Tatal iubitor. Despre atasamentul patern

In cultura secolului trecut se parea ca nu mai avem nevoie de tati. Ei erau adesea exclusi din familii, fiind prezentati ca nefolositori, reci, rigizi, autoritari, uneori chiar violenti si periculosi. In reclamele cu copii erau aproape invizibili. In filme si in cartile pentru copii, tatii erau responsabili cu veniturile familiei si cam atat…

Odata cu miscarile de emancipare a femeii, tatal a devenit mai prezent in familie, poate in acelasi timp in care femeile au coborat standardele in ce priveste asteptarile legate de treburile casnice si ingrijirea copilului. Apoi, tatii au devenit cu timpul mai afectuosi, in ciuda stereotipurile culturale, conform carora ar trebui sa fie barbati, adica insensibili, razboinici si detasati.

De ce avem nevoie de tati implicati emotional?

Tatii le lasa copiilor mai multa libertate de a explora, in vreme ce mamele promoveaza precautia. Tatii sunt mai creativi si imprevizibili in interactiune cu copiii, in timp ce mamele sunt ocupate sa fie profesorii lor. Altfel spus, mama e ghidul, tatal este tovarasul de joaca perfect.

Joaca tatalui cu bebelusii este mai mult de natura fizica si tactila, in timp ce joaca initiata de mama este mai mult verbala si vizuala (studiu de Michael Yogman si Berry Brezelton). S-a constatat ca doua treimi dintre micutii pana in doi ani si jumatate prefera joaca mai animata a tatilor, in detrimentul jocului calm si echilibrat al mamelor. Cu alte cuvinte, tatii sunt mai amuzanti (Hildy Ross si Heather Taylor)

In urma unor studii, sotii John si Julie Gottman au ajuns la concluzia ca, daca tatii se implica in universul emotional al copiilor lor la varsta de 4 ani, copiii vor fi mai competenti social la varsta de 8 ani. Un alt studiu facut in 1950 de psihologul Robert Sears, pe un esantion de 300 de familii care aveau copii de 5 ani si reluat 26 de ani mai tarziu, a aratat ca cel mai bun predictor pentru empatie a fost implicarea afectiva a tatalui, indiferent daca era vorba de baieti sau de fete. Dupa alti 10 ani, aceiasi subiecti au fost testati pentru a se vedea cine are cele mai bune relatii sociale cu partenerul de viata, copiii si comunitatea. Din nou, cei care se bucurasera de implicarea emotionala a tatalui, au facut diferenta.

Simtul identitatii este sanatos dezvoltat, mai ales in relatie cu tatal. De aceea este important ca orice copil sa-si cunoasca tatal biologic, sa interactioneze cu el iar in cazul in care acesta este absent, sa existe alternative la figura paterna. Modelul masculinitatii nu poate fi preluat de la mama si nici creat in lipsa unei reprezentari fizice a tatalui. Aproape 25% dintre copiii nascuti in Germania intre 1930 si 1945au fost nevoiti sa faca fata lipsei continue sau de lunga durata a tatilor lor. Dupa cum arata o cercetare reprezentativa, acesti oameni sufera si astazi din acest motiv. “Rezultatele arata o afectivitate negativa si o incarcatura simptomatica crescuta precum si limite sociale crescute” (Decker, Brahler si Radebold, 2004). In alt studiu facut in America asupra unor detinuti criminali s-a constatat ca majoritatea erau crescuti fara tati sau proveneau din familii disfunctionale.

Chiar si inteligenta are de-a face cu implicarea tatalui. Cercetarile au aratat ca abilitatile tatalui de a participa la jocuri precum bau-bau ori aruncarea mingii prevesteau o dezvoltare intelectuala ulterioara mai mare. Copiii cu tati prezenti si implicati au avut abilitati verbale mai bune, un IQ mai mare si rezultate scolare mai bune.

Concluzia acestor studii este urmatoarea: un copil se va descurca mai bine in viata, daca tatal lui este prezent, implicat, vesel, grijuliu si, mai presus de toate, cald si iubitor. Asa cum atasamentul fata de mama constituie baza pentru perceptii si sentimente in alte relatii semnificative, tot astfel si calitatea atasamentului fata de tata constituie un model pentru relatiile ulterioare din viata unui om: prieteni, profesori, parteneri, colegi de munca etc.