Carte, Psihologie
Privind soarele in fata
Titlul ales de Irvin Yalom este inspirat de maxima lui Rochefoucauld: Soarele si moartea nu pot fi privite fix in fata. Ori tocmai asta face Yalom in carte: priveste moartea fatis, o diseca si cauta sa o imblanzeasca, astfel incat, cititorii sa se imprieteneasca cu ea.
A vorbi despre moarte este ca si cum ai incerca sa privesti soarele in fata: nu poti rezista prea mult. Si atunci, de ce sa ne uitam fix la soare? Un raspuns scurt ar fi acela ca suntem nevoiti sa o facem, la un moment dat. Toti, fara exceptie. Existenta noastra este mereu umbrita de cunoasterea faptului ca vom creste, vom inflori si apoi, inevitabil, vom descreste si vom muri. Ne place sau nu, o acceptam sau nu, moartea este viermele din miezul existentei umane.
Cei care nu reusesc sa se impace cu ideea mortii, incearca sa o alunge prin respingere, negare, diversiune sau inlocuire. Unii pornesc compulsiv in cautarea noului, a senzatiilor tari, a sexului, bogatiei, religiozitatii sau puterii. O cursa care sfarseste tot acolo, in pragul intunericului, dar cu frica, regrete si disperare …
Ascunzandu-te de moarte, te ascunzi si de viata, sustine Yalom. In schimb, confruntare cu moartea, desi produce anxietate, are potentialul de a ne imbogati semnificativ existenta. Desi moartea, ca proces fizic, ne distruge, ideea de moarte ne salveaza!
Chiar daca rational poti accepta sa privesti intr-acolo, nu esti dispus sa te uiti la moarte oricand si oricum. De obicei o faci cand esti constrans de evenimente si de contexte speciale. Autorul numeste aceste contexte, experiente revelatoare si le descrie ca fiind terapie de soc existential, usi care se deschid spre lumina …
Iata cateva exemple de evenimente care favorizeaza experientele revelatoare: suferinta cauzata de o boala terminala, moartea cuiva drag; incheierea unei relatii intime; o aniversare (50, 60, 70);o trauma devastatoare (viol, jaf, incendiu etc); plecarea copiilor de acasa (sindromul cuibului gol); pierderea unei slujbe sau schimbarea de cariera; pensionarea; internarea la un azil; visele puternice care vin cu mesaje dintr-o zona mai adanca a eului; reuniuni scolare, dispozitii legate de mostenire sau alcatuirea unui testament etc.
Odata confruntati cu spinul mortii si al suferintei, ne indreptam privirea spre sursele de lumina. Acestea pot fi ideile altor muritori, aforismele si, mai ales relatiile pe care le stabilim cu alti oameni.
Puterea ideilor. Epicur
Conform dictionarului Webster, epicurian este cineva dedicat vietii luxoase si placerilor senzoriale. Dar Epicur are ceva mai valoros sa ne invete, sustine Yalom. De pilda, afirmatia ca sufletul este muritor si piere odata cu trupul. De ce sa ne temem de moarte daca n-o putem percepe nicodata? Pentru ca suntem morti, nu stim ca suntem morti si atunci ce motiv am avea sa ne temem?
Starea noastra de nefiinta de dupa moarte este aceeasi ca cea de dinainte de a ne fi nascut, mai crede Epicur (argumentul simetriei). Daca nu ne facem griji pentru nefiinta de dinainte, de ce ne-am teme de nefiinta de dupa fiinta, se intreaba el retoric.
Cea mai valoroasa idée epicuriana mi s-a parut cea referitoare la transmiterea prin reverberatie. Conceptul se refera la undele de influenta pe care le lasam fiecare dintre noi in lume, lucru care atenueaza durerea efemeritatii. Ceva din fiecare dintre noi va persista, chiar daca acest lucru ne va ramane necunoscut sau imperceptibil. Un exemplu de transmitere prin reverberatie in urma unei experiente revelatoare, gasiti aici.
Alte aforisme si idei care pot risipi teama de moarte. Nietzsche.
- Croieste-ti o soarta pe care sa o iubesti, este unul din aforismle preferate ale lui Nietzsche. Ideea aici este de a nu ramane prizonier in propria viata ci de a cauta sa-ti atigi potentialul, facand ceva care te implineste si-ti ofera starea de bine dorita.
- Ceea ce nu ma omoara ma intareste, este o alta propozitie de granit a filozofului. Acest aforism ne transmite faptul ca experientele dificile pot sa faca pe cineva mai puternic si mai adaptabil la situatii asemanatoare. Este ca imaginea copacului care datorita furtunilor, creste mai puternic si mai inalt.
- Ideile bune, chiar si acelea de mare impact sunt rareori suficiente administrate o singura data. Sunt necesare doze repetate. Cu alte cuvinte, nu renunta niciodata, in ciuda esecurilor repetate. Atata timp cat traiesti, orice poate fi posibil!
- Cand suntem obositi, suntem atacati de ganduri pe care le-am depasit cu mult timp in urma. Altfel spus, nu fii dezamagit cand te intorci la problemele vechi. Odihneste-te si vei reusi sa depasesti obstacolul din calea ta.
- Consuma-ti viata, Mori la timpul potrivit! Ceea ce putem invata de aici este sa cautam implinirea de sine, sa ne realizam potentialul, sa traim deplin si cu indrazneala. Atunci si numai atunci putem accepta moartea, fara (prea multe) regrete.
Aplicatie: Poti gasi un mod de a trai astfel incat sa nu acumulezi regrete? Ce poti face acum in viata ta, astfel incat, peste un an sau peste cinci, sa nu privesti inapoi cu aceeasi spaima la noile regrete acumulate?
Contează doar ceea ce ești! Schopenhauer
In trilogia de eseuri, Ce este omul, Ce are omul, Ce reprezinta omul, filozoful Schopenhauer spune ca singurul lucru care conteaza cu adevarat este ceea ce suntem. Nici acumularea de bunuri, nici bogatia, nici statutul sau reputatia nu aduc starea de bine unui om, cu atat mai putin, mult ravnita fericire.
Bunurile materiale sunt niste naluci. Acumularea de bogatii și bunuri materiale este nesfarsita și nesatisfacatoare. Cu cat avem mai mult, cu atat ne cresc pretentiile si planurile de a avea si mai mult. La sfarsit, nu noi avem bunuri, ci ele ne au pe noi.
Reputatia este la fel de efemera ca bunurile materiale. Jumatate din grijile și anxietatile noastre se nasc din preocuparea pentru parerile celorlalti … Trebuie sa ne extragem acest spin din trup. Opinia celorlalti este o fantasma care se poate modifica in orice moment. Parerile atarna de un fir de ata si ne transforma in sclavi ai gandurilor celorlalti sau, mai rau, a ceea ce par ei sa gandeasca, pentru ca, nu putem sti niciodata ce gandesc cu adevarat.
Numai ce suntem conteaza cu adevarat. O constiinta sanatoasa inseamnă mai mult decat o buna reputatie. Scopul nostru cel mai important ar trebui să fie o sanatate buna (fizica, emoționala, spirituala) si bogatia intelectuala, ceea ce ne poate oferi o rezerva inepuizabila de idei, independenta si o viata morala …
Terapie existentiala prin relationare
Chiar daca sunt valoroase, ideile nu sunt suficiente pentru a alunga teama de moarte. Relatiile intime sunt o conditie esentiala pentru fericire. Opusul lor este singuratatea, traita si ca angoasa a mortii, afirma Yalom.
Există două feluri de singurătate: cotidiana si existentiala. Prima dintre ele este interpersonala, este durerea de a fi izolat de ceilalti. Această singuratate, deseori insotita de teama de intimitate sau de a fi respins, de rusine sau de frica de a fi neiubit, ne este familiara tuturor, intr-o masura mai mare sau mai mica. O astfel de izolare se combina cu deznadejdea sau chiar disperarea si teroarea. Nu poate fi nascocită o teroare mai deavoleasca decat ca un individ să fie lasat liber in societate dar sa ramana cu totul neremarcat de catre ceilalti membri, afirma, in urma cu un secol, William James.
