Rusinea, un cartof fierbinte

Unii o considera o virtute. Altii o afurisesc si fug din calea ei ca diavolul de tamaie. Cei mai multi insa nu vorbesc despre ea, desi o simt pe pielea lor in diverse situatii de viata. Adevarul este ca indiferent de unde o privim, EA este acolo, in sufletul fiecarui om. Poate fi o pasare de prada sau o privighetoare care-si canta partitura. Depinde de felul in care o hranim si o gestionam fiecare…

Ii spunem RUSINE si o asezam astazi in capul listei cu emotii. Negresit EA este regina, emotia stapan, nu doar pentru ca asa au stabilit psihologii, nu doar pentru ca este in relatie cu morala, ci mai ales pentru ca are de-a face cu cine suntem, pentru ca este in stransa legatura cu imaginea de sine, cu povestea numelui din Buletinul de Identitate…

Brene Brown, cercetatoarea care s-a aplecat asupra studiului rusinii cu instrumente stiintifice, defineste aceasta emotie ca o durere intensa, nascuta din convingerea ca avem defecte majore si, din aceasta cauza, nu meritam sa fim iubiti si sa apartinem unui grup. Cand vorbeste despre rusine ca durere intensa resimtita ca respingere sociala, Brene nu exagereaza deloc, de vreme ce asta au descoperit cercetatorii intr-un studiu finantat de Institutul National de Sanatate mintala si Institutul National pentru Abuzul de Droguri din SUA. Ei au constatat ca durerea fizica si cea provocata de respingerea sociala sunt similare din punct de vedere neurologic.  In aceeasi nota, Merle Fossum si Marilyn Mason descriu rusinea ca sentimentul de a fi complet minimalizat sau insuficient ca persoana. Un moment de rusine poate fi o umilinta atat de dureroasa incat cineva poate simti ca i-a fost rapita demnitatea sau ca este perceput de ceilalti ca fiind rau, neadecvat si vrednic de respingere. Intr-un astfel de ceas rau, ne gandim mai mult la ce cred altii despre noi, la felul in care suntem perceputi. Credem ca suntem judecati si tindem sa gandim negativ despre noi, crezand ca si ceilalti gandesc la fel. Realitatea este insa alta. Rusinea este experienta sinelui de a se judeca pe sine asa cum este, impotriva imaginii pe care au creat-o in copilarie adultii semnificativi din viata noastra, prin cuvinte, gesturi, atitudini si comportamente.

Rusinea, un rau necesar ?

Desi rusinea n-a fost corelata vreodata cu vreun comportament pozitiv, exista un consens social cu privire la  la faptul ca rusinea si vinovatia sunt emotii normale si importante pentru integrarea in societate si pentru sustinerea relatiilor sociale. Pana la un punct insa. Daca aceste emotii sunt exacerbate si folosite in sens manipulativ, prin inducerea unor sentimente de culpa, atunci acestea devin nocive si afecteaza societatea in integralitatea sa.

Societatile (culturile) folosesc rusinea ca mijloc de control al maselor. Ele uzeaza de autoritate: politica, religioasa, educationala, parentala pentru a semana vina in sufletele oamenilor. Astfel infuzati cu vinovatie, ei accepta ce li se vara sub nas, tac malc, chiar daca sunt, la un moment dat, in dezacord cu ce li se propune.

Mass Media folosesc rusinea pentru a transmite anumite standarde. De exemplu, exista un manual de conformitate in dreptul calitatilor fizice. Daca esti scund ori prea gras te poti simti rusinat deoarece nu te ridici la nivelul asteptarilor. Nu esti atractiv, acceptabil, nu corespunzi…

Rusinea face audienta. Emisiunile radio, TV, pamfletele gazetaresti in care semeni de-ai nostri sunt facuti de rusine au rating pentru ca oamenilor le place sa-i vada pe altii ca se fac de ras. Acest fapt ii separa de rusinea lor proprie.

