate transforma suferinta muta din copilarie…

Studiile sustin aceste afirmatii cu cifre: 28% dintre copiii cu probleme isi revin in perioada adolescentei. Aceasta evolutie aparent spontana se datoreaza intalnirii constructive cu o persoana insemnata din punct de vedere sentimental sau cultural. Unele grupuri si institutii care au preluat acesti copii au ridicat procentul la 60%, sporind astfel factorii de rezilienta.

Daca lasam un adolescent singur cu durerea lui, va creste riscul ca acesta sa repete comportamentul care nu favorizeaza rezilienta. Dar daca adolescentul gaseste un mediu prielnic si un tutore care sa-l insoteasca pe drumul schimbarii, reprezentarile negative capatate in copilarie pot fi modificate. Este o perioada atat de vie incat ii permite memoriei biologice sa invete un alt stil afectiv. Evolutia rezilienta va fi determinata de gasirea unei structuri afective noi (individ sau grup) de care sa se lege articulat … Poti invata sa iubesti atunci cand noul mediu iti ofera stabilitatea emotionala care face loc schimbarii.

Daca tanarul nu reuseste sa-si gasesca un tutore de rezilienta sau un grup suport in adolescenta mai are totusi o sansa de a se salva, printr-o relatie de iubire. Desi multi dintre ei se intreaba, Cine sunt eu ca sa fiu iubit, sufletele ranite se intalnesc, in incercarea disperata de a se salva, impreuna. Daca cei doi reusesc sa formeze un cuplu trainic, fie el si disfunctional, au sansa de a obtine un atasament securizant, ce nu a fost insusit cu succes inainte.

Asadar, dragostea are ca efect imbunatatirea stilurilor afective si implicit, imbunatatirea calitatii vietii.  Din punct de vedere biologic, relatia de dragoste face posibila metamorfoza si schimbarea de directie. Dupa ce tanarul a fost marcat de mediul inconjurator de la varsta precoce, ceea ce i-a modelat stilul afectiv, relatia de dragoste vine si ii ofera a doua sansa, o modificare a reprezentarilor negative despre sine, dobandite in timpul copilariei. Se intampla o metamorfoza a biologicului, afectivului si socialului, care se coordoneaza pentru a vira spre alt orizont, cu mai multe sanse de succes…

Cele mai mari sanse de vindecare le au persoanele care au cunoscut in trecut semintele iubirii, chiar sub forma unor scurte momente ce au ramas persistent in memorie. Aceste flash-uri sunt numite de specialisti,

Amprente psihologice

Orice persoana, indiferent de trecutul sau, a primit din mediul în care trăieste o serie de amprente precoce care i-au marcat în memorie o rezilienta latenta, sustine Cyrilnik. De pilda, viata destramata si jarul ramas dupa distrugerea ei coexista in amintirea lui ca o reprezentare a sinelui cu care paseste în aventura iubirii. E ca și cum ar gandi: Simt ca pot fi iubit, pentru ca am fost iubit candva. In caz contrar, un act de bunatate cu care nu esti obisnuit iti poate provoca frica, desi ai atata nevoie de el. 

Amprenta psihologica devine astfel mijloc de rezilienta si de salvare din deznadejde. “Dintre miliardele de actiuni, de lucruri, de intamplari și de cuvinte care ne inconjoara, aproape toate vor fi uitate, pierdute in mediul ce ne invaluie si ne modeleaza fara stirea noastra. Pana cand, deodata, un scenariu a carei actiune dramatica provoaca un deznodamant rasare in constiinta noastra si ramane acolo sub forma de amintire… Această amintire, peste luni/ani, poate provoca o schimbare de perspectiva, o asumare a vietii personale, in ciuda obstacolelor care ne-au marcat existenta” Exista mereu un gest linistitor in cea mai mare spaima, un suras in groaza de nedescris, un colt de cer albastru, chiar si in cel mai intunecat loc.

Cultura participa la trauma si implicit, la rezilienta. De la rusine la mandrie.

Modul in care anturajul familial si cultural vorbesc despre suferinta o poate atenua sau agrava, in functie de povestea cu care il inconjoara pe cel aflat in necaz. Este greu sa-ti schimbi modul in care relationezi, atunci cand totul este incremenit in societate si in privirile oamenilor. Cand esti altfel, stigmatizat, cand trebuie sa-ti ascunzi suferinta, durerea este si mai mare. De pilda, victimele incestului vorbesc dupa 30 de ani de la agresiune, copiii deportati au vb la 40 de ani dupa incheierea razboiului, atunci cand cultura le-a dat cuvantul, iar copiii nascuti din tati germani si mame frantuzoaice, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, isi ascund inca umbra originii lor.

Cand mediul permite sa-ti spui povestea, acest fapt iti permite accesul catre intimitatea propriei fiinte si la gasirea unui sens. Cand gasesti un sens durerii, aceasta se diminueaza. Cand dai glas durerii spunand o poveste, modifici si reprezentarea traumei datorita celor ce o asculta si astfel amintirea unei rani trecute devine mai usor de suportat.

Cand cultura nu-ti permite evocarea durerii, o poti sublima intr-o imagine a omului de succes. (sunt destui oameni care functioneaza foarte bine in cadre de lucru institutionale dar care sunt rupti de lumea dinlauntrul lor si profund nefericiti). O poti transmite printr-o opera de arta: printr-un roman in care iti spui povestea, intr-un tablou, intr-o sculptura, care ii da sens si cu care te identifici, trecand astfel de la rusine si vinovatie, la mandrie.

Cei care au trecut prin trauma au prezentat doua caracteristici definitorii: vinovatia si hipermnezia. Culpabilizatii s-au angajat in lupte sociale, acumuland o serie de factori de rezilienta. Hipermnezia poate fi o sechela si atunci persoanele devin prizoniere ale trecutului, fie un punct forte, daca familia, mediul cultural ii dau ranitului ocazia de a se exprima (verbal, artistic, literar), oferind suferintei un sens si incurajand astfel modificarea acestei memorii.

Concluzie: O trauma schimba pe oricine, dar ne revine noua decizia de a alege, fie sa ne supunem acesteia, gandind ca asa ne e destinul, fie sa ne eliberam si sa revenim la viata. Schimbarea este conditionata de o prezenta afectiva care sa ne ofere siguranta emotionala (iubire neconditionata) si un mediu cultural deschis care sa dea sens vechii rani si sa o integreze in noile cadre de viata …

Despre autor: Boris Cyrulnik este neuropsihiatru si psihanalist francez, profesor si scriitor prolific, Director de Educatie la Universitatea din Toulon, unde preda cursul de etologie umana. Un erudit cu experienta caruia Emanuel Macron i-a cerut in 2018 sa reformeze sistemul educational din Franta.