A doua forma de singuratate, cea existentiala, este mult mai profunda si se naste din prapastia de nedepasit dintre individ si ceilalti oameni. Aceasta prapastie este o consecinta, nu doar a faptului ca fiecare dintre noi a fost aruncat singur in aceasta existenta si trebuie sa o paraseasca singur, dar deriva si din faptul ca fiecare dintre noi trăieste intr-o lume cunoscuta doar de catre noi insine.
Datorita aparatului nostru neurologic, fiecare persoana joaca un rol substantial in crearea propriei realitati. Cu alte cuvinte, avem un numar de categorii mentale (de exemplu, cantitate/calitate, cauza/efect), care intra in joc atunci cand suntem confruntati cu informatii care ne parvin si care ne permit sa construim lumea intr-o maniera unica, in mod inconstient si automat.
Fiecare dintre noi trece prin momente de izolare interpersonala in moduri diferite, pe parcursul diferitelor faze ale ciclului vietii. Izolarea existentiala este mai rara la inceputul vietii si devine accentuata spre finalul ei …
Ca sa avem relatii implinitaore avem nevoie de puterea empatiei. Emaptia este cel mai puternic instrument in eforturile noastre de a relationa cu alti oameni. Aceasta deschidere de a-ti trai propria durere la unison cu altcineva face parte, de secole, din traditiile de vindecare seculare si religioase. In acest context, nu exista ajutor mai mare oferit unui om aflat in fata mortii sau unuia care sufera de anxietatea mortii, decat simpla prezenta a altei persoane. Apropiati-va in orice mod vi se pare indicat. Vorbiti din inima. Impartasiti propriile dumneavoastra temeri. Improvizati in orice mod care credeti ca aduce alinare, ne sfatuieste Yalom.
Grupurile de sprijin conduse de un profesionist sunt foarte eficiente pentru oamenii care sufera de o boala fizica sau psiho-emotionala. Conform cercetarilor, prin participarea la astfel de grupuri, calitatea vietii participantilor a crescut considerabil. Alte studii recente demonstreaza si eficacitatea grupurilor on line care se auto-consiliaza, astfel incat daca nu este disponibil niciun grup condus de un profesionist, poate fi explorata si varianta pe internet.
Pe langa empatie, dezvaluirea de sine joaca un rol esential in dezvoltarea intimitatii. Cu cat dezvalui mai mult din sentimentele si gandurile proprii, cu atat le va fi mai usor celorlalti sa se deschida. In general, relatiile se dezvolta printr-un proces de revelatii reciproce. O persoana face un salt si dezvaluie date personale, expunandu-se astfel unui risc. Cealalta raspunde la fel. Impreuna isi adancesc relatia printr-o spirala de revelatii personale. Daca persoana care se expune este lasata singura, fara a i se oferi reciprocitate, atunci prietenia se pierde, in cele mai multe cazuri. Cu cat esti mai sincer cu tine insuti, te poti deschide in intregime, cu atat mai adanca si mai profunda este prietenia.
Recunostinta este o unealta eficace in lupta cu anxietatea in fata mortii. Yalom recomanda vizita de recunostinta la persoanele care au avut o contributie la binele din viata noastra. O scrisoare de recunostinta sau un apel telefonic de multumire, sunt si acestea actiuni cu impact.
Nevoia de a avea un mentor spune multe despre vulnerabilitatea si dorinta noastra de a cunoaste o fiinta superioara sau chiar suprema. La aceasta se adauga si dorinta de supunere, de a te inclina in fata unui caracter maret care merita elogii. La baza tuturor religiilor sta aceasta nevoie de a venera o Persoana (Dumnezeu) si de a i se supune.
Religia si credinta sunt resurse valoroase pentru ca neaga moartea, ceea ce este linistitor. In plus, te fac sa te simti bine, asigurat, virtuos si demn de o viata mai buna, in alta dimensiune.
Cum sa abordam anxietatea mortii? Sfaturi pentru psihoterapeuti
Frica de moarte are nasul ei si anume terapia existentiala, o metoda brevetata de Yalom, care presupune confruntarea in mod organizat cu dat-ul existentei umane. Concepte ca libertatea, moartea, singuratatea si iubirea necesita o abordare existentiala. Cu toate acestea, Yalom nu considera acest tip de terapie o scoala ideologica de sine statatoare ci, mai degraba, isi propune sa induca psihoterapeutilor o receptivitate la aspectele existentiale. Iata cateva recomandari pe care le face terapeutilor, in acest sens:
- Distingeti intre continut si proces (relatia terapeutica). Terapia nu trebuie sa fie condusa de teorie ci de relatia cu pacientul, care poate aborda orice alta tema care il framanta. Nu teoria si ideile ci relatia este cea care vindeca. Ideile sunt eficiente numai cand alianta terapeutica este solida.
- Actul terapeutic este, de departe, mult mai eficient decat cuvantul terapeutic.
- Sinceritatea, empatia, evaluarea pozitiva neconditionata a terapeutului sunt comportamente eficiente pentru orice terapie.
- Vulnerabilitatea si umanitatea terapeutului il fac pe client sa se deschida si sa se simta inteles si in siguranta.
- Iubirea si sexul pot avea legatura cu teama de moarte. Cand un om este obsedat de altul, terapia nu este eficienta. Ca sa poti lucra eficient cu o persoana este nevoie ca ea sa nu fie contopita/absorbita de o alta.
- Valorificarea contextului AICI si ACUM in terapie. Terapia este intotdeauna o succesiune in care alterneaza interactiunea si reflectia acelei interactiuni. Informatia imediata, observata in comportamentul pacientului este autentica, deci relevanta.
- Autodezvaluirea terapeutului este uneori necesara, dar numai atunci cand este valoroasa pentru pacient.
- Psihoterapeutul are de castigat fiind complet transparent in ceea ce priveste procesul terapiei. Este valoros pentru terapie sa-i explici clientului ce tehnici sau metode vei folosi pentru a atinge obiectivele propuse.
- Recomandarea de resurse (articole, carti) de psihoterapie si psiho-educatie poate fi de mare ajutor pentru orice client aflat in terapie.
- Visul este o sursa valoroasa pentru informatii despre persoane disparute, locuri si experiente din viata pacientului. Anxietatea mortii patrunde in multe vise. Cele mai profunde vise din perspectiva terapeutica sunt cosmarurile, visele recurente si visele lucide care raman in memorie. Orice cosmar este un vis in care anxietatea mortii a scapat din zona securizata si-l ameninta pe cel care viseaza.
Exercitiu existential – de aplicat in cabinet
Metafora ecranului impartit. Procedura se desfasoara astfel: psihoterapeutul ii cere pacientului sa inchida ochii si sa-si imagineze un ecran in doua sectiuni orizontale: pe jumatate de ecran pacientul plaseaza imaginea intunecata, traumatizanta de care vrea sa scape; pe cealalta jumatate o scena/amintire draga, care ii ofera placere si liniste (de exemplu o plimbare prin padure sau pe tarmul unei mari). Prezenta continua a scenei linistitoare compenseaza si tempereaza imaginea deranjanta.
Epilog: Nu-mi doresc ca aceasta sa fie o carte sumbra. Dimpotriva, sper ca intelegand cu adevarat conditia umana, timpul scurt pe care il avem de petrecut in lumina, vom ajunge, nu doar sa savuram bogatia fiecarui moment si simpla placere de a exista, dar si sa avem mai multa compasiune fata de noi insine si fata de toate celelalte fiinte umane, conchide Yalom.
film, Povesti despre oameni, Psihologie
A trai – Ikiru
N-as fi crezut vreodata ca un film japonez din anul 1952, alb negru, fara actiune, recuzita si farmec, avea sa-mi ofere sansa unei experiente revelatoare, demne de a fi impartasita si altora. Dar s-a intamplat si, crede-ma pe cuvant, merita sa cheltui 2. 20 h din viata ta pentru a-l vedea, fie si din curiozitate, daca nu din alte ratiuni, despre care o sa-ti spun mai multe in randurile ce urmeaza.
