Arata-mi ca ma iubesti. Despre atasamentul matern

Daca bebelusii ar putea aduce in lume vreun mesaj, acesta ar fi: vrei/poti sa ma iubesti? Raspunsul pozitiv al mamei este cel mai bun predictor pentru fericirea acelui om, in toate etapele vietii, indiferent de alti factori care ar atarna balanta in sens negativ. Norocos copil, cel adus pe lume de o mama prezenta si iubitoare…

John Bowlby, cel care s-a preocupat indeaproape de atasament, a vrut sa-l numeasca initial iubire dar lumea stiintifica din vremea lui s-a opus vehement. Evident ca termenul era profan si impropriu pentru o lume care miza oricum pe iubirea dura in dauna empatiei si a manifestarilor emotionale de acest fel. Curand insa, Bolwby si post-decesorii sai au demonstrat importanta atasamentului in viata omului iar viziunea despre cresterea si educatia copilului a cunoscut mutatii consistente. Din fericire schimbarile au fost pozitive, iar astazi stim ca atasamentul este, atat sursa iubirii cat si iubirea insasi, pusa in scena de ingrijitorii primari si tesuta in structura de personalitate a copilului, in primii 2-3 ani de viata.

Dar atasamentul este un proces psihic care se dezvolta inca inainte de nastere, intre mama si copilul ei. Fatul traieste odata cu mama, bucuriile si suferintele ei. Apoi, odata ce s-a nascut, procesul de atasament continua prin diferite canale senzoriale. Bebelusul recunoaste mirosul mamei sale, ii simte pielea, invata sa deosebeasca chipul mamei de alte chipuri, ii recunoaste vocea, ii simte trairile si emotiile. Dar nu numai ca le simte ci le si integreaza in structura lui emotionala, creandu-si o harta de atasament cu care va defila prin viata, in toate relatiile sale ulterioare. Din acest motiv atasamentul matern mai este numit si atasament primar si este cel mai important atasament, deoarece stabileste structura fundamentala a psihicului copilului si tiparul de contact in relatie cu alti oameni.

De ce este atat de important atasamentul

Prin descoperirile facute in domeniul neurostiintelor, se stie astazi ca nou nascutul are o capacitate de recunoastere senzoriala foarte dezvoltata. Asa se face ca mama nu poate ascunde niciuna din trairile sale fata de copil, nici macar cele care sunt inconstiente. Copilul se lipeste ca o sugativa de emotiile mamei, devenind oglinda sufletului, a structurii ei psihologice si emotionale complete. Iata de ce atasamentul matern dureaza toata viata, indiferent daca este sanatos sau nu…

In atasamentele de tip securizant, mama este disponibila emotional si fizic pentru copil, ii ofera dragoste neconditionata, raspunzand nevoilor sale cu promptitudine si devotament. « Cu cat ii merge mai bine mamei, cu atat ii merge bine copilului. Mamei ii merge cu atat mai bine, cu cat a primit ea insasi dragoste de la mama ei, copil fiind ». (Ruppert, 2012).

In atasamentele de tip insecurizant (anxios, evitant, dezorganizat), mama este confuza, blocata in emotiile sale, ceea ce o determina sa nu-si accepte copilul si sa nu-l iubeasca in ciuda faptului ca, probabil, are grija de bunastarea lui fizica. Ce credeti ca se intampla cu acel copil care este amenintat de blocajul emotional al mamei? Instinctiv intra intr-o cursa stresanta de a-si convinge mama sa-l iubeasca. « Cu cat simte mai mult pericolul respingerii, cu atat se agata mai mult de mama sa » (Ruppert, 2012). Asa se explica faptul ca unele mame se simt sufocate de copiii lor care, spun ele, nu le lasa ragaz de odihna nici noaptea…

 Consecinte ale atasamentului de mama insecurizant

• Radacinile problemelor de natura emotionala si psihica sunt, in primul rand, tulburari de atasament dintre mama si copil.
• Copilul va fi confuz si nu-si va dezvolta autonomia personala, ci va deveni un fel de copie a structurilor ranite sau confuze ale mamei sale. Identitatea sa este incerta. Acest copil, daca este baiat, va dori sa se casatoreasca cu o femeie-mama iar daca este fata va cauta un barbat-tata.
• Daca mama stimuleaza prea violent sau prea slab copilul, il hraneste prea putin sau prea mult, il tine din scurt prea mult timp sau il lasa prea mult singur, copilul capata o perceptie deformata a propriilor necesitati si devine confuz cu privire la asteptarile pe care le are de la sine si de la ceilalti
• Prin intermediul atingerii, a mangaierii și a manuirii corpului copilului, mama îi transmite acestuia, la nivel senzorial, un simt al sinelui corporal si al granitelor sale. In cazul unui copil narcisic sau a unuia care-si uraste corpul, imaginea corporala a avut de suferit.
• Daca copilul este respins si/sau abandonat si nu i se rapunde nevoilor in mod iubitor si constant, va dezvolta depresie si/sau anxietate de separare. Mai tarziu, in alte relatii semnificative se va agata de partener prin orice mijloace, in ciuda faptului ca acesta ar putea sa-l neglijeze sau abuzeze
• Ceea ce nu a rezolvat din punct de vedere al atasamentului in relatia cu mama, va trai in toate relatiile sale private si profesionale, ca pe o povara.
• Daca copilul devenit adult, inca mai are nevoie sa-si convinga mama ca merita iubit, se va desprinde greu de ea pentru a forma alte relatii. Daca va alege totusi sa plece, se va intoarce pentru a cere aprobare mamei, ori de cate ori va avea dubii in privinta deciziilor sale
• Cand atasamentul este dezorganizat (in familiile disfunctionale) copilul va dezvolta traume de atasament/psihice iar relatiile lui ulterioare vor fi haotice si la fel de disfunctionale. In cazuri extreme, copiii vor deveni delincventi, inapti pentru o viata normala. Studiul lui John Bowlby pe un esantion de 40 de hoti a aratat ca toti subiectii avusesera de indurat in copilarie, o forma de privare de mama.

Scriind acest articol mi-am amintit de cuvintele lui Erik Berne, parintele analizei tranzactionale care spunea intr-una din teoriile sale (cea privitoare la scenariul de viata) ceva de genul: pare ciudat ca parcursul vietii noastre este stabilit de un tanc de 3 ani, nu mai mare de 6. Parafrazand aceasta idee, rezonabila de altfel, as putea conchide: pare neverosimil ca satisfactia pe care o avem in relatie cu alti oameni sa depinda de atasamentul creat cu mama in primii doi ani de viata. Si totusi, adevarul gol golut este acesta: putem iubi si ne putem atasa in mod sanatos si satisfacator de oameni, doar daca am fost iubiti si am avut un atasament securizant cu mamele noastre, in primii ani de viata. Daca asta are legatura cu gradul de fericire si de satisfactie personala, ramane sa decidem fiecare…

Am mai scris despre atasament aici si aici