Rusinea este folosita si ca instrument de marketing. Cand o reclama la pasta de dinti de exemplu, spune ca 20% dintre romani nu s-au spalat niciodata pe dinti, te simti rusinat, fie ca te numeri printre acestia, fie ca nu. Instinctiv vei cumpara mai multa pasta de dinti iar acest fapt ajuta brand-urile sa-si creasca cifra de afaceri.

Exista societati care functioneaza pe baza rusinii (dictatoriale), care constrang, controleaza si educa prin negativism. Dar exista si societati proactive, care promoveaza o educatie afirmativa, fara rusine, iar acest fapt ofera calitate vietii individuale si colective.

Etiologia rusinii sau cum se dezvolta rusinea:

La inceputul secolulul XX, o serie de ganditori ( Karl Abraham, Melanie Klein, Scot Stuart, etc) au lansat si promovat teoriile obiectuale (omul in relatie cu obiectul). Acestea se refera la structura sinelui pe care o internalizam in copilarie si care functioneaza ca un tipar pentru relatiile viitoare. In anul 1970, Kaufman a folosit aceste teorii pentru a incerca sa arate cum se dezvolta rusinea. Pentru aceasta a uzat si de conceptul de punte interpersonala, formulat de Kohut.

Puntea interpersonala este legatura care se dezvolta intre copil si persoana care il ingrijeste. Daca mama raspunde nevoilor copilului, acesta creste pe o baza de siguranta. Dar daca, din diverse motive, parintele nu raspunde acestor nevoi, puntea interpersonala se rupe.

Ca sa intelegem fenomenul o sa ma folosesc de un exemplu. Daca copilul face o boacana si parintele il cearta, legatura dintre cei doi se intrerupe (pe moment) iar copilul simte rusine. Dar daca parintele vorbeste cu copilul despre asta la modul afirmativ, puntea de incredere este refacuta si copilul simte acceptare, in loc de rusine sau respingere.

Intre 1 si 3 ani copiii aud cuvantul NU mult mai frecvent (statistic o data la 9 minute). Ce se intampla cand copilul este expus acestei negatii/interdictii? De exemplu, daca un copil face ceva ce il entuziasmeaza iar persoana din preajma ii curma acest entuziasm printr-o reactie neutra sau negativa, copilul se retrage si simte rusine. El crede ca este ceva in neregula cu el si aceasta tensiune, frustrare ii creste nivelul de cortizol din créier. Daca experintele de acest tip se repeta, nivelul de cortizol din creier devine toxic iar copilul va dezvolta un sistem bazat pe rusine.

Interventii de tipul: nu fii plangacios, las, lenes ori fricos, sau fii si tu ca X, Y, sau Z, sunt formulari nefericite care dezvolta de asemenea sentimente de respingere si rusine. Copilul va creste astfel cu sinele inabusit de credinte limitative, de culpe mai mult sau mai putin imaginare. Dezaprobarea, devalorizarea, umilinta in public, intimidarea, indiferenta, neglijarea, ambivamlenta, controlul, inconsecventa parintilor vor avea ca rezultat rusinea, resimtita ca inadecvare. Pentru a face fata acestor atitudini, copilul va invata curand sa ascunda o parte a sinelui sau pentru a fi acceptat. El isi va pune masca dupa masca, pentru a supravietui. Pretul platit ramane insa faptul ca trebuie sa se ascunda si sa traiasca duplicitar, pe un fond imbibat de rusine. Rusinea ca nu se poate ridica la inaltimea standardelor sau asteptarilor celorlalti.

Despre rezilienta la rusine sau cum trecem de la rusine la empatie

Psihologii (adeptii gestaltismului mai ales) vorbesc despre adaptarea creativa a copilului dar si a adultului in anumite situatii de viata care provoca rusinea. Suntem construiti in asa fel incat ne putem apara in fata rusinii, daca aceasta nu face parte déjà din scenariul nostru de viata, ca emotie dominanta. Exista o serie de mecanisme de aparare, dintre care autoironia si sarcasmul ar fi cele mai soft. Cum altfel ar putea scapa de rusine un orator care nu si-a pregatit bine discursul si acest lucru devine evident si pentru ascultatorii sai?