Dar mai intai am sa-ti dezvalui firele povestii: Matanabe este sef al departamentului Propuneri si Sesizari, in cadrul primariei din Tokyo, un functionar umil si posac, care a stampilat timp de 30 de ani hartii si a clasat dosare. O rutina care i-a asigurat traiul zilnic si ceva economii, pe care se gandea sa le imparta cu fiul sau, de care se instrainase intre timp.
In cei 30 de ani de munca, Matanabe n-a lipsit nici macar o zi de la birou, asa incat scaunul lui ramas gol pentru cateva zile, a starnit printre colegi tot felul de banuieli: ba ca s-ar fi indragostit, poate s-o fi scrintit la cap, ori vrea sa se distreze si altele. In realitate, omul umblase pe la doctori si aflase ca are cancer la stomac.
Vestea ca mai avea de trait doar cateva luni a cazut ca un trasnet asupra lui, umplandu-l de amaraciune si disperare. Acum stia, dintr-o data, ca a trait toata viata singur, nefericit si fara rost in lume. Gandul asta trist a avut totusi darul sa-l trezeasca la viata. Mumia (asa il poreclisera colegii de munca) isi propune sa recupereze ce se mai poate din bucuriile vietii, cheltuindu-si o parte din banii adunati pe alcool si distractie. Trezit apoi din betia care il amortise, se intaneste in drumul spre casa cu o tanara colega de birou care avea nevoie de semnatura lui pentru demisie. Din vorba in vorba, eroul nostru ii spune ca va muri si-o intreaba ce-ar putea face maret, cu portia mica de viata care ii mai ramasese. Construieste ceva, lasa ceva in urma ta, a venit raspunsul …
Acum stia exact ce are de facut, de vreme ce distractia tarzie ii lasase un gust amar. Cu o daruire iesita din comun si cu multa incapatinare reuseste sa treaca de itele birocratice si de interesele investitorilor locali si sa obtina aprobarile pentru un parc de joaca pentru copii. O dorinta deseori exprimata de localnici dar mereu pasata de la un departament la atul, fara niciun rezultat.
In cele din urma Matanabe moare, in bataia fulgilor de nea, balansandu-se pe un leagan, in parcul pe care il construise. Inainte de a-si da ultima suflare, apucase sa fredoneze versurile unui cantec vechi dar plin de miez pentru noi toti: Viata e atat de scurta/ Indragostiti-va pana cand floarea rubinie a buzelor nu se va ofili/Pana cand suvoiale inimii nu va vor ingheta in piept/Voi care nu stiti ca ziua de maine nu va mai fi …
Intriga filmului este construita prin conturarea a doua filosofii de viata: una axata pe castig, ambitii si imagine, cealalta pe a trai o viata cu sens si a lasa o dara de lumina in urma. Asta a reusit sa faca Matanabe cu ultimile puteri, lucru contestat initial de colegii sai, dar recunoscut de localnicii care stiau exact cine este autorul acestui bine, daruit tuturor.
Din tot ce spune Matanabe (care oricum vorbeste mai putin decat multimea care il inconjoara), am retinut doua replici, pe care sigur n-o sa le uit vreodata. Prima este o atitudine la rautatea celor care-i pun bete-n roate: Nu-mi pot permite sa-i urasc pe oameni. Nu am timp pentru asta. A doua exprima regretul ca nu a trait la timp bucuriile marunte ale vietii: In ultimii 30 de ani am avut tot ce mi-am dorit, mai putin apusuri de soare. Si acum nu mai am timp pentru ele.
N-am putut trece cu usurinta nici de intrebarea pe care si-o pun colegii lui Matanabe, la priveghiul acestuia: Ce l-o fi facut pe acest om sa se schimbe dintr-o data asa de mult? Pana la urma au aflat raspunsul si au inteles inclusiv mesajul de dincolo de el. Sa facem ca moartea lui sa nu fie zadarnica, si-au spus ei, printre inghitituri de alcool, in amintirea defunctului. Cateva zile mai tarziu aceiasi oameni intra in aceeasi rutina si in acelasi nonsens de care nu se pot dezlipi …
Ikiru este o poveste despre ce poate face din om o experienta revelatoare, ca aceea traita de Matanabe. Sigur, omul nostru ar fi putut muri cufundat in regrete, uitat si neinteles de cei din jur. A ales insa altceva, care a facut diferenta intre a fi captiv in propria viata si a trai cu sens si bucurie, pentru sine si pentru altii.
Despre experiente revelatoare vorbeste si Irvin Yalom in cartea sa, Privind soarele in fata. Autorul se refera la acest tip de experiente ca la o terapie de soc existential sau ca la niste usi care se deschid spre lumina. Iata cateva evenimente de viata care favorizeaza experientele revelatoare, asa cum le descrie Yalom: suferinta cauzata de o boala terminala, moartea cuiva drag, incheierea unei relatii intime, o aniversare (50, 60, 70) o trauma devastatoare (viol, jaf, incendiu etc), plecarea copiilor de acasa (sindromul cuibului gol), pierderea unei slujbe sau schimbarea de cariera; pensionarea, internarea la un azil, visele puternice care vin cu mesaje dintr-o zona mai adanca a eului, reuniuni scolare, dispozitii legate de mostenire sau alcatuirea unui testament etc.
Prin experienta revalatoare traita (cancerul, in acest caz), Matanabe a construit ceva trainic care a ramas in lume, dupa ce el a parasit-o. Acest tip de constructie este definit de Yalom ca transmitere prin reverberatie. Fiecare dintre noi creaza – de cele mai multe ori fara intentie sau fara sa fie in cunostinta de cauza – cercuri concentrice de influenta care ii pot afecta pe altii timp de mai multi ani sau chiar de-a lungul a mai multor generatii. Adica efectul pe care il avem asupra altor oameni este transmis mai departe de catre acestia, asa cum undele intr-un bazin se transmit pe toata suprafata, pana cand nu mai sunt vizibile, dar continua la nivel nano. Transmiterea prin unde de influenta nu inseamna neaparat sa lasi in urma imaginea sau numele tau ci se refera la a lasa in urma ceva din experienta ta de viata: o urma, o mostra de intelepciune, indrumare, virtute, consolare, care sa fie transmise celorlalti, fie ei cunoscuti sau necunoscuti.
Actiuni care asigura transmiterea prin unde de influenta:
- A deveni cunoscut prin reusite politice, artistice, sau financiare
- A-ti imprumuta numele unei cladiri, institutii, fundatii si burse
- A contribui la progrese stiintifice, pe care isi vor baza cercetarile alti oameni de stiinta
- A schimba traiectoria unor destine prin psihoterapie, mentorat, ucenicie etc.
Transmiterea prin reverberatie atenueaza durerea efemeritatii, amintindu-ne ca ceva din fiecare dintre noi va persista, chiar daca acest lucru ne va ramane necunoscut sau imperceptibil.
Tu ai avut vreodata o experienta revelatoare? Crezi ca traiesti o viata cu sens? Ce anume poti face ca viata ta sa transmita prin reverberatie, ceva in lume?
Puteti vedea filmul aici.
Psihologie
Te iubesc si te repar
Exista cupluri in care partenerii sunt terapeuti unul pentru altul si ajung sa-si dezvolte potentialul tocmai prin disfunctia cu care au venit in cuplu. Uneori, uniunea este benefica unui partener doar daca acestuia ii merge rau. Daca lucrurile se schimba si unul sau ambii parteneri ajung sa fie fericiti, fie vor renegocia contractul, fie vor pleca pe drumuri diferite, pentru ca nu vor mai avea motive sa traiasca impreuna. Asta sustine neuropsihiatrul Boris Cyrulnik, in cartea “Iubirea care ne vindeca.” Iata cateva exemple in acest sens.
