Darul sa fie dar

In principiu, nu-mi place sa primesc daruri, cadouri, atentii de niciun fel. Exceptie ar fi florile, mai ales freziile, cartile si complimentele (sincere), pe care am invatat intr-un final sa le intampin cum se cuvine. Din aceasta pricina nu agreez aniversarile sau sarbatorile care induc ideea de dar.

De unde mi se trage fobia asta de cadouri? In primul rand, nu-mi amintesc sa fi primit daruri cand eram copil. Aveam, ce-i drept cateva papusi dezmembrate si alte jucarii pe care le imparteam cu fratii mai mici, despre care nu stiu cand si de unde aparuserara. Cert este ca nu le primisem cu dedicatie si nici cu fundita rosie de la cineva. Iar eu am crescut bine mersi, bucurandu-ma mai putin de lucruri si mai mult de oameni, natura, libertate…

La 18 ani mi-am serbat, ca tot omu’ majoratul. Pe langa urari de bine am primit pahare de cristal, doua vaze din portelan, bibelouri si alte maruntisuri de pus in vitrina si de sters, din cand in cand de praf. Am mai primit apoi si alte daruri: de aniversare, de casa noua, de venire sau de plecare dintr-un loc in altul. Sincer, m-am bucurat cel mai mult de cuvintele frumoase, de mirosul unor flori alese cu grija, de unele surprize (de pilda cineva s-a gandit sa vina cu chitara si sa-mi cante un cantec de ziua mea), care mi-au luminat privirea si mi-au atins sufletul.

Cadourile cu fundita nu m-au incantat deoarece, de cele mai multe ori s-au dovedit neinspirate dar si pentru ca mi-au transmis cateva mesaje implicite de genul: n-am vrut sa vin cu mana goala, asa ca ti-am adus ce am gasit in plus la mine prin casa sau m-am gandit ca ti-ar placea asta.  Uite, am primit si eu un dar si am decis sa-l dau mai departe, pe principiul, dar din dar se face rai!?  etc

Trebuie sa admit ca nu-mi plac darurile si pentru ca declanseaza o relatie de reciprocitate intre daruitor si primitor. Nu poti primi ceva fara sa te legi la cap. Sigur, e posibil sa te procopsesti. Dar te procopsesti si cu daruitorul, caruia trebuie sa-i intorci, la un moment dat, darul. Cum mie imi place sa ofer, cui cred de cuviinta, cand simt si cand consider ca e oportun, prefer sa nu ma oblig cu nimic fata de nimeni, gratuit si in avans. Altfel darul meu ulterior isi pierde valoarea si semnificatia.

Nu astept daruri pentru ca prefer sa-mi fac eu insami cadouri, exact acelea pe care le doresc si de care am nevoie, la momentul ales de mine. Chiar si florile mi le cumpar sau le aleg eu cu privirea si cu sufletul. Iar cand le primesc, prefer sa fiu surprinsa, fara vreun motiv anume, ci doar pentru bucurie. Deci, nu de ziua mea, de Saint Valentin, de 8 martie sau alte sarbatori legale si mai ales, comerciale.

Nu-mi place sa primesc, in schimb imi place sa daruiesc. Prefer sa dau ceva care conteaza. Daca sunt lucruri/obiecte trebuie sa stiu ca acopar o nevoie cu ele. Daca nu cunosc nevoia, intreb destinatarul darului ce i-ar placea sa primeasca sau ii ofer un produs pe care stiu ca il foloseste frecvent. In ultima perioada profit de oferta de vauchere de prin magazine, oferind posibilitatea celui vizat sa-si cumpere el insusi ce doreste…

Dar cel mai mult, prefer sa ofer ceva care nu costa neaparat bani dar necesita timp si investitie sufleteasca: o scrisoare, o carte, o masa speciala fara vreun motiv anume, o plimbare in natura, o invitatie la expozitie/concert/muzeu. Apoi imi place sa organizez evenimente de familie, sa planific vacantele, activitati care ne aduc bucurie tuturor si creaza amintiri pentru maine…

In urma cu mai multi ani, am citit ca lectura obligatorie la facultate, Eseu despre dar a lui Marcel Mauss. Apoi, am dat de alte lucrari, in care darul era subiect de analiza. Iata cateva aspecte pe care mi le amintesc si care mi se par relevante:

• Darul obliga la reciprocitate. Cel ce primeste un beneficiu intr-o relatie va avea datoria sa returneze ceva echivalent. Aici principiul ar fi: nimic nu e gratis pe lume, nici macar un blid de mancare. Daca ti s-a oferit in dar, tu stii bine ca cineva a platit prêtul acestuia si ca, va trebui sa dai blidul inapoi, candva…
• Daca esti preocupat de statut, vei dori sa inapoiezi darul primit, potrivit rangului tau (statut financiar, social, profesional), ceea ce iti poate crea probleme, inclusiv financiare. Nu poti merge oricum, cu orice in intampinarea altuia care te vede.
• Darul creează obligatii si asteptari, uneori imposibil de anticipat. Mai bine, nu primii nimic de la nimeni. Nu stii cat te costa apoi!.
• Conduce la frustrare daca nu este pe masura asteptarilor sau a nevoilor. Nu-i pasa de mine, ca atare mi-a adus ce nu-i mai trebuie!
• Produce resentiment daca altcineva primeste mai mult decat tine. De ce altul ar merita mai mult decat mine?
• Daca se obtine prea usor, te demotiveaza, iti scade stima de sine, si-ti poate produce stări de apatie. Aici nu mai pui deloc intrebari, doar suferi.
• Te poate pune în situatii sociale jenante in care constati ca tu ai iPhone 8 plus iar prietena ta doar un Samsung S 3 etc. Oare asteapta un cadou de ziua ei? 

Toate aceste caracteristici ale darului mi se par reci, create sa mentina o ordine in universul social. Nu le agreez, desi le recunosc si le validez. Prefer sa am, asa cum s-a vazut, propria mea filosofie despre dar, in care darul sa fie doar dar. Nu spun ca e cea mai buna, ci doar ca mi se potriveste.

Voi ce parere aveti despre dar? Ce cadouri memorabile ati primit de-a lungul timpului? Va place mai mult sa primiti sau sa sa/si daruiti?