Copilul mesianic. Atasamentul pentru propriul copil

Cunosc cateva persoane care au cautat multi ani iubirea unui partener si pentru ca nu au gasit-o au ales sa faca un copil caruia i s-au dedicat cu totul.

Am intalnit mame singure care cred ca-si iubesc copiii desi, in realitate, ii storc de resurse sufletesti pentru a se alimenta ele insele cu iubire

Sunt multi parinti lipsiti de resurse emotionale care aleg sa procreeze ca apoi sa-si vampirizeze emotional propriii copii.

Cunosc alte situatii in care cupluri disfunctionale au ales sa-si mai acorde o sansa, concepand un copil, crezand ca acel copil ii va lega pe parteneri unul de altul si ca viata lor de familie se va schimba ca prin farmec datorita acestui lucru.

Multi oameni aduc pe lume copii, incercand apoi sa-i conformeze propriilor dorinte si visuri neimplinite, multilandu-le in acest fel personalitatea si deturnandu-i de la alegerile pe care ei insisi ar dori sa le faca.

Destui parinti considera copiii fericirea lor suprema, facand sacrificii si supunandu-se la tot felul de limitari dupa care ii conditioneaza si-i terorizeaza cu aceste acte de eroism, facandu-i vinovati si vesnic indatorati.

O alta categorie de risc pentru parentaj este aceea a mamelor depresive sau a acelora care nu si-au gasit propriul sens in viata si cred ca aducerea pe lume a unui copil le-ar scapa din ghearele nefericirii sau/si le-ar aduce ca bonus sensul asteptat…

Copilul mesianic (nu) este solutia!?

Venirea pe lume a unui copil este o binecuvantare si poate reprezenta o sansa de a face progrese in dezvoltarea personala. Se spune ca devii cu adevarat matur atunci cand esti capabil sa-ti asumi responsabilitatea si pentru alti oameni, nu doar pentru tine. Insa venirea pe lume a uni copil nu rezolva problemele emotionale cu sine, cu partenerul sau cu proprii parinti. Dimpotriva, a avea copii inseamna ca toate conflictele sufletesti nesolutionate pana in acel moment revin amplificat.

La nivelul atasamentului dintre parinti si copii se repeta ceea ce s-a petrecut in atasamentul bunicilor fata de proaspetii parinti. Si toate formele de atasament nesigur fata de parinti pericliteaza si atasamentul fata de propriii copii. Daca parintii isi propun sa se poarte cu copiii lor altfel decat s-au purtat parintii lor cu ei, se poate sa aiba izbanda la nivel educational dar la nivelul atasamentului, sansele sunt drastic limitate. “Daca legatura cu propriii parinti nu este inteleasa si daca nu reparam atasamentul nesigur inainte de a aduce pe lume un copil, suntem condamnati la a repeta aceleasi greseli pe care parintii nostri le-au facut cu noi”.

In concluzie, copilul nu este un troc, nici o moneda de schimb, nici propriul tau salvator, cu atat mai putin un rezervor emotional pentru suflete ranite. Copilul este darul iubirii, nascut pentru iubire asa ca, atunci cand te gandesti sa devii parinte intreaba-te: voi fi capabil sa daruiesc iubire neconditionata?  Ce tip de atasament ii voi lasa mostenire copilului meu?  Sunt dispus sa-l sustin sa-si dezvolte propria personalitate, ghidandu-l pentru  menirea personala si nu pentru propriile visuri ratate? Este copilul acesta dorit pentru ce va fi el sau este o recompensa pentru frustrarile si lipsurile mele emotionale?

Daca treci testul acestor intrebari, te poti numi parinte sigur iar copilul tau va fi fericit si va avea succesul dorit!