O femeie anxioasa poate simti nevoia sa fie protejata si linistita langa partenerul ei, atunci cand are accese de teama. Ii sare in gat, il imbratiseaza si este disponibila pentru el. Dupa ce trece angoasa, il percepe ca pe un intrus si-l trimite la plimbare. In timpul unei perioade mai mari de liniste, cere divortul pentru ca nu-si iubeste partenerul decat atunci cand ii mergea rau.
Daca doamna Mi-e teama sa ies in lume il intalneste pe domnul Am nevoie de iubire constanta, cei doi vor forma o familie trainica, de vreme ce sotul se va ocupa cu placere de problemele sociale iar sotia va avea grija sa-i ofere siguranta emotionala de care a fost privat in copilarie. Riscul aici este ca, daca barbatul se vindeca, nu va mai avea motive sa ramana in acel cuplu.
Doamna Eu mai intai se marita cu Domnul Ea mai intai. Mariajul merge struna, desi intr-o zi sotul realizeaza ca ea face ce vrea ea iar el face ce vrea ea. Aceasta revelatie nu-l intristeaza, ci ii aduce un mare beneficiu pentru ca-i permite sa iubeasca intr-o maniera mai relaxata, acceptand faptul ca tiparul sau afectiv este construit pe un raport de supunere fata de persoana care ii ofera confort emotional. Persoana cu probleme afective se subordoneaza pentru a ramane in contact cu cel/cea de care vrea sa fie iubita.
Domana Nimeni nu ma iubeste il intalneste pe Domnul Eu mai intai. Ea va fi multumita ca cineva a ales-o si va face tot posibilul sa-l multumeasca, punandu-l intotdeauna pe primul loc. Atata timp cat nevoile lor sunt implinite, acest cuplu disfunctional va fi stabil.
Cand doamna Singura pe lume descopera ca domnul Fara sentimente este disponibil, ii sare in ajutor. Se inteleg minunat, atata timp cat fiecare ii ofera celuilalt ce-i lipseste. Insa, daca vreunul dintre ei oboseste sau se simte rau, celalalt este tras la raspundere pentru ca nu l-a ingrijit suficient.
Domnul ambivalent, Du-te-ncolo, vino-ncoace se casatoreste cu doamna Nu ma iubesc decat pe mine. Ea ii vorbeste mereu despre problemele, despre placerile si bucuriile ei, in timp ce el se simte abandonat cand ea nu este prezenta si dominat atunci cand este acolo. Asa ca o cauta mereu sa-i confere putere impotriva careia sa se rascoale. Sunt inrobiti si se iubesc, chiar daca intr-un mod strident …
Aceste cateva exemple ne arata ca dragostea repara stilurile afective. Exista deci speranta pentru cei care vin din relatii cu atasamente insecurizante, cu conditia ca ei sa intalneasca un partener cu care sa construiasca o relatie vindecatoare. Apoi sa renegocieze contractul marital si sa treaca la o noua etapa. Cu mai multa constientizare, maturitate si implinire …
Tu cu ce stil afectiv ai venit in relatia de cuplu? Cum te-a ajutat partenerul sa repari propriul stil de a iubi, daca ai avut dificultati in relatie cu persoana primara de atasament? Este cuplul tau unul trainic, echilibrat si matur? Ce ai putea face in plus pentru ca relatia sa evolueze in sensul dorit ?
Pentru a intelege mai bine stilurile afective si rolul lor in relatia de cuplu, arunca o privire aici si aici.
Psihologie
Ziua in care am devenit misofobi
In cartea “Manusi de cauciuc” a scriitorului uruguaian Horatio Quiroga, fata Desdemonei isi spala mainile cu o perie, de mai multe ori pe zi. Gestul sau este un ritual de linistire, dupa moartea sotului, care fusese diagnosticat cu variola.
Personajul principal din seria animata “Laboratorul lui Dexter” poarta manusi de cauciuc, in incercarea de a se proteja de microorganisme.
Industria cinematografica a surprins si ea manifestari ale fobiei de microbi. De pilda, in filmul cu accente comice, TOC TOC exista un personaj feminin care deschide usa folosind cotul si se spala pe maini, de fiecare data cand atinge o persoana sau un obiect. In filmul The Aviator, Leonardo di Caprio mosteneste fobia de curatenie de la mama sa, lucru care ii ingreuneaza semnificativ viata. Filmul surprinde insa si scene luminoase despre traiul cu aceasta fobie.
Dar iata ca viata bate filmul si ne face partasi unei frici colective care ne-a schimbat complet stilul de viata. Stam inchisi/izolati in case, purtam masti si combinezoane de protectie, dezinfectam obiectele, casele, strazile. Ne spalam obsesiv pe maini. O facem constiincios, ritualic, din anxietate si teama de moarte. Dintr-o data am devenit toti misofobi.
Misofobia (sau bacteriofobia) este o nevroza de tip anxios care se manifesta prin teama obsesiva de murdarie/microbi/virusi/bacterii si dorinta compulsiva de puritate/curatenie. Unii mostenesc aceasta fobie de la parintii lor, care au incercat sa-i tina intr-un glob de sticla, sterilizand si igienizand tot ce se putea. Lucru évident exegerat si chiar daunator deoarece, in astfel de conditii, copiii nu-si pot forma anticorpii necesari care sa-i ajute in lupta cu bacteriile si virusii din mediul extern. Altii au nevoie de acest ritual de curatire pentru a-si linisti constiinta de vini, mai mult sau mai putin inchipuite…
Misofobia se dezvolta/transmite si daca persoana sau membrii familiei au un istoric de boala infectioasa, soldata cu pierderi. Ei bine, aici ne aflam pe un teren cunoscut, pentru ca traim astazi cu totii o pandemie care ne forteaza sa ne intrebam: cat de misofobi ar trebui sa fim, in fata amenintarii care se numeste Covid-19?
Unii s-au pozitionat déjà in tabara scepticilor, ignorand mai mult sau mai putin pericolul. Altii au trecut in extrema cealalta, devenind misofobi inraiti. Prima categorie este salvata de la misofobie (cu posibile complicatii Covid, simptomatice sau nu), a doua poate deveni maniaca (fara garantii). Intre cele doua extreme gasim intotdeauna echilibrul, calea de urmat in astfel de situatii. Dar cum arata echilibrul in miezul unei crize ca cea pe care o traim astazi?
In terpia fobiilor exista o tehnica atribuita lui Victor Frankl, care se numeste interventia paradoxala. Prin intermediul acestei tehnici, fobicul este provocat sa se confrunte (la inceput, insotit) cu frica sa. In urma intalnirii cu pericolul, acesta va constata ca nu i s-a intamplat nimic grav si ca a exagerat in privinta inamicului. O alta tehnica folosita in fobii este desensibilizarea progresiva. Aici, pacientul este insotit cu grija si progresiv in relatia cu obiectul fobic pana la confruntarea finala, care se dovedeste a nu-i fi fatala, asa cum isi imagina…
Revenind la fobia colectiva fata de Covid, si suprapunand-o pe modelul terapiilor specifice, am putea evita cele doua extreme, confruntand virusul. Confruntarea in acest caz nu inseamna lipsa ingrijorarii si eludarea regulilor ci acceptarea realitatii, in mod lucid si asumat. Inseamna sa ma informez, sa iau in serios situatia, sa ma protejez cat pot, sa respect regulile, sa ma adaptez situatiei, oricat de bulversanta mi s-ar parea. Sa ma bucur de prezent, de tot ce-mi poate oferi viata in acest moment. Sa ma adaptez creativ, eventual sa fiu de folos altora, in masura in care pot si este nevoie de mine. Sa am rabdare si incredere: in autoritati, in sistemul sanitar, in Dumnezeu. Nu in ultimul rand, sa ma intreb daca nu cumva, ziua in care am devenit toti misofobi, are sa ma invete ceva!?