Atunci cand esti confruntat cu rusinea sau alte emotii negative, este important sa manifesti compasiune fata de sine; Asta presupune sa renunti la coborarea in iad si sa vorbesti cu sinele tau mic, cu fetita (baietelul) speriata din tine si sa o linistesti. N-are rost sa te biciuiesti singura ci este mai util sa cauti solutii.

Cea mai buna solutie de a alunga rusinea din viata noastra, este sa dam jos mastile si sa ne exprimam vulnerabilitatea. Asa cum remarca Brene Brown, empatia ne ajuta sa iesim de sub povara ei (empatia este vazuta ca un balsam social) si sa trecem de la atitudinea eu impotriva celorlalti, la eu impreuna cu ceilalti. Rusinea prospera in tacere si izolare. Daca o duci in arena si o expui, devine mica atunci cand te uiti la ea. Cand simti rusine este ca si cum te afli in spatele unui zid. Va trebui sa escaladezi zidul sau sa lasi pe altii sa-l darame, vorbind despre vulnerabilitatile tale, asumandu-le. Atentie insa cui, cand, cum o faci. Suporterii trebuie alesi cu grija, dintre oamenii care ti-au castigat increderea si dreptul sa asculte…

Cateva precizari in legatura cu rusinea:

• Rusinea poate fi mostenita. Familiile in care aceasta este prezenta isi protejeaza istoricul cu secrete, mistere si mituri care vor perpetua rusinea, numita in acest caz debilitanta.
• A nu avea (deloc) rusine nu este ok. A avea o doza acceptabila de rusine este normal.
• Cei care ii fac pe altii de rusine sunt cei care sufera cel mai mult din cauza rusinii. Ei paseaza constient sau nu, cartoful fierbinte celorlalti.
• Cand vedem oameni furiosi s-ar putea sa fie provocati de rusine. Cei care pierd controlul sunt oameni cu imagine slaba despre sine, cu multe vulnerabilitati
• Timiditatea este o forma moderata de rusine. Studiile au pus in evidenta factori genetici care intervin in cazul timiditatii.
• Exista diferente intre rusine si alti termeni asociati rusinii ca: stanjeneala, umilinta si vina. Aceste diferente nu sunt doar de natura semantica ci profund psihologica, pentru ca se refera la modul in care se desfasoara limbajul intern. Stanjeneala este o emotie trecatoare, care, de obicei este privita cu simtul umorului. Ea pune mai putine probleme atunci cand ne gandim ca si altii au trecut pe aici. Umilinta este un sentiment groaznic care afecteaza relatiile individuale, de familie si mediul de munca dar care nu are aceeasi intensitate ca rusinea. Donald Klein surprinde foarte bine diferenta dintre umilinta si rusine cand spune: Oamenii cred uneori ca merita sa simta rusine dar niciodata nu cred ca merita sa fie umiliti. Este o diferenta majora intre a spune: sunt un ratat, nu sunt bun de nimic si nu merit ca seful meu sa-mi faca asa ceva… Vinovatia este asociata cu faptele noastre, rusinea cu cine suntem. Adica, una este sa spui: sunt un om rau si cu totul altceva: am facut ceva rau.

Bibliografie:

Merle A Fossum si Marilyn J. Mason, Psihologia rusinii si the

Gersen Kaufman, Power of Coring 

Johana Evens, psihoterapeut integrativ, Note de curs

Brene Brown, Curajul de a fi vulnerabil 

Brene Brawn este o cercetatoare americana, autoare de carte si profesor, care a vorbit despre rusine si nevoia de vulnerabilitate, in cadrul a doua conferinte TED. Inregistrarile, foarte interesante, cu subtitrare in limba romana, le gasiti aici si aici