Am gasca mea. Atasamente de prietenie

Baiatul meu este student la una din facultatile ULB din Bruxelles. Uneori imi povesteste despre gastile din facultate, despre chefuri cu tigari si bautura, despre ritualuri ciudate, droguri si fratii conspirative. Cam asa se distreaza unii tineri din ziua de azi. E vorba despre acei tineri crescuti de bone sau la cresa, care provin (in mare parte) din familii destramate si care isi gasesc in cele din urma alinarea in prieteniile dubioase din afara casei…

Inca de mici, copiii sunt atrasi de alti copii, cu care incearca sa interactioneze. De cele mai multe ori se privesc, se ating, se joaca impreuna. Cand mai cresc incep sa faca diferentieri intre prieteni si dusmani, atractia sau repulsia spre unii sau spre altii facandu-se spontan, pe baza simpatiei sau antipatiei pe care le resimt. In adolescenta gasca/grupul devin o necesitate. Copilul are nevoie sa se diferentieze fata de parintii sai si in acelasi timp sa-si creeze propria identitate, in interactiune cu mediul social. Insa nu intotdeauna mediul este unul prietenos, dimpotriva poate fi ostil, agresiv, conspirativ.

Un copil cu un atasament securizat in familie va transmite semnale de SOS si se va retrage la timp din astfel de gasti, in ciuda presiunilor de a se integra… Si aici atasamentul primar, conectarea sigura, au un cuvant de spus. Studiile care se ocupa de viata de grup a adolescentilor arata ca acestia se simt mai atrasi unul de celalalt in cazurile in care sunt nemultumiti de viata lor de familie.

Un alt studiu ce vizeaza indicele efortului de a mentine prietenia, corelat cu variabila solidaritatii evidentiaza distanta pe care baietii sunt gata sa o parcurga intre casele lor si locurile de intalnire Efortul pe care copiii il fac pentru a fi impreuna este mai mare atunci cand acestia au un contact limitat cu parintii si cu alti membri ai familiei.

Studii recente confirma clar importanta contactelor foarte timpurii intre copii pentru evolutia lor viitoare in ceea ce priveste socializarea. Pe langa simpatii, hobby-uri si interese comune, tiparele inconstiente (stilul de contact) care s-au format in relatia cu parintii sunt hotaratoare. Cand atasamentele cu parintii sunt incarcate de suferinta, copiii cauta relatii simbiotice cu prieteni din afara cuibului familial, care ii hranesc emotional prin afiliere si solidaritate. In acest fel ei simt ca apartin sufleteste cuiva.

Cand un parinte este ingrijorat de anturajul copilului sau, ar trebui sa se intrebe in ce masura acel copil a fost hranit din punct de vedere emotional acasa si in ce fel nevoile sale de atasament si apartenenta au fost satisfacute in familie. Nu este corect sa invinuim copilul pentru alegerile sale, atata vreme cat n-am stiut/n-am putut, ca parinti, sa-i satisfacem foamea emotionala intr-un mod sanatos si sigur…

Din fericire nu toti tinerii sunt prinsi in spiritul de gasca sau in societati conspirative. Sunt destui care si-au luat ce a avut nevoie din familie si care se intorc acasa pentru sfat, sprijin si alinare in caz de pericol. Ei revin intotdeauna acolo unde cineva ii asteapta cu inima deschisa, cu ingaduinta si cu iubire…