P.S. Daca te speli compulsiv pe maini si dezinfectezi obsesiv obiectele din casa, daca ai crampe abdominale, dureri de stomac, greata, ameteli, daca ai respiratie si puls crescute, s-ar putea sa suferi de misofobie. In acest caz recomand ajutor specializat.
Reamintesc faptul ca, in aceasta perioada ofer cate 3 sedinte de psihoterapie pro-bono pentru orice persoana care trece prin stari de anxietate, generate de Covid-19. Pentru programari astept mesaj privat aici, pe blog sau pe pagina profesionala, Rova Psihoterapia.
Psihologie
Subtitute pentru iubire
Acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Asa se incheie una dintre cele mai vechi si mai cunoscute poeme de dragoste, scrise de apostolul Pavel, intr-una dintre scrisorile lui catre Corinteni (1 Corinteni 13). Timpurile s-au schimbat dar natura si nevoile umane, nu. Tanjim in continuare dupa dragoste, caci, nu-i asa, daca dragoste nu e nimic nu e!?
De fapt exista ceva care umple golul cascat de lipsa iubirii. Sunt surogatele, substitutele care incearca sa aline durerea, s-o amorteasca, sa-i bandajeze ranile. Asta ne spune si Gabor Maté in cartea, Pe taramul fantomelor infometate. Declaratia autorului poate parea surprinzatoare: Toate dependentele comportamentale sunt substitute jalnice pentru iubire. Si continua: Exista un numar aproape infinit de dependente comportamentale, unele bine camuflate, altele aflate la vedere si chiar respectabile. Iata cateva dintre ele:
Dependenta de mancare. Cu exceptia cazurilor rare in care este vorba de o boala fizica, cu cat o persoana este mai obeza, cu atat a fost mai infometata emotional intr-un moment crucial al vietii sale, afirma Gabor Maté. Epidemia de obezitate demonstreaza un gol psihic si spiritual creat in centrul societatii consumeriste. Mancarea este mangaierea universala si multi sunt impinsi sa manance pana la un fel de uitare psihologica. Ne simtim neputinciosi si izolati, asa ca devenim pasivi. Ducem vieti chinuite, asa ca tanjim sa scapam.
Dependenta de dulciuri. Zaharul furnizeaza o doza rapida de endorfine (neurotransmitator cu proprietati apropiate morfinei) si creste temporar nivelul serotoninei, ceea ce permite persoanei o stare temporara de bine. Dintre toate dulciurile, ciocolata se pare ca este regina, pentru ca este preferata ca sursa de alinare, de multe persoane.
Dependenta de sex. Studiile spun ca majoritatea femeilor dependente de sex au fost abuzate in copilarie. Daca o persoana s-a simtit dorita doar din punct de vedere sexual, cand devine adult va cauta sexul pentru a-si confirma ca poate fi iubita si dorita. In aceste conditii, asa numita nimfomana nu este dependenta de sex ci de recompensele dopaminei si ale endorfinelor, care se elibereaza din sentimentul de a fi dorita si dezirabila. Dependenta de sex este un substitut al atentiei de care o persoana a fost privata, in copilarie. Poti obtine ceea ce doresti, dar indiferent cat ai incerca, nu vei obtine niciodata ceea ce ai nevoie …
Dependenta de cumparaturi. La cumparatorii compulsivi, partile din creier care se ocupa cu gandirea isi suspenda activitatea. In schimb, in circuitele creierului care guverneaza placerea exista un exces de activitate electrica. Asa se face ca, cu cat produsul este mai scump cu atat cumparatorul devine mai smintit. Conform studiilor, cand vrei sa cumperi un produs scump (dar bun), partea creierului care se ocupa cu gandirea rationala isi reduce activitatea aproape de zero. Stimularea centrilor emotionali arata ca a face cumparaturi este un mod de a scapa de stres. Dar consecintele, si in acest caz, pot fi dramatice: probleme psihice, financiare, de familie, depresie, anxietate etc.
Dependenta de putere/statut. Cu cat golul interior este mai mare, cu atat este mai mare dorinta de a te face remarcat si de a fi important si cu atat este mai mare nevoia compulsiva de statut. Pentru a obtine un job de succès si un loc pe podium faci sacrificii mari si intense, doar sa constati, din acele pozitii de putere, ca foamea emotionala e tot acolo si ca e insatiabila.
Dependenta de munca. Aceasta este, de departe, cea mai respectabila dintre dependente. Desi este normal sa muncesti, este la fel de normal sa ai un echilibru intre perioadele de munca, odihna, relaxare. Cand acest echilibru se rupe, persoana/familia au de suferit. Oamenii apeleaza la munca pentru a-si ocupa timpul si a-si consuma energia, ca o compensare pentru ceea ce le lipseste in viata lor, afirma Gabor Maté. Cum munca este aducatoare de laude, stima de sine, recompense de imagine si financiare, persoana dependenta isi hraneste orgoliul din acestea, fara insa sa-si umple vidul cu resurse emotionale care sa-i bucure sufletul si sa-i dea un sens.
Mai raman o multitudine de alte dependente, mai mult sau mai putin benigne: de frumusete (exista un cult pentru imaginea corpului tanar), de bani, bogatie; de carti, dezvoltare personala, sport, muzica, religie, internet, blogging, retele sociale, like-uri etc.
Tu ce fel de dependente ai? Ai putea sa enumeri si alte dependente, de care esti constient si pe care le-ai intalnit la alte persoane? Crezi ca acestea sunt substitute pentru iubire, asa cum afirma Maté si alti specialisti?
Psihologie
Esti pasionat sau dependent?
In trecut, dependenta se referea la o activitate de care o persoana era pasionata sau careia ii era dedicata, acordandu-i timp si atentie. Prima data cand termenul apare cu interpretarea din zilele noastre se refera la romani, unde un addictus (lt. a prefera, a atribui) era o persoana care, intarziind cu plata unei datorii, devenea sclavul creditorilor sai. De aici si sensul modern al adictiei, acela de a fi sclavul unui obicei, obiect sau comportement, de care esti atasat.
Conform Dictionarului Explicativ al limbii romane, pasiunea este o stare emotionala si intelectuala deosebit de intensa si stabila, care polarizeaza procesele psihice ale omului, motivandu-l prin intensitatea efectelor sau prin permanenta actiunii lor. Are sensul de entuziasm, inflacarare fata de o activitate sau o fiinta umana, ca in cazul indragostirii, de exemplu.
Dependenta, in schimb, este un atasament puternic fata de anumite substante sau comportamente nocive, care ii confera persoanei, temporar, calmul, entuziasmul sau satisfactia cu privire la viata. Este un comportament repetitiv in care o persoana este angrenata, chiar daca stie ca acest lucru ii face rau ei insasi dar si altora. Definitiile ii apartin lui Gabor Maté, specialist in dependente, care face si alte precizari cu privire la cei doi termeni, in cartea sa, Pe taramul fantomelor infometate.
Pasiunea este o scanteie divina, care insufleteste si desavarseste, da lumina si aduce inspiratie. Dependenta este ca o flacara care mistuie. Pasiunea este generoasa pentru ca nu are in centrul ei eul. Dependenta este egocentrica. Pasiunea ofera si imbogateste. Dependenta este un hot. Pasiunea este sursa de adevar si iluminare. Dependenta te conduce catre intuneric. Esti mai viu atunci cand esti pasionat si esti triumfator, indiferent daca iti atingi sau nu scopul. Dependenta cere un rezultat, fara de care eul se simte vaduvit si gol.
In pasiune iti exprimi liber sinele autentic si valorile personale. In cazul dependentei, nu exista bucurie, libertate sau exprimare a sinelui. Dependenta este o gaura neagra. Cu cat ii oferi mai mult, cu atat vrea mai mult. Spre deosebire de pasiune, alchimia dependentei, nu creaza lucruri noi din altele vechi. Nu face decat sa corupa tot ce atinge si sa transforme orice in ceva inferior, fara valoare. Persoana dependenta se ascunde rusinata prin colturile intunecate ale propriei existente. Cand esti pasionat stai in lumina si iti innobilezi existenta. Dependenta este centrifugala. Iti consuma energia, creand un vid al inertiei. O pasiune te umple de energie si iti imbogateste relatiile cu ceilalti. Pasiunea creeaza. Dependenta mistuie, intai pe tine insuti, apoi pe cei din preajma ta.
Daca vrei sa stii cam unde te afli intre dependenta si pasiune, incearca sa-ti raspunzi la urmatoarea intrebare: cine este la putere: tu ca persoana sau comportamentul tau? Este posibil sa domini o pasiune dar o pasiune obsesiva, pe care esti incapabil/a sa o controlezi, se numeste dependenta. O pasiune care te consuma, careia nu-i poti rezista, indiferent de consecintele pe care le atrage, este o dependenta. O alta intrebare buna in acest caz este si asta: Sunt gata sa ma opresc acum? Daca raspunsul este nu pot, sau daca nu-ti respecti angajamentul facut cu tine insuti atunci cand promiti ca o vei face, esti dependent.
Si daca esti dependent e musai sa vezi ce faci cu vidul acela pe care incerci avid sa-l eviti si cu foamea insatiabila de ceva ce-ti scapa, de fiecare data…
Psihologie
Psihologia dependentei. O alegorie
Exista un muzical faimos, Little shop of Horrors care ilustreaza foarte bine psihologia dependentei. Iata povestea: Unui vanzator umil dintr-o florarie, pe nume Seymour, i se face mila de o planta ciudata care este pe moarte din lipsa de hrana. Pentru ca planta ii aduce destul profit, florarul se straduieste sa gaseasca hrana care sa-i asigure supravietuirea. Dar orice solutie ar incerca, este zadarnic.
Intr-o noapte insa, Seymour se inteapa din neatentie la un deget, iar planta soarbe cu nesat picaturile de sange care-i curg din rana. Satisfacuta pe moment, planta da semne de insanatosire dar vrea mai mult, asa ca Seymour ii ofera supus inca o doza din seva lui pretioasa. Planta se revigoreaza, capata personalitate si o voce proprie. Cu viclesug si lingusire, se roaga de Seymour sa-i mai dea o picatura si inca una, dupa care ii ordona: “Hraneste-ma Seymour!”
Inspaimantat, acesta face cum i se porunceste. Planta devine astfel din ce in ce mai mare si mai infometata, iar Seymour tot mai anemic si lipsit de vitalitate. Ajuns la capatul puterii, cand parea ca i se scurge din corp si ultima picatura de sange, lui Seymour ii vine ideea sa hraneasca planta cu trupuri umane. Noua lui vocatie isi itea capul had si monstruos: crima. In continuare, Seymour duce o batalie eroica cu planta insetata de sange. Determinata sa controleze si sa adune putere, plantei nu-i pasa catusi de putin sa fie prietenoasa cu salvatorul ei…
La fel este si cu dependenta. Incepe cu niste picaturi de sange, pe care la inceput nu le dai de buna voie, dar curand acapareaza suficient spatiu incat sa te domine si sa te conduca. Curand ii vaneaza si pe cei din jurul tau, iar tu va trebui sa depui eforturi inimaginabile pentru a o putea elimina.
Prelucrare din cartea “Pe taramul fantomelor infometate” de Gabor Maté
Psihologie
4 strategii pentru imbunatatirea mariajului
Eu cred ca majoritatea cuplurilor (pana si acelea care au mariaje nefericite) nu au nevoie de un program incalcit, pe care sa-l urmeze pas cu pas dupa un manual de functionare a cuplului. Acei oameni au nevoie sa se descotoroseasca de negativitatea gratuita care ii stoarce de energie si optimism, spune John Gottman in cartea Casnicia, pe roate sau pe butuci? Si adauga: In aceasta lupta cu negativitatea, cuplurile au nevoie de cateva strategii care, odata aplicate, pot da roadele asteptate. Rostul acestor strategii este de a intrerupe bucla de negativitate si a da voie mecanismelor naturale de reparatie sa-si faca efectul. Iata cele 4 strategii cheie pentru imbunatatirea mariajului, propuse de Gottman:
Calmeaza-te!
Dobandirea starii de calm este esentiala in momentele tensionate. Calmul reduce nevoia de a fi defensiv si de a impietri, intrerupe senzatiile fizice care duc la aparitia gandurilor stresante si este antidotul perfect pentru starea de inundare cu negativitate. Astfel, linistirea este o masura preventiva de a evita cascada distantarii si izolarii. Din perspectiva fiziologica, efectul de calmare este exact opusul inundarii cu emotii negative, sustine Gottman.
Primul pas spre calmare este recunoasterea momentelor de coplesire emotionala si determinarea de a face ceva concret pentru potolirea furtunii interioare. Concret inseamna masurarea pulsului (autorul da detalii despre cum se face asta, acasa) care, in mod normal este de 82-86 batai/minut la femei, iar la barbati de 72-76 batai/minut. Daca ritmul cardiac creste cu 10 batai pe minut peste media calculata in starea de calm, e semnul intrarii in suprastimulare si se impune pauza, linistirea.
Gottman propune ca pauza sa dureze, cel putin 20 de minute, timp in care reactiile fiziologice se normalizeaza. In caz contrar se produce asa numitul transfer de excitatie, teoretizat de Zillman. Studiile arata ca daca tu crezi ca te-ai potolit dar inca mai esti incarcat nervos, esti susceptibil sa preiei orice emotie pe care celalalt o manifesta.
Ce faci in pauza de calmare? Gottman sugereaza sa faci orice iti alina sufletul. Astfel, poti sa te plimbi pe jos sau cu masina, poti opta pentru o baie sau poti asculta muzica preferata. Poti suna un prieten (cu care sa vorbesti despre altceva, évident), te poti juca cu propriul copil etc. Indiferent ce alegi sa faci, este esential ca gandurile sa fie aerisite de atmosfera incordata din timpul disputei. Altfel starea de stres se va perpetua. Gottman are o lista de astfel de ganduri care ar putea suna cam asa: Calmeaza-te! Respira adanc de cateva ori!; Nu trebuie sa o iei personal; Ea/el are o suparare de moment, nu a fost un atac la adresa mea; Aici nu e vorba despre mine; Sunt suparat/a acum dar tot il/o iubesc; Admir la el/ea o multime de lucruri etc
Alte metode de relaxare ar fi: exercitiile de respiratie constienta, timp de 10 minute; relaxarea musculaturii prin exercitii de incordare/relaxare; exercitiile fizice ca gimnastica, fitness etc.
Vorbeste non defensiv!
Aceasta abordare te ajuta sa dispersezi emotiile daunatoare si, implicit, nevoia de a impietri. Daca reusesti sa-i vorbesti partenerului fara sa te aperi si fara a trezi nevoia celuilalt de aparare, este o mare realizare pentru cuplul vostru.
Cea mai importanta tactica pentru scurt-circuitarea comunicarii defensive este decizia de a adopta o perspectiva pozitiva asupra partenerului. Asta include (re)introducerea aprecierilor si remarcilor admirative la adresa celuilalt. Orice om este sensibil la aprecieri, multumiri si complimente sincere. Prea adesea ne focalizam pe aspectele negative, in efortul de a face relatia sa mearga mai bine, pierzand din vedere ceea ce functioneaza sau/si clipele frumoase petrecute impreuna. Paradoxul aici este acela ca oamenii nu se schimba decat daca sunt acceptati asa cum sunt!
Cand esti in postura de ascultator: manifesta empatie fata de emotiile si perspectiva celuilalt; incearca sa vezi ce se afla dincolo de cuvintele partenerului iritat/nervos; accepta perspectiva celuilalt si valideaza-i trairile; nu considera ce spune partenerul un atac la persoana; negativitatea este mijlocul prin care acesta incearca sa spuna ca chestiunea in discutie este arzatoare si ca ea nu mai poate fi ignorata; accepta furia celuilalt; da semnale verbale si nonverbale ca asculti ce ti se spune (inteleg, ihi, aha etc); fii atent la mesajul nonverbal; nu asculta cu dispret, nici din postura de dominare sau de razboi, ca sa nu provoci partenerul si mai mult.
Cand esti in postura de vorbitor: exprima-ti nemultumirea, fara atac la persoana; fa o plangere punctuala, fara critica si/sau dispret; evita discursul dominant (inflexibil) si pe cel beligerant (amenintator); daca vorbele s-au rostogolit sfidator, critic si jignitor, poti lua/cere o pauza, pana te calmezi.
Valideaza!
Validarea presupune sa te pui in locul celuilalt si sa-ti imaginezi care e starea lui de spirit. Astfel va fi simplu sa-i spui ca-i intelegi emotia si o consideri fireasca, desi nu-i impartasesti opinia. Cea mai simpla forma de validare este ascultarea activa, urmata de acceptarea (fie si mormaita) a perspectivei celuilalt.
Validarea vine la pachet cu asumarea responsabilitatii, iertarea si complimentele. Acestea din urma confirma pretuirea pentru celalalt, in ciuda diferentelor de opinie existente.
Intr-un studiu intreprins de autor pe cupluri abia casatorite, s-a dovedit ca secretia de adrenalina se reducea considerabil la partenerii care se validau si se tratau pozitiv unul pe celalalt.
Exerseaza mereu!
Cele trei strategii de mai sus (exemplificate si ilustrate in carte mult mai exhaustiv) nu-si dobandesc puterea decat daca sunt puse in practica, ori de cate ori este nevoie, pana devin niste automatisme.
Ele trebuie exersate inclusiv atunci cand esti obosit, infometat, neatent, trist, fericit, (ne)motivat, in toate circumstantele si conditiile posibile, pana cand devin o parte naturala a interactiunilor in cuplu. Gottman pretinde ca aceste 4 strategii ilustreaza tot ceea ce le trebuie cuplurilor ca sa revina pe cursul normal al vietii. Mai mult, ele sunt valabile si in casniciile care au fost cuprinse aproape total de negativitate. Conditia ar fi legata de motivatie si perseverenta, atribute care fac diferenta intre un cuplu nefericit si altul fericit.
Psihologie
Calareti si cascade in relatia de cuplu
Metaforele din titlu ii apartin lui John Gottman si fac referire la niste studii care au relevat 6 factori distructivi ai relatiei de cuplu. Acestia sunt: critica, dispretul, defensiva, impietrirea, denumiti cei 4 calareti ai apocalipsei relationale si 2 cascade, ale gandurilor negative si ale distantarii si izolarii in cuplu. Factorii distructivi aduc negativitate si, in cele din urma, pun pe butuci casnicia. Iata cum ii descrie autorul, in cartea sa Casnicia, pe roate sau pe butuci?
Critica in cuplu este nociva deoarece presupune sa ataci personalitatea sau caracterul cuiva, invinuindu-l, in loc sa abordezi/amendezi un anumit comportament. Aceasta este diferita de plangere, care se refera la ceva specific (o actiune, un comportement); Plangerea incepe cu Eu (eu nu mai pot face totul de una singura, de exemplu), in timp ce critica incepe cu Tu (tu niciodata nu ma ajuti la treburile casei, de exemplu). Critica generalizeaza (tu niciodata sau tu intotdeauna) si il face pe partener defensiv. Critica aluneca, in timp, spre
Dispret, care este o forma de abuz psihologic. Acesta vine la pachet cu insultele, tintind chiar sinele celuilalt. Dispretul este alimentat de gandurile negative la adresa partenerului, care tind sa fie preponderente. Din arsenalul dispretului fac parte: insultele si poreclele, ironia, batjocura, limbajul trupului de tip sfidator etc. Dispretul netratat duce la
Defensiva. Aceasta este considerata adesea o forma de frica, fiind o reactie fata de un atac real sau imaginar. Cand esti bombardat cu insulte, predispozitia naturala va fi sa te aperi. O faci pentru protectie in fata atacului celuilalt sau din obisnuinta. Cateva atitudini defensive ar fi: declinarea responsabilitatii (insisti ca nu ai nicio vina atunci cand partenerul te critica; cauti scuze in exterior (circumstante, context); respingi presupunerile celuilalt cu privire la motive ascunse, de ex; plangerea incrucisata atunci cand parezi o critica la adresa ta cu o alta la adresa partenerului; bumerangul, o strategie de genul, tot ce spui te va ajunge din urma; repetitia intra in scena cand unul dintre parteneri repeta versiunea sa iar si iar, fara sa-l intereseze parerea celuilalt; smiorcaiala cand adopti o atitudine copilareasca etc. Dupa defensiva urmeaza
Impietrirea. In aceasta faza a negativitatii, comunicarea se intrerupe aproape total. Cel care impietreste se extrage pe sine din situatia respectiva, transformandu-se in stana de piatra (se pare ca majoritatea impietritilor sunt barbati). Fata ii devine imobila, inerta, tacerea este mormantala, in asa fel incat ai impresia ca vorbesti cu peretii. Celalalt partener se simte abandonat, neinteles, respins, desi impietritul ar putea sa-si doreasca doar sa se linisteasca sau sa fuga din situatia respectiva.
Daca sunt lasati in voia lor, acesti calareti cotropesc relatia cu negativitate (asa numitul ciclu al negativitatii) si prevestesc 2 cascade care o pot pune pe butuci definitiv. Este vorba despre cascada gandurilor si credintelor negative despre partener si cascada distantarii si izolarii.
Ganduri si credinte negative. Este probat faptul ca ceea ce crezi despre o persoana determina felul in care tratezi acea persoana. In casnicie, presupunerile la adresa partenerului iti determina comportamentul fata de acesta dar influenteaza profund starea de sanatate a cuplului. Daca gandurile si sentimentele sunt distorsionate si negative la adresa partenerului, problemele se amplifica si scenariul negativ devine mai pronuntat.
Din studiile lui Gottman a reiesit ca partenerii aflati in stadii avansate de negativitate au 2 categorii de ganduri: de victimizare inocenta si de indignare indreptatita. Cand te simti victima il vezi pe partener ca un monstru care ataca, iar tu esti o prada inocenta, neapreciata si tratata nedrept. Orice responsabilitate de a repara lucrurile dispare. Cand esti indignat apare ostilitatea si dispretul fata de partener care este perceput ca persecutor. De aici supararea/indignarea si dorinta de razbunare pentru nedreptatile suferite.
Pericolul cascadei gandurilor negative este inundarea cronica cu negativitate. Cand cineva se sufoca de emotie formeaza o bucla de feedback care genereaza o harababura de senzatii fizice: respiratie intretaiata, muschi incordati, puls accelerat, adrenalina crescuta etc. Partenerii devin hipervigilenti, raman in garda si afundati in gandurile repetitive si stresante.
Distantare si izolare. Potrivit lui Gottman cascada distantarii si izolarii este compusa din patru stadii pe care oamenii le parcurg atunci cand bat in retragere dintr-o casnicie. In primul stadiu, cei doi considera problemele lor conjugale severe. Apoi li se pare inutil sa vorbeasca despre necazurile lor, cautand solutii pe cont propriu. In aceste conditii, incep sa traiasca vieti paralele, fiind in aceeasi casa dar in universuri diferite. Ultimul stadiu este singuratatea in doi, una dintre cele mai dureroase conditii umane. Cand cuplul se afla aici, este pe buza prapastiei, indiferent daca urmeaza separarea sau nu. Divortul emotional este o realitate care nu mai poate fi contestata.
Sigur ca toate cuplurile au momente mai dificile in relatie, cand intra in scena cei 4 calareti ai apocalipsei sau cand apar cele doua cascade ale gandurilor negative si a distantarii/izolarii, insa au si mecanisme de reparatie (gesturi de reconciliere) prin care incearca sa faca mai bine data viitoare. In acest sens, Gottman nu-i lasa pe parteneri prada disperarii, ci vine cu solutii practice.
Calareti invinsi, cascade oprite. Remedii la negativitate.
Antidotul la critica consta in a invata sa-ti exprimi cerintele si plangerile intr-o maniera pe care celalalt sa nu le considere atac la persoana. Asadar, formuleaza criticile specific, sub forma unor plangeri concrete.
Daca ai inclinatia sa vorbesti dispretuitor ai nevoie sa inlocuiesti acest obicei cu validare si pretuire autentica. Validarea presupune sa te pui in locul celuilalt si sa-ti imaginezi care e starea lui de spirit (e ca si cum i-ai deschide cuiva usa sufletului, invitandu-l inauntru). Astfel va fi simplu sa-i spui ca-i intelegi emotia si o consideri fireasca, desi nu-i impartasesti opinia. Validarea vine la pachet cu asumarea responsabilitatii, iertarea si complimentele. Acestea din urma confirma pretuirea pentru celalalt, in ciuda diferentelor de opinie existente.
Defensiva poate fi, ori o forma de protectie cu care partenerul vine din familia de provenienta sau din alte relatii semnificative, ori este o reactie la felul in care unul dintre parteneri alege sa-si manifeste nemultumirile si furia. Calmul este indispensabil aici, sustine Gottman care recomanda exercitii de relaxare fizica (respiratie, fitness, gimnastica) dar si strategii de schimbare a mentalitatii, cum ar fi rescrierea scenariului interior care sa inlocuiasca gandurile stresante cu unele care aduc impacare si alinare.
Impietrirea unuia sau a ambilor parteneri (ca in stilul ostil-detasat) este frustranta si antreneaza o doza mare de negativitate. Din acest motiv este nevoie de calm, de rabdare, de a inlocui gandurile negre cu unele mai folositoare, la fel ca in cazul defensivei. De asemenea este important ca dupa momentul critic, cei doi sa se asculte si sa-si vorbeasca non defensiv.
Cand cascada gandurilor negre se instaleaza in casnicie intram in zona victimizarii inocente si a indignarii indreptatite. Ori asta inseamna inundare emotionala cu ganduri care tind sa devina scrise in piatra, daca nu sunt inlocuite cu altele mai constructive. Prin exercitii si terapie se pot obtine rezultate notabile, ne asigura Gottman.
Cascada distantarii si izolarii este ultima reduta care odata depasita lasa cuplul fara speranta. Si asta pentru ca divortul emotional s-a instalat in cuplu cu toate daunele lui: izolare, singuratate, posibile aventuri extraconjugale etc. Pentru a se elibera din valtoarea cascadei cuplul este sfatuit sa apeleze la calm, luciditate, ascultare si comunicare asertiva. Este clar, pe de alta parte, ca partenerii au nevoie de terapie de cuplu sau/si de terapie individuala pentru a-si reseta propriile asteptari, ganduri, emotii etc.
Pe langa aceste remedii care vin in intampinarea problemelor specifice, Gottman vorbeste si despre 4 strategii cheie care imbunatatesc mariajul, indiferent in ce stadiu se afla acesta. Dar despre strategiile salvatoare, intr-un articol viitor.
Psihologie
Cearta, calea spre fericire in cuplu
Mi s-a intamplat sa aud afirmatii de genul: noi nu ne certam niciodata (in cuplu)! Tendinta mea in astfel de situatii este sa privesc cu rezerve afirmatia, socotind-o, fie neadevarata, fie alarmanta. Ar putea fi un act de bravada pentru a crea impresia de perfectiune a celui ce o rosteste (exista mariaje perfecte!?) si alarmanta din mai multe motive pe care le voi exprima in continuare, cu ajutorul celor mai recente studii legate de viata de cuplu, initiate de Dr. John Gottman si publicate in cartea sa, Casnicia, pe roate sau pe butici.
Cearta dintre parteneri, atunci cand are rolul de a ventila suparari si nemultumiri, poate reprezenta unul dintre lucrurile cele mai sanatoase pe care partenerii le fac pentru relatia lor. Mai mult, aceasta este vitala si reprezinta calea spre succes si fericire a cuplului, sustine Gottman. Un pic de conflict si putin dezacord sunt vitale pentru succesul pe termen lung al cuplului. Suna paradoxal si intrigant, nu-i asa? Dar aveti rabdare sa intelegeti contextul.
Gottman se refera la relatia intima ca la un ecosistem, a carui sanatate depinde de un raport crucial de schimburi emotionale. Daca aceste schimburi sunt echilibrate, iubirea prospera. Insa cand se indeparteaza prea mult de echilibru, iubirea se ofileste si moare, ca o specie aflata in pericol de extinctie, careia ii lipseste hrana de baza. Acest raport de schimburi emotionale ar trebui sa fie de 5 interactiuni pozitive la 1 interactiune negativa. Asadar, dupa o cearta sau o disputa verbala in care cei doi si-au expus nemultumirile si frustrarile, ar trebui sa existe 5 interactiuni pozitive, ca mariajul sa fie stabil si prosper. In baza acestui raport, Gottman si echipa lui de cercetare au fost in masura sa anticipeze daca partenerii vor ramane impreuna sau vor divorta, in urmatorii ani. Iata de ce este important sa-i acordam credit.
5 la 1, un raport castigator
Ceea ce separa cuplurile multumite de cele aflate in profunda nefericire conjugala este echilibrul dintre sentimentele si demersurile pozitive si cele negative, indreptate unul spre celalalt. In ecosistemul conjugal, negativitatea este pradatorul (leul care sfasie interactiunile pozitive dintre soti). Prea multa negativitate si mariajul este condamnat definitiv. Insa si prea putina ar fi la fel de distructiva, afirma autorul.
In baza acestei logici, negativitatea nu trebuie exclusa deoarece este o conditie necesara pentru supravietuirea mariajului. Pe termen scurt, o relatie pasnica pare sa fie ok dar pe termen lung, pentru ca o relatie sa aiba forta, partenerii au nevoie sa-si poata ventila nemultumirile, reitereaza Gottman. In sprijinul acestei afirmatii vine cu rezultatele unui studiu care a aratat ca, desi initial partenerii care se certau des erau nefericiti, 3 ani mai tarziu au raportat un mariaj stabil, spre deosebire de cei care erau multumiti de mariajul lor la inceput, pentru ca dupa 3 ani sa raporteze grade mari de instabilitate si insatisfactie sau chiar divort.
Cuplurile initial fericite erau mai inclinate spre o traiectorie care ducea la divort sau chiar divortasera intre timp, decat erau cuplurile ce-si exprimasera fatis nemultumirile. Cu alte cuvinete, ceea ce duce la tensiuni, pe termen scurt (dezacorduri si suparari), se dovedeste sanatos pe termen lung. In loc sa aiba efecte distructive, enervarea ocazionala este o resursa vitala pentru un mariaj mai bun de-a lungul timpului.
Negativitatea are legatura si cu implinirea sexuala a partenerilor, sustine Gottman. O cantitate oarecare de negativitate poate tine aprinsa flacara pasiunii sexuale. De pilda, o cearta este un afrodisiac puternic, un combustibil ce reaprinde dorinta, atunci cand vine vremea impacarii/reconectarii. In economia relatiilor intime, rolul certurilor este acela de a perpetua ciclul de apropiere distantare ce reimprospateaza iubirea si afectiunea. Dansul distantarii si apropierii aduce cu sine o noua perioada de de curtare sau macar de atractie.
Din teoria atasamentului stim ca uniunile intime se mentin prin balansul intre conectare si deconectare. Din cauza ca deconectarea este insecurizanta, cei doi vor cauta, pe diverse cai, sa obtina conectarea pierduta, pentru ca echilibrul emotional sa fie restabilit. Iata de ce conflictul este bun dar rezolvarea lui intr-o maniera pozitiva este vitala. O casnicie durabila se bazeaza pe abilitatea unui cuplu de a-si rezolva conflictele, care sunt inevitabile in orice relatie, conchide Gottman.
Ultimele